ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1083/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1083/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Brăila, secția civilă, la data de 25 septembrie 2007, reclamanta

P.B.V. Brăila a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice și C.E. Brăila, solicitând ca prin hotărârea judecătorească

ce se va pronunța să se constate dreptul de proprietate exclusivă al

reclamantei asupra construcției C5 - „B.G.", construcției C1 - „C.P."

și asupra terenului pe care sunt edificate aceste construcții, în suprafață de

1.257 mp, ca urmare a prescripției achizitive.

Prin Sentința civilă

nr. 164 din 23 februarie 2009, Tribunalul Brăila, secția civilă, a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin

Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de acest pârât; a respins excepția

inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta C.E. Brăila; a respins, ca

nefondată, acțiunea împotriva ambilor pârâți.

Pentru a pronunța

această hotărâre, tribunalul a arătat care au fost probele administrate și

evenimentele pe care le dovedesc acestea și a reținut că, în drept, nu sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1847 C. civ.

A arătat că nu se

impune analiza viciilor discontinuității și clandestinității, deoarece

reclamanta a exercitat actele de posesie la intervale normale și într-o

succesiune obișnuită.

Posesia a fost în

schimb bazată pe violență, deoarece B.E.B.V. a fost lipsită de proprietatea sa

nejustificat de o cauză de utilitate publică, iar opoziția pe care a făcut-o

aceasta în anul 1974 a rămas fără rezultat.

Astfel, fiind vorba

de un abuz al autorităților statului comunist, posesia utilă a reclamantei a

început în anul 1990, termenul de 30 de ani pentru uzucapiune nefiind împlinit.

De asemenea, a mai

reținut că reclamanta nu a posedat sub nume de proprietar, ci cu acordul

comunității grecești.

Prin Decizia civilă

nr. 279A din 13 octombrie 2009, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a

respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței

susmenționate, cu următoarea motivare:

Obiectul prezentei

acțiuni îl constituie constatarea dreptului de proprietate al reclamantei

Parohia Buna Vestire asupra imobilului „Biserica Greacă", „Casa

Parohială" și a terenului în suprafață de 1257 mp, pe care sunt edificate

construcțiile, ca urmare a îndeplinirii termenului privind prescripția

achizitivă.

Așa cum rezultă din

conținutul acțiunii de față, problema de drept care trebuie analizată și

rezolvată este dacă în cauză termenul pentru invocarea prescripției achizitive

a fost îndeplinit.

Pornind de la textele

de lege care reglementează prescripția, Curtea a constatat că, potrivit

dispozițiilor art. 1837 C. civ., prescripția este un mod de a dobândi un drept

de proprietate, iar art. 1846 stipulează faptul că orice prescripție este

fondată pe faptul posesiunii.

Art. 1847 C. civ.

prevede că se poate prescrie dacă posesia este continuă, neîntreruptă,

netulburată, publică și sub nume de proprietar.

Potrivit

dispozițiilor art. 1890 C. civ., toate acțiunile atât reale cât și personale pe

care legea nu le-a declarat imprescriptibile se prescriu într-un termen de 30

de ani.

Așa cum rezultă din

probele administrate, B.B.V. a fost edificată în municipiul Brăila în urmă cu

aproximativ 150 ani, reprezentând nucleul existenței și perpetuării

generațiilor de etnie grecească din Municipiul Brăila.

Potrivit adresei nr.

20912/1967 emisă de Departamentul Cultelor de pe lângă Consiliul de Miniștri al

R.S.R., C.E. din Brăila s-a autodizolvat în anul 1954, însă potrivit adresei

nr. 81391/304/1959 emisă de Sfatul Popular Regional Galați înaintată

Consiliului de Miniștri, C.E. Brăila continuă să existe, având și calitatea de

proprietar al B.B.V.

Chiar și Protocolul

încheiat la data de 18 octombrie 1994 cu C.E. Brăila recunoaște existența

acestei comunități.

Potrivit Statutului

B.O.R., P.B.V. este o parohie mixtă, care cuprinde atât credincioși români, cât

și de etnice greacă, iar lucrările de reparații s-au făcut și cu acordul a

cinci epitropi consilieri de etnie greacă.

Din ansamblul actelor

analizate rezultă continuitatea C.E. Brăila, iar administrarea bisericii a fost

exercitată de către Consiliul Parohial din care fac parte și etnicii greci.

În anul 1974,

Episcopia Buzăului aduce la cunoștință reprezentanților B.E.B.V. funcționarea

ilegală a acesteia, iar Departamentul Cultelor a hotărât ca bisericile grecești

să intre sub jurisdicția Bisericii Ortodoxe Române.

În acest context,

B.E.B.V. a fost lipsită de proprietatea sa în mod abuziv, iar până în anul 1990

orice acțiune întreprinsă pentru intrarea în legalitate nu ar fi avut sorți de

izbândă, astfel că posesia utilă a reclamantei a început după acest an și, prin

urmare, termenul de 30 de ani nu s-a îndeplinit.

