ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2470/2015

Decizia nr. 2470/2015

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1506 din 25 martie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis recursurile declarate de Guvernul României și de Județul Cluj și Consiliul Județean Cluj împotriva Sentinței nr. 164 din 1 martie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și a modificat sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamantele A. și B., ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut că reclamantul C. a învestit instanța de contencios administrativ cu acțiunea de anulare parțială a H.G. nr. 867 din 16 august 2002 cu privire la includerea în anexa 1 reprezentând lista cuprinzând imobilele compuse din construcții și terenuri aferente care trec din domeniul privat al statului și din administrarea Ministerului Sănătății și Familiei în domeniul public al județelor și în administrarea consiliilor județene, a terenului în suprafață de 371 mp înscris în CF nr. 3024 Someșeni nr. topo 334/1/2 transcris în CF nou din CF nr. 716 Someșeni; anularea subsecventă a procesului-verbal de predare primire încheiat în data de 14 ianuarie 2003 între Spitalul Clinic de Adulți și Consiliul Județean prin care s-a procedat la predarea respectiv primirea terenului în suprafață de 371 m.p. înscris în CF 3024 Someșeni nr. topo 334/1/2 transcris în CF 716 Someșeni, teren inclus în anexa 1 la hotărâre.

Astfel că, în temeiul art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ este chemată să analizeze legalitatea H.G. nr. 867 din 16 august 2002 emisă în baza notei de fundamentare și în considerarea prevederilor art. 107 din Constituția României, a prevederilor art. 8 alin. (1) și ale art. 12 alin. (1 - 3) din Legea nr. 213/1998, prin hotărâre fiind aprobată trecerea unor imobile compuse din construcții și terenuri aferente în care își desfășurau activitatea unitățile sanitare din domeniul privat al statului și din administrarea Ministerului Sănătății și Familiei în domeniul public al județelor și în administrarea consiliilor județene.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 „trecerea bunurilor din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, potrivit art. 7 lit. e) se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București ori a consiliului local” iar în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) - (3) „bunurile din domeniul public pot fi date, după caz, în administrarea regiilor autonome, a prefecturilor, a autorităților administrației publice centrale și locale, a altor instituții publice de interes național, județean sau local. Darea în administrare se realizează, după caz, prin hotărâre a Guvernului sau a consiliului județean ….”

Instanța de recurs a constatat întemeiate susținerile recurentului Guvernul României, în sensul că judecătorul fondului s-a pronunțat asupra valabilității titlurilor de proprietate invocate de către părțile în proces, cu depășirea cadrului procesual.

Prin sentința recurată s-a reținut, „fără echivoc”, că la data emiterii H.G. nr. 867/2002, suprafața de teren în discuție nu se afla în proprietatea statului ci a reclamantului.

În acest sens au fost reținute mențiunile din CF nr. 716 Someșeni precum și Sentința civilă nr. 3856 din 25 aprilie 2002 a Judecătoriei Cluj-Napoca.

Instanța de control judiciar a constatat că prima instanță a omis a observa că prin Sentința civilă nr. 1161 din 27 octombrie 2008 pronunțată de aceeași instanță, respectiv Judecătoria Cluj-Napoca, s-a constatat, printre altele, nulitatea absolută a TP nr. 25081/2807/1999 eliberat pe numele pârâtului C. și s-a dispus radierea dreptului de proprietate al pârâtului asupra parcelei cu nr. topo 334/1/2 înscrisă în CF 3024 Someșeni; s-a constatat dreptul de proprietate publică al județului Cluj asupra imobilului înscris în CF nr. 716 Someșeni cu nr. topo 334/1 și s-a dispus intabularea dreptului de proprietate al intervenientului județul Cluj asupra imobilului.

Or, instanța de recurs a constatat, că atât reclamanții cât și Statul Român invocă un drept de proprietate asupra terenului, iar în cadrul acțiunii în anulare a unei hotărâri de guvern, respectiv în limitele analizării acesteia în speța dedusă judecății, instanța de contencios administrativ nu este competentă să compare titlurile de proprietate, dezlegarea acestei chestiuni de drept aparținând instanței comune.

Astfel, cel puțin sub aspectul „aparenței dreptului” invocat de către reclamante prin întâmpinarea depusă în fața instanței de recurs, din actele depuse la dosar rezultă că imobilul a fost cuprins în inventarul domeniului public al Comunei Someșeni în anul 1949, apoi al Orașului Cluj-Napoca ca urmare a aplicării Legii nr. 5/1950 privind raionarea administrativă, și ulterior prin decizia 6009/1952 transferat Statului Român ca proprietate extratabulară.

Prin urmare, hotărârea de Guvern, adoptată în temeiul art. 107 din Constituția României, art. 8 alin. (1) ale art. 12 alin. (1) - (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, precum și art. 14 alin. (4) din Legea nr. 146/1999 privind organizarea, funcționarea și finanțarea spitalelor, nu constituie, prin ea însăși, un titlu de proprietate, ci are ca efect juridic trecerea unor imobile din domeniul privat al statului și din administrarea Ministerului Sănătății și Familiei în domeniul public al județelor și în administrarea consiliilor județene, cu consecința stabilirii regimului juridic aplicabil bunurilor în cauză.

