ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6543/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6543/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului
civil de față;
Judecata în primă
instanță
Prin cererea înregistrată la 25 septembrie
2007 reclamanta Parohia B.V. cheamă în judecată pe pârâții Statul Român, prin
Ministerul Economiei și Finanțelor și Comunitatea Elena Brăila solicitând să se
constate dreptul acesteia de proprietate exclusivă asupra construcției C5 -
„Biserica Greacă”, construcției C1 - „Casa Parohială” și asupra terenului pe
care sunt edificate construcțiile în suprafață de 1.257 mp, ca urmare a
prescripției achizitive.
Prin sentința civilă nr.
164 din 23 februarie 2009 Tribunalul Brăila, secția civilă, a admis excepția
lipsei calității procesuale pasive a Statului Român reprezentat de Ministerul
Economiei și Finanțelor, a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocate
de pârâta Comunitatea Elenă Brăila și a respins ca nefondată acțiunea
reclamantei împotriva ambilor pârâți.
Pentru a pronunța
această hotărâre, tribunalul arătat care au fost probele administrate și
evenimentele pe care le dovedesc acestea și a reținut că, în drept, nu sunt
îndeplinite condițiile art. 1847 C. civ.
A arătat că nu se
impune analiza viciilor discontinuității și clandestinității, deoarece
reclamanta a exercitata actele de posesie la intervale normale și într-o
succesiune obișnuită.
Posesia a fost în
schimb bazată pe violență, deoarece Biserica Elenă B.V. a fost lipsită de
proprietatea sa nejustificat de o cauză de utilitate publică, iar opoziția pe
care a făcut-o aceasta în anul 1974 a rămas fără rezultat.
Astfel, fiind vorba
de un abuz al autorităților statului comunist, posesia utilă a reclamantei a
început în anul 1990, termenul de 30 de ani pentru uzucapiune nefiind împlinit.
De asemenea, a mai
reținut că reclamanta nu a posedat sub nume de proprietar, ci cu acordul
comunității grecești.
Judecata în apel
Prin decizia civilă nr.
279/ A din 13 octombrie 2009 Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins,
ca nefondat, apelul declarat de reclamanta Parohia B.V. Brăila împotriva
sentinței, cu următoarea motivare:
Obiectul prezentei
acțiuni îl constituie constatarea dreptului de proprietate al reclamantei Parohia
B.V. asupra imobilului „Biserica Greacă”, „Casa Parohială” și a terenului în
suprafață de 1.257 m.p., pe care sunt edificate construcțiile, ca urmare a
îndeplinirii termenului privind prescripția achizitivă.
Așa cum rezultă din
conținutul acțiunii de față problema de drept care trebuie analizată și
rezolvată este dacă în cauză termenul pentru invocarea prescripției achizitive
a fost îndeplinit.
Pornind de la textele
de lege care reglementează prescripția Curtea constată că, potrivit
dispozițiilor art. 1837 C. civ., prescripția este un mod de a dobândi un drept
de proprietate, iar art. 1846 stipulează faptul că orice prescripție este
fondată pe faptul posesiunii.
Art. 1847 C. civ.
prevede că se poate prescrie dacă posesia este continuă, neîntreruptă, netulburată,
publică și sub nume de proprietar.
Potrivit
dispozițiilor art. 1890 C. civ. toate acțiunile atât reale cât și personale pe
care legea nu le-a declarat imprescriptibile se prescriu într-un termen de 30
de ani.
Așa cum rezultă din
probele administrate Biserica „ B.V.” a fost edificată în municipiul Brăila în
urmă cu aproximativ 150 de ani, reprezentând nucleul existenței și perpetuării
a generațiilor de etnie grecească din municipiul Brăila.
Potrivit adresei nr.
20912 din 11 noiembrie 1967 emisă de către Departamentul Cultelor de pe lângă
Consiliul de Miniștrii al R.S.R. Comunitatea Elenă din Brăila s-a autodizolvat
în anul 1954, însă potrivit adresei din 20 iunie 1959 emisă de Sfatul Popular
Regional Galați înaintată Consiliului de Miniștrii, Comunitatea Elenă Brăila
continuă să existe având și calitatea de proprietar al Bisericii B.V.
Chiar și Protocolul
încheiat la data de 18 octombrie 1994 cu Comunitatea Elenă Brăila recunoaște
existența acestei comunități.
Potrivit Statutului
B.O.R., Parohia „B.V.” este o parohie mixtă, care cuprinde atât credincioși
români, cât și de etnie greacă, iar lucrările de reparații s-au făcut și cu
acordul a cinci epitropi consilieri de etnie greacă.
Din ansamblul actelor
analizate rezultă continuitatea Comunității Elene Brăila, iar administrarea
bisericii a fost exercitată de către Consiliul Parohial din care fac parte și
etnicii greci.
În anul 1974
Episcopia Buzăului aduce la cunoștința reprezentanților Bisericii Elene „B.V.”
funcționarea ilegală a acesteia, iar Departamentul Cultelor a hotărât ca
bisericile grecești să intre sub jurisdicția Bisericii Ortodoxe Române.
