ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 901/2013

Deliberând

asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin

Sentința civilă nr. 243 din 17 martie 2010 Tribunalul Cluj a admis acțiunea

formulată de reclamantul Județul Cluj împotriva pârâtei SC A. SRL Cluj-Napoca

și cererea de intervenție în interesul reclamantului formulată de R.A. A.C.N.

și a dispus rectificarea CF 2892 Someșeni cu nr. top. 742/3, în sensul radierii

dreptului de proprietate al pârâtei SC A. SRL asupra căii de rulare avioane și

a platformei parcare avioane, teren în suprafață de 8344,83 mp, așa cum

figurează în foaia A la C3 și înscrierea dreptului de proprietate al Județului

Cluj în administrarea Consiliului Județean Cluj. A fost respinsă cererea conexă

formulată de reclamanta SC A. SRL împotriva pârâților SC A.U. SA Timișoara,

Consiliul Județean Cluj, R.A. A.C.N. având ca obiect constatarea dreptului de

proprietate asupra terenului în suprafață de 36068 mp, înscris în CF 2892

Someșeni A+l nr. top. 742/3 și rectificarea CF prin radierea dreptului de

proprietate al pârâtului Județul Cluj și a dreptului de administrare al

Consiliului Județean Cluj asupra terenului cu nr. top. 742/3 din CF 2892

Someșeni.

Pârâta

SC A. SRL Dej a declarat apel împotriva Sentinței civile nr. 243 din 17 martie

2010 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă, în Dosarul nr.

7498/117/2005, precum și împotriva următoarelor încheieri: încheierea de

ședință din data de 04 iunie 2008 din Dosarul nr. 7498/117/2005, prin care s-a

stabilit taxa de timbru în sarcina reclamantei în cuantum de 122.210,92 RON,

încheierea de ședință nr. 223/CC din 01 septembrie 2008 pronunțată în ședința

camerei de consiliu din data de 01 septembrie 2008 în Dosarul nr. 7653/2005

prin care instanța a respins ca neîntemeiată cererea de reexaminare formulată

de pârâtă, încheierea nr. 163/CC din 17 noiembrie 2009 pronunțată în ședință

camerei de consiliu din data de 17 noiembrie 2008 în dosarul nr. 7498/117/2005

prin care instanța a dispus eșalonarea în 24 de rate lunare de câte 4.742,70

RON, a taxei de timbru în sumă de 113.824,92 RON, încheierea de ședință dată în

ședința camerei de consiliu din data de 06 ianuarie 2010 în Dosarul nr. 7498/117/2005

prin care s-a respins cererea de reexaminare formulată de pârâtă.

Prin

Decizia civilă nr. 333/A din 19 noiembrie 2010 Curtea de Apel Cluj a respins

apelul ca nefondat.

Împotriva

acestei decizii, dar și a încheierii din 12 noiembrie 2010 (prin care s-a

respins cererea de reducere a taxei judiciare de timbru și s-a admis, în parte,

cererea de asistență judiciară, dispunându-se eșalonarea plății) a declarat

recurs pârâta SC A. SRL.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin Decizia nr. 744 din 08

februarie 2012 a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtă împotriva

Deciziei nr. 333/A din 19 noiembrie 201.0 a Curții de Apel Cluj, secția civilă,

de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie și a respins, ca

inadmisibil, recursul declarat de pârâtă încheierii civile din 12 noiembrie

2010 pronunțată de aceeași instanță. A obligat pe recurentă la 3500 RON

cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., către

intimata-intervenientă R.A. Aeroportul Cluj-Napoca și la 305,9 RON cheltuieli

de judecată către intimații-reclamanți Consiliul Județean Cluj și Județul Cluj.

Împotriva

acestei decizii, pârâta SC A. SRL a formulat contestație în anulare întemeiată

pe prevederile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

În

motivarea căii de atac exercitate, contestatoarea arată că instanța de recurs,

deși a examinat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a

omis să se pronunțe cu privire la criticile de nelegalitate referitoare la

încălcarea ori aplicarea greșită a dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea

nr. 15/1990 ori a prevederilor art. 3 lit. d) din O.U.G. nr. 88/1997.

