ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 901/2013

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 243 din 17 martie 2010 Tribunalul Cluj a admis acțiunea formulată de reclamantul Județul Cluj împotriva pârâtei SC A. SRL Cluj-Napoca și cererea de intervenție în interesul reclamantului formulată de R.A. A.C.N. și a dispus rectificarea CF 2892 Someșeni cu nr. top. 742/3, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei SC A. SRL asupra căii de rulare avioane și a platformei parcare avioane, teren în suprafață de 8344,83 mp, așa cum figurează în foaia A la C3 și înscrierea dreptului de proprietate al Județului Cluj în administrarea Consiliului Județean Cluj. A fost respinsă cererea conexă formulată de reclamanta SC A. SRL împotriva pârâților SC A.U.

SA Timișoara, Consiliul Județean Cluj, R.A. A.C.N. având ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 36068 mp, înscris în CF 2892 Someșeni A+l nr. top. 742/3 și rectificarea CF prin radierea dreptului de proprietate al pârâtului Județul Cluj și a dreptului de administrare al Consiliului Județean Cluj asupra terenului cu nr. top. 742/3 din CF 2892 Someșeni.

Pârâta SC A. SRL Dej a declarat apel împotriva Sentinței civile nr. 243 din 17 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă, în Dosarul nr. 7498/117/2005, precum și împotriva următoarelor încheieri: încheierea de ședință din data de 04 iunie 2008 din Dosarul nr. 7498/117/2005, prin care s-a stabilit taxa de timbru în sarcina reclamantei în cuantum de 122.210,92 RON, încheierea de ședință nr. 223/CC din 01 septembrie 2008 pronunțată în ședința camerei de consiliu din data de 01 septembrie 2008 în Dosarul nr. 7653/2005 prin care instanța a respins ca neîntemeiată cererea de reexaminare formulată de pârâtă, încheierea nr. 163/CC din 17 noiembrie 2009 pronunțată în ședință camerei de consiliu din data de 17 noiembrie 2008 în dosarul nr. 7498/117/2005 prin care instanța a dispus eșalonarea în 24 de rate lunare de câte 4.742,70 RON, a taxei de timbru în sumă de 113.824,92 RON, încheierea de ședință dată în ședința camerei de consiliu din data de 06 ianuarie 2010 în Dosarul nr. 7498/117/2005 prin care s-a respins cererea de reexaminare formulată de pârâtă.

Prin Decizia civilă nr. 333/A din 19 noiembrie 2010 Curtea de Apel Cluj a respins apelul ca nefondat. Împotriva acestei decizii, dar și a încheierii din 12 noiembrie 2010 (prin care s-a respins cererea de reducere a taxei judiciare de timbru și s-a admis, în parte, cererea de asistență judiciară, dispunându-se eșalonarea plății) a declarat recurs pârâta SC A. SRL. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin Decizia nr. 744 din 08 februarie 2012 a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtă împotriva Deciziei nr. 333/A din 19 noiembrie 201.0 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie și a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtă încheierii civile din 12 noiembrie 2010 pronunțată de aceeași instanță.

A obligat pe recurentă la 3500 RON cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., către intimata-intervenientă R.A. Aeroportul Cluj-Napoca și la 305,9 RON cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți Consiliul Județean Cluj și Județul Cluj. Împotriva acestei decizii, pârâta SC A. SRL a formulat contestație în anulare întemeiată pe prevederile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. În motivarea căii de atac exercitate, contestatoarea arată că instanța de recurs, deși a examinat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a omis să se pronunțe cu privire la criticile de nelegalitate referitoare la încălcarea ori aplicarea greșită a dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 ori a prevederilor art. 3 lit. d) din O.U.G.

nr. 88/1997. 1. Contestatoarea redă conținutul prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 și arată că, prin motivele de recurs a susținut că, în anul 1990, bunurile aflate în patrimoniul Aviației Utilitare au devenit proprietatea acestei societăți comerciale, astfel încât nu mai puteau aparține proprietății publice a Județului Cluj. Analizarea de către instanța de recurs a acestei criticii ar fi determinat admiterea recursului formulat. 2. Contestatoarea susține că, dacă instanța de recurs ar fi analizat criticile întemeiate pe dispozițiile art. 3 lit. d) din O.U.G. nr. 88/1997, ar fi concluzionat că S.C, A. SRL a cumpărat la licitație toate bunurile care au fost destinate realizării obiectivului de activitate al Autobazei Cluj, potrivit noțiunii de active dată de "legiuitor". Prin întâmpinarea formulată, intimata R.A.

A.C.N. a invocat excepția de tardivitate a contestației în anulare, arătând că, în raport de data de 24 februarie 2012, dată la care contestatoarea a luat cunoștință de decizia instanței de recurs, calea extraordinară de atac este tardivă. Înalta Curte urmează a respinge această excepție. Potrivit art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc.

civ.: "împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă". În cauză, contestația în anulare a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 24 februarie 2012, iar motivarea acesteia s-a făcut printr-un memoriu separat, la data de 12 aprilie 2013. Deși susține că la data de 24 februarie 2012, contestatoarea SC A. SRL cunoștea hotărârea instanței de recurs, intimata nu a probat că, la acea dată, considerentele deciziei contestate erau cunoscute contestatoarei. în această ipoteză, Înalta Curte urmează a face aplicarea celei de-a doua situații avute în vedere de art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc.

civ. și va aprecia că, nefiind formulată mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă, contestația în anulare este introdusă în termen legal. Analizând contestația în anulare formulată, Înalta Curte reține următoarele: În temeiul art. 318 alin. (2) C. proc. civ., contestatoarea a susținut că, prin hotărârea a cărei anulare o cere, instanța de recurs a omis să cerceteze mai multe critici care reprezentau motive de recurs întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și anume: motivul de recurs referitor la încălcarea ori aplicarea greșită a dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 și a prevederilor art. 3 lit. d) din O.U.G. nr. 88/1997. Verificând decizia a cărei anulare se solicită, Înalta Curte constată că instanța de recurs a răspuns tuturor criticilor formulate de recurenta SC A. SRL.

