ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 744/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 744/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 243 din martie 2010

Tribunalul Cluj a admis acțiunea formulată de reclamantul Județul Cluj

împotriva pârâtei SC A. SRL Cluj-Napoca și cererea de intervenție în interesul

reclamantului formulată de R.A. Aeroportul Cluj-Napoca și în consecință: s-a

dispus rectificarea C.F. 2892 Someșeni cu nr. top. 742/3, în sensul radierii

dreptului de proprietate al pârâtei SC A. SRL asupra căii de rulare avioane și

a platformei parcare avioane, teren în suprafață de 8344,83 m.p., așa cum

figurează în foaia A la C3 și înscrierea dreptului de proprietate al Județului

Cluj în administrarea Consiliului Județean Cluj.

S-a respins cererea

conexă formulată de reclamanta SC A. SRL împotriva pârâților SC A.U. SA

Timișoara, Consiliul Județean Cluj, RA Aeroportul Cluj-Napoca având ca obiect

constatarea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 36068

m.p., înscris în C.F. 2892 Someșeni A+1 nr. top. 742/3 și rectificare C.F. prin

radierea dreptului de proprietate al pârâtului Județul Cluj și a dreptului de

administrare al Consiliului Județean Cluj asupra terenului cu nr. top. 742/3

din C.F. 2892 Someșeni.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut că, prin contractul de vânzare-cumpărare

din 21 decembrie 1999, încheiat în urma adjudecării la licitație, SC A.U.T. SA

s-a obligat să transmită către SC R. SRL (actuala SC A. SRL), activul Aerobaza

Cluj. La art. 2 art. 1 din contract se specifica faptul că „vânzătorul se

obligă să transmită dreptul de proprietate iar cumpărătorul se obligă să

plătească și să preia bunul imobil situat în partea de est a municipiului

Cluj-Napoca, fără teren aferent, în suprafața de 36.086 m.p.“. În același timp,

anexa 1 la contractul de vânzare-cumpărare a cuprins lista mijloacelor fixe și

a obiectelor de inventar din patrimoniul Aerobazei Cluj scoase la licitație

publică, din al cărei cuprins instanța a constatat că nu rezultă și suprafața

terenului de 36.068 m.p. aferentă Aerobazei Cluj.

S-a reținut și că

reclamanta a depus la dosar o anexă la contractul de vânzare- cumpărare din 21

decembrie 1999, din cuprinsul căreia rezultă că SC A.U. Timișoara s-a obligat

ca în termen util să facă demersurile necesare și legale pentru obținerea

terenului de 36.068 m.p. situat în intravilanul loc. Cluj-Napoca, aferent

Aviației utilitare, sens în care reprezentantul legal va obține decizia

Prefectului și va proceda la intabularea terenului în cartea funciară.

De asemenea, firma

vânzătoare s-a obligat să facă toate demersurile pentru transferul dreptului de

proprietate în favoarea societății cumpărătoare, aceasta urmând să achite

valoarea terenului, valoare care va fi negociată la momentul potrivit.

Prin încheierea nr. 7417

din 14 mai 2001 a Biroului de carte funciară din cadrul Judecătoriei

Cluj-Napoca, în baza sentinței civile nr. 171/1996 și a documentației tehnice,

asupra imobilului cu nr. top. 742/3 (având destinația de construcții hangar în

S.c. 864 m.p, construcție cu fundație din beton, pereți din cărămidă, acoperiș

cu planșeu beton, compus din: 1 hangar, 1 hol, 2 grupuri sanitare, 1 nisa și 13

încăperi, C2 magazie S.c. 43,57 m.p., construcție cu fundație din beton, pereți

din cărămidă, acoperiș cu planșeu beton compusă din 1 încăpere, C3 magazie

materiale S.c. 39,38 m.p., construcție cu fundație din beton, pereți din

cărămidă, acoperiș cu planșeu beton, compus din 1 încăpere, anexe: suprafața

construită compusă din cale rulare avioane, platformă parcare avioane, rampa

auto, bazin îngropat, depozit materiale cu o suprafață de 8344,83 m.p. și teren

în suprafață de 36068 m.p., transcris din C.F. 2890), s-a intabulat dreptul de

proprietate – asupra terenului în proprietatea Județului Cluj și administrarea

Consiliului Județean Cluj, iar asupra construcțiilor în favoarea SC A. SRL.

Prin H.G. nr. 965 din

05 septembrie 2002, anexa nr. 1, poziția 762, s-a atestat că terenul

reprezentând perimetrul de securitate în suprafață de 126037,43 m.p. constituie

domeniul public al Județului Cluj.

În conformitate cu

dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanța a analizat cu

prioritate excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei R.A. A. Cluj-Napoca.

S-a reținut că

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei R.A. A. nu este

întemeiată, căci petitul de constatare a dreptului de proprietate al

creditoarei sale, SC A.U. Timișoara SA, este formulat și în contradictoriu cu

această pârâtă, titulară a dreptului de administrare asupra terenului, căreia

urmărește să-i facă opozabil acest drept.

S-a constatat că nici

excepția lipsei calității procesuale active nu este întemeiată, considerent

pentru care instanța a înlăturat-o, cu motivarea că prin anexa din 23 decembrie

1999 la contractul de vânzare-cumpărare din 21 decembrie 1999, pârâta SC A.U. Timișoara

SA și-a asumat obligația de a face toate demersurile necesare în vederea reglementării

situației juridice a terenului aferent Aerobazei Cluj. Or, reclamanta are

calitate de creditor față de pârâta SC A.U. Timișoara SA cu privire la toate

obligațiile pe care aceasta le avea față de ea, ceea ce înseamnă că în temeiul art.

974 C. civ., reclamanta este îndreptățită să facă toate demersurile pe care

debitoarea sa le avea la îndemână. Astfel, cererea în constatarea dobândirii

dreptului de proprietate și acțiunea în rectificare de carte funciară prin

radierea dreptului de proprietate al Județului Cluj și de administrare al

Consiliului Județean Cluj sunt acțiuni care aparțin debitoarei SC A.U.

Timișoara SA.

