ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6543/2010

Asupra recursului civil de față; Judecata în primă instanță Prin cererea înregistrată la 25 septembrie 2007 reclamanta Parohia B.V. cheamă în judecată pe pârâții Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Comunitatea Elena Brăila solicitând să se constate dreptul acesteia de proprietate exclusivă asupra construcției C5 - „Biserica Greacă”, construcției C1 - „Casa Parohială” și asupra terenului pe care sunt edificate construcțiile în suprafață de 1.257 mp, ca urmare a prescripției achizitive. Prin sentința civilă nr. 164 din 23 februarie 2009 Tribunalul Brăila, secția civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor, a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocate de pârâta Comunitatea Elenă Brăila și a respins ca nefondată acțiunea reclamantei împotriva ambilor pârâți.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul arătat care au fost probele administrate și evenimentele pe care le dovedesc acestea și a reținut că, în drept, nu sunt îndeplinite condițiile art. 1847 C. civ. A arătat că nu se impune analiza viciilor discontinuității și clandestinității, deoarece reclamanta a exercitata actele de posesie la intervale normale și într-o succesiune obișnuită. Posesia a fost în schimb bazată pe violență, deoarece Biserica Elenă B.V. a fost lipsită de proprietatea sa nejustificat de o cauză de utilitate publică, iar opoziția pe care a făcut-o aceasta în anul 1974 a rămas fără rezultat. Astfel, fiind vorba de un abuz al autorităților statului comunist, posesia utilă a reclamantei a început în anul 1990, termenul de 30 de ani pentru uzucapiune nefiind împlinit.

De asemenea, a mai reținut că reclamanta nu a posedat sub nume de proprietar, ci cu acordul comunității grecești. Judecata în apel Prin decizia civilă nr. 279/ A din 13 octombrie 2009 Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta Parohia B.V. Brăila împotriva sentinței, cu următoarea motivare: Obiectul prezentei acțiuni îl constituie constatarea dreptului de proprietate al reclamantei Parohia B.V. asupra imobilului „Biserica Greacă”, „Casa Parohială” și a terenului în suprafață de 1.257 m.p., pe care sunt edificate construcțiile, ca urmare a îndeplinirii termenului privind prescripția achizitivă. Așa cum rezultă din conținutul acțiunii de față problema de drept care trebuie analizată și rezolvată este dacă în cauză termenul pentru invocarea prescripției achizitive a fost îndeplinit.

Pornind de la textele de lege care reglementează prescripția Curtea constată că, potrivit dispozițiilor art. 1837 C. civ., prescripția este un mod de a dobândi un drept de proprietate, iar art. 1846 stipulează faptul că orice prescripție este fondată pe faptul posesiunii. Art. 1847 C. civ. prevede că se poate prescrie dacă posesia este continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar. Potrivit dispozițiilor art. 1890 C. civ. toate acțiunile atât reale cât și personale pe care legea nu le-a declarat imprescriptibile se prescriu într-un termen de 30 de ani. Așa cum rezultă din probele administrate Biserica „ B.V.” a fost edificată în municipiul Brăila în urmă cu aproximativ 150 de ani, reprezentând nucleul existenței și perpetuării a generațiilor de etnie grecească din municipiul Brăila.

Potrivit adresei nr. 20912 din 11 noiembrie 1967 emisă de către Departamentul Cultelor de pe lângă Consiliul de Miniștrii al R.S.R. Comunitatea Elenă din Brăila s-a autodizolvat în anul 1954, însă potrivit adresei din 20 iunie 1959 emisă de Sfatul Popular Regional Galați înaintată Consiliului de Miniștrii, Comunitatea Elenă Brăila continuă să existe având și calitatea de proprietar al Bisericii B.V. Chiar și Protocolul încheiat la data de 18 octombrie 1994 cu Comunitatea Elenă Brăila recunoaște existența acestei comunități. Potrivit Statutului B.O.R., Parohia „B.V.” este o parohie mixtă, care cuprinde atât credincioși români, cât și de etnie greacă, iar lucrările de reparații s-au făcut și cu acordul a cinci epitropi consilieri de etnie greacă.

