ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6318/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: 1. Hotărârea instanței de apel Prin decizia nr. 101/Ap din 14 septembrie 2010, Curtea de Apel Brașov - Secția civilă și pentru cauze cu minori și familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Municipiul Brașov prin primar împotriva sentinței civile nr. 171/S din 25 mai 2010 a Tribunalului Brașov. Pentru a decide astfel, instanța a reținut că simplul fapt că terenul dat în compensare de către instanță nu este pe lista terenurilor puse la dispoziția comisiei speciale nu este suficient pentru ca repararea prin compensare să nu funcționeze.

Este adevărat că potrivit dispozițiilor Legii nr. 215/2001 comisiile locale hotărăsc asupra destinației bunurilor din domeniul public și privat al unității administrativ-teritoriale însă hotărârile acestora nu pot contraveni dispozițiilor Legii nr. 10/2001 care este eminamente o lege specială de reparație și care, după toate modificările suferite prevede cu prioritate restituirea imobilelor pe vechile amplasamente sau prin compensare cu alte terenuri libere și doar în mod excepțional prin echivalent sau despăgubiri bănești.

Deși apelanta susține că terenul dispus a fi acordat prin compensare este afectat de utilități publice fiind situat în zona verde – parc Centrul civic din extrasul de carte funciară aflat la fila 187 din dosarul de fond reiese că terenul este înscris ca teren construcții, certificatele de urbanism fiind acte ulterioare introducerii acțiunii nu au relevanță din punct de vedere al încadrării terenului în zona verde – parc față de dispozițiile pct. 1 lit. f) din capitolul I al Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. Din aceste certificate de urbanism nu reiese că ne-am afla în fața unei zone destinate amenajării unui parc, ci zonă centru cultural și dotări conexe, majoritar parc și zonă de locuințe și funcțiuni complementare, cu interdicție definitivă de construire, fiind zonă cu densitate mare de locuințe ceea ce face ca dispozițiile din O.U.G.

nr. 195/2005 să nu fie aplicabile. 2. Recursul 2.1. Motive Pârâtul Municipiul Brașov prin primar a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile „art. 299 și următoarele C. proc. civ.”, critica vizând următoarele aspecte: Instanța a încălcat dispozițiile art. 1 alin. (5) și art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 întrucât imobilul teren acordat în compensare este afectat de zonă verde – parc și constituie amenajare destinată a deservi nevoile comunității. Prin soluția dată s-a încălcat sintagma „amenajări destinate a deservi nevoile comunității” iar împrejurarea că notificatoarea deține o suprafață de teren aflată în vecinătatea imobilului solicitat a fi acordat în compensare nu este de natură a eluda prevederile art. 1 alin. (5), art. 10, art. 11 și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

2.2 Analiza recursului Recursul este întemeiat și va fi admis pentru următoarele considerente: Conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, î n cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

De asemenea, art. 1 alin. (5) arată că primarii sau, după caz, conducătorii entităților învestite cu soluționarea notificărilor au obligația să afișeze lunar, în termen de cel mult 10 zile calendaristice calculate de la sfârșitul lunii precedente, la loc vizibil, un tabel care să cuprindă bunurile disponibile și/sau, după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare.

La rândul său, art. 26 alin. (1) din aceeași lege prevede că dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită. Din aceste texte rezultă că acordarea de bunuri în compensare este condiționată de caracterul disponibil al acestora, respectiv în cazul terenurilor de faptul că sunt libere, precum și de acordul persoanei îndreptățite de a primi bunurile oferite.

În speță, din probele administrate rezultă că potrivit PUZ terenul acordat în compensare de instanțele de fond are destinația de zonă verde „majoritar parc” și zonă centru cultural. Prin urmare, îi sunt aplicabile dispozițiile art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului conform cu care, s chimbarea destinației terenurilor amenajate ca spații verzi și/sau prevăzute ca atare în documentațiile de urbanism, reducerea suprafețelor acestora ori strămutarea lor este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora. Alin. (2) al textului arată că actele administrative sau juridice emise ori încheiate cu nerespectarea prevederilor alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută.

Susținerea instanței de apel, în sensul că simplul fapt că terenul nu se regăsește pe lista întocmită potrivit art. 1 alin. (5) din lege nu constituie un impediment pentru acordarea lui, nu poate fi primită. Chiar din interpretarea prevederilor art. 1 alin. (5) se desprinde concluzia că, dimpotrivă, în caz de acordare de bunuri prin compensare trebuie să se țină cont și de situația juridică pe care acestea au dobândit-o pe parcursul procesului. În plus, art. 49 alin. (3) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul arată că , d upă aprobare Planul urbanistic general, Planul urbanistic zonal și Planul urbanistic de detaliu împreună cu regulamentele locale de urbanism aferente sunt opozabile în justiție.

Or, terenul acordat în compensare nu apare menționat în tabelul existent la filele 236-237 din dosarul de primă instanță. Față de cele ce preced rezultă că instanțele de fond au pronunțat hotărâri cu nesocotirea prevederilor legale enunțate, astfel încât criticile formulate în recurs întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Având în vedere că, față de art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, este posibil să fi intervenit modificări în structura tabelului care să cuprindă bunurile disponibile, iar acordarea de bunuri în compensare implică acordul persoanei îndreptățite, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ. se impune casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare în scopul administrării acestor dovezi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Brașov prin primar împotriva deciziei nr. 101/Ap din 14 septembrie 2010 a Curții de Apel Brașov - secția civilă și pentru cauze cu minori și familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2011.