Excepția

inadmisibilității cererii de intervenție formulată de R.A. Aeroportul

Cluj-Napoca (cu motivarea că, în calitatea sa de titular al dreptului de

administrare, numai intervenienta ar avea la dispoziție acțiunea în rectificare

de carte funciară, astfel încât cererea sa de intervenție accesorie este

inadmisibilă) a fost apreciată nefondată.

Aceasta, întrucât

dreptul de proprietate al pârâtei SC A. SRL, a cărui rectificare se cere, a

fost înscris împotriva proprietarului terenului, Județul Cluj. De aceea, tot

Județul Cluj este prima persoană interesată să solicite rectificarea unui drept

înscris nelegal împotriva sa, nu titularul dreptului de administrare, concluzie

care se desprinde, fără echivoc, din prevederile art. 12 alin. (4) din Legea nr.

213/1998.

Trecând la

soluționarea pe fond a acțiunii formulate de reclamantul Județul Cluj,

tribunalul a constatat temeinicia acesteia, întrucât prin contractul de

vânzare-cumpărare din 21 decembrie 1999 nu s-a transmis în proprietatea pârâtei

SC A. SRL, calea rulare avioane și platforma betonată parcare avioane,

menționate în C.F. 2892 sub A+1, și nici terenul de 36086 m.p., în contract

specificându-se expres că terenul nu se transmite în proprietate. De asemenea,

din anexa din 23 decembrie 1999 rezultă că prețul terenului nu a fost inclus în

cel stipulat în contractul de vânzare-cumpărare, valoarea acestuia urmând să

fie negociată ulterior. Aceasta înseamnă că intabularea dreptului de

proprietate al pârâtei SC A. SRL asupra imobilelor menționate s-a realizat

nevalabil, în lipsa unui titlu, ceea ce face incidente dispozițiile art. 34 pct.

1 coroborate cu art. 20 alin. (1) din Legea nr. 7/1996.

S-a reținut că

acțiunea conexă, formulată de reclamanta SC A. SRL, este însă neîntemeiată.

Aceasta, în

condițiile în care reclamanta a pretins că dreptul de proprietate al

creditoarei sale, SC A.U. Timișoara, reiese din art. 20 din Legea nr. 15/1990.

Or, potrivit textului legal invocat, rezultă că sunt proprietatea societăților

comerciale înființate în baza legii, bunurile aflate în patrimoniul acestora,

în afara celor care se află cu alt titlu în patrimoniul lor. Având în vedere că

la acea vreme terenurile utilizate de unitățile economice de stat erau

proprietatea statului, unitățile economice având asupra acestora numai drept de

administrare sau de folosință, este evident că terenul utilizat de SC A.U. București

la momentul intrării în vigoare a legii se afla cu alt titlu în patrimoniul

acesteia, nu cu titlu de proprietate.

Astfel fiind, SC A.U.

Timișoara SA nu a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului de 36086

m.p. din litigiu, în baza art. 20 din Legea nr. 15/1990.

Dacă terenurile ar fi

intrat în proprietatea societăților comerciale constituite în temeiul art. 17

din Legea nr. 15/1990, în baza art. 20 din Legea nr. 15/1990, dispozițiile H.G.

nr. 834/1991, care reglementează procedura privind stabilirea și evaluarea unor

terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat, ar fi lipsite

de sens.

Numai procedura

prevăzută în H.G. nr. 834/1991 putea să aducă în patrimoniul pârâtei SC A.U. Timișoara

SA dreptul de proprietate asupra terenului de 36.086 m.p., procedură care însă

nu a fost finalizată, Consiliul Județean Cluj neavizând propunerea de stabilire

a dreptului de proprietate asupra acestui teren în favoarea pârâtei.

S-a concluzionat

astfel, că pârâta SC A.U. Timișoara SA nu a dobândit dreptul de proprietate cu

privire la teren.

În susținerea cererii

în rectificare de carte funciară, reclamanta SC A. SRL a relevat că înscrierea

dreptului de proprietate al Județului Cluj și a dreptului de administrare al

Consiliului Județean Cluj asupra terenului în suprafață de 36068 m.p., înscris

sub A+1 în C.F. 2892 Someșeni nu sunt valabile, întrucât includerea acestui

teren în Anexa 1 a H.G. nr. 969/2002 (care a aprobat domeniul public al

județului Cluj), este nelegală, căci în această suprafață este inclus și

dreptul său de proprietate asupra terenului de 8344 m.p. dobândit de la

creditoarea sa SC A.U. Timișoara SA.

Susținerea a fost

apreciată nefondată, deoarece pârâta SC A.U. Timișoara SA nu a dobândit dreptul

de proprietate asupra vreunei suprafețe de teren din parcela cu nr. top. 742/3

și prin urmare, nici nu l-a putut transmite mai departe reclamantei. Așadar, nu

a putut fi reținută nelegalitatea poziției nr. 762 din Anexa a 1 a H.G. nr. 969/2002,

pentru motivul invocat de reclamantă.

Nefiind dovedită

nelegaliatea înscrierii sau a actului în temeiul căruia s-a făcut înscrierea de

sub B 1, 2 din C.F. 2892 Someșeni, s-a tras concluzia că nu sunt incidente

disp. art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996.

Pârâta SC A. SRL Dej

a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 243 din 17 martie 2010

pronunțată de Tribunalul Cluj, sectia civilă în Dosarul nr. 7498/117/2005,

precum și împotriva următoarelor încheieri: - încheierea de ședință din data de

04 iunie 2008 din Dosarul nr. 7498/117/2005, prin care s-a stabilit taxa de

timbru în sarcina reclamantei în cuantum de 122.210,92 lei); - încheierea de

ședință nr. 223/CC din 01 septembrie 2008 pronuntată în ședința camerei de

consiliu din data de 01 septembrie 2008 în Dosarul nr. 7653/2005 prin care

instanța a respins ca neîntemeiată cererea de reexaminare formulată de pârâtă;

- încheierea nr. 163/CC din 17 noiembrie 2009 pronunțată în ședință camerei de

consiliu din data de 17 noiembrie 2009 în Dosarul nr. 7498/117/2005 prin care

instanța a dispus eșalonarea în 24 de rate lunare de câte 4.742,70 lei, a taxei

de timbru în sumă de 113.824,92 lei; - încheierea de ședință data în ședința

camerei de consiliu din data de 06 ianuarie 2010 în Dosarul nr. 7498/117/2005

prin care s-a respins cererea de reexaminare formulată de pârâta.

