ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5265/2011

Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Acțiunea dedusă judecății Prin acțiunea înregistrată la data de 15 martie 2011, sub nr. 9543, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, reclamanții G.T. și G.A., au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea unor hotărâri judecătorești, respectiv a sentinței comerciale nr. 16043 din 9 noiembrie 2009 a Judecătoriei Craiova și a deciziei nr. 201 din 17 mai 2010 a Tribunalului Dolj, pe care le consideră nelegale și netemeinice. În susținerea acțiunii formulate reclamanții susțin că cele două hotărâri judecătorești contestate, pronunțate în Dosarul nr. 16412/215/2008 al Judecătoriei Craiova, în care au avut calitatea de reclamanți, au fost date cu exces de putere și cu încălcarea unor dispoziții legale de ordin procedural și de drept substanțial.

Mai arată reclamanții că pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii deși a fost sesizat prin mai multe cereri nu a dat curs solicitării de sancționare disciplinară a judecătorilor care au pronunțat cele două hotărâri judecătorești contestate. Prin cererea depusă la data de 3 noiembrie 2011 reclamanții și-au completat acțiunea în sensul că au solicitat și obligarea pârâtului să emită un act de cercetare disciplinară a judecătorilor care au pronunțat cele două hotărâri judecătorești la care a făcut referire în cererea de chemare în judecată. În susținerea cererii completatoare reclamanții și-au manifestat nemulțumirea față de modul în care judecătorii au interpretat și aplicat o serie de dispoziții legale în raport de probele administrate în cauză, și care a condus la pronunțarea unor hotărâri judecătorești în defavoarea lor.

2. Apărările pârâtului Deși legal citat pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii nu s-a prezentat și nu a formulat întâmpinare în cauză. 3. Hotărârea instanței Analizând obiectul cererii de chemare în judecată așa cum a fost completată, prin prisma dispozițiilor art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanții G.T. și G.A. pentru considerentele arătate în continuare.

Reclamații au investit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care au solicitat atât anularea unor hotărâri judecătorești pronunțate într-un dosar în care au avut calitatea de reclamanți cât și obligarea autorității publice pârâte la emiterea unui act prin care să dispună cercetarea disciplinară a judecătorilor care au pronunțat respectivele hotărâri judecătorești . În acest context, Înalta Curte subliniază faptul că hotărârea judecătorească nu este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ, iar, potrivit art. 1 și art. 8 din Legea contenciosului administrativ, obiectul controlului instanțelor de contencios îl formează exclusiv actele administrative și cele asimilate acestora, emise sau adoptate de autoritățile publice în activitatea de organizare a executării legii și de aplicare în concret a acesteia.

Așadar, hotărârea judecătorească nu poate fi atacată pe calea contenciosului administrative, în privința procedurii judiciare de contestare sunt incidente dispozițiile art. 282 și urm. din C. proc. civ., respective art. 299 și urm. din C. proc. civ., după caz. Prin urmare în raport cu dispozițiile legale indicate, este inadmisibilă, și urmează a fi respinsă ca atare, acțiunea în contencios administrativ prin care reclamanții au solicitat anularea sentinței comerciale nr. 16043 din 9 noiembrie 2009 a Judecătoriei Craiova și a deciziei nr. 201 din 17 mai 2010 a Tribunalului Dolj, și urmează a fi respinsă ca atare.

De asemenea, nu poate face obiectul unei acțiuni judiciare în fața instanței de contencios administrativ nici acțiunea prin care se solicită instanței să dispună obligarea pârâtului la emiterea unui act de cercetare disciplinară a judecătorilor care au pronunțat cele două hotărâri judecătorești în defavoarea reclamanților, în condițiile în care cercetarea disciplinară a judecătorilor și procurorilor se poate realiza doar cu respectarea dispozițiilor art. 46 1 și urm. din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii care reglementează strict atât competențele Consiliului Superior al Magistraturii cât și întreaga procedură de cercetare disciplinară a unui magistrat, iar intervenția instanței de judecată poate interveni doar în controlul de legalitate și de temeinicie al hotărârilor pronunțate în materie disciplinară de secțiile Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit art. 49 alin. (2) din Legea nr. 317/2004.

Faptul că potrivit art. 97 din Legea nr. 304/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și art. 45 1 din Legea nr. 317/2004 orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, respectiv Inspecției Judiciare, aspecte în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a unui judecător nu poate justifica cerere de obligare a Consiliului Superior al Magistraturii să procedeze la demararea unei proceduri disciplinare în alte condiții decât cele strict reglementate de Legea nr. 317/2004. Prin urmare, față de împrejurarea că și cererea privind obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii să procedeze la cercetarea disciplinară a judecătorilor excede cadrului reglementat de art. 1 și art. 8 din Legea contenciosului administrativ, Înalta Curte o va respinge ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea formulată de G.T. și G.A. în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2011.