ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2810/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2810/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului, reține următoarele:

Prin Sentința nr. 132/ COM din 2 februarie 2011

Tribunalul Bihor a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta SC D.M.

SRL în contradictoriu cu pârâta SC U.A. SA București.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, între reclamanta SC U.A.

SA și pârâta SC D.M. SRL s-a încheiat la data de 26 ianuarie 2009 contractul de

asigurare facultativă pe o perioadă de un an. Bunul asigurat l-a constituit

automacaraua. La data de 20 ianuarie 2010 utilajul a suferit o avarie a

brațului telescopic constând în îndoirea tronsonului 4 al acestuia potrivit

procesului – verbal de verificare tehnică încheiat de I.S.C.I.R.

Cauza exactă care a dus la producerea acestui eveniment nu a fost

stabilită cu prilejul cercetărilor efectuate de către reprezentanții I.S.C.I.R.

în cuprinsul procesului-verbal amintit făcându-se referire la o întârziere a

închiderii mecanismului de ridicare în momentul opririi comenzii de ridicare.

Aceeași împrejurare a fost identificată ca fiind cauza cea mai

probabilă a producerii evenimentului prin raportul întocmit la cererea pârâtei

de către SC P.R.C. SRL. Întrucât din probele administrate nu rezultă vreo altă

cauză posibilă pentru producerea evenimentului, fiind chiar excluse alte trei

cauze prin raportul amintit instanța a considerat că funcționarea defectuoasă a

mecanismului de ridicare a determinat balansarea macaralei și îndoirea brațului

acesteia.

Stabilirea împrejurării dacă acest eveniment se încadrează în categoria

riscurilor asigurate presupune raportarea la dispozițiile art. 1.7 din

condițiile generale și mențiunile speciale. Părțile au prevăzut în acest sens

că pârâta nu datorează despăgubiri pentru avarii accidentale ale mașinilor,

adică ruperea sau avarierea cauzate de defectarea, întreruperea, ruperi și/sau

deranjamente mecanice sau electrice, înghețarea agentului de răcire sau a altui

fluid, lubrifierea defectuoasă, lipsa uleiului sau a agentului de răcire.

Incidența

acestei clauze de excludere presupune reținerea oricăreia dintre ipotezele

prevăzute de prevederea amintită, însă, față de împrejurarea că din probele

administrate rezultă că datorită condițiilor atmosferice de la data producerii

daunei este posibil ca uleiul din reductoare să nu fi ajuns la temperatura

optimă pentru funcționare, tribunalul a considerat că este întrunită ipoteza

avută în vedere de către cele două părți.

Cu toate

acestea nu trebuie omis că teza a II-a a respectivei clauze instituie o

excepție importantă de la excluderea inițială stabilind că, dacă în urma unui

astfel de eveniment are loc o daună materială de consecință la echipamentul

asigurat la care s-a produs avaria accidentală, dauna materială (fizică) de

consecință va fi despăgubită cu excepția ansamblului/subansamblului la care s-a

produs avaria accidentală. Derogarea adusă de părți privește situația în care

în urma unei asemenea avarii accidentale ce ar duce la neacoperirea daunei prin

polița de asigurare se produce o altă daună materială, fiind vorba despre o

relație de tipul cauză-efect.

Așa

fiind, instanța a reținut că îndoirea brațului telescopic al macaralei s-a

datorat balansului făcut de către aceasta ca urmare a funcționării defectuoase

a mecanismului de frânare. Or, atâta timp cât ultimul aspect a fost exclus prin

teza întâi a clauzei amintite și el a fost cel care a dus la producerea daunei

subsecvente tribunalul a considerat că este incidentă derogarea avută în vedere

de către părți.

Determinarea

întinderii prejudiciului ce s-ar impune a fi reparat presupune raportarea la

înscrisurile aflate la filele 21-31. Din coroborarea acestora rezultă că

reclamanta a avansat suma de 129.646, 66 lei, sumă ce se încadrează în

cuantumul estimat prin raportul întocmit de SC P.R.C. SRL (fila 55).

Pentru a

evita însă deschiderea unor dosare de daune pentru daune mici în raport de

valoarea asigurată prin contract a fost stabilită o franșiză de 10 % din

valoarea daunei, dar minim 5.000 lei. Raportat la suma suportată de către

reclamantă, instanța a considerat că franșiza pentru acest eveniment este de

12.964, 666 lei. Până la acest cuantum reclamanta este ținută să suporte

prejudiciul suferit, pârâta putând fi obligată numai la plata diferenței.

