ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2810/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului, reține următoarele: Prin Sentința nr. 132/ COM din 2 februarie 2011 Tribunalul Bihor a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta SC D.M. SRL în contradictoriu cu pârâta SC U.A. SA București. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, între reclamanta SC U.A. SA și pârâta SC D.M. SRL s-a încheiat la data de 26 ianuarie 2009 contractul de asigurare facultativă pe o perioadă de un an. Bunul asigurat l-a constituit automacaraua. La data de 20 ianuarie 2010 utilajul a suferit o avarie a brațului telescopic constând în îndoirea tronsonului 4 al acestuia potrivit procesului – verbal de verificare tehnică încheiat de I.S.C.I.R.

Cauza exactă care a dus la producerea acestui eveniment nu a fost stabilită cu prilejul cercetărilor efectuate de către reprezentanții I.S.C.I.R. în cuprinsul procesului-verbal amintit făcându-se referire la o întârziere a închiderii mecanismului de ridicare în momentul opririi comenzii de ridicare. Aceeași împrejurare a fost identificată ca fiind cauza cea mai probabilă a producerii evenimentului prin raportul întocmit la cererea pârâtei de către SC P.R.C. SRL. Întrucât din probele administrate nu rezultă vreo altă cauză posibilă pentru producerea evenimentului, fiind chiar excluse alte trei cauze prin raportul amintit instanța a considerat că funcționarea defectuoasă a mecanismului de ridicare a determinat balansarea macaralei și îndoirea brațului acesteia.

Stabilirea împrejurării dacă acest eveniment se încadrează în categoria riscurilor asigurate presupune raportarea la dispozițiile art. 1.7 din condițiile generale și mențiunile speciale. Părțile au prevăzut în acest sens că pârâta nu datorează despăgubiri pentru avarii accidentale ale mașinilor, adică ruperea sau avarierea cauzate de defectarea, întreruperea, ruperi și/sau deranjamente mecanice sau electrice, înghețarea agentului de răcire sau a altui fluid, lubrifierea defectuoasă, lipsa uleiului sau a agentului de răcire. Incidența acestei clauze de excludere presupune reținerea oricăreia dintre ipotezele prevăzute de prevederea amintită, însă, față de împrejurarea că din probele administrate rezultă că datorită condițiilor atmosferice de la data producerii daunei este posibil ca uleiul din reductoare să nu fi ajuns la temperatura optimă pentru funcționare, tribunalul a considerat că este întrunită ipoteza avută în vedere de către cele două părți.

Cu toate acestea nu trebuie omis că teza a II-a a respectivei clauze instituie o excepție importantă de la excluderea inițială stabilind că, dacă în urma unui astfel de eveniment are loc o daună materială de consecință la echipamentul asigurat la care s-a produs avaria accidentală, dauna materială (fizică) de consecință va fi despăgubită cu excepția ansamblului/subansamblului la care s-a produs avaria accidentală. Derogarea adusă de părți privește situația în care în urma unei asemenea avarii accidentale ce ar duce la neacoperirea daunei prin polița de asigurare se produce o altă daună materială, fiind vorba despre o relație de tipul cauză-efect. Așa fiind, instanța a reținut că îndoirea brațului telescopic al macaralei s-a datorat balansului făcut de către aceasta ca urmare a funcționării defectuoase a mecanismului de frânare.

Or, atâta timp cât ultimul aspect a fost exclus prin teza întâi a clauzei amintite și el a fost cel care a dus la producerea daunei subsecvente tribunalul a considerat că este incidentă derogarea avută în vedere de către părți. Determinarea întinderii prejudiciului ce s-ar impune a fi reparat presupune raportarea la înscrisurile aflate la filele 21-31. Din coroborarea acestora rezultă că reclamanta a avansat suma de 129.646, 66 lei, sumă ce se încadrează în cuantumul estimat prin raportul întocmit de SC P.R.C. SRL (fila 55). Pentru a evita însă deschiderea unor dosare de daune pentru daune mici în raport de valoarea asigurată prin contract a fost stabilită o franșiză de 10 % din valoarea daunei, dar minim 5.000 lei.

