ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5031/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Procedura derulată de prima instanță. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16 ianuarie 2008 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta N.C.V. a chemat în judecată pe pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtelor la actualizarea despăgubirilor din titlurile de despăgubire din 24 octombrie 2006 și din 08 octombrie 2006, la valoarea de piață din prezent, solicitând, în acest sens, emiterea unei decizii suplimentare cu valoare actualizată, precum și obligarea pârâtelor la plata unor daune morale de 60.000 RON, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii sale, reclamanta a învederat instanței că, prin deciziile sus-menționate s-au stabilit în favoarea sa despăgubiri în valoare de 685.705,58 RON, respectiv 72.800 RON, evaluări efectuate la nivelul datei de 18 octombrie 2006, evaluare acceptată la acel moment, întrucât corespundea valorii de la acel moment. La momentul formulării acțiunii însă, adică la 14 luni de la emiterea celor două decizii, valoarea de piață a celor două imobile a crescut semnificativ. Arată reclamanta că nu există posibilitatea legală de a încasa aceste despăgubiri și nici aceea de a valorifica acțiunile, fiindcă Fondul Proprietatea nu funcționează în prezent de o manieră susceptibilă de a conduce la acordarea efectivă a unei indemnizații, aspect statuat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Radu împotriva României.

La data de 22 august 2007 a adresat Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților o cerere de actualizare a acestor despăgubiri, iar prin răspunsul din 20 decembrie 2007 i s-a refuzat acest lucru, iar pârâta, ignorând complet cererea sa de actualizare a despăgubirilor, a informat-o că poate să opteze pentru obținerea sumelor din decizie, urmând a primi banii „în 15 zile calendaristice de la momentul existenței disponibilităților financiare în contul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților”.

Prin întâmpinare, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat instanței respingerea acțiunii ca nefondată, învederând că emiterea celor două decizii privind titlurile de despăgubire a fost făcută în conformitate cu dispozițiile legale, acestea fiind transmise depozitarului central în vederea convertirii titlurilor de despăgubire în acțiuni la Fondul Proprietatea, astfel că, din acel moment, reclamanta a beneficiat de toate drepturile ce reies din deținerea acestora. Prin O.U.G.

nr. 81/2007 a fost reglementată o nouă procedură de valorificare a titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, dându-se posibilitatea celor care sunt acționari la Fondul Proprietatea să opteze fie pentru a-și menține această calitate, fie să solicite anularea conversiei titlurilor de despăgubire și să opteze pentru emiterea unor titluri de plată, în urma cărora vor fi acordate despăgubiri bănești în condițiile reglementate de acest act normativ. Or, reclamanta nu a înțeles să opteze pentru valorificarea titlurilor de despăgubire prevăzute de O.U.G. nr. 81/2007, solicitând în schimb actualizarea cuantumului despăgubirilor din cele două decizii, în lipsa unui temei legal în acest sens.

Reglementarea invocată drept temei al acțiunii, respective art. 19 alin. (3) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel cum a fost modificată prin pct. 27 al O.U.G. nr. 81/2007, nu este aplicabilă situației prezente, ci contestațiilor la deciziile emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. În ședința publică din data de data de 01 aprilie 2008, reclamanta N.C.V. și-a precizat acțiunea, solicitând emiterea titlurilor de despăgubire suplimentare solicitate prin cererea introductivă de instanță, în valoare totală de 1.172.475,40 RON, obligarea la plata unei despăgubiri reprezentând diferența dintre valoarea reală a imobilelor din prezent și titlurile deja emise în valoare de 1.172.475,40 RON, reiterând ca temei juridic al cererii sale dispozițiile art. 27 alin. (3) din O.U.G.

nr. 81/2007. Prin sentința civilă nr. 1529 din 20 mai 2008, Curtea de Apel București a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, respingând acțiunea față de această pârâtă și a respins acțiunea, ca nefondată, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Prin decizia civilă nr. 1618 din 20 martie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a casat sentința civilă nr. 1529 din 20 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță, reținând că hotărârea primei instanțe este nemotivată și că judecătorul fondului nu s-a pronunțat asupra obiectului pricinii.

