ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5559/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la instanța de contencios administrativ la 3 noiembrie 2004 reclamanta SC P. SA Cluj-Napoca a solicitat anularea deciziei nr. 150 din 31 martie 2004 prin care Guvernul României, Comisia Specială pentru retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a dispus retrocedarea în natură a spațiului de destinație de farmacie, aflat la parterul imobilului situat în T., Județul Cluj, Arhiepiscopiei Române Unite cu Roma (Greco–Catolică) de Alba-Iulia și Făgăraș, reprezentată de Mitropolia Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-Catolică). În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că decizia atacată este nulă pentru nerespectarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 și pct. 9 din normele metodologice, aprobate prin H.G.

nr. 1164/2002, privind termenul de depunere a cererilor de retrocedare și potrivit cărora, trebuia să se constate decăderea pârâtei Mitropolia Bisericii Române Unite cu Roma (Greco–Catolică) din dreptul de a solicita retrocedarea unor imobile care i-au aparținut. Reclamanta a mai arătat că, deși este titulara unui drept de administrare asupra imobilului retrocedat prin decizia contestată, nu a fost citată pe parcursul procedurii pentru a-și apăra dreptul sau cel puțin pentru opozabilitate. Nelegalitatea deciziei emise de comisia pârâtă a fost invocată și pentru vătămarea adusă dreptului extratabular de proprietate dobândit de reclamantă asupra imobilului în baza art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 și art. 2 din H.G.

nr. 15/1991, arătându-se că nu erau întrunite condițiile legale pentru retrocedarea în natură a imobilului. Acțiunea reclamantei a fost respinsă prin sentința civilă nr. 88 din 10 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal . Instanța de fond a reținut că reclamanta nu a dovedit dobândirea unui drept real de proprietate extratabular asupra imobilului cu destinație de farmacie, situat în T., Județul Cluj și că, la data soluționării cererii de retrocedare, proprietarul exclusiv al bunului era Statul Român.

Apărarea reclamantei privind dobândirea dreptului de proprietate în baza dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 a fost respinsă, cu motivarea că aceasta nu a fost reorganizată prin procedura prevăzută în legea respectivă, fiind înființată ca societate comercială farmaceutică pe acțiuni, prin preluarea activului și pasivului fostelor Oficii farmaceutice, potrivit prevederilor art. 1 și 2 din H.G. nr. 15/1991. Instanța de fond a reținut că nici prin acest ultim act normativ nu s-a constituit un drept de proprietate al reclamantei asupra imobilului, dat fiind că, bunurile exploatate în exercitarea dreptului de administrare operativă directă nu devin proprietatea titularului acestui drept.

În lipsa unei baze legale explicite pentru transmiterea dreptului de proprietate, instanța de fond a considerat că, transformarea dreptului de administrare operativă directă în drept de proprietate nu este compatibilă cu modurile reglementate de art. 644–art. 645 din C. civ., așa încât bunurile care fac obiectul dreptului de administrare operativă directă au rămas în proprietatea statului. Prin simpla includere a spațiului comercial în inventar s-a apreciat că nu se produc efectele dobândirii dreptului de proprietate al reclamantei asupra bunului respectiv, iar inventarul nu poate fi opus și nici calificat ca fiind un titlu de proprietate caracterizat, perfect opozabil părților. De asemenea, s-a avut în vedere că reclamanta nu a dovedit dobândirea dreptului extratabular de proprietate asupra imobilului, invocând fără temei vătămarea adusă unui asemenea drept prin decizia de retrocedare în natură a bunului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, solicitând ca în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii acțiunii și anulării deciziei din 31 martie 2004 a Comisiei speciale pentru retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România . Ca prim motiv de recurs s-a invocat interpretarea și aplicarea eronată a prevederilor de drept material cuprinse în art. 20 din Legea nr. 15/1990, în H.G. nr. 15/1991, în art. 39 din Legea nr. 3/1978 și în art. 65 din Legea nr. 31/1990. Recurenta a susținut că instanța de fond a considerat în mod eronat că fostele oficii farmaceutice, care au funcționat în baza Legii nr. 3/1978, au fost reorganizate exclusiv în baza H.G.

nr. 15/1991, fără aplicarea Legii nr. 15/1990, pentru că nu au fost unități economice de stat. Față de dispozițiile art. 38 din Legea nr. 3/1978 și art. 3, pct. 4 din anexa nr. 2 la H.G. nr. 15 /1991, recurenta a arătat că s-a constituit în procedura de reorganizare reglementată la nivel de principiu de Legea nr. 15/1990 și în concret, ulterior, de H.G. nr. 15/1991, întrucât cele două acte normative nu se exclud , ci dimpotrivă, se completează reciproc. Urmarea acestui mod de reorganizare, recurenta a susținut că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului înglobat în capitalul social inițial după inventarierea efectuată în conformitate cu H.G. nr. 945/1990 de o comisie desemnată de Ministerul Sănătății.

Conform prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 și art. 2 din H.G. nr. 15/1991, s-a precizat că, bunurile inventariate și reevaluate după procedura prevăzută în H.G. nr. 945/1990 sunt proprietatea societății comerciale constituită prin reorganizare. În etapa anterioară constituirii societății comerciale, s-a arătat că a fost recunoscută existența dreptului de administrare, ca drept real, transformat într-un veritabil drept de proprietate prin adoptarea hotărârii Guvernului nr. 15/1991 și a statutului societății nou înființate. Potrivit dispozițiilor art. 65 din Legea nr. 31/1990, s-a învederat că dobândirea dreptului de proprietate de către societatea comercială are loc tocmai prin aportul la capitalul social.

În urma procesului de reorganizare, s-a arătat că, dreptul de administrare operativă al fostei unități economice de stat s-a transformat prin efectul legii în drept de proprietate extratabulară al societății comerciale constituite prin reorganizare. Ca argument în acest sens a fost indicată copia în extras a registrului de mijloace fixe, în care imobilul este cuprins cu denumirea”clădirea farmaciei 23”, având numărul de inventar 10016 și adresa administrativă în T., județul Cluj. În cel de-al doilea motiv de recurs, a fost criticată soluția de menținere ca legală a deciziei administrative de retrocedare, deși s-a dovedit că prin emiterea acesteia a fost vătămat dreptul de proprietate al recurentei, realizându-se în realitate o expropriere, în afara cazurilor prevăzute de legea fundamentală și fără respectarea procedurii specifice în materie.

Recurenta a arătat că prin decizia contestată, comisia de retrocedare a emis un titlu de proprietate asupra unui imobil care nu se mai afla în proprietatea statului, fiind astfel încălcate dispozițiile art. VI alin. (2) din O.U.G. nr. 184/2002, conform cărora sunt exceptate de la retrocedarea în natură imobilele care au fost înstrăinate în mod legal după 1989. În noțiunea de înstrăinare, s-a arătat că este inclusă și transmiterea dreptului de proprietate cu titlu oneros în procedura specială de constituire a societăților comerciale cu capital de stat. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 din C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente: Instanța de fond a constatat corect legalitatea deciziei din 31 martie 2004 prin care Comisia specială pentru retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a dispus ca Arhiepiscopiei Române Unite cu Roma (Greco–Catolică) de Alba–Iulia și Făgăraș să-i fie retrocedat în natură spațiul cu destinația de farmacie, compus din 1 sală de servire, 3 laboratoare, 1 birou, 1 depozit, 1 grup sanitar, aflat la parterul imobilului situat în municipiul T., Județul Cluj, înscris în Cartea funciară a localității Turda.

Față de situația juridică a imobilului , dovedită cu înscrisurile depuse la dosar, s-a constatat întemeiat conformitatea deciziei de retrocedare cu dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 501/2002, care au prevăzut posibilitatea retrocedării imobilelor care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul-român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, compuse din construcții împreună cu terenul aferent, existente în natură.

Din cuprinsul Cărții Funciare Turda rezultă că imobilul a fost naționalizat în baza Decretului nr. 358/1948, fiind trecut în proprietatea statului în conformitate cu art. 13 din Decretul nr. 177/1948 și Decretul nr. 1998/1948, iar prin încheierea nr. 1086 din 24 octombrie 1963 a fost intabulat dreptul de proprietate al statului, cu atribuirea unui drept de administrate operativă directă în favoarea Oficiului Farmaceutic Regional Cluj. Potrivit mențiunilor, se reține că, prin încheierea cu nr. 13385 din 8 noiembrie 2001 a fost înregistrată schimbarea denumirii beneficiarului dreptului de administrare operativă directă din Oficiul Farmaceutic Regional Cluj în SC P. SA Cluj–Napoca. Deși nu a contestat aceste înscrieri din cartea funciară, avute în vedere la stabilirea situației juridice a imobilului, recurenta a invocat în mod neîntemeiat dobândirea unui drept de proprietate asupra bunului obiect al retrocedării prin efectul Legii nr. 15/1990 și al H.G.

nr. 15/1991. Instanța de fond a apreciat corect că Legea nr. 15/1990 nu poate fi reținută ca temei pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului de către fostul Oficiu Farmaceutic Regional Cluj, întrucât acest act normativ a avut ca obiect reorganizarea fostelor unități economice de stat, categorie care nu includea și oficiile farmaceutice. Regimul juridic al oficiului farmaceutic era stabilit prin Legea nr. 3/1978 privind asigurarea sănătății populației, care în art. 39 prevedea că acesta era organizat în județe în subordinea direcțiilor sanitare, răspunzând față de consiliul județean de întreaga activitate de distribuire a medicamentelor, depozitare și control al acestora, asigurând aprovizionarea ritmică cu produse farmaceutice, tehnico – medicale și materiale sanitare a farmaciilor, unităților sanitare și a populației, precum și prepararea unor produse prin laboratoarele sale de specialitate.

Din acest motiv, se constată că societățile comerciale farmaceutice pe acțiuni au fost înființate prin preluarea activului și pasivului fostelor oficii farmaceutice în baza H.G. nr. 15/1991 și nu prin efectul reorganizării reglementate de Legea nr. 15/1990. În art. 1, art. 2 și Anexa nr. 1 din H.G. nr. 15/1991 s-a prevăzut expres desființarea fostului Oficiu farmaceutic Cluj și preluarea activului și pasivului acestui oficiu de nou înființată societate comercială farmaceutică pe acțiuni, SC N. SA, a cărei denumire actuală este SC P. SA. Modul de înființare a recurentei ca societate comercială farmaceutică pe acțiuni a fost reglementat printr-un alt act normativ decât Legea nr. 15/1990 și anume, H.G.

nr. 15/1991, care nu prevede dobândirea dreptului de proprietate asupra bunurilor aflate în patrimoniul societății și exploatate printr-un drept de administrare operativă directă. De altfel, nici dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, indicate de recurentă drept temei juridic pentru dobândirea dreptului de proprietate, nu au prevăzut că societatea comercială nou înființată devine proprietara tuturor bunurilor care au format obiectul dreptului de administrare directă al fostei unități economice de stat, fiind exceptate de la trecerea în proprietate acele bunuri transmise cu alt titlu. Instanța de fond a stabilit corect atât domeniul de aplicare a Legii nr. 15/1990, sub aspectul subiectelor de drept supuse reorganizării,cât și domeniul de aplicare a H.G.

nr. 15/1991, sub aspectul regimului juridic al bunurilor fostelor oficii farmaceutice, reținând în mod întemeiat că, recurenta a fost înființată ca societate comercială farmaceutică pe acțiuni în baza H.G. nr. 15/1991, act normativ care nu a prevăzut transmiterea în proprietate a bunurilor aflate în administrarea directă a fostelor oficii farmaceutice desființate. Realizarea procedurii de inventariere și de evaluare a imobilului nu constituie o dovadă a titlului de proprietate invocat de către recurentă, întrucât această procedură s-a efectuat în vederea determinării corecte a patrimoniului , fără a produce efecte în privința drepturilor deținute asupra bunurilor înregistrate ca mijloace fixe.

Efectuarea și finalizarea unei asemenea proceduri reprezintă o condiție obligatorie pentru aplicarea H.G. nr. 15/1991 privind înființarea societăților comerciale farmaceutice, fără alte consecințe patrimoniale de natura unui transfer de proprietate din patrimoniul statului, cum neîntemeiat a susținut recurenta. În art. 2 din H.G. nr. 15/1991 s-a prevăzut expres că valoarea capitalului social al societăților comerciale înființate este definitivat după finalizarea evaluării patrimoniului, conform H.G. nr. 945/1990, avându-se în vedere că societățile respective au preluat activul și pasivul de la oficiile farmaceutice desființate prin același act normativ.

În atare situație, se va respinge ca nefondată prima critică formulată în recurs, constatându-se că instanța de fond a interpretat corect prevederile legale incidente în cauză, în sensul că recurenta nu a dovedit un drept de proprietate asupra bunului retrocedat și nici realizarea formelor de publicitate imobiliară necesare opozabilității actului de transfer al dreptului din proprietatea statului în patrimoniul său. Cea de-a doua critică formulată de recurentă este de asemenea nefondată, întrucât prin probele administrate în cauză nu s-a dovedit exceptarea imobilului obiect al retrocedării de la aplicarea dispozițiilor art. VI alin. (2) din O.U.G. nr. 184/2002.

Conform acestei reglementări, sunt exceptate de la retrocedarea în natură imobilele care au fost înstrăinate în mod legal după 1989, iar situația de fapt concretă în cauză nu corespunde ipotezei juridice avută în vedere de legiuitor , nefiind dovedit transferul legal al dreptului de proprietate asupra bunului din patrimoniul statului după anul 1989 și până la emiterea deciziei de retrocedare deduse judecății. Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu sunt motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.C. Pharmafarm S.A. Cluj împotriva sentinței civile nr. 88 din 10 februarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2011.