ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 744/2012

Asupra recursului constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 243 din martie 2010 Tribunalul Cluj a admis acțiunea formulată de reclamantul Județul Cluj împotriva pârâtei SC A. SRL Cluj-Napoca și cererea de intervenție în interesul reclamantului formulată de R.A. Aeroportul Cluj-Napoca și în consecință: s-a dispus rectificarea C.F. 2892 Someșeni cu nr. top. 742/3, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei SC A. SRL asupra căii de rulare avioane și a platformei parcare avioane, teren în suprafață de 8344,83 m.p., așa cum figurează în foaia A la C3 și înscrierea dreptului de proprietate al Județului Cluj în administrarea Consiliului Județean Cluj. S-a respins cererea conexă formulată de reclamanta SC A. SRL împotriva pârâților SC A.U.

SA Timișoara, Consiliul Județean Cluj, RA Aeroportul Cluj-Napoca având ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 36068 m.p., înscris în C.F. 2892 Someșeni A+1 nr. top. 742/3 și rectificare C.F. prin radierea dreptului de proprietate al pârâtului Județul Cluj și a dreptului de administrare al Consiliului Județean Cluj asupra terenului cu nr. top. 742/3 din C.F. 2892 Someșeni. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, prin contractul de vânzare-cumpărare din 21 decembrie 1999, încheiat în urma adjudecării la licitație, SC A.U.T. SA s-a obligat să transmită către SC R. SRL (actuala SC A. SRL), activul Aerobaza Cluj. La art. 2 art. 1 din contract se specifica faptul că „vânzătorul se obligă să transmită dreptul de proprietate iar cumpărătorul se obligă să plătească și să preia bunul imobil situat în partea de est a municipiului Cluj-Napoca, fără teren aferent, în suprafața de 36.086 m.p.“.

În același timp, anexa 1 la contractul de vânzare-cumpărare a cuprins lista mijloacelor fixe și a obiectelor de inventar din patrimoniul Aerobazei Cluj scoase la licitație publică, din al cărei cuprins instanța a constatat că nu rezultă și suprafața terenului de 36.068 m.p. aferentă Aerobazei Cluj. S-a reținut și că reclamanta a depus la dosar o anexă la contractul de vânzare- cumpărare din 21 decembrie 1999, din cuprinsul căreia rezultă că SC A.U. Timișoara s-a obligat ca în termen util să facă demersurile necesare și legale pentru obținerea terenului de 36.068 m.p. situat în intravilanul loc. Cluj-Napoca, aferent Aviației utilitare, sens în care reprezentantul legal va obține decizia Prefectului și va proceda la intabularea terenului în cartea funciară.

De asemenea, firma vânzătoare s-a obligat să facă toate demersurile pentru transferul dreptului de proprietate în favoarea societății cumpărătoare, aceasta urmând să achite valoarea terenului, valoare care va fi negociată la momentul potrivit. Prin încheierea nr. 7417 din 14 mai 2001 a Biroului de carte funciară din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca, în baza sentinței civile nr. 171/1996 și a documentației tehnice, asupra imobilului cu nr. top. 742/3 (având destinația de construcții hangar în S.c. 864 m.p, construcție cu fundație din beton, pereți din cărămidă, acoperiș cu planșeu beton, compus din: 1 hangar, 1 hol, 2 grupuri sanitare, 1 nisa și 13 încăperi, C2 magazie S.c. 43,57 m.p., construcție cu fundație din beton, pereți din cărămidă, acoperiș cu planșeu beton compusă din 1 încăpere, C3 magazie materiale S.c.

39,38 m.p., construcție cu fundație din beton, pereți din cărămidă, acoperiș cu planșeu beton, compus din 1 încăpere, anexe: suprafața construită compusă din cale rulare avioane, platformă parcare avioane, rampa auto, bazin îngropat, depozit materiale cu o suprafață de 8344,83 m.p. și teren în suprafață de 36068 m.p., transcris din C.F. 2890), s-a intabulat dreptul de proprietate – asupra terenului în proprietatea Județului Cluj și administrarea Consiliului Județean Cluj, iar asupra construcțiilor în favoarea SC A. SRL. Prin H.G. nr. 965 din 05 septembrie 2002, anexa nr. 1, poziția 762, s-a atestat că terenul reprezentând perimetrul de securitate în suprafață de 126037,43 m.p. constituie domeniul public al Județului Cluj.

În conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanța a analizat cu prioritate excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei R.A. A. Cluj-Napoca. S-a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei R.A. A. nu este întemeiată, căci petitul de constatare a dreptului de proprietate al creditoarei sale, SC A.U. Timișoara SA, este formulat și în contradictoriu cu această pârâtă, titulară a dreptului de administrare asupra terenului, căreia urmărește să-i facă opozabil acest drept. S-a constatat că nici excepția lipsei calității procesuale active nu este întemeiată, considerent pentru care instanța a înlăturat-o, cu motivarea că prin anexa din 23 decembrie 1999 la contractul de vânzare-cumpărare din 21 decembrie 1999, pârâta SC A.U.

Timișoara SA și-a asumat obligația de a face toate demersurile necesare în vederea reglementării situației juridice a terenului aferent Aerobazei Cluj. Or, reclamanta are calitate de creditor față de pârâta SC A.U. Timișoara SA cu privire la toate obligațiile pe care aceasta le avea față de ea, ceea ce înseamnă că în temeiul art. 974 C. civ., reclamanta este îndreptățită să facă toate demersurile pe care debitoarea sa le avea la îndemână. Astfel, cererea în constatarea dobândirii dreptului de proprietate și acțiunea în rectificare de carte funciară prin radierea dreptului de proprietate al Județului Cluj și de administrare al Consiliului Județean Cluj sunt acțiuni care aparțin debitoarei SC A.U.