Raportat la suma suportată de către reclamantă, instanța a considerat că franșiza pentru acest eveniment este de 12.964, 666 lei. Până la acest cuantum reclamanta este ținută să suporte prejudiciul suferit, pârâta putând fi obligată numai la plata diferenței. Stabilirea unei atari obligații în sarcina pârâtei presupune însă luarea în considerare a tuturor clauzelor contractuale. Soluția se impune întrucât chiar dacă au fost reținute toate elementele ce atrag răspunderea contractuală a acesteia, este necesar ca reclamanta să fie îndreptățită la pretinderea contravalorii daunei suportate. Plata de către aceasta a contravalorii reparațiilor la automacara reprezintă o condiție necesară, nu și suficientă pentru admiterea cererii întrucât este posibil ca ab initio să fi fost exclusă această îndreptățire.

Astfel, în cuprinsul contractului părțile au stabilit că drepturile de asigurare corespunzătoare acestuia sunt cesionate în favoarea SC V.R. SA Clauza nu face nici o distincție în funcție de împrejurarea dacă utilajul a fost sau nu reparat sau de persoana juridică care a suportat contravaloarea reparațiilor. Fiind vorba de o dispoziție asumată în mod liber de către cele două părți, ea se impune a fi respectată prin prisma prevederilor art. 969 alin. (1) C. civ. Or, atâta timp cât reclamanta a renunțat la dreptul de a pretinde vreo despăgubire de la pârâtă în favoarea SC V.R. SA, a considerat că aceasta nu poate solicita plata despăgubirilor amintite. Împotriva acestei hotărâri, a formulat apel reclamanta SC D.M.

SRL, solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și trimitere cauzei pentru o nouă judecare, cu cheltuieli de judecată. Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a pronunțat Decizia nr. 57/ CA din 7 iunie 2011 a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC D.M. SRL împotriva sentinței nr. 132/ Com din 02 februarie 2011 a Tribunalului Bihor. Prin Decizia nr. 1118 pronunțată la data de 01 martie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul declarat de reclamanta SC D.M. SRL împotriva Deciziei nr. 57/ CA din 7 iunie 2011 a Curții de Apel Oradea, pe care a casat-o cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Pentru a pronunța această decizie Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, chestiunea de drept supusă controlului judiciar vizează greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei în promovarea acțiunii. Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că în mod eronat a constatat instanța de apel că titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății nu este reclamanta SC D.M. SRL, care și-a cesionat drepturile decurgând din asigurare, ci SC V. SA în calitate de cesionar, deoarece prin contractul de cesiune a poliței de asigurare în favoarea SC V. SA nu a fost transmis dreptul de proprietate asupra macaralei, iar polița de asigurare a constituit numai garanția băncii în contractul de credit doar pentru cazul în care bunul achiziționat și care era afectat garantării returnării creditului, ar fi pierit.

Cesiunea poliței de asigurare este doar o garanție suplimentară, care se activează doar în situația în care este necesară executarea silită a contractului de credit pentru care s-a constituit polița de asigurare. Astfel s-a constatat că reclamanta are calitate procesuală activă în promovarea acțiunii și cum instanța de apel a soluționat apelul pe excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, fără a intra în cercetarea fondului, instanța de recurs a admis recursul, a casat decizia recurată, trimițând cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului. În rejudecare, prin Decizia nr. 74/ Com/A din 2 octombrie 2012, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de reclamanta SC D.M.

SRL împotriva sentinței nr. 132/ Com din 02 februarie 2011 a Tribunalului Bihor, a schimbat în totalitate sentința și în consecință a admis acțiunea formulată de reclamanta SC D.M. SRL în contradictoriu cu pârâta SC U.A. SA București, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 129.646,66 lei cu titlu de despăgubiri, actualizată cu indicele de inflație până la momentul plății efective și suma de 2131,17 lei reprezentând dobânda legală pentru perioada 12 martie 2010 - 25 mai 2010. De asemenea, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 6389,28 lei cheltuieli de judecată în primă instanță și în apel.