Cu prilejul rejudecării pricinii, reclamanta și-a precizat cadrul procesual sub aspect subiectiv, menționând în calitate de pârâți Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ambele cu calitate procesuală pasivă proprie, în considerarea reprezentării legale a Statului Român, conferită de Legea nr. 247/2005. În privința cadrului procesual sub aspect obiectiv, reclamanta și-a menținut solicitările inițiale, astfel cum au fost precizate în ședința publică din data de 01 aprilie 2008. Prin întâmpinare, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a reluat exact aceleași apărări ca cele formulate în fața instanței de fond în primul ciclu procesual.

Prin propria întâmpinare înregistrată la dosarul cauzei în data de 09 decembrie 2009, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat excepția lipsei capacității procesuale a Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar. Pe fond, a învederat instanței că, pentru emiterea titlului de plată și plata efectivă a despăgubirilor în numerar, urmare a opțiunii potrivit legii, persoanele îndreptățite trebuie să fie titulare ale unor dispoziții/decizii emise de către entitățile învestite cu soluționarea notificărilor potrivit Legii nr. 10/2001, respectiv ale unor decizii conținând titlurile de despăgubire emise subsecvent de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, abia apoi emițându-se, pe baza opțiunii persoanei îndreptățite, titlu de plată și/sau conversie.

Or, reclamanta nu figurează în baza de date a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților cu dosar de opțiune potrivit procedurii administrative prevăzută de Legea nr. 247/2005. Prin întâmpinarea formulată în completare la data de 09 februarie 2010, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat excepția inadmisibilității și excepția tardivității cererii de extindere de acțiune, întrucât, printr-o precizare de acțiune, nu se poate extinde cadrul procesual, iar, ca extindere de acțiune, aceasta este tardivă, precum și excepția lipsei calității sale procesuale pasive, având în vedere că nu are în competență emiterea de titluri de despăgubire. 2. Hotărârea primei instanțe.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 1709 din 14 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele: - a respins excepția inadmisibilității acțiunii; - a respins excepția tardivității modificării acțiunii; - a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților; - a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta N.C.V. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel a reținut următoarele: Cu privire la excepția inadmisibilității și excepția tardivității modificării acțiunii. Instanța a reținut că indiferent de modul în care reclamanta și-a calificat conturarea cadrului procesual, suntem în prezența unei precizări a acțiunii sale inițiale, impusă de soluția dată de instanța de fond din primul ciclu procesual.

Astfel, cu toate că la data de 01 aprilie 2008 reclamanta a precizat clar care sunt părțile cu care înțelege să se judece, și anume Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (iar nu Direcția de Acordare a Despăgubirilor în Numerar), ca reprezentând Statul Român în procedura administrativă și subsecvent judiciară în baza Legii nr. 247/2005, instanța de fond s-a pronunțat în contradictoriu și în raport cu Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, admițând excepția lipsei calității sale procesuale pasive. Prin urmare, în rejudecare, instanța a pus în vedere reclamantei să indice exact cadrul procesual pe care a înțeles să îl „contureze” în primul ciclu procesual, solicitare căreia reclamanta i s-a conformat.

Prin urmare, precizarea calității Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților de pârât în prezenta cauză nu este nici inadmisibilă, nici tardivă. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Instanța a reținut că excepția a fost formulată în considerarea capătului de cerere privind emiterea titlului suplimentar de despăgubire, or pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților are calitate procesuală pasivă în ceea ce privește plata de despăgubiri în temeiul reglementărilor Legii nr. 247/2005, urmând a se analiza, pe fondul cauzei, dacă o atare obligație de plată de despăgubiri în situația concretă a speței pot fi subsumate atribuțiilor Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților în baza legii speciale.

