ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. 8044/1/2010 petentul B.A.A. a formulat plângere împotriva rezoluției procurorului nr. 13386bis/3279/VIII/1/2010 în baza art. 278 1 C. proc. pen., învederând faptul că a fost victima infracțiunii de calomnie prevăzută de art. 206 C. pen., suferind atât daune morale, cât și materiale. În motivarea plângerii învederează că a respectat toate prevederile art. 222, depunând și probele necesare pentru susținerea acesteia, dar cu toate acestea i-au fost încălcate drepturile procesuale, cât și cele constituționale. Petentul a atașat plângerii sale un set de acte doveditoare, solicitând admiterea acesteia, desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea începerii urmăririi penale.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând plângerea petentului o consideră inadmisibilă pentru următoarele considerente: La data de 29 iulie 2010, prin e-mail, s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție plângerea penală, formulată electronic de către B.A. împotriva magistraților C.J., M.R., M.C.T., judecători la Curtea de Apel Brașov, pentru comiterea infracțiunii de calomnie. Din analiza actelor dosarului au rezultat următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău nr. 72/P/2001 din data de 17 mai 2010, inculpatul B.A.A. a fost trimis în judecată, alături de alți inculpați, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.

În sarcina sa s-a reținut că, în calitate de director general al SC S. SA Buzău, a dispus aprovizionarea acestei societăți cu combustibil și piese de schimb, la un preț superior practicat de distribuitorii tradiționali S.N.P.P., de la SC S.V.P. SRL, care la rândul ei se aproviziona de la SC S. SRL, precum și folosirea bunurilor societății în scop contrar intereselor acesteia, dar în interesul altei societăți ce a cauzat un prejudiciu de 3.046.464.330 lei. Prin Ordonanța nr. 4631/2000 emisă de Inspectoratul de Poliție al Județului Buzău la 7 februarie 2001, B.A.A. a fost reținut pentru 24 de ore fiind învinuit pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, reținându-se că pe parcursul urmăririi penale a amenințat un martor și a folosit în mod ilegal creditul societății.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, prin Ordonanța nr. 72/P/2001 din 08 februarie 2001, a dispus obligarea acestuia să nu părăsească localitatea de domiciliu, municipiul Buzău, pe o durată de 30 de zile. Ulterior, prin ordonanța cu același număr, emisă la 10 februarie 2001 această măsură preventivă a fost înlocuită cu măsura arestării preventive, cu motivația că inculpatul a intimidat un martor prin amenințarea cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă. Prin sentința penală nr. 351 din 6 decembrie 2004, pronunțată de Judecătoria Ineu în Dosarul nr. 887/R/2003, s-a dispus achitarea inculpatului B.A.A. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, art. 26, art. 25 raportat la art. 260 alin. (4) C. pen., în baza art. 10 lit. d) corelat cu art. 11 pct. 2 C. proc.

pen. Sentința a rămas definitivă prin decizia penală nr. 642/R din 29 iunie 2005 de Apel Timișoara, prin care s-a respins recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, declarat împotriva Deciziei nr. 161 din 29 martie 2005 de respingere a apelului promovat împotriva primei sentințe penale. La adoptarea soluției de achitare s-a avut în vedere că fapta inculpatului B.A.A. de a dispune aprovizionarea acestei societăți cu combustibil, îngrășăminte și piese de schimb, la un preț superior practicat de distribuitorii tradiționali S.N.P.P., de la SC S.V.P. SRL, care la rândul ei se aproviziona de la SC S. SRL, ceea ce a cauzat un prejudiciu de 3.046.464.330 lei, nu a avut un caracter păgubitor, dimpotrivă a fost avantajos în condițiile în care se apela la contractarea unui credit bancar în vederea aprovizionării directe de la unități specializate, respectiv S.N.P.P.

București, unde plata se efectua la 30 de zile, pe bază de comandă fermă, scrisoare de garanție bancară, ceea ce presupune existența unor dispoziții financiare. Ca atare, s-a avut în vedere că actele imputate inculpatului au asigurat bunul mers al societății, așa cum s-a concluzionat și prin expertiza de specialitate administrată în cauză din oficiu. Astfel, instanța penală a apreciat că în sarcina inculpatului nu s-a putut reține reaua credință, element constitutiv definitoriu al infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, iar partea vătămată SC S. SA Buzău s-a constituit parte civilă, precizând în mod expres că nu a înregistrat un prejudiciu. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Buzău sub nr. 81 din 11 ianuarie 2006, reclamantul B.A.A.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, obligarea pârâtului la plata de despăgubiri în cuantum de 10.120.000 euro, pentru prejudiciul material și moral suferit ca urmare a arestării sale pe nedrept, invocându-se dispozițiile art. 504 și urm. C. proc. pen. Prin încheierea nr. 200/2007 pronunțată în Dosarul nr. 12476/1/2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, a dispus strămutarea cauzei la Tribunalul Covasna, care prin sentința civilă nr. 77 din 27 ianuarie 2009, a admis în parte acțiunea civilă și în consecință, Statul Român a fost obligat la plata către reclamant a sumei de 9.987 lei daune materiale și 2.000.000 daune morale. Restul pretențiilor formulate, precum și cererile de intervenție în interes propriu au fost respinse.