Stabilirea

unei atari obligații în sarcina pârâtei presupune însă luarea în considerare a

tuturor clauzelor contractuale. Soluția se impune întrucât chiar dacă au fost

reținute toate elementele ce atrag răspunderea contractuală a acesteia, este

necesar ca reclamanta să fie îndreptățită la pretinderea contravalorii daunei

suportate.

Plata de

către aceasta a contravalorii reparațiilor la automacara reprezintă o condiție

necesară, nu și suficientă pentru admiterea cererii întrucât este posibil ca ab

initio să fi fost exclusă această îndreptățire.

Astfel,

în cuprinsul contractului părțile au stabilit că drepturile de asigurare

corespunzătoare acestuia sunt cesionate în favoarea SC V.R. SA Clauza nu face

nici o distincție în funcție de împrejurarea dacă utilajul a fost sau nu

reparat sau de persoana juridică care a suportat contravaloarea reparațiilor.

Fiind

vorba de o dispoziție asumată în mod liber de către cele două părți, ea se

impune a fi respectată prin prisma prevederilor art. 969 alin. (1) C. civ. Or,

atâta timp cât reclamanta a renunțat la dreptul de a pretinde vreo despăgubire

de la pârâtă în favoarea SC V.R. SA, a considerat că aceasta nu poate solicita

plata despăgubirilor amintite.

Împotriva

acestei hotărâri, a formulat apel reclamanta SC D.M. SRL, solicitând admiterea

apelului, anularea hotărârii atacate și trimitere cauzei pentru o nouă

judecare, cu cheltuieli de judecată.

Curtea de

Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a

pronunțat Decizia nr. 57/ CA din 7 iunie 2011 a respins, ca nefondat, apelul

declarat de reclamanta SC D.M. SRL împotriva sentinței nr. 132/ Com din 02

februarie 2011 a Tribunalului Bihor.

Prin Decizia

nr. 1118 pronunțată la data de 01 martie 2012, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul declarat de reclamanta SC D.M.

SRL împotriva Deciziei nr. 57/ CA din 7 iunie 2011 a Curții de Apel Oradea, pe

care a casat-o cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Pentru a

pronunța această decizie Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că,

chestiunea de drept supusă controlului judiciar vizează greșita admitere a

excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei în promovarea

acțiunii.

Înalta

Curte de Casație și Justiție a apreciat că în mod eronat a constatat instanța

de apel că titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății nu este

reclamanta SC D.M. SRL, care și-a cesionat drepturile decurgând din asigurare,

ci SC V. SA în calitate de cesionar, deoarece prin contractul de cesiune a

poliței de asigurare în favoarea SC V. SA nu a fost transmis dreptul de

proprietate asupra macaralei, iar polița de asigurare a constituit numai

garanția băncii în contractul de credit doar pentru cazul în care bunul

achiziționat și care era afectat garantării returnării creditului, ar fi

pierit.

Cesiunea

poliței de asigurare este doar o garanție suplimentară, care se activează doar

în situația în care este necesară executarea silită a contractului de credit

pentru care s-a constituit polița de asigurare.

Astfel

s-a constatat că reclamanta are calitate procesuală activă în promovarea

acțiunii și cum instanța de apel a soluționat apelul pe excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantei, fără a intra în cercetarea fondului,

instanța de recurs a admis recursul, a casat decizia recurată, trimițând cauza

la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului.

În

rejudecare, prin Decizia nr. 74/ Com/A din 2 octombrie 2012, Curtea de Apel

Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis

apelul declarat de reclamanta SC D.M. SRL împotriva sentinței nr. 132/ Com din 02

februarie 2011 a Tribunalului Bihor, a schimbat în totalitate sentința și în

consecință a admis acțiunea formulată de reclamanta SC D.M. SRL în

contradictoriu cu pârâta SC U.A. SA București, a fost obligată pârâta să

plătească reclamantei suma de 129.646,66 lei cu titlu de despăgubiri,

actualizată cu indicele de inflație până la momentul plății efective și suma de

2131,17 lei reprezentând dobânda legală pentru perioada 12 martie 2010 - 25 mai

6389,28 lei cheltuieli de judecată în primă instanță și în apel.