S-a susținut că sunt

întrunite condițiile prevăzute de art. 296 C. proc. civ. pentru admiterea

apelului, deoarece instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor

legale, fiindcă platformele betonate și calea de rulare sunt mijloace fixe

(imobile), distincte de terenul pe care sunt amplasate.

Apelanta și-a

adjudecat la licitația organizată la data de 21 decembrie 1999, activul intitulat

A. Cluj, al SC A.U. Timisoara SA, împrejurare care rezultă din procesul-verbal din

21 decembrie 1999.

Din moment ce

apelanta și-a adjudecat activul intitulat A. Cluj s-a intabulat și dreptul de

proprietate asupra căii de rulare și a platformei de parcare, în suprafața

construită de 8.433 mp. În aceste condiții, SC A. SRL și-a înscris dreptul de

proprietate în cartea funciară (asupra construcțiilor, fără teren).

Ulterior dobândirii

dreptului de proprietate de către apelantă și înscrierii acestuia în cartea

funciară, imobilul a fost inventariat ca aparținând domeniului public al

Statului și a fost dat în administrarea Județului Cluj, iar operațiunea de

trecere în domeniul public a fost efectuată prin Hotărârea Consiliului Județean

Cluj nr. 14 din data de 31 martie 2001 (hotărâre care ulterior a fost preluată

și de H.G. nr. 969/2002).

S-a arătat că prin

sentința civilă nr. 276/2006 a Curții de Apel Cluj, luându-se în examinare

excepția de nelegalitate a poziției nr. 762 din Anexa nr. 1 din H.G. nr. 969/2002,

instanța a apreciat că dreptul de proprietate al apelantei era înscris în

cartea funciară în momentul emiterii H.G. nr. 969/2002 prin care imobilul a

fost inventariat ca aparținând domeniului public al Statului.

A mai arătat că

instanța de fond nu a înțeles ori a denaturat înțelesul vădit neîndoielnic al

cererii de chemare în judecată formulată de SC A. SRL.

SC A. SRL a susținut

și argumentat că SC A.U. Timișoara SA a dobândit dreptul de proprietate asupra

terenului în suprafață de 36.068 mp. în baza art. 20 din Legea nr. 15/1990. Din

moment ce la data intrării în vigoare a Legii nr. 15/1990, SC A.U.T. SA avea în

administrarea operativă întreg activul Aerobazei Cluj-Napoca, în virtutea legii

toate bunurile din administrarea operativă au intrat în patrimoniul acestei

societăți.

Totodată, instanța nu

a avut în vedere faptul că apelanta și-a adjudecat la licitația organizată la

data de 21 decembrie 1999 activul intitulat A. Cluj, al SC A.U. Timișoara SA,

împrejurare care rezultă din procesul-verbal din 21 decembrie 1999, iar

noțiunea de activ "Aerobaza Cluj" cuprinde tot ce a fost folosit de

această aerobază a SC A.U. Timișoara SA, inclusiv terenul necesar realizării obiectului

de activitate al aerobazei.

Prin Decizia civilă nr.

333/ A din 19 noiembrie 2010 Curtea de Apel Cluj a respins apelul ca nefondat.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut, pe aspectul criticilor vizânde taxa

judiciară de timbru datorată, caracterul nefondat al acestora, în condițiile în

care tribunalul nu a făcut, așa cum se pretinde, aplicarea dispoz. art. 31 din

Legea nr. 146/1997, ci doar a menționat că valoarea indicată de reclamantă nu

poate fi inferioară valorii minime din expertiza utilizată de către Camera

Notarilor pentru obligațiile fiscale, apreciere corectă având în vedere că

taxele de timbru reprezintă obligații fiscale.

În aceste condiții și

față de dispoziția legală care permite instanței să aprecieze dacă valoarea

este derizorie - situație în care poate utiliza o expertiză - este evident că

cererea de reexaminare nu putea fi primită, câtă vreme taxa de timbru a fost

corect stabilită.

S-a reținut ca

nefondată și critica potrivit căreia nivelul taxei de timbru ar fi unul de natură

să îngrădească accesul la justiție, având în vedere că instanța a procedat la

eșalonarea în 24 rate lunare (a câte 4.742 lei), realizând astfel, o aplicare

corectă a prevederilor art. 21 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 146/1997.

Cât timp petenta nu a

depus acte din care să reiasă ce alte venituri realizează și ce alte bunuri

deține, nu se putea dispune scutirea de la plata taxei de timbru, fiind fără

relevanță invocarea practicii C.E.D.O. în materie.

Cu referire la fondul

cauzei, instanța de apel a reținut că terenul în suprafață de 36.068 mp înscris

în C.F. nr. 2892 Cluj-Napoca, în care se include și terenul în litigiu, și

construcțiile căi de rulare și altele, sunt proprietatea publică a județului

Cluj, conform H.G. nr. 969/2002 din data de 17 septembrie 2002 Anexa nr. 1.

Prin H.G. nr. 1248

din 04 decembrie 1990 s-a aprobat înființarea societății comerciale A.U. SA,

prin preluarea activului și pasivului fostei Întreprinderi de Aviație Utilitară

București, în baza Hotărârii nr. 300/1383 din 04 martie 1998 a F.P.S., în

calitate de acționar majoritar, și a Hotărârii nr. 2 din 31 martie 1998 a

Adunării generale a acționarilor din cadrul A.U. SA, s-a aprobat divizarea

societății A.U. SA (prin desprinderea și repartizarea patrimoniului între

societățile noi rezultate, respectiv SC A.U. SA București, SC A.U. SA CăIărași,

SC A.U. SA Timisoara, SC A.U. SA Iasi și SC A.U. SA Tuzla), SC A.U. Timișoara

SA a cuprins și patrimoniul A. din Cluj-Napoca.

Apelanta și-a

adjudecat la licitația organizată la data de 21 decembrie 1999 activul

intitulat A. Cluj, al SC A.U. Timișoara SA, împrejurare care rezultă din

procesul-verbal din 21 decembrie 1999.

Din moment ce

apelanta și-a adjudecat activul intitulat A. Cluj, rezultă că putea să i se

transmită doar drepturile pe care vânzătoarea le avea.