În motivarea acestei decizii, instanța de apel, referitor la calitatea reclamantei de a solicita plata despăgubirilor, a reținut că, prin Decizia nr. 1118 din 01 martie 2012 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție s-a stabilit în mod irevocabil că reclamanta are calitatea procesuală activă de a solicita obligarea pârâtei la plata despăgubirilor datorate în temeiul contractului de asigurare C.P.M. din 26 ianuarie 2009, prin urmare, apelul declarat de către reclamantă cu privire la acest aspect apare ca fondat. Totodată, s-a reținut că solicitarea apelantei de a se anula sentința atacată și de a se trimite cauza spre rejudecare este neîntemeiată, nefiind incidente dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc.

civ., deoarece instanța de fond a cercetat fondul cauzei, reținând că avaria produsă la macaraua ce a făcut obiectul contractului de asigurare încheiat între părți se încadrează în categoria riscurilor asigurate. Curtea de Apel a constatat că, în mod corect, prima instanță a reținut că avaria produsă la macaraua ce a făcut obiectul contractului de asigurare încheiat între părți se încadrează în categoria riscurilor asigurate, potrivit art. 4 pct. 6 lit. b) din contractul de asigurare și mențiunilor speciale din polița de asigurare. Potrivit procesului - verbal de verificare tehnică întocmit I.S.C.I.R.

- Inspecția teritorială Oradea și raportului de expertiză extrajudiciară însușit de către părți, cauza incidentului care a dus la avarierea brațului macaralei asigurate este funcționarea defectuoasă a sistemului de frânare al mecanismului de ridicare . Rezultă, așadar, că defecțiunea s-a produs la sistemul de frânare al sistemului de ridicare, determinând îndoirea brațului macaralei, această îndoire apărând ca o daună materială de consecință la un alt ansamblu al echipamentului asigurat. Or, potrivit mențiunilor speciale stipulate în polița de asigurare este exclusă de la despăgubire doar dauna produsă de avaria accidentală sau defecțiuni, nu și dauna materială de consecință, aceasta din urmă trebuind a fi despăgubită, cu excepția ansamblului sau subansamblului la care s-a produs avaria accidentală.

Împrejurarea că defecțiunea la sistemul de frânare al mecanismului de ridicare a fost una temporară, care nu a produs o daună la acest sistem - la testele efectuate ulterior acest mecanism funcționând normal - s-a apreciat că nu prezintă nici o relevanță deoarece clauzele contractuale nu condiționează despăgubirea daunelor materiale de consecință de existența unor daune excluse din asigurare, fiind suficient să se stabilească, așa cum a reținut și instanța de fond, doar relația cauză - efect, respectiv că dauna materială ce se solicită a fi despăgubită este consecința unor evenimente, cum ar fi avarii accidentale, defecțiuni, întreruperi sau deranjamente de natură mecanică sau electrică, ce s-au produs la un alt ansamblu și subansamblu al echipamentului asigurat.

Instanța de apel a apreciat că pârâta intimată nu poate fi exonerată de la plata despăgubirilor pentru dauna produsă reclamatei. S-a constatat că, așa cum rezultă din înscrisurile de la fila 21-31 dosar fond, pentru repararea brațului macaralei reclamanta a avansat suma totală de 129.646, 66 lei pe care este îndreptățită să o recupereze de la pârâta intimată, în temeiul contractului de asigurare, conform art. 969 C. civ., sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație. De asemenea, în baza art. 43 C. com. s-a apreciat că reclamanta este îndreptățită și la plata dobânzilor legale aferente sumei de 129.646, 66 lei, pentru perioada 12 martie 2010 - 25 mai 2010, în sumă de 2131,17 lei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC U.A. SA București, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. O prima critică adusă hotărârii pronunțate de instanța de apel vizează nesocotirea de către aceasta a clauzelor contractuale privind deducerea din despăgubire a franșizei de 10%. Susține că deși Tribunalul Bihor a apreciat că „Raportat la suma suportată de către reclamanta, instanța a considerat ca fransiza pentru acest eveniment este de 12.964, 666 lei. Până la acest cuantum reclamanta este ținută să suporte prejudiciul suferit, pârâta putând fi obligata numai la plata diferenței”, în rejudecare Curtea de Apel Oradea își însușește criticile Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că SC D.M.