Din ansamblul actelor analizate rezultă continuitatea Comunității Elene Brăila, iar administrarea bisericii a fost exercitată de către Consiliul Parohial din care fac parte și etnicii greci. În anul 1974 Episcopia Buzăului aduce la cunoștința reprezentanților Bisericii Elene „B.V.” funcționarea ilegală a acesteia, iar Departamentul Cultelor a hotărât ca bisericile grecești să intre sub jurisdicția Bisericii Ortodoxe Române. În acest context Biserica Elenă „B.V.” a fost lipsită de proprietatea sa în mod abuziv, iar până în anul 1990 orice acțiune întreprinsă pentru intrarea în legalitate nu ar fi avut sorți de izbândă, astfel că posesia utilă a reclamantei a început după acest an astfel că termenul de 30 de ani nu s-a îndeplinit.

Judecata în recurs Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs invocate recurenta susține următoarele: În considerentele deciziei se face referire la pârâta intimată Comunitatea Elenă, instanța fiind în gravă eroare cu privire la aceasta, utilizând motive străine de natura pricinii și încălcând legea precum și principiul autorității de lucru judecat.

Astfel, recurenta arată că pârâta intimată Comunitatea Elenă Brăila este o persoană juridică înființată în 1992, în temeiul sentinței civile nr. 4833 din 5 iunie 1992 a Judecătoriei Brăila și că prin sentința civilă nr. 3602 din 13 iunie 2007 aceeași judecătorie a respins cererea de constatare a continuității personalității juridice a Comunității Elene înființate în anul 1863. A reține că această parte din proces a tulburat pașnica folosință a celor două construcții - biserică și casa parohială - în perioada anterioară anului 1995 echivalează cu încălcarea autorității de lucru judecat a sentinței anterior menționate. Din actele de înființare din anul 1992 rezultă că obiectul și scopul înființării pârâtei nu este administrarea unui lăcaș de cult și a casei parohiale și nicio activitatea de a sa nu privește latura religioasă a grecilor din Municipiul Brăila.

Referindu-se la o serie de alte înscrisuri, recurenta conchide că dacă în anul 1959 o Comunitate Elenă exista în Brăila, acea comunitate nu este una și aceeași cu pârâta din prezenta cauză și nici că în anul 1959 exista o persoană juridică ce avea drept scop exercitarea atributelor dreptului de proprietate asupra Bisericii „B.V.” și a Casei parohiale. O altă greșeală a instanței de apel, ca și a primei instanțe constă într-o eroare de fapt prin care se identifică Biserica, cu Parohia. Arătând care este diferența dintre cele două, recurenta susține că începând cu data de 1 mai 1974 s-a înființat Parohia „B.V.”, printr-un act administrativ al Ministerului Cultelor, confirmat de organele de conducere ale Bisericii Ortodoxe Române, fiind o persoană juridică de interes public.

Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că Biserica „B.V.” s-a transformat în Parohia „B.V.” și de la data de 1 mai 1974 a început să exercite posesia asupra bunurilor sale sacre și comune care i-au fost date în baza actului nr. 20912 din 11 noiembrie 1967, ca urmare a autodizolvării Comunității Elene din 1954. Dincolo de aceste confuzii, recurenta mai arată că instanța de apel nu a analizat cele patru motive care se refereau la condițiile posesiei și, fără a pune acest aspect în discuția părților, constată că cererea de chemare în judecată este prematură, cu motivarea că termenul prescripției a început să curgă din anul 1994. Or, în opinia recurentei, ea a făcut dovada modului în care a intrat în posesia imobilelor - clădirea bisericii și casa parohială - prin predarea acestora de către proprietar - Statul Român, care le-a dobândit în urma autodizolvării unei persoane juridice în anul 1954. În fine, recurenta mai susține că în cauză au fost nesocotite și prevederile art. 170 și 178 din H.G.

nr. 53/2008 care recunoaște statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii ortodoxe Române. Cu toate că s-a formulat un motiv de apel întemeiat pe acest act normativ, curtea de apel nu a analizat dacă este sau nu aplicabil raportul litigios dedus judecății. Textele de lege menționate confirmă, în opinia recurentei, dreptul acordat numai parohiei de a exercita dreptul de proprietate asupra construcțiilor în litigiu. Intimata Comunitatea Elenă Brăila a depus la dosar întâmpinare și un set de înscrisuri, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei ca fiind legală și temeinică. Analizând decizia atacată, Înalta Curte constată că recursul este fondat în limitele și pentru motivele ce se vor arăta.

