ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1602/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 23.06.2017 sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. la plata de despăgubiri pentru prejudiciul fizic, moral și material cauzat prin accidentul rutier produs în data de 09.05.2016, respectiv 300.000 euro daune morale, 1956 RON daune materiale. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei B. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces. Prin sentința nr. 9728/14.12.2017, Judecătoria Sectorului 1 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2018, în data de 09.01.2018, la Tribunalul București, secția a V a civilă. La data de 02.05.2018, reclamantul a depus la dosar o cerere modificatoare prin care a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a asigurătorului C. S.A., invocând dispozițiile art. 2223 și urm. C. civ.

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin sentința nr. 308/03.03.2021, Tribunalul București, secția a V a civilă a admis în parte acțiunea; a obligat pârâții să achite, în solidar, reclamantului, suma de 1956 RON cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudiciul material produs și suma de 25.000 euro cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudiciul moral produs.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia nr. 726/A/16.05.2022, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și familie a admis apelul pârâtei împotriva sentinței. A schimbat, în parte, sentința apelată în sensul reducerii cuantumului obligației solidare a pârâților de plată a despăgubirilor civile pentru prejudiciul moral la 5.000 euro. A fost menținut restul dispozițiilor sentinței apelate și respinsă cererea intimatului-reclamant privind cheltuielile de judecată din faza apelului, ca neîntemeiată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., reclamantul A.. Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a arătat că instanța de apel a realizat o analiză pur formală a prevederilor legale și a criteriilor jurisprudențiale de cuantificare a prejudiciului, iar maniera lacunară de motivare a hotărârii echivalează cu o nemotivare. Instanța de apel nu a analizat și nu a motivat modalitatea în care a interpretat și aplicat criteriile jurisprudențiale de cuantificare a prejudiciului moral, rezumându-se doar la a insera în cuprinsul motivării considerente de ordin teoretic, însă fără a argumenta reducerea daunelor acordate prin raportare la situația de fapt și la ansamblul probator administrat în cauză. Citând din jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv din deciziile nr. 2431/29.10.2015 și nr. 434/27.02.2019 ale secției I civile, recurentul a arătat că, deși stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru un prejudiciu nepatrimonial implică un anumit grad de aproximare, iar în lipsa unor criterii legate de cuantificare determină instanța de judecată să judece în echitate, acest lucru nu înseamnă că instanța poate să nu motiveze modalitatea în care a cuantificat daunele acordate. Prin hotărârea recurată instanța omite să analizeze și să precizeze care sunt motivele pentru care a considerat că se impune reducerea daunelor morale la suma de 5.000 euro, lipsind cu desăvârșire raportarea instanței la prevederile legale și la criteriile jurisprudențiale, considerentele instanței de apel fiind generice și teoretice, reducerea daunelor acordate de prima instanță de judecată fiind nemotivată. În aceste condiții, decizia atacată nu respectă dezideratul unei analize judicioase a criteriilor jurisprudențiale de cuantificare a prejudiciului nepatrimonial, întrucât nu se poate identifica care sunt motivele care au condus la reducerea drastică a daunelor pentru prejudiciul nepatrimonial prin raportare la criteriile cristalizate și definite de jurisprudență. Enumerarea de către instanța de apel a unor considerente de ordin teoretic, fără aplicarea concretă a acestora la starea de fapt relevată de probatoriile administrate în cauză, nu respectă exigentele impuse de lege pentru motivarea hotărârii. Motivarea hotărârii recurate s-a realizat într-o manieră defectuoasă, fiind lipsită de suport legal, cu încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., având în vedere că lipsesc cu desăvârșire argumentele instanței care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuiau să se raporteze, pe de o parte, la susținerile părților, iar pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății. Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a arătat că instanța de apel a aplicat greșit principiul reparării integrale a prejudiciului consacrat de prevederile art. 1385 alin. (1) din C. civ.. De asemenea, au fost aplicate și interpretate greșit prevederile art. 1349 alin. (1), art. 1357-1371 C. civ. După cum rezultă din prevederile art. 1385 alin. (1) C. civ., prejudiciul se repară integral. Din probatoriul administrat în cauză rezultă existența faptei ilicite a intimatei-pârâte constând în producerea accidentului rutier din data de 09.05.2016, în urma căruia reclamantul a suferit leziuni traumatice la nivelul mâinii drepte, iar în evoluția acestor leziuni traumatice au apărut complicații septice (edem, limfangită, celulită), care au necesitat rezolvări chirurgicale, leziuni traumatice a căror îngrijire au necesitat 22-24 zile și 84 zile de incapacitate temporară de muncă. După cum rezultă din prevederile art. 1391 alin. (1) C. civ., în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății poate fi acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială. Din probatoriul administrat în cauză rezultă faptul că pentru reclamant au existat prejudicii morale semnificative decurgând din: internarea în spital, respectiv traume fizice și psihice suferite ca urmare a internărilor repetate și complicațiilor medicale suferite ulterior (edem, limfangită, celulită), care au necesitat rezolvări chirurgicale; sentimentele negative și de frustrare fizică și psihică, urmare a faptului că nu își putea folosi mâna dreaptă pentru a conduce, pentru a-și sprijini nepoata și pentru a-și ajuta familia, nu își putea folosi în mod corespunzător mâna la serviciu pentru a îndeplini obligațiile de serviciu, fiindu-i afectate astfel perspectivele de avansare profesională, neputând folosi nici mâna stângă deoarece este dreptaci. Reclamantul a suferit sechele post-traumatice care au afectat negativ participarea sa la viața familială, socială și profesională, trauma morală fiind amplificată de continuarea procedurilor de recuperare. Interpretarea oferită de instanța de apel este vădit eronată, iar considerentele sunt contradictorii, reținându-se că, "...deși participarea intimatului-reclamant la viața socială și familială a fost restrânsă după evenimentul rutier în care a fost implicat, pe perioada necesară recuperării, și acestei chestiuni trebuie să i se dea relevanța cuvenită în operațiunea de evaluare a daunelor morale, acesta nu s-a aflat în incapacitatea/imposibilitatea de a desfășura activitățile cotidiene, de a presta muncă aducătoare de venituri". Învederează că din cauza accidentului reclamantul s-a aflat în incapacitate de a presta muncă aducătoare de venit, dovada fiind chiar faptul că s-a pensionat anticipat, cu 2 ani înainte de termen, aspect ce se coroborează și cu proba testimonială administrată în fața instanței de fond, din care rezultă că reclamantul nu își putea folosi în mod corespunzător mâna la serviciu pentru a-și îndeplini obligațiile, experimentând profunde sentimente de frustrare și de dezamăgire din cauza faptului că nu putea realiza în mod performant activitatea profesională și că nu reușea să îndeplinească sarcinile cotidiene. Contrar opiniei instanței de apel, reclamantul apreciază că s-a aflat în incapacitatea/imposibilitatea de a desfășura activitățile cotidiene și de a presta muncă aducătoare de venituri, fiind necesară o perioadă semnificativă pentru recuperare, aspect ce rezultă atât din cuprinsul certificatului medical nr. A 5131/3 din data de 25.08.2016, ce atestă că a avut peste 84 zile de incapacitate temporară de muncă, cât și din durata concediilor medicale. Maniera de interpretare a probelor de către instanța de apel este în mod evident eronată, sens în care precizează faptul că, deși au trecut 6 ani și jumătate de la accident, cicatricea este și în prezent vizibilă și inestetică, existând aceeași lipsă de mobilitate și imposibilitate de a utiliza brațul în mod normal. Prin urmare, soluția instanței de apel s-a dat cu greșita aplicare a prevederilor legale ce reglementează principiul reparării integrale a prejudiciului, ignorând suferința și trauma produsă reclamantului, prin diminuarea drastică a cuantumului daunelor morale acordate inițial