ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4371/2014

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC K.V. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâții C.S.A. și D.F.G. din cadrul primei pârâte, anularea Deciziei nr. D1 din 27 iunie 2012, emisă de C.S.A. - D.F.G., comunicată la data de 30 iunie 2012, admiterea plângerii, desființarea în parte a Deciziei nr. D1 din 27 iunie 2012 emisă de C.S.A. - D.F.G. și obligarea pârâtelor, în solidar, la plata către reclamantă a următoarelor sume: - 386.331 RON (84.800 euro x 4,5558 RON/euro), reprezentând prejudiciul creat reclamantei de către SC D.A.A.G.

SA - în faliment, în ale cărei obligații de plată sunt subrogate prin efectul legii pârâtele, ca urmare a respingerii nejustificate a cererii de despăgubiri, echivalent cu venitul nerealizat ca urmare a imobilizării mașinii și utilajului (macara) instalat pe aceasta; - 80.911 RON, reprezentând dobânda legală raportată la suma solicitată cu titlu de prejudiciu, echivalent cu venitul nerealizat; - 52.622,76 RON, reprezentând cheltuieli de judecată și onorarii de avocat în instanțele judecătorești, precum și în procedura în fața C.S.A. - D.F.G.; - 23.032,59 RON reprezentând despăgubire calculată eronat pentru reparațiile brațului macaralei; - 851 RON, reprezentând diferență dobânzi calculate eronat la despăgubirea pentru reparația brațului macaralei, cu cheltuieli de judecată și onorariul de avocat.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în fapt, că între SC K.V. SRL București, în calitate de asigurat și D.A.A.G. SA, în calitate de asigurător, s-a încheiat, la data de 30 mai 2008, Polița de asigurare P1 pentru asigurarea facultativă a autovehiculelor pentru avarii și furt, pentru autovehiculul asigurat categoria macara, marca D., număr de înmatriculare B1, pentru o perioadă de 12 luni, respectiv de la 2 iunie 2008 la 1 iunie 2009. La data de 29 noiembrie 2008, în interiorul perioadei asigurate, în timp ce se afla în circulație, autovehiculul sus-menționat a fost implicat într-un eveniment rutier pe ulița aflată în vecinătatea cartierului G. din orașul C. și s-a răsturnat în albia râului Prahova.

Organele de poliție competente din localitatea C., prin Procesul-verbal din 2 decembrie 2008, au stabilit starea de fapt și au emis documentele corespunzătoare, care ulterior au fost depuse de asigurata SC K.V. SRL la societatea de asigurare D.A.A.G. SA, unde s-a constituit Dosarul de daună D1. Urmare a evenimentului survenit, autovehiculul asigurat a suferit grave avarii, atât la cabină, cât și la macara (instalație montată pe corpul mașinii). Reparația corpului mașinii a fost executată în România, de reprezentanța D. - E.H. SRL fiind evaluată la suma de 84.408,70 RON. Potrivit negației dată de unitatea service specializată D. - E.H. SRL, reparația macaralei instalată pe corpul mașinii nu s-a putut executa în țară, ci numai de producător în străinătate.

Societatea de asigurare D.A.A.G. SA a comunicat reclamantei SC K.V. SRL respingerea integrală a dreptului la despăgubire, pentru motive total neîntemeiate (înlăturate ulterior de instanța de judecată prin hotărâre definitivă și irevocabilă), invocând inexistența riscului asigurat. Pârâta C.S.A. prin D.F.G. denumită în continuare Fond, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca neîntemeiată a plângerii și menținerea ca legală și temeinică a deciziei nr. D1 din 27 iunie 2012 emisă de C.S.A. - D.F.G. A precizat că, deși prin cererea dedusă judecații, reclamanta solicită obligarea în solidar a C.S.A. și a C.S.A - D.F.G., este vorba despre aceeași instituție, D.F.G.

fiind un departament specializat în cadrul C.S.A., lipsit de personalitate juridica (art. 9 alin. (3) din Normele privind Fondul de garantare), înființat în scopul prevăzut de art. 60 din Legea 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România cu atribuții expres prevăzute de Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară și falimentul societăților de asigurare și de Normele privind Fondul de garantare aprobate prin O.P.C.S.A. nr. 10/2009. Prin Sentința nr. 500 din 4 februarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului D.F.G.; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC K.V.

