ÎCCJ, Secția penală

Asupra

cauzei penale de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

plângerea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, sub nr. 8044/1/2010 petentul B.A.A. a formulat plângere împotriva

rezoluției procurorului nr. 13386bis/3279/VIII/1/2010 în baza art. 278

1

C. proc. pen., învederând faptul că a fost victima infracțiunii de calomnie

prevăzută de art. 206 C. pen., suferind atât daune morale, cât și materiale.

În

motivarea plângerii învederează că a respectat toate prevederile art. 222,

depunând și probele necesare pentru susținerea acesteia, dar cu toate acestea

i-au fost încălcate drepturile procesuale, cât și cele constituționale.

Petentul

a atașat plângerii sale un set de acte doveditoare, solicitând admiterea

acesteia, desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea începerii urmăririi

penale.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, examinând plângerea petentului o consideră

inadmisibilă pentru următoarele considerente:

La

data de 29 iulie 2010, prin e-mail, s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție plângerea penală, formulată

electronic de către B.A. împotriva magistraților C.J., M.R., M.C.T., judecători

la Curtea de Apel Brașov, pentru comiterea infracțiunii de calomnie.

Din

analiza actelor dosarului au rezultat următoarele:

Prin

rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău nr. 72/P/2001 din data

de 17 mai 2010, inculpatul B.A.A. a fost trimis în judecată, alături de alți

inculpați, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 266 pct. 2 din

Legea nr. 31/1990.

În

sarcina sa s-a reținut că, în calitate de director general al SC S. SA Buzău, a

dispus aprovizionarea acestei societăți cu combustibil și piese de schimb, la

un preț superior practicat de distribuitorii tradiționali S.N.P.P., de la SC

S.V.P. SRL, care la rândul ei se aproviziona de la SC S. SRL, precum și

folosirea bunurilor societății în scop contrar intereselor acesteia, dar în

interesul altei societăți ce a cauzat un prejudiciu de 3.046.464.330 lei.

Prin

Ordonanța nr. 4631/2000 emisă de Inspectoratul de Poliție al Județului Buzău la

7 februarie 2001, B.A.A. a fost reținut pentru 24 de ore fiind învinuit pentru

săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

reținându-se că pe parcursul urmăririi penale a amenințat un martor și a

folosit în mod ilegal creditul societății.

Parchetul

de pe lângă Tribunalul Buzău, prin Ordonanța nr. 72/P/2001 din 08 februarie 2001,

a dispus obligarea acestuia să nu părăsească localitatea de domiciliu,

municipiul Buzău, pe o durată de 30 de zile.

Ulterior,

prin ordonanța cu același număr, emisă la 10 februarie 2001 această măsură

preventivă a fost înlocuită cu măsura arestării preventive, cu motivația că

inculpatul a intimidat un martor prin amenințarea cu desfacerea disciplinară a

contractului de muncă.

Prin

sentința penală nr. 351 din 6 decembrie 2004, pronunțată de Judecătoria Ineu în

Dosarul nr. 887/R/2003, s-a dispus achitarea inculpatului B.A.A. pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, art.

26, art. 25 raportat la art. 260 alin. (4) C. pen., în baza art. 10 lit. d)

corelat cu art. 11 pct. 2 C. proc. pen.

Sentința

a rămas definitivă prin decizia penală nr. 642/R din 29 iunie 2005 de Apel

Timișoara, prin care s-a respins recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul

Arad, declarat împotriva Deciziei nr. 161 din 29 martie 2005 de respingere a

apelului promovat împotriva primei sentințe penale.

La

adoptarea soluției de achitare s-a avut în vedere că fapta inculpatului B.A.A.

de a dispune aprovizionarea acestei societăți cu combustibil, îngrășăminte și

piese de schimb, la un preț superior practicat de distribuitorii tradiționali S.N.P.P.,

de la SC S.V.P. SRL, care la rândul ei se aproviziona de la SC S. SRL, ceea ce

a cauzat un prejudiciu de 3.046.464.330 lei, nu a avut un caracter păgubitor,

dimpotrivă a fost avantajos în condițiile în care se apela la contractarea unui

credit bancar în vederea aprovizionării directe de la unități specializate,

respectiv S.N.P.P. București, unde plata se efectua la 30 de zile, pe bază de

comandă fermă, scrisoare de garanție bancară, ceea ce presupune existența unor

dispoziții financiare.

Ca

atare, s-a avut în vedere că actele imputate inculpatului au asigurat bunul

mers al societății, așa cum s-a concluzionat și prin expertiza de specialitate

administrată în cauză din oficiu.

Astfel,

instanța penală a apreciat că în sarcina inculpatului nu s-a putut reține reaua

credință, element constitutiv definitoriu al infracțiunii pentru care a fost

trimis în judecată, iar partea vătămată SC S. SA Buzău s-a constituit parte

civilă, precizând în mod expres că nu a înregistrat un prejudiciu.

Prin

cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Buzău sub nr. 81 din 11 ianuarie 2006, reclamantul B.A.A. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei și

Finanțelor, obligarea pârâtului la plata de despăgubiri în cuantum de

10.120.000 euro, pentru prejudiciul material și moral suferit ca urmare a

arestării sale pe nedrept, invocându-se dispozițiile art. 504 și urm. C. proc.

pen.

Prin

încheierea nr. 200/2007 pronunțată în Dosarul nr. 12476/1/2006, Înalta Curte de

Casație și Justiție, a dispus strămutarea cauzei la Tribunalul Covasna, care prin sentința civilă nr. 77 din 27 ianuarie 2009, a admis în parte

acțiunea civilă și în consecință, Statul Român a fost obligat la plata către

reclamant a sumei de 9.987 lei daune materiale și 2.000.000 daune morale.

