ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6360/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 28 septembrie 2007 reclamanții T.M. și T.I.M., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerului Economiei și Finanțelor, Municipiul București prin Primarul General și SC A. SA, au solicitat obligarea în solidar a pârâților la plata contravalorii de circulație de la momentul pronunțării hotărârii, a imobilului situat în București, Bd. Dacia, pe care au fost obligați să îl restituie conform deciziei civile nr. 38 din 13 ianuarie 2004 a Tribunalului București.

Prin sentința ciulă nr. 435 din 26 martie 2009, Tribunalul București, secția a V-a civila, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, a obligat pârâtul Municipiul București prin Primarul General să plătească reclamanților suma de 137.346 euro (în echivalent lei la data plății), reprezentând despăgubiri pentru evicțiune; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC A. SA și a respins ca atare acțiunea față de această pârâtă; a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Municipiul București prin Primarul General, în contradictoriu cu chematul în garanție Ministerului Finanțelor Publice; a obligat chematul în garanție Ministerului Finanțelor Publice să plătească pârâtului Municipiul București prin Primarul General suma de 137.346 euro (în echivalent lei la data plății), reprezentând despăgubiri; a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerului Finanțelor Publice; Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Reclamanții au cumpărat imobilul aflat în litigiu prin contractul de vânzare cumpărare din 08 iulie 1997 de la Primăria Municipiului București, prin mandatar SC A. SA, iar prin sentința civilă nr. 3692 din 21 mai 2003 a Judecătoriei sector 2 București, irevocabilă prin decizia civilă nr. 38 din 13 ianuarie 2005 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă,

au fost obligați să-l lase în deplină proprietate și posesie moștenitoarei foștilor proprietari, D.S. S-a constatat astfel încheierea contractului de vânzare cumpărare cu evicțiune și pârâtul Municipiul București prin Primarul General a fost obligat la plata sumei de 137.346 euro, reprezentând valoarea de circulație a imobilului, la data de 13 ianuarie 2005, dată când sentința civilă nr. 3692 din 21 mai 2003 a Judecătoriei sectorului 2, prin care reclamanții au fost evinși, a rămas irevocabilă. În raport de dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 modificată, s-a dispus ca prețul încasat de Municipiul București prin Primarul General și vărsat în fondul extrabugetar, constituit la dispoziția Ministerului Finanțelor Publice-chemat în garanție, să fie restituit de acesta din urmă din fondul menționat.

În ceea ce privește comisionul de 1% încasat de SC A. SA, în baza art. 9 alin. (5) din Legea nr. 112/1995, s-a reținut că acesta era încasat legal și că în caz de desființare a contractului de vânzare cumpărare sau în caz de evicțiune nu există temei legal pentru restituire. Prin decizia civilă nr. 69 din 27 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelurile formulate de reclamanți, de Municipiul București prin Primarul General și de chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: În mod legal, s-a reținut calitatea procesuală pasivă a pârâtului Municipiul București prin Primarul General, deoarece aceasta este dată de calitatea sa de parte în contractul de vânzare cumpărare a imobilului în litigiu și în raport de dispozițiile art. 1337 C. civ.

incidente în cauză, vânzătorul are obligația de a plăti cumpărătorului evins atât prețul primit cât și sporul de valoare dobândit de lucru până la data evicțiunii. În ceea ce privește restituirea prețului încasat în urma vânzării imobilului în baza Legii nr. 112/1995 s-a reținut că legiuitorul a înțeles prin dispozițiile art. 13 alin. (6) din această lege, să stabilească în mod expres instituția care va achita efectiv aceste sume, respectiv Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice cel care a încasat efectiv prețul vânzării. Cu privire la critica referitoare la greșita obligarea și la plata comisionului de 1% încasat de SC A. SA, în mod legal s-a reținut că nu este întemeiată, deoarece nu există o dispoziție legală în acest sens, iar suma încasată reprezintă prețul serviciului prestat independent de evicțiunea vânzătorului.

Împotrivi acestei decizii a formulat recurs chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generala a Finanțelor Publice, solicitând modificarea deciziei recurate în sensul respingerii cererii de chemare în garanție formulată de Municipiul București prin Primarul General. In motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurentul a susținut că în mod greșit a fost admisă cererea de chemare a sa în garanție, deoarece acțiunea reclamanților a fost întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, că prin obligarea la restituirea prețului în condițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 a fost încălcat principiul relativității efectelor contractului, Ministerul Finanțelor Publice nefiind parte la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

A mai susținut recurentul că deposedarea reclamanților de imobilul ce face obiectul prezentului litigiu, întrunește condițiile unei tulburări de drept prin fapta unui terț, care este de natură să angajeze răspunderea contractuală pentru evicțiune totală a vânzătorului, Primăria Municipiului București prin mandatar SC A. SA. Recurentul a susținut și faptul că în cauză nu se regăsesc situațiile prevăzute de art. 50 din Legea nr. 10/2001 pentru ca Ministerul Finanțelor Publice să restituie prețul actualizat, reținându-se în cauză reaua-credință a reclamanților și inexistența unei hotărâri judecătorești de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare. În final, s-a susținut că cererea de chemare în garanție a SC A. SA a fost respinsă în mod greșit, întrucât în raport de dispozițiile art. 41 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 avea obligația să încaseze acest comision.

