ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6337/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin sentința civilă nr. 1031 din 3 iunie 2010 Tribunalul Constanța — secția civilă a respins ca nefondată acțiunea introdusă de reclamantul B.S. împotriva pârâților P.V. și P.C. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că temeiul despăgubirilor morale și materiale solicitate de reclamant este o sentință penală prin care s-a dispus achitarea sa, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., faptei lipsindu-i unul din elementele constitutive ale infracțiunii. Sentința a fost pronunțată ca urmare a depunerii de către pârâți a unei plângeri penale împotriva reclamantului, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual și uz de fals.

Tribunalul a apreciat că introducerea unei plângeri penale nu se transformă, automat, într-o faptă ilicită, ci reprezintă ilustrarea principiului accesului liber la justiție, cu atât mai mult cu cat procurorul care a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.S. a avut convingerea că există elementele constitutive ale infracțiunilor cercetate. Numai în situația în care s-ar fi dovedit că formularea plângerii penale ar reprezenta un abuz de drept, fiind promovată cu scop exclusiv șicanator, ar putea fi atrasă o răspundere civilă delictuală în sarcina pârâților. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamantul B.S., fără a formula considerentele căii de atac în condițiile art. 287 alin. (1) pct. 3 C. proc.

civ. Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 235/C din 18 octombrie 2010 a Curții de Apel Constanța - secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Cercetând apelul declarat în raport de dispozițiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel a reținut că în mod corect prin sentința atacată s-a stabilit că atragerea răspunderii civile delictuale nu se poate realiza în toate cazurile în care se formulează o plângere penală, cu atât mai mult cu cât în speță față de reclamant a fost pusă în mișcare acțiunea penală, fiind trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, 289 și 291 C. pen.

Inexistența caracterului contrar legii al demersului inițiat de intimații-pârâți face de prisos luarea în considerare a unui pretins prejudiciu produs apelantului, ori a analizării existenței legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciul invocat. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamantul B.S., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului, reclamantul a susținut încălcarea de către instanțe a principiului contradictorialității, în sensul că nici instanța de fond și nici cea de apel nu au administrat probe pentru a se pronunța asupra fondului cauzei, respectiv asupra existenței abuzului de drept. În absența administrării oricărei probe, acțiunea nu putea fi respinsă ca nefondată.

Un alt motiv de recurs invocat este acela privind nelegala citare a sa la instanțele de fond și apel. Pretinde că nu i-a fost înmânată citația, că nu a semnat niciun document de primire și nici nu a fost încheiat vreun proces verbal în care să se arate de ce citația nu a fost înmânată personal. Analizând recursul, în limitele criticilor formulate, ce pot fi încadrate formal în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce succed: Critica referitoare la încălcarea principiului contradictorialității, ca urmare a neadministrării niciunei dovezi, nu poate fi primită. Principiul contradictorialității presupune că judecătorul trebuie să asculte deopotrivă pe cel care a sesizat instanța, cât și pe cel care se apără.

Fiecare parte are dreptul de a participa la prezentarea, argumentarea și dovedirea pretențiilor sau apărărilor sale, precum și dreptul de a discuta și combate susținerile și probele celeilalte părți. În temeiul acestui principiu, părțile au dreptul de a face cereri, de a propune și administra probe. Dispozițiile art. 1169 C. civ. sunt în sensul că "Cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească". Analizând actele și lucrările dosarului, înalta Curte constată că nici în fața instanței de fond și nici în fața instanței de apel reclamantul nu a fost niciodată prezent. Având obligația probării afirmațiilor sale, reclamantul era cel ce ar fi trebuit să solicite administrarea de dovezi.

Or, acesta nu a formulat niciodată o asemenea cerere, ce putea fi depusă la dosar chiar și fără ca partea să fie prezentă la termenul stabilit în ședință publică. Pentru asigurarea contradictorialității nu este obligatoriu să se înfățișeze ambele părți. Astfel, potrivit art. 152 C. proc. civ., dacă la orice termen sorocit pentru judecată se înfățișează numai una din părți, instanța, după ce va cerceta toate lucrările din dosar și va asculta susținerile părții, se va pronunța pe temeiul dovezilor administrate, putând primi excepțiile și apărările părții care lipsește. Așadar, în condițiile în care reclamantul nu a fost niciodată prezent în instanță și nu a formulat în scris vreo cerere de probatorii, deși avea în mod legal obligația dovedirii cererii sale, nu poate critica hotărârile pronunțate în condiții de legalitate și de respectare a principiului contradictorialității.

Tot în legătură cu respectarea acestui principiu este și critica referitoare la nelegala citare a reclamantului la instanța de fond și apel, critică ce urmează a fi privită, de asemenea, ca nefondată. Potrivit art. 85 C. proc. civ. judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea dispune altfel, iar potrivit art. 107 C. proc. civ., atunci când o parte care nu are termenul în cunoștință lipsește, instanța trebuie să verifice dacă procedura de citare cu acesta a fost legal îndeplinită și, în caz contrar, să amâne judecata, sub sancțiunea nulității hotărârii. Verificând citarea în fața instanței de fond, se constată că pentru primul termen de judecată (6 mai 2010) reclamantul a primit citația personal la 14 aprilie 2010 (fila 4 dosar fond), iar pentru termenul la care s-a pronunțat sentința nr. 1031/2010 citarea s-a realizat prin afișare.

Potrivit art. 86 C. proc. civ., comunicarea cererilor și a tuturor actelor de procedură se face din oficiu, prin agenți proceduralii ai instanței, ori prin poștă sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii lui. Art. 92 C. proc. civ. dispune ca în situația în care persoana citată este lipsă de la domiciliu, agentul procedural va afișa citația pe ușa locuinței celui citat, încheind în acest sens proces-verbal. Procesul-verbal prevăzut de textul de lege este cel legal încheiat de agentul procedural, al cărui nume este scris în clar și aflat la fila 34 dosar fond, unde se arată că actul a fost afișat pe ușa principală a locuinței destinatarului, deoarece nicio persoană de la punctul 1 nu a fost găsită.

În același timp, potrivit dispozițiilor art. 100 alin. (4) C. proc. civ., procesul-verbal face dovadă până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat, iar recurentul nu a înțeles să se înscrie în fals împotriva acestui act procedural. Nu în ultimul rând, înalta Curte constată că apelul declarat de reclamant nu a fost motivat, astfel încât curtea de apel l-a cercetat în condițiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ. De aceea, această critică ar putut fi privită și ca fiind făcută omisso medio și respinsă fără a fi analizată. Cât privește citarea în fața instanței de apel, la fila 6 din acest dosar se găsește dovada îndeplinirii procedurii de citare, din care rezultă că citația a fost primită de soția apelantului-reclamant, B.S.

Așadar, și în această fază procesuală procedura a fost legal îndeplinită. Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii hotărârilor pronunțate în fond și apel. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.S. împotriva deciziei nr. 235/C din 18 octombrie 2010 a Curții de Apel Constanța - secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2011.