Timișoara SA. Excepția inadmisibilității cererii de intervenție formulată de R.A. Aeroportul Cluj-Napoca (cu motivarea că, în calitatea sa de titular al dreptului de administrare, numai intervenienta ar avea la dispoziție acțiunea în rectificare de carte funciară, astfel încât cererea sa de intervenție accesorie este inadmisibilă) a fost apreciată nefondată. Aceasta, întrucât dreptul de proprietate al pârâtei SC A. SRL, a cărui rectificare se cere, a fost înscris împotriva proprietarului terenului, Județul Cluj. De aceea, tot Județul Cluj este prima persoană interesată să solicite rectificarea unui drept înscris nelegal împotriva sa, nu titularul dreptului de administrare, concluzie care se desprinde, fără echivoc, din prevederile art. 12 alin. (4) din Legea nr. 213/1998.

Trecând la soluționarea pe fond a acțiunii formulate de reclamantul Județul Cluj, tribunalul a constatat temeinicia acesteia, întrucât prin contractul de vânzare-cumpărare din 21 decembrie 1999 nu s-a transmis în proprietatea pârâtei SC A. SRL, calea rulare avioane și platforma betonată parcare avioane, menționate în C.F. 2892 sub A+1, și nici terenul de 36086 m.p., în contract specificându-se expres că terenul nu se transmite în proprietate. De asemenea, din anexa din 23 decembrie 1999 rezultă că prețul terenului nu a fost inclus în cel stipulat în contractul de vânzare-cumpărare, valoarea acestuia urmând să fie negociată ulterior. Aceasta înseamnă că intabularea dreptului de proprietate al pârâtei SC A. SRL asupra imobilelor menționate s-a realizat nevalabil, în lipsa unui titlu, ceea ce face incidente dispozițiile art. 34 pct. 1 coroborate cu art. 20 alin. (1) din Legea nr. 7/1996.

S-a reținut că acțiunea conexă, formulată de reclamanta SC A. SRL, este însă neîntemeiată. Aceasta, în condițiile în care reclamanta a pretins că dreptul de proprietate al creditoarei sale, SC A.U. Timișoara, reiese din art. 20 din Legea nr. 15/1990. Or, potrivit textului legal invocat, rezultă că sunt proprietatea societăților comerciale înființate în baza legii, bunurile aflate în patrimoniul acestora, în afara celor care se află cu alt titlu în patrimoniul lor. Având în vedere că la acea vreme terenurile utilizate de unitățile economice de stat erau proprietatea statului, unitățile economice având asupra acestora numai drept de administrare sau de folosință, este evident că terenul utilizat de SC A.U.

București la momentul intrării în vigoare a legii se afla cu alt titlu în patrimoniul acesteia, nu cu titlu de proprietate. Astfel fiind, SC A.U. Timișoara SA nu a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului de 36086 m.p. din litigiu, în baza art. 20 din Legea nr. 15/1990. Dacă terenurile ar fi intrat în proprietatea societăților comerciale constituite în temeiul art. 17 din Legea nr. 15/1990, în baza art. 20 din Legea nr. 15/1990, dispozițiile H.G. nr. 834/1991, care reglementează procedura privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat, ar fi lipsite de sens. Numai procedura prevăzută în H.G. nr. 834/1991 putea să aducă în patrimoniul pârâtei SC A.U.

Timișoara SA dreptul de proprietate asupra terenului de 36.086 m.p., procedură care însă nu a fost finalizată, Consiliul Județean Cluj neavizând propunerea de stabilire a dreptului de proprietate asupra acestui teren în favoarea pârâtei. S-a concluzionat astfel, că pârâta SC A.U. Timișoara SA nu a dobândit dreptul de proprietate cu privire la teren. În susținerea cererii în rectificare de carte funciară, reclamanta SC A. SRL a relevat că înscrierea dreptului de proprietate al Județului Cluj și a dreptului de administrare al Consiliului Județean Cluj asupra terenului în suprafață de 36068 m.p., înscris sub A+1 în C.F. 2892 Someșeni nu sunt valabile, întrucât includerea acestui teren în Anexa 1 a H.G.

nr. 969/2002 (care a aprobat domeniul public al județului Cluj), este nelegală, căci în această suprafață este inclus și dreptul său de proprietate asupra terenului de 8344 m.p. dobândit de la creditoarea sa SC A.U. Timișoara SA. Susținerea a fost apreciată nefondată, deoarece pârâta SC A.U. Timișoara SA nu a dobândit dreptul de proprietate asupra vreunei suprafețe de teren din parcela cu nr. top. 742/3 și prin urmare, nici nu l-a putut transmite mai departe reclamantei. Așadar, nu a putut fi reținută nelegalitatea poziției nr. 762 din Anexa a 1 a H.G. nr. 969/2002, pentru motivul invocat de reclamantă. Nefiind dovedită nelegaliatea înscrierii sau a actului în temeiul căruia s-a făcut înscrierea de sub B 1, 2 din C.F.

2892 Someșeni, s-a tras concluzia că nu sunt incidente disp. art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996.

Pârâta SC A. SRL Dej a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 243 din 17 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj, sectia civilă în Dosarul nr. 7498/117/2005, precum și împotriva următoarelor încheieri: - încheierea de ședință din data de 04 iunie 2008 din Dosarul nr. 7498/117/2005, prin care s-a stabilit taxa de timbru în sarcina reclamantei în cuantum de 122.210,92 lei); - încheierea de ședință nr. 223/CC din 01 septembrie 2008 pronuntată în ședința camerei de consiliu din data de 01 septembrie 2008 în Dosarul nr. 7653/2005 prin care instanța a respins ca neîntemeiată cererea de reexaminare formulată de pârâtă; - încheierea nr. 163/CC din 17 noiembrie 2009 pronunțată în ședință camerei de consiliu din data de 17 noiembrie 2009 în Dosarul nr. 7498/117/2005 prin care instanța a dispus eșalonarea în 24 de rate lunare de câte 4.742,70 lei, a taxei de timbru în sumă de 113.824,92 lei; - încheierea de ședință data în ședința camerei de consiliu din data de 06 ianuarie 2010 în Dosarul nr. 7498/117/2005 prin care s-a respins cererea de reexaminare formulată de pârâta.