Cu privire la fondul cauzei. La data de 22 august 2007, reclamanta a solicitat pârâtelor, prin cererea din 22 august 2007, emiterea unor decizii suplimentare reprezentând titlu de despăgubire aferentei diferenței cuvenite din actualizarea valorii imobilelor pentru cele două titluri de despăgubire emise prin decizia din 24 octombrie 2006 și din 08 octombrie 2006, precum și indicarea unei modalități concrete și a unui termen exact de încasare a despăgubirii actualizate conform solicitării sale, în caz contrar plata integrală a sumei totale actualizate, de 2.024.008,38 RON. Prin adresa de răspuns din 23 octombrie 2007, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a comunicat reclamantei posibilitatea de a opta, conform modificării aduse Legii nr. 247/2005 prin O.U.G.

nr. 81/2007, pentru despăgubiri în numerar până la contravaloarea a 500.000 RON pentru fiecare dosar de despăgubire, iar sumele aferente despăgubirilor de peste 500.000 RON vor fi convertite în acțiuni la Fondul Proprietatea.

De asemenea, a comunicat reclamantei procedura de urmat pentru aceasta, mai exact pentru exprimarea opțiunii de către persoanele îndreptățite cărora le-au fost emise titlurile de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, anume prin prezentarea personal sau prin mandatar cu procură autentică la sediul Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, „pentru depunerea unei cereri prin care să-și exprime opțiunea și reținerea titlului de despăgubire în original, plata despăgubirilor făcându-se în termen de 15 zile calendaristice de la momentul existenței disponibilităților financiare în contul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, cu condiția depunerii cererii de opțiune și a celorlalte documente necesare”.

Referitor la solicitarea de actualizare a despăgubirilor, a comunicat reclamantei că aceasta nu este posibilă, neexistând cadrul legal. Temeiul juridic invocat de reclamantă pentru emiterea deciziei cuprinzând titlu de despăgubire suplimentar este art. 19 alin. (3) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel cum a fost modificat prin pct. 27 al O.U.G. nr. 81/2007. Din economia textului legal mai sus redat, coroborată cu situația de fapt din prezenta cauză, reiese că ipoteza avută în vederea pentru emiterea titlurilor de despăgubire suplimentare nu este întrunită în speță. A reținut instanța că reclamanta nu a contestat cele două decizii cuprinzând titlurile de despăgubire, fiind mulțumită de nivelul despăgubirilor stabilite la nivelul lunii octombrie 2006, când s-a făcut evaluarea, însă esențial în cauză este faptul că reclamanta a solicitat, neavând alternativă sub imperiul reglementării anterioare O.U.G.

nr. 81/2007, ca suma stabilită cu titlu de despăgubire să se constituie în acțiuni la Fondul Proprietatea. Prin urmare, la scurt timp de la emiterea celor două decizii, agreate de reclamantă, în data de 06 februarie 2007, au fost emise de către Depozitarul Central cele două atestate care consacrau calitatea reclamantei de acționar la Fondul Proprietatea, cu 684.706, respectiv 72.800 acțiuni. Din momentul în care procedura administrativă reglementată de Legea nr. 247/2005 s-a finalizat prin obținerea de către reclamantă a calității de acționar, potrivit art. 16 alin. (7) din lege, și transmiterii lor Depozitarului Central potrivit art. 18 din lege, reclamanta a devenit acționară la Fondul Proprietatea, a încetat orice competență și orice atribuție a celor două pârâte, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, respectiv Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Împrejurarea invocată de reclamantă, în sensul caracterului iluzoriu al valorificării în vreun fel, în tot acest interval, a calității sale de acționar, în condițiile nefunctionalitătii Fondului Proprietatea, excede procedurii administrative derulate în fața Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, precum și jurisdicției instanței de contencios administrativ, care se rezumă, potrivit legii, la controlul modului în care cele două pârâte își exercită atribuțiile.

