ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5265/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5265/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cererii de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Acțiunea dedusă judecății
Prin acțiunea
înregistrată la data de 15 martie 2011, sub nr. 9543, pe rolul Înaltei Curți de
Casație și Justiție, reclamanții G.T. și G.A., au solicitat în contradictoriu
cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, pronunțarea unei hotărâri
judecătorești prin care să se dispună anularea unor hotărâri judecătorești,
respectiv a sentinței comerciale nr. 16043 din 9 noiembrie 2009 a Judecătoriei
Craiova și a deciziei nr. 201 din 17 mai 2010 a Tribunalului Dolj, pe care le
consideră nelegale și netemeinice.
În susținerea acțiunii
formulate reclamanții susțin că cele două hotărâri judecătorești contestate, pronunțate
în Dosarul nr. 16412/215/2008 al Judecătoriei Craiova, în care au avut calitatea
de reclamanți, au fost date cu exces de putere și cu încălcarea unor dispoziții
legale de ordin procedural și de drept substanțial.
Mai arată reclamanții
că pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii deși a fost sesizat prin mai multe
cereri nu a dat curs solicitării de sancționare disciplinară a judecătorilor care
au pronunțat cele două hotărâri judecătorești contestate.
Prin cererea depusă la
data de 3 noiembrie 2011 reclamanții și-au completat acțiunea în sensul că au solicitat
și obligarea pârâtului să emită un act de cercetare disciplinară a judecătorilor
care au pronunțat cele două hotărâri judecătorești la care a făcut referire în cererea
de chemare în judecată.
În susținerea cererii
completatoare reclamanții și-au manifestat nemulțumirea față de modul în care judecătorii
au interpretat și aplicat o serie de dispoziții legale în raport de probele administrate
în cauză, și care a condus la pronunțarea unor hotărâri judecătorești în defavoarea
lor.
Apărările pârâtului
Deși legal citat pârâtul
Consiliul Superior al Magistraturii nu s-a prezentat și nu a formulat întâmpinare
în cauză.
Hotărârea instanței
Analizând obiectul cererii
de chemare în judecată așa cum a fost completată, prin prisma dispozițiilor
art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ
nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanții
G.T. și G.A. pentru considerentele arătate în continuare.
Reclamații au investit
instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care au solicitat atât anularea
unor hotărâri judecătorești pronunțate într-un dosar în care au avut calitatea de
reclamanți cât și obligarea autorității publice pârâte la emiterea unui act prin
care să dispună cercetarea disciplinară a judecătorilor care au pronunțat respectivele
hotărâri judecătorești .
În acest context, Înalta
Curte subliniază faptul că hotărârea judecătorească nu este un act administrativ
în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ, iar,
potrivit art. 1 și art. 8 din Legea contenciosului administrativ, obiectul controlului
instanțelor de contencios îl formează exclusiv actele administrative și cele asimilate
acestora, emise sau adoptate de autoritățile publice în activitatea de organizare
a executării legii și de aplicare în concret a acesteia.
Așadar, hotărârea judecătorească
nu poate fi atacată pe calea contenciosului administrative, în privința procedurii
judiciare de contestare sunt incidente dispozițiile art. 282 și urm. din C. proc.
civ., respective art. 299 și urm. din C. proc. civ., după caz.
Prin urmare în raport
cu dispozițiile legale indicate, este inadmisibilă, și urmează a fi respinsă ca
atare, acțiunea în contencios administrativ prin care reclamanții au solicitat anularea
sentinței comerciale nr. 16043 din 9 noiembrie 2009 a Judecătoriei Craiova și a
deciziei nr. 201 din 17 mai 2010 a Tribunalului Dolj, și urmează a fi respinsă ca
atare.
De asemenea, nu poate
face obiectul unei acțiuni judiciare în fața instanței de contencios administrativ
nici acțiunea prin care se solicită instanței să dispună obligarea pârâtului la
emiterea unui act de cercetare disciplinară a judecătorilor care au pronunțat cele
două hotărâri judecătorești în defavoarea reclamanților, în condițiile în care cercetarea
disciplinară a judecătorilor și procurorilor se poate realiza doar cu respectarea
dispozițiilor art. 46
1
și urm. din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul
Superior al Magistraturii care reglementează strict atât competențele Consiliului
Superior al Magistraturii cât și întreaga procedură de cercetare disciplinară a
unui magistrat, iar intervenția instanței de judecată poate interveni doar în controlul
de legalitate și de temeinicie al hotărârilor pronunțate în materie disciplinară
de secțiile Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit art. 49 alin. (2) din
Legea nr. 317/2004.
Faptul că potrivit
art. 97 din Legea nr. 304/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și
art. 45
1
din Legea nr. 317/2004 orice persoană poate sesiza Consiliul
Superior al Magistraturii, respectiv Inspecției Judiciare, aspecte în legătură cu
activitatea sau conduita necorespunzătoare a unui judecător nu poate justifica cerere
de obligare a Consiliului Superior al Magistraturii să procedeze la demararea unei
proceduri disciplinare în alte condiții decât cele strict reglementate de Legea
nr. 317/2004.
Prin urmare, față de împrejurarea
că și cererea privind obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii să
procedeze la cercetarea disciplinară a judecătorilor excede cadrului reglementat
de art. 1 și art. 8 din Legea contenciosului administrativ, Înalta Curte o va respinge
ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea formulată de G.T. și G.A. în
contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie
2011.