S-a reținut că

susținerea apelantei, potrivit căreia prima instanță a dispus rectificarea

înscrierilor din C.F. 2892 Someșeni, în sensul radierii dreptului de

proprietate al pârâtei SC A. SRL asupra terenului în suprafață de 8344,83 mp,

deși această pârâtă nu are înscris în CF dreptul de proprietate asupra

terenului, ci dreptul de proprietate asupra anexelor construite (cale rulare

avioane, platformă parcare avioane, rampa auto, bazin îngropat, depozit

materiale) cu o suprafață totală construită de 8344,83 mp, nu poate fi primită.

Aceasta, deoarece

prima instanță a menționat în dispozitiv că „dispune rectificarea C.F. 2892

Someșeni cu nr. top. 742/3 în sensul radierii dreptului de proprietate al

pârâtei SC Aviatrans SRL asupra căii de rulare avioane și a platformei parcare

avioane, teren în suprafață de 8344,83 mp, așa cum figurează în foaia A la C3“.

Chiar dacă se

menționează și terenul, este evident că această mențiune este doar o redactare

mai puțin precisă a dispozitivului, preluată în acest fel din chiar acțiunea

Județului Cluj, dar nu este relevantă, cât timp se menționează în primul rând

„căii de rulare avioane și a platformei parcare avioane“ iar mențiunea „teren“

apare cu înțelesul de suprafață construită pe terenul pe care se află

construcțiile.

S-a constatat că,

oricum, și aceste construcții se constituie în proprietate publică, potrivit

Anexei la H.G. nr. 969/2002, unde la poziția 756 figurează „căi rulare“ și nu

au făcut obiectul adjudecării, în Anexa 1 a procesului verbal de licitație prin

care reclamanta a adjudecat bunuri, apărând ca bunuri imobile scoase la

licitație și adjudecate doar un hangar și o rampă auto.

De asemenea, dreptul

de proprietate al reclamantei a fost menținut asupra construcțiilor adjudecate,

în C.F. 2892 Someșeni figurând și alte construcții, cu privire la care instanța

nu a dispus radierea dreptului de proprietate al reclamantei de sub B 3.

Curtea a reținut

incidența art. 18 alin. (1) și a art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990

(„bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia, cu

excepția celor dobândite cu alt titlu.“), precum și faptul că Hotărârea de

guvern la care face referire art. 19 din Legea nr. 15/1990 este H.G. nr. 834/1991,

iar aceasta din urmă face mențiune expresă la art. 3, în sensul că „Prevederile

art. 1 nu se aplică terenurilor care, în condițiile legii, fac parte din

domeniul public“.

Astfel, pe de o

parte, nu s-a dovedit că ar fi fost urmată procedura menționată anterior, și pe

de altă parte, chiar dacă ar fi fost urmată, terenurile și construcțiile fiind

proprietate publică, erau exceptate de la această procedură, însăși apelanta

arătând că vânzătoarea a inițiat procedura, dar nu i s-a acordat avizul

Consiliului Județean Cluj.

În ce privește

susținerea potrivit căreia, prin sentința civilă nr. 276/2006 a Curții de Apel

Cluj, luându-se în examinare excepția de nelegalitate, s-ar fi tranșat problema

dreptului de proprietate în favoarea apelantei – câtă vreme s-a reținut că nu

ar fi afectată înscrierea dreptului de proprietate în favoarea acesteia de

adoptarea unui act administrative ulterior – Curtea a reținut că este fără

relevanță că o înscriere în cartea funciară este anterioară emiterii unui act

normativ de delimitare a domeniului public, cât timp bunul face parte din

domeniul public în baza Constituției din anul 1991 și a Legii nr. 213/1998

privind proprietatea publică.

În aceste

condiții, s-a apreciat că este irelevant pentru ce anume s-a solicitat

administrarea probei testimoniale și a expertizei, iar invocarea art. 3 lit. d)

din O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, ce

definește activele, a fost apreciată la fel de lipsită de importanță.

De asemenea, Curtea a

reținut că SC A.U. Timișoara SA putea să transmită doar ceea ce a avut în patrimoniu,

dar terenul proprietate publică nu a fost în patrimoniul vânzătoarei. În Anexa

1 a procesului verbal de licitație prin care reclamanta a adjudecat bunuri apar

ca bunuri imobile scoase la licitație și adjudecate, doar un hangar și o rampă

auto și unele bunuri mobile, iar nu și bunurile asupra cărora apelanta pretinde

un drept de proprietate.

Faptul că după

adjudecarea la licitație a aerobazei și încheierea contractului de

vânzare-cumpărare, s-a întocmit o anexă la acest contract (prin care pârâta SC

A.U. Timișoara SA s-a obligat să facă demersurile necesare și legale pentru

obținerea actelor doveditoare privind proprietatea asupra terenului aferent

aviației utilitare și pentru intabularea dreptului de proprietate, iar apoi

pentru transferul dreptului de proprietate în favoarea cumpărătoarei), s-a

considerat că nu are nicio relevanță în cadrul litigiului față de faptul că terenul

este proprietate publică.

Împotriva acestei

decizii dar și a încheierii din 12 noiembrie 2010 (prin care s-a respins cererea

de reducere a taxei judiciare de timbru și s-a admis, în parte, cererea de

asistență judiciară, dispunându-se eșalonarea plății) a declarat recurs SC A. SRL.

Criticile formulate

au vizat următoarele aspecte, despre care recurenta a arătat că reprezintă „cererea

principală” care vizează trimiterea cauzei spre rejudecare:

- Hotărârile

pronunțate în cauză, de prima instanță și de cea de apel, au nesocotit normele

de competență de ordine publică, deoarece din modul în care a fost redactată

acțiunea, rezultă că Județul Cluj a promovat demersul judiciar ca autoritate

publică, revendicând bunuri imobile, cu susținerea că ar aparține domeniului

public, așa încât competența aparținea instanței de contencios administrativ.

Prin invocarea

apartenenței bunurilor revendicate la domeniul public, reclamantul a conferit

litigiului caracteristicile avute în vedere de dispozițiile art. 23 din Legea nr.