SRL, în contradictoriu cu pârâtele C.S.A. și C.S.A. - D.F.G.; a anulat în parte decizia emisă de către pârâți în 27 iunie 2012, în sensul că a obligat pârâții să admită la plată și următoarele sume: 23.032,59 RON, reprezentând diferența de curs valutar; 851 RON, reprezentând dobânda legală aferentă primei sume și 21.950 RON, reprezentând despăgubiri constând în cheltuieli de judecată (taxă de timbru și onorariu de avocat); a respins celelalte pretenții ca neîntemeiate. Totodată, a obligat pârâții la plata către reclamantă a sumei de 909 RON, cheltuieli de judecată (taxa de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat), admise în parte, proporțional celor admise. Cu privire la excepția lipsei capacității procesuale de folosință astfel cum aceasta a fost invocată și susținută de către pârâte prin reprezentant legal, Curtea constată că este neîntemeiată urmând a fi respinsă ca atare având în vedere că deși pârâtul D.F.G.

din cadrul C.S.A. nu deține în sensul legii de drept comun personalitate juridică, totuși în materia contenciosului administrativ, în general, iar în special în domeniul de aplicare a Legii nr. 503/2004, se constată că există o identitate între persoana acestui pârât și emitentul actului administrativ a cărui anulare se solicită în prezenta cauză, nefiind relevantă din această perspectivă existența/inexistența calității pârâtului de persoană juridică cu toate atributele și obligațiile derivând din acest statut, ci exclusiv calitatea de emitent al actului administrativ atacat, calitate care a avut la bază atât dreptul, cât și obligația legală ale acestui pârât de a se pronunța asupra cererii de plată formulată de către reclamantă în temeiul acestor dispoziții speciale.

Asupra fondului cauzei, instanța de fond a constatat caracterul întemeiat al capătului de cerere privind recunoașterea dreptului reclamantei la plata sumei de 23.032,59 RON, reprezentând diferență de curs valutar. În concret, prima instanță a reținut că această sumă este compusă din diferența de curs valutar solicitată de către reclamantă și avută în vedere de către pârâți la calcularea cuantumului indemnizației de asigurare aferente reparației brațului macaralei, în special cursul valutar în raport de care a fost calculată conversia indemnizației din euro în RON, curs care se impunea a fi luat în considerare exclusiv în raport de clauzele contractuale existente între părți, precum și de dispozițiile legale în vigoare la data încheierii acestui contract de asigurare facultativă și respectiv la data producerii evenimentului asigurat.

Prin urmare, Curtea a constatat că, potrivit deciziei atacate, acest curs valutar în privința acestei sume a fost calculat de către pârâți în raport de data producerii evenimentului asigurat, interpretând și aplicând cu încălcarea scopului prevăzut de Legea nr. 503/2004, dispozițiile art. 13.2 și 13.8 din clauzele contractului de asigurare facultativă, respectiv art. 13 și 14 alin. (1) din Normele aprobate prin O.C.S.A. nr. 10/2009, enunțat în cuprinsul actului administrativ atacat și al întâmpinării formulate în prezenta cauză. Instanța de fond a apreciat că invocarea ca motiv al refuzului plății acestei diferențe de curs valutar a dispozițiilor art. 13 alin. (1) și 14 alin. (1) din O.C.S.A.

nr. 10/2009, precum și a dispozițiilor art. 13.2 și 13.8 din Contractul de asigurare facultativă pentru avarii și furt nu poate fi reținută, fiind încălcate drepturile persoanelor asigurate de a le fi plătite de îndată indemnizațiile de asigurare, iar nu cu întârziere, în cazul contrar fiind necesară efectuarea conversiei valutare în concordanță cu scopul legii și acordului părților, respectiv la data efectuării plății acestor indemnizații.

