ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1118/2012

Ședința publică de la 1 martie 2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanta SC D.M.

SRL prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, a solicitat obligarea pârâtei SC U.A. SA la

plata sumei de 129.646, 66 lei cu titlu de daune și 2.131, 17 lei dobândă legală

aferentă, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Bihor, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 132/COM din 2

februarie 2011, a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta SC D.M.

SRL.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că îndoirea brațului

telescopic al macaralei s-a datorat balansului făcut de către aceasta ca urmare

a funcționării defectuoase a mecanismului de frânare. Or, atâta timp cât

ultimul aspect a fost exclus prin teza întâi a clauzei amintite și el a fost

cel care a dus la producerea daunei subsecvente consideră că este incidentă

derogarea avută în vedere de către părți.

Concluzia se impune

cu atât mai mult cu cât în partea finală s-a prevăzut în mod expres că pârâta

nu datorează despăgubiri pentru avariile produse ansamblului/subansamblului la

care s-a produs avaria accidentală. Raportând această clauză la situația de

fapt reținută, rezultă că s-a avut în vedere avaria produsă mecanismului de

frânare. Tocmai de aceea, a considerat că pârâta nu este exceptată de la plata

daunelor cauzate ca urmare a evenimentului amintit, apărarea sub acest aspect

fiind nefondată.

Instanța de fond a

constatat din coroborarea înscrisurilor aflate la dosar că reclamanta a avansat

suma de 129.646, 66 lei, sumă ce se încadrează în cuantumul estimat prin

raportul întocmit de P.R.C. SRL.

Pentru a evita însă

deschiderea unor dosare de daune pentru daune mici în raport de valoarea

asigurată prin contract a fost stabilită o franșiză de 10 % din valoarea

daunei, dar minim 5.000 lei. Raportat la suma suportată de către reclamantă,

instanța a considerat că franșiza pentru acest eveniment este de 12.964, 666

lei. Până la acest cuantum reclamanta este ținută să suporte prejudiciul

suferit, pârâta putând fi obligată numai la plata diferenței.

Instanța a apreciat

că plata de către aceasta a contravalorii reparațiilor la automacara reprezintă

o condiție necesară, nu și suficientă pentru admiterea cererii întrucât este

posibil ca

ab initio

să fi fost exclusă această îndreptățire.

Astfel, s-a constatat

că în cuprinsul contractului părțile au stabilit că drepturile de asigurare

corespunzătoare acestuia sunt cesionate în favoarea V.B. România. Clauza nu

face nicio distincție în funcție de împrejurarea dacă utilajul a fost sau nu

reparat sau de persoana juridică care a suportat contravaloarea reparațiilor.

Fiind vorba de o

dispoziție asumată în mod liber de către cele două părți, ea se impune a fi

respectată prin prisma prevederilor art. 969 alin. (1) C. civ. Or, atâta timp

cât reclamanta a renunțat la dreptul de a pretinde vreo despăgubire de la

pârâtă în favoarea V.B. România, a considerat că aceasta nu poate solicita

plata despăgubirilor amintite.

Apelul formulat de

reclamanta SC D.M. SRL, împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat

de Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, prin decizia nr. 57/C/2011-A din 7 iunie 2011.

În argumentarea

acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență, că prin sentința

apelată, instanța de fond a respins ca nefondată acțiunea, deși în considerente

s-a reținut că reclamanta a renunțat la dreptul de a pretinde vreo despăgubire

în favoarea V.B. România, astfel că, drepturile de asigurare fiind cesionate în

favoarea acestei instituții, reclamanta nu poate solicita plata de despăgubiri

în temeiul contractului de asigurare. S-a reținut astfel că instanța a

pronunțat hotărârea apelată în temeiul excepției lipsei calității procesuale

active, reținând că nu este persoana îndreptățită la solicitarea

despăgubirilor, atâta timp cât și-a cesionat drepturile decurgând din

asigurare.

Instanța de apel a

reținut, că prima instanță a pronunțat sentința cu încălcarea principiului

contradictorialității și al dreptului de apărare al părții, câtă vreme nu a pus

în discuția părților această excepție, pentru a da posibilitatea reclamantei să

își justifice calitatea procesuală activă.

Instanța de apel în

virtutea caracterului devolutiv al apelului, care permite instanței de apel să

verifice sentința apelată atât sub aspectul legalității, cât și cel al

temeiniciei, în limitele criticii formulate de apelant, câtă vreme aspectul

reținut de instanța de fond constituie motiv de apel, a apreciat că nu se

impune desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, ci

realizarea analizei sentinței sub toate aspectele de către instanța de apel.