În acest context
Biserica Elenă „B.V.” a fost lipsită de proprietatea sa în mod abuziv, iar până
în anul 1990 orice acțiune întreprinsă pentru intrarea în legalitate nu ar fi
avut sorți de izbândă, astfel că posesia utilă a reclamantei a început după
acest an astfel că termenul de 30 de ani nu s-a îndeplinit.
Judecata
în recurs
Împotriva
deciziei a declarat recurs reclamanta, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct.
7, 8 și 9 C. proc. civ.
În
dezvoltarea motivelor de recurs invocate recurenta susține următoarele:
În
considerentele deciziei se face referire la pârâta intimată Comunitatea Elenă,
instanța fiind în gravă eroare cu privire la aceasta, utilizând motive străine
de natura pricinii și încălcând legea precum și principiul autorității de lucru
judecat.
Astfel,
recurenta arată că pârâta intimată Comunitatea Elenă Brăila este o persoană
juridică înființată în 1992, în temeiul sentinței civile nr. 4833 din 5 iunie 1992 a Judecătoriei Brăila și că prin sentința civilă nr. 3602 din 13 iunie 2007 aceeași judecătorie
a respins cererea de constatare a continuității personalității juridice a
Comunității Elene înființate în anul 1863.
A
reține că această parte din proces a tulburat pașnica folosință a celor două
construcții - biserică și casa parohială - în perioada anterioară anului 1995
echivalează cu încălcarea autorității de lucru judecat a sentinței anterior
menționate.
Din
actele de înființare din anul 1992 rezultă că obiectul și scopul înființării
pârâtei nu este administrarea unui lăcaș de cult și a casei parohiale și nicio
activitatea de a sa nu privește latura religioasă a grecilor din Municipiul
Brăila.
Referindu-se
la o serie de alte înscrisuri, recurenta conchide că dacă în anul 1959 o
Comunitate Elenă exista în Brăila, acea comunitate nu este una și aceeași cu
pârâta din prezenta cauză și nici că în anul 1959 exista o persoană juridică ce
avea drept scop exercitarea atributelor dreptului de proprietate asupra
Bisericii „B.V.” și a Casei parohiale.
O
altă greșeală a instanței de apel, ca și a primei instanțe constă într-o eroare
de fapt prin care se identifică Biserica, cu Parohia.
Arătând
care este diferența dintre cele două, recurenta susține că începând cu data de
1 mai 1974 s-a înființat Parohia „B.V.”, printr-un act administrativ al
Ministerului Cultelor, confirmat de organele de conducere ale Bisericii
Ortodoxe Române, fiind o persoană juridică de interes public.
Din
înscrisurile depuse la dosar, rezultă că Biserica „B.V.” s-a transformat în
Parohia „B.V.” și de la data de 1 mai 1974 a început să exercite posesia asupra bunurilor sale sacre și comune care i-au fost date în baza actului nr. 20912
din 11 noiembrie 1967, ca urmare a autodizolvării Comunității Elene din 1954.
Dincolo
de aceste confuzii, recurenta mai arată că instanța de apel nu a analizat cele
patru motive care se refereau la condițiile posesiei și, fără a pune acest
aspect în discuția părților, constată că cererea de chemare în judecată este
prematură, cu motivarea că termenul prescripției a început să curgă din anul
1994.
Or,
în opinia recurentei, ea a făcut dovada modului în care a intrat în posesia
imobilelor - clădirea bisericii și casa parohială - prin predarea acestora de
către proprietar - Statul Român, care le-a dobândit în urma autodizolvării unei
persoane juridice în anul 1954.
În
fine, recurenta mai susține că în cauză au fost nesocotite și prevederile art. 170
și 178 din H.G. nr. 53/2008 care recunoaște statutul pentru organizarea și
funcționarea Bisericii ortodoxe Române.
Cu
toate că s-a formulat un motiv de apel întemeiat pe acest act normativ, curtea
de apel nu a analizat dacă este sau nu aplicabil raportul litigios dedus
judecății.
Textele
de lege menționate confirmă, în opinia recurentei, dreptul acordat numai
parohiei de a exercita dreptul de proprietate asupra construcțiilor în litigiu.
Intimata
Comunitatea Elenă Brăila a depus la dosar întâmpinare și un set de înscrisuri,
solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei ca fiind
legală și temeinică.
Analizând
decizia atacată, Înalta Curte constată că recursul este fondat în limitele și
pentru motivele ce se vor arăta.
Reclamanta
a sesizat instanța cu o acțiune având ca obiect constatarea dobândirii prin
uzucapiune - prescripție achizitivă - a dreptului de proprietate asupra
construcției C5 - Biserica Greacă în suprafață de 1175 m.p., a construcției C1 - Casa Parohială în suprafață construită de 82 m.p. și asupra terenului pe care sunt edificate acestea în suprafață totală de 1.257 m.p., situate
în Municipiul Brăila.
