ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5667/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

sentința nr. 252 din 18 ianuarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea

formulată de reclamanta M.R., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională

pentru Cetățenie, prin care solicita să se constate refuzul nejustificat al

pârâtei de emitere a ordinului de redobândire a cetățeniei române, obligarea

acesteia la emiterea și comunicarea ordinului de redobândire a cetățeniei

române, în termen de maxim 30 zile de la data analizării/avizării cererii,

respectiv la efectuarea programării pentru depunerea jurământului de credință

față de țară, în maxim 30 zile de la data emiterii ordinului, precum și la

plata sumei de 100 RON pe fiecare zi de întârziere, cu titlu de daune interese,

de la data introducerii acțiunii și până la data comunicării ordinului de

redobândire a cetățeniei romane. De asemenea, a fost respinsă cererea de

obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 12 mai 2010, a fost avizată

pozitiv cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei române, cerere care a

fost aprobată prin Ordinul Președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie

nr. 146/P din 27 septembrie 2010, fiind neîntemeiată susținerea reclamantei că

ar fi vorba despre un refuz nejustificat al pârâtei de a emite și comunica

ordinul de redobândire a cetățeniei române, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i)

din Legea nr. 554/2004.

Cât privește solicitarea de obligare a

pârâtei să o programeze pentru depunerea jurământului de credință față de țară,

în maxim 30 de zile de la data emiterii ordinului de redobândire a cetățeniei române,

se constată că și aceasta este neîntemeiată, având în vedere că reclamanta a solicitat

redobândirea cetățeniei cu menținerea domiciliului în străinătate, situație în care

va depune jurământul de credință în fața șefului misiunii diplomatice a României

din Moldova.

Mai mult, Legea nr. 21/1991 nu reglementează

programarea în vederea depunerii jurământului, ci stabilește doar termenul în care

se va depune jurământul de credință termen care este de 3 luni de la data comunicării

ordinului Președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie de acordare sau redobândire

a cetățenie române, potrivit art. 20 alin. (2) din această lege, astfel încât cererea

reclamantei de programare pentru depunerea jurământului nu are temei legal.

Neîntemeiată este și cererea de obligare

a pârâtei la plata daunelor interese de 100 RON pe fiecare zi de întârziere, față

de împrejurarea că pârâta și-a îndeplinit obligația de a emite și comunica ordinul

de redobândire a cetățeniei române.

Cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor

de judecată este, prin urmare, și ea neîntemeiată, în raport cu dispozițiile

art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o

netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta, criticile aduse încadrându-se

în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și vizând greșita aplicare a legii

în ceea ce privește soluția de respingere a acțiunii, ca neîntemeiată.

În motivele de recurs, se arată că în mod

greșit și nelegal instanța de fond nu a reținut existența, în speță, a unui refuz

nejustificat de soluționare a cererii de redobândire a cetățeniei române, de vreme

ce de la data avizului și până la data emiterii ordinului a trecut un termen de

aprox. 5 luni; susține recurenta că instanța de judecată trebuia să constate că

acțiunea a rămas fără obiect și să oblige autoritatea pârâtă la plata cheltuielilor

de judecată.

Examinând sentința atacată în raport cu

actele și lucrările dosarului, cu motivele și criticile invocate de recurentă, precum

și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în

continuare.

Obiectul acțiunii cu a cărei soluționare

a fost învestită instanța de contencios administrativ îl constituie constatarea

refuzului nejustificat al pârâtei de soluționare a cererii de redobândire a cetățeniei

române, obligarea acesteia la emiterea și comunicarea ordinului de redobândire a

cetățeniei române, precum și la programarea pentru depunerea jurământului de credință

în 30 de zile de la emiterea ordinului, cu daune interese de 100 RON pe fiecare

zi de întârziere și cheltuieli de judecată.

Din actele dosarului rezultă că cererea

de redobândire a cetățeniei române formulată de către recurenta-reclamantă a fost

avizată pozitiv la data de 12 mai 2010, ulterior, la data de 27 septembrie 2010,

fiind emis Ordinul Președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie nr. 146/P

de aprobare a redobândirii cetățeniei române unui număr de 369 persoane, recurenta

figurând în Anexa nr. 1, ordin ce a fost comunicat recurentei la domiciliul ales.

La data introducerii acțiunii (29

iunie 2010), cererea de redobândire a cetățeniei române era, așadar, avizată pozitiv

(12 mai 2010), iar ordinul de aprobare a cetățeniei a fost emis la aprox. 4 luni

de la această dată, fiind și comunicat recurentei-reclamante.

Așa fiind, cum corect a reținut și instanța

de fond, în cauză nu suntem în prezența unui refuz nejustificat de soluționare a

cererii, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, constând în

„exprimarea explicită cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei

persoane”.

Aceasta cu atât mai mult cu cât dispozițiile

Legii cetățeniei române nr. 21/1991 nu prevăd un termen pentru emiterea ordinului

de acordare sau de redobândire a cetățeniei române, iar intervalul de timp de 4

luni, în care autoritatea intimată a emis actul, poate fi încadrat în noțiunea de

termen rezonabil, prevăzut de art. 10 din Convenția europeană asupra cetățeniei,

adoptată la Strasbourg la 06 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea

nr. 396/2002, raportat și la atitudinea din cursul judecății în fața instanței de

fond a pârâtei, care a procedat la emiterea ordinului, conduita sa neputând fi calificată

ca depășind limitele rezonabilității procedurii.

Soluția primei instanțe este corectă și

raportat la capătul de cerere privind depunerea jurământului, întrucât reclamantul

a solicitat redobândirea cetățeniei române cu menținerea domiciliului în străinătate,

situație în care, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (6) din Legea nr. 21/1991,

republicată, va depune jurământul de credință față de România în fața șefului misiunii

diplomatice a României din Republica Moldova.

De asemenea, în raport cu soluția dată

fondului cauzei și în lipsa culpei procesuale a pârâtei, în mod corect a dispus

prima instanță respingerea și a capătului de cerere accesoriu ce viza aplicarea

art. 274 C. proc. civ., respectiv plata cheltuielilor de judecată.

Pentru considerentele arătate, constatându-se

că hotărârea atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., instanța de fond făcând o corectă interpretare

și aplicare a prevederilor legale incidente cauzei, în temeiul art. 312 din același

Cod, coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul,

ca nefondat, menținând sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta

M.R. împotriva sentinței nr. 252 din 18 ianuarie 2011 a Curții de Apel București,

secția a VlII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25

noiembrie 2011.