SRL este titulara dreptului subiectiv civil, fiind îndreptățită să solicite despăgubirea și schimbă în tot sentința nr. 132/ Com din 02 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, în sensul că admite integral cererea reclamantei. Recurenta consideră că, dispunând astfel, instanța de apel, care în motivare analizează clauzele contractuale, a scăpat din vedere să dea eficienta prevederilor contractuale referitoare la deducerea din despăgubire a unei sume egale cu 10%, suma pentru care asiguratul rămâne propriul sau asigurător. Astfel în mod nelegal instanța de apel a nesocotit o dispoziție asumată în mod liber de către părți, schimbând în tot sentința de fond în sensul admiterii integrale a acțiunii.

Astfel, se susține de către recurentă faptul că instanța de apel trebuia să țină cont de franșiza prevăzută în contractul de asigurare în cuantum de 10% din valoare daunei, valoare a daunei stabilită în cuantum de 129.646,66 lei, motiv pentru care trebuia să oblige societatea la plata sumei de 116.682 lei, aceasta fiind valoarea despăgubirii la care ar fi fost îndreptățită SC D.M. SRL. O altă critică adusă deciziei atacate se referă la admiterea integrală a sumei de 2.131,17 lei reprezentând modul de calcul a dobânzii legale. Instanța de apel în rejudecarea cauzei a admis cererea apelantei reclamante de obligare a societății de asigurări la suma de 2.131,17 lei reprezentând dobânda legală pentru perioada 12 martie 2010 - 25 mai 2010, perioada ce vizează durata de timp scursă de la data invitației la conciliere formulate de reclamanta SC D.M.

SRL și data introducerii acțiunii în instanță. Recurenta arată că instanța de apel a reținut greșit data de la care curge dobânda legală, această dată trebuind să coincidă cu data la care societatea de asigurări a fost pusă de drept în întârziere. În acest sens instanța de apel a nesocotit faptul că societatea a primit invitația la conciliere la data de 25 martie 2010 astfel cum rezultă din adresa din 25 martie 2012 și nicidecum la data de 12 martie 2010 cum greșit a făcut referire în motivarea hotărârii instanța de apel. Astfel, reținând corect perioada dintre data invitației la conciliere și anume 25 martie 2010 (data la care societatea a fost pusă de drept în întârziere) și 26 mai 2010 data introducerii acțiunii, consideră că suma pe care societatea ar fi trebuit să o plătească cu titlu de dobândă legală ca urmare a admiterii acțiunii, este în cuantum de 1.560,02 lei si nicidecum de 2.131,17 lei astfel cum a reținut instanța de apel.

Recurenta - pârâtă solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii doar în parte a acțiunii reclamantei cu consecința diminuării despăgubirii cu contravaloarea franșizei de 10% reglementată de contractul de asigurare, precum și a contravalorii dobânzii legale.

Reclamanta a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâtă, în care susține că în mod legal curtea de apel a obligat-o pe pârâtă la plata dobânzii legale în sumă de 2.131,17 lei, datorată pentru perioada 12,03.2010 - 25 mai 2010, respectiv pentru perioada cuprinsă între momentul în care pârâta a emis adresa din 11 martie 2010 prin care a comunicat pârâtei că refuză acordarea despăgubirilor și data introducerii acțiunii, adică 25 mai 2010. În raport de aceste considerente din întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, deși nu a făcut nicio referire la primul motiv de recurs și anume greșita aplicare a legii de curtea de apel care a omis să scadă din contravaloarea despăgubirilor cuantumul de 10 %, privind franșiza prevăzută de părți în contract.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de cele două motive de recurs și de susținerile din întâmpinare, constată următoarele: Pârâta asigurător, a achiesat la faptul că datorează despăgubiri reclamantei, în temeiul contractului de asigurare încheiat la data de 26 ianuarie 2009, cu valabilitate până la data de 27 ianuarie 2010, (fila 5 dosar fond) pentru evenimentul produs la data de 20 ianuarie 2010, fiind de acord că suma achitată de reclamantă pentru repararea macaralei este în cuantum de 129.646,66 lei.

