ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6358/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

La

25 februarie 2008, reclamantul O.G. a chemat în judecată pe pârâtul Statul

Român (prin Ministerul Finanțelor Publice), solicitând obligarea acestuia la

plata sumelor de 12.096 RON (indemnizație pe care ar fi încasat-o ca membru al

consiliului de administrație al SC S. SA de la 28 iunie 2001 până la sfârșitul

mandatului), 6.542,125 RON (salariu nerealizat în perioada 28 iunie 2001-1

iunie 2002) și 150.000 Euro (echivalentul în RON), daune morale pentru perioada

arestării preventive (28 februarie-5 martie 2001).

În motivarea acțiunii, întemeiată pe

art. 5 pct. 5 din Convenția Europeană și art. 1000 alin. (3) C civ., reclamantul

a susținut că:

- în perioada 28 ianuarie-5 martie 2001,

a fost mai întâi reținut și apoi arestat preventiv;

- Judecătoria Ineu, prin sentința penală

nr. 351/2004 (confirmată succesiv în apel și recurs) l-a achitat pentru infracțiunea

care a determinat luarea măsurilor preventive menționate;

- privarea de libertate și inculparea pe

nedrept i-au produs suferințe psihice deosebite și, totodată, au dus la pierderea

locului de muncă, privarea de salariu și neîncasarea indemnizației cuvenite ca membru

al consiliului de administrație al unei societăți comerciale.

Tribunalul Buzău, secția civilă, prin sentința

nr. 676 din 25 iunie 2008, a respins excepția de inadmisibilitate invocată de pârât,

precum și acțiunea (ca neîntemeiată).

S-a reținut că:

- reclamantul a mai formulat o cerere similară,

soluționată de Tribunalul Buzău prin sentința civilă nr. 688/2006, irevocabilă;

- prin acea hotărâre, pusă deja în executare,

instanța a admis acțiunea doar în privința daunelor morale (obligându-l pe pârât

să-i plătească reclamantului, cu acest titlu, suma de 100.000.000 RON) și a respins

petitele referitoare la indemnizația de membru al unui consiliu de administrație

și salariul neîncasat;

- nu există autoritate de lucru judecat

deoarece reclamantul și-a întemeiat precedenta cerere pe art. 504-art. 507 din C.

pr. pen.;

din probele administrate în cauză rezultă

că reclamantul a fost privat ilegal de timp de 6 zile dar și-a valorificat drepturile

la care era îndreptățit ca urmare a acestei erori judiciare.

Curtea de Apel Ploiești, secția civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 108 din 22 mai 2009, a

respins, ca nefondate, atât excepțiile invocate de pârât, cât și apelul declarat

de reclamant.

S-a reținut că:

- excepția referitoare la prescripție este

nefondată pentru că termenul prevăzut de art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 3

alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 curge de la 29 iunie 2005 (când s-a judecat

recursul împotriva soluției de achitare), iar reclamantul a sesizat instanța la

25 februarie 2008;

- de asemenea, este nefondată și excepția

lipsei calității procesuale pasive, Statul Român (prin Ministarul Finanțelor Publice)

fiind răspunzător pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârșite în

procesele penale;

- reclamantul a mai formulat o cerere similară,

fundamentată pe un alt temei de drept, care a fost soluționată irevocabil în sensul

recunoașterii prejudiciului cauzat acestuia ca urmare a privării nelegale de libertate;

- în atare situație, este evident că, de

fapt, reclamantul urmărește o îmbogățire fără just temei, ceea ce justifică respingerea

acțiunii deduse judecății, al cărei obiect este identic obiectului celei precedente.

Reclamantul a declarat recurs, solicitând

casarea ultimei hotărâri, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel

sau modificarea aceleiași hotărâri, în sensul admiterii apelului, schimbării sentinței

și, pe fond, admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului, întemeiat pe

art. 304 pct. 7 și pct. 9 din C proc. civ., reclamantul a susținut că:

- din cuprinsul hotărârii atacate nu rezultă

motivele pentru care instanța de control judiciar i-a respins apelul (art. 304

pct. 7 din C. proc. civ.);

- probele administrate în cauză îi confirmă

afirmațiile referitoare la gravele consecințe produse de arestarea și inculparea

sa pe nedrept (art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.).

Prima critică este nefondată deoarece:

- în considerentele deciziei atacate, instanța

de apel a analizat toate hotărârile, atât cele penale, cât și cele pronunțate în

litigiul civil, ajungând la concluzia că acțiunea dedusă judecății nu poate fi admisă,

având același obiect ca și precedenta cerere de chemare în judecată (soluționată

irevocabil), de care se deosebește doar prin temeiul de drept;

- prin urmare, contrar susținerilor recurentului,

instanța de apel și-a îndeplinit obligația înscrisă în art. 261 pct. 5 din C. proc.

civ., de a prezenta motivele de fapt și de drept care au stat la baza soluției pronunțate.

Cealaltă critică nu se încadrează în textul

invocat de recurent și nici într-unui din celelalte motive de nelegalitate prevăzute

limitativ de art. 304 din C. proc. civ., astfel că nu poate fi analizată.

Așa fiind, conform art. 312 alin. (1) din

C. proc. civ., prezentul recurs va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamantul O.G. împotriva deciziei nr. 108/A din

22 mai 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2010.