S-a susținut că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 296 C. proc. civ. pentru admiterea apelului, deoarece instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor legale, fiindcă platformele betonate și calea de rulare sunt mijloace fixe (imobile), distincte de terenul pe care sunt amplasate. Apelanta și-a adjudecat la licitația organizată la data de 21 decembrie 1999, activul intitulat A. Cluj, al SC A.U. Timisoara SA, împrejurare care rezultă din procesul-verbal din 21 decembrie 1999. Din moment ce apelanta și-a adjudecat activul intitulat A. Cluj s-a intabulat și dreptul de proprietate asupra căii de rulare și a platformei de parcare, în suprafața construită de 8.433 mp. În aceste condiții, SC A. SRL și-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară (asupra construcțiilor, fără teren).

Ulterior dobândirii dreptului de proprietate de către apelantă și înscrierii acestuia în cartea funciară, imobilul a fost inventariat ca aparținând domeniului public al Statului și a fost dat în administrarea Județului Cluj, iar operațiunea de trecere în domeniul public a fost efectuată prin Hotărârea Consiliului Județean Cluj nr. 14 din data de 31 martie 2001 (hotărâre care ulterior a fost preluată și de H.G. nr. 969/2002). S-a arătat că prin sentința civilă nr. 276/2006 a Curții de Apel Cluj, luându-se în examinare excepția de nelegalitate a poziției nr. 762 din Anexa nr. 1 din H.G. nr. 969/2002, instanța a apreciat că dreptul de proprietate al apelantei era înscris în cartea funciară în momentul emiterii H.G.

nr. 969/2002 prin care imobilul a fost inventariat ca aparținând domeniului public al Statului. A mai arătat că instanța de fond nu a înțeles ori a denaturat înțelesul vădit neîndoielnic al cererii de chemare în judecată formulată de SC A. SRL. SC A. SRL a susținut și argumentat că SC A.U. Timișoara SA a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 36.068 mp. în baza art. 20 din Legea nr. 15/1990. Din moment ce la data intrării în vigoare a Legii nr. 15/1990, SC A.U.T. SA avea în administrarea operativă întreg activul Aerobazei Cluj-Napoca, în virtutea legii toate bunurile din administrarea operativă au intrat în patrimoniul acestei societăți. Totodată, instanța nu a avut în vedere faptul că apelanta și-a adjudecat la licitația organizată la data de 21 decembrie 1999 activul intitulat A. Cluj, al SC A.U.

Timișoara SA, împrejurare care rezultă din procesul-verbal din 21 decembrie 1999, iar noțiunea de activ "Aerobaza Cluj" cuprinde tot ce a fost folosit de această aerobază a SC A.U. Timișoara SA, inclusiv terenul necesar realizării obiectului de activitate al aerobazei. Prin Decizia civilă nr. 333/ A din 19 noiembrie 2010 Curtea de Apel Cluj a respins apelul ca nefondat. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, pe aspectul criticilor vizânde taxa judiciară de timbru datorată, caracterul nefondat al acestora, în condițiile în care tribunalul nu a făcut, așa cum se pretinde, aplicarea dispoz. art. 31 din Legea nr. 146/1997, ci doar a menționat că valoarea indicată de reclamantă nu poate fi inferioară valorii minime din expertiza utilizată de către Camera Notarilor pentru obligațiile fiscale, apreciere corectă având în vedere că taxele de timbru reprezintă obligații fiscale.

În aceste condiții și față de dispoziția legală care permite instanței să aprecieze dacă valoarea este derizorie - situație în care poate utiliza o expertiză - este evident că cererea de reexaminare nu putea fi primită, câtă vreme taxa de timbru a fost corect stabilită. S-a reținut ca nefondată și critica potrivit căreia nivelul taxei de timbru ar fi unul de natură să îngrădească accesul la justiție, având în vedere că instanța a procedat la eșalonarea în 24 rate lunare (a câte 4.742 lei), realizând astfel, o aplicare corectă a prevederilor art. 21 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 146/1997. Cât timp petenta nu a depus acte din care să reiasă ce alte venituri realizează și ce alte bunuri deține, nu se putea dispune scutirea de la plata taxei de timbru, fiind fără relevanță invocarea practicii C.E.D.O.

în materie. Cu referire la fondul cauzei, instanța de apel a reținut că terenul în suprafață de 36.068 mp înscris în C.F. nr. 2892 Cluj-Napoca, în care se include și terenul în litigiu, și construcțiile căi de rulare și altele, sunt proprietatea publică a județului Cluj, conform H.G. nr. 969/2002 din data de 17 septembrie 2002 Anexa nr. 1. Prin H.G. nr. 1248 din 04 decembrie 1990 s-a aprobat înființarea societății comerciale A.U. SA, prin preluarea activului și pasivului fostei Întreprinderi de Aviație Utilitară București, în baza Hotărârii nr. 300/1383 din 04 martie 1998 a F.P.S., în calitate de acționar majoritar, și a Hotărârii nr. 2 din 31 martie 1998 a Adunării generale a acționarilor din cadrul A.U.

SA, s-a aprobat divizarea societății A.U. SA (prin desprinderea și repartizarea patrimoniului între societățile noi rezultate, respectiv SC A.U. SA București, SC A.U. SA CăIărași, SC A.U. SA Timisoara, SC A.U. SA Iasi și SC A.U. SA Tuzla), SC A.U. Timișoara SA a cuprins și patrimoniul A. din Cluj-Napoca. Apelanta și-a adjudecat la licitația organizată la data de 21 decembrie 1999 activul intitulat A. Cluj, al SC A.U. Timișoara SA, împrejurare care rezultă din procesul-verbal din 21 decembrie 1999. Din moment ce apelanta și-a adjudecat activul intitulat A. Cluj, rezultă că putea să i se transmită doar drepturile pe care vânzătoarea le avea. S-a reținut că susținerea apelantei, potrivit căreia prima instanță a dispus rectificarea înscrierilor din C.F.

