ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 173/2015

Asupra

recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 274

pronunțata la data de 04 februarie 2014 în Dosarul nr. 3958/211/2010 de

Tribunalul Specializat Cluj

s-a

admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții M.E.,

B.M., B.R. și V.V., în contradictoriu cu pârâta SC F. SRL.

S-a

dispus evacuarea pârâtei SC F. SRL din imobilul situat în Cluj-Napoca, jud.

Cluj înscris în C.F. Cluj-Napoca.

S-a

respins cererea reclamanților având ca obiect pretenții.

S-a

admis excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei Se F. SRL și, în

consecință, s-a respins cererea reconvenționaiă cu privire la pretențiile având

ca obiect plata cheltuielilor necesare și utile tăcute în legătură cu imobilul

din Cluj-Napoca, jud. Cluj.

S-a

respins, ca neîntemeiată, cererea reconvenționaiă având ca obiect obligarea

reclamanților la încheierea unui contract de închiriere, la renegocierea

clauzelor contractuale privind chiria și la obligarea reclamanților la

încheierea unui contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în

Cluj-Napoca, jud. Cluj și instituirea dreptului de retenție

A fost

obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 8,3 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar

aferent pretențiilor admise.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC F. SRL

Prin Decizia

nr. 444/2014 din 08 octombrie 2014, Curtea de Apel Cluj, secția lI-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal

a

anulat, ca netimbrat, apelul declarat de pârâta SC F. SRL împotriva sentinței

civile nr. 274 pronunțată la data de 04 februarie 2014 în Dosarul nr. 3958/211/2010

al Tribunalului Specializat Cluj, pe care a păstrat-o, în întregime.

A

obligat pe pârâtă la cheltuieli de judecată în cuantum de 2000 lei către

reclamanți.

Pentru

a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

În conformitate

cu dispozițiile art 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina

apelantei-pârâte obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de

2419,5 Iei, iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr. 32/1995, timbru judiciar

în sumă de 10,3 lei.

În temeiul

dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 146/1997 apelanta-pârâtă a fost înștiințată

să achite în contul bugetului local al unității administrativ teritoriale în a

cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal, sumele datorate cu

titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. (3) din

Legea nr. 146/1997.

Cererea

de ajutor public judiciar formulată de apelanta-pârâtă a fost soluționată, în

sensul respingerii, prin încheierea de ședință din 3 septembrie 2014.

Cererea

de reexaminare formulată de apelanta-pârâtă împotriva încheierii din 3

septembrie 2014 a fost, de asemenea, respinsă prin încheierea nr. 353 din 16

septembrie 2014 pronunțată în Dosar nr. 3958/211/2010/a2.

Cu

privire la chestiunea netimbrării apelului de către pârâtă, instanța de apel a

reținut că, prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de

timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile

introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru

prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele

fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.

Constatând

că pârâta nu a timbrat apelul cu taxa judiciară de timbru de 2.419,5 lei și

timbru judiciar în sumă de 10,3 lei, deși i s-a pus în vedere să se conformeze

acestei obligații legale și apreciind că în raportul juridic dedus judecății nu

operează scutirea legală de obligația de a timbra, instanța de apel a dat

eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997,

respectiv ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a acestui

act normativ, precum și O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și a dispus

anularea apelului, ca netimbrat.

Împotriva

deciziei instanței de apel, pârâta SC F. SRL a declarat recurs, solicitând

admiterea acestuia, casarea hotărârii și trimiterea cauzei, spre rejudecare.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, pe care nu le-a întemeiat în drept, recurenta-pârâtă a

susținut, în esență, că în mod greșit i-a fost respinsă cererea de reexaminare

a încheierii prin care instanța s-a pronunțat cu privire la cererea de cererea

de ajutor public judiciar, întrucât a îndeplinit toate cerințele impuse de

instanță pentru a-i fi admisă această cerere.

Recurenta-pârâtă

a mai susținut că decizia instanței este greșită sub aspectul neobligării

reclamanților la plata sumei de 15.000 lei reprezentând contravaloarea

îmbunătățirilor pe care le-a adus imobilului din care a fost evacuată.

Recursul

va fi respins, ca nefondat, pentru considerentele care succed.