de instanța de fond. Apreciază că soluția instanței de apel cu privire la daunele morale nesocotește jurisprudenta în materie, întrucât nu face aplicarea în concret a criteriilor jurisprudentiale evocate de instanțele judecătorești în spețe similare, valoarea acordată cu acest titlu dovedind o nesocotire/ignorare a criteriilor doctrinare și jurisprudentiale de cuantificare a prejudiciilor de ordin moral. Nesocotirea criteriilor de cuantificare și evaluare a daunelor morale, tradusă în diminuarea cuantumului acestora la o valoare inadmisibil de mică, este vădit nelegală, valoarea astfel stabilită fiind derizorie, iar soluția inechitabilă, prin raportare la criteriile de cuantificare amintite anterior și la practica instanțelor în cauze având obiect similar cu cauza dedusă judecății. Totodată, instanța de apel nu a dat eficiență criteriilor jurisprudențiale privind cuantificarea prejudiciului, ci a justificat, într-o modalitate discriminatorie, reducerea daunelor prin raportarea exclusivă la criteriul vârstei, pronunțând astfel o soluție nelegală, ignorând cu desăvârșire faptul că reclamantul nu își putea folosi mâna dreaptă pentru a conduce, pentru a-și sprijini nepoata și ajuta familia, nu își putea îndeplini în mod corespunzător obligațiile de serviciu, ceea ce a cauzat pensionarea anticipată, sechelele post-traumatice ce au afectat semnificativ participarea sa la viața familială, socială și profesională, trauma morală persistând, complicațiile medicale resimțindu-se și în prezent, reclamantul suferind stresul continuu al unor proceduri de recuperare medicală prelungită, îndelungată, chinuitoare și costisitoare.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 24.04.2024, completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea acestuia la data de 12.06.2024.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimata-pârâtă C. S.A. a invocat excepția inadmisibilității recursului, iar în ipoteza respingerii acestei excepții, respingerea recursului, ca nefondat. În susținerea excepției inadmisibilității recursului, intimata-pârâtă a arătat că potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei. De asemenea, a invocat prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4, art. 483 C. proc. civ. și a arătat că prezenta cerere este una în materia asigurărilor, iar conform normelor legale mai sus enunțate, în raport de obiectul cauzei, recursul de față este inadmisibil. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că decizia recurată este motivată, întrucât instanța de apel a enumerat motivele pentru care a diminuat cuantumul daunelor morale în mai bine de 19 paragrafe, făcând trimitere la toate particularitățile cauzei și la probatoriul administrat. Consideră că expunerea succintă, concisă și raționamentul juridic clar, chiar dacă sunt expuse într-un număr redus de paragrafe, nu deschid calea recursului pentru acest motiv. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciază că nu poate fi încadrat în dispozițiile legale menționate, întrucât situațiile practice care se încadrează în aceste ipoteze sunt interpretarea și aplicarea eronată a unui text de lege, în litera și spiritul său, aplicarea unei norme generale în locul unei norme speciale și invers, aplicarea unei norme juridice ce nu era aplicabilă speței. În recurs se poate analiza doar problema existenței unui prejudiciu, a producerii lui, pentru a fi incident textul de lege invocat, problema întinderii (evaluării) lui fiind o chestiune de apreciere a probelor care nu poate fi supusă cenzurii în recurs, fiind o problemă de netemeinicie. Prejudiciul moral a fost definit în doctrina dreptului și în jurisprudență ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane și care se manifestă prin suferința fizică sau morală pe care o resimte victima. Fiind vorba de lezarea unor valori fără conținut economic și de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieții private, în sfera art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului, dar și de valori apărate de Constituție și de legile naționale, existența prejudiciului este circumscrisă condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real și efectiv produs victimei. În acord cu jurisprudență națională și practica CEDO, care a făcut o serie de aprecieri notabile în ceea ce privește proba prejudiciului