În motivarea acestei

decizii, instanța de apel, referitor la calitatea reclamantei de a solicita

plata despăgubirilor, a reținut că, prin Decizia nr. 1118 din 01 martie 2012 pronunțată

de către Înalta Curte de Casație și Justiție s-a stabilit în mod irevocabil că

reclamanta are calitatea procesuală activă de a solicita obligarea pârâtei la

plata despăgubirilor datorate în temeiul contractului de asigurare C.P.M. din 26

ianuarie 2009, prin urmare, apelul declarat de către reclamantă cu privire la

acest aspect apare ca fondat.

Totodată, s-a reținut

că solicitarea apelantei de a se anula sentința atacată și de a se trimite

cauza spre rejudecare este neîntemeiată, nefiind incidente dispozițiile art. 297

alin. (1) C. proc. civ., deoarece instanța de fond a cercetat fondul cauzei,

reținând că avaria produsă la macaraua ce a făcut obiectul contractului de

asigurare încheiat între părți se încadrează în categoria riscurilor asigurate.

Curtea de Apel a

constatat că, în mod corect, prima instanță a reținut că avaria produsă la

macaraua ce a făcut obiectul contractului de asigurare încheiat între părți se

încadrează în categoria riscurilor asigurate, potrivit art. 4 pct. 6 lit. b)

din contractul de asigurare și mențiunilor speciale din polița de asigurare.

Potrivit procesului -

verbal de verificare tehnică întocmit I.S.C.I.R. - Inspecția teritorială Oradea

și raportului de expertiză extrajudiciară însușit de către părți, cauza

incidentului care a dus la avarierea brațului macaralei asigurate este

funcționarea defectuoasă a sistemului de frânare al mecanismului de ridicare .

Rezultă, așadar, că

defecțiunea s-a produs la sistemul de frânare al sistemului de ridicare,

determinând îndoirea brațului macaralei, această îndoire apărând ca o daună

materială de consecință la un alt ansamblu al echipamentului asigurat.

Or, potrivit mențiunilor

speciale stipulate în polița de asigurare este exclusă de la despăgubire doar

dauna produsă de avaria accidentală sau defecțiuni, nu și dauna materială de

consecință, aceasta din urmă trebuind a fi despăgubită, cu excepția ansamblului

sau subansamblului la care s-a produs avaria accidentală.

Împrejurarea

că defecțiunea la sistemul de frânare al mecanismului de ridicare a fost una

temporară, care nu a produs o daună la acest sistem - la testele efectuate

ulterior acest mecanism funcționând normal - s-a apreciat că nu prezintă nici o

relevanță deoarece clauzele contractuale nu condiționează despăgubirea daunelor

materiale de consecință de existența unor daune excluse din asigurare, fiind

suficient să se stabilească, așa cum a reținut și instanța de fond, doar

relația cauză - efect, respectiv că dauna materială ce se solicită a fi

despăgubită este consecința unor evenimente, cum ar fi avarii accidentale,

defecțiuni, întreruperi sau deranjamente de natură mecanică sau electrică, ce

s-au produs la un alt ansamblu și subansamblu al echipamentului asigurat.

Instanța de apel a

apreciat că pârâta intimată nu poate fi exonerată de la plata despăgubirilor

pentru dauna produsă reclamatei.

S-a constatat că, așa

cum rezultă din înscrisurile de la fila 21-31 dosar fond, pentru repararea

brațului macaralei reclamanta a avansat suma totală de 129.646, 66 lei pe care

este îndreptățită să o recupereze de la pârâta intimată, în temeiul

contractului de asigurare, conform art. 969 C. civ., sumă ce urmează a fi actualizată

cu indicele de inflație.

De asemenea, în baza art.

43 C. com. s-a apreciat că reclamanta este îndreptățită și la plata dobânzilor

legale aferente sumei de 129.646, 66 lei, pentru perioada 12 martie 2010 - 25

mai 2010, în sumă de 2131,17 lei.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta SC U.A. SA București, întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

O prima critică adusă

hotărârii pronunțate de instanța de apel vizează nesocotirea de către aceasta a

clauzelor contractuale privind deducerea din despăgubire a franșizei de 10%.