Referitor însă la cuantumul daunei care trebuie suportată de asigurător, pârâta susține că potrivit dispozițiilor contractuale, s-a stabilit o franșiză/eveniment de 10 % din valoarea daunei, dar minim 5.000 lei și în consecință curtea de apel care a obligat-o pe pârâtă la plata integrală a daunei - 129.646,66 lei, o omis, în mod nelegal, să aplice dispoziția contractuală precitată, privind franșiza, care determină o diminuare cu 10 % din această sumă. În raport de dispoziția contractuală convenită de părți privind stabilirea unei franșize/eveniment de 10 % din valoarea daunei, dar minim 5.000 lei, acest motiv de recurs este fondat și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi admis, urmând ca pârâta să fie obligată la plata unei despăgubiri în sumă de 116.682 lei, ca urmare a deducerii franșizei de 10 % din suma acordată de curtea de apel, respectiv 129.646,66 lei.

Cu privire la franșiză trebuie precizat faptul că reclamanta, deși a solicitat respingerea, în totalitate, a recursului, nu a formulat apărări în sensul că nu trebuie aplicat coeficientul de 10 %, franșiza, la cuantumul despăgubirii datorate de pârâtă. Referitor la al doilea motiv de recurs, privind perioada pentru care pârâta are obligația să plătească dobânda legală, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că prin adresa din 11 martie 2010 pârâta a comunicat reclamantei refuzul de a plăti despăgubirea și faptul că Dosarul de daună nr. 7003659126 a fost închis și în consecință, a doua zi, 12 martie 2010 reclamanta a cerut pârâtei prin adresă motivarea refuzului de plată.

Astfel fiind, în raport de dispozițiile art. 43 C. com., de la data refuzului de a plăti despăgubirea, începe să curgă termenul pentru acordarea dobânzii, întrucât concilierea prealabilă nu este sinonimă cu notificarea prevăzută de dispozițiile art. 1079 C. civ., cum în mod nelegal susține pârâta. În consecință, perioada pentru care trebuie acordată dobânda legală este 12 martie 2010 - 25 mai 2010 (data introducerii acțiunii, necontestată de părți), însă dobânda trebuie calculată în raport de suma legal datorată și anume 116.682 lei, ca urmare a aplicării dispozițiilor contractuale incidente privind fransiza de 10 %. În raport de aceste considerente, urmează a fi admis și al doilea motiv de recurs în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.,cu consecința diminuării cuantumului dobânzii legale de la suma de 2.131,17 lei la suma de 1.918,06 lei, pentru perioada 12 martie 2010 - 25 mai 2010. Înalta Curte urmează să mențină celelalte dispoziții ale deciziei și în temeiul art. 274 C. proc. civ. să dispună obligarea reclamantei la plata sumei de 2.005,67 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs către pârâtă, reprezentând taxă de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC U.A. SA București împotriva Deciziei nr. 74/ Com/A din 2 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte decizia atacată în sensul că: Admite acțiunea formulată de reclamanta SC D.M. SRL în sensul că obligă pe pârâta SC U.S. SA București să plătească reclamantei suma de 116.682 lei cu titlu de despăgubiri, actualizată cu indicele de inflație până la momentul plății efective și suma de 1.918,06 lei reprezentând dobânda legală pentru perioada 12 martie 2010- 25 mai 2010. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Obligă pe intimata - reclamantă SC D.M. SRL la plata sumei de 2.005,67 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs către recurenta - pârâtă SC U.A.

SA București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2013 .