2892 Someșeni, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei SC A. SRL asupra terenului în suprafață de 8344,83 mp, deși această pârâtă nu are înscris în CF dreptul de proprietate asupra terenului, ci dreptul de proprietate asupra anexelor construite (cale rulare avioane, platformă parcare avioane, rampa auto, bazin îngropat, depozit materiale) cu o suprafață totală construită de 8344,83 mp, nu poate fi primită. Aceasta, deoarece prima instanță a menționat în dispozitiv că „dispune rectificarea C.F. 2892 Someșeni cu nr. top. 742/3 în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei SC Aviatrans SRL asupra căii de rulare avioane și a platformei parcare avioane, teren în suprafață de 8344,83 mp, așa cum figurează în foaia A la C3“.

Chiar dacă se menționează și terenul, este evident că această mențiune este doar o redactare mai puțin precisă a dispozitivului, preluată în acest fel din chiar acțiunea Județului Cluj, dar nu este relevantă, cât timp se menționează în primul rând „căii de rulare avioane și a platformei parcare avioane“ iar mențiunea „teren“ apare cu înțelesul de suprafață construită pe terenul pe care se află construcțiile. S-a constatat că, oricum, și aceste construcții se constituie în proprietate publică, potrivit Anexei la H.G. nr. 969/2002, unde la poziția 756 figurează „căi rulare“ și nu au făcut obiectul adjudecării, în Anexa 1 a procesului verbal de licitație prin care reclamanta a adjudecat bunuri, apărând ca bunuri imobile scoase la licitație și adjudecate doar un hangar și o rampă auto.

De asemenea, dreptul de proprietate al reclamantei a fost menținut asupra construcțiilor adjudecate, în C.F. 2892 Someșeni figurând și alte construcții, cu privire la care instanța nu a dispus radierea dreptului de proprietate al reclamantei de sub B 3. Curtea a reținut incidența art. 18 alin. (1) și a art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 („bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu alt titlu.“), precum și faptul că Hotărârea de guvern la care face referire art. 19 din Legea nr. 15/1990 este H.G. nr. 834/1991, iar aceasta din urmă face mențiune expresă la art. 3, în sensul că „Prevederile art. 1 nu se aplică terenurilor care, în condițiile legii, fac parte din domeniul public“.

Astfel, pe de o parte, nu s-a dovedit că ar fi fost urmată procedura menționată anterior, și pe de altă parte, chiar dacă ar fi fost urmată, terenurile și construcțiile fiind proprietate publică, erau exceptate de la această procedură, însăși apelanta arătând că vânzătoarea a inițiat procedura, dar nu i s-a acordat avizul Consiliului Județean Cluj.

În ce privește susținerea potrivit căreia, prin sentința civilă nr. 276/2006 a Curții de Apel Cluj, luându-se în examinare excepția de nelegalitate, s-ar fi tranșat problema dreptului de proprietate în favoarea apelantei – câtă vreme s-a reținut că nu ar fi afectată înscrierea dreptului de proprietate în favoarea acesteia de adoptarea unui act administrative ulterior – Curtea a reținut că este fără relevanță că o înscriere în cartea funciară este anterioară emiterii unui act normativ de delimitare a domeniului public, cât timp bunul face parte din domeniul public în baza Constituției din anul 1991 și a Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică. În aceste condiții, s-a apreciat că este irelevant pentru ce anume s-a solicitat administrarea probei testimoniale și a expertizei, iar invocarea art. 3 lit. d) din O.U.G.

nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, ce definește activele, a fost apreciată la fel de lipsită de importanță. De asemenea, Curtea a reținut că SC A.U. Timișoara SA putea să transmită doar ceea ce a avut în patrimoniu, dar terenul proprietate publică nu a fost în patrimoniul vânzătoarei. În Anexa 1 a procesului verbal de licitație prin care reclamanta a adjudecat bunuri apar ca bunuri imobile scoase la licitație și adjudecate, doar un hangar și o rampă auto și unele bunuri mobile, iar nu și bunurile asupra cărora apelanta pretinde un drept de proprietate. Faptul că după adjudecarea la licitație a aerobazei și încheierea contractului de vânzare-cumpărare, s-a întocmit o anexă la acest contract (prin care pârâta SC A.U.

Timișoara SA s-a obligat să facă demersurile necesare și legale pentru obținerea actelor doveditoare privind proprietatea asupra terenului aferent aviației utilitare și pentru intabularea dreptului de proprietate, iar apoi pentru transferul dreptului de proprietate în favoarea cumpărătoarei), s-a considerat că nu are nicio relevanță în cadrul litigiului față de faptul că terenul este proprietate publică. Împotriva acestei decizii dar și a încheierii din 12 noiembrie 2010 (prin care s-a respins cererea de reducere a taxei judiciare de timbru și s-a admis, în parte, cererea de asistență judiciară, dispunându-se eșalonarea plății) a declarat recurs SC A. SRL.

Criticile formulate au vizat următoarele aspecte, despre care recurenta a arătat că reprezintă „cererea principală” care vizează trimiterea cauzei spre rejudecare: - Hotărârile pronunțate în cauză, de prima instanță și de cea de apel, au nesocotit normele de competență de ordine publică, deoarece din modul în care a fost redactată acțiunea, rezultă că Județul Cluj a promovat demersul judiciar ca autoritate publică, revendicând bunuri imobile, cu susținerea că ar aparține domeniului public, așa încât competența aparținea instanței de contencios administrativ. Prin invocarea apartenenței bunurilor revendicate la domeniul public, reclamantul a conferit litigiului caracteristicile avute în vedere de dispozițiile art. 23 din Legea nr. 213/1998, conform cărora asemenea cauze sunt de competența instanțelor de contencios administrativ.

- Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității cererii de intervenție formulată de R.A. Aeroportul Internațional Cluj Napoca, excepție ridicată în fața instanței de fond, asupra căreia aceasta nu s-a pronunțat prin dispozitiv, situație repetată și în apel, ceea ce atrage soluția de casare cu trimitere. - Casarea cu trimitere a deciziei din apel este impusă și de împrejurarea că procesul a fost soluționat fără a se intra în cercetarea fondului, întrucât nu s-a clarificat dacă platforma parcare avioane și calea de rulare avioane înscrise în C.F.

nr. 2892 Someșeni, sunt sau nu trecute în patrimoniul județului Cluj; nu s-a cercetat fondul pricinii cu privire la determinarea suprafeței de 36.068 mp, pentru a se stabili dacă aceasta coincide sau nu, cu suprafața utilizată de aviația militară; s-a respins cererea de efectuare a unei expertize topografice, probă necesară și utilă pentru clarificarea aspectelor menționate anterior; s-a reținut, fără existența dovezilor, că bunurile în litigiu ar fi în patrimoniul județului Cluj și în proprietate publică încă din anul 1991 sau 1998. - Recurenta a pretins că, în subsidiar, ca „cerere formulată subsidiar”, se impune admiterea recursului și, modificându-se decizia din apel, să fie schimbată în totalitate sentința de primă instanță – în sensul respingerii acțiunii principale, a cererii de intervenție accesorie și admiterii cererii conexe formulate de SC A. SRL – având în vedere că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 1, 3 și 9 C. proc.

civ. - Referitor la motivul prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., s-a susținut că instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, întrucât soluționarea apelului trebuia făcută de către completul specializat în soluționarea litigiilor de contencios administrativ, iar natura pricinii trebuia să determine recalificarea căii de atac din apel în recurs. - Hotărârile au fost pronunțate de către instanța de fond și de apel cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe (art. 304 pct. 3 C. proc. civ.). - Hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea mai multor dispoziții legale, ceea ce atrage incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv, art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990; art. 3 lit. d) din O.U.G.

nr. 88/1997; art. 6 C.E.D.O.; art. 2, 3, 31 și 21 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 146/1997; art. 1200 pct. 4, art. 1202, art. 970 alin. (2), art. 977 C. civ.; art. 34 din Legea nr. 7/1996; art. 295 și art. 261 C. proc. civ. Astfel, s-a arătat că instanța a aplicat greșit dispozițiile legale din materia taxelor de timbru, fiind discutabil dacă acțiunea trebuia timbrată la valoare și, chiar admițând această ipoteză, valoarea care putea fi reținută era cea indicată de către reclamantă, nu cea stabilită prin raportul de expertiză.

De asemenea, instanța a procedat greșit acordând doar o eșalonare a taxei de timbru și nu scutirea de la plata acesteia, în condițiile în care tipul de facilitate care trebuie acordat poate fi doar acela care asigură posibilitatea efectivă a părții să se adreseze unei instanțe de judecată, sens în care s-a pronunțat și Curtea europeană în mai multe cauze (Beian împotriva României, SC M. SRL și Jacobs împotriva României, Weissman împotriva României, etc.). Instanța nu a ținut seama de prevederile art. 1200 pct. 4 și art. 1202 C. civ., cu referire la efectele sentinței civile nr. 276/2006 a Curții de Apel Cluj întrucât, deși a făcut referire la această hotărâre, a reținut în același timp, că imobilul ar fi devenit proprietate publică în baza Constituției din 1991 și a Legii nr. 213/1998.

Aceasta, în condițiile în care, în hotărârea menționată se statuase că înscrierea dreptului de proprietate este anterioară datei adoptării H.G. nr. 969/2002 și pe de altă parte, că adoptarea unui asemenea act normativ, nu este în măsură să determine nevalabilitatea înscrierii dreptului de proprietate în favoarea SC A. - Instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 970 alin. (2) și art. 977 C. civ., precum și a art. 3 lit. d) din O.U.G. nr. 88/1997, reținând că platforma de parcare avioane și calea de rulare nu au constituit obiect al adjudecării, nefiind cuprinse în anexa procesului verbal de licitație și că aceste bunuri ar aparține proprietății publice conform H.G. nr. 969/2002.

În realitate, considerentele instanței nu țin seama de împrejurarea că, în procesul verbal din 21 decembrie 1999, s-a menționat că s-a vândut la licitație activul A. Cluj, iar pe lângă acest proces-verbal, s-a încheiat și contractul de vânzare-cumpărare de active din 21 decembrie 1999, în care se prevede obligația de transmitere a dreptului de proprietate cu privire la „imobilul situat în partea de est a municipiului”. Or, pentru a fi funcțional, potrivit destinației sale, activul A. Cluj trebuia să cuprindă toate bunurile care deservesc activității de aviație utilitară, inclusiv platforme betonate, căi de rulare avioane, hangar, magazii, depozite. În acest sens, convențiile obligă și la ceea ce "echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa” (art. 970 alin. (2) C. civ.), iar interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante (art. 970, coroborat cu art. 977 C. civ.).

- Instanțele fondului au făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 7/1996, întrucât au admis cererea vizând rectificarea înscrierilor în C.F. 2892 Someșeni, deși nu era îndeplinită condiția esențială care să permită rectificarea, respectiv existența unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care să se constate incidența vreunuia dintre cazurile reglementate de textul menționat. - Instanța de apel a respins calea de atac și implicit, cererea de chemare în judecată formulată de SC A., fără să administreze probele necesare stabilirii adevărului în cauză, încălcând astfel dispozițiile art. 295 C. proc. civ.

