ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5031/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5031/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei.

instanță.

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la data de 16 ianuarie 2008 pe rolul Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta N.C.V. a chemat în

judecată pe pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând instanței

ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtelor la

actualizarea despăgubirilor din titlurile de despăgubire din 24 octombrie 2006

și din 08 octombrie 2006, la valoarea de piață din prezent, solicitând, în

acest sens, emiterea unei decizii suplimentare cu valoare actualizată, precum

și obligarea pârâtelor la plata unor daune morale de 60.000 RON, cu cheltuieli

de judecată.

În motivarea acțiunii sale, reclamanta

a învederat instanței că, prin deciziile sus-menționate s-au stabilit în favoarea

sa despăgubiri în valoare de 685.705,58 RON, respectiv 72.800 RON, evaluări efectuate

la nivelul datei de 18 octombrie 2006, evaluare acceptată la acel moment, întrucât

corespundea valorii de la acel moment.

La momentul formulării acțiunii însă, adică

la 14 luni de la emiterea celor două decizii, valoarea de piață a celor două imobile

a crescut semnificativ.

Arată reclamanta că nu există posibilitatea

legală de a încasa aceste despăgubiri și nici aceea de a valorifica acțiunile, fiindcă

Fondul Proprietatea nu funcționează în prezent de o manieră susceptibilă de a conduce

la acordarea efectivă a unei indemnizații, aspect statuat de Curtea Europeană a

Drepturilor Omului în cauza Radu împotriva României.

La data de 22 august 2007 a adresat