ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 660/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 24 martie 2011 în Dosarul

nr. 2369/96/2009 Tribunalul Harghita a dispus sesizarea Curții de Apel Târgu

Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal cu privire

la excepția de nelegalitate a Ordinului Ministrului Educației, Cercetării și

Inovării nr. 4838 din 26 august 2009 și a menținut suspendarea judecării cauzei

dispusă prin încheierea de ședință din 09 decembrie 2009, până la soluționarea

excepției de către instanța competentă.

Curtea de Apel Târgu

Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin

Sentința nr. 193 din 29 septembrie 2011 a admis excepția de nelegalitate

invocată de către Tribunalul Harghita, din oficiu, în cauza privind pe

reclamantul G.P.I. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului și Inspectoratul Școlar Județean Harghita

și a constatat nelegalitatea Ordinului nr. 4838 din 26 august 2009 emis de

Ministrul Educației, Cercetării și Inovării.

Pentru a hotărî

astfel instanța a reținut următoarele considerente:

Prin Ordinul nr. 4838

din 26 august 2009 al Ministrului Educației, Cercetării și Inovării, s-a

stabilit la art. 1 că nivelul salariului de bază al personalului de conducere,

îndrumare și control din inspectoratele școlare se stabilește potrivit gradului

didactic și vechimii recunoscute în învățământ pentru persoana respectivă, la

care se adaugă indemnizația de conducere, îndrumare și control.

Curtea a constatat că

aceste prevederi ale ordinului în cauză contravin dispozițiilor art. 51 din

Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic. Potrivit acestor

dispoziții legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ cu

caracter normativ atacat, nivelul salariului de bază al personalului de conducere,

îndrumare și control din inspectoratele școlare județene, se stabilește la

nivelul maxim al salariului de bază al funcției didactice educator, învățător,

profesor gr. I cu o vechime de peste 40 ani la care se adaugă indemnizația de

conducere stabilită diferit în raport de funcția deținută.

Astfel că, a reținut

prima instanță, prin ordinul atacat s-a modificat salariul de bază al

personalului de conducere, îndrumare și control din inspectoratele școlare

(inspector de specialitate, inspector), cu toate că prin Legea-cadru aplicabilă

acestei categorii de personal s-a prevăzut modul de stabilire a salariului de

bază pentru această categorie de personal.

Totodată s-a reținut

că prevederile art. 2 din Ordinul nr. 4838/2009 sunt contrare dispozițiilor

art. 1 și art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997, act cu o forță juridică

superioară actului normativ atacat, în condițiile în care prin aceste

dispoziții s-a modificat durata concediului de odihnă al personalului de

conducere, îndrumare, control din inspectoratele școlare, art. 19 din Normele

metodologice aprobate prin Ordinul ministrului nr. 3251 din 12 februarie 1998,

fiind abrogat prin prevederile art. 2 din ordinul contestat.

În privința

inadmisibilității invocării excepției de nelegalitate cu privire la un act

administrativ cu caracter normativ, Curtea a avut în vedere jurisprudența

constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că pot fi cenzurate

pe calea excepției de nelegalitate, actele administrative unilaterale, fără a

distinge după cum acestea au caracter normativ sau individual.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului (MECTS), criticând-o în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și

apreciind că se impune modificarea în tot a acestei sentințe, iar pe fond

respingerea excepției de nelegalitate.

În dezvoltarea

motivelor de recurs s-a arătat, în esență, că instanța de fond a omis a observa

că prin OMECI nr. 4838/2009 se pun în executare prevederile art. X, XI, XII și

XIX din O.U.G. nr. 35/2009 privind reglementarea unor măsuri financiare în

domeniul cheltuielilor de personal, aprobate cu modificări prin Legea nr.

260/2009. Astfel, potrivit art. X din ordonanță, indemnizațiile de conducere

prevăzute în actele normative reprezintă limite maxime până la care

conducătorii autorităților sau instituțiilor publice, având calitatea de

ordonatori de credite, pot stabili nivelurile individuale. Prin art. XIX din

O.U.G. nr. 35/2009 s-a stabilit în sarcina ordonatorilor de credite obligația

de a se încadra în limitele de cheltuieli cu personalul, așa cum sunt acestea

prevăzute de Legea bugetară anuală.

Deși s-a susținut că

Ordinul a fost emis cu încălcarea dispozițiilor art. 75 și 76 din Legea nr.

24/2000 republicată, rezultă în mod clar că ordinul a fost emis de ministrul

educației, cercetării și inovării în baza competențelor stabilite prin H.G. nr.

51/2009 și pentru aplicarea dispozițiilor cuprinse în O.U.G. nr. 35/2009.

A mai arătat

recurentul că dispozițiile care reglementează concediul de odihnă (art. 2 din

ordin) respectă art. 56 din Legea nr. 24/2000 republicată, referitoare la

evenimentele legislative care pot interveni și care pot fi dispuse prin acte

normative ulterioare,de același nivel sau de nivel superior. Prin art. 2 din

Ordinul nr. 4838/2009 a fost abrogat art. 19 din Normele metodologice privind

efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic aprobată prin Ordinul

ministrului nr. 3251 din 12 februarie 1998, deci abrogarea s-a făcut printr-un

act de același nivel, fiind impusă de corelarea cu dispozițiile H.G. nr.

250/1992 republicată privind concediul de odihnă și ale concedii ale

salariaților din administrația publică din regiile autonome cu specific

deosebit și din unitățile bugetare.

Prin întâmpinare,

intimatul G.P.I. a solicitat menținerea soluției pronunțate de Curtea de Apel

Târgu Mureș, reiterând că prin Ordinul Ministerul Educației, Cercetării și

Inovării nr. 4838/2009 și prin Decizia nr. 823 din 1 septembrie 2009 dată în

aplicarea Ordinului i-au fost încălcate drepturile privind stabilirea

încadrării salariale și a concediului de odihnă începând cu 1 septembrie 2009,

prin nesocotirea art. 51 și art. 103 din Legea nr. 128/1997 cu modificările și

completările ulterioare, fiind necesar a se dispune recalcularea salariului

pentru luna decembrie 2009 care a stat la baza stabilirii drepturilor salariale

conform Legii nr. 330/2009 începând cu 1 ianuarie 2010.

Examinând cauza atât

prin prisma criticilor expuse prin cererea de recurs, cât și în temeiul art.

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat și

îl va respinge ca atare pentru cele ce vor fi punctate în continuare:

Obiectul excepției de

nelegalitate invocată din oficiu de secția civilă a Tribunalul Harghita, în

temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 vizează Ordinul ministrului

educației, cercetării și inovării nr. 4838 din 26 august 2009 privind

reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal din

învățământ.

Potrivit textelor

contestate:

„Art. 1: Nivelul

salariului de bază al personalului de conducere, îndrumare și control din

inspectoratele școlare se stabilește potrivit gradului didactic, vechimii

recunoscute în învățământ pentru persoana respectivă, la care se adaugă

indemnizația de conducere, îndrumare și control.

Art. 2: (1) Articolul

19 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al

personalului didactic, aprobate prin Ordinul ministrului nr. 3251 din 12

februarie 1998, publicate în M. Of. Partea I, nr. 269 din 20 iulie 1998, se

abrogă.

(2) Personalul de

conducere, de îndrumare și control din ministere, inspectorate școlare și

casele corpului didactic beneficiază de concediu de odihnă potrivit

prevederilor H.G. nr. 250/1992;”

Așa cum corect a

reținut instanța de fond, prin raportare la actul normativ cu forță superioară,

atât prevederile art. 1 cât și cele ale art. 2 din Ordin sunt nelegale.

Art. 1 din OMECI nr.

4838/2009 încalcă în mod flagrant dispozițiile art. 51 alin. (1) din Legea nr.

128/1997 privind Statutul personalului didactic, astfel cum a fost modificată

prin Legea nr. 349/2004 (în vigoare la data emiterii ordinului, dar abrogată cu

începere de la 09 februarie 2011, ca efect al Legii educației naționale nr.

1/2011), care prevedea: „(1) Nivelul salariului de bază al personalului de

conducere, îndrumare și control din inspectoratele școlare județene, respectiv

al municipiului București, și din Ministerul Educației și Cercetării se

stabilește la nivelul MAXIM al salariului de bază al funcției didactice -

educator, învățător, profesor gradul I cu vechime de peste 40 ani, la care se

adaugă o indemnizație de conducere de pană la: a) 10 - 30% pentru inspectorul

școlar principal de specialitate și inspectorul școlar; b) 15 - 35% pentru

directorul casei corpului didactic; c) 25 - 45% pentru inspectorul școlar

general adjunct; d) 30 - 50% pentru inspectorul de specialitate sau pentru

funcții echivalente în Ministerul Educației și Cercetării; e) 35 - 55% pentru

inspectorul școlar general sau pentru funcții echivalente în Ministerul

Educației și Cercetării”.

Este evident că în

raport de aceste dispoziții legale nivelul salariului de bază al personalului

de conducere, îndrumare și control din inspectoratele școlare nu se stabilește

potrivit gradului didactic și vechimii recunoscute în învățământ ale persoanei

respective, la care se adaugă indemnizația de conducere, îndrumare și control

(așa cum dispune art. 1 din ordinul contestat), ci, așa cum prevede expres art.

51 alin. (1) din Legea nr. 128/1997, la nivelul maxim al salariului de bază al

funcției didactice - educator, învățător, profesor gradul I cu vechime de peste

40 ani - la care se adaugă indemnizația de conducere, îndrumare și control.

Din analiza celor

două texte, rezultă că art. 1 din O.M.E.C.I. reglementează diminuarea

salariului de bază al personalului care ocupă funcții de conducere, de

îndrumare și control în învățământ (care nu se mai calculează la nivelul maxim

al salariului funcției didactice respective, ci în funcție de gradul și

vechimea persoanei), iar nu diminuarea indemnizației de conducere, cum ar fi

trebuit să se întâmple, dacă s-ar fi pus în aplicare art. X din O.U.G. nr.

35/2009.

Soluția pronunțată de

instanța de fond este la adăpostul criticilor și în ceea ce privește

aplicabilitatea în speță a prevederilor art. XIX din O.U.G. nr. 35/2009,

deoarece nu s-a depus niciun act care să dovedească faptul că încălcarea

prevederilor art. 51 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 a fost necesară, ca

urmare a constrângerilor bugetare.

Cu privire la

incidența prevederilor H.G. nr. 250/1992 în materia duratei concediului de

odihnă ale personalului de conducere, de îndrumare și control din ministere,

inspectorate școlare și casele corpului didactic, Înalta Curte apreciază că nu

pot fi reținute susținerile recurentului, deoarece art. 2 din ordinul contestat

încalcă dispozițiile art. 111 alin. (6), raportat la art. 103 din Legea nr.

128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și

completările ulterioare, care reglementează concediile pentru toate cadrele

didactice, indiferent de funcția pe care o ocupă (directori, inspectori etc.),

fără a face distincție între funcțiile de predare, de conducere, de îndrumare

și de control, iar în lipsa unei distincții operate de legiuitor, potrivit

principiului „ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus", nici

pârâtul, în aplicarea legii, nu poate opera vreo distincție.

Astfel, Înalta Curte

constată că în mod corect a apreciat instanța de fond faptul că pârâtul nu

poate abroga un text emis în baza legii (în speță art. 19 din Normele metodologice

aprobate prin OMEN nr. 3251/1998, emis în conformitate și în aplicarea Legii

nr. 128/1997) și nu poate impune aplicarea H.G. nr. 250/1992 în materia

concediului de odihnă cuvenit personalului de conducere, cu prioritate față de

Legea nr. 128/1997, în condițiile în care Statutul personalului didactic -

Legea nr. 128/1997 - este un act normativ special, cu forță juridică superioară

unei hotărâri de guvern.

Văzând și

dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 4 alin. (3) din Legea nr.

554/2004 modificată și completată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

împotriva Sentinței nr. 193 din 29 septembrie 2011 a Curții de Apel Târgu

Mureș, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 9 februarie 2012.

Procesat de GGC - LM