ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6318/2011

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut

următoarele:

instanței de apel

Prin decizia nr. 101/Ap

din 14 septembrie 2010, Curtea de Apel Brașov - Secția civilă și pentru cauze

cu minori și familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca

nefondat apelul declarat de pârâtul Municipiul Brașov prin primar împotriva

sentinței civile nr. 171/S din 25 mai 2010 a Tribunalului Brașov.

Pentru a decide

astfel, instanța a reținut că simplul fapt că terenul dat în compensare de

către instanță nu este pe lista terenurilor puse la dispoziția comisiei

speciale nu este suficient pentru ca repararea prin compensare să nu

funcționeze. Este adevărat că potrivit dispozițiilor Legii nr. 215/2001

comisiile locale hotărăsc asupra destinației bunurilor din domeniul public și

privat al unității administrativ-teritoriale însă hotărârile acestora nu pot

contraveni dispozițiilor Legii nr. 10/2001 care este eminamente o lege specială

de reparație și care, după toate modificările suferite prevede cu prioritate

restituirea imobilelor pe vechile amplasamente sau prin compensare cu alte

terenuri libere și doar în mod excepțional prin echivalent sau despăgubiri

bănești.

Deși apelanta susține

că terenul dispus a fi acordat prin compensare este afectat de utilități

publice fiind situat în zona verde – parc Centrul civic din extrasul de carte

funciară aflat la fila 187 din dosarul de fond reiese că terenul este înscris

ca teren construcții, certificatele de urbanism fiind acte ulterioare

introducerii acțiunii nu au relevanță din punct de vedere al încadrării

terenului în zona verde – parc față de dispozițiile pct. 1 lit. f) din

capitolul I al Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. Din

aceste certificate de urbanism nu reiese că ne-am afla în fața unei zone

destinate amenajării unui parc, ci zonă centru cultural și dotări conexe,

majoritar parc și zonă de locuințe și funcțiuni complementare, cu interdicție

definitivă de construire, fiind zonă cu densitate mare de locuințe ceea ce face

ca dispozițiile din O.U.G. nr. 195/2005 să nu fie aplicabile.

2.1. Motive

Pârâtul Municipiul

Brașov prin primar a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile „art. 299

și următoarele C. proc. civ.”, critica vizând următoarele aspecte:

Instanța a încălcat

dispozițiile art. 1 alin. (5) și art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare

a Legii nr. 10/2001 întrucât imobilul teren acordat în compensare este afectat

de zonă verde – parc și constituie amenajare destinată a deservi nevoile

comunității.

Prin soluția dată s-a

încălcat sintagma „amenajări destinate a deservi nevoile comunității” iar

împrejurarea că notificatoarea deține o suprafață de teren aflată în

vecinătatea imobilului solicitat a fi acordat în compensare nu este de natură a

eluda prevederile art. 1 alin. (5), art. 10, art. 11 și art. 26 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001.

2.2 Analiza

recursului

Recursul este

întemeiat și va fi admis pentru următoarele considerente:

Conform art. 1 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001, î

n cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă

se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin

echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în

echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea

notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în

condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

De asemenea, art. 1 alin.

(5) arată că primarii sau, după caz, conducătorii entităților învestite cu

soluționarea notificărilor au obligația să afișeze lunar, în termen de cel mult

10 zile calendaristice calculate de la sfârșitul lunii precedente, la loc

vizibil, un tabel care să cuprindă bunurile disponibile și/sau, după caz,

serviciile care pot fi acordate în compensare.

La rândul său, art. 26

alin. (1) din aceeași lege prevede că dacă restituirea în natură nu este

posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit

prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau,

după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1),

să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să

propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul

de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta

nu este acceptată de persoana îndreptățită.

Din aceste texte

rezultă că acordarea de bunuri în compensare este condiționată de caracterul

disponibil al acestora, respectiv în cazul terenurilor de faptul că sunt

libere, precum și de acordul persoanei îndreptățite de a primi bunurile

oferite.

În speță, din probele

administrate rezultă că potrivit PUZ terenul acordat în compensare de

instanțele de fond are destinația de zonă verde „majoritar parc” și zonă centru

cultural.

Prin urmare, îi sunt

aplicabile dispozițiile art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2005 privind

protecția mediului conform cu care, s

chimbarea destinației terenurilor amenajate

ca spații verzi și/sau prevăzute ca atare în documentațiile de urbanism,

reducerea suprafețelor acestora ori strămutarea lor este interzisă, indiferent

de regimul juridic al acestora. Alin. (2) al textului arată că actele

administrative sau juridice emise ori încheiate cu nerespectarea prevederilor alin.

(1) sunt lovite de nulitate absolută.

Susținerea instanței

de apel, în sensul că simplul fapt că terenul nu se regăsește pe lista

întocmită potrivit art. 1 alin. (5) din lege nu constituie un impediment pentru

acordarea lui, nu poate fi primită. Chiar din interpretarea prevederilor art. 1

alin. (5) se desprinde concluzia că, dimpotrivă, în caz de acordare de bunuri

prin compensare trebuie să se țină cont și de situația juridică pe care acestea

au dobândit-o pe parcursul procesului. În plus, art. 49 alin. (3) din Legea nr.

350/2001

privind

amenajarea teritoriului și urbanismul arată că

, d

upă aprobare Planul urbanistic general,

Planul urbanistic zonal și Planul urbanistic de detaliu împreună cu

regulamentele locale de urbanism aferente sunt opozabile în justiție.

Or, terenul acordat

în compensare nu apare menționat în tabelul existent la filele 236-237 din

dosarul de primă instanță.

Față de cele ce

preced rezultă că instanțele de fond au pronunțat hotărâri cu nesocotirea

prevederilor legale enunțate, astfel încât criticile formulate în recurs

întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Având în vedere că,

față de art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, este posibil să fi intervenit

modificări în structura tabelului care să cuprindă bunurile disponibile, iar

acordarea de bunuri în compensare implică acordul persoanei îndreptățite, în raport

de dispozițiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ. se impune casarea hotărârii cu

trimitere spre rejudecare în scopul administrării acestor dovezi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Municipiul Brașov prin primar împotriva deciziei nr. 101/Ap

din 14 septembrie 2010 a Curții de Apel Brașov - secția civilă și pentru cauze

cu minori și familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 septembrie 2011.