Prin motivele de recurs formulate, contestatoarea SC A. SRL a susținut că "hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea mai multor dispoziții legale, ceea ce atrage incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv, art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990; art. 3 lit. d) din O.U.G. nr. 88/1997; art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului; art. 2, 3, 31 și 21 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 146/1997; art. 1200 pct. 4, art. 1202, art. 970 alin. (2), art. 977 C. civ.; art. 34 din Legea nr. 7/1996; art. 295 și art. 261 C. proc. civ. Instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 970 alin. (2) și art. 977 C. civ., precum și a art. 3 lit. d) din O.U.G.

nr. 88/1997, reținând că platforma de parcare avioane și calea de rulare nu au constituit obiect al adjudecării, nefiind cuprinse în anexa procesului-verbal de licitație și că aceste bunuri ar aparține proprietății publice conform H.G. nr. 969/2002". Instanța a răspuns acestui motiv de recurs, grupând argumentele folosite de recurentă în susținerea lui. Astfel, Înalta Curte a arătat, în ce privește susținerea potrivit căreia, instanța ar fi realizat o greșită aplicare a dispozițiilor art. 970 alin. (2), art. 977 C. civ., art. 3 lit. d) din O.U.G.

nr. 88/1997 că: "în realitate, recurenta tinde la o reevaluare a probatoriului, pentru a se reține alte elemente de fapt, respectiv că, pentru a fi funcțional, potrivit destinației sale, activul Aerobaza Cluj ar fi trebuit să cuprindă toate bunurile care deservesc activității de aviație utilitară, inclusiv platforme betonate, căi de rulare avioane, hangar, magazii, depozite". S-a mai arătat că "sub acest aspect, instanțele fondului au reținut corect că în anexa procesului-verbal de licitație, conform căruia au fost adjudecate bunuri de către autoarea recurentei, apar ca imobile licitate și adjudecate doar un hangar și o rampă auto (precum și o serie de bunuri mobile), dar nu și bunurile imobile (căi de rulare, platforme betonate) asupra cărora se pretinde că ar fi fost dobândit dreptul de proprietate.

Ca atare, contractul de vânzare-cumpărare nr. 700 din 21 decembrie 1999 nu a avut ca obiect al înstrăinării, cum fără suport se pretinde în recurs, calea de rulare avioane și platforma betonată de parcare avioane, iar în privința terenului de 36.086 mp, se menționează expres că nu se transmite în proprietate (din anexa la contract rezultând, de asemenea, că prețul terenului nu a fost inclus în cel prevăzut în contract și că valoarea acestuia va fi negociată ulterior). Tot astfel, întocmirea - după adjudecarea la licitație și încheierea contractului de vânzare-cumpărare - a unei anexe la contract, potrivit căreia SC A.U.

se obliga să facă demersuri pentru obținerea titlului de proprietate asupra terenului și transferul acestuia către cumpărătoare, este lipsită de relevanță, față de împrejurarea că asemenea demersuri, care să ducă la constituirea dreptului de proprietate în patrimoniul autoarei recurentei, n-au fost finalizate și ca atare, nici transferul dreptului nu era posibil. În aceste condiții, susținerea că obiectul înstrăinării ar fi constat și în căi de rulare avioane, platformă parcare avioane, precum și terenul de 36.086 mp este rezultatul unei interpretări proprii a recurentei, iar nu rezultatul încălcării de către instanță a dispozițiilor art. 970, 977 C. civ., cum greșit se pretinde. Prin urmare, instanța de recurs a răspuns criticilor formulate vizând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 și a prevederilor art. 3 lit. d) din O.U.G.

nr. 88/1997. Prin aceste critici, recurenta susținea că aplicarea corectă a normelor menționate (alături de altele invocate prin motivele de recurs) ar fi probat dreptul său de proprietate asupra bunurilor în litigiu. Or, instanța de recurs a arătat care sunt considerentele pentru care bunurile respective nu s-au aflat în patrimoniul recurentei, astfel încât aplicarea normelor legale menționate nu putea susține dreptul de proprietate pretins. În plus, Înalta Curte reține că a doua teză a art. 318 C. proc. civ. are în vedere omisiunea de a examina unul din motivele de casare sau de modificare a hotărârii prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar nu argumentele de fapt și de drept invocate de parte întrucât aceste argumente trebuie subsumate motivului de casare sau de modificare pe care se sprijină.

Pe de altă parte, nu există o obligație legală a instanței de recurs de a analiza fiecare argument în parte, ci numai obligația de a analiza fiecare motiv de recurs formulat. Or, în cauză, această obligație a fost îndeplinită, hotărârea instanței de recurs răspunzând motivat fiecăreia din criticile care s-au circumscris prevederilor art. 304 C. proc. civ. Răspunzând-se tuturor criticilor formulate prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă nu mai are deschisă calea contestației în anulare, astfel încât Înalta Curtea va respinge contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția tardivității contestației în anulare. Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea SC A. SRL împotriva Deciziei civile nr. 744 din 08 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2013. Procesat de GGC - GV