moral, proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul și raportul de cauzalitate să fie prezumate, instanțele urmând să deducă producerea prejudiciului moral din simpla existență a faptei ilicite de natură să producă un asemenea prejudiciu și a împrejurărilor în care a fost săvârșită, soluția fiind determinată de caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibilă. În cauză nu s-a formulat răspuns la întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Criticile de nelegalitate deduse judecății prin prezentul recurs sunt, pe de o parte, nemotivarea soluției de reducere a cuantumului daunelor morale acordate recurentului, în sensul că instanța de apel a procedat la o analiză formală a criteriilor jursiprudențiale de cuantificare a prejudiciului moral, fără a se raporta la situația concretă dedusă judecății (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.). Pe de altă parte, este învederată o greșită interpretare și aplicare a legii (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.) în sensul aplicării greșite a principiului reparării integrale a prejudiciului consacrat prin dispozițiile art. 1385 alin. (1) C. civ., o aplicare și o interpretare greșită a dispozițiilor art. 1349 alin. (1), art. 1357-1371 C. civ. și o nesocotire a jurisprudenței în materie. - Critica de nemotivare a hotărârii instanței de apel în privința diminuării daunelor morale acordate recurentului-reclamant (de la suma de 25.000 euro la suma de 5000 euro) nu poate fi primită și va fi respinsă ca atare. Contrar susținerilor recurentului-reclamant, analiza instanței de apel subsumată controlului judiciar asupra cuantificării daunelor acordate prin hotărârea de primă instanță a avut în vedere atât criteriile jurisprudențiale consacrate la nivel național și comunitar în materie, cât și elementele probatorii ale cauzei și situația concretă a reclamantului. Astfel, stabilind că daunele morale în cuantum de 25.000 euro acordate de primă instanță sunt supradimensionate, instanța de apel, după ce a expus ample considerente teoretice privind caracterul rezonabil al despăgubirilor, proporționalitatea reparației cu prejudiciul, doza de aproximare pe care trebuie să o cuprindă evaluarea, faptul că nu există un sistem care să repare pe deplin suferințele fizice și psihice prin plata unor sume de bani, precum și faptul că reparația nu vizează o repunere a victimei într-o situație similară cu cea avută anterior, ci o satisfacție de ordin moral susceptibilă de a înlocui valoarea lezată, a raportat aceste considerente de ordin general la situația din cauza pendinte. În acest sens, instanța de apel a avut în vedere raportul de expertiză medico-legală nr. x/29.11.2016, raportul de expertiză medico-legală nr. x, ambele întocmite de INML Mina Minovici, declarațiile martorilor audiați în cauză și, valorificând aceste probe din perspectiva suferințelor produse reclamantului, a concluzionat că "...între leziunile traumatice inițiale și consecințele medicale constatate există doar o legătură de cauzalitate indirectă, favorizată de terenul patologic preexistent al pacientului (diabet zaharat de tip 2), că accidentul nu a pus în primejdie viața intimatului-reclamant și că până la acest moment nu i s-a pus un diagnostic de afectare ireversibilă parțială a mâinii." Prin urmare, contrar susținerilor recurentului, instanța de apel nu s-a limitat la expunerea unor considerente generice, abstracte și neraportate la obiectul concret al cauzei, ci a explicitat și aplicat aceste principii de ordin general la situația particulară a recurentului-reclamant, în funcție de probele administrate în cauză și care nu pot fi avute în vedere în calea extraordinară de atac a recursului. În acest sens, în mod inadecvat procedural, prin memoriul de recurs se fac trimiteri la o serie de aspecte de acest gen (recurentul arată că instanța nu analizează probele ori le interpretează într-o modalitate defectuoasă, nu stabilește împrejurările de fapt ale cauzei, nu se pronunță cu privire la avizul inspecției fiscale, etc.). Referitor la suferințele psihice, instanța de apel a reținut că "...acestea vizează starea de frustrare, disconfortul psihic și tensiunea interioară cauzată de neputința fizică a intimatului-reclamant de a-și folosi corespunzător mâna dreaptă precum și de necesitatea de a urma programe de recuperare medicală, martorii audiați în fața primei instanțe