Reclamanta a sesizat instanța cu o acțiune având ca obiect constatarea dobândirii prin uzucapiune - prescripție achizitivă - a dreptului de proprietate asupra construcției C5 - Biserica Greacă în suprafață de 1175 m.p., a construcției C1 - Casa Parohială în suprafață construită de 82 m.p. și asupra terenului pe care sunt edificate acestea în suprafață totală de 1.257 m.p., situate în Municipiul Brăila. Acțiunea a fost formulată împotriva Statului român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice și Comunității Elene Brăila. Prima instanță a respins acțiunea ca nefondată față de pârâta Comunitatea Elenă Brăila, iar față de Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, respinge de asemenea acțiunea ca nefondată cu toate că, față de acest pârât a admis excepția lipsei calității procesuale pasive pe care o invocase.

În raport de această soluție reclamanta a formulat mai multe motive de apel, inclusiv cu privire la calitatea procesuală pasivă a Statului român, devoluând în acest mod întreaga pricină. Cu toate acestea, instanța de apel reține că problema de drept care trebuie rezolvată în cauză este dacă termenul pentru invocarea prescripției achizitive a fost îndeplinit. Sub acest aspect, conchide că Biserica Elenă „B.V.” a fost lipsită de proprietatea sa în mod abuziv, iar până în anul 1990 orice acțiune întreprinsă pentru intrarea în legalitate nu ar fi avut sorți de izbândă, astfel că posesia utilă a reclamantei a început după acest an. În ceea ce privește cadrul procesual, curtea de apel se limitează să arate că din adresa nr. 20912 din 11 noiembrie 1977 emisă de către Departamentul Cultelor de pe lângă Consiliul de Miniștri al R.S.R.

și din Protocolul încheiat la 18 octombrie 1984 rezultă că Comunitatea Elenă Brăila, autodizolvată în 1954, continuă să existe. În raport de considerentele deciziei atacate sunt incidente prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., așa cum corect susține recurenta. Astfel, întrucât obiectul cauzei îl constituia constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, instanța de apel era datoare să dezlege toate problemele de fapt și de drept deduse judecății referitoare la: cadrul procesual, caracteristicile posesiei și durata acesteia. Având în vedere că uzucapiunea reprezintă un mod de dobândire a proprietății, dar totodată o sancțiune împotriva proprietarului nediligent, acțiunea având ca obiect constatarea intervenirii acesteia nu poate fi îndreptată decât împotriva adevăratului proprietar.

Sub acest aspect era important a se stabili care dintre cei doi pârâți chemați în judecată de reclamantă este adevăratul proprietar, căruia urmează a i se opune prescripția achizitivă: Statul român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice sau Comunitatea Elenă Brăila. Însăși reclamanta este datoare să arate cine este adevăratul proprietar și justifice de ce înțelege să cheme în judecată pe pârâta Comunitatea Elenă Brăila, dacă aceasta nu este continuatoarea personalității juridice a entității deposedate de imobilele în litigiu. Aceasta cu atât mai mult cu cât reclamanta susține și în recurs că a imobilele în litigiu i-au fost predate de proprietar, Statul Român. Fără a se pronunța asupra motivului de apel referitor la calitatea procesuală pasivă a Statului român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, curtea de apel analizează cauza doar în contradictoriu cu pârâta Comunitatea Elenă Brăila.

Nici în legătură cu această pârâtă nu lămurește pe deplin situația, deoarece se invocase drept motiv de apel inexistența unei continuități a personalității juridice a pârâtei, constatată printr-o sentință anterioară nr. 3602 din 13 iunie 2007 a Judecătoriei Brăila, despre care reclamanta susținea că a intrat în puterea lucrului judecat. În atare situație, instanța de apel era datoare să verifice dacă acest aspect al judecății a fost deja soluționat irevocabil printr-o hotărâre judecătorească anterioară, ce se bucură de puterea lucrului judecat conform art. 1200 pct. 4 C. civ.

Odată stabilit cadrul procesual și implicit cine are calitatea de adevărat proprietar, căruia reclamanta urmează să-i opună uzucapiunea, se poate verifica dacă sunt îndeplinite condițiile posesiei de 30 de ani, respectiv data la care reclamanta a început să posede și care au fost caracteristicile posesiei în intervalul de timp care s-a scurs de atunci, după regulile prescrise de art. 1846 și următoarele C. civ. Față de aceste considerente și dat fiind că aspectele privitoare la situația de fapt nu pot face obiect de analiză în recurs, față de actuala configurație a art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte urmează ca în baza art. 304 pct. 7 și art. 314 C. proc. civ., să admită recursul, să caseze decizia și să trimită cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel, care urmează a avea în vedere și celelalte critici formulate de recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta Parohia B.V. Brăila împotriva deciziei civile nr. 279/ A din 13 octombrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare, la aceeași curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 decembrie 2010.