Astfel, s-a reținut

că între părți s-a încheiat contractul de credit pentru investiții nr. 1066/NN

din 08 ianuarie 2008, pentru suma de 3.850.000 Euro, în vederea finanțării

achiziționării de macarale noi sau/și second hand, pentru extinderii

activității împrumutatului.

În vederea garantării

creditului, prin anexa 5 la contractul de garanție reală asupra bunurilor

mobile încheiat la data de 16 aprilie 2008, accesoriu la contractul de credit

nr. 1066/NN/2008, a fost adusă în garanție o bucată macara Liebherr LTM 1080/1,

acesta constituind bunul în legătură cu care reclamanta a formulat acțiunea în

despăgubiri ce face obiectul prezentului dosar.

Pentru analiza

excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, instanța de apel

analizând clauzele contractuale inserate în contractul de credit încheiat între

părți, a constatat că, în polița de asigurare încheiată de societatea

reclamantă cu U.V.I.G. SA s-a prevăzut expres că drepturile din asigurare

corespunzătoare prezentului contract sunt cesionate în favoarea V.B. România.

Din interpretarea

tuturor acestor clauze contractuale, instanța de apel a reținut că, între părți

– SC D.M. SRL și S.C. V.B. România S.A. – ca efect al cesiunii de creanță, din

momentul realizării acordului de voință, creanța se transferă către cesionar,

cu toate drepturile pe care i le conferea cedentului, iar titularul dreptului

din raportul juridic dedus judecății nu este reclamanta, care și-a cesionat

drepturile decurgând din asigurare, ci S.C. V.B. România S.A., în calitate de

cesionar. Totodată s-a apreciat că din acest punct de vedere, nu prezintă

relevanță faptul că societatea reclamantă este cea care a suportat cheltuielile

ocazionate de repararea și punerea în funcțiune a utilajului, căci acest simplu

fapt nu îi conferă calitate procesuală activă în cauză.

În consecință

coroborând clauzele contractului de credit – în sensul că se cesionează

polițele în favoarea băncii – cu clauzele din contractul de asigurare – în

sensul că asigurarea acoperă atât avarierea, cât și distrugerea sau pierderea

bunului asigurat, ca urmare a producerii riscului asigurat – instanța de apel a

reținut că banca a devenit cesionarul drepturilor din asigurare fără nici o

distincție în funcție de dauna produsă, respectiv simpla avariere ori

distrugerea totală a bunului asigurat.

Împotriva acestei

decizii reclamanta SC D.M. SRL a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art.

304 punctele 5, 8 și 9 C. proc. civ., în motivarea cărora a susținut, în

esență, că instanța de apel analizând cauza sub toate aspectele a privat-o de

un grad de jurisdicție întrucât practic prima analiză a fondului cauzei a fost

realizată de către instanța de apel și a trecut la analiza excepției lipsei

calității procesuale active a reclamantei în ciuda faptului că nici în fața

instanței de apel nu s-a pus în discuție această excepție.

Referindu-se la

justificarea calității sale procesuale active, recurenta a susținut că

justificarea cesiunii poliței de asigurare în favoarea SC V.B. SA se regăsește

în garanția instituită în favoarea respectivei bănci ca urmare a contractului

de creditare încheiat între părți.

Înalta Curte

verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de

motivele invocate, constată că recursul declarat în cauză este întemeiat în

limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează

:

Chestiunea de drept

supusă controlului judiciar de către recurentă, vizează greșita admitere a

excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei în promovarea

acțiunii.

Critica este fondată.

Astfel, se constată

că instanța de apel a apreciat în mod eronat că titularul dreptului din

raportul juridic dedus judecății nu este reclamanta SC D.M. SRL care și-a

cesionat drepturile decurgând din asigurare, ci V.B. SA în calitate de

cesionar, întrucât prin contractul de cesiune a poliței de asigurare în

favoarea SC V.B. SA nu a fost transmis dreptul de proprietate asupra macaralei,

iar polița de asigurare a constituit numai garanția băncii în contractul de

credit doar pentru cazul în care bunul achiziționat și care era afectat

garantării returnării creditului, ar fi pierit.

Totodată se reține că

cesiunea poliței de asigurare este doar o garanție suplimentară, care se

activează doar în situația în care este necesară executarea silită a

contractului de credit pentru care s-a constituit polița de asigurare.

În consecință, se

constată că reclamanta are calitate procesuală activă în promovarea acțiunii și

având în vedere că instanța de apel a soluționat apelul pe excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantului, fără a intra în cercetarea

fondului, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va admite recursul,

va casa decizia recurată, și va trimite cauza la aceeași instanță pentru

rejudecarea apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta SC D.M. SRL împotriva deciziei nr. 57/C/2011-A din 7

iunie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 martie 2012.