ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 572/2012

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Soluția instanței de fond și motivarea acesteia Prin Sentința nr. 178 din 22 septembrie 2011 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 4838 din 26 august 2009, emis de ministrul educației, cercetării și inovării, invocată de reclamantul M.C. în Dosarul nr. 2412/96/2009 al Tribunalului Harghita. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Ordinul nr. 4838 din 26 august 2009, al Ministerului Educației, Cercetării și Inovării, a fost emis în conformitate cu prevederile art. X, XI, XII și XIX din O.U.G.

nr. 35 din 11 aprilie 2009, privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal în sectorul bugetar. Potrivit art. X din această ordonanță, indemnizațiile de conducere pentru personalul bugetar cât și pentru funcționarii publici prevăzute în actele normative reprezintă limite maxime până la care conducătorii autorităților sau instituțiilor publice, având calitatea de ordonatori de credite, pot stabili nivelurile individual. Art. XIX din același act normativ stabilește în sarcina ordonatorilor principali de credite obligația de a se încadra în limitele de cheltuieli cu personalul, așa cum sunt acestea prevăzute de Legea bugetară anuală. În motivarea excepției de nelegalitate invocată, se susține că acest Ordin a fost emis cu încălcarea dispozițiilor art. 75 și 76 din Legea nr. 24/2000, republicată.

Aceste dispoziții legale reglementează modalitățile de emitere a actelor de executare a unui act normativ, stabilindu-se că ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale, de specialitate, sau ale autorităților administrative autonome, se emit numai în baza și în executarea legilor, a hotărârilor, și a ordonanțelor guvernului. Aceste ordine, instrucțiuni și alte asemenea acte, trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora. Verificând dacă ordinul a cărui legalitate se contestă respectă aceste limite, prevăzute de dispozițiile art. 75 și 76 din Legea nr. 24/2000, republicată, instanța a constatat că ordinul a fost emis de ministrul educației, cercetării și inovării în baza competențelor stabilite prin H.G.

nr. 51/2009, privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării și Inovării și pentru aplicarea dispozițiilor cuprinse în O.U.G. nr. 35/2009, act normativ care reglementează măsurile financiare ce se impun a fi luate în domeniul cheltuielilor de personal, în sectorul bugetar, recunoscând ordonatorilor principali de credite dreptul de a stabili cuantumul indemnizației de conducere pentru personalul bugetar, prin raportare la limitele minime și maxime prevăzute în actele normative, obligându-i în același timp, să se încadreze în cheltuielile bugetare prevăzute de legea bugetară anuală.

S-a stabilit că și dispozițiile ce reglementează concediul de odihnă, cuprinse în art. 2 alin. (1) și 2 din același ordin, respectă prevederile art. 56 din Legea nr. 24/2000, republicată, care reglementează evenimentele legislative, cum sunt modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea, sau alte asemenea, care pot interveni pe durata existenței unui act normativ, putând fi dispuse prin acte normative ulterioare, de același nivel sau de nivel superior.

În speță, prin art. 2 al Ordinului nr. 4838/2009 al ministrului educației cercetării și inovării a fost abrogat art. 19 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic, aprobate prin Ordinul nr. 3251 din 12 februarie 1998, dispoziția abrogată fiind așadar de același nivel cu actul prin care s-a abrogat, iar această măsură a fost impusă pentru corelarea dispozițiilor cuprinse în actul normativ emis de ministrul educației, cercetării și inovării, cu cele cuprinse în H.G. nr. 250/1992 republicată, privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare.

II. Instanța de recurs 1. Criticile reclamantului Împotriva acestei sentințe, considerată netemeinică și nelegală a declarat recurs reclamantul. Recurentul-reclamant M.C.

a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând următoarele : - Art. 1 din Ordinul nr. 4838 din 26 august 2009 al Ministrului Educației, Cercetării și Inovării care stabilește că nivelul salariului de bază al personalului de conducere, îndrumare și control, din inspectoratele școlare se stabilește potrivit gradului didactic și vechimii în învățământ pentru persoana respectivă, la care se adaugă indemnizația de conducere, îndrumare și control contravine dispozițiilor Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic - art. 51. A învederat recurentul că potrivit art. 51 din Legea 128/1997 în vigoare la data emiterii Ordinului atacat, salariul de bază al personalului de conducere, îndrumare și control din Inspectoratele Școlare Județene se raportează la nivelul maxim al salariului de bază al funcției didactice de educator, învățător, profesor gr.

I cu o vechime de peste 40 ani, la care se adaugă indemnizația de conducere stabilită diferit, în raport de funcția deținută, ajungându-se ca prin Ordinul a cărui nelegalitate s-a invocat să se modifice prevederi dintr-o lege în vigoare. - Art. 2 din Ordinul nr. 4838/2608.2009 al Ministerului Educației, Cercetării și Inovării prin care s-a abrogat art. 19 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic, aprobate prin Ordinul nr. 3251 din 12 februarie 1998, menționându-se că personalul de conducere, îndrumare și control din minister, inspectoratele școlare și casele corpului didactic beneficiază de concediu de odihnă potrivit H.G. nr. 250/1992 republicată, contravine art. 103 lit. a) coroborat cu art. 1 din Legea nr. 128/1997 care stabilesc durata mai mare a concediului de odihnă, inclusiv pentru aceste categorii de personal (cel puțin 62 zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale).