Mai mult, judecătorul fondului a constatat că un asemenea scop rezultă din însuși conținutul poliței de asigurare deținută anterior de către reclamantă, în care s-a stabilit suma atât a indemnizației de asigurare, cât și primei de asigurare, în valută - euro, iar nu în RON, neavând relevanță din această perspectivă împrejurarea că la data plății acestea urmau fi încasate în RON, iar nu în valută, esențial fiind momentul în raport de care aceste plăți urmau a fi calculate, respectiv fie în raport de momentul plății la data scadenței, fie ulterior, în raport de data plății, ulterioară scadenței obligației contractuale privind plata indemnizației de asigurare, astfel încât riscul deprecierii valutare a acestor obligații să fie suportat de către debitorul unei asemenea obligații, iar nu de către creditor.

În raport de aceleași considerente, s-a constatat că în mod nejustificat pârâții au refuzat să recunoască reclamantei și dreptul la plata sumei de 851 RON, reprezentând dobânda legală aferentă diferenței de curs valutar, având caracter accesoriu acestui debit principal și urmând același regim juridic, urmând a fi stabilită și această obligație în sarcina pârâtelor. De asemenea, cu privire la capătul de cerere referitor la recunoașterea cheltuielilor de judecată, astfel cum acestea au făcut obiectul cererii de plată adresată anterior pârâților în temeiul Legii nr. 503/2004, instanța de fond a reținut că este în parte întemeiat, respectiv cu privire la suma de 21.950 RON, cu titlu de taxă judiciară de timbru și onorariul de avocat.

În raport de scopul prevederilor Legii nr. 503/2004, precum și împrejurarea că reclamanta deține hotărâri judecătorești irevocabile prin care fie a fost obligat asigurătorul la plata unei părți din indemnizația de asigurare, fie a fost cuantificată pe cale judiciară cu putere de lucru judecat o altă parte a aceleiași indemnizații, ambele cuvenite reclamantei în temeiul contractului de asigurare facultativă, precum și subrogarea de drept a pârâților în obligațiile asigurătorului aflat în procedura de insolvență, dar și de prevederile art. 274 C. proc.

civ., Curtea a apreciat că se impune recunoașterea în favoarea reclamantei a sumei de 21.950 RON reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariul de avocat, cheltuieli efectuate de către reclamantă în legătură cu dosarele aflate pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 și Cornetu, iar nu și cu privire la dosarele înregistrate pe rolul secțiilor comerciale ale Tribunalului București, acestea fie neprimind o soluție pe fond, fie privind exclusiv declanșarea procedurii de insolvență în cadrul căreia inclusiv pârâta C.S.A. are calitatea de creditor, iar nu de debitor față de asigurătorul reclamantei aflat în această situație.

Cât privește cererea privind recunoașterea în favoarea reclamantei a sumei constând în onorariul de succes pretins a fi cuvenit apărătorului reclamantei în temeiul contractului de asistență juridică, având în vedere conținutul contractului, astfel cum a fost ulterior dezvoltat prin actul adițional anterior menționat, respectiv apreciindu-se în raport de natura și complexitatea pricinii care a făcut obiectul acestui contract, respectiv a litigiului aflat în faza administrativă în fața C.S.A. - D.F.G., s-a apreciat că se impune exclusiv acordarea onorariului forfetar în sarcina pârâților.

Cu privire la capătul de cerere privind acordarea prejudiciului pretins a fi suferit de către reclamantă constând în suma de 84.800 euro, reprezentând echivalentul venitului nerealizat de către reclamantă, precum și de 80.911 RON, reprezentând dobânda legală aferentă acestei din urmă sume, prima instanță a constatat că refuzul exprimat de către pârâți din actul administrativ atacat este unul justificat, având în vedere că reclamanta nu a dovedit legătura de cauzalitate între producerea prejudiciului constând în evenimentul asigurat, respectiv imobilizarea vehiculului în cauză și lipsa obținerii unor venituri din utilizarea acestuia de către reclamantă în temeiul unor potențiale angajamente contractuale având ca obiect prestări de servicii prin închirierea acestui utilaj.

