ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1118/2012

Ședința publică de la 1 martie 2012 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta SC D.M. SRL prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a solicitat obligarea pârâtei SC U.A. SA la plata sumei de 129.646, 66 lei cu titlu de daune și 2.131, 17 lei dobândă legală aferentă, cu cheltuieli de judecată. Tribunalul Bihor, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 132/COM din 2 februarie 2011, a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta SC D.M. SRL. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că îndoirea brațului telescopic al macaralei s-a datorat balansului făcut de către aceasta ca urmare a funcționării defectuoase a mecanismului de frânare.

Or, atâta timp cât ultimul aspect a fost exclus prin teza întâi a clauzei amintite și el a fost cel care a dus la producerea daunei subsecvente consideră că este incidentă derogarea avută în vedere de către părți. Concluzia se impune cu atât mai mult cu cât în partea finală s-a prevăzut în mod expres că pârâta nu datorează despăgubiri pentru avariile produse ansamblului/subansamblului la care s-a produs avaria accidentală. Raportând această clauză la situația de fapt reținută, rezultă că s-a avut în vedere avaria produsă mecanismului de frânare. Tocmai de aceea, a considerat că pârâta nu este exceptată de la plata daunelor cauzate ca urmare a evenimentului amintit, apărarea sub acest aspect fiind nefondată.

Instanța de fond a constatat din coroborarea înscrisurilor aflate la dosar că reclamanta a avansat suma de 129.646, 66 lei, sumă ce se încadrează în cuantumul estimat prin raportul întocmit de P.R.C. SRL. Pentru a evita însă deschiderea unor dosare de daune pentru daune mici în raport de valoarea asigurată prin contract a fost stabilită o franșiză de 10 % din valoarea daunei, dar minim 5.000 lei. Raportat la suma suportată de către reclamantă, instanța a considerat că franșiza pentru acest eveniment este de 12.964, 666 lei. Până la acest cuantum reclamanta este ținută să suporte prejudiciul suferit, pârâta putând fi obligată numai la plata diferenței. Instanța a apreciat că plata de către aceasta a contravalorii reparațiilor la automacara reprezintă o condiție necesară, nu și suficientă pentru admiterea cererii întrucât este posibil ca ab initio să fi fost exclusă această îndreptățire.

Astfel, s-a constatat că în cuprinsul contractului părțile au stabilit că drepturile de asigurare corespunzătoare acestuia sunt cesionate în favoarea V.B. România. Clauza nu face nicio distincție în funcție de împrejurarea dacă utilajul a fost sau nu reparat sau de persoana juridică care a suportat contravaloarea reparațiilor. Fiind vorba de o dispoziție asumată în mod liber de către cele două părți, ea se impune a fi respectată prin prisma prevederilor art. 969 alin. (1) C. civ. Or, atâta timp cât reclamanta a renunțat la dreptul de a pretinde vreo despăgubire de la pârâtă în favoarea V.B. România, a considerat că aceasta nu poate solicita plata despăgubirilor amintite. Apelul formulat de reclamanta SC D.M.

SRL, împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 57/C/2011-A din 7 iunie 2011. În argumentarea acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență, că prin sentința apelată, instanța de fond a respins ca nefondată acțiunea, deși în considerente s-a reținut că reclamanta a renunțat la dreptul de a pretinde vreo despăgubire în favoarea V.B. România, astfel că, drepturile de asigurare fiind cesionate în favoarea acestei instituții, reclamanta nu poate solicita plata de despăgubiri în temeiul contractului de asigurare. S-a reținut astfel că instanța a pronunțat hotărârea apelată în temeiul excepției lipsei calității procesuale active, reținând că nu este persoana îndreptățită la solicitarea despăgubirilor, atâta timp cât și-a cesionat drepturile decurgând din asigurare.

Instanța de apel a reținut, că prima instanță a pronunțat sentința cu încălcarea principiului contradictorialității și al dreptului de apărare al părții, câtă vreme nu a pus în discuția părților această excepție, pentru a da posibilitatea reclamantei să își justifice calitatea procesuală activă. Instanța de apel în virtutea caracterului devolutiv al apelului, care permite instanței de apel să verifice sentința apelată atât sub aspectul legalității, cât și cel al temeiniciei, în limitele criticii formulate de apelant, câtă vreme aspectul reținut de instanța de fond constituie motiv de apel, a apreciat că nu se impune desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, ci realizarea analizei sentinței sub toate aspectele de către instanța de apel.

