ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3128/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 17 aprilie 2007 reclamantul O.R.G. a chemat în judecată pârâții Penitenciarul Arad, Administrația Națională a Penitenciarelor, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public – Parchetul General, Ministerul Culturii și Cultelor, Guvernul României, Camera Deputaților, Senatul României, Președinția României, Consiliul Europei și Comisia Uniunii Europene solicitând obligarea acestora la plata sumei de 20.000.000 lei cu titlu de daune morale, motivând că, în data de 1 martie 2007, în urma unei percheziții în cameră, în lipsa sa, i-au fost sparți ochelarii și ruptă o Biblie, considerând că prin aceasta i-a fost încălcat dreptul la libertatea religioasă și posibilitatea de a se informa.

În urma conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Arad și Tribunalul Arad, Curtea de Apel Timișoara a stabilit competența materială de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Arad, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 2 din 17 martie 2008 a acestei instanțe. Tribunalul Arad, secția civilă, prin sentința nr. 753 din 1 octombrie 2008 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Administrația Națională a Penitenciarelor, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public – Parchetul General, Ministerul Culturii și Cultelor, Guvernul României, Camera Deputaților, Senatul României, Președinția României, Consiliul Europei și Comisia Uniunii Europene, față de care a respins acțiunea.

A admis în parte acțiunea reclamantului O.R.G. împotriva pârâtului Penitenciarul Arad și a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 100 lei cu titlu de despăgubire. A respins cererea reclamantului pentru obligarea pârâtului la plata sumei de 20.000.000 lei cu titlu de daune morale. Pentru a hotărî astfel, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, prima instanță a reținut că între reclamant și pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public – Parchetul General, Ministerul Culturii și Cultelor, Guvernul României, Camera Deputaților, Senatul României, Președinția României, Consiliul Europei și Comisia Uniunii Europene nu există niciun raport juridic, nefiindu-i încălcate drepturi și libertăți fundamentale prevăzute de Constituția României și Tratatele Uniunii Europene.

Spargerea unor ochelari și ruperea unei Biblii neconducând automat la lipsirea dreptului de a se informa sau la îngrădirea libertății religioase, fiind doar expresia unor daune materiale suferite de reclamant, dar nu și morale. Pe fondul cauzei, instanța a reținut, că din declarațiile martorilor D.I. și S.C. a rezultat că, în urma unei percheziții din data de 1 martie 2007, reclamantului i-a fost distrusă o pereche de ochelari și o Biblie, din vina unor angajați ai Penitenciarului Arad. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul O.R.G. solicitând rejudecarea cauzei sub aspectul acordării unor despăgubiri materiale și morale echitabile, majorate, chemând în garanție totodată instituțiile pârâte: Administrația Națională a Penitenciarelor, Ministerul Justiției, Ministerul Culturii și Cultelor, Ministerul Public – Parchetul General, Guvernul României, Camera Deputaților, Senatul, Președinția, Consiliul Europei și Comisia Uniunii Europene.

Prin decizia nr. 58/A din 19 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a fost respins apelul declarat de reclamantul O.R.G. împotriva sentinței civile nr. 753 din 1 octombrie 2008 a Tribunalului Arad, secția civilă, și cererea de chemare în garanție a pârâților, cu motivarea că prima instanță a reținut o corectă stare de fapt și a făcut o justă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale în materie, prevăzută de art. 998 -999 C. civ., neconstatându-se din oficiu motive de ordine publică care să atragă schimbarea hotărârii apelate. Referitor la cererea de chemare în garanție, curtea de apel, a reținut, că potrivit art. 61 alin. (2) C. proc. civ., cererea de chemare în garanție se poate depune până la încheierea dezbaterilor și doar în fața primei instanțe.

Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs reclamantul O.R.G., criticând-o ca nelegală întrucât în mod greșit prima instanță nu i-a acordat o despăgubire materială și morală echitabilă. A mai susținut că și cererea de chemare în garanție a pârâților a fost greșit respinsă de curtea de apel, întrucât între aceasta și chemații în garanție exista un raport juridic. Față de cele expuse, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. Examinând recursul în limita motivelor invocate ce pot fi încadrate în cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat pentru considerentele ce succed: În speță, așa cum corect s-a reținut prin hotărârile pronunțate nu poate fi vorba de o eroare judiciară, privită ca faptă ilicită, cauzatoare a prejudiciului, întemeiată pe dispozițiile art. 504 C. proc.

pen., și art. 52 alin. (3) din Constituția României. Răspunderea statului se limitează la prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale. În raport cu starea de fapt, corect reținută, instanțele au statuat în drept, că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 998 - 999 C. civ., întrucât recurentului i-au fost sparți o pereche de ochelari și ruptă o Biblie cauzându-i un prejudiciu material în valoare de 100 lei. Cererea de majorare a prejudiciului material nu este justificată și nici nu a fost dovedită în fața celor două instanțe. Prin prisma considerentelor mai sus expuse, este nefondată și critica vizând cererea de acordare a sumei de 20.000.000 lei cu titlu de daune morale, întrucât din probele administrate nu rezultă că recurentului i s-ar fi încălcat dreptul la libertatea religioasă și posibilitatea de a se informa.

Nedovedită este și critica privind respingerea cererii de chemare în garanție a pârâților întrucât așa cum corect a reținut și instanța de apel, cererea putea a fi formulată până la încheierea dezbaterilor, înaintea primei instanțe cum prevăd dispozițiile art. 61 alin. (2) C.proc. civ. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.., recursul declarat în cauză de către reclamantul O.R.G. va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamantul O.R.G. împotriva deciziei nr. 58 A din 19 martie 2009 a Curții de Apel Timișoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2010.