Curtea a constatat că nu poate fi reținută în sarcina pârâților o asemenea culpă și legătură de cauzalitate, având în vedere că o asemenea obligație nu constituie o creanță de asigurări conform Legii nr. 503/2004. De asemenea, a reținut că dispozițiile art. 1357 - 1358 noul C. civ. nu sunt aplicabile cauzei, având în vedere data producerii evenimentului asigurat, precum și dispozițiile art. 3 și 5 din Legea nr. 71/2001 privind punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., ci exclusiv dispozițiile art. 998 - 999 C. civ. din 1864. În mod corespunzător, instanța de fond a respins ca neîntemeiat și capătul de cerere privind acordarea dobânzilor legale aferente capătului principal referitor la acordarea venitului pretins a fi nerealizat de către reclamantă.

Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs pârâta A.S.F. (fostă C.S.A.) - D.F.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin motivele de recurs invocate conform art. 304 1 C. proc. civ. se invocă greșita aplicare a legii atât în ceea ce privește obligarea în solidar a C.S.A. cât și a D.F.G. la diferența în urma cursului valutar aplicabil, la plata sumei reprezentând despăgubirea pentru reparația brațului macaralei cât și în ceea ce privește obligarea la plata sumei reprezentând cheltuieli de judecată în litigiile în care a fost parte SC D.A.A.G. SA. În cadrul aspectului de nelegalitate având ca obiect menținerea și obligarea în solidar a celor doi pârâți la plata sumei reprezentând diferență de curs valutar plus dobânda aferentă acestei sume, recurenta C.S.A.

prin D.F.G. invocă greșita aplicare a dispozițiilor art. 5 lit. l 1 ) din Legea nr. 32/2000 și cele prevăzute de art. 60 din Legea nr. 136/1995 prin menținerea în cauză a doi pârâți, deoarece Fondul de garantare funcționează ca un departament specializat în cadrul C.S.A. fiind lipsit de personalitate juridică. În ceea ce privește soluția de fond se arată că instanța de fond a făcut o interpretare greșită a clauzelor contractuale pct. 13.2 și 13.8 din Condițiile generale și art. 12 - 15 din Normele privind Fondul de garantare aprobat prin O.P.C.S.A. nr. 10/2009.

Se arată că instanța de fond a făcut o aplicarea greșită a legii deoarece a apreciat eronat probele administrate și a stabilit eronat situația de fapt în sensul că reclamanta-intimată ar fi făcut dovada achitării contravalorii reparației brațului macaralei, fapt ce nu a fost probat cu documentele justificative deoarece raportul de expertiză omologat de Judecătoria Cornetu precizează doar costul estimativ de reparație și în consecință reclamanta-intimată nu are dreptul la diferențe de curs valutar aceasta nefiind o creanță valutară în înțelesul art. 15 din Normele privind Fondul de garantare. Al doilea aspect de nelegalitate privește obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea litigiilor în care parte a fost SC D.A.A.G.

SA. Recurenta-pârâtă apreciază că în mod greșit prima instanță a apreciat aceste cheltuieli de judecată ca fiind o creanță de asigurare în condițiile art. 5 lit. h) din Legea nr. 503/2004, fără a fi îndeplinite condițiile subrogării Fondului de garantare în toate drepturile creditorilor de asigurări pentru sumele egale cu plățile pe care le-a plătit din disponibilitățile sale, prevăzută de art. 27 din Legea nr. 503/2004, deoarece nu operează o subrogare în obligațiile societății de asigurare. Se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în sensul de a respinge plângerea formulată de reclamanta-intimată și de menținere a deciziei contestate.