Restul

pretențiilor

formulate, precum și cererile de intervenție în interes propriu au fost

respinse.

Prin

decizia nr. 90/AP din 25 iunie 2009 a Curții de Apel Brașov s-a dispus

respingerea apelului declarat de apelantul reclamant B.A.A., respingerea

apelurilor declarate de apelanții intervenienți împotriva sentințe civile nr.

77 din 27 ianuarie 2008 a Tribunalului Covasna.

Totodată,

au fost admise apelurile declarate de apelanții Ministerul Public, Parchetul de

pe lângă Tribunalul Covasna și Ministerul Finanțelor Publice, iar sentința

civilă atacată a fost schimbată în parte, în sensul că au fost înlăturate

dispozițiile privind obligarea Statului Român la plata daunelor morale în

cuantum de 2.000.000 lei.

La

adoptarea

soluției

s-a avut în vedere că acțiunea formulată de reclamant a fost neîntemeiată

întrucât Curtea a reținut că arestarea acestui a fost perfect legală datorându-se

chiar culpei reclamantului.

Astfel,

luarea măsurii arestării a fost determinată de încercarea reclamantului de a

zădărnici aflarea adevărului, prin amenințarea unui martor cu desfacerea

disciplinară a contractului de muncă.

Tot

astfel, s-a mai reținut că, ordonanța procurorului nu a fost constată ca fiind

nelegală printr-o hotărâre judecătorească, astfel că, arestarea a fost perfect

legală, ca urmare, nu sunt incidente dispozițiile art. 504 C. proc. pen., iar

privarea de libertate a reclamantului nu este rezultatul unei erori judiciare.

S-a

arătat că, din materialul probator administrat în dosarul penal, la data luării

măsurii arestării preventive, existau indicii temeinice că inculpatul față de

care se efectua urmărirea penală a săvârșit fapta.

Împrejurarea

că ulterior, în cursul judecății cauzei, în fața instanței au fost administrate

probe noi din care au rezultat alte împrejurări de fapt decât cele aflate inițial

la dispoziția organelor de urmărire penală, nu este de natură a influența

caracterul legal al măsurii privative de libertate.

Fiind

nemulțumit de această soluție rămasă definitivă, petiționarul B.A.A. a formulat

prezenta plângere penală prin care solicită efectuarea de cercetări penale în

legătură cu infracțiunea de calomnie, prevăzută de art. 206 C. pen., împotriva

magistraților C.J., M.R., M.C.T., judecători la Curtea de Apel Brașov, în legătură cu soluționarea Dosarului nr. 166/119/2007 al Curții de

Apel Brașov.

În

motivarea plângerii se precizează că „cele trei judecătoare, instigate fiind de

reprezentanții Ministerului Public și/sau ai Ministerului Finanțele m-au acuzat

de încercarea de a influența un martor, fapt pentru care nu am fost niciodată

cercetat și deci nu am avut posibilitatea să mă apăr.

Prin

calomnia la care am fost supus, am suferit daune morale și materiale urmând să

mă constitui parte civilă împotriva celor care se va dovedi că m-au calomniat,

precum și împotriva celor care au instigat

”

.

Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că nemulțumirea

petentului față de soluția adoptată de judecători nu poate conduce la concluzia

că hotărârile judecătorești pot fi criticate și în alt cadru în afara căilor de

atac expres prevăzute de lege.

Magistrații

C.J. și M.C.T. și-au exercitat atributele de serviciu în limitele competențelor

stabilite de lege, neacționând cu rea-credință sau din culpă gravă. În ceea ce

privește sesizarea formulată împotriva magistratului M.R. s-a considerat că nu

are nici un fundament, argumentare sau motivare, întrucât acesta nu s-a

pronunțat în vreo cauză care să-l privească pe petent.

Astfel,

s-a considerat că nu sunt întrunite dispozițiile legale aplicabile în materia

plângerii, respectiv dispozițiile art. 222 C. proc. pen., neexistând indicii privind

întrunirea elementelor constitutive ale vreunei infracțiuni, motiv pentru care

plângerea petentului a fost respinsă, iar soluția i-a fost comunicată.

Împotriva

soluției dispuse de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de urmărire penală și criminalistică, petentul B.A. a formulat plângere la

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 278

1

C. proc.

pen.

Potrivit

art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen. după respingerea plângerii făcute

conform art. 275-278 C. proc. pen., împotriva rezoluției de neînceperea

urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de casare, de

scoatere de sub urmărire penală sau încetare a urmăririi penale, date de

procuror, partea vătămată, precum și orice alte persoane a căror interese

legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data

comunicării de procuror a modului de rezolvare, la instanța căreia i-ar reveni,

potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Astfel,

din textul de lege citat, rezultă că pot fi atacate cu plângere la instanțele

de judecată doar rezoluțiile sau ordonanțele de neîncepere a urmăririi penale,

a rezoluțiilor de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau încetare a

urmăririi penale date de procuror.

Soluția

pronunțată în rezoluția din 20 august 2010 în Dosarul nr. 13386bis/3249/VIII/1/2010

a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică, împotriva căreia petentul B.A. a formulat plângere în

temeiul art. 278

1

C. proc. pen. la instanța de judecată nu se

încadrează în cele ce pot fi atacate cu plângere la instanța de judecată, motiv

pentru care va respinge ca inadmisibilă plângerea petentului B.A.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îl va obliga pe petent la cheltuieli

judiciare către stat conform dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H

O T Ă R Ă Ș T E

Respinge,

ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul B.A.A.

Obligă petentul la plata sumei de 100 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă

.

Pronunțată în

ședință publică, azi 25 noiembrie 2010.