ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5363/2011

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia n. 1542 din 16 martie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de N.V. împotriva încheierii din 26 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal pronunțată în camera de consiliu, ca tardiv formulat. Pentru a pronunța această soluție instanța de recurs a reținut că recursul a fost declarat cu depășirea termenului prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Instanța de recurs a constatat că potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 „dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), alin. (2) sau alin. (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale”.

Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. În cauză, încheierea a fost pronunțată la data de 26 iunie 2009 iar recursul a fost declarat la data de 30 iunie 2009 (Dosar 6803/2/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal) termenul de 48 de ore împlinindu-se la data de 29 iunie 2009. Împotriva deciziei nr. 1542 din 16 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal recurentul N.V. a formulat contestație în anulare. Contestația în anulare este întemeiată pe dispozițiile art. 85, art. 89, art. 105, art. 317 pct. 1, art. 317 pct. 2 alin. (2) și art. 318 din C. proc.

civ. În motivarea contestației în anulare se arată că având pe rol soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 pct. 5 și pct. 9 din C. proc. civ., așa cum se arată în încheierea de ședință din 26 iunie 2009, instanța de fond s-a pronunțat cu privire la această excepție, fără citarea părților, încălcând principiul publicității, principiul oralității, principiul dreptului la apărare, garantate de Constituția României și C. proc. civ. Prin decizia nr. 1542 din 16 martie 2011 instanța a respins cererea de recurs fără ca aceasta să fi fost judecată în fond, omițând să cerceteze și să se pronunțe asupra cererii, privind excepția lipsei procedurii de citare. Având în vedere că instanța de fond avea pe rol soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 pct. 5 și 9 din C. proc.

civ., s-a pronunțat asupra acestei excepții fără a îndeplini procedura de citare cu părțile, așa cum prevede art. 85 și art. 89 din C. proc. civ. Înalta Curte, examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente va respinge contestația în anulare. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. În conformitate cu dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și pct. 2 din C. proc. civ. „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului”.

Potrivit alin. (2) al aceluiași art.: „contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”. Cu alte cuvinte, prin această cale de atac se urmărește repararea neregularităților evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate și a stării de fapt la care se referă litigiul. Deci, în cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că nu sunt îndeplinite condițiile textului de lege sus citat, iar susținerile contestatorului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite. Reglementând contestația în anulare specială, art. 318 din C. proc. civ. prevede că hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate prin această cale extraordinară de atac când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Motivele contestației în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.

Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării taxei de timbru, greșita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc. Fiind un text de excepție, noțiunea de „greșeală materială” nu poate fi interpretată extensiv. În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale, situație în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.

Pe de altă parte, omisiunea la care se referă teza a II-a a textului, invocată ca temei legal al contestației, există numai atunci când realmente instanța de recurs nu a cercetat unul din motivele de casare sau de modificare depuse în termenul legal, nu și atunci când, procedând la sistematizarea lor, le-a examinat împreună, dispensându-se de examinarea punctuală a fiecăreia dintre acestea. Totodată textul se referă expres numai la motivele de modificare sau de casare, nu și la argumentele aduse în sprijinul lor, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, le sunt subsumate. În esență, o atare omisiune nu poate fi reținută întrucât instanța de recurs a respins recursul declarat împotriva Încheierii din 26 iunie 2009 a Curții de Apel București, ca tardiv formulat.

Față de cele ce preced, instanța apreciază că, în pricina de față, contestația în anulare nu îndeplinește condițiile expres și limitativ prevăzute în textele legale sus citate. În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de N.V., împotriva deciziei nr. 1542 din 16 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2011.