Împotriva deciziei

curții de apel a declarat recurs reclamanta.

Prin Decizia nr. 6543

din 03 decembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, a admis recursul reclamantei, a casat decizia atacată

și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Pentru a decide

astfel, Înalta Curte a reținut următoarele:

Reclamanta a sesizat

instanța cu o acțiune având ca obiect constatarea dobândirii prin uzucapiune -

prescripție achizitivă - a dreptului de proprietate asupra construcției C5 -

„B.G.", a construcției C1 - „C.P." și asupra terenului pe care sunt

edificate acestea, în suprafață totală de 1.257 mp, situate în municipiul

Brăila.

Acțiunea a fost formulată

împotriva Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice și C.E.

Brăila.

Prima instanță a

respins acțiunea ca nefondată față de pârâta C.E. Brăila, iar față de Statul

Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor respinge de asemenea acțiunea ca

nefondată, cu toate că față de acest pârât a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive pe care o invocase.

În raport de această

soluție, reclamanta a formulat mai multe motive de apel, inclusiv cu privire la

calitatea procesuală pasivă a Statului Român, devoluând în acest mod întreaga

pricină.

Cu toate acestea,

instanța de apel reține că problema de drept care trebuie rezolvată în cauză

este dacă termenul pentru invocarea prescripției achizitive a fost îndeplinit.

Sub acest aspect, conchide

că B.E.B.V. a fost lipsită de proprietatea sa în mod abuziv, iar până în anul

1990 orice acțiune întreprinsă pentru intrarea în legalitate nu ar fi avut

sorți de izbândă, astfel că posesia utilă a reclamantei a început după acest

an.

În ceea ce privește

cadrul procesual, Curtea de Apel se limitează să arate că din adresa nr.

20912/1967 emisă de către Departamentul Cultelor de pe lângă Consiliul de

Miniștri al R.S.R. și din Protocolul încheiat la 18 octombrie 1994 rezultă că,

C.E. Brăila, autodizolvată în 1954, continuă să existe.

În raport de

considerentele deciziei atacate sunt incidente prevederile art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., așa cum corect susține recurenta.

Astfel, întrucât

obiectul cauzei îl constituia constatarea dobândirii dreptului de proprietate

prin uzucapiune, instanța de apel era datoare să dezlege toate problemele de

fapt și de drept deduse judecății referitoare la: cadrul procesual,

caracteristicile posesiei și durata acesteia.

Având în vedere că

uzucapiunea reprezintă un mod de dobândire a proprietății, dar totodată o

sancțiune împotriva proprietarului nediligent, acțiunea având ca obiect

constatarea intervenirii acesteia nu poate fi îndreptată decât împotriva

adevăratului proprietar.

Sub acest aspect era

important a se stabili care dintre cei doi pârâți chemați în judecată de

reclamantă este adevăratul proprietar căruia urmează a i se opune prescripția

achizitivă: Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice sau C.E.

Brăila.

Însăși reclamanta

este datoare să arate cine este adevăratul proprietar și să justifice de ce

înțelege să cheme în judecată pe pârâta C.E. Brăila, dacă aceasta nu este

continuatoarea personalității juridice a entității deposedate de imobilele în

litigiu.

Aceasta cu atât mai

mult cu cât reclamanta susține și în recurs că imobilele în litigiu i-au fost

predate de proprietar, Statul Român.

Fără a se pronunța

asupra motivului de apel referitor la calitatea procesuală pasivă a Statului

Român reprezentat Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de Apel analizează cauza

doar în contradictoriu cu pârâta C.E. Brăila.

Nici în legătură cu

această pârâtă nu lămurește pe deplin situația, deoarece se invocase drept

motiv de apel inexistența unei continuități a personalității juridice a

pârâtei, constatată printr-o Sentință anterioară nr. 3602 din 13 iunie 2007 a

Judecătoriei Brăila, despre care reclamanta susținea că a intrat în puterea

lucrului judecat.

În atare situație,

instanța de apel era datoare să verifice dacă acest aspect al judecății a fost

deja soluționat irevocabil printr-o hotărâre judecătorească anterioară, ce se

bucură de puterea lucrului judecat, conform art. 1200 pct. 4 C. civ.

Odată stabilit cadrul

procesual și implicit cine are calitatea de adevărat proprietar, căruia

reclamanta urmează să-i opună uzucapiunea, se poate verifica dacă sunt

îndeplinite condițiile posesiei de 30 de ani, respectiv data de la care

reclamanta a început să posede și care au fost caracteristicile posesiei în

intervalul de timp care s-a scurs de atunci, după regulile prescrise de art.

1846 și urm. C. civ.