Astfel, s-a reținut că între părți s-a încheiat contractul de credit pentru investiții nr. 1066/NN din 08 ianuarie 2008, pentru suma de 3.850.000 Euro, în vederea finanțării achiziționării de macarale noi sau/și second hand, pentru extinderii activității împrumutatului. În vederea garantării creditului, prin anexa 5 la contractul de garanție reală asupra bunurilor mobile încheiat la data de 16 aprilie 2008, accesoriu la contractul de credit nr. 1066/NN/2008, a fost adusă în garanție o bucată macara Liebherr LTM 1080/1, acesta constituind bunul în legătură cu care reclamanta a formulat acțiunea în despăgubiri ce face obiectul prezentului dosar. Pentru analiza excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, instanța de apel analizând clauzele contractuale inserate în contractul de credit încheiat între părți, a constatat că, în polița de asigurare încheiată de societatea reclamantă cu U.V.I.G.

SA s-a prevăzut expres că drepturile din asigurare corespunzătoare prezentului contract sunt cesionate în favoarea V.B. România. Din interpretarea tuturor acestor clauze contractuale, instanța de apel a reținut că, între părți – SC D.M. SRL și S.C. V.B. România S.A. – ca efect al cesiunii de creanță, din momentul realizării acordului de voință, creanța se transferă către cesionar, cu toate drepturile pe care i le conferea cedentului, iar titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății nu este reclamanta, care și-a cesionat drepturile decurgând din asigurare, ci S.C. V.B. România S.A., în calitate de cesionar. Totodată s-a apreciat că din acest punct de vedere, nu prezintă relevanță faptul că societatea reclamantă este cea care a suportat cheltuielile ocazionate de repararea și punerea în funcțiune a utilajului, căci acest simplu fapt nu îi conferă calitate procesuală activă în cauză.

În consecință coroborând clauzele contractului de credit – în sensul că se cesionează polițele în favoarea băncii – cu clauzele din contractul de asigurare – în sensul că asigurarea acoperă atât avarierea, cât și distrugerea sau pierderea bunului asigurat, ca urmare a producerii riscului asigurat – instanța de apel a reținut că banca a devenit cesionarul drepturilor din asigurare fără nici o distincție în funcție de dauna produsă, respectiv simpla avariere ori distrugerea totală a bunului asigurat. Împotriva acestei decizii reclamanta SC D.M. SRL a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 punctele 5, 8 și 9 C. proc.

civ., în motivarea cărora a susținut, în esență, că instanța de apel analizând cauza sub toate aspectele a privat-o de un grad de jurisdicție întrucât practic prima analiză a fondului cauzei a fost realizată de către instanța de apel și a trecut la analiza excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei în ciuda faptului că nici în fața instanței de apel nu s-a pus în discuție această excepție. Referindu-se la justificarea calității sale procesuale active, recurenta a susținut că justificarea cesiunii poliței de asigurare în favoarea SC V.B. SA se regăsește în garanția instituită în favoarea respectivei bănci ca urmare a contractului de creditare încheiat între părți.

Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de motivele invocate, constată că recursul declarat în cauză este întemeiat în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează : Chestiunea de drept supusă controlului judiciar de către recurentă, vizează greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei în promovarea acțiunii. Critica este fondată. Astfel, se constată că instanța de apel a apreciat în mod eronat că titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății nu este reclamanta SC D.M. SRL care și-a cesionat drepturile decurgând din asigurare, ci V.B. SA în calitate de cesionar, întrucât prin contractul de cesiune a poliței de asigurare în favoarea SC V.B.

SA nu a fost transmis dreptul de proprietate asupra macaralei, iar polița de asigurare a constituit numai garanția băncii în contractul de credit doar pentru cazul în care bunul achiziționat și care era afectat garantării returnării creditului, ar fi pierit. Totodată se reține că cesiunea poliței de asigurare este doar o garanție suplimentară, care se activează doar în situația în care este necesară executarea silită a contractului de credit pentru care s-a constituit polița de asigurare. În consecință, se constată că reclamanta are calitate procesuală activă în promovarea acțiunii și având în vedere că instanța de apel a soluționat apelul pe excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, fără a intra în cercetarea fondului, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc.

civ. va admite recursul, va casa decizia recurată, și va trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC D.M. SRL împotriva deciziei nr. 57/C/2011-A din 7 iunie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2012.