Susține că deși

Tribunalul Bihor a apreciat că „Raportat la suma suportată de către reclamanta,

instanța a considerat ca fransiza pentru acest eveniment este de 12.964, 666

lei. Până la acest cuantum reclamanta este ținută să suporte prejudiciul

suferit, pârâta putând fi obligata numai la plata diferenței”, în rejudecare

Curtea de Apel Oradea își însușește criticile Înaltei Curți de Casație și

Justiție, în sensul că SC D.M. SRL este titulara dreptului subiectiv civil, fiind

îndreptățită să solicite despăgubirea și schimbă în tot sentința nr. 132/ Com

din 02 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, în sensul că admite

integral cererea reclamantei.

Recurenta consideră

că, dispunând astfel, instanța de apel, care în motivare analizează clauzele

contractuale, a scăpat din vedere să dea eficienta prevederilor contractuale

referitoare la deducerea din despăgubire a unei sume egale cu 10%, suma pentru

care asiguratul rămâne propriul sau asigurător. Astfel în mod nelegal instanța

de apel a nesocotit o dispoziție asumată în mod

liber de către părți, schimbând în tot sentința de fond în sensul

admiterii integrale a acțiunii.

Astfel, se susține de

către recurentă faptul că instanța de apel trebuia să țină cont de franșiza

prevăzută în contractul de asigurare în cuantum de 10% din valoare daunei,

valoare a daunei stabilită în cuantum de 129.646,66 lei, motiv pentru care

trebuia să oblige societatea la plata sumei de 116.682 lei, aceasta fiind

valoarea despăgubirii la care ar fi fost îndreptățită SC D.M. SRL.

O altă critică adusă

deciziei atacate se referă la admiterea integrală a sumei de 2.131,17 lei

reprezentând modul de calcul a dobânzii legale.

Instanța de apel în

rejudecarea cauzei a admis cererea apelantei reclamante de obligare a

societății de asigurări la suma de 2.131,17 lei reprezentând dobânda legală

pentru perioada 12 martie 2010 - 25 mai 2010, perioada ce vizează durata de

timp scursă de la data invitației la conciliere formulate de reclamanta SC D.M.

SRL și data introducerii acțiunii în instanță.

Recurenta arată că

instanța de apel a reținut greșit data de la care curge dobânda legală, această

dată trebuind să coincidă cu data la care societatea de asigurări a fost pusă

de drept în întârziere. În acest sens instanța de apel a nesocotit faptul că

societatea a primit invitația la conciliere la data de 25 martie 2010 astfel

cum rezultă din adresa din 25 martie 2012 și nicidecum la data de 12 martie 2010

cum greșit a făcut referire în motivarea hotărârii instanța de apel.

Astfel, reținând

corect perioada dintre data invitației la conciliere și anume 25 martie 2010

(data la care societatea a fost pusă de drept în întârziere) și 26 mai 2010

data introducerii acțiunii, consideră că suma pe care societatea ar fi trebuit

să o plătească cu titlu de dobândă legală ca urmare a admiterii acțiunii, este

în cuantum de 1.560,02 lei si nicidecum de 2.131,17 lei astfel cum a reținut

instanța de apel.

Recurenta - pârâtă

solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul

admiterii doar în parte a acțiunii reclamantei cu consecința diminuării

despăgubirii cu contravaloarea franșizei de 10% reglementată de contractul de

asigurare, precum și a contravalorii dobânzii legale.

Reclamanta a formulat

întâmpinare la recursul declarat de pârâtă, în care susține că în mod legal

curtea de apel a obligat-o pe pârâtă la plata dobânzii legale în sumă de

2.131,17 lei, datorată pentru perioada 12,03.2010 - 25 mai 2010, respectiv

pentru perioada cuprinsă între momentul în care pârâta a emis adresa din 11

martie 2010 prin care a comunicat pârâtei că refuză acordarea despăgubirilor și

data introducerii acțiunii, adică 25 mai 2010.

În raport de aceste

considerente din întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului, ca

nefondat, deși nu a făcut nicio referire la primul motiv de recurs și anume

greșita aplicare a legii de curtea de apel care a omis să scadă din

contravaloarea despăgubirilor cuantumul de 10 %, privind franșiza prevăzută de

părți în contract.