Potrivit

art. 21

1

alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare

de timbru (act normativ incident în soluționarea cererii pârâtei de acordare a

facilităților la plata taxei judiciare de timbru, față de data introducerii

acțiunii, conform prevederilor art. 55 din O.U.G. nr. 80/2013,) „Asupra cererii

de acordare a facilităților la plata taxei de timbru instanța se pronunță rară

citare, prin încheiere motivată dată în camera de consiliu", împotriva

încheierii, părțile interesante putând formula cerere de reexaminare, în termen

de 5 zile de la data comunicării încheierii (alin. (3)).

Alin.

(4) al aceluiași articol de lege prevede că „Cererea de reexaminare se

soluționează în camera de consiliu, de un alt complet, instanța pronunțându-se

prin încheiere irevocabilă, ceea ce semnifică, în înțelesul art. 377 alin. (2) C.

proc. civ. că, împotriva unei astfel de

încheieri,

nu se mai poate exercita vreo cale de atac de reformare, nici pe cale separată

și nici odată cu fondul, iar aspectele dezlegate prin încheierea irevocabilă

pronunțată în temeiul textului de lege menționat intră în puterea lucrului

judecat, neputând fi repuse în discuție de aceeași parte, în căile de atac

exercitate împotriva hotărârii pronunțate cu privire la litigiul dedus

judecății.

Textele

de lege evocate se regăsesc, de altfel, în redactarea art. 43 alin. (2)-(5) din

O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru (prin care a fost

abrogată Legea nr. 146/1997).

În speță,

recurenta-pârâtă a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru,

cerere care a fost respinsă, prin Încheierea nr. 353 din 16 septembrie 2014

pronunțată în Dosarul nr. 3958/211/2010/a2, irevocabilă.

Prin

motivele de recurs, pârâta a formulat critici care vizează nelegalitatea

încheierii prin care i-a fost respinsă cererea de reexaminare.

Or, în

raport de textele de lege menționate, aceste critici nu mai pot face obiectul

unei noi examinări într-o cale de atac pe care pârâta nu o are la dispoziție,

de vreme ce încheierea prin care s-a respins cererea de reexaminare este

irevocabilă, dreptul de a folosi calea de atac fiind unic, epuizându-se prin

chiar exercițiul lui.

Astfel,

reexaminarea este singura cale de atac prin intermediul căreia poate fi

cenzurată existența și întinderea obligației de plată a taxei judiciare de

timbru, sub aceste aspecte neexistând un drepî de opțiune între formularea unei

cereri de reexaminare și exercitarea unei alte căi de atac de reformare.

În raport

de soluția pronunțată de instanța de apel, nu pot ti primite nici susținerile

recurentei-pârâte în sensul că decizia instanței este greșită sub aspectul

neobligării reclamanților la plata sumei de 15.000 lei reprezentând

contravaloarea îmbunătățirilor pe care le-a adus imobilului din care a fost

evacuată întrucât vizează modul de soluționare în fond a cererii

reconvenționale a pârâtei și nu soluția de anulare a apelului, ca netimbrat,

astfel că exced controlului de legalitate al hotărârii cu care instanța de

recurs a fost învestită.

Pentru

a se putea trece ia examinarea criticilor vizând fondul cauzei era necesar ca,

în apel, pârâta să timbreze apelul cu taxa judiciară de timbru de 2.419,5 lei

și timbru judiciar de 10,3 lei, astfel cum i s-a pus în vedere de către

instanța de apel, prin citația pentru primul termen de judecată fixat în cauză,

respectiv 25 iunie 2014 (fila 6 dosar apel).

Ulterior,

prin încheierea din 17 septembrie 2014 (fila 33 dosar apel), instanța de apel a

mai acordat un termen, la cererea pârâtei, pentru ca aceasta să achite taxa de

timbru stabilită în sarcina sa și a amânat judecata cauzei la 8 octombrie 2014

când, constatând că pârâta nu s-a conformat obligației legale de plată a taxei

judiciare de timbru, a dat eficiență art. 137 C. proc. civ. și a anulat apelul,

ca netimbrat, excepția netimbrării fiind o excepție de procedură, care are

efect peremptoriu, în sensul că admiterea ei are drept consecință anularea

cererii și împiedicarea judecății fondului cauzei.

Așa

fiind, Înalta Curte, pentru considerentele arătate și în raport de textele

legale evocate, în baza art, 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC F. SRL împotriva Deciziei nr. 444

din 08 octombrie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția Il-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 21 ianuarie 2015.