- Recurentul a mai susținut că Ordinul atacat nu a fost publicat în M. Of. și chiar dacă este vorba de un act administrativ cu caracter normativ, legalitatea acestuia poate fi cercetată pe calea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție fiind constantă. În acest sens,în drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ. 2. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare: Criticile recurentului care reprezintă o reluare a motivelor prezentate instanței de fond în susținerea excepției de nelegalitate ar putea fi subsumate dispozițiilor art. 304 alin. (9) C. proc.

civ. (aplicarea greșită a legii la soluționarea cauzei), neaducându-se nici un argument privind incidența dispozițiilor art. 304 alin. (8) C. proc. civ., care vizează interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, schimbarea naturii ori înțelesului nelămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Prin art. 52 și 126 alin. (6) din Constituție se consacră, iar prin art. 4 din Legea nr. 554/2004 se concretizează principiul că actul administrativ este supus controlului de legalitate exercitat de instanțele de contencios administrativ. Legalitatea unui act administrativ semnifică acea calitate a actului administrativ de a corespunde „legii” în accepțiunea generală, de act juridic normativ superior în baza căruia a fost emis, dar și de a respecta prevederile legale în privința formei fondului, limitele competenței emitentului și procedura legală de emitere.

Art. 75 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative consacră principiul conformității stricte a actelor administrative secundare cu (Ordine, Instrucțiuni emise de conducătorii ministerelor) cu actele normative superioare pe baza și în executarea cărora au fost emise, respectându-se astfel principiul ierarhiei actelor normative, instituit prin art. 4 alin. (5) și art. 108 alin. (2) Constituție și art. 4 alin. (1) și (3) din Legea nr. 24/2000, al forței juridice superioare a legilor, în raport cu legislația secundară - conform art. 74 din Legea nr. 24/2000.

Prin art. 4 din Legea nr. 554/2004, s-a instituit atribuția instanței de contencios administrativ de a verifica, la solicitarea părții interesate, legalitatea unui act administrativ unilateral, respectiv concordanța acestuia cu actul normativ cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea căruia a fost emis, având în vedere principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative instituit prin textele menționate anterior: art. 1 alin. (5) din Constituția României și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, pentru elaborarea actelor normative. În speță, recurentul-reclamant a invocat contradicții între prevederile Ordinului Ministrului Educației, Cercetării și Inovării nr. 4838/2009 și dispoziții din Legea cadru nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, deși Ordinul pretins nelegal a fost emis în temeiul și în conformitate cu O.U.G.

nr. 35/2009 (art. X, XI, XII și XIX) și potrivit prevederilor H.G. nr. 51/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării și Inovării așa cum reiese din preambulul actelor normative, în legătură cu care s-a sesizat nici un fel de discrepanță. Potrivit art. X din O.U.G. nr. 35/2009 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal în sectorul bugetar „indemnizațiile de conducere pentru personalul bugetar, atât contractual cât și funcționarii publici, prevăzute în acte normative, reprezintă limite maxime până la care conducătorii autorităților sau instituțiilor publice, având calitatea de ordonatori de credite, pot stabili nivelurile individuale, art. 1 din Ordinul Ministrului Educației, Cercetării și Inovării nr. 4838/2009 fiind în concordanță cu acest text din actul normativ cu forță juridică superioară, în baza și în executarea căruia a fost emis.

Prin art. 2 al Ordinului care vizează durata concediului de odihnă pentru anumite categorii ale personalului didactic s-a abrogat un text din Normele Metodologice aprobate prin Ordinul nr. 3251 din 12 februarie 1998, respectându-se principiul ierarhiei forței juridice a actelor normative. Același text, art. 2 din Ordinul nr. 4838/2009 a prevăzut expres că în privința concediului de odihnă se vor aplica prevederile H.G. nr. 250/1992 republicată, în legătură cu care nu s-au făcut afirmații de nelegalitate, astfel că în mod corect prima instanță a respins excepția de nelegalitate a celor două articole din Ordinul contestat. Nepublicarea Ordinului nr. 4839/2009 în M. Of. reprezintă nerespectarea unei condiții de formă imperative, care excede cadrului procesual determinat de recurentul-reclamant prin invocarea excepției de nelegalitate, întemeiată pe art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit Legii nr. 24/2000 nepublicarea Ordinului în M. Of. nu poate atrage nici sancțiunea constatării nulității acestuia, întrucât este ulterioară datei emiterii sale, în raport cu care ar putea fi examinate eventualele motive de nulitate. 3. Soluția Înaltei Curți asupra recursului Constatând că sentința atacată s-a dat cu aplicarea corectă a legii, nefiind afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzut de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul reclamantului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul M.C. împotriva Sentinței nr. 178 din 22 septembrie 2011 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2012. Procesat de GGC - LM