Înalta Curte,

analizând actele și lucrările dosarului, în raport de cele două motive de

recurs și de susținerile din întâmpinare, constată următoarele:

Pârâta asigurător, a

achiesat la faptul că datorează despăgubiri reclamantei, în temeiul

contractului de asigurare încheiat la data de 26 ianuarie 2009, cu valabilitate

până la data de 27 ianuarie 2010, (fila 5 dosar fond) pentru evenimentul produs

la data de 20 ianuarie 2010, fiind de acord că suma achitată de reclamantă

pentru repararea macaralei este în cuantum de 129.646,66 lei.

Referitor însă la

cuantumul daunei care trebuie suportată de asigurător, pârâta susține că

potrivit dispozițiilor contractuale, s-a stabilit o franșiză/eveniment de 10 %

din valoarea daunei, dar minim 5.000 lei și în consecință curtea de apel care a

obligat-o pe pârâtă la plata integrală a daunei - 129.646,66 lei, o omis, în

mod nelegal, să aplice dispoziția contractuală precitată, privind franșiza,

care determină o diminuare cu 10 % din această sumă.

În raport de

dispoziția contractuală convenită de părți privind stabilirea unei

franșize/eveniment de 10 % din valoarea daunei, dar minim 5.000 lei, acest

motiv de recurs este fondat și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va

fi admis, urmând ca pârâta să fie obligată la plata unei despăgubiri în sumă de

116.682 lei, ca urmare a deducerii franșizei de 10 % din suma acordată de

curtea de apel, respectiv 129.646,66 lei.

Cu privire la

franșiză trebuie precizat faptul că reclamanta, deși a solicitat respingerea,

în totalitate, a recursului, nu a formulat apărări în sensul că nu trebuie

aplicat coeficientul de 10 %, franșiza, la cuantumul despăgubirii datorate de

pârâtă.

Referitor la al

doilea motiv de recurs, privind perioada pentru care pârâta are obligația să

plătească dobânda legală, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că prin

adresa din 11 martie 2010 pârâta a comunicat reclamantei refuzul de a plăti

despăgubirea și faptul că Dosarul de daună nr. 7003659126 a fost închis și în

consecință, a doua zi, 12 martie 2010 reclamanta a cerut pârâtei prin adresă motivarea

refuzului de plată.

Astfel fiind, în

raport de dispozițiile art. 43 C. com., de la data refuzului de a plăti

despăgubirea, începe să curgă termenul pentru acordarea dobânzii, întrucât

concilierea prealabilă nu este sinonimă cu notificarea prevăzută de

dispozițiile art. 1079 C. civ., cum în mod nelegal susține pârâta.

În consecință,

perioada pentru care trebuie acordată dobânda legală este 12 martie 2010 - 25

mai 2010 (data introducerii acțiunii, necontestată de părți), însă dobânda

trebuie calculată în raport de suma legal datorată și anume 116.682 lei, ca

urmare a aplicării dispozițiilor contractuale incidente privind fransiza de 10

%.

În raport de aceste

considerente, urmează a fi admis și al doilea motiv de recurs în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ.,cu consecința diminuării cuantumului dobânzii legale de

la suma de 2.131,17 lei la suma de 1.918,06 lei, pentru perioada 12 martie 2010

- 25 mai 2010.

Înalta Curte urmează

să mențină celelalte dispoziții ale deciziei și în temeiul art. 274 C. proc.

civ. să dispună obligarea reclamantei la plata sumei de

2.005,67 lei cu titlu

de cheltuieli de judecată în recurs către pârâtă, reprezentând taxă de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de pârâta SC

U.A. SA București

împotriva Deciziei nr.

74/ Com/A

din 2 octombrie 2012

pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică

în parte decizia atacată în sensul că:

Admite

acțiunea formulată de reclamanta SC D.M. SRL în sensul că obligă pe pârâta

SC U.S. SA București

să plătească reclamantei suma de

116.682 lei cu titlu de despăgubiri,

actualizată cu indicele de inflație până la momentul plății efective și suma de

1.918,06 lei reprezentând dobânda legală pentru perioada 12 martie 2010- 25 mai

2010.

Menține

celelalte dispoziții ale deciziei.

Obligă pe

intimata - reclamantă SC D.M. SRL la plata sumei de 2.005,67 lei reprezentând

cheltuieli de judecată în recurs către recurenta - pârâtă SC

U.A. SA București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi

25

septembrie 2013

.