213/1998, conform cărora asemenea cauze sunt de competența instanțelor de

contencios administrativ.

- Instanța de apel nu

s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității cererii de intervenție

formulată de R.A. Aeroportul Internațional Cluj Napoca, excepție ridicată în

fața instanței de fond, asupra căreia aceasta nu s-a pronunțat prin dispozitiv,

situație repetată și în apel, ceea ce atrage soluția de casare cu trimitere.

- Casarea cu

trimitere a deciziei din apel este impusă și de împrejurarea că procesul a fost

soluționat fără a se intra în cercetarea fondului, întrucât nu s-a clarificat

dacă platforma parcare avioane și calea de rulare avioane înscrise în C.F. nr. 2892

Someșeni, sunt sau nu trecute în patrimoniul județului Cluj; nu s-a cercetat

fondul pricinii cu privire la determinarea suprafeței de 36.068 mp, pentru a se

stabili dacă aceasta coincide sau nu, cu suprafața utilizată de aviația

militară; s-a respins cererea de efectuare a unei expertize topografice, probă

necesară și utilă pentru clarificarea aspectelor menționate anterior; s-a

reținut, fără existența dovezilor, că bunurile în litigiu ar fi în patrimoniul

județului Cluj și în proprietate publică încă din anul 1991 sau 1998.

- Recurenta a pretins

că, în subsidiar, ca „cerere formulată subsidiar”, se impune admiterea

recursului și, modificându-se decizia din apel, să fie schimbată în totalitate

sentința de primă instanță – în sensul respingerii acțiunii principale, a

cererii de intervenție accesorie și admiterii cererii conexe formulate de SC A.

SRL – având în vedere că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 1,

3 și 9 C. proc. civ.

- Referitor la

motivul prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., s-a susținut că instanța nu

a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, întrucât soluționarea apelului

trebuia făcută de către completul specializat în soluționarea litigiilor de

contencios administrativ, iar natura pricinii trebuia să determine recalificarea

căii de atac din apel în recurs.

- Hotărârile au fost

pronunțate de către instanța de fond și de apel cu încălcarea competenței de

ordine publică a altei instanțe (art. 304 pct. 3 C. proc. civ.).

- Hotărârea instanței

de apel a fost pronunțată cu încălcarea mai multor dispoziții legale, ceea ce

atrage incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

respectiv, art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990; art. 3 lit. d) din O.U.G. nr.

88/1997; art. 6 C.E.D.O.; art. 2, 3, 31 și 21 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 146/1997;

art. 1200 pct. 4, art. 1202, art. 970 alin. (2), art. 977 C. civ.; art. 34 din

Legea nr. 7/1996; art. 295 și art. 261 C. proc. civ.

Astfel, s-a arătat că

instanța a aplicat greșit dispozițiile legale din materia taxelor de timbru,

fiind discutabil dacă acțiunea trebuia timbrată la valoare și, chiar admițând

această ipoteză, valoarea care putea fi reținută era cea indicată de către

reclamantă, nu cea stabilită prin raportul de expertiză.

De asemenea, instanța

a procedat greșit acordând doar o eșalonare a taxei de timbru și nu scutirea de

la plata acesteia, în condițiile în care tipul de facilitate care trebuie

acordat poate fi doar acela care asigură posibilitatea efectivă a părții să se

adreseze unei instanțe de judecată, sens în care s-a pronunțat și Curtea

europeană în mai multe cauze (Beian împotriva României, SC M. SRL și Jacobs

împotriva României, Weissman împotriva României, etc.).

Instanța nu a ținut

seama de prevederile art. 1200 pct. 4 și art. 1202 C. civ., cu referire la

efectele sentinței civile nr. 276/2006 a Curții de Apel Cluj întrucât, deși a

făcut referire la această hotărâre, a reținut în același timp, că imobilul ar

fi devenit proprietate publică în baza Constituției din 1991 și a Legii nr. 213/1998.

Aceasta, în condițiile în care, în hotărârea menționată se statuase că

înscrierea dreptului de proprietate este anterioară datei adoptării H.G. nr. 969/2002

și pe de altă parte, că adoptarea unui asemenea act normativ, nu este în măsură

să determine nevalabilitatea înscrierii dreptului de proprietate în favoarea SC

A.

- Instanța de apel a

făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 970 alin. (2) și art. 977 C. civ.,

precum și a art. 3 lit. d) din O.U.G. nr. 88/1997, reținând că platforma de

parcare avioane și calea de rulare nu au constituit obiect al adjudecării,

nefiind cuprinse în anexa procesului verbal de licitație și că aceste bunuri ar

aparține proprietății publice conform H.G. nr. 969/2002.

În realitate,

considerentele instanței nu țin seama de împrejurarea că, în procesul verbal din

21 decembrie 1999, s-a menționat că s-a vândut la licitație activul A. Cluj,

iar pe lângă acest proces-verbal, s-a încheiat și contractul de

vânzare-cumpărare de active din 21 decembrie 1999, în care se prevede obligația

de transmitere a dreptului de proprietate cu privire la „imobilul situat în

partea de est a municipiului”.

Or, pentru a fi

funcțional, potrivit destinației sale, activul A. Cluj trebuia să cuprindă

toate bunurile care deservesc activității de aviație utilitară, inclusiv

platforme betonate, căi de rulare avioane, hangar, magazii, depozite.

În acest sens,

convențiile obligă și la ceea ce "echitatea, obiceiul sau legea dă

obligației, după natura sa” (art. 970 alin. (2) C. civ.), iar interpretarea

contractelor se face după intenția comună a părților contractante (art. 970,

coroborat cu art. 977 C. civ.).

- Instanțele fondului

au făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 7/1996,

întrucât au admis cererea vizând rectificarea înscrierilor în C.F. 2892

Someșeni, deși nu era îndeplinită condiția esențială care să permită

rectificarea, respectiv existența unei hotărâri judecătorești definitive și

irevocabile prin care să se constate incidența vreunuia dintre cazurile

reglementate de textul menționat.

- Instanța de apel a

respins calea de atac și implicit, cererea de chemare în judecată formulată de

SC A., fără să administreze probele necesare stabilirii adevărului în cauză,

încălcând astfel dispozițiile art. 295 C. proc. civ.