Totodată, instanța de recurs a reținut că este greșită și afirmația primei instanțe în sensul că nu s-a făcut dovada existenței unui inventar al bunurilor proprietate publică din partea Consiliului Județean Cluj, acesta fiind depus la dosarul cauzei.

Deși reclamantele susțin prin întâmpinare că instanța fondului a constatat în mod corect existența unei vătămări produse prin emiterea actului, instanța de control judiciar a apreciat că H.G. în litigiu a fost adoptată conform Legii nr. 213/1998, în speță nefiind vorba despre o încălcare a principiului securității juridice prin emiterea actului cu exces de putere.

La data de 9 aprilie 2014 au formulat cerere de revizuire B. și A., solicitând rejudecarea recursurilor și menținerea Sentinței civile nr. 164 din 1 martie 2013 a Curții de Apel Cluj.

În motivele depuse ulterior redactării considerentelor deciziei atacate, revizuentele au susținut că sunt incidente dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., în sensul că instanța de recurs, prin modul în care a rejudecat cauza, nu numai că s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut - respectiv titlul cărei părți este mai bine consolidat - dar a dat chiar mai mult decât s-a cerut, stabilind în rejudecare că Statul Român este proprietar extratabular al terenului în litigiu.

Practic, depășindu-și competențele, mai afirmă revizuentele, instanța de recurs a tranșat cauza având în vedere situația de fapt din anul 2014 iar nu cea de la momentul emiterii hotărârii de guvern.

De asemenea, revizuentele au mai susținut că la dosar există înscrisuri care dovedesc că imobilul a avut întotdeauna o destinație de casă de locuit, că titlul de proprietate este legal emis, inventarul invocat d intimați făcându-se abia în anul 2002, cu ocazia emiterii hotărârii de guvern atacate.

În fine, s-a mai arătat că Sentința civilă nr. 1161 din 27 octombrie 2008, reținută în motivare, nu este irevocabilă dar prin decizia instanței de recurs se va crea un avantaj injust intimaților la judecata recursului din acea cauză.

Prin întâmpinările formulate, intimații Județul Cluj, Consiliul Județean Cluj și Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public și Privat al Județului Cluj au solicitat, în principal, respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire și, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Intimații au arătat că motivele invocate exced dispozițiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ., text care vizează inadvertențele dintre ceea ce s-a cerut și ceea ce instanța a pronunțat. Instanța de recurs nu a depășit limitele obiectului cererii, ci soluționând recursul a interpretat materialul probator administrat în cauză ajungând la concluzia caracterului nefondat al cererii de anulare parțială a H.G. nr. 867/2002.

Examinând motivul formulat, prin prisma dispozițiilor art. 322 C. proc. civ., Înalta Curte constată că revizuirea de față nu este inadmisibilă.

Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere „dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”. Acest motiv de revizuire dă expresie principiului disponibilității în procesul civil și are în vedere ipotezele extra petita/minus petita/plus petita, prin raportare la prevederea cuprinsă în art. 129 alin. (6) din același cod: „în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății”.

În mod necesar „lucrul cerut” la care se referă motivul de revizuire invocat se suprapune peste „obiectul cererii deduse judecății” la care trimite textul anterior citat.

Litigiul finalizat prin pronunțarea deciziei atacate cu revizuire a avut ca obiect, conform celor redate la pct. 1, anularea parțială a H.G. nr. 867/2002, adică exact petitul soluționat irevocabil de instanța de recurs.

Contrar revizuentelor, instanța de recurs a modificat sentința în sensul respingerii acțiunii ca nefondată, fără a statua că Statul Român exercită un drept de proprietate extratabulară asupra imobilului vizat de hotărârea de Guvern.

Este real că în argumentarea soluției criticate s-a referit la titlurile părților, însă nu pentru a stabili care este preferabil - acesta fiind apanajul instanței de drept comun - ci pentru a combate considerentul primei instanțe, potrivit căruia la data emiterii actului administrativ-terenul se afla „fără echivoc” în proprietatea autorului reclamantelor. Or, sensul argumentării este tocmai existența unui „echivoc”, prin aceea că printr-o hotărâre judecătorească (Sentința nr. 1161/2008 a Judecătoriei Cluj-Napoca), chiar netrecută în puterea lucrului judecat, s-a statuat în sens contrar.

Ca urmare, este lipsită de consistență teza creării unui avantaj intimatelor în litigiul de fond, instanța de contencios administrativ stabilind doar că trecerea bunului din domeniul privat al statului în domeniul public al județului Cluj s-a realizat cu respectarea dispozițiilor art. 8 alin. (1) și ale art. 12 alin. (1) - (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia,în vigoare la data emiterii H.G. nr. 867/2002.

Așa fiind, în temeiul art. 326 C. proc. civ., va fi respinsă calea specială de retractare exercitată de către B. și A., ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de A. și B. împotriva Deciziei nr. 1506 din 25 martie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2015.

Procesat de GGC - LM