ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5363/2011

Asupra contestației în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia n. 1542 din 16 martie 2011 Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins

recursul declarat de N.V. împotriva încheierii din 26 iunie 2009 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal pronunțată în camera

de consiliu, ca tardiv formulat.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de recurs a reținut că recursul a fost declarat cu depășirea termenului

prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea

Curții Constituționale.

Instanța de recurs a constatat

că potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 „dacă excepția este inadmisibilă,

fiind contrară prevederilor alin. (1), alin. (2) sau alin. (3), instanța respinge

printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale”.

Încheierea poate fi atacată

numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

În cauză, încheierea a

fost pronunțată la data de 26 iunie 2009 iar recursul a fost declarat la data de

30 iunie 2009 (Dosar 6803/2/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal) termenul de 48 de ore împlinindu-se la data

de 29 iunie 2009.

Împotriva deciziei

nr. 1542 din 16 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal recurentul N.V. a formulat contestație în anulare.

Contestația în anulare

este întemeiată pe dispozițiile art. 85, art. 89, art. 105, art. 317 pct. 1, art.

317 pct. 2 alin. (2) și art. 318 din C. proc. civ.

În motivarea contestației

în anulare se arată că având pe rol soluționarea excepției de neconstituționalitate

a dispozițiilor art. 27 pct. 5 și pct. 9 din C. proc. civ., așa cum se arată în

încheierea de ședință din 26 iunie 2009, instanța de fond s-a pronunțat cu privire

la această excepție, fără citarea părților, încălcând principiul publicității, principiul

oralității, principiul dreptului la apărare, garantate de Constituția României și

C. proc. civ.

Prin decizia nr. 1542

din 16 martie 2011 instanța a respins cererea de recurs fără ca aceasta să fi fost

judecată în fond, omițând să cerceteze și să se pronunțe asupra cererii, privind

excepția lipsei procedurii de citare. Având în vedere că instanța de fond avea pe

rol soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27

pct. 5 și 9 din C. proc. civ., s-a pronunțat asupra acestei excepții fără a îndeplini

procedura de citare cu părțile, așa cum prevede art. 85 și art. 89 din C. proc.

civ.

Înalta Curte, examinând

cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile

legale incidente va respinge contestația în anulare.

Pentru a ajunge la această

soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În conformitate cu dispozițiile

art. 317 alin. (1) pct. 1 și pct. 2 din C. proc. civ. „Hotărârile irevocabile pot

fi atacate cu contestație în anulare, când procedura de chemare a părții, pentru

ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii,

când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică

privitoare la competență, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea

apelului sau recursului”.

Potrivit alin. (2) al

aceluiași art.: „contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în

cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a

respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins

fără ca el să fi fost judecat în fond”.

Cu alte cuvinte, prin

această cale de atac se urmărește repararea neregularităților evidente privind actele

de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate și a stării

de fapt la care se referă litigiul.

Deci, în cadrul contestației

în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective

deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de

normele menționate anterior.

Din actele și lucrările

dosarului rezultă că nu sunt îndeplinite condițiile textului de lege sus citat,

iar susținerile contestatorului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite.

Reglementând contestația

în anulare specială, art. 318 din C. proc. civ. prevede că hotărârile instanței

de recurs mai pot fi atacate prin această cale extraordinară de atac când dezlegarea

dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanța, respingând recursul

sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre

motivele de modificare sau de casare.

Motivele contestației

în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul

care o reglementează este de strictă interpretare.

Prima ipoteză a textului

vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la

pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau

date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi anularea

unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării taxei de timbru, greșita

respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.

Fiind un text de excepție,

noțiunea de „greșeală materială” nu poate fi interpretată extensiv.

În orice caz, textul nu

vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici

modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale, situație în care,

dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea

încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.

Pe de altă parte, omisiunea

la care se referă teza a II-a a textului, invocată ca temei legal al contestației,

există numai atunci când realmente instanța de recurs nu a cercetat unul din motivele

de casare sau de modificare depuse în termenul legal, nu și atunci când, procedând

la sistematizarea lor, le-a examinat împreună, dispensându-se de examinarea punctuală

a fiecăreia dintre acestea.

Totodată textul se referă

expres numai la motivele de modificare sau de casare, nu și la argumentele aduse

în sprijinul lor, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, le sunt subsumate.

În esență, o atare omisiune

nu poate fi reținută întrucât instanța de recurs a respins recursul declarat împotriva

Încheierii din 26 iunie 2009 a Curții de Apel București, ca tardiv formulat.

Față de cele ce preced,

instanța apreciază că, în pricina de față, contestația în anulare nu îndeplinește

condițiile expres și limitativ prevăzute în textele legale sus citate.

În consecință, pentru

considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de N.V.,

împotriva deciziei nr. 1542 din 16 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 noiembrie

2011.