Intimații Județul

Cluj și RA Aeroportul Cluj-Napoca au depus întâmpinare prin care au solicitat

respingerea recursului, ca inadmisibil pe cel declarat împotriva încheierii din

12 noiembrie 2010 și ca nefondat, pe cel formulat împotriva deciziei,

susținând, în mod punctual, de ce nu pot fi primite pretinsele aspecte de

nelegalitate.

Analizând criticile

deduse judecății, Înalta Curte constată următoarele:

În primul rând, sub

aspectul tehnicii de redactare a memoriului de recurs, societatea-recurentă

ignoră exigențele procedurale ale acestei căi extraordinare de atac, susținând

că deduce judecății o „cerere principală de recurs” care vizează casarea

deciziei atacate și de asemenea, o „cerere subsidiară de recurs” care vizează

modificarea deciziei instanței de apel.

Or, spre deosebire de

faza judecății în primă instanță, în care pot fi formulate cereri în mod

principal, accesoriu sau incidental, în cazul exercitării căii de atac a

recursului, pot fi deduse judecății critici de nelegalitate – care nu pot avea

caracter principal ori subsidiar, ci trebuie îndreptate împotriva hotărârii

care constituie obiectul căii de atac și să fie încadrabile în dispozițiile art.

304 C. proc. civ.

Depășind această

inadvertență procedurală și trecând la analiza motivelor de recurs, în măsura

în care sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile legale, Înalta Curte

constată că nu pot fi primite criticile deduse judecății. Astfel:

- Este nefondată

susținerea potrivit căreia instanțele ar fi nesocotit normele de competență

întrucât litigiul ar fi fost de competența instanței de contencios

administrativ.

Contrar susținerii

recurentei, promovând o acțiune prin care tindea la recunoașterea și

valorificarea dreptului de proprietate asupra unui imobil, reclamantul Județul

Cluj a acționat ca o persoană juridică de drept privat – titulară, în egală

măsură, de drepturi și obligații civile – iar nu ca purtător al puterii

publice, al autorității executive.

În speță, nu se punea

problema valorificării unor acte administrative și nici, cum se pretinde, a

delimitării domeniului public al județului (pentru a fi atrasă incidența art. 23

din Legea nr. 213/1998, în legătură cu atribuirea unor asemenea litigii

instanței de contencios administrativ), ci problema sancționării juridice a

unui drept subiectiv civil.

De altfel, această

chestiune a fost tranșată prin Decizia civilă nr. 2471/ A din 10 decembrie 2004

a Curții de Apel Cluj, potrivit căreia, procedându-se la calificarea

acțiunii deduse judecății pentru a se stabili competența de primă instanță, s-a

statuat că este vorba despre o acțiune petitorie prin care se tinde la

valorificarea unui drept real imobiliar.

- Este eronată

susținerea că decizia ar trebui casată întrucât instanța de apel nu s-ar fi

pronunțat asupra excepției de inadmisibilitate a cererii de intervenție accesorie,

menținând greșeala primei instanțe care a rezolvat această chestiune doar în

considerente, fără să se pronunțe asupra ei în dispozitivul hotărârii.

În realitate,

instanța a analizat motivul de apel referitor la modalitatea în care a fost

soluționată excepția de inadmisibilitate a cererii de intervenție accesorie,

constatând că soluția este legală și că nu există nicio vătămare procesuală

care să fie dedusă din consemnarea verificării jurisdicționale doar în

considerente, nu și în dispozitivul hotărârii.

Într-adevăr,

modalitatea de desfășurare a judecății și ordinea în care sunt supuse analizei

diferite aspecte ale procesului, impun ca anumite chestiuni litigioase,

prealabile dezlegării fondului pricinii, să-și găsească rezolvarea doar în

considerente, care au însă o valoare decizorie, reflectându-se doar de o

manieră implicită în dispozitivul hotărârii.

În speță, problema

admisibilității sau nu a cererii de intervenție accesorie - față de titularul

și natura dreptului ce se valorifica – a avut caracter prealabil dezlegării

fondului raporturilor juridice, reflectându-se ca atare în considerentele

hotărârii care tranșează această problemă și de o manieră implicită în

dispozitiv – care, admițând cererea de intervenție accesorie înseamnă că a

depășit (în sensul respingerii) problema inadmisibilității intervenției.

- Este de asemenea,

nefondată, susținerea potrivit căreia decizia din apel ar fi supusă casării

întrucât nu ar fi cercetat fondul cauzei.

În cadrul acestei

critici, societatea recurentă aduce judecății pe de o parte, aspecte care nu

sunt pertinente, raportat la obiectul pricinii, iar pe de altă parte, care nu

sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., întrucât

vizează elemente de fapt sau de evaluare a probatoriului.

Astfel, în ce

privește determinarea suprafeței de 36.068 mp, individualizarea acesteia pe

baza unui raport de expertiză nu se impunea întrucât, așa cum corect a reținut

instanța de apel, era un aspect necontestat al litigiului, reprezentând chiar

obiectul cererii conexe al reclamantei-recurente.

Raportat la obiectul

celor două cereri care învestiseră instanța – principală și conexă – ceea ce

interesa și trebuia stabilit cu prioritate, era apartenența dreptului subiectiv

în patrimoniul părților și ulterior, determinarea obiectului material asupra

căruia poartă acest drept.

Stabilindu-se,

prioritar, de către instanțele fondului, că dreptul subiectiv pretins nu este

în patrimoniul recurentei întrucât nu a făcut obiectul contractului de

vânzare-cumpărare de care aceasta se prevala, înseamnă că verificarea fondului

pricinii a avut loc și că aspectul referitor la neefectuarea unor expertize de

individualizare a bunului este lipsit de relevanța juridică pe care o pretinde

partea prin motivele de recurs.

- Susținerea conform

căreia în judecata cauzei s-ar fi nesocotit norme de organizare judiciară (ceea

ce ar atrage incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ.)

reia de fapt, argumente vizând necesitatea soluționării cauzei de către

instanța de contencios administrativ.

În acest sens, se

arată că judecătorii care au soluționat cauza trebuia să fi fost specializați

în soluționarea cauzelor de contencios administrativ.