Față de aceste

considerente și dat fiind că aspectele privitoare la situația de fapt nu pot

face obiect de analiză în recurs, față de actuala configurație a art. 304 C.

proc. civ., urmează ca în baza art. 304 pct. 7 și art. 314 C. proc. civ. să se

admită recursul, să se caseze decizia atacată și să se trimită cauza spre

rejudecare la aceiași curte de apel, care va avea în vedere și celelalte

critici formulate de recurentă.

În rejudecare, Curtea

de Apel Galați, secția civilă, a pronunțat Decizia civilă nr. 141/A din 22

iunie 2011, prin care a respins, ca nefondat, apelul reclamantei.

În motivarea

soluției, Curtea de Apel a reținut următoarele:

În rejudecare,

reclamanta își precizează ferm poziția în sensul că Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în cauză, invocând adresa nr.

20912/1967 emisă de Departamentul Cultelor de pe lângă Consiliul de Miniștri.

Potrivit acestei

adrese, B.B.V. din Brăila, persoană juridică, a preluat toate sarcinile civile și

obligațiile fostei C.E. din Brăila, care s-a autodizolvat în anul 1954.

Urmare autodizolvării

se precizează în adresă că bunurile au trecut în patrimoniul Statului Român.

De asemenea,

reclamanta justifică chemarea în judecată a C.E. întrucât la 23 septembrie 2007

dreptul de proprietate asupra imobilului era intabulat în favoarea acesteia.

C.E. a învestit

Judecătoria Brăila cu o cerere prin care a solicitat să se constate că este

continuatoarea personalității juridice a C.E. înființate în anul 1863, pârât în

cauză fiind Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin Sentința civilă

nr. 3602 din 13 iunie 2007, Judecătoria Brăila a respins cererea de constatare

a continuității personalității juridice, sentință irevocabilă prin respingerea

recursului.

La data de 23

septembrie 2007 sentința nu era irevocabilă și de aceea s-a considerat oportună

chemarea în judecată a C.E., pentru a-i fi opozabilă hotărârea.

C.E. a precizat prin

întâmpinare că reclamanta este în eroare asupra calității procesuale a Statului

Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice și-a precizat poziția la instanța de fond prin

întâmpinare, arătând că nu are calitate procesuală pasivă întrucât nu s-a făcut

dovada că imobilul în litigiu ar fi trecut în proprietatea sa, cu titlu sau

fără titlu.

Pe de altă parte,

adresa nr. 20912/1967 trebuie analizată în contextul celorlalte înscrisuri

depuse la dosar.

Astfel, prin adresa

nr. 81391/306/1959 emisă de Sfatul Popular Regional Galați înaintată Consiliului

de Miniștri, se precizează că respectiva C.E. Brăila continuă să existe și are

calitate de proprietar al B.B.V.

Potrivit Statutului

B.O.R., P.B.V. este o parohie mixtă care cuprinde atât credincioși români cât

și de etnie greacă.

Reclamanta a depus la

dosar, în rejudecare, Sentința civilă nr. 3602 din 13 iunie 2007 a Judecătoriei

Brăila, definitivă și irevocabilă, prin care s-a respins acțiunea modificată

formulată de C.E. Brăila, prin care aceasta a chemat în judecată Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice pentru a se constata că Asociația C.E. este

succesoarea de drept și de fapt a C.E. Brăila înființată în anul 1863 și

interzisă în anul 1954.

Această hotărâre este

atacată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de C.E. Brăila, conform adresei

prezentate de aceasta (cererea din 27 ianuarie 2009).

Față de precizarea că

înțelege să solicite imobilul revendicat de la Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, reclamanta trebuia să facă dovada îndeplinirii cerințelor

prevăzute de art. 1846 - 1847 C. civ. privind prescripția achizitivă (posesie

continuă, neîntreruptă, publică și sub nune de proprietar).

Cum însă nu s-a făcut

dovada prin nici un mijloc de probă că imobilul în litigiu a intrat în

proprietatea Statului Român cu titlu sau fără titlu, o astfel de analiză este

imposibilă și fără finalitatea juridică dorită prin cererea de chemare în

judecată.

Această din urmă

decizie a Curții de Apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către

reclamantă, care a formulat următoarele critici:

- Curtea de Apel era

obligată să lămurească problemele pe care Înalta Curte le-a sesizat ca fiind

relevante în cauză și să analizeze și celelalte motive de recurs, ceea ce nu

s-a întâmplat.

Astfel, Curtea de

Apel nu arată de ce Statul Român - despre care reclamanta a afirmat că este cel

care a preluat fără titlu imobilul litigios - nu are calitate procesuală

pasivă.

Instanța consideră,

în mod greșit, că adresa nr. 20919/1967 trebuie analizată prin prisma și a

altor înscrisuri, și anume adresa nr. 81391/1959 din care rezultă că, C.E.

continuă să existe și are calitatea de proprietar al B.B.V.

Adresa nr. 81391/1959

este emisă cu 8 ani înainte de adresa nr. 20919/1967, timp în care C.E. a fost

desființată și întreg patrimoniul său a intrat în proprietatea Statului Român.

