ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3105/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 9775/118/2011 la Tribunalul Constanța, reclamantul S.V. în contradictoriu cu pârâții SC U.G.B. SA și SC S.R. SRL a solicitat pronunțarea unei hotăriri judecătorești care să dispună obligarea celor vinovați la daune fizice și morale în valoare de 150.000 euro și plata despăgubirilor cu titlu de 9.176,90 RON calculate pentru perioada 1 mai 2004-31 mai 2007. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în data de 18 iunie 1993 a suferit un accident de muncă cu urmări grave, invaliditate definitivă, iar acest eveniment s-a produs în timpul serviciului și datorită sarcinilor de serviciu.

A fost angajatul Întreprinderii de Utilaj Greu pentru Construcții B., județul Constanța, Filiala Exploatare Utilaj Greu O. din anul 1984, în funcția de mecanic de utilaj, unde s-a produs accidentul. Deși invaliditatea este definitivă prin vătămare corporală gravă, toți cei care au participat la acel experiment au căutat să ascundă adevărul și au scris „incapacitate temporară de muncă”, iar prin inducerea în eroare a organelor de cercetare au favorizat infractorul prin încălcarea prevederilor legale a art. 255 C. pen.

Au încălcat și prevederile legale a protecției muncii la locul de muncă și Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2896/1966, iar în dosarul de cercetare a accidentului de muncă din 18 iunie 1993 nu au ținut cont de toate elementele care au dezvăluit accidentul de muncă deoarece ochiul stâng a fost eviscerat și mâna dreaptă cu fractură de ante-braț și nici nu a fost înaintat organelor de cercetare penală, deoarece s-au încălcat prevederile noțiunii de accident de muncă art. 2 lit. a) și art. 3 și „efectele accidentului de muncă” lit. b) , așteptându-se probabil termenul de prescripție . Reclamantul a formulat demersuri, dar a fost evitat și nu a primit răspuns de la Întreprinderii de Utilaj Greu pentru Construcții B. și s-a adresat Inspectoratului de stat pentru Protecția Muncii Constanța, de la care a primit răspuns că nu vor înainta dosarul de cercetare din 18 iunie 1993 la tribunal, iar acest lucru să îl facă reclamantul, astfel că dosarul nu a fost judecat.

Consideră că inspectorii de la I.S.T.P.M. Constanța trebuia să dea curs contestațiilor sale și să reia cercetările, fiind depuse decizia de pensionare din 5 aprilie 1999 în care se precizează „se încadrează în gradul de invaliditate III, cauza invalidității accident de muncă din 25 iunie 1993” și actele medicale, însă a fost învinuit că se face vinovat că nu s-a adresat în termen, însă cei care au avut interes au întrerupt bunul mers al lucrurilor, motiv pentru care solicită judecarea fiecăruia pentru inducerea în eroare a instanțelor de judecată. Reclamantul a arătat că cei vinovați vor trebui să plătească daune morale și fizice pentru calomnie și hărțuire prin instanțele de judecată, șantaj pe toate căile, plata medicamentelor și spitalizării pe toată durata vieții, deoarece din pensia de invaliditate nu se poate întreține.

Prin sentința civilă nr. 4688 din 21 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC U.G.B. SA și s-a respins acțiunea formulată împotriva acestei pârâte, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă; s-a admis excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește despăgubirile solicitate pentru perioada 1 mai 2004-31 mai 2007 și s-a respins această cerere pentru autoritate de lucru judecat; s-au respins restul pretențiilor cu titlu de daune materiale și morale solicitate de reclamant. Prin decizia nr. 716/CM din 15 octombrie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a respins recursul declarat de reclamant, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, a declarat un nou recurs reclamantul S.V., considerând-o nelegală și netemeinică, motiv pentru care a solicitat casarea ambelor hotărâri pronunțate și trimiterea cauzei pentru o nouă judecată dreaptă. Recurentul a arătat că instanțele nu au ținut cont de probele de la dosar și că cei vinovați, care au ascuns adevărul, trebuie să răspundă în justiție. La termenul de judecată din data de 4 iunie 2013, Înalta Curte a pus în discuție excepția inadmisibilității recursului, ce se impune a fi analizată cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ. Căile de atac, respectiv condițiile în care acestea pot fi exercitate, sunt de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Ca atare, nici uneia dintre părți nu îi este permis să formuleze și nici instanța judecătorească nu se poate investi cu judecata unei căi de atac exercitată în afara sistemului căilor de atac prevăzute de lege. Totodată, una din regulile generale privitoare la exercitarea căilor legale de atac constă în aceea că dreptul de a promova o cale de atac este, în principiu, unic și se epuizează odată cu exercitarea lui, ceea ce înseamnă că nimănui nu-i este îngăduit de a uza de două sau mai multe ori de una și aceeași cale de atac. Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., pot constitui obiect al recursului, „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională”.

Totodată, dispozițiile art. 377 alin. (2) C. proc. civ. enumeră categoriile de hotărâri irevocabile, ca fiind hotărârile date în recurs (pct. 4), precum și orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs (pct. 5). Împotriva acestora nu se mai poate exercita încă o dată apel sau recurs, potrivit principiului unicității căii de atac. Prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv și irevocabil al hotărârilor judecătorești nu se încalcă dreptul de acces liber la justiție, prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici nu se creează vreo discriminare, în sensul dispozițiilor art. 16 din Constituția României.

În speță, prin decizia nr. 716/CM din data de 15 octombrie 2012, irevocabilă, Curtea de Apel Constanța a soluționat recursul declarat de reclamantul S.V. împotriva sentinței civile nr. 4688 din 21 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța. Așadar, în cauză, nu poate fi admisibil recursul declarat de reclamant împotriva deciziei irevocabile a Curții de Apel Constanța, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs, atâta timp cât unul din principiile de drept procesual privește unicitatea dreptului de a folosi calea de atac. Drept urmare, cum împotriva unei hotărâri irevocabile nu poate fi exercitat un nou recurs, cale extraordinară de atac, recursul declarat în cauză de reclamantul S.V.

este inadmisibil și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul S.V. împotriva deciziei nr. 716/CM din data de 15 octombrie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2013.