Intimații Județul Cluj și RA Aeroportul Cluj-Napoca au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil pe cel declarat împotriva încheierii din 12 noiembrie 2010 și ca nefondat, pe cel formulat împotriva deciziei, susținând, în mod punctual, de ce nu pot fi primite pretinsele aspecte de nelegalitate. Analizând criticile deduse judecății, Înalta Curte constată următoarele: În primul rând, sub aspectul tehnicii de redactare a memoriului de recurs, societatea-recurentă ignoră exigențele procedurale ale acestei căi extraordinare de atac, susținând că deduce judecății o „cerere principală de recurs” care vizează casarea deciziei atacate și de asemenea, o „cerere subsidiară de recurs” care vizează modificarea deciziei instanței de apel.

Or, spre deosebire de faza judecății în primă instanță, în care pot fi formulate cereri în mod principal, accesoriu sau incidental, în cazul exercitării căii de atac a recursului, pot fi deduse judecății critici de nelegalitate – care nu pot avea caracter principal ori subsidiar, ci trebuie îndreptate împotriva hotărârii care constituie obiectul căii de atac și să fie încadrabile în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Depășind această inadvertență procedurală și trecând la analiza motivelor de recurs, în măsura în care sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile legale, Înalta Curte constată că nu pot fi primite criticile deduse judecății. Astfel: - Este nefondată susținerea potrivit căreia instanțele ar fi nesocotit normele de competență întrucât litigiul ar fi fost de competența instanței de contencios administrativ.

Contrar susținerii recurentei, promovând o acțiune prin care tindea la recunoașterea și valorificarea dreptului de proprietate asupra unui imobil, reclamantul Județul Cluj a acționat ca o persoană juridică de drept privat – titulară, în egală măsură, de drepturi și obligații civile – iar nu ca purtător al puterii publice, al autorității executive. În speță, nu se punea problema valorificării unor acte administrative și nici, cum se pretinde, a delimitării domeniului public al județului (pentru a fi atrasă incidența art. 23 din Legea nr. 213/1998, în legătură cu atribuirea unor asemenea litigii instanței de contencios administrativ), ci problema sancționării juridice a unui drept subiectiv civil.

De altfel, această chestiune a fost tranșată prin Decizia civilă nr. 2471/ A din 10 decembrie 2004 a Curții de Apel Cluj, potrivit căreia, procedându-se la calificarea acțiunii deduse judecății pentru a se stabili competența de primă instanță, s-a statuat că este vorba despre o acțiune petitorie prin care se tinde la valorificarea unui drept real imobiliar. - Este eronată susținerea că decizia ar trebui casată întrucât instanța de apel nu s-ar fi pronunțat asupra excepției de inadmisibilitate a cererii de intervenție accesorie, menținând greșeala primei instanțe care a rezolvat această chestiune doar în considerente, fără să se pronunțe asupra ei în dispozitivul hotărârii.

În realitate, instanța a analizat motivul de apel referitor la modalitatea în care a fost soluționată excepția de inadmisibilitate a cererii de intervenție accesorie, constatând că soluția este legală și că nu există nicio vătămare procesuală care să fie dedusă din consemnarea verificării jurisdicționale doar în considerente, nu și în dispozitivul hotărârii. Într-adevăr, modalitatea de desfășurare a judecății și ordinea în care sunt supuse analizei diferite aspecte ale procesului, impun ca anumite chestiuni litigioase, prealabile dezlegării fondului pricinii, să-și găsească rezolvarea doar în considerente, care au însă o valoare decizorie, reflectându-se doar de o manieră implicită în dispozitivul hotărârii.

În speță, problema admisibilității sau nu a cererii de intervenție accesorie - față de titularul și natura dreptului ce se valorifica – a avut caracter prealabil dezlegării fondului raporturilor juridice, reflectându-se ca atare în considerentele hotărârii care tranșează această problemă și de o manieră implicită în dispozitiv – care, admițând cererea de intervenție accesorie înseamnă că a depășit (în sensul respingerii) problema inadmisibilității intervenției. - Este de asemenea, nefondată, susținerea potrivit căreia decizia din apel ar fi supusă casării întrucât nu ar fi cercetat fondul cauzei. În cadrul acestei critici, societatea recurentă aduce judecății pe de o parte, aspecte care nu sunt pertinente, raportat la obiectul pricinii, iar pe de altă parte, care nu sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc.

civ., întrucât vizează elemente de fapt sau de evaluare a probatoriului. Astfel, în ce privește determinarea suprafeței de 36.068 mp, individualizarea acesteia pe baza unui raport de expertiză nu se impunea întrucât, așa cum corect a reținut instanța de apel, era un aspect necontestat al litigiului, reprezentând chiar obiectul cererii conexe al reclamantei-recurente. Raportat la obiectul celor două cereri care învestiseră instanța – principală și conexă – ceea ce interesa și trebuia stabilit cu prioritate, era apartenența dreptului subiectiv în patrimoniul părților și ulterior, determinarea obiectului material asupra căruia poartă acest drept.

Stabilindu-se, prioritar, de către instanțele fondului, că dreptul subiectiv pretins nu este în patrimoniul recurentei întrucât nu a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare de care aceasta se prevala, înseamnă că verificarea fondului pricinii a avut loc și că aspectul referitor la neefectuarea unor expertize de individualizare a bunului este lipsit de relevanța juridică pe care o pretinde partea prin motivele de recurs. - Susținerea conform căreia în judecata cauzei s-ar fi nesocotit norme de organizare judiciară (ceea ce ar atrage incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ.) reia de fapt, argumente vizând necesitatea soluționării cauzei de către instanța de contencios administrativ.