La dosar reclamanta-intimată a formulat întâmpinare în care a invocat în principal excepția nulității recursului și în subsidiar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În termenul de amânare a pronunțării reclamantei-intimate a depus la dosar concluzii scrise. Curtea, în baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepția nulității recursului apreciind că motivele de recurs invocate se încadrează în dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a legii în ceea ce privește soluția dispusă de instanța de fond atât în ceea ce privește soluția dispusă asupra excepției lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului D.F.G.

cât și în ceea ce privește soluția dispusă pe fond de admitere în parte a acțiunii și de anulare în parte a Deciziei nr. D1 din 27 iunie 2012. Pe fond, analizând aspectele de nelegalitate invocate în cadrul recursului, Curtea apreciază pentru următoarele considerente că recursul este fondat, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în ceea ce privește soluția de admitere în parte a acțiunii și de anulare în parte a deciziei contestate și de obligare a pârâtelor la plata sumelor reprezentând diferența de curs valutar plus dobânda legală și suma reprezentând cheltuieli de judecată în valoare de 21.950 RON. Curtea apreciază că în ceea ce privește aspectul de nelegalitate invocat ce privește soluționarea excepției lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului D.F.G., prima instanță a aplicat corect dispozițiile art. 2 lit. l) și c) din Legea nr. 554/2004 apreciind că deși D.F.G.

nu are personalitate juridică, are capacitate procesuală și calitatea în prezenta cauză în calitate de emitent al deciziei contestate, în raport de obligația legală a acestui pârât de a soluționa cererea de plată formulată de reclamantă-intimată în baza Legii nr. 503/2004. În ceea ce privește soluția pe fond dispusă de instanța de fond respectiv de anulare în parte a Deciziei nr. D1 din 27 iunie 2012, Curtea apreciază că sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 503/2004, ambele sume acordate cu titlu de diferență de curs valutar și cheltuieli de judecată neîndeplinind condițiile legale și contractuale pentru a fi calificate drept despăgubiri ce se plătesc de autoritatea recurentă potrivit contractului de asigurare încheiat cu societatea de asigurare aflate în procedura falimentului.

În ceea ce privește suma reprezentând diferență de curs valutar plus dobânda aferentă, Curtea apreciază că instanța de fond a stabilit greșit situația de fapt și a interpretat eronat clauzele contractuale pct. 13.2 și 13.8 din Condițiile generale și art. 13 - 15 din Normele privind Fondul de garantare aprobat prin O.P.C.S.A. nr. 10/2009.

Din considerentele hotărârii atacate, rezulta ca instanța de fond este în eroare asupra situației de fapt, reținând ca reclamanta a făcut dovada achitării contravalorii reparației brațului macaralei ("plata pentru indemnizația aferenta reparării brațului macaralei a fost efectuata la a data ulterioara prezentării documentului care atesta dreptul reclamantei la reparație în temeiul contractului (...)"). Astfel, instanța își fundamentează hotărârea pe dispozițiile pct. 13.8 din Condițiile generale, parte integranta din contractul de asigurare coroborat cu art. 15 din Norme, potrivit căruia despăgubirea se acordă pe baza documentelor justificative ale cheltuielilor (facturi, chitanțe, ordine de plată) prezentate în original de către asigurat și se achită în RON, indiferent de valuta documentului justificativ prezentat.

Fundamentul este greșit în interpretarea instanței de fond în condițiile în care reclamanta intimata nu a făcut dovada achitării cheltuielilor ocazionate de reparația brațului macaralei. În situația în care s-ar fi depus documente justificative de plată (astfel cum dispune clauza contractuală), cursul valutar aplicabil ar fi fost cel de la data efectuării plății. În aceste condiții, ambele dispoziții (cea contractuală - 13.8 și cea legală - art. 15 din Norme) au fost interpretate și aplicate în mod eronat de instanța de fond, aceasta fiind în eroare cu privire la materialul probator administrat în cauză și cu privire la situația de fapt. În mod corect, prin decizia contestată a fost respinsă la plată suma reprezentând diferența de curs valutar în condițiile în care intimata-reclamantă nu a depus la dosar documente justificative care să ateste afectarea în concret a reparațiilor și data efectuării acelor reparații.