Orice alt tip de pretenții ale reclamantei, inclusiv, spre pildă, cele ce fac obiectul pretenției subsidiare a reclamantei, anume obligarea pârâtelor la plata unei despăgubiri reprezentând diferența dintre valoarea reală a imobilelor de la data introducerii acțiunii, 16 ianuarie 2008, și valoarea cuprinsă în titlurile de despăgubire, sunt în căderea instanței de drept comun, în contradictoriu cu Statul Român, iar nu cu cele două pârâte, cărora le-a fost conferit acest drept legal de reprezentare a statului, având, prin urmare, calitate procesuală pasivă, doar în privința modului de îndeplinire a atribuțiilor, astfel cum sunt consacrate în Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Orice eventuale alte pretenții, ce exced procedurii reglementate în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, nu constituie contestări ale unor acte ale Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sau ale Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților sau ale unor eventuale refuzuri nejustificate de soluționare a unor cereri în virtutea atribuțiilor acestora, pentru a face obiectul contestării în instanța de contencios administrativ, strict limitat la cadrul Legii nr. 247/2005 și la atribuțiile acestor două instituții. A mai reținut instanța că reclamanta nu a înțeles să uzeze de noua reglementare a O.U.G.

nr. 81/2007, prin care a fost introdus dreptul beneficiarilor de a obține despăgubiri în numerar, până la concurența sumei de 500.000 RON, în funcție de opțiunea expresă a acestora, doar eventuala diferență urmând a fi convertită în acțiuni, acesta fiind sensul informării și recomandării formulate de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin adresa de răspuns din 23 octombrie 2007. Reclamanta nu a înțeles însă să opteze în acest sens până la expirarea termenului legal de 6 luni prevăzut de O.U.G. nr. 81/2007, care a început să curgă de la data de 01 octombrie 2007, fiind incidente, prin urmare, prevederile art. 3 alin. (2) din ordonanță, adică prezumția dorinței de a-și păstra calitatea de acționar, iar nu de a obține despăgubiri în numerar.

3. Recursul formulat în cauză. Împotriva sentinței civile nr. 1709 din 14 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs N.Z.T.C. în calitate de unic moștenitor al mamei sale, reclamanta N.C.V. criticând-o pentru nelegalitate și invocând generic prevederile art. 299 și art. 304 și urm. C. proc. civ. Recurentul solicită modificarea în parte a soluției primei instanțe în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată de către reclamantă.

În dezvoltarea căii de atac, recurentul expune istoricul cauzei și susține că soluția primei instanței este nefondată deoarece nu a luat în considerare raportul de expertiză depus la dosar din care rezultă în mod indiscutabil creșterea valorii imobilului, teren, deși potrivit practicii constante în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, despăgubirea trebuie să fie justă, echitabilă și imediată, iar o asemenea despăgubire nu este asigurată nici prin acordarea de acțiuni la Fondul Proprietatea, nici prin O.U.G. nr. 81/2007; sumele achitate în temeiul acestui din urmă act normativ au, de asemenea, un caracter plafonat, eșalonat (nu imediat) și negarantat la plată.

Conchide recurentul că prin neplata imediată a despăgubirilor stabilite prin expertiza inițială, în intervalul scurs până la data introducerii acțiuni, potrivit concluziilor expertizei din 10 octombrie 2007 a fost prejudiciat cu suma de 1.172.475,40 RON, ceea ce justifică obligarea statului pârât prin instituțiile sale la plata acestei sume, fie prin admiterea acțiunii principale, fie a cererii formulate în subsidiar. În recurs s-a depus, în copie, certificatul de moștenitor din 16 decembrie 2010, din care rezultă că de pe urma defunctei N.C.V. a rămas ca unic moștenitor N.Z.T.C. II. Considerentele Înaltei Curți. Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurent și a prevederilor art. 304 1 C. proc.

civ. Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele cuprinse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii, prima instanță reținând corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante. Reclamanta N.C.V.

a învestit instanța de contencios administrativ competentă cu cererea precizată, având ca obiect principal obligarea instituțiilor pârâte să actualizeze despăgubirile acordate prin titlurile de despăgubire din 24 octombrie 2006 și din 08 octombrie 2006, la valoarea de piață de la data introducerii acțiunii, respectiv de la data de 16 ianuarie 2008, urmând ca acestea să emită titluri de despăgubire suplimentare în valoare totală de 1.172.475,40 RON, reprezentând echivalentul a 353.314,87 euro, iar în subsidiar să plătească o despăgubire reprezentând diferența dintre valoarea reală a imobilelor de la data introducerii acțiunii (astfel cum reiese din expertiza depusă la dosar) și valoarea menționată în titlurile sus arătate, despăgubire în valoare totală de 1.172.475,40 RON, reprezentând echivalentul a 353.314,87 euro.