În acest sens, se arată că judecătorii care au soluționat cauza trebuia să fi fost specializați în soluționarea cauzelor de contencios administrativ. Argumentele nu dezvoltă, în realitate, aspecte legate de încălcarea normelor de organizare, ci le reiterează pe cele relative la necompetența materială, care ar fi trebuit să aparțină instanței de contencios administrativ și care au caracter nefondat, potrivit considerentelor expuse anterior. - Criticile aduse deciziei în cadrul motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează încălcarea mai multor dispoziții cuprinse în legi speciale, în C. civ. și în C. proc. civ. și au toate caracter nefondat.

Astfel, în ce privește pretinsa nesocotire a dispozițiilor cuprinse în Legea taxelor judiciare de timbru, recurenta critică deopotrivă, modalitatea în care a fost stabilită taxa datorată, cât și modalitatea în care a fost soluționată cererea de asistență judiciară pe acest aspect al timbrajului (în sensul că, în loc de scutirea de la plata taxelor, s-a procedat doar la eșalonarea acestora). Ambele aspecte deduse judecății sub forma criticilor în recurs sunt inadmisibile, având în vedere că ele au fost deja valorificate prin intermediul căii de atac speciale (reexaminarea) deschise de lege împotriva unor astfel de soluții ale instanței. În acest sens, se constată că, prin încheierea din 15 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 1329/33/2010, a fost respinsă cererea de reexaminare a petentei împotriva stabilirii taxei de timbru în apel.

Tot astfel, încheierea privind acordarea asistenței judiciare din 12 noiembrie 2010 a fost cenzurată sub aspectul modalității de stabilire a acesteia – în forma reeșalonării și nu a scutirii - prin intermediul reexaminării (încheierea din 21 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 2108/33/2010 stabilind că au fost respectate dispozițiile art. 21 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 146/1997 și ale art. 21 alin. (4) din același act normativ, precum și jurisprudența C.E.D.O., în condițiile în care petentei i s-a acordat o facilitate pe măsura circumstanțelor cauzei, ținându-se seama de faptul că aceasta nu a dovedit câștigurile nete pe care le-a realizat anterior promovării cererii de acordare a ajutorului public judiciar, cât și de obiectul procesului constând în dobândirea dreptului de proprietate asupra unor imobile).

Or, atâta timp cât asemenea soluții ale instanței sunt supuse unei căi de atac speciale, exercitate în cauză, măsura devenind astfel irevocabilă, ea nu mai poate constitui obiect de recurs, întrucât această din urmă cale de atac nu este deschisă cu privire la soluții irevocabile ale instanței (conform art. 299 C. proc. civ.). Împrejurarea că a fost o cale de atac internă – exercitată, potrivit art. 18 și respectiv, art. 21 din Legea nr. 146/1997, în fața altui complet al aceleiași instanțe – nu este de natură să afecteze procedura judiciară echitabilă, astfel cum este înțeleasă ea în termenii art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O.

Ceea ce este esențial, sub aspectul care interesează aici, din punct de vedere al procesului echitabil, este ca partea să poată supune contestația sa unui tribunal independent și imparțial, care nu trebuie să funcționeze neapărat la nivelul unei jurisdicții superioare celei care a adoptat soluția, având în vedere că art. 6 paragraf 1 nu garantează dreptul la un dublu grad de jurisdicție. Statele au o marjă de apreciere în organizarea sistemului căilor de atac, și doar în materie penală au obligația asigurării accesului la dublu grad de jurisdicție (art. 2 din Protocolul nr. 7). Așadar, aducând judecății în recurs aspecte care vizează soluții devenite irevocabile după exercitarea căii de atac speciale, a reexaminării, societatea – recurentă supune analizei critici inadmisibile.

- Este neîntemeiată critica recurentei potrivit căreia la pronunțarea soluției instanța ar fi nesocotit prevederile art. 1200 pct. 4 și art. 1202 C. civ., cu referire la efectele sentinței civile nr. 276/2006 a Curții de Apel Cluj. Invocând practic, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, recurenta susține că ar fi fost nesocotit ceea ce a statuat instanța anterioară în legătură cu dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în cartea funciară în favoarea SC A. SRL. Susținerea nu poate fi primită având în vedere că efectul autorității de lucru judecat se atașează acelor verificări jurisdicționale și acelor statuări ale instanței care au făcut obiect al dezbaterii contradictorii al părților și care au fundamentat soluția adoptată.

Or, prin sentința civilă nr. 276/2006 a Curții de Apel Cluj s-a dat dezlegare unei excepții de nelegalitate (a H.G. nr. 969/2002), stabilindu-se, în termenii art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, că de actul administrativ invocat nu depinde soluționarea litigiului pe fond. În acest sens, s-a reținut că problema referitoare la dreptul de proprietate al județului Cluj, ca și cea a valabilități înscrierii dreptului în favoarea SC A. SRL nu pot fi transpuse în fața instanței de contencios administrativ, întrucât ar însemna ca respectiva chestiune prejudicială invocată „să lase fără obiect cercetarea dreptului alegat înaintea instanței de fond”.

Așadar, contrar susținerii recurentei, instanța de contencios administrativ, limitată în analiza ei, la problema legăturii, cu soluționarea litigiului pe fond, a actului administrativ, nu poate tranșa, de o manieră înzestrată cu autoritate de lucru judecat, chestiunea valabilității înscrierii dreptului de proprietate al SC A. SRL. Considerentele de care se prevalează recurenta (vizând faptul că, ”ulterior înscrierii de carte funciară, contestată prin procedura judiciară de drept comun, a fost adoptat un act normativ, nu este în măsură să determine nevalabilitatea înscrierii dreptului de proprietate în favoarea SC A.”) nu au în vedere, așa cum greșit se pretinde, fondul dreptului. În realitate, în cadrul controlului de legalitate declanșat prin intermediul excepției invocate, instanța de contencios – administrativ a tranșat problema legăturii actului administrativ cu soluționarea litigiului pe fond.