Prin decizia nr. 90/AP din 25 iunie 2009 a Curții de Apel Brașov s-a dispus respingerea apelului declarat de apelantul reclamant B.A.A., respingerea apelurilor declarate de apelanții intervenienți împotriva sentințe civile nr. 77 din 27 ianuarie 2008 a Tribunalului Covasna. Totodată, au fost admise apelurile declarate de apelanții Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna și Ministerul Finanțelor Publice, iar sentința civilă atacată a fost schimbată în parte, în sensul că au fost înlăturate dispozițiile privind obligarea Statului Român la plata daunelor morale în cuantum de 2.000.000 lei. La adoptarea soluției s-a avut în vedere că acțiunea formulată de reclamant a fost neîntemeiată întrucât Curtea a reținut că arestarea acestui a fost perfect legală datorându-se chiar culpei reclamantului.

Astfel, luarea măsurii arestării a fost determinată de încercarea reclamantului de a zădărnici aflarea adevărului, prin amenințarea unui martor cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă. Tot astfel, s-a mai reținut că, ordonanța procurorului nu a fost constată ca fiind nelegală printr-o hotărâre judecătorească, astfel că, arestarea a fost perfect legală, ca urmare, nu sunt incidente dispozițiile art. 504 C. proc. pen., iar privarea de libertate a reclamantului nu este rezultatul unei erori judiciare. S-a arătat că, din materialul probator administrat în dosarul penal, la data luării măsurii arestării preventive, existau indicii temeinice că inculpatul față de care se efectua urmărirea penală a săvârșit fapta.

Împrejurarea că ulterior, în cursul judecății cauzei, în fața instanței au fost administrate probe noi din care au rezultat alte împrejurări de fapt decât cele aflate inițial la dispoziția organelor de urmărire penală, nu este de natură a influența caracterul legal al măsurii privative de libertate. Fiind nemulțumit de această soluție rămasă definitivă, petiționarul B.A.A. a formulat prezenta plângere penală prin care solicită efectuarea de cercetări penale în legătură cu infracțiunea de calomnie, prevăzută de art. 206 C. pen., împotriva magistraților C.J., M.R., M.C.T., judecători la Curtea de Apel Brașov, în legătură cu soluționarea Dosarului nr. 166/119/2007 al Curții de Apel Brașov.

În motivarea plângerii se precizează că „cele trei judecătoare, instigate fiind de reprezentanții Ministerului Public și/sau ai Ministerului Finanțele m-au acuzat de încercarea de a influența un martor, fapt pentru care nu am fost niciodată cercetat și deci nu am avut posibilitatea să mă apăr. Prin calomnia la care am fost supus, am suferit daune morale și materiale urmând să mă constitui parte civilă împotriva celor care se va dovedi că m-au calomniat, precum și împotriva celor care au instigat ” . Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că nemulțumirea petentului față de soluția adoptată de judecători nu poate conduce la concluzia că hotărârile judecătorești pot fi criticate și în alt cadru în afara căilor de atac expres prevăzute de lege.

Magistrații C.J. și M.C.T. și-au exercitat atributele de serviciu în limitele competențelor stabilite de lege, neacționând cu rea-credință sau din culpă gravă. În ceea ce privește sesizarea formulată împotriva magistratului M.R. s-a considerat că nu are nici un fundament, argumentare sau motivare, întrucât acesta nu s-a pronunțat în vreo cauză care să-l privească pe petent. Astfel, s-a considerat că nu sunt întrunite dispozițiile legale aplicabile în materia plângerii, respectiv dispozițiile art. 222 C. proc. pen., neexistând indicii privind întrunirea elementelor constitutive ale vreunei infracțiuni, motiv pentru care plângerea petentului a fost respinsă, iar soluția i-a fost comunicată. Împotriva soluției dispuse de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, petentul B.A.

a formulat plângere la Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 278 1 C. proc. pen. Potrivit art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 C. proc. pen., împotriva rezoluției de neînceperea urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de casare, de scoatere de sub urmărire penală sau încetare a urmăririi penale, date de procuror, partea vătămată, precum și orice alte persoane a căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de procuror a modului de rezolvare, la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Astfel, din textul de lege citat, rezultă că pot fi atacate cu plângere la instanțele de judecată doar rezoluțiile sau ordonanțele de neîncepere a urmăririi penale, a rezoluțiilor de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau încetare a urmăririi penale date de procuror.

Soluția pronunțată în rezoluția din 20 august 2010 în Dosarul nr. 13386bis/3249/VIII/1/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, împotriva căreia petentul B.A. a formulat plângere în temeiul art. 278 1 C. proc. pen. la instanța de judecată nu se încadrează în cele ce pot fi atacate cu plângere la instanța de judecată, motiv pentru care va respinge ca inadmisibilă plângerea petentului B.A. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îl va obliga pe petent la cheltuieli judiciare către stat conform dispozitivului prezentei hotărâri. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul B.A.A. Obligă petentul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă . Pronunțată în ședință publică, azi 25 noiembrie 2010.