1.

Contestatoarea redă conținutul prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea nr.

15/1990 și arată că, prin motivele de recurs a susținut că, în anul 1990,

bunurile aflate în patrimoniul Aviației Utilitare au devenit proprietatea

acestei societăți comerciale, astfel încât nu mai puteau aparține proprietății

publice a Județului Cluj. Analizarea de către instanța de recurs a acestei

criticii ar fi determinat admiterea recursului formulat.

2.

Contestatoarea susține că, dacă instanța de recurs ar fi analizat criticile

întemeiate pe dispozițiile art. 3 lit. d) din O.U.G. nr. 88/1997, ar fi

concluzionat că S.C, A. SRL a cumpărat la licitație toate bunurile care au fost

destinate realizării obiectivului de activitate al Autobazei Cluj, potrivit

noțiunii de active dată de "legiuitor".

Prin

întâmpinarea formulată, intimata R.A. A.C.N. a invocat excepția de tardivitate

a contestației în anulare, arătând că, în raport de data de 24 februarie 2012,

dată la care contestatoarea a luat cunoștință de decizia instanței de recurs,

calea extraordinară de atac este tardivă.

Înalta

Curte urmează a respinge această excepție. Potrivit art. 319 alin. (2) teza a

II-a C. proc. civ.: "împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la

îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în

termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre,

dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă".

În

cauză, contestația în anulare a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți la

data de 24 februarie 2012, iar motivarea acesteia s-a făcut printr-un memoriu

separat, la data de 12 aprilie 2013. Deși susține că la data de 24 februarie

2012, contestatoarea SC A. SRL cunoștea hotărârea instanței de recurs, intimata

nu a probat că, la acea dată, considerentele deciziei contestate erau cunoscute

contestatoarei. în această ipoteză, Înalta Curte urmează a face aplicarea celei

de-a doua situații avute în vedere de art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc.

civ. și va aprecia că, nefiind formulată mai târziu de un an de la data când

hotărârea a rămas irevocabilă, contestația în anulare este introdusă în termen

legal.

Analizând

contestația în anulare formulată, Înalta Curte reține următoarele:

În

temeiul art. 318 alin. (2) C. proc. civ., contestatoarea a susținut că, prin

hotărârea a cărei anulare o cere, instanța de recurs a omis să cerceteze mai

multe critici care reprezentau motive de recurs întemeiate pe prevederile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., și anume: motivul de recurs referitor la încălcarea

ori aplicarea greșită a dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990

și a prevederilor art. 3 lit. d) din O.U.G. nr. 88/1997.

Verificând

decizia a cărei anulare se solicită, Înalta Curte constată că instanța de

recurs a răspuns tuturor criticilor formulate de recurenta SC A. SRL.

Prin

motivele de recurs formulate, contestatoarea SC A. SRL a susținut că

"hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea mai multor

dispoziții legale, ceea ce atrage incidența motivului prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., respectiv, art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990; art. 3

lit. d) din O.U.G. nr. 88/1997; art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului; art. 2, 3, 31 și 21 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 146/1997; art. 1200

pct. 4, art. 1202, art. 970 alin. (2), art. 977 C. civ.; art. 34 din Legea nr.

7/1996; art. 295 și art. 261 C. proc. civ.

Instanța

de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 970 alin. (2) și art.

977 C. civ., precum și a art. 3 lit. d) din O.U.G. nr. 88/1997, reținând că

platforma de parcare avioane și calea de rulare nu au constituit obiect al

adjudecării, nefiind cuprinse în anexa procesului-verbal de licitație și că

aceste bunuri ar aparține proprietății publice conform H.G. nr. 969/2002".

Instanța

a răspuns acestui motiv de recurs, grupând argumentele folosite de recurentă în

susținerea lui.