Instanța de apel

identifică ca fiind aceeași persoană juridică C.E. la care se face referire în

cele două adrese cu C.E. - parte pârâtă în prezenta cauză.

Or, pârâta C.E.a este

înființată în anul 1992, cu alte scopuri, organe de conducere și patrimoniu, cu

alt obiect de activitate decât C.E. posibil existentă până în anul 1967, de

care se face vorbire în adresa nr. 20919/1967. Potrivit acestei adrese,

B.E.B.V. din Brăila, persoană juridică, a preluat toate sarcinile și

obligațiile fostei C.E. din Brăila, care s-a autodizolvat în anul 1954.

- Decizia recurată

cuprinde motive străine de natura pricinii și este dată cu încălcarea legii,

respectiv cu nesocotirea principiului autorității de lucru judecat.

Astfel, deși are o

sentință definitivă care constată că pârâta C.E. nu este continuatoarea C.E.

înființate în anul 1863, instanța reține că pârâta a învestit Curtea Europeană

a Drepturilor Omului cu o cerere, fără să motiveze care este relevanța probării

existentei cererii depusă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

- Având în vedere

afirmația din considerente, potrivit căreia „Față de precizarea (reclamantei)

că înțelege să solicite imobilul revendicat de la Statul Român..", rezultă

că instanța a schimbat natura juridică a actului juridic dedus judecății.

Astfel, reclamanta nu

revendică imobilul litigios, deoarece are posesia lui încă din anul 1974, anul

înființării sale ca entitate juridică.

- Reclamanta a

preluat imobilul litigios de la Statul Român (și nicio persoană fizică sau

juridică

nu

revendică proprietatea asupra imobilului), pentru că bunurile care au aparținut

C.E. au trecut, în

efectul legii, în proprietatea statului prin următorul mecanism juridic:

într-adevăr, în anul 1870 și apoi în anul 1890 sunt certificate două

Regulamente ale C.G. din Brăila, din care rezultă că membrii Comunității sunt

„conaționali (greci) care trăiesc în Brăila, nu achită cotizație" și

scopul este „terminarea grabnică a B.B.V.M.D., dar și înființarea de școală,

cimitir, etc." (art. 6). Conform Regulamentului din 1890, se completează

scopul Comunității, prevăzându-se la art. 1 administrarea și întreținerea

Bisericii, înființarea și administrarea instituțiilor filantropice și

construcția de clădiri pentru instituții filantropice.

Nu rezultă că această

formă de organizare pe criterii etnice avea ori nu personalitate juridică.

Legea care

reglementează persoanele juridice fără scop lucrativ (asociațiile și

fundațiile, uniunile și comunitățile) este Legea nr. 21/1924 pentru persoanele

juridice, împreună cu Regulamentul de aplicarea dispozițiilor pentru persoane

juridice (asociații și fundații) din 19 aprilie 1924.

Art. 2 din Legea nr.

21/1924 prevede că persoanele juridice de drept privat existente la data

promulgării legii de față vor continua să funcționeze potrivit legilor,

hotărârilor și actelor care le-au constituit și care vor fi contrare

dispozițiilor de ordine publică ale acestei legi.

Sunt obligate însă ca

în termen de 6 luni de la promulgarea acestei legi să comunice grefei

tribunalului, în circumscripția care funcționează administrația lor principală,

titlurile pe temeiul cărora au dobândit personalitate juridică, statutele sau

actele constitutive, precum și informațiile ce se vor cere prin regulamentul de

aplicație a acestei legi.

Grefa tribunalului

este obligată a înscrie organizația sau așezământul în registrul persoanelor

juridice și art. 98 din Regulamentul de aplicarea dispozițiilor pentru persoane

juridice indică actele pe care persoanele juridice de drept privat, existente

la data promulgării legii, sunt obligate în termen de 6 luni să le comunice

grefei tribunalului.

Acceptând ideea că,

C.G. reglementată de cele două Regulamente invocate (1870 și 1890) a existat ca

persoană juridică până în anul 1924, nefăcând dovada că în termen de 6 luni de

la data intrării în vigoare a Legii nr. 21/1924 s-a înscris în registrul

persoanelor juridice de la Grefa Tribunalului Brăila, sancțiunea este cea a

inopozabilității față de terți (conform art. 94).

Dacă C.G. înființată

prin cele două Regulamente invocate de către reclamantă a funcționat și după

1924, ea nu a dobândit personalitate juridică întrucât nu a fost înscrisă la

Grefa Tribunalului și, în consecință, s-a autodizolvat (cum susține, a fost

dizolvată abuziv), pentru că urma să îndeplinească procedura impusă de către

Regulamentul de aplicarea dispozițiilor pentru persoane juridice, și anume

orice modificare în conducerea, direcția sau administrația persoanei juridice

urma să fie înregistrată la grefă.