Recursul a fost respins ca nefondat pentru următoarele considerente: În acțiunea promovată la data de 28 septembrie 2007, reclamanții au indicat drept temei al pretențiilor lor, dispozițiile dreptul comun (art. 1345 și 1346 C. civ.), solicitând plata contravalorii de circulație de la momentul pronunțării hotărârii, a imobilului situat în B-dul Dacia, întrucât există deja o hotărâre judecătorească (sentința civilă nr. 3692/2003 a Judecătoriei sectorului 2, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 38/2005 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă), prin care s-a stabilit preluarea abuzivă a imobilului de către stat și în urma comparării de titlurilor de proprietate s-a dat câștig de cauză titlului deținut de moștenitoarea foștilor proprietari.

Prin întâmpinările formulate de Municipiul București prin Primarul General și de Ministerul Economiei și Finanțelor, s-a invocat incidența în speță a normelor speciale prevăzute de art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Prin decizia nr. 38 din 13 ianuarie 2005 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă, a fost reținută reaua credință a reclamanților, în sensul că aceștia cunoșteau sau aveau posibilitatea să cunoască faptul că imobilul în litigiu a fost revendicat de D.S., fapt pentru care s-a dat preferință titlului deținut de moștenitoarea foștilor proprietari ai imobilului. În considerentele acestei decizii s-a reținut și faptul că prin sentința civilă nr. 11480 din 17 octombrie 1997 a Judecătoriei sector 2, s-a statuat cu autoritate de lucru judecat, că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu legal, astfel că acesta nu intră sub incidența Legii nr. 112/1995.

Rezultă că sub acest aspect, în mod corect s-a reținut că evicțiunea reclamanților s-a datorat desființării contractului de vânzare-cumpărare încheiat prin eludarea legii, ceea ce reprezenta situația premisă pentru a atrage incidența normelor speciale cuprinse de Legea nr. 10/2001 în privința despăgubirii chiriașilor-cumpărători. Stabilindu-se deci, cu putere de lucru judecat, că la încheierea actului juridic au fost încălcate normele prevăzute de Legea nr. 112/1995, în cauză devin incidente prevederile art. 50 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, care reglementează restituirea prețului actualizat plătit de chiriași în cazul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea Legii nr. 112/1995.

Printr-o normă specială cuprinsă în art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, aplicabilă în concurs cu norma generală, legiuitorul a stabilit în sarcina Ministerului Finanțelor Publice obligația de a restitui prețul actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Obligația de restituire a prețului către proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate în temeiul Legii nr. 112/2005, au fost desființate nu este un efect al contractului, ci o obligație ce decurge din lege.

Art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 stabilește obligația Ministerului Finanțelor Publice de a restitui prețul actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate fie cu eludarea, fie cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Aceste dispoziții legale au un caracter special, derogator de la dispozițiile dreptului comun pe care le invocă recurentul, instituind un caz special de răspundere din care rezultă calitatea procesuală pasivă unică a ministerului în litigiile decurgând din restituirea prețului.

Obligația de răspundere pentru evicțiune a vânzătorului, așa cum este ea stabilită de dispozițiile art. 1337 și următoarele C. civ., este absorbită în această ipoteză de obligația Ministerului Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al Statului Român, de a restitui prețul actualizat către chiriașul evins de un terț, fost proprietar al imobilului în cauză. Desființarea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului în litigiu a fost făcută implicit, ca efect al hotărârii judecătorești de admitere a acțiunii în revendicare formulată de moștenitoarea foștilor proprietari. Constatând că, situația de fapt se circumscrie ipotezei avute în vedere de prevederile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cauză, s-a făcut o corectă aplicare a normei speciale cuprinsă în alin. (3) al aceluiași articol.

În ceea ce privește greșita obligare a recurentului la restituirea întregului preț, inclusiv a comisionului de 1% încasat de SC A. SA, se rețin următoarele: Singura susținere a acestei critici s-a făcut cu referire la art. 41 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, text potrivit căruia unitățile specializate în înstrăinarea imobilelor ce fac obiectul acestei legi aveau obligația să rețină comisionul de 1% după care să vireze suma rămasă la trezoreria statului. Recurentul nu combate în niciun fel considerentul instanței - conform căruia, plata comisionului a reprezentat contravaloarea muncii prestate de mandatar, iar desființarea contractului de vânzare - cumpărare nu înseamnă implicit și desființarea contractului de mandat.

Simpla referire la un text din Normele metodologice nu este de natură să susțină o critică de nelegalitate. Dimpotrivă, din textul evocat rezultă obligația pentru unitățile specializate de a reține comisionul de 1%, ceea ce conduce la ideea unui mandat legal, în temeiul căruia s-a acționat și a cărui soartă nu poate depinde de valabilitatea sau nu a contractului de vânzare - cumpărare. În consecință, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., criticile formulate de chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. București, sunt nefondate, urmând a se respinge recursul în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP București împotriva deciziei nr. 69/ A din 27 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2010.