ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5667/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 252 din 18 ianuarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta M.R., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie, prin care solicita să se constate refuzul nejustificat al pârâtei de emitere a ordinului de redobândire a cetățeniei române, obligarea acesteia la emiterea și comunicarea ordinului de redobândire a cetățeniei române, în termen de maxim 30 zile de la data analizării/avizării cererii, respectiv la efectuarea programării pentru depunerea jurământului de credință față de țară, în maxim 30 zile de la data emiterii ordinului, precum și la plata sumei de 100 RON pe fiecare zi de întârziere, cu titlu de daune interese, de la data introducerii acțiunii și până la data comunicării ordinului de redobândire a cetățeniei romane.

De asemenea, a fost respinsă cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: La data de 12 mai 2010, a fost avizată pozitiv cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei române, cerere care a fost aprobată prin Ordinul Președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie nr. 146/P din 27 septembrie 2010, fiind neîntemeiată susținerea reclamantei că ar fi vorba despre un refuz nejustificat al pârâtei de a emite și comunica ordinul de redobândire a cetățeniei române, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Cât privește solicitarea de obligare a pârâtei să o programeze pentru depunerea jurământului de credință față de țară, în maxim 30 de zile de la data emiterii ordinului de redobândire a cetățeniei române, se constată că și aceasta este neîntemeiată, având în vedere că reclamanta a solicitat redobândirea cetățeniei cu menținerea domiciliului în străinătate, situație în care va depune jurământul de credință în fața șefului misiunii diplomatice a României din Moldova. Mai mult, Legea nr. 21/1991 nu reglementează programarea în vederea depunerii jurământului, ci stabilește doar termenul în care se va depune jurământul de credință termen care este de 3 luni de la data comunicării ordinului Președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie de acordare sau redobândire a cetățenie române, potrivit art. 20 alin. (2) din această lege, astfel încât cererea reclamantei de programare pentru depunerea jurământului nu are temei legal.

Neîntemeiată este și cererea de obligare a pârâtei la plata daunelor interese de 100 RON pe fiecare zi de întârziere, față de împrejurarea că pârâta și-a îndeplinit obligația de a emite și comunica ordinul de redobândire a cetățeniei române. Cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată este, prin urmare, și ea neîntemeiată, în raport cu dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta, criticile aduse încadrându-se în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și vizând greșita aplicare a legii în ceea ce privește soluția de respingere a acțiunii, ca neîntemeiată. În motivele de recurs, se arată că în mod greșit și nelegal instanța de fond nu a reținut existența, în speță, a unui refuz nejustificat de soluționare a cererii de redobândire a cetățeniei române, de vreme ce de la data avizului și până la data emiterii ordinului a trecut un termen de aprox.

5 luni; susține recurenta că instanța de judecată trebuia să constate că acțiunea a rămas fără obiect și să oblige autoritatea pârâtă la plata cheltuielilor de judecată. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele și criticile invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Obiectul acțiunii cu a cărei soluționare a fost învestită instanța de contencios administrativ îl constituie constatarea refuzului nejustificat al pârâtei de soluționare a cererii de redobândire a cetățeniei române, obligarea acesteia la emiterea și comunicarea ordinului de redobândire a cetățeniei române, precum și la programarea pentru depunerea jurământului de credință în 30 de zile de la emiterea ordinului, cu daune interese de 100 RON pe fiecare zi de întârziere și cheltuieli de judecată.

Din actele dosarului rezultă că cererea de redobândire a cetățeniei române formulată de către recurenta-reclamantă a fost avizată pozitiv la data de 12 mai 2010, ulterior, la data de 27 septembrie 2010, fiind emis Ordinul Președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie nr. 146/P de aprobare a redobândirii cetățeniei române unui număr de 369 persoane, recurenta figurând în Anexa nr. 1, ordin ce a fost comunicat recurentei la domiciliul ales. La data introducerii acțiunii (29 iunie 2010), cererea de redobândire a cetățeniei române era, așadar, avizată pozitiv (12 mai 2010), iar ordinul de aprobare a cetățeniei a fost emis la aprox. 4 luni de la această dată, fiind și comunicat recurentei-reclamante.

Așa fiind, cum corect a reținut și instanța de fond, în cauză nu suntem în prezența unui refuz nejustificat de soluționare a cererii, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, constând în „exprimarea explicită cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane”. Aceasta cu atât mai mult cu cât dispozițiile Legii cetățeniei române nr. 21/1991 nu prevăd un termen pentru emiterea ordinului de acordare sau de redobândire a cetățeniei române, iar intervalul de timp de 4 luni, în care autoritatea intimată a emis actul, poate fi încadrat în noțiunea de termen rezonabil, prevăzut de art. 10 din Convenția europeană asupra cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 06 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, raportat și la atitudinea din cursul judecății în fața instanței de fond a pârâtei, care a procedat la emiterea ordinului, conduita sa neputând fi calificată ca depășind limitele rezonabilității procedurii.

Soluția primei instanțe este corectă și raportat la capătul de cerere privind depunerea jurământului, întrucât reclamantul a solicitat redobândirea cetățeniei române cu menținerea domiciliului în străinătate, situație în care, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (6) din Legea nr. 21/1991, republicată, va depune jurământul de credință față de România în fața șefului misiunii diplomatice a României din Republica Moldova. De asemenea, în raport cu soluția dată fondului cauzei și în lipsa culpei procesuale a pârâtei, în mod corect a dispus prima instanță respingerea și a capătului de cerere accesoriu ce viza aplicarea art. 274 C. proc. civ., respectiv plata cheltuielilor de judecată. Pentru considerentele arătate, constatându-se că hotărârea atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., instanța de fond făcând o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale incidente cauzei, în temeiul art. 312 din același Cod, coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, menținând sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta M.R. împotriva sentinței nr. 252 din 18 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VlII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2011.