C.E. înființată în

anul 1992 a susținut că, deși era proprietara imobilului, nu a avut

posibilitatea ca în perioada comunistă să își manifeste public prerogativele

dreptului de proprietate. Dar nici în perioada 1990 - 1992 nicio persoană nu a

invocat dreptul său de proprietate asupra Bisericii și casei parohiale. După

înființarea C.E. (1992), aceasta nu a exhibat titlul de proprietate și nici nu

a pretins să exercite posesia asupra bunurilor imobile.

Pârâta C.E. Brăila

este o persoană juridică înființată în 1992, în temeiul Sentinței civile nr.

4833din 05 iunie 1992 a Judecătoriei Brăila.

Conform

procesului-verbal din data de 14 martie 1992, întocmit cu ocazia întrunirii a

63 de fondatori, aceștia decid „constituirea unei asociații scopul de a promova

idealurile de demnitate, prietenie și conlucrarea pașnică a poporului român cu

celelalte naționalități conlocuitoare..". Asociația dobândește

personalitate juridică de la data înregistrării în Registrul persoanelor

juridice sub nr. 24/1992. Cercetând și actele de înființare din 1992, rezultă

că obiectul și scopul înființării sale nu este administrarea unui lăcaș de cult

și a casei parohiale și nicio activitate nu privește latura religioasă a

grecilor din Municipiul Brăila.

Între reprezentanții

C.E. și reprezentanții Protopopiatului Brăila, a Episcopiei Dunării de Jos se

încheie procesul-verbal din data de 14 iunie 1994, din care rezultă (punctul

II) că se hotărăște de comun acord ca o parte din bunuri să fie predate către

C.E., și anume corp casă în suprafață de 72,96 mp, corp casă în suprafață de 53

mp, corp casă în suprafață de 210 mp și o serie de bunuri mobile. În cadrul

aceluiași act se decide că „terenul construit împreună cu imobilele cedate

Comunității intră în proprietatea acesteia, iar „terenul împreună cu casa

parohială și biserica rămân în proprietatea parohiei", de asemenea că

„restul de 1.416 mp intră în indiviziunea ambelor părți".

- Deși Înalta Curte

obligă Curtea de Apel să țină seama și de celelalte motive arătate în recurs,

aceasta nu le analizează pornind de la premisa că nu s-a făcut dovada calității

de proprietar a Statului Român și în atare condiții consideră că analiza cauzei

este imposibilă și fără finalitate juridică.

Or, dacă nu s-a

dovedit calitatea Statului Român de proprietar căruia i se opune prescripția

achizitivă, cererea urma să fie respinsă admițând excepția lipsei calității

procesuale pasive a Statului Român.

Având în vedere

caracterul irevocabil al Sentinței nr. 3602 din 13 iunie 2007, nici C.E. nu are

calitate procesuală pasivă (s-au arătat motivele care au determinat chemarea în

judecată în anul 2007 și care la data judecării cauzei erau total modificate,

în ceea ce privește această parte).

- Curtea de Apel nu

analizează incidența actului normativ care reglementa activitatea Bisericii

Ortodoxe Române și care era Statutul nr. 4593/1949 emis de Ministerul Cultelor

(în vigoare până la data de 22 ianuarie 2008).

B.B.V., edificată de

o fundație (C.E. înființată în anul 1863), se află sub jurisdicția Bisericii

Ortodoxe Române din punct de vedere administrativ, gestionar și religios

(conform art. 175 din Statut).

Art. 175 alin. ultim

din Statut reglementează situația în care fundația (comunitatea, asociația) ar

refuza să se supună dispozițiilor administrative, gestionare și religioase: „în

caz de refuz, biserica cu toate bunurile sale mobile și imobile trece în

administrația eparhiei"; art. 177 arată că o biserică particulară, odată

sfințită trece în proprietatea și folosința eparhiei. Biserica este condusă de

un preot și eparhia este organul executiv ales de către Consiliul Parohial.

Parohia este o comunitate

bisericească a credincioșilor, clerici și mireni, de religie creștin ortodoxă,

așezați pe un anume teritoriu, sub conducerea unui preot paroh (art. 41 din

Statut); parohia are ca organ deliberativ Adunarea Parohială, care alege un

Consiliu Parohial și sarcinile fixate de Consiliu sunt duse la îndeplinire de

unul sau mai mulți epitropi.

În aceste condiții

legislative „începând cu data de 1 mai 1974 se înființează P.B.V. Brăila, str.

C., Protopopiatul Brăila". Actul de înființare este adresa nr. 8609/1974

emisă de către Departamentul Cultelor către Episcopia Buzău și înregistrată sub

nr. 2419/2 mai 1974.

Înființarea P.B.V. se

face prin act administrativ al administrației publice centrale (Ministerul

Cultelor) și este confirmată de organele de conducere ale Bisericii Ortodoxe

Romane, este o persoană juridică de interes public, având conducere, ținând

contabilitate și având patrimoniu propriu, format din bunuri cu caracter sacru

- ca urmare a sfințirii lor - și bunuri comune.