furnizând informații lămuritoare din această perspectivă. Astfel, martorii au arătat că intimatul-reclamant era abătut, nervos din cauza faptului că trebuia să depună un efort mai mare pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu în condițiile în care mâna stângă nu putea fi folosită cu lejeritate precum și îngrijorat că nu va mai putea conduce mașina sau că nu își va ține nepoata." Recurentul pretinde că instanța de apel expune o motivare contradictorie atunci când apreciază, pe de o parte, că ulterior accidentului participarea acestuia la viața socială și familială a fost mai restrânsă, iar pe de altă parte, că acesta nu s-a aflat în incapacitatea de a-și desfășura activitățile cotidiene. Recurentul însă expune în mod denaturat considerentul instanței de apel, care a reținut, în realitate, că această participare restrânsă la viața socială s-a realizat pe perioada necesară recuperării, deci într-o perioadă limitată de timp specifică îngrijirilor și tratamentelor medicale, că acestei chestiuni trebuie să i se dea relevanța cuvenită în operațiunea de evaluare a daunelor morale, dar că, chiar așa fiind, recurentul "...nu s-a aflat în incapacitatea/imposibilitatea de a desfășura activitățile cotidiene, de a presta muncă aducătoare de venituri, necesare pentru întreținerea familiei sale." Față de cele arătate, rezultă că hotărârea instanței de apel se circumscrie exigențelor prevăzute de lege în ce privește calitatea și conținutul motivării, iar critica recurentului-reclamant sub acest aspect nu poate fi primită. - Recurentul-reclamant pretinde, din perspectiva unui alt motiv de recurs (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), că au fost interpretate și aplicate greșit norme de drept material incidente în cauză, respectiv, art. 1385 alin. (1), art. 1349 alin. (1), art. 1357-1371 C. civ., însă și această critică este nefondată. Cu referire la pretinsa aplicare/interpretare greșită a dispozițiilor art. 1385 alin. (1) C. civ., recurentul arată că în cauză nu a fost respectat principiul reparării integrale a prejudiciului, omițând însă faptul că acest principiu nu operează în materia despăgubirilor morale, care nu pot fi probate, ci aproximate, iar reparația nu este una integrală, ci una în echitate. Așa cum în mod corect a reținut și instanța de apel, în stabilirea cuantumului prejudiciului moral nu există criterii legale de determinare, iar instanța de judecată se raportează la aspectele particulare ale cauzei privind consecințele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, aceste criterii fiind subordonate conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs. Astfel, despăgubirile reprezentând daune morale trebuie să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora trebuie să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii. În stabilirea acestui tip de daune instanțele de judecată nu operează cu criterii prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere în concret a circumstanțelor particulare ale cauzei, funcție de care se concluzionează asupra întinderii reparației prejudiciului suferit. De asemenea, instanța de judecată trebuie să aibă în vedere ca sumele de bani pe care le acordă cu titlu de daune morale să aibă efecte compensatorii, respectiv, astfel de sume să nu constituie nici sancțiuni excesive pentru autorii faptelor prejudiciabile și, implicit, pentru societățile de asigurare, nici venituri nejustificate victimelor daunelor. Aceasta întrucât o atare despăgubire nu poate repara iremediabilul, ci poate doar să ofere o indemnizație satisfăcătoare victimei, în vederea atenuării suferințelor suportate care, chiar dacă nu pot fi cuantificate, pot fi totuși compensate prin acordarea unei sume de bani. Prin urmare, principiul reparației integrale a cărui nesocotire este invocată de către recurentul-reclamant nu își găsește aplicarea în această materie, potrivit celor arătate, iar critica nu poate fi primită. În ce privește dispozițiile art. 1349 alin. (1) și art. 1357-1371 C. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt invocate pur formal, recurentul-reclamant nearătând în ce ar consta nelegalitatea săvârșită de către instanța de apel referitor la aceste texte legale, care reglementează formele și condițiile răspunderii civile. Referitor la dispozițiile art. 1391 alin. (1) C. civ. care reglementează acordarea unei despăgubiri în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății având ca efect restrângerea posibilităților de viață familială și socială, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a dovedit existența unor astfel de restrângeri, iar apărările formulate în cadrul recursului nu contrazic statuările instanței de apel în sensul că acesta "...nu s-a aflat în incapacitatea/imposibilitatea de a desfășura activitățile cotidiene, de a presta muncă aducătoare de venituri, necesare pentru întreținerea familiei sale." Aspectele învederate de către recurent privind internarea, tratamentul medical, complicațiile intervenite pe parcursul tratamentului, sechelele posttraumatice, suferințele fizice și morale reprezintă chestiuni care au fost avute în vedere la stabilirea cuantumului daunelor morale în apel, instanța concluzionând că "față de gravitatea leziunilor și a consecințelor acestora, precum și prin raportare la modalitățile menționate în actele medicale pentru restabilirea sănătății, la perioada de timp necesară pentru vindecare precum și la disconfortul emoțional cauzat, daunele morale în cuantum de 5000 euro (echivalent în RON la data plății) constituie o satisfacție echitabilă pentru acoperirea prejudiciului moral provocat reclamantului, suma acordată de prima instanță fiind supradimensionată." Susținerile potrivit cărora activitatea socială, familială și profesională a recurentului ar fi fost afectate după evenimentul rutier produs nu au fost dovedite în cauză, iar împrejurarea că recurentul s-a pensionat anticipat reprezintă o opțiune personală grefată pe o posibilitate legală, iar nu o consecință directă a traumatismului suferit, întrucât din decizia de pensionare depusă la dosar nu rezultă că este vorba de vreun handicap, invaliditate ori stare de boală. De asemenea, în perioadele în care recurentul a fost supus diverselor proceduri și tratamente medicale necesare recuperării, acesta s-a aflat într-o incapacitate temporară de muncă determinată de specificul intervențiilor medicale respective, a cărei durată a fost sistată ulterior. De altfel, cu prilejul dezbaterilor orale, reprezentanta recurentului a precizat, la solicitarea instanței, cu referire la modalitatea în care a fost afectată activitatea profesională, că "acesta nu mai putut să conducă un autoturism, iar atribuțiile erau de birou, prin urmare, nu se mai putea deplasa cu autoturismul la birou, astfel fiindu-i afectată și ascensiunea profesională". O astfel de justificare însă nu dovedește afectarea vieții profesionale a recurentului într-un grad care să impună redimensionarea daunelor morale acordate de instanța de apel și nici nu conturează aspecte de nelegalitate a hotărârii pronunțate de această instanță. În ce privește pretinsa discriminare realizată de către instanța de apel din perspectiva considerentelor vizând vârsta recurentului-reclamant, pe care acesta le apreciază ca fiind "jignitoare și producătoare de inechitate", Înalta Curte constată că o astfel de abordare scoate din context considerentul hotărârii atacate, pe care astfel o denaturează. Instanța de apel a reținut că "...se impune a fi luată în considerare și vârsta intimatului-reclamant (aproximativ 50 ani), acesta fiind o persoană adultă care prin prisma rezistenței fizice dar și a experienței de viață are capacitatea crescută de a gestiona inconvenientele cauzate de leziunile traumatice, spre deosebire de situația unui copil sau a unei persoane tinere, aflate în curs de dezvoltare atât fizică cât mai ales psihologică." Contrar celor susținute de recurentul-reclamant, instanța de apel nu a exprimat un considerent ofensator referitor la adresa acestuia, dimpotrivă, a reținut că datorită vârstei, recurentul are o rezistență fizică și o experiență de viață ce îi conferă o capacitate crescută în gestionarea suferinței, în comparație cu o persoană mai tânără. Prin urmare, nu este vorba de o discriminare în ce privește categoria de vârstă în care se plasează recurentul, cum eronat susține acesta, ci de un argument favorabil în ce privește capacitățile sale fizice și psihice de a face față suferințelor la care a fost expus urmare a accidentului produs. Față de cele arătate, nici acest motiv de recurs nu poate fi primit. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 726/A din 16 mai 2022 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.