Argumentele nu

dezvoltă, în realitate, aspecte legate de încălcarea normelor de organizare, ci

le reiterează pe cele relative la necompetența materială, care ar fi trebuit să

aparțină instanței de contencios administrativ și care au caracter nefondat,

potrivit considerentelor expuse anterior.

- Criticile aduse

deciziei în cadrul motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează

încălcarea mai multor dispoziții cuprinse în legi speciale, în C. civ. și în C.

proc. civ. și au toate caracter nefondat.

Astfel, în ce

privește pretinsa nesocotire a dispozițiilor cuprinse în Legea taxelor judiciare

de timbru, recurenta critică deopotrivă, modalitatea în care a fost stabilită

taxa datorată, cât și modalitatea în care a fost soluționată cererea de

asistență judiciară pe acest aspect al timbrajului (în sensul că, în loc de

scutirea de la plata taxelor, s-a procedat doar la eșalonarea acestora).

Ambele aspecte deduse

judecății sub forma criticilor în recurs sunt inadmisibile, având în vedere că

ele au fost deja valorificate prin intermediul căii de atac speciale

(reexaminarea) deschise de lege împotriva unor astfel de soluții ale instanței.

În acest sens, se

constată că, prin încheierea din 15 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de

Apel Cluj în Dosarul nr. 1329/33/2010, a fost respinsă cererea de reexaminare a

petentei împotriva stabilirii taxei de timbru în apel.

Tot astfel,

încheierea privind acordarea asistenței judiciare din 12 noiembrie 2010 a fost

cenzurată sub aspectul modalității de stabilire a acesteia – în forma

reeșalonării și nu a scutirii - prin intermediul reexaminării (încheierea din

21 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 2108/33/2010

stabilind că au fost respectate dispozițiile art. 21 alin. (2) lit. a) din

Legea nr. 146/1997 și ale art. 21 alin. (4) din același act normativ, precum și

jurisprudența C.E.D.O., în condițiile în care petentei i s-a acordat o

facilitate pe măsura circumstanțelor cauzei, ținându-se seama de faptul că

aceasta nu a dovedit câștigurile nete pe care le-a realizat anterior promovării

cererii de acordare a ajutorului public judiciar, cât și de obiectul procesului

constând în dobândirea dreptului de proprietate asupra unor imobile).

Or, atâta timp cât

asemenea soluții ale instanței sunt supuse unei căi de atac speciale,

exercitate în cauză, măsura devenind astfel irevocabilă, ea nu mai poate constitui

obiect de recurs, întrucât această din urmă cale de atac nu este deschisă cu

privire la soluții irevocabile ale instanței (conform art. 299 C. proc. civ.).

Împrejurarea că a

fost o cale de atac internă – exercitată, potrivit art. 18 și respectiv, art. 21

din Legea nr. 146/1997, în fața altui complet al aceleiași instanțe – nu este

de natură să afecteze procedura judiciară echitabilă, astfel cum este înțeleasă

ea în termenii art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O.

Ceea ce este

esențial, sub aspectul care interesează aici, din punct de vedere al procesului

echitabil, este ca partea să poată supune contestația sa unui tribunal

independent și imparțial, care nu trebuie să funcționeze neapărat la nivelul

unei jurisdicții superioare celei care a adoptat soluția, având în vedere că art.

6 paragraf 1 nu garantează dreptul la un dublu grad de jurisdicție.

Statele au o marjă de

apreciere în organizarea sistemului căilor de atac, și doar în materie penală

au obligația asigurării accesului la dublu grad de jurisdicție (art. 2 din

Protocolul nr. 7).

Așadar, aducând

judecății în recurs aspecte care vizează soluții devenite irevocabile după

exercitarea căii de atac speciale, a reexaminării, societatea – recurentă

supune analizei critici inadmisibile.

- Este neîntemeiată

critica recurentei potrivit căreia la pronunțarea soluției instanța ar fi

nesocotit prevederile art. 1200 pct. 4 și art. 1202 C. civ., cu referire la

efectele sentinței civile nr. 276/2006 a Curții de Apel Cluj.

Invocând practic,

efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, recurenta susține că ar fi

fost nesocotit ceea ce a statuat instanța anterioară în legătură cu dreptul de

proprietate asupra imobilului înscris în cartea funciară în favoarea SC A. SRL.

Susținerea nu poate

fi primită având în vedere că efectul autorității de lucru judecat se atașează

acelor verificări jurisdicționale și acelor statuări ale instanței care au

făcut obiect al dezbaterii contradictorii al părților și care au fundamentat

soluția adoptată.

Or, prin sentința

civilă nr. 276/2006 a Curții de Apel Cluj s-a dat dezlegare unei excepții de

nelegalitate (a H.G. nr. 969/2002), stabilindu-se, în termenii art. 4 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, că de actul administrativ invocat nu depinde

soluționarea litigiului pe fond.

În acest sens, s-a

reținut că problema referitoare la dreptul de proprietate al județului Cluj, ca

și cea a valabilități înscrierii dreptului în favoarea SC A. SRL nu pot fi

transpuse în fața instanței de contencios administrativ, întrucât ar însemna ca

respectiva chestiune prejudicială invocată „să lase fără obiect cercetarea

dreptului alegat înaintea instanței de fond”.

Așadar, contrar

susținerii recurentei, instanța de contencios administrativ, limitată în

analiza ei, la problema legăturii, cu soluționarea litigiului pe fond, a

actului administrativ, nu poate tranșa, de o manieră înzestrată cu autoritate

de lucru judecat, chestiunea valabilității înscrierii dreptului de proprietate

al SC A. SRL.

Considerentele de

care se prevalează recurenta (vizând faptul că, ”ulterior înscrierii de carte

funciară, contestată prin procedura judiciară de drept comun, a fost adoptat un

act normativ, nu este în măsură să determine nevalabilitatea înscrierii

dreptului de proprietate în favoarea SC A.”) nu au în vedere, așa cum greșit se

pretinde, fondul dreptului. În realitate, în cadrul controlului de legalitate

declanșat prin intermediul excepției invocate, instanța de contencios –

administrativ a tranșat problema legăturii actului administrativ cu

soluționarea litigiului pe fond.

Constatarea

inexistenței unei asemenea legături, impusă de dispozițiile art. 4 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, a fost considerentul determinant al pronunțării

soluției (constând în respingerea excepției de nelegalitate) și acesta intră în

autoritate de lucru judecat.