Din analiza

înscrisurilor rezultă că B.B.V. s-a transformat în P.B.V. și de la data de 1

mai 1974 începe să exercite posesia asupra bunurilor sacre și comune care i-au

fost date în baza actului nr. din 11 noiembrie 1967, ca urmare a autodizolvării

C.E. în anul 1954.

Curtea de Apel a nesocotit

dispozițiile H.G. nr. 53/2008, care recunoaște Statutul pentru organizarea și

funcționarea Bisericii Ortodoxe Române.

Potrivit art. 170,

„Sunt bunuri sacre cele care prin sfințire sau binecuvântare sunt destinate

cultului divin, precum lăcașurile de cult (catedrale, biserici,

capele)..".

Art. 178 statuează că

„bisericile parohiale sunt proprietatea Parohiei, sunt integrate patrimoniului

acesteia și stau sub jurisdicția și controlul autorității arhiepiscopiei sau

episcopiei", iar alin. (3) că „se consideră anexe ale lăcașului de cult și

urmează regimul juridic al acestuia următoarele construcții.. casa parohială cu

anexele sale.,".

Or, legea conferă

numai Parohiei dreptul de a exercita dreptul de proprietate asupra construcției

cu destinația de biserică și asupra casei parohialei, cu atât mai mult cu cât

C.E. nu are ca obiect de activitate și scop administrarea unui lăcaș de cult;

în lipsa titlului de proprietate, nici una dintre părți nu își poate intabula

dreptul de proprietate.

Este de reținut că P.B.V.

a solicitat desființarea întregii Cărți funciare a imobilului, și pentru

construcțiile pentru care recunoaște că exercită administrarea C.E. și aceasta,

în calitate de parte în proces (Dosar nr. 3228/196/2007), nu a invocat un drept

propriu astfel încât să se fi desființat, numai în parte, Cartea funciară.

Motivul - C.E. nu poate face dovada dreptului de proprietate asupra nici uneia

dintre construcțiile C1 - C5 și nici asupra terenului situat în Municipiul

Brăila, str. C.C.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă C.E.

Brăila a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În această fază

procesuală, Uniunea Elenă din România a formulat cerere de intervenție

accesorie, în favoarea intimatei-pârâte C.E. Brăila, invocând calitatea sa de

continuatoare a C.G. din România.

În ședința publică

din 4 februarie 2013 s-a discutat admisibilitatea în principiu a acestei cereri

de intervenție, iar în baza art. 52 alin. (1) C. proc. civ., instanța a dispus

respingerea ei, reținând lipsa de interes a Uniunii Elene din România de a

interveni în proces în favoarea intimatei-pârâte C.E. Brăila, în condițiile în

care prin decizia recurată s-a statuat asupra lipsei calității procesuale

pasive a pârâtei C.E. Brăila și nicio parte nu a contestat acest aspect pe

calea recursului.

Examinând decizia

atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Astfel cum susține

recurenta, raportat la Decizia de casare nr. 6543 din 03 decembrie 2010 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de apel trebuia să lămurească,

în primul rând, cadrul procesual, sens în care avea a stabili care dintre cei

doi pârâți chemați în judecată este adevăratul proprietar, căruia urmează a i

se opune prescripția achizitivă - Statul Român reprezentat de Ministerul

Finanțelor Publice sau C.E. Brăila.

Sub acest aspect, în

decizia de casare s-a reținut că „însăși reclamanta este datoare să arate cine

este adevăratul proprietar și să justifice de ce înțelege să cheme în judecată

pe pârâta C.E. Brăila, dacă aceasta nu este continuatoarea personalității

juridice a entității deposedate de imobilele în litigiu. Aceasta cu atât mai

mult cu cât reclamanta susține și în recurs că imobilele în litigiu i-au fost

predate de proprietar, Statul Român." În legătură cu pârâta C.E. Brăila,

prin decizia de casare s-a impus instanței de trimitere să verifice dacă

aspectul privind inexistența unei continuități a personalității juridice a

pârâtei, invocat drept motiv de apel, a fost deja soluționat irevocabil

printr-o hotărâre judecătorească anterioară, ce se bucură de puterea lucrului

judecat, conform art. 1200 pct. 4 C. civ.