Reclamanta, titulară a două decizii reprezentând titluri de despăgubire din 24 octombrie 2006 și din 08 noiembrie 2006, a solicitat emiterea unor decizii suplimentare, reprezentând titluri de despăgubire aferente diferenței cuvenite din actualizarea valorii imobilelor, deși nu a contestat acestei decizii sub aspectul nivelului despăgubirilor. Temeiul juridic invocat în cererea de chemare în judecată și în recurs pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire suplimentar este art. 19 alin. (3) din Titlul VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 astfel cum a fost modificat prin pct. 27 al O.U.G. nr. 81/2007.

Este real că acest text normativ prevede în mod expres posibilitatea emiterii unor titluri de despăgubire suplimentare, așa cum susține recurentul, însă din economia textului de lege, coroborată cu situația de fapt din prezenta cauză, reiese că ipoteza avută în vedere pentru emiterea titlurilor de despăgubire suplimentare nu este întrunită în speță. Aceasta deoarece titlurile de despăgubire au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, fiind trimise Depozitarului Central pentru convertirea lor în acțiuni la Fondul Proprietatea și nu au fost contestate în temeiul legal potrivit art. 19 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Or, alin. (3) al aceluiași articol, modificat prin pct. 27 al O.U.G.

nr. 81/2007, titlul de despăgubire suplimentar poate fi emis numai în contextul contestării deciziei inițiale, dacă după parcurgerea procedurii prealabile administrative sau a celei judiciare, a fost stabilită o sumă mai mare. Așa cum a reținut prima instanță, din momentul în care reclamanta a devenit acționară la Fondul Proprietatea, orice competență a celor două pârâte chemate în judecată încetează, iar pretențiile derivate din diferența dintre valoarea reală a imobilelor la data introducerii acțiunii și valoarea cuprinsă în titlurile de despăgubire sunt de competența instanței de drept comun, deoarece exced procedurii reglementate în Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Mai mult reclamanta nu a înțeles să uzeze de noua reglementare a O.U.G.

nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, prin care s-a reglementat dreptul beneficiarilor de a obține despăgubiri în numerar, la opțiunea expresă a acestora. Cum pentru obținerea despăgubirilor solicitate, calea aleasă nu este cea prevăzută de art. 19 alin. (3) Titlul VII la Legii nr. 247/2005, reclamanta având titluri din anul 2006, deja valorificate, în mod corect prima instanță a respins acțiunea, neluând în considerare actualizarea propusă prin raportul de expertiză depus la dosar. În opinia recurentului, raportului juridic dedus judecății îi erau aplicabile soluțiile Curții Europene a Drepturilor Omului în mai multe cauze, cu referire la asigurarea despăgubirilor și nefuncționalitatea Fondului Proprietatea.

Indiscutabil, instanța europeană a conturat o practică în acest sens, dar aceasta nu este relevantă în soluționarea problemei de drept deduse judecății în prezenta cauză. Înalta Curte apreciază că din moment ce procedura administrativă reglementată de Legea nr. 247/2005 s-a finalizat, prin stabilirea calității de acționar, împrejurările invocate de recurent privind valorificarea calității de acționar și cuantumul despăgubirilor inserate în cele două titluri deja valorificate din anul 2006, nu pot fi reținute în valorificarea drepturilor pretinse în contradictoriu cu cele două instituții chemate în judecată în temeiul art. 27 din O.U.G. nr. 81/2007. l. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de N.Z.T.C. împotriva sentinței civile nr. 1709 din 14 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2011.