Aceasta întrucât,

sunt înzestrate ca autoritate de lucru judecat, alături de soluția din

dispozitiv, pentru că o explică și îi asigură fundamentul, considerentele

necesare ale unei hotărâri.

Astfel fiind, contrar

susținerii recurentei, decizia atacată nu a nesocotit efectul pozitiv al

lucrului judecat anterior, care s-a limitat, așa cum s-a arătat, la a stabili

dacă există sau nu legătura necesară între actul normativ atacat pentru

nelegalitate și soluționarea fondului litigiului.

- În ce privește susținerea

potrivit căreia, instanța ar fi realizat o greșită aplicare a dispozițiilor art.

970 alin. (2), art. 977 C. civ., art. 3 lit. d) din O.U.G. nr. 88/1997, se

constată că în realitate, recurenta tinde la o reevaluare a probatoriului,

pentru a se reține alte elemente de fapt, respectiv că, „pentru a fi

funcțional, potrivit destinației sale, activul A. Cluj ar fi trebuit să

cuprindă toate bunurile care deservesc activității de aviație utilitară,

inclusiv platforme betonate, căi de rulare avioane, hangar, magazii, depozite”.

Or, sub acest aspect,

instanțele fondului au reținut corect că în anexa procesului-verbal de

licitație, conform căruia au fost adjudecate bunuri de către autoarea

recurentei, apar ca imobile licitate și adjudecate doar un hangar și o rampă

auto (precum și o serie de bunuri mobile), dar nu și bunurile imobile (căi de

rulare, platforme betonate) asupra cărora se pretinde că ar fi fost dobândit

dreptul de proprietate.

Ca atare, contractul

de vânzare-cumpărare din 21 decembrie 1999 nu a avut ca obiect al înstrăinării,

cum fără suport se pretinde în recurs, calea de rulare avioane și platforma

betonată de parcare avioane, iar în privința terenului de 36.086 mp, se

menționează expres că nu se transmite în proprietate (din anexa la contract rezultând,

de asemenea, că prețul terenului nu a fost inclus în cel prevăzut în contract

și că valoarea acestuia va fi negociată ulterior).

Tot astfel,

întocmirea – după adjudecarea la licitație și încheierea contractului de

vânzare-cumpărare – a unei anexe la contract, potrivit căreia SC A.U. se obliga

să facă demersuri pentru obținerea titlului de proprietate asupra terenului și

transferul acestuia către cumpărătoare, este lipsită de relevanță, față de

împrejurarea că asemenea demersuri, care să ducă la constituirea dreptului de

proprietate în patrimoniul autoarei recurentei, n-au fost finalizate și ca

atare, nici transferul dreptului nu era posibil.

În aceste condiții,

susținerea că obiectul înstrăinării ar fi constat și în căi de rulare avioane,

platformă parcare avioane, precum și terenul de 36.086 mp este rezultatul unei

interpretări proprii a recurentei, iar nu rezultatul încălcării de către

instanță a dispozițiilor art. 970, 977 C. civ., cum greșit se pretinde.

- Afirmația că

instanțele fondului ar fi făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 34 din

Legea nr. 7/1996, întrucât au procedat la rectificarea înscrierilor de carte

funciară, în condițiile în care reclamantul nu a formulat în prealabil o

acțiune privitoare la fondul dreptului, nu poate fi primită întrucât ignoră

faptul că a fost tranșată de o manieră irevocabilă problema calificării

juridice a acțiunii promovate.

Astfel, prin Decizia nr.

2471/A/2004 a Curții de Apel Cluj admițându-se apelul declarat de SC A. împotriva

sentinței judecătoriei, care realizase o judecată în primă instanță a

prezentului litigiu, s-a statuat că nu este vorba despre o acțiune în

rectificare, care să fie în competența judecătoriei; că, independent de

denumirea pe care reclamantul o dă acțiunii, litigiul poartă asupra dreptului

de proprietate și a apartenenței imobilului în patrimoniul uneia dintre părți,

acțiunea fiind petitorie, prin ea tinzându-se la recunoașterea dreptului real

imobiliar, disputându-se însuși fondul dreptului.

Or, această

calificare a acțiunii, care a fost determinantă în stabilirea competenței de

primă instanță și în desfășurarea judecății ulterioare, este înzestrată cu

autoritate de lucru judecat și nu mai poate fi combătută prin motivele de

recurs.

Aceasta, întrucât

pentru a statua asupra competenței, instanța a procedat în prealabil, la

calificarea juridică a acțiunii, iar statuarea irevocabilă a acesteia nu mai

poate fi contrazisă ulterior, cum se tinde prin criticile din recurs.

- Susținerea că

instanța ar fi nesocotit dispozițiile art. 295 C. proc. civ. nu se poate

constitui în motiv de recurs, supus cenzurii de legalitate, având în vedere

maniera generică în care a fost formulat, cu referire la faptul că instanța nu

ar fi administrat probele necesare aflării adevărului în cauză.

Pentru toate considerentele

expuse anterior, se va constata caracterul inadmisibil al recursului declarat

împotriva încheierii din 12 noiembrie 2010 privind soluționarea cererii de

asistență judiciară și caracterul nefondat al celorlalte critici îndreptate

împotriva deciziei, sens în care vor fi respinse ca atare ambele recursuri.

În baza art. 274 alin.

(1) și (3) C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de

judecată către intimata-intervenientă (reduse la 3.500 lei de la suma de 7.931

lei, pretinsă cu acest titlu, având în vedere că din poziția de

intervenientă accesorie, în favoarea rclamantului, aceasta nu a avut de

suportat procesual aceeași complexitate a cauzei) precum și la plata

cheltuielilor de judecată în cuantum de 305,9 lei către intimații-reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 333/ A

din 19 noiembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și familie.

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de pârâta SC A. SRL împotriva încheierii civile

F.N. din 12 noiembrie 2010 pronunțată de aceeași instanță.

Obligă pe recurentă

la 3500 lei cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., către intimata – intervenientă R.A. A. Cluj-Napoca și la 305,9 lei

cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți Consiliul județean Cluj și

Județul Cluj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 februarie 2012.