Astfel,

Înalta Curte a arătat, în ce privește susținerea potrivit căreia, instanța ar

fi realizat o greșită aplicare a dispozițiilor art. 970 alin. (2), art. 977 C.

civ., art. 3 lit. d) din O.U.G. nr. 88/1997 că: "în realitate, recurenta

tinde la o reevaluare a probatoriului, pentru a se reține alte elemente de

fapt, respectiv că, pentru a fi funcțional, potrivit destinației sale, activul

Aerobaza Cluj ar fi trebuit să cuprindă toate bunurile care deservesc

activității de aviație utilitară, inclusiv platforme betonate, căi de rulare

avioane, hangar, magazii, depozite".

S-a

mai arătat că "sub acest aspect, instanțele fondului au reținut corect că

în anexa procesului-verbal de licitație, conform căruia au fost adjudecate

bunuri de către autoarea recurentei, apar ca imobile licitate și adjudecate

doar un hangar și o rampă auto (precum și o serie de bunuri mobile), dar nu și

bunurile imobile (căi de rulare, platforme betonate) asupra cărora se pretinde

că ar fi fost dobândit dreptul de proprietate.

Ca

atare, contractul de vânzare-cumpărare nr. 700 din 21 decembrie 1999 nu a avut

ca obiect al înstrăinării, cum fără suport se pretinde în recurs, calea de

rulare avioane și platforma betonată de parcare avioane, iar în privința

terenului de 36.086 mp, se menționează expres că nu se transmite în proprietate

(din anexa la contract rezultând, de asemenea, că prețul terenului nu a fost

inclus în cel prevăzut în contract și că valoarea acestuia va fi negociată

ulterior).

Tot

astfel, întocmirea - după adjudecarea la licitație și încheierea contractului

de vânzare-cumpărare - a unei anexe la contract, potrivit căreia SC A.U. se

obliga să facă demersuri pentru obținerea titlului de proprietate asupra

terenului și transferul acestuia către cumpărătoare, este lipsită de relevanță,

față de împrejurarea că asemenea demersuri, care să ducă la constituirea

dreptului de proprietate în patrimoniul autoarei recurentei, n-au fost

finalizate și ca atare, nici transferul dreptului nu era posibil.

În

aceste condiții, susținerea că obiectul înstrăinării ar fi constat și în căi de

rulare avioane, platformă parcare avioane, precum și terenul de 36.086 mp este

rezultatul unei interpretări proprii a recurentei, iar nu rezultatul încălcării

de către instanță a dispozițiilor art. 970, 977 C. civ., cum greșit se

pretinde.

Prin

urmare, instanța de recurs a răspuns criticilor formulate vizând aplicarea

greșită a dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 și a

prevederilor art. 3 lit. d) din O.U.G. nr. 88/1997.

Prin

aceste critici, recurenta susținea că aplicarea corectă a normelor menționate

(alături de altele invocate prin motivele de recurs) ar fi probat dreptul său

de proprietate asupra bunurilor în litigiu.

Or,

instanța de recurs a arătat care sunt considerentele pentru care bunurile

respective nu s-au aflat în patrimoniul recurentei, astfel încât aplicarea

normelor legale menționate nu putea susține dreptul de proprietate pretins.

În

plus, Înalta Curte reține că a doua teză a art. 318 C. proc. civ. are în vedere

omisiunea de a examina unul din motivele de casare sau de modificare a hotărârii

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar nu argumentele de fapt și de drept

invocate de parte întrucât aceste argumente trebuie subsumate motivului de

casare sau de modificare pe care se sprijină.

Pe

de altă parte, nu există o obligație legală a instanței de recurs de a analiza

fiecare argument în parte, ci numai obligația de a analiza fiecare motiv de

recurs formulat. Or, în cauză, această obligație a fost îndeplinită, hotărârea

instanței de recurs răspunzând motivat fiecăreia din criticile care s-au

circumscris prevederilor art. 304 C. proc. civ.

Răspunzând-se

tuturor criticilor formulate prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă nu mai

are deschisă calea contestației în anulare, astfel încât Înalta Curtea va

respinge contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

excepția tardivității contestației în anulare.

Respinge

ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea SC A. SRL

împotriva Deciziei civile nr. 744 din 08 februarie 2012 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 21 februarie 2013.

Procesat

de GGC - GV