Acțiunea
a fost formulată împotriva Statului român reprezentat prin Ministerul
Finanțelor Publice și Comunității Elene Brăila.
Prima
instanță a respins acțiunea ca nefondată față de pârâta Comunitatea Elenă
Brăila, iar față de Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor,
respinge de asemenea acțiunea ca nefondată cu toate că, față de acest pârât a
admis excepția lipsei calității procesuale pasive pe care o invocase.
În
raport de această soluție reclamanta a formulat mai multe motive de apel,
inclusiv cu privire la calitatea procesuală pasivă a Statului român, devoluând
în acest mod întreaga pricină.
Cu
toate acestea, instanța de apel reține că problema de drept care trebuie
rezolvată în cauză este dacă termenul pentru invocarea prescripției achizitive
a fost îndeplinit.
Sub
acest aspect, conchide că Biserica Elenă „B.V.” a fost lipsită de proprietatea
sa în mod abuziv, iar până în anul 1990 orice acțiune întreprinsă pentru
intrarea în legalitate nu ar fi avut sorți de izbândă, astfel că posesia utilă
a reclamantei a început după acest an.
În
ceea ce privește cadrul procesual, curtea de apel se limitează să arate că din
adresa nr. 20912 din 11 noiembrie 1977 emisă de către Departamentul Cultelor de
pe lângă Consiliul de Miniștri al R.S.R. și din Protocolul încheiat la 18
octombrie 1984 rezultă că Comunitatea Elenă Brăila, autodizolvată în 1954,
continuă să existe.
În
raport de considerentele deciziei atacate sunt incidente prevederile art. 304 pct.
7 C. proc. civ., așa cum corect susține recurenta.
Astfel,
întrucât obiectul cauzei îl constituia constatarea dobândirii dreptului de
proprietate prin uzucapiune, instanța de apel era datoare să dezlege toate problemele
de fapt și de drept deduse judecății referitoare la: cadrul procesual,
caracteristicile posesiei și durata acesteia.
Având
în vedere că uzucapiunea reprezintă un mod de dobândire a proprietății, dar
totodată o sancțiune împotriva proprietarului nediligent, acțiunea având ca
obiect constatarea intervenirii acesteia nu poate fi îndreptată decât împotriva
adevăratului proprietar.
Sub
acest aspect era important a se stabili care dintre cei doi pârâți chemați în
judecată de reclamantă este adevăratul proprietar, căruia urmează a i se opune
prescripția achizitivă: Statul român reprezentat de Ministerul Finanțelor
Publice sau Comunitatea Elenă Brăila.
Însăși
reclamanta este datoare să arate cine este adevăratul proprietar și justifice
de ce înțelege să cheme în judecată pe pârâta Comunitatea Elenă Brăila, dacă
aceasta nu este continuatoarea personalității juridice a entității deposedate
de imobilele în litigiu.
Aceasta
cu atât mai mult cu cât reclamanta susține și în recurs că a imobilele în
litigiu i-au fost predate de proprietar, Statul Român.
Fără
a se pronunța asupra motivului de apel referitor la calitatea procesuală pasivă
a Statului român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, curtea de apel
analizează cauza doar în contradictoriu cu pârâta Comunitatea Elenă Brăila.
Nici
în legătură cu această pârâtă nu lămurește pe deplin situația, deoarece se
invocase drept motiv de apel inexistența unei continuități a personalității
juridice a pârâtei, constatată printr-o sentință anterioară nr. 3602 din 13 iunie
2007 a Judecătoriei Brăila, despre care reclamanta susținea că a intrat în
puterea lucrului judecat.
În
atare situație, instanța de apel era datoare să verifice dacă acest aspect al
judecății a fost deja soluționat irevocabil printr-o hotărâre judecătorească
anterioară, ce se bucură de puterea lucrului judecat conform art. 1200 pct. 4 C.
civ.
Odată
stabilit cadrul procesual și implicit cine are calitatea de adevărat
proprietar, căruia reclamanta urmează să-i opună uzucapiunea, se poate verifica
dacă sunt îndeplinite condițiile posesiei de 30 de ani, respectiv data la care
reclamanta a început să posede și care au fost caracteristicile posesiei în
intervalul de timp care s-a scurs de atunci, după regulile prescrise de art. 1846
și următoarele C. civ.
Față
de aceste considerente și dat fiind că aspectele privitoare la situația de fapt
nu pot face obiect de analiză în recurs, față de actuala configurație a art. 304
C. proc. civ., Înalta Curte urmează ca în baza art. 304 pct. 7 și art. 314 C.
proc. civ., să admită recursul, să caseze decizia și să trimită cauza spre
rejudecare la aceeași curte de apel, care urmează a avea în vedere și celelalte
critici formulate de recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de reclamanta
Parohia
B.V. Brăila
împotriva deciziei civile nr. 279/ A din 13 octombrie 2009 a Curții de Apel
Galați, secția civilă.
Casează decizia
atacată și trimite cauza spre rejudecare, la aceeași curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 03 decembrie 2010.