ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6337/2011

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr. 1031 din 3 iunie 2010

Tribunalul Constanța — secția civilă a respins ca nefondată acțiunea introdusă

de reclamantul B.S. împotriva pârâților P.V. și P.C.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că temeiul despăgubirilor morale și

materiale solicitate de reclamant este o sentință penală prin care s-a dispus

achitarea sa, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10

lit. d) C. proc. pen., faptei lipsindu-i unul din elementele constitutive ale

infracțiunii. Sentința a fost pronunțată ca urmare a depunerii de către pârâți

a unei plângeri penale împotriva reclamantului, pentru săvârșirea

infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals

intelectual și uz de fals. Tribunalul a apreciat că introducerea unei plângeri

penale nu se transformă, automat, într-o faptă ilicită, ci reprezintă

ilustrarea principiului accesului liber la justiție, cu atât mai mult cu cat procurorul

care a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.S. a avut convingerea că

există elementele constitutive ale infracțiunilor cercetate. Numai în situația

în care s-ar fi dovedit că formularea plângerii penale ar reprezenta un abuz de

drept, fiind promovată cu scop exclusiv șicanator, ar putea fi atrasă o

răspundere civilă delictuală în sarcina pârâților.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel

reclamantul B.S., fără a formula considerentele căii de atac în condițiile art.

287 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 235/C

din 18 octombrie 2010 a Curții de Apel Constanța - secția civilă, minori și

familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

Cercetând apelul declarat în raport de dispozițiile art.

292 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel a reținut că în mod corect prin

sentința atacată s-a stabilit că atragerea răspunderii civile delictuale nu se

poate realiza în toate cazurile în care se formulează o plângere penală, cu

atât mai mult cu cât în speță față de reclamant a fost pusă în mișcare acțiunea

penală, fiind trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Constanța sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246,

289 și 291 C. pen. Inexistența caracterului contrar legii al demersului inițiat

de intimații-pârâți face de prisos luarea în considerare a unui pretins

prejudiciu produs apelantului, ori a analizării existenței legăturii de

cauzalitate dintre faptă și prejudiciul invocat.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs

reclamantul B.S., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În motivarea recursului, reclamantul a susținut

încălcarea de către instanțe a principiului contradictorialității, în sensul că

nici instanța de fond și nici cea de apel nu au administrat probe pentru a se

pronunța asupra fondului cauzei, respectiv asupra existenței abuzului de drept.

În absența administrării oricărei probe, acțiunea nu putea fi respinsă ca

nefondată.

Un alt motiv de recurs invocat este acela privind

nelegala citare a sa la instanțele de fond și apel. Pretinde că nu i-a fost

înmânată citația, că nu a semnat niciun document de primire și nici nu a fost

încheiat vreun proces verbal în care să se arate de ce citația nu a fost

înmânată personal.

Analizând recursul,

în limitele criticilor formulate, ce pot fi încadrate formal

în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

înalta Curte constată că acesta

este nefondat, pentru considerentele ce

succed:

Critica referitoare la încălcarea principiului contradictorialității,

ca urmare a neadministrării niciunei dovezi, nu poate fi primită.

Principiul contradictorialității presupune că judecătorul

trebuie să asculte deopotrivă pe cel care a sesizat instanța, cât și pe cel

care se apără. Fiecare parte are dreptul de a participa la prezentarea,

argumentarea și dovedirea pretențiilor sau apărărilor sale, precum și dreptul

de a discuta și combate susținerile și probele celeilalte părți. În temeiul

acestui principiu, părțile au dreptul de a face cereri, de a propune și

administra probe.

Dispozițiile art. 1169 C. civ. sunt în sensul că "Cel

ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească".

Analizând actele și lucrările dosarului, înalta Curte

constată că nici în fața instanței de fond și nici în fața instanței de apel

reclamantul nu a fost niciodată prezent.

Având obligația probării afirmațiilor sale, reclamantul era

cel ce ar fi trebuit să solicite administrarea de dovezi. Or, acesta nu a

formulat niciodată o asemenea cerere, ce putea fi depusă la dosar chiar și fără

ca partea să fie prezentă la termenul stabilit în ședință publică. Pentru

asigurarea contradictorialității nu este obligatoriu să se înfățișeze ambele

părți. Astfel, potrivit art. 152 C. proc. civ., dacă la orice termen sorocit

pentru judecată se înfățișează numai una din părți, instanța, după ce va

cerceta toate lucrările din dosar și va asculta susținerile părții, se va

pronunța pe temeiul dovezilor administrate, putând primi excepțiile și

apărările părții care lipsește.

Așadar, în condițiile în care reclamantul nu a fost niciodată

prezent în instanță și nu a formulat în scris vreo cerere de probatorii, deși

avea în mod legal obligația dovedirii cererii sale, nu poate critica hotărârile

pronunțate în condiții de legalitate și de respectare a principiului

contradictorialității.

Tot în legătură cu respectarea acestui principiu este și

critica referitoare la nelegala citare a reclamantului la instanța de fond și

apel, critică ce urmează a fi privită, de asemenea, ca nefondată.

Potrivit art. 85 C. proc. civ. judecătorul nu poate

hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară

numai dacă legea dispune altfel, iar potrivit art. 107 C. proc. civ., atunci

când o parte care nu are termenul în cunoștință lipsește, instanța trebuie să

verifice dacă procedura de citare cu acesta a fost legal îndeplinită și, în caz

contrar, să amâne judecata, sub sancțiunea nulității hotărârii.

Verificând citarea în fața instanței de fond, se constată că

pentru primul termen de judecată (6 mai 2010) reclamantul a primit citația

personal la 14 aprilie 2010 (fila 4 dosar fond), iar pentru termenul la care

s-a pronunțat sentința nr. 1031/2010 citarea s-a realizat prin afișare.

Potrivit art. 86 C. proc. civ., comunicarea cererilor și a

tuturor actelor de procedură se face din oficiu, prin agenți proceduralii ai

instanței, ori prin poștă sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea

textului actului și confirmarea primirii lui.

Art. 92 C. proc. civ. dispune ca în situația în care persoana

citată este lipsă de la domiciliu, agentul procedural va afișa citația pe ușa

locuinței celui citat, încheind în acest sens proces-verbal.

Procesul-verbal prevăzut de textul de lege este cel legal

încheiat de agentul procedural, al cărui nume este scris în clar și aflat la

fila 34 dosar fond, unde se arată că actul a fost afișat pe ușa principală a

locuinței destinatarului, deoarece nicio persoană de la punctul 1 nu a fost

găsită.

În același timp, potrivit dispozițiilor art. 100 alin.

(4) C. proc. civ., procesul-verbal face dovadă până la înscrierea în fals cu

privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat, iar recurentul

nu a înțeles să se înscrie în fals împotriva acestui act procedural.

Nu în ultimul rând, înalta Curte constată că apelul declarat

de reclamant nu a fost motivat, astfel încât curtea de apel l-a cercetat în condițiile

art. 292 alin. (2) C. proc. civ. De aceea, această critică ar putut fi privită

și ca fiind făcută omisso medio și respinsă fără a fi analizată.

Cât privește citarea în fața instanței de apel, la fila

6 din acest dosar se găsește dovada îndeplinirii procedurii de citare, din care

rezultă că citația a fost primită de soția apelantului-reclamant, B.S. Așadar,

și în această fază procesuală procedura a fost legal îndeplinită.

Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art.

312 C. proc. civ., înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecința

menținerii hotărârilor pronunțate în fond și apel.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E

C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamantul B.S. împotriva deciziei nr. 235/C din

18 octombrie 2010 a Curții de Apel Constanța - secția civilă, minori și

familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 22 septembrie 2011.