Constatarea inexistenței unei asemenea legături, impusă de dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a fost considerentul determinant al pronunțării soluției (constând în respingerea excepției de nelegalitate) și acesta intră în autoritate de lucru judecat. Aceasta întrucât, sunt înzestrate ca autoritate de lucru judecat, alături de soluția din dispozitiv, pentru că o explică și îi asigură fundamentul, considerentele necesare ale unei hotărâri. Astfel fiind, contrar susținerii recurentei, decizia atacată nu a nesocotit efectul pozitiv al lucrului judecat anterior, care s-a limitat, așa cum s-a arătat, la a stabili dacă există sau nu legătura necesară între actul normativ atacat pentru nelegalitate și soluționarea fondului litigiului.

- În ce privește susținerea potrivit căreia, instanța ar fi realizat o greșită aplicare a dispozițiilor art. 970 alin. (2), art. 977 C. civ., art. 3 lit. d) din O.U.G. nr. 88/1997, se constată că în realitate, recurenta tinde la o reevaluare a probatoriului, pentru a se reține alte elemente de fapt, respectiv că, „pentru a fi funcțional, potrivit destinației sale, activul A. Cluj ar fi trebuit să cuprindă toate bunurile care deservesc activității de aviație utilitară, inclusiv platforme betonate, căi de rulare avioane, hangar, magazii, depozite”. Or, sub acest aspect, instanțele fondului au reținut corect că în anexa procesului-verbal de licitație, conform căruia au fost adjudecate bunuri de către autoarea recurentei, apar ca imobile licitate și adjudecate doar un hangar și o rampă auto (precum și o serie de bunuri mobile), dar nu și bunurile imobile (căi de rulare, platforme betonate) asupra cărora se pretinde că ar fi fost dobândit dreptul de proprietate.

Ca atare, contractul de vânzare-cumpărare din 21 decembrie 1999 nu a avut ca obiect al înstrăinării, cum fără suport se pretinde în recurs, calea de rulare avioane și platforma betonată de parcare avioane, iar în privința terenului de 36.086 mp, se menționează expres că nu se transmite în proprietate (din anexa la contract rezultând, de asemenea, că prețul terenului nu a fost inclus în cel prevăzut în contract și că valoarea acestuia va fi negociată ulterior). Tot astfel, întocmirea – după adjudecarea la licitație și încheierea contractului de vânzare-cumpărare – a unei anexe la contract, potrivit căreia SC A.U.

se obliga să facă demersuri pentru obținerea titlului de proprietate asupra terenului și transferul acestuia către cumpărătoare, este lipsită de relevanță, față de împrejurarea că asemenea demersuri, care să ducă la constituirea dreptului de proprietate în patrimoniul autoarei recurentei, n-au fost finalizate și ca atare, nici transferul dreptului nu era posibil. În aceste condiții, susținerea că obiectul înstrăinării ar fi constat și în căi de rulare avioane, platformă parcare avioane, precum și terenul de 36.086 mp este rezultatul unei interpretări proprii a recurentei, iar nu rezultatul încălcării de către instanță a dispozițiilor art. 970, 977 C. civ., cum greșit se pretinde.

- Afirmația că instanțele fondului ar fi făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 7/1996, întrucât au procedat la rectificarea înscrierilor de carte funciară, în condițiile în care reclamantul nu a formulat în prealabil o acțiune privitoare la fondul dreptului, nu poate fi primită întrucât ignoră faptul că a fost tranșată de o manieră irevocabilă problema calificării juridice a acțiunii promovate.

Astfel, prin Decizia nr. 2471/A/2004 a Curții de Apel Cluj admițându-se apelul declarat de SC A. împotriva sentinței judecătoriei, care realizase o judecată în primă instanță a prezentului litigiu, s-a statuat că nu este vorba despre o acțiune în rectificare, care să fie în competența judecătoriei; că, independent de denumirea pe care reclamantul o dă acțiunii, litigiul poartă asupra dreptului de proprietate și a apartenenței imobilului în patrimoniul uneia dintre părți, acțiunea fiind petitorie, prin ea tinzându-se la recunoașterea dreptului real imobiliar, disputându-se însuși fondul dreptului. Or, această calificare a acțiunii, care a fost determinantă în stabilirea competenței de primă instanță și în desfășurarea judecății ulterioare, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat și nu mai poate fi combătută prin motivele de recurs.

Aceasta, întrucât pentru a statua asupra competenței, instanța a procedat în prealabil, la calificarea juridică a acțiunii, iar statuarea irevocabilă a acesteia nu mai poate fi contrazisă ulterior, cum se tinde prin criticile din recurs. - Susținerea că instanța ar fi nesocotit dispozițiile art. 295 C. proc. civ. nu se poate constitui în motiv de recurs, supus cenzurii de legalitate, având în vedere maniera generică în care a fost formulat, cu referire la faptul că instanța nu ar fi administrat probele necesare aflării adevărului în cauză. Pentru toate considerentele expuse anterior, se va constata caracterul inadmisibil al recursului declarat împotriva încheierii din 12 noiembrie 2010 privind soluționarea cererii de asistență judiciară și caracterul nefondat al celorlalte critici îndreptate împotriva deciziei, sens în care vor fi respinse ca atare ambele recursuri.

În baza art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimata-intervenientă (reduse la 3.500 lei de la suma de 7.931 lei, pretinsă cu acest titlu, având în vedere că din poziția de intervenientă accesorie, în favoarea rclamantului, aceasta nu a avut de suportat procesual aceeași complexitate a cauzei) precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 305,9 lei către intimații-reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 333/ A din 19 noiembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta SC A. SRL împotriva încheierii civile F.N. din 12 noiembrie 2010 pronunțată de aceeași instanță. Obligă pe recurentă la 3500 lei cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., către intimata – intervenientă R.A. A. Cluj-Napoca și la 305,9 lei cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți Consiliul județean Cluj și Județul Cluj. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2012.