Raportul de expertiză efectuat în cadrul dosarului aflat pe rolul Judecătoriei Cornetu nu probează efectuarea reparației brațului macaralei ci precizează costul aproximativ al reparației în condițiile în care documente justificative nu au fost depuse (care sa ateste efectuarea propriu-zisă a reparațiilor), la stabilirea cursului valutar aplicabil s-a ținut cont de art. 13 și art. 14 din Normele privind Fondul de garantare aprobate prin O.P.C.S.A. nr. 10/2009 și de pct. 13.2 și 13.8 din condițiile generale de asigurare încheiate cu asigurătorul D.A.A.G. În acest sens, conform acestor clauze contractuale despăgubirea se va acorda în RON și nu va putea în niciun caz depăși suma asigurată, nici cuantumul daunei și nici valoarea reală a autovehiculului, sau a echipamentului suplimentar asigurat în momentul producerii evenimentului asigurat în concordanță cu valoarea de piață la data producerii evenimentului asigurat.

Cu privire la suma solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate de judecarea litigiilor în care a fost parte SC D.A.A.G. SA, Curtea apreciază că în mod greșit instanța de fond a apreciat că aceste cheltuieli reprezintă despăgubiri și pot fi suspendate de Fondul de garantare potrivit art. 27 din Legea nr. 503/2004. Acest tip de creanțe nu-și au izvorul în contractul de asigurare încheiat de reclamantă și societatea SC D.A.A.G. SA și nici într-o hotărâre judecătorească pronunțată în contradictoriu cu aceasta ori cu C.S.A.

Suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea litigiilor în care a fost implicat asigurătorul aflat în insolvență nu reprezintă o creanță de asigurare în condițiile art. 3 lit. h) din Legea nr. 503/2004 În condițiile în care nu există o hotărâre judecătorească de obligare a societății de asigurare la plata cheltuielilor de judecată, rezultă că aceste cheltuieli nu au fost probate și dovedite cu respectarea principiului contradictorialității față de partea căzută în pretenții, respectiv fata de D.A.A.G. În cauză instanța de fond a apreciat greșit în sensul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 27 din Legea nr. 503/2004, deoarece potrivit acestor dispoziții Fondul de garantare se subrogă în toate drepturile creditorilor de asigurări pentru sumele egale cu plățile pe care le-a plătit din disponibilitățile sale, fiind o subrogare în drepturi pentru sume egale cu plățile efectuate și nu o subrogare în obligațiile societății de asigurare.

Faptul că aceste cheltuieli de judecată au fost efectuate de reclamanta-intimată în dosarele în care parte a figurat societatea de asigurare în faliment nu atrage aplicarea dispozițiilor Legii nr. 503/2004 deoarece nu pot fi apreciate ca despăgubiri ce pot fi suportate de Fondul de garantare, potrivit contractului de asigurare. Faptul că reclamanta-intimată a suportat anumite cheltuieli de judecată, taxă timbru și onorariu de avocat în cadrul unui litigiu în care societatea de asigurare aflată în insolvență, în prezent, a avut calitatea de pârât nu înseamnă o creanță a recurentului față de firma de asigurare, creanță care să fie achitată conform Legii nr. 503/2004 din Fondul de garantare, ea putând fi recuperată dacă va fi acceptată de către lichidatorul judiciar în cadrul dosarului de faliment.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va admite recursul și va modifica sentința atacată în sensul că va respinge în tot acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului. Admite recursul declarat de A.S.F. (fostă C.S.A.) - D.F.G. împotriva Sentinței nr. 500 din 4 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința recurată, în sensul că respinge în tot acțiunea formulată de reclamanta SC K.V. SRL, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2014 Procesat de GGC - MI