Față de aceste

îndrumări obligatorii din decizia de casare, în rejudecare reclamanta a depus

precizări scrise, prin care a arătat că adevăratul proprietar al imobilelor în

litigiu este Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice,

întrucât urmare a autodizolvării C.E. în anul 1954, bunurile din patrimoniul

acesteia au trecut în patrimoniul Statului Român. Prin aceleași precizări,

reclamanta a justificat chemarea în judecată a C.E. Brăila prin faptul că, la

data sesizării instanței, dreptul de proprietate asupra imobilelor în litigiu

era intabulat în favoarea acesteia; a arătat că în prezent, însă, C.E. Brăila

nu mai este înscrisă în Cartea Funciară ca titulară a dreptului de proprietate

(urmare a rămânerii irevocabile a sentinței pronunțate de Judecătoria Brăila în

Dosarul nr. 3228/196/2007, prin care s-a admis plângerea sa împotriva

Încheierii de CF nr. 13027 din 22 iunie 2006 și s-a desființat această

încheiere de CF) și că s-a statuat irevocabil că actuala C.E. Brăila,

înființată în anul 1992, nu este continuatoarea în drepturi și obligații a C.E.

din 1870 (prin Sentința civilă nr. 3602 din 13 iunie 2007 a Judecătoriei

Brăila, devenită irevocabilă prin respingerea recursului).

Verificând cadrul

procesual conform indicațiilor din decizia de casare, față de precizările

făcute de reclamantă în rejudecare și actele depuse, instanța de apel a lămurit

doar situația pârâtei C.E. Brăila, în sensul că aceasta nu este continuatoarea

personalității juridice a C.E. din Brăila înființată în anul 1863 și interzisă

în anul 1954, reținând că prin Sentința civilă nr. 3602 din 13 iunie 2007 a

Judecătoriei Brăila, definitivă și irevocabilă (depusă în rejudecare cu această

mențiune), s-a respins cererea pârâtei de a se constata că este succesoarea de

drept și de fapt a C.E. din Brăila, înființată în anul 1863 și interzisă în

anul 1954.

Situația astfel

reținută echivalează, practic, cu statuarea asupra lipsei calității procesuale

pasive a pârâtei C.E. Brăila în acțiunea în uzucapiune ce face obiectul

prezentei cauze (în condițiile în care pârâta nu este continuatoarea

personalității entității ce a avut în patrimoniu imobilele litigioase), dovadă

că instanța de apel nici nu a mai analizat condițiile uzucapiunii în

contradictoriu cu această pârâtă, obligația verificării acestor condiții fiind

impusă prin decizia de casare numai după stabilirea cadrului procesual,

respectiv în contradictoriu cu partea căreia i se va recunoaște calitate

procesuală pasivă.

Din acest punct de

vedere nu se confirmă criticile recurentei privind pronunțarea deciziei

recurate cu nesocotirea principiului puterii lucrului judecat, neputându-se

susține că instanța de apel nu a dat eficiență acestui principiu, devreme ce a

reținut că prin Sentința civilă nr. 3602 din 13 iunie 2007 a Judecătoriei

Brăila, definitivă și irevocabilă, s-a respins cererea pârâtei de a se constata

că este succesoarea C.E. Brăila, înființată în anul 1863 și interzisă în anul

Europeană a Drepturilor Omului această sentință, nu a folosit acest argument

pentru a justifica faptul că respectiva sentință nu ar avea putere de lucru

judecat, acest efect fiindu-i recunoscut, implicit, prin invocarea caracterului

ei definitiv și irevocabil.

Instanța de apel nu a

lămurit, însă, problema calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român

reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, în legătură cu care s-a limitat

să rețină că nu s-a făcut dovada, prin nici un mijloc de probă, că imobilele în

litigiu ar fi intrat în proprietatea statului, cu titlu sau fără titlu.

În justificarea

calității procesuale pasive a acestui pârât, reclamanta a susținut că imobilele

în litigiu i-au fost predate de Statul Român, care a devenit proprietar în urma

preluării lor din patrimoniul fostei C.E. din Brăila (înființată în anul 1863),

după autodizolvarea acesteia.

Se impunea astfel a

se verifica, prin raportare la probe, dacă în urma încetării existenței

entității în al cărei patrimoniu se pretinde că s-au aflat imobilele litigioase

(fosta C.E. din Brăila, înființată în anul 1863), acestea au intrat în

patrimoniul statului, or această situație nu a fost clarificată de instanța de

apel.

Astfel, instanța

reține că din adresa nr. 20912/1967 emisă de Departamentul Cultelor de pe lângă

Consiliul de Miniștri rezultă că B.E.B.V. din Brăila, persoană juridică, a

preluat toate sarcinile și obligațiile fostei C.E. din Brăila, ce s-a

autodizolvat în anul 1954, dar că această adresă trebuie analizată în contextul

celorlalte înscrisuri depuse la dosar, sens în care face trimitere la adresa

nr. 81391/306/1959 înaintată de Sfatul Popular Regional Galați către Consiliul

de Miniștri, reținând că din aceasta rezultă că respectiva C.E. din Brăila

continuă să existe și are calitate de proprietar al B.B.V.

Deși prin raportare

la adresa din anul 1959 reține existența C.E., evident la nivelul acelui an,

instanța de apel recunoaște, în mod implicit, încetarea existenței acestei

entități în regimul politic trecut, din moment ce reține că prin Sentința

civilă nr. 3602/2007 a Judecătoriei Brăila, definitivă și irevocabilă, s-a

respins acțiunea prin care pârâta din prezenta cauză, C.E. Brăila înființată în

anul 1992, a solicitat să se constate că este succesoarea în drepturi și

obligații a fostei C.E. din Brăila, înființată în anul 1863 și interzisă în

anul 1954.

În acest context,

instanța trebuia să lămurească cine a preluat sau putea prelua bunurile din

patrimoniul entității care și-a încetat existența în regimul politic trecut,

iar în acest scop, în absența altor probe, putea apela și la prezumții simple

(conform art. 1199 C. civ., prezumțiile simple sunt consecințe pe care magistratul

le trage dintr-un fapt cunoscut la un fapt necunoscut).

Fără a lămuri această

situație de fapt, nu se poate reține că instanța de apel a tranșat problema

calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, nesocotindu-se astfel și decizia de casare, obligatorie pentru

judecătorii fondului, conform art. 315 C. proc. civ.

Așa fiind, criticile

formulate de recurentă în acest sens sunt întemeiate.

În ce privește

criticile referitoare la neînscrierea C.G. la grefa Tribunalului Brăila,

conform prevederilor Legii nr. 21/1924, acestea nu au relevanță în cauză, față

de cele reținute în decizia recurată cu privire la pârâta C.E. Brăila, și anume

că aceasta nu este continuatoarea personalității juridice a fostei C.E. din

Brăila, înființată în anul 1863 și interzisă în 1954, fapt statuat prin

Sentința civilă nr. 3602 din 13 iunie 2007 a Judecătoriei Brăila, definitivă și

irevocabilă.

Criticile vizând

interpretarea greșită a obiectului cererii de chemare în judecată ca fiind

revendicare, în loc de constatare dobândire drept de proprietate prin

uzucapiune, nu sunt întemeiate.

Recurenta își

argumentează această critică pe faptul că instanța de apel a folosit, în

considerentele hotărârii pronunțate, sintagma „imobilul revendicat",

ignorând însă că sensul neechivoc al acestei sintagme este acela de imobil

litigios, ceea ce rezultă din chiar paragraful la care ea face trimitere și

care relevă, în același timp, că instanța nu s-a aflat în eroare asupra

obiectului cererii de chemare în judecată: „Față de precizarea că înțelege să

solicite imobilul revendicat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, reclamanta trebuia să facă dovada îndeplinirii cerințelor prevăzute de

art 1846 - 1847 C. civ. privind prescripția achizitivă (..)."

În concluzie,

reținând că instanța de apel nu a lămurit calitatea procesuală pasivă a

pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, nestabilind pe

deplin situația de fapt ce interesa în dezlegarea acestei probleme de drept,

reținând totodată că aspectele privitoare la situația de fapt nu pot face

obiect de analiză în recurs, față de actuala configurație a art. 304 C. proc.

civ., Înalta Curte urmează ca, în limita criticilor formulate pe acest aspect,

în baza art. 304 pct. 9 și art. 314 C. proc. civ., să admită recursul, să

caseze decizia recurată și să trimită cauza spre rejudecare la aceeași

instanță.

Cu ocazia

rejudecării, instanța de trimitere va stabili - prin raportare la probele

administrate, inclusiv prin suplimentarea probatoriului dacă va aprecia

necesar, putându-se folosi, de asemenea, de prezumții simple - dacă imobilele

litigioase au intrat în patrimoniul Statului Român, cu titlu sau fără titlu, în

urma încetării existenței entității în al cărei patrimoniu s-au aflat - C.E.

din Brăila înființată în anul 1863, pentru a putea apoi aprecia asupra

calității procesuale pasive în cauză a pârâtului Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice.

Totodată, în

aprecierea calității procesuale pasive a acestui pârât, instanța de trimitere

va avea în vedere și prevederile art. unic din Legea nr. 455/2006, conform

cărora acțiunile și cererile pentru constatarea dobândirii prin uzucapiune a

dreptului de proprietate, formulate de cultele religioase recunoscute din

România, se soluționează, potrivit legii, „în contradictoriu cu autoritățile și

alte persoane interesate"; urmează astfel a se aprecia dacă Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice poate fi asimilat autorităților sau altor

persoane interesate, în sensul avut în vedere de legea menționată.

În funcție de

concluzia la care va ajunge în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a

pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în măsura în care se

mai impune, instanța de trimitere va verifica, în continuare, dacă sunt

îndeplinite condițiile uzucapiunii de 30 de ani, respectiv data la care a

început să posede reclamanta și care au fost caracteristicile posesiei în

intervalul de timp care a trecut de atunci, după regulile prescrise de art.

1846 și urm. C. civ., sens în care va avea în vedere și criticile formulate în

recurs pe acest aspect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta P.B.V. Brăila împotriva Deciziei civile nr. 141 A din

data de 22 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 4 martie 2013.

Procesat de GGC - AS