ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5559/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5559/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la instanța de

contencios administrativ la 3 noiembrie 2004 reclamanta SC P. SA Cluj-Napoca a

solicitat anularea deciziei nr. 150 din 31 martie 2004 prin care Guvernul

României, Comisia Specială pentru retrocedarea unor bunuri imobile care au

aparținut cultelor religioase din România a dispus retrocedarea în natură a

spațiului de destinație de farmacie, aflat la parterul imobilului situat în T.,

Județul Cluj, Arhiepiscopiei Române Unite cu Roma (Greco–Catolică) de

Alba-Iulia și Făgăraș, reprezentată de Mitropolia Bisericii Române Unite cu

Roma (Greco-Catolică).

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că decizia atacată este nulă pentru nerespectarea dispozițiilor

art. 1 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 și pct. 9 din

normele metodologice, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, privind termenul de depunere

a cererilor de retrocedare și potrivit cărora, trebuia să se constate decăderea

pârâtei Mitropolia Bisericii Române Unite cu Roma (Greco–Catolică) din dreptul de

a solicita retrocedarea unor imobile care i-au aparținut.

Reclamanta a mai arătat

că, deși este titulara unui drept de administrare asupra imobilului retrocedat prin

decizia contestată, nu a fost citată pe parcursul procedurii pentru a-și apăra dreptul

sau cel puțin pentru opozabilitate.

Nelegalitatea deciziei

emise de comisia pârâtă a fost invocată și pentru vătămarea adusă dreptului extratabular

de proprietate dobândit de reclamantă asupra imobilului în baza art. 20 alin. (2)

din Legea nr. 15/1990 și art. 2 din H.G. nr. 15/1991, arătându-se că nu erau întrunite

condițiile legale pentru retrocedarea în natură a imobilului.

Acțiunea reclamantei a

fost respinsă prin sentința civilă nr. 88 din 10 februarie 2011 pronunțată de Curtea

de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal .

Instanța de fond a reținut

că reclamanta nu a dovedit dobândirea unui drept real de proprietate extratabular

asupra imobilului cu destinație de farmacie, situat în T., Județul Cluj și că, la

data soluționării cererii de retrocedare, proprietarul exclusiv al bunului era Statul

Român.

Apărarea reclamantei privind

dobândirea dreptului de proprietate în baza dispozițiilor art. 20 alin. (2) din

Legea nr. 15/1990 a fost respinsă, cu motivarea că aceasta nu a fost reorganizată

prin procedura prevăzută în legea respectivă, fiind înființată ca societate comercială

farmaceutică pe acțiuni, prin preluarea activului și pasivului fostelor Oficii farmaceutice,

potrivit prevederilor art. 1 și 2 din H.G. nr. 15/1991.

Instanța de fond a reținut

că nici prin acest ultim act normativ nu s-a constituit un drept de proprietate

al reclamantei asupra imobilului, dat fiind că, bunurile exploatate în exercitarea

dreptului de administrare operativă directă nu devin proprietatea titularului acestui

drept.

În lipsa unei baze legale

explicite pentru transmiterea dreptului de proprietate, instanța de fond a considerat

că, transformarea dreptului de administrare operativă directă în drept de proprietate

nu este compatibilă cu modurile reglementate de art. 644–art. 645 din C. civ., așa

încât bunurile care fac obiectul dreptului de administrare operativă directă au

rămas în proprietatea statului.

Prin simpla includere

a spațiului comercial în inventar s-a apreciat că nu se produc efectele dobândirii

dreptului de proprietate al reclamantei asupra bunului respectiv, iar inventarul

nu poate fi opus și nici calificat ca fiind un titlu de proprietate caracterizat,

perfect opozabil părților.

De asemenea, s-a avut

în vedere că reclamanta nu a dovedit dobândirea dreptului extratabular de proprietate

asupra imobilului, invocând fără temei vătămarea adusă unui asemenea drept prin

decizia de retrocedare în natură a bunului.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamanta, solicitând ca în temeiul dispozițiilor art. 304

pct. 9 din C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii

acțiunii și anulării deciziei din 31 martie 2004 a Comisiei speciale pentru retrocedarea

unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România .

Ca prim motiv de recurs

s-a invocat interpretarea și aplicarea eronată a prevederilor de drept material

cuprinse în art. 20 din Legea nr. 15/1990, în H.G. nr. 15/1991, în art. 39 din Legea

nr. 3/1978 și în art. 65 din Legea nr. 31/1990.

Recurenta a susținut că

instanța de fond a considerat în mod eronat că fostele oficii farmaceutice, care

au funcționat în baza Legii nr. 3/1978, au fost reorganizate exclusiv în baza H.G.

nr. 15/1991, fără aplicarea Legii nr. 15/1990, pentru că nu au fost unități economice

de stat.

Față de dispozițiile

art. 38 din Legea nr. 3/1978 și art. 3, pct. 4 din anexa nr. 2 la H.G. nr. 15 /1991,

recurenta a arătat că s-a constituit în procedura de reorganizare reglementată la

nivel de principiu de Legea nr. 15/1990 și în concret, ulterior, de H.G. nr. 15/1991,

întrucât cele două acte normative nu se exclud , ci dimpotrivă, se completează reciproc.

Urmarea acestui mod de

reorganizare, recurenta a susținut că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului

înglobat în capitalul social inițial după inventarierea efectuată în conformitate

cu H.G. nr. 945/1990 de o comisie desemnată de Ministerul Sănătății. Conform prevederilor

art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 și art. 2 din H.G. nr. 15/1991, s-a precizat

că, bunurile inventariate și reevaluate după procedura prevăzută în H.G. nr. 945/1990

sunt proprietatea societății comerciale constituită prin reorganizare.

În etapa anterioară constituirii

societății comerciale, s-a arătat că a fost recunoscută existența dreptului de administrare,

ca drept real, transformat într-un veritabil drept de proprietate prin adoptarea

hotărârii Guvernului nr. 15/1991 și a statutului societății nou înființate. Potrivit

dispozițiilor art. 65 din Legea nr. 31/1990, s-a învederat că dobândirea dreptului

de proprietate de către societatea comercială are loc tocmai prin aportul la capitalul

social.

În urma procesului de

reorganizare, s-a arătat că, dreptul de administrare operativă al fostei unități

economice de stat s-a transformat prin efectul legii în drept de proprietate extratabulară

al societății comerciale constituite prin reorganizare.

Ca argument în acest sens

a fost indicată copia în extras a registrului de mijloace fixe, în care imobilul

este cuprins cu denumirea”clădirea farmaciei 23”, având numărul de inventar 10016

și adresa administrativă în T., județul Cluj.

În cel de-al doilea motiv

de recurs, a fost criticată soluția de menținere ca legală a deciziei administrative

de retrocedare, deși s-a dovedit că prin emiterea acesteia a fost vătămat dreptul

de proprietate al recurentei, realizându-se în realitate o expropriere, în afara

cazurilor prevăzute de legea fundamentală și fără respectarea procedurii specifice

în materie.

Recurenta a arătat că

prin decizia contestată, comisia de retrocedare a emis un titlu de proprietate asupra

unui imobil care nu se mai afla în proprietatea statului, fiind astfel încălcate

dispozițiile art. VI alin. (2) din O.U.G. nr. 184/2002, conform cărora sunt exceptate

de la retrocedarea în natură imobilele care au fost înstrăinate în mod legal după

de proprietate cu titlu oneros în procedura specială de constituire a societăților

comerciale cu capital de stat.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

din C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele

considerente:

Instanța de fond a constatat

corect legalitatea deciziei din 31 martie 2004 prin care Comisia specială pentru

retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România

a dispus ca Arhiepiscopiei Române Unite cu Roma (Greco–Catolică) de Alba–Iulia și

Făgăraș să-i fie retrocedat în natură spațiul cu destinația de farmacie, compus

din 1 sală de servire, 3 laboratoare, 1 birou, 1 depozit, 1 grup sanitar, aflat

la parterul imobilului situat în municipiul T., Județul Cluj, înscris în Cartea

funciară a localității Turda.

Față de situația juridică

a imobilului , dovedită cu înscrisurile depuse la dosar, s-a constatat întemeiat

conformitatea deciziei de retrocedare cu dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea

nr. 501/2002, care au prevăzut posibilitatea retrocedării imobilelor care au aparținut

cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu,

de statul-român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice

în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, compuse

din construcții împreună cu terenul aferent, existente în natură.

Din cuprinsul Cărții Funciare

Turda rezultă că imobilul a fost naționalizat în baza Decretului nr. 358/1948, fiind

trecut în proprietatea statului în conformitate cu art. 13 din Decretul nr. 177/1948

și Decretul nr. 1998/1948, iar prin încheierea nr. 1086 din 24 octombrie 1963 a

fost intabulat dreptul de proprietate al statului, cu atribuirea unui drept de administrate

operativă directă în favoarea Oficiului Farmaceutic Regional Cluj. Potrivit mențiunilor,

se reține că, prin încheierea cu nr. 13385 din 8 noiembrie 2001 a fost înregistrată

schimbarea denumirii beneficiarului dreptului de administrare operativă directă

din Oficiul Farmaceutic Regional Cluj în SC P. SA Cluj–Napoca.

Deși nu a contestat aceste

înscrieri din cartea funciară, avute în vedere la stabilirea situației juridice

a imobilului, recurenta a invocat în mod neîntemeiat dobândirea unui drept de proprietate

asupra bunului obiect al retrocedării prin efectul Legii nr. 15/1990 și al H.G.

nr. 15/1991.

Instanța de fond a apreciat

corect că Legea nr. 15/1990 nu poate fi reținută ca temei pentru dobândirea dreptului

de proprietate asupra imobilului de către fostul Oficiu Farmaceutic Regional Cluj,

întrucât acest act normativ a avut ca obiect reorganizarea fostelor unități economice

de stat, categorie care nu includea și oficiile farmaceutice.

Regimul juridic al oficiului

farmaceutic era stabilit prin Legea nr. 3/1978 privind asigurarea sănătății populației,

care în art. 39 prevedea că acesta era organizat în județe în subordinea direcțiilor

sanitare, răspunzând față de consiliul județean de întreaga activitate de distribuire

a medicamentelor, depozitare și control al acestora, asigurând aprovizionarea ritmică

cu produse farmaceutice, tehnico – medicale și materiale sanitare a farmaciilor,

unităților sanitare și a populației, precum și prepararea unor produse prin laboratoarele

sale de specialitate.

Din acest motiv, se constată

că societățile comerciale farmaceutice pe acțiuni au fost înființate prin preluarea

activului și pasivului fostelor oficii farmaceutice în baza H.G. nr. 15/1991 și

nu prin efectul reorganizării reglementate de Legea nr. 15/1990.

În art. 1, art. 2 și Anexa

nr. 1 din H.G. nr. 15/1991 s-a prevăzut expres desființarea fostului Oficiu farmaceutic

Cluj și preluarea activului și pasivului acestui oficiu de nou înființată societate

comercială farmaceutică pe acțiuni, SC N. SA, a cărei denumire actuală este SC

P. SA.

Modul de înființare a

recurentei ca societate comercială farmaceutică pe acțiuni a fost reglementat printr-un

alt act normativ decât Legea nr. 15/1990 și anume, H.G. nr. 15/1991, care nu prevede

dobândirea dreptului de proprietate asupra bunurilor aflate în patrimoniul societății

și exploatate printr-un drept de administrare operativă directă.

De altfel, nici dispozițiile

art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, indicate de recurentă drept temei juridic

pentru dobândirea dreptului de proprietate, nu au prevăzut că societatea comercială

nou înființată devine proprietara tuturor bunurilor care au format obiectul dreptului

de administrare directă al fostei unități economice de stat, fiind exceptate de

la trecerea în proprietate acele bunuri transmise cu alt titlu.

Instanța de fond a stabilit

corect atât domeniul de aplicare a Legii nr. 15/1990, sub aspectul subiectelor de

drept supuse reorganizării,cât și domeniul de aplicare a H.G. nr. 15/1991, sub aspectul

regimului juridic al bunurilor fostelor oficii farmaceutice, reținând în mod întemeiat

că, recurenta a fost înființată ca societate comercială farmaceutică pe acțiuni

în baza H.G. nr. 15/1991, act normativ care nu a prevăzut transmiterea în proprietate

a bunurilor aflate în administrarea directă a fostelor oficii farmaceutice desființate.

Realizarea procedurii

de inventariere și de evaluare a imobilului nu constituie o dovadă a titlului de

proprietate invocat de către recurentă, întrucât această procedură s-a efectuat

în vederea determinării corecte a patrimoniului , fără a produce efecte în privința

drepturilor deținute asupra bunurilor înregistrate ca mijloace fixe.

Efectuarea și finalizarea

unei asemenea proceduri reprezintă o condiție obligatorie pentru aplicarea H.G.

nr. 15/1991 privind înființarea societăților comerciale farmaceutice, fără alte

consecințe patrimoniale de natura unui transfer de proprietate din patrimoniul statului,

cum neîntemeiat a susținut recurenta.

În art. 2 din H.G.

nr. 15/1991 s-a prevăzut expres că valoarea capitalului social al societăților comerciale

înființate este definitivat după finalizarea evaluării patrimoniului, conform H.G.

nr. 945/1990, avându-se în vedere că societățile respective au preluat activul și

pasivul de la oficiile farmaceutice desființate prin același act normativ.

În atare situație, se

va respinge ca nefondată prima critică formulată în recurs, constatându-se că instanța

de fond a interpretat corect prevederile legale incidente în cauză, în sensul că

recurenta nu a dovedit un drept de proprietate asupra bunului retrocedat și nici

realizarea formelor de publicitate imobiliară necesare opozabilității actului de

transfer al dreptului din proprietatea statului în patrimoniul său.

Cea de-a doua critică

formulată de recurentă este de asemenea nefondată, întrucât prin probele administrate

în cauză nu s-a dovedit exceptarea imobilului obiect al retrocedării de la aplicarea

dispozițiilor art. VI alin. (2) din O.U.G. nr. 184/2002.

Conform acestei reglementări,

sunt exceptate de la retrocedarea în natură imobilele care au fost înstrăinate în

mod legal după 1989, iar situația de fapt concretă în cauză nu corespunde ipotezei

juridice avută în vedere de legiuitor , nefiind dovedit transferul legal al dreptului

de proprietate asupra bunului din patrimoniul statului după anul 1989 și până la

emiterea deciziei de retrocedare deduse judecății.

Pentru considerentele

care au fost expuse, constatând că nu sunt motive de casare sau de modificare a

hotărârii pronunțate de instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1)

din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul

recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C. Pharmafarm

S.A. Cluj împotriva sentinței civile nr. 88 din 10 februarie 2011 a Curții de Apel

Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie

2011.