ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3105/2013

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată

următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată sub nr. 9775/118/2011 la Tribunalul Constanța, reclamantul S.V. în

contradictoriu cu pârâții SC U.G.B. SA și SC S.R. SRL a solicitat pronunțarea

unei hotăriri judecătorești care să dispună obligarea celor vinovați la daune

fizice și morale în valoare de 150.000 euro și plata despăgubirilor cu titlu de

9.176,90 RON calculate pentru perioada 1 mai 2004-31 mai 2007.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că, în data de 18 iunie 1993 a suferit un accident de muncă

cu urmări grave, invaliditate definitivă, iar acest eveniment s-a produs în timpul

serviciului și datorită sarcinilor de serviciu.

A fost angajatul Întreprinderii

de Utilaj Greu pentru Construcții B., județul Constanța, Filiala Exploatare Utilaj

Greu O. din anul 1984, în funcția de mecanic de utilaj, unde s-a produs accidentul.

Deși invaliditatea este

definitivă prin vătămare corporală gravă, toți cei care au participat la acel experiment

au căutat să ascundă adevărul și au scris „incapacitate temporară de muncă”, iar

prin inducerea în eroare a organelor de cercetare au favorizat infractorul prin

încălcarea prevederilor legale a art. 255 C. pen. Au încălcat și prevederile legale

a protecției muncii la locul de muncă și Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2896/1966,

iar în dosarul de cercetare a accidentului de muncă din 18 iunie 1993 nu au ținut

cont de toate elementele care au dezvăluit accidentul de muncă deoarece ochiul stâng

a fost eviscerat și mâna dreaptă cu fractură de ante-braț și nici nu a fost înaintat

organelor de cercetare penală, deoarece s-au încălcat prevederile noțiunii de accident

de muncă art. 2 lit. a) și art. 3 și „efectele accidentului de muncă” lit. b) ,

așteptându-se probabil termenul de prescripție .

Reclamantul a formulat

demersuri, dar a fost evitat și nu a primit răspuns de la Întreprinderii de

Utilaj Greu pentru Construcții B. și s-a adresat Inspectoratului de stat pentru

Protecția Muncii Constanța, de la care a primit răspuns că nu vor înainta dosarul

de cercetare din 18 iunie 1993 la tribunal, iar acest lucru să îl facă reclamantul,

astfel că dosarul nu a fost judecat.

Consideră că inspectorii

de la I.S.T.P.M. Constanța trebuia să dea curs contestațiilor sale și să reia cercetările,

fiind depuse decizia de pensionare din 5 aprilie 1999 în care se precizează „se

încadrează în gradul de invaliditate III, cauza invalidității accident de muncă

din 25 iunie 1993” și actele medicale, însă a fost învinuit că se face vinovat că

nu s-a adresat în termen, însă cei care au avut interes au întrerupt bunul mers

al lucrurilor, motiv pentru care solicită judecarea fiecăruia pentru inducerea în

eroare a instanțelor de judecată.

Reclamantul a arătat că

cei vinovați vor trebui să plătească daune morale și fizice pentru calomnie și hărțuire

prin instanțele de judecată, șantaj pe toate căile, plata medicamentelor și spitalizării

pe toată durata vieții, deoarece din pensia de invaliditate nu se poate întreține.

Prin sentința civilă

nr. 4688 din 21 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța, s-a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC U.G.B. SA și s-a respins acțiunea

formulată împotriva acestei pârâte, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane

fără calitate procesual pasivă; s-a admis excepția autorității de lucru judecat

în ceea ce privește despăgubirile solicitate pentru perioada 1 mai 2004-31 mai 2007

și s-a respins această cerere pentru autoritate de lucru judecat; s-au respins restul

pretențiilor cu titlu de daune materiale și morale solicitate de reclamant.

Prin decizia nr. 716/CM

din 15 octombrie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a respins recursul

declarat de reclamant, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii,

a declarat un nou recurs

reclamantul

S.V., considerând-o nelegală și netemeinică, motiv pentru care a solicitat casarea

ambelor hotărâri pronunțate și trimiterea cauzei pentru o nouă judecată dreaptă.

Recurentul a arătat că

instanțele nu au ținut cont de probele de la dosar și că cei vinovați, care au ascuns

adevărul, trebuie să răspundă în justiție.

La termenul de judecată

din data de 4 iunie 2013, Înalta Curte a pus în discuție excepția inadmisibilității

recursului, ce se impune a fi analizată cu prioritate, în temeiul art. 137

alin. (1) C. proc. civ.

Căile de atac, respectiv

condițiile în care acestea pot fi exercitate, sunt de ordine publică, deoarece se

întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în

loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Ca atare, nici uneia dintre

părți nu îi este permis să formuleze și nici instanța judecătorească nu se poate

investi cu judecata unei căi de atac exercitată în afara sistemului căilor de atac

prevăzute de lege.

Totodată, una din regulile

generale privitoare la exercitarea căilor legale de atac constă în aceea că dreptul

de a promova o cale de atac este, în principiu, unic și se epuizează odată cu exercitarea

lui, ceea ce înseamnă că nimănui nu-i este îngăduit de a uza de două sau mai multe

ori de una și aceeași cale de atac.

Potrivit art. 299

alin. (1) C. proc. civ., pot constitui obiect al recursului, „hotărârile date fără

drept de apel, cele date în apel precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile

altor organe cu activitate jurisdicțională”.

Totodată, dispozițiile

art. 377 alin. (2) C. proc. civ. enumeră categoriile de hotărâri irevocabile, ca

fiind hotărârile date în recurs (pct. 4), precum și orice alte hotărâri care, potrivit

legii, nu mai pot fi atacate cu recurs (pct. 5). Împotriva acestora nu se mai poate

exercita încă o dată apel sau recurs, potrivit principiului unicității căii de atac.

Prin instituirea de către

legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv și irevocabil al hotărârilor

judecătorești nu se încalcă dreptul de acces liber la justiție, prevăzut de

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici nu se creează vreo discriminare,

în sensul dispozițiilor art. 16 din Constituția României.

În speță, prin decizia

nr. 716/CM din data de 15 octombrie 2012, irevocabilă, Curtea de Apel Constanța

a soluționat recursul declarat de reclamantul S.V. împotriva sentinței civile

nr. 4688 din 21 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța.

Așadar, în cauză, nu poate

fi admisibil recursul declarat de reclamant împotriva deciziei irevocabile a Curții

de Apel Constanța, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată

cu recurs, atâta timp cât unul din principiile de drept procesual privește unicitatea

dreptului de a folosi calea de atac.

Drept urmare, cum împotriva

unei hotărâri irevocabile nu poate fi exercitat un nou recurs, cale extraordinară

de atac, recursul declarat în cauză de reclamantul S.V. este inadmisibil și va fi

respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de

reclamantul S.V. împotriva deciziei nr. 716/CM din data de 15 octombrie 2012 a Curții

de Apel Constanța, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie

2013.