ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 660/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 24 martie 2011 în Dosarul nr. 2369/96/2009 Tribunalul Harghita a dispus sesizarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal cu privire la excepția de nelegalitate a Ordinului Ministrului Educației, Cercetării și Inovării nr. 4838 din 26 august 2009 și a menținut suspendarea judecării cauzei dispusă prin încheierea de ședință din 09 decembrie 2009, până la soluționarea excepției de către instanța competentă. Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin Sentința nr. 193 din 29 septembrie 2011 a admis excepția de nelegalitate invocată de către Tribunalul Harghita, din oficiu, în cauza privind pe reclamantul G.P.I.

în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și Inspectoratul Școlar Județean Harghita și a constatat nelegalitatea Ordinului nr. 4838 din 26 august 2009 emis de Ministrul Educației, Cercetării și Inovării. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut următoarele considerente: Prin Ordinul nr. 4838 din 26 august 2009 al Ministrului Educației, Cercetării și Inovării, s-a stabilit la art. 1 că nivelul salariului de bază al personalului de conducere, îndrumare și control din inspectoratele școlare se stabilește potrivit gradului didactic și vechimii recunoscute în învățământ pentru persoana respectivă, la care se adaugă indemnizația de conducere, îndrumare și control.

Curtea a constatat că aceste prevederi ale ordinului în cauză contravin dispozițiilor art. 51 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic. Potrivit acestor dispoziții legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ cu caracter normativ atacat, nivelul salariului de bază al personalului de conducere, îndrumare și control din inspectoratele școlare județene, se stabilește la nivelul maxim al salariului de bază al funcției didactice educator, învățător, profesor gr. I cu o vechime de peste 40 ani la care se adaugă indemnizația de conducere stabilită diferit în raport de funcția deținută.

Astfel că, a reținut prima instanță, prin ordinul atacat s-a modificat salariul de bază al personalului de conducere, îndrumare și control din inspectoratele școlare (inspector de specialitate, inspector), cu toate că prin Legea-cadru aplicabilă acestei categorii de personal s-a prevăzut modul de stabilire a salariului de bază pentru această categorie de personal. Totodată s-a reținut că prevederile art. 2 din Ordinul nr. 4838/2009 sunt contrare dispozițiilor art. 1 și art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997, act cu o forță juridică superioară actului normativ atacat, în condițiile în care prin aceste dispoziții s-a modificat durata concediului de odihnă al personalului de conducere, îndrumare, control din inspectoratele școlare, art. 19 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului nr. 3251 din 12 februarie 1998, fiind abrogat prin prevederile art. 2 din ordinul contestat.

În privința inadmisibilității invocării excepției de nelegalitate cu privire la un act administrativ cu caracter normativ, Curtea a avut în vedere jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că pot fi cenzurate pe calea excepției de nelegalitate, actele administrative unilaterale, fără a distinge după cum acestea au caracter normativ sau individual. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS), criticând-o în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și apreciind că se impune modificarea în tot a acestei sentințe, iar pe fond respingerea excepției de nelegalitate. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat, în esență, că instanța de fond a omis a observa că prin OMECI nr. 4838/2009 se pun în executare prevederile art. X, XI, XII și XIX din O.U.G.

nr. 35/2009 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal, aprobate cu modificări prin Legea nr. 260/2009. Astfel, potrivit art. X din ordonanță, indemnizațiile de conducere prevăzute în actele normative reprezintă limite maxime până la care conducătorii autorităților sau instituțiilor publice, având calitatea de ordonatori de credite, pot stabili nivelurile individuale. Prin art. XIX din O.U.G. nr. 35/2009 s-a stabilit în sarcina ordonatorilor de credite obligația de a se încadra în limitele de cheltuieli cu personalul, așa cum sunt acestea prevăzute de Legea bugetară anuală. Deși s-a susținut că Ordinul a fost emis cu încălcarea dispozițiilor art. 75 și 76 din Legea nr. 24/2000 republicată, rezultă în mod clar că ordinul a fost emis de ministrul educației, cercetării și inovării în baza competențelor stabilite prin H.G.

nr. 51/2009 și pentru aplicarea dispozițiilor cuprinse în O.U.G. nr. 35/2009. A mai arătat recurentul că dispozițiile care reglementează concediul de odihnă (art. 2 din ordin) respectă art. 56 din Legea nr. 24/2000 republicată, referitoare la evenimentele legislative care pot interveni și care pot fi dispuse prin acte normative ulterioare,de același nivel sau de nivel superior. Prin art. 2 din Ordinul nr. 4838/2009 a fost abrogat art. 19 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic aprobată prin Ordinul ministrului nr. 3251 din 12 februarie 1998, deci abrogarea s-a făcut printr-un act de același nivel, fiind impusă de corelarea cu dispozițiile H.G.

nr. 250/1992 republicată privind concediul de odihnă și ale concedii ale salariaților din administrația publică din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare. Prin întâmpinare, intimatul G.P.I.

a solicitat menținerea soluției pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, reiterând că prin Ordinul Ministerul Educației, Cercetării și Inovării nr. 4838/2009 și prin Decizia nr. 823 din 1 septembrie 2009 dată în aplicarea Ordinului i-au fost încălcate drepturile privind stabilirea încadrării salariale și a concediului de odihnă începând cu 1 septembrie 2009, prin nesocotirea art. 51 și art. 103 din Legea nr. 128/1997 cu modificările și completările ulterioare, fiind necesar a se dispune recalcularea salariului pentru luna decembrie 2009 care a stat la baza stabilirii drepturilor salariale conform Legii nr. 330/2009 începând cu 1 ianuarie 2010. Examinând cauza atât prin prisma criticilor expuse prin cererea de recurs, cât și în temeiul art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat și îl va respinge ca atare pentru cele ce vor fi punctate în continuare: Obiectul excepției de nelegalitate invocată din oficiu de secția civilă a Tribunalul Harghita, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 vizează Ordinul ministrului educației, cercetării și inovării nr. 4838 din 26 august 2009 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal din învățământ. Potrivit textelor contestate: „Art. 1: Nivelul salariului de bază al personalului de conducere, îndrumare și control din inspectoratele școlare se stabilește potrivit gradului didactic, vechimii recunoscute în învățământ pentru persoana respectivă, la care se adaugă indemnizația de conducere, îndrumare și control.

Art. 2: (1) Articolul 19 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic, aprobate prin Ordinul ministrului nr. 3251 din 12 februarie 1998, publicate în M. Of. Partea I, nr. 269 din 20 iulie 1998, se abrogă. (2) Personalul de conducere, de îndrumare și control din ministere, inspectorate școlare și casele corpului didactic beneficiază de concediu de odihnă potrivit prevederilor H.G. nr. 250/1992;” Așa cum corect a reținut instanța de fond, prin raportare la actul normativ cu forță superioară, atât prevederile art. 1 cât și cele ale art. 2 din Ordin sunt nelegale.

Art. 1 din OMECI nr. 4838/2009 încalcă în mod flagrant dispozițiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 349/2004 (în vigoare la data emiterii ordinului, dar abrogată cu începere de la 09 februarie 2011, ca efect al Legii educației naționale nr. 1/2011), care prevedea: „(1) Nivelul salariului de bază al personalului de conducere, îndrumare și control din inspectoratele școlare județene, respectiv al municipiului București, și din Ministerul Educației și Cercetării se stabilește la nivelul MAXIM al salariului de bază al funcției didactice - educator, învățător, profesor gradul I cu vechime de peste 40 ani, la care se adaugă o indemnizație de conducere de pană la: a) 10 - 30% pentru inspectorul școlar principal de specialitate și inspectorul școlar; b) 15 - 35% pentru directorul casei corpului didactic; c) 25 - 45% pentru inspectorul școlar general adjunct; d) 30 - 50% pentru inspectorul de specialitate sau pentru funcții echivalente în Ministerul Educației și Cercetării; e) 35 - 55% pentru inspectorul școlar general sau pentru funcții echivalente în Ministerul Educației și Cercetării”.

Este evident că în raport de aceste dispoziții legale nivelul salariului de bază al personalului de conducere, îndrumare și control din inspectoratele școlare nu se stabilește potrivit gradului didactic și vechimii recunoscute în învățământ ale persoanei respective, la care se adaugă indemnizația de conducere, îndrumare și control (așa cum dispune art. 1 din ordinul contestat), ci, așa cum prevede expres art. 51 alin. (1) din Legea nr. 128/1997, la nivelul maxim al salariului de bază al funcției didactice - educator, învățător, profesor gradul I cu vechime de peste 40 ani - la care se adaugă indemnizația de conducere, îndrumare și control. Din analiza celor două texte, rezultă că art. 1 din O.M.E.C.I.

reglementează diminuarea salariului de bază al personalului care ocupă funcții de conducere, de îndrumare și control în învățământ (care nu se mai calculează la nivelul maxim al salariului funcției didactice respective, ci în funcție de gradul și vechimea persoanei), iar nu diminuarea indemnizației de conducere, cum ar fi trebuit să se întâmple, dacă s-ar fi pus în aplicare art. X din O.U.G. nr. 35/2009. Soluția pronunțată de instanța de fond este la adăpostul criticilor și în ceea ce privește aplicabilitatea în speță a prevederilor art. XIX din O.U.G. nr. 35/2009, deoarece nu s-a depus niciun act care să dovedească faptul că încălcarea prevederilor art. 51 alin. (1) din Legea nr. 128/1997 a fost necesară, ca urmare a constrângerilor bugetare.

Cu privire la incidența prevederilor H.G. nr. 250/1992 în materia duratei concediului de odihnă ale personalului de conducere, de îndrumare și control din ministere, inspectorate școlare și casele corpului didactic, Înalta Curte apreciază că nu pot fi reținute susținerile recurentului, deoarece art. 2 din ordinul contestat încalcă dispozițiile art. 111 alin. (6), raportat la art. 103 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, care reglementează concediile pentru toate cadrele didactice, indiferent de funcția pe care o ocupă (directori, inspectori etc.), fără a face distincție între funcțiile de predare, de conducere, de îndrumare și de control, iar în lipsa unei distincții operate de legiuitor, potrivit principiului „ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus", nici pârâtul, în aplicarea legii, nu poate opera vreo distincție.

Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect a apreciat instanța de fond faptul că pârâtul nu poate abroga un text emis în baza legii (în speță art. 19 din Normele metodologice aprobate prin OMEN nr. 3251/1998, emis în conformitate și în aplicarea Legii nr. 128/1997) și nu poate impune aplicarea H.G. nr. 250/1992 în materia concediului de odihnă cuvenit personalului de conducere, cu prioritate față de Legea nr. 128/1997, în condițiile în care Statutul personalului didactic - Legea nr. 128/1997 - este un act normativ special, cu forță juridică superioară unei hotărâri de guvern. Văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului împotriva Sentinței nr. 193 din 29 septembrie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 februarie 2012. Procesat de GGC - LM