ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3404/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3404/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de

față;

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Buzău

în data de 11 ianuarie 2006, reclamantul B.A.A. a solicitat în contradictoriu

cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea acestuia

la plata de despăgubiri în cuantum de 10.120.000 euro, pentru prejudiciul

material și moral suferit ca urmare a arestării sale pe nedrept.

În drept au fost

invocate dispozițiile art. 504 și următoarele C. proc. pen.

Prin Încheierea nr.

200/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus strămutarea cauzei la

Tribunalul Covasna, cu menținerea tuturor actelor de procedură îndeplinite

anterior.

Prin Sentința civilă

nr. 77 din 27 ianuarie 2009, Tribunalul Covasna a admis în parte acțiunea

formulată și precizată de reclamantul B.A.A. și, în consecință, a fost obligat

pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice la plata către

reclamant a sumei de 9.987 RON daune materiale și a sumei de 2.000.000 RON

daune morale.

Au fost respinse

restul pretențiilor, precum și cererile de intervenție în interes propriu

formulate de intervenienții, B.N., B.M., B.S.C. și B.S.G., în contradictoriu cu

pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, având ca obiect

acordarea de daune morale de 100.000 RON pentru fiecare intervenient.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

În fapt, potrivit

Ordonanței nr. P 4631/2000, emisă de IPJ Buzău la 7 februarie 2001, ora 21

40

,

B.A.A., în calitate de director general al SC S. Buzău a fost reținut pentru 24

ore, fiind învinuit pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor și a faptei prevăzute de art. 266 pct. 2 din Legea nr.

31/1990 pentru un prejudiciu cauzat de 3.046.464.330 RON. Pe timpul urmăririi

penale a amenințat un martor și a folosit în mod ilegal creditul societății.

La aceiași dată s-a

efectuat și o percheziție la domiciliul învinuitului.

Prin Ordonanța nr.

72/P/2001, emisă la 8 februarie 2001 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău,

în considerarea actelor de urmărire penală efectuate în Dosarul nr. 72/P/2001

împotriva învinuitului B.A.A., s-a dispus obligarea acestuia să nu părăsească

localitatea de domiciliu pe durata 8 februarie 2001, ora 21

30

- 9

martie 2001, ora 21

30

, deci pe o durată de 30 zile.

Această măsură

preventivă a fost înlocuită, înainte de expirarea măsurii interdicției de a nu

părăsi localitatea de domiciliu, cu măsura arestării preventive prin Ordonanța

emisă la 10 februarie 2001, pe motiv că a intimidat un martor prin amenințarea

cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă a acestuia.

În acest sens s-a

emis mandatul de arestare preventivă nr. 2/P/2001 din 10 februarie 2001, în

care s-a consemnat că învinuitul, în perioada 1 martie 1999 - 31 octombrie

2000, a dispus aprovizionarea cu motorină a sucursalelor societății la un preț

superior practicat de distribuitorii tradiționali SNP P.,provocând un

prejudiciu de 3 miliarde lei ROL, cea ce constituie infracțiunea de abuz în

serviciu contra intereselor private cu consecințe deosebit de grave.

Prin Sentința penală

nr. 351 din 6 decembrie 2004 pronunțată de Judecătoria Ineu, în Dosarul nr.

887/R/2003, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 642/R din 29 iunie 2005,

dată în dosarul 6562/P/2005 de Curtea de Apel Timișoara, s-a hotărât achitarea

inculpatului B.A.A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 266 pct. 2

din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale (în forma anterioară

republicării), în baza art. 10 lit. d), coroborat cu art. 11 pct. 2 lit. C.

proc. pen.

S-a reținută că, prin

rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, B.A.A. a fost trimis în

judecată, alături de alți inculpați pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută la

art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 și art. 26 C. pen., art. 25 C. pen. cu

raportare la art. 260 alin. (4).

Fapta inculpatului

B.A.A. de a dispune aprovizionarea SC S. SA Buzău cu combustibili, îngrășăminte

și piese de schimb de la SC S.V.P. SRL, care la rândul ei se aproviziona de la

SC S.T. SRL nu a avut un caracter păgubitor, dimpotrivă a fost avantajoasă în

condițiile în care se apela la contractarea unui credit bancar în vederea

aprovizionării directe de la unități specializate, respectiv SNP P. București,

unde plata se efectua la 30 zile pe bază de comandă fermă, scrisoare de

garanție bancară, cea ce presupunea existența unor depozite financiare. Deci

actele imputate inculpatului au asigurat bunul mers al societății, cum s-a

concluzionat prin expertiza de specialitate, administrată în cauză, din oficiu.

Ipotecarea imobilelor

societății nu a avut drept consecință punerea societății în imposibilitatea de

a mai contracta credite atâta timp cât acestea au reprezentat doar 24,9% din

activul net contabil, nu 80% cum eronat s-a reținut în rechizitoriu.

Partea vătămată, SC

S. SA Buzău nu s-a constituit parte civilă și a precizat în mod expres că nu a

înregistrat un prejudiciu și este inexplicabilă plângerea penală formulată la

acea dată.

Astfel, instanța

penală a apreciat că, în sarcina inculpatului B.A.A. nu s-a putut reține

reaua-credință, element constitutiv, definitoriu a infracțiunii pentru care a

fost trimis în judecată.

În drept, față de

această stare de fapt, instanța de fond a reținut că devin incidente

dispozițiile art. 53 alin. (3) din Constituția României care instituie

obligația statului de a repara prejudiciile cauzate prin erori judiciare.

Conform dispozițiilor

art. 504 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen., are dreptul la repararea pagubei

suferite persoana care a fost condamnată și ulterior a fost achitată printr-o

hotărâre definitivă. De asemenea are dreptul la dezdăunare și persoana care în

cursul procesului penal a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns

libertatea în mod nelegal.

La stabilirea

întinderii reparației, potrivit art. 505 din același cod, se va ține cont de

durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportate precum

și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de

libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă.

Reparația constă în

plata unei sume de bani ținându-se seama de condițiile celui îndreptățit la

repararea pagubei și de natura daunelor cauzate.

Privitor la daunele

materiale în raport de probatoriul administrat cauzei, tribunalul a constatat

că reclamantul, pe lângă funcția de director general pe care a exercitat-o la

SC S. SA Buzău din anul 1998 până la data de 23 aprilie 2001, a avut și

calitatea de expert tehnic judiciar în cadrul Biroului de expertize de pe lângă

Tribunalul Buzău, suspendat din această funcție la 1 noiembrie 2001. De

asemenea, a prestat activitate de profesor instructor la Colegiul agricol Buzău

până în martie 2000 și a îndeplinit funcția de consilier județean în cadrul

Consiliului Județean Buzău. Pe linie politică a fost membru ales în diferite

funcții la organizația PNTCD Buzău.

După reținerea,

respectiv arestarea preventivă și derularea proceselor penale care au urmat,

reclamantul s-a aflat în imposibilitate de a-și desfășura activitatea

profesională obișnuită, intrând în declin financiar, în primul rând prin

pierderea funcției de director general la SC S. SA Buzău, fiind concediat, cum

rezultă din copia cărții de muncă. Apoi a fost suspendat din funcția de expert

judiciar prin Decizia nr. 7 din 1 noiembrie 2001 a Biroului Central pentru

Expertize tehnice judiciare, nu a mai exercitat funcția de consilier județean

și nici celelalte funcții aducătoare de venituri financiare permanente la care

se însumează cheltuielile ocazionate de purtarea proceselor penale care au

durat mai mulți ani.

Pornind de la

statuările textelor legale prezentate, în perioada celor 125 zile cuprinse

între 7 februarie 2001 - 16 iunie 2001, în care a fost lipsit și îngrădit

nelegal de libertate prin măsurile preventive de reținere, arest și interdicția

de părăsire a localității de domiciliu (aspect necontestat în cauză), expertiza

judiciară administrată în cauză, efectuată în completare de expertul, M.Ș. a

stabilit că reclamantul a fost păgubit în perioada de referință de salariul de

director general în valoare totală actualizată cu rata inflației de 6.455 lei

RON, indemnizația de consilier județean, actualizată cu indicele ratei

inflației, cifrată la 1.664 lei RON și a efectuat cheltuieli cu procesele pe

care le-a purtat de 1.868 lei RON, cea ce totalizează 9.987 RON.

Nu s-au putut

cuantifica veniturile decurgând din calitatea de expert, veniturile de care a

fost lipsit reclamantul prin nedeținerea mașinii de serviciu. Nu s-a putut

evalua nici potențialele venituri pe care le-ar fi obținut ca profesor, în

lipsa unor contracte de școlarizare și nici valoarea medicamentelor pe care

le-a utilizat pentru afecțiunile medicale de care suferă.

Prin notele scrise

depuse la 12 ianuarie 2009, reclamantul a evaluat, conform art. 1084 C. civ.,

cuantumul prejudiciului material la suma totală de 2.369.240,8 RON, structurat

astfel: salariul de director - 1.830.307 RON, mașina de serviciu - 46.630 RON,

venituri din calitatea de expert - 19.203 RON, venituri din activitatea de

profesor - 9.332 RON, venituri din activitatea de consilier județean 117.216

RON, contribuții la fondul de pensii de 326.819 RON, cheltuieli ocazionate de

judecata proceselor penale - 5.608 RON și cheltuieli tratamente medicale -

14.125 RON.

Instanța a considerat

aceste pretenții exagerate, având în vedere că determinarea veniturilor

rezultate din salariul de director general a SC S. SA de către expertul M.Ș. a

fost făcută corect, cum atestă anexa 4 a expertizei, luându-se în calcul

salariul de încadrare, venitul brut, obligațiile fiscale și contribuțiile

sociale rezultând pentru cele 5 luni (februarie - iunie 2001) un venit net

total de 29.346.812  lei ROL, actualizat cu indicele de inflație însumează

6.455 RON.

Mașina de serviciu,

cum a specificat și expertul, nu a făcut parte din veniturile cuvenite în

temeiul contractului individual de muncă sau a contractului colectiv de muncă,

de care a fost lipsit reclamantul, în lipsa unei stipulații contractuale în

acest sens cu angajatorul. Acest mijloc de transport, proprietatea

angajatorului a fost pus la dispoziția reclamantului pentru rezolvarea

problemelor specifice funcției de director general în interesul societății,

nicidecum a celor cu caracter personal cu toate că societatea cum s-a afirmat

era cu capital privat.

Veniturile din

calitatea de expert judiciar nu au fost determinate și nici nu puteau fi

determinate în perioada 7 februarie 2001 - 16 iunie 2001, întrucât reclamantul

nu a făcut dovada că a fost împiedicat să întocmească lucrări de expertiză

angajate în baza unor contracte sau că în această perioadă a fost solicitat în

acest sens.

Privitor la

activitatea de profesor, veniturile de această natură sunt ipotetice, nu pot fi

luate în discuție atâta timp cât nu s-a făcut dovada că în perioada de

referință avea un contract în derulare cu vreo unitate de învățământ.

Adeverința depusă la

dosar face referire la veniturile pe care le-a obținut reclamantul în perioada

1998 - martie, deci anterior datei de 7 februarie 2001 a ocupat funcția de

profesor, nu în anul școlar 2000 - 2001.

Referitor la

calitatea de consilier județean, potrivit art. 94 din Legea nr. 215/2001 a

administrației publice locale, republicată, consiliul județean se întrunește în

ședințe ordinare, lunare sau în ședințe extraordinare, ori de câte ori este

nevoie.

Pentru participarea

la ședințe, consilierii județeni primesc o indemnizație pentru fiecare ședință,

stabilită în condițiile legii.

Expertul judiciar a

stabilit, în baza documentelor dosarului că, în perioada februarie - iunie

2001, reclamantul a lipsit de la 3 ședințe, fiind privat de o indemnizație

totală, actualizată cu indicele de inflație de 1.664 RON.

Funcția de consilier

județean fiind o funcție eligibilă nu putea fi afectată ulterior eliberării din

arest de situația de inculpat a reclamantului. Faptul neparticipării la

ședințele organizate ulterior eliberării, datorită proceselor penale la care a

trebuit să fie prezent, ține de latura consecințelor prejudiciabile a căror acoperire

se poate obține prin daune morale.

Legat de

contribuțiile la asigurări sociale, după cum este cunoscut, potrivit

dispozițiilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte

drepturi de asigurări sociale cu modificările și completările ulterioare,

reprezintă obligații de plată instituite în sarcina angajatorilor în sensul

art. 14 din C. mun. Astfel contravaloarea acestora nu poate constitui o pagubă

directă a reclamantului și o pierdere financiară a acestuia.

De asemenea și

cheltuielile pentru tratarea afecțiunilor medicale, nu au fost depuse documente

care să demonstreze că în perioada de referință s-au efectuat cheltuieli de

această natură. Aspectul afectării stării de sănătate a reclamantului intră în

planul daunelor morale solicitate.

Cheltuielile

efectuate și ocazionate de purtarea proceselor penale, altele decât cheltuieli

judiciare, stabilite de expert, în baza documentelor puse la dispoziția sa de

reclamant se situează la valoarea de 1.868 RON, potrivit anexei 2 la raportul

menționat.

Față de aceste

considerente, instanța a găsit cererea vizând daunele materiale, întemeiată

parțial, respectiv suma totală de 9.987 RON reprezentând o justă dezdăunare a

prejudiciului material, cert și efectiv suferit de reclamant în perioada 7

februarie 2001 - 16 iunie 2001 (125 zile), data eliberării din arest preventiv,

urmare a expirării duratei arestării preventive.

Prin aceleași note

scrise, reclamantul a reiterat cererea sa acordare a daunelor morale în cuantum

de 10.000.000 euro pentru: arestare ilegală și detenție - 2.400.000 RON,

proporțional cu precedentul judiciar, refacerea poziției politice - 8.000.000

RON iar diferența este aferentă relelor tratamente la care a fost supus, a

notorietății profesionale și a poziției sociale datorate campaniei negative

declanșată împotriva sa de presă, tergiversarea celor două procese penale, cât

și pentru suferințele cauzate atât în privința copiilor, cât și a decesului

tatălui său.

Referitor la acest

capăt de cerere, instanța a constatat că reclamantul, la data reținerii

preventive, 7 februarie 2001, avea vârsta de 45 ani, era fără antecedente

penale și deținea din anul 1998 funcția de director general al SC S. SA Buzău,

consilier în cadrul Consiliului Județean Buzău, expert judiciar în cadrul

Biroului de expertize judiciare de pe lângă Tribunalul Buzău iar pe linie

politică era membru al PNTCD Buzău.

Măsurile preventive

luate de autorități prin reținerea pentru 24 ore în data de 7 februarie 2001,

apoi prin obligarea de a nu părăsi localitatea cea ce echivalează cu îngrădirea

libertății și arestarea pentru 30 zile care a durat până la 16 iunie 2001 (125

zile), după care au urmat procesele penale, care au durat mai mulți ani (în

toată această perioadă reclamantul a fost plecat și în Maroc), finalizate prin

Sentința penală de achitare nr. 351/2004, definitivă prin Decizia nr. 642/R din

29 iunie 2005 a Curții de Apel Timișoara, au avut consecințe negative atât în

plan profesional, prin pierderea funcțiilor deținute, cât și în plan personal

asupra onoarei, demnității, creditului moral și a poziției sociale avute

anterior luării acestor măsuri împotriva sa.

Mai mult, pe fondul

stresului, a stării de neliniște, de nesiguranță, confuzie și derută i-a fost

grav afectată starea de sănătate, fiind nevoit să fie supus unor tratamente

medicamentoase în regim de spitalizare, așa cum demonstrează multiplele acte

medicale depuse la dosar, reclamantul fiind diagnosticat cu cardiopatie

ischemică cronică, angină stabilă și hipercolesterolemie.

Toate aceste

împrejurări s-au răsfrânt asupra întregii familii. Copii au avut de suferit cel

mai mult întrucât, fiind în perioada de continuare a studiilor, au avut nevoie

de resurse financiare pe care nu le-au mai avut. Unul dintre copii a fost

nevoit să abandoneze studiile pentru a se încadra în muncă, tatăl fiind foarte

bolnav.

Așadar, aceste

consecințe dăunătoare, neevaluabile în bani, ca rezultat din încălcările

dreptului nepatrimonial la libertate au provocat inconveniente de ordin fizic

generate de pierderea confortului prin lipsa surselor de venit datorită

imposibilității continuării activităților anterioare, influențând și perimetrul

relațiilor sociale personale cu prieteni, cunoștințe, vătămări care își găsesc

expresia în suferințele morale încercate de victimă.

Ca atare, instanța,

fără a omite împrejurarea că instanța penală prin sentința penală de achitare

nu a constatat inexistența faptei penale pentru care a fost trimis în judecată

reclamantul, ci numai lipsa unuia din elementele constitutive ale infracțiunii,

având în vedere faptul că, obligația de reparație a pagubei suferite,

reglementată de art. 504 C. proc. pen., cuprinde pe lângă componența daunelor

materiale și cea a compensației pentru prejudiciul moral suferit, acesta din

urmă neputând fi disociat de cel material, întrucât cauzalitatea este aceiași,

a considerat că pentru a asigura o dezdăunare satisfăcătoare, suficientă,

echitabilă și decentă, acest capăt de cerere este apreciat ca întemeiat

parțial, motiv pentru care a fost admis în limita sumei de 2.000.000 RON.

Cererile intervenție

în interes propriu formulate de intervenienții B.N., B.M., B.S.C. și B.S.G. au

fost considerate de instanță neîntemeiate, din perspectiva dispozițiilor art.

506 alin. (2) C. proc. pen. care stabilește că acțiunea pentru repararea

pagubei poate fi pornită de persoana îndrituită, conform art. 504 din același

cod, respectiv persoana care a fost privată de libertate sau căreia i s-a

restrâns libertatea în mod nelegal.

Împotriva sentinței

au declarat apel reclamantul B.A.A., intervenienții, Parchetul de pe lângă

Tribunalul Covasna și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală

a Finanțelor Publice Covasna, pentru Statul Român.

Prin Decizia civilă

nr. 90/Ap din 25 iunie 2009, Curtea de Apel Brașov a respins apelurile

declarate de reclamantul B.A.A. și intervenienții B.N., B.M., B.S.C. și B.S.G.

A admis apelurile

declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna și

pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice

Covasna, a schimbat în parte Sentința nr. 77 din 27 ianuarie 2009 a

Tribunalului Covasna, în sensul că a înlăturat dispoziția privind obligarea

Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamant a

sumei de 2.000.000 RON daune morale.

Au fost păstrate

restul dispozițiilor sentinței.

În considerentele

deciziei s-au reținut următoarele:

Potrivit art. 504

alin. (3) C. proc. pen., privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal

trebuie stabilită după caz, prin ordonanță a procurorului sau prin hotărâre a

instanței de judecată.

În cauză s-a reținut

că la data de 6 februarie 2001 organele de cercetare penală din cadrul IPJ

Buzău au început urmărirea împotriva învinuitului B.A.A. pentru infracțiunea

prevăzută de art. 246 raportat la art. 248 C. pen., cu referire la art. 258 C.

pen.

În raport de această

stare de fapt, în temeiul art. 136 alin. (1) lit. b) și 145 C. proc. pen.,

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a dispus obligarea

învinuitului B.A.A. să nu părăsească localitatea de domiciliu - Municipiul

Buzău pe o durată de 30 de zile.

Ulterior acestei

măsuri au intervenit elemente noi, sesizate de IPJ Buzău, constând în

încercarea învinuitului B.A.A. de a zădărnici aflarea adevărului prin

amenințarea martorului V.V. cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă,

întrucât acesta a dat declarație la Poliție "fără să îl anunțe".

Datorită încercării

învinuitului B.A.A. de a zădărnici aflarea adevărului prin amenințarea unui

martor, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a dispus

prin Ordonanța 72/P din 10 februarie 2001, înlocuirea măsurii obligării de a nu

părăsi localitatea de domiciliu, luată față de învinuit, cu măsura arestării

preventive a acestuia.

Art. 148 alin. (2)

lit. d) C. proc. pen., în forma în vigoare la data măsurii privative,

stipulează că măsura arestării poate fi luată în cazul în care "sunt date

suficiente că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin

influențarea unui martor sau expert, distrugerea ori alterarea mijloacelor materiale

de probă sau prin alte asemenea fapte".

Întrucât tocmai fapta

culpabilă a reclamantului a determinat adoptarea măsurii arestării acestuia,

având în vedere și faptul că prin ordonanța procurorului sau prin hotărâre

judecătorească nu s-a constatat nelegalitatea măsurii arestării luată față de

reclamant, instanța de apel a reținut că arestarea acestuia a fost perfect

legală, iar cererea de chemare în judecată este în tot neîntemeiată. Ca urmare,

s-a considerat că nu sunt incidente dispozițiile art. 504 C. proc. pen., iar

privarea de libertate a reclamantului nu este rezultatul unei erori judiciare.

Pe de altă parte, s-a

mai reținut că, din materialul probator administrat, rezultă că în cauză,

existau indicii temeinice că persoana față de care se efectua urmărirea penală

a săvârșit fapta, devenind astfel incidente dispozițiile art. 5 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Acest articol, care

consacră dreptul la libertate și siguranță prevede că "orice persoană are

dreptul la libertate și siguranță. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa,

cu excepția următoarelor cazuri și potrivit căilor legale: [...] c) dacă a fost

arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorităților judiciare

competente, atunci când există motive verosimile de a se bănui că a săvârșit o

infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l

împiedica să săvârșească o infracțiune".

Astfel, atât în

raport cu dispozițiile C. proc. pen., ale hotărârilor judecătorești penale

pronunțate în cauză și ale art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

măsura privării de libertate la care a fost supus reclamantul apare ca fiind

legală.

Faptul că ulterior,

în cursul judecării cauzei, în fața instanței au fost administrate probe noi

din care au rezultat alte împrejurări de fapt, decât cele aflate inițial la

dispoziția organelor de urmărire penală, nu sunt de natură a influența

caracterul legal al măsurii privative de libertate.

S-a mai reținut că,

întrucât apelanții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna

și Ministerul Economiei și Finanțelor, ca reprezentant al Statului Român au

criticat sentința primei instanțe numai sub aspectul daunelor morale nu și al

daunelor materiale, având în vedere limitele efectului devolutiv al apelului, instanța

nu va putea înlătura dispoziția de acordare a daunelor materiale, nefiind

învestită în acest sens.

Pe de altă parte,

dacă s-ar admite apelul formulat de reclamant și înlătura dispoziția de

acordare a daunelor materiale, s-ar înrăutăți situația acestuia în propria cale

de atac și încălca principiul "non reformatio in pejus".

Împotriva deciziei

pronunțate de Curtea de Apel Brașov au declarat recurs reclamantul B.A.A. și

intervenienții B.N., B.S.C., B.S.G. și B.M.

Reclamantul B.A.A. a

depus trei seturi de motive de recurs, urmând a fi analizate doar cele din data

de 27 iulie 2009, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., acestea fiind cele formulate în termenul prevăzut de art. 301 C. proc.

civ.

Recurentul-reclamant

a solicitat prin cererea de recurs casarea deciziei instanței de apel și,

rejudecând cauza, modificarea în parte a hotărârii instanței de fond, în sensul

acordării daunelor materiale în cuantumul constatat prin raportul de expertiză,

adică suma de 2.615.106 RON, precum și cheltuielile de judecată din prima

instanță în valoare de 33.101,8 RON și menținerea în parte a dispozițiilor

Sentinței nr. 77 din 27 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Covasna, în

sensul obligării Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice la plata

sumei de 2.000.000 RON daune morale.

În motivarea

recursului se susține că, deși în cuprinsul daunelor materiale instanța trebuia

să rețină atât prejudiciul efectiv suportat în perioada restrângerii și

privării de libertate în mod nelegal, cât și beneficiul nerealizat ca urmare a

luării acestor măsuri, s-a limitat a lua în considerare doar veniturile

rezultate din salariul de director general al S.C. S. S.A. pentru cele 5 luni

(februarie - iunie 2001) și indemnizația pentru neparticiparea la 3 ședințe ale

Consiliului Județean Buzău.

În ce privește

daunele morale, recurentul susține că instanța de apel a pronunțat o soluție

nelegală atunci când a înlăturat dispoziția privind obligarea Statului Român,

prin Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamant a sumei de

2.000.000 RON daune morale, nesocotind probatoriul administrat în cauză și

dispozițiile art. 53 alin. (3) din Constituție, art. 504 alin. (1) și (3) C.

proc. pen. și art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Recurentul arată că

privarea sa de libertate a fost nelegală, așa cum a consfințit Judecătoria Ineu

prin Sentința penală nr. 351 din 6 decembrie 2004, rămasă definitivă prin

Decizia penală nr. 642/R din 29 iunie 2005 pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara, prin care s-a hotărât achitarea inculpatului B.A.A.

Prin urmare, potrivit

art. 504 C. proc. pen., este îndreptățit să beneficieze de dreptul la reparații

de la stat pentru prejudiciile suferite ca urmare a arestării ilegale,

prejudicii aduse persoanei și familiei sale.

În ce privește

recursurile declarate de intervenienții B.N., B.S.C., B.S.G. și B.M., acestea

au fost întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Ulterior, la termenul

de judecată din 18 mai 2010, aceștia au declarat că înțeleg să renunțe la

recursurile formulate, criticile aduse hotărârii Curții de Apel Brașov urmând a

fi avute în vedere la soluționarea recursului declarat de reclamantul B.A.A.

Intimatul-pârât

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Covasna a depus

întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea

deciziei instanței de apel.

Analizând recursurile

cu care a fost învestită, Înalta Curte reține următoarele:

Cu privire la

recursul declarat de reclamantul B.A.A., se constată că acesta este fondat

pentru considerentele ce succed.

Prin Ordonanța nr. P

4631/2000, emisă de IPJ Buzău la data 7 februarie 2001, ora 21

40

,

reclamantul B.A.A., în calitate de director general al SC S. Buzău, a fost

reținut pentru 24 ore, fiind învinuit pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor și a faptei prevăzute de art. 266 pct.

2 din Legea nr. 31/1990 pentru un prejudiciu cauzat de 3.046.464.330 RON.

La aceeași dată s-a

efectuat și o percheziție la domiciliul învinuitului.

Prin Ordonanța nr.

72/P/2001, emisă la 8 februarie 2001 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău,

în considerarea actelor de urmărire penală efectuate în Dosarul nr. 72/P/2001

împotriva învinuitului B.A.A., s-a dispus obligarea acestuia să nu părăsească

localitatea de domiciliu pe durata 8 februarie 2001, ora 21

30

- 9

martie 2001, ora 21

30

, deci pe o durată de 30 zile.

Această măsură

preventivă a fost înlocuită, înainte de expirarea măsurii interdicției de a nu

părăsi localitatea de domiciliu, cu măsura arestării preventive prin Ordonanța

emisă la 10 februarie 2001, pe motiv că a intimidat un martor prin amenințarea

cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă a acestuia.

În acest sens s-a

emis mandatul de arestare preventivă nr. 2/P/2001 din 10 februarie 2001, în

care s-a consemnat că învinuitul, în perioada 1 martie 1999 - 31 octombrie

2000, a dispus aprovizionarea cu motorină a sucursalelor societății la un preț

superior practicat de distribuitorii tradiționali SNP P., provocând un prejudiciu

de 3 miliarde lei (ROL), ceea ce constituie infracțiunea de abuz în serviciu

contra intereselor private cu consecințe deosebit de grave.

Prin Sentința penală

nr. 351 din 6 decembrie 2004 pronunțată de Judecătoria Ineu, în Dosarul nr.

887/R/2003, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 642/R din 29 iunie 2005,

dată în dosarul 6562/P/2005 de Curtea de Apel Timișoara, s-a hotărât achitarea

inculpatului B.A.A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 266 pct. 2

din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale (în forma anterioară

republicării), în baza art. 10 lit. d), coroborat cu art. 11 pct. 2 lit. C.

proc. pen.

Potrivit art. 52

alin. (3) Teza I din Constituția României, revizuită, Statul Român răspunde

patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, în condițiile

prevăzute de art. 504 - 507 C. proc. pen.

Art. 504 alin. (2) C.

proc. pen. prevede că are drept la despăgubire și persoana care în cursul unui

proces penal a fost privată de libertate sau căreia i s-a restrâns libertatea

în mod nelegal, indiferent de modalitatea de finalizare a procedurii penale.

Alin. (3) al

aceluiași articol arată că privarea sau restrângerea de libertate în mod

nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare

a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului

de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru

cauza prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. j) ori prin hotărâre a instanței de

revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre

definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului

penal pentru cauza prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen.

Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în art. 5, parag. 5

prevede că: "orice persoană care este victima unei dețineri sau a unei

arestări nelegale are dreptul la despăgubiri"', textul garantând un drept

executoriu la reparație numai pentru victimele unei arestări sau a unei

detenții.

Curtea Europeană a

Drepturilor Omului a reținut în mod constant că, în cazurile de violare a art.

5 parag. 1 al convenției (privare nelegală de libertate), sunt întemeiate

cererile de acordare a unor despăgubiri bănești pentru prejudiciul moral și

fizic suferit pe perioada detenției nelegale.

Daunele morale repară

prejudiciile ce constau în atingerea adusă valorilor care definesc

personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a omului, la

sănătatea și integralitatea corporală, la cinste, la demnitate, onoare,

prestigiu profesional și alte valori similare.

Din această

perspectivă, prin privarea de libertate a reclamantului pe o perioadă de 130 de

zile, astfel cum rezultă din actele de la dosar, acestuia i s-a adus atingere

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, iar traumele psihice și

suferințele fizice provocate de o asemenea măsură pot și trebuie să fie

reparate prin acordarea unor despăgubiri.

De aceea,

recurentul-reclamant, împotriva căruia s-a luat măsura reținerii și arestării

preventive, iar ulterior a fost achitat, este îndreptățit la acordarea de

despăgubiri pentru repararea daunelor morale, așa cum corect s-a reținut prin

sentința instanței de fond.

Nu poate fi reținută

motivarea Curții de Apel Brașov, în sensul că "măsura privării de

libertate la care a fost supus reclamantul apare ca fiind legală", în

condițiile în care s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare a

recurentului, ceea ce presupune că dreptul la libertate al acestuia a fost

încălcat pe nedrept.

Astfel, este

inadmisibil ca în acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 504 alin. (1) C.

proc. pen. și pe art. 48 alin. (3) din Constituție, să se repună în discuție

legalitatea arestării preventive, a deciziei irevocabile de achitare și alte

aspecte irelevante privind atitudinea culpabilă a recurentului, așa cum se

reține în considerentele deciziei atacate. Odată ce s-a decis, irevocabil,

achitarea inculpatului, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., evident că

lipsirea de libertate, prin arestare, este ilegală, astfel că nu se poate primi

argumentul instanței de apel prin care se încearcă a se acredita ideea că

lipsirea de libertate a reclamantului a fost legală.

Rezultă că

reclamantului i-a fost încălcat unul dintre cele mai importante atribute ale

personalității umane, dreptul la libertate, privit ca drept inalienabil al

ființei umane și ca valoare primordială într-o societate democratică.

În acest sens, art.

23 alin. (1) din Constituția României statuează că "libertatea individuală

și siguranța persoanei sunt inviolabile", iar potrivit art. 5 din

Convenția europeană a drepturilor și libertăților fundamentale "orice

persoană are dreptul la libertate și la siguranță. Nimeni nu poate fi lipsit de

libertatea sa decât în cazurile și potrivit căilor prevăzute de lege".

În speță, dispoziția

constituțională enunțată anterior, ca și reglementarea internațională, au fost

grav încălcate și prin aceea că atingerea adusă dreptului fundamental al

reclamantului s-a perpetuat în timp, atât prin reținerea, cât și prin arestarea

sa ulterioară, rezultând în final o perioadă de 130 de zile.

În ce privește

cuantificarea prejudiciului moral, se reține că aceasta nu este supusă unor

criterii legale de determinare. Daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca

urmare a aplicării de către instanța de judecată a criteriilor referitoare la

consecințele negative suferite de cei în cauză în plan fizic și psihic,

importanța valorilor lezate și măsura în care au fost lezate aceste valori,

intensitatea percepției consecințelor vătămării, măsura în care a fost afectată

situația familială, profesională și socială. Toate aceste criterii de

cuantificare a prejudiciului moral sunt subordonate aprecierii rezonabile, pe o

bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei.

Se constată că atât

arestarea preventivă, cât și intentarea procesului penal pentru fapte în

legătură cu serviciul său, au pricinuit reclamantului o vătămare adusă onoarei,

demnității, a creditului moral și a poziției sociale pe care acesta a avut-o

anterior. Prin detențiunea ilegală și prin faptele imputate în procesul penal,

reclamantului i s-a adus o atingere gravă prestigiului profesional, unul din

aspectele care definește persoana umană.

De asemenea, ca

urmare a arestării preventive, reclamantul și-a pierdut calitatea de director

general al SC S. SA Buzău, precum și pe cea de consilier în cadrul Consiliului

Județean Buzău și de profesor în cadrul Colegiului Agricol "D.G.A.".

Totodată, lipsirea de

libertate a reclamantului a avut consecințe directe, negative și asupra altor

drepturi ale individului, ce fac obiectul protecției la nivelul legii

fundamentale și al reglementărilor internaționale: dreptul la viața privată,

familială (reclamantul având copii, de care a fost despărțit prin măsura

nelegală dispusă asupra lui, iar aceștia din urmă au fost lipsiți de

întreținere și de sprijinul material, moral al tatălui). Mai mult, fiul său cel

mare, B.S.G., a fost nevoit să renunțe la școală pentru a se încadra în muncă

și a contribui la întreținerea familiei.

Drept urmare, se va

constata că în cuantificarea daunelor morale, instanța de fond a ținut seama,

în concret, de durata efectivă a privării de libertate și de consecințele

cauzate atât reclamantului, cât și familiei sale.

În felul acesta, s-a

realizat o determinare echitabilă a prejudiciului și s-a dat eficiență

reglementării existente la nivel constituțional și internațional a libertății

individuale, ca valoare fundamentală a personalității umane.

Trebuie precizat și

faptul că numitului S.I., coinculpat alături de reclamantul B.A.A., - arestat

în aceeași cauză penală, pentru aceleași fapte reținute și în sarcina

recurentului și achitat prin aceleași hotărâri penale -, prin Sentința nr. 44

din 18 ianuarie 2007, pronunțată de Tribunalul Vrancea, menținută de Curtea de

Apel Galați prin Decizia civilă nr. 233/A din 7 iunie 2007 și rămasă

irevocabilă prin Decizia civilă nr. 400 din 24 ianuarie 2008 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, i-au fost acordate despăgubiri materiale în sumă de

5.000.000 lei (RON) și daune morale în sumă de 1.000.000 lei (RON) pentru

lipsirea sa de libertate și arestarea sa nelegală și abuzivă timp de 63 de

zile, ceea ce reprezintă doar jumătate din perioada de timp în care a fost

lipsit de libertate recurentul.

Pentru considerentele

arătate, urmează ca în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 9

C. proc. civ. să fie admis recursul declarat de reclamant.

În consecință, va fi

modificată în parte decizia atacată, în sensul respingerii ca nefondate a

apelurilor declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul

Covasna și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală

a Finanțelor Publice Covasna.

Vor fi menținute

celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Se va lua act de

renunțarea la recurs de către intervenienții B.N., B.S.C., B.S.G., aceștia

declarând în fața instanței că înțeleg să renunțe la calea de atac.

Cu privire la

recursul declarat de B.M., deși recurentul B.A.A. a declarat că a fost mandatat

de aceasta să renunțe la recursul formulat în cauză, se constată că la dosar nu

a fost depusă procură specială dată în acest sens, simpla declarație verbală

nefiind suficientă, potrivit dispozițiilor art. 69 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, se va

constata nul recursul declarat de B.M. întrucât nu a indicat și dezvoltat nici

unul din cazurile de casare sau modificare prevăzută de dispozițiile art. 304

C. proc. civ., conform prevederilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ., iar

criticile formulate nu fac posibilă încadrarea lor în vreunul din motivele

prevăzute de art. 304 din același act normativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea

la judecata recursurilor formulate de intervenienții B.N., B.S.C., B.S.G.

împotriva Deciziei civile nr. 90/Ap din 25 iunie 2009 a Curții de Apel Brașov,

secția civilă.

Constată nul recursul

declarat de intervenienta B.M. împotriva aceleiași decizii.

Admite recursul

declarat de reclamantul B.A.A.

Modifică în parte

decizia recurată, în sensul că respinge ca nefondate apelurile declarate de

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna și Statul Român,

prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Covasna împotriva Sentinței

civile nr. 77 din 27 ianuarie 2009 a Tribunalului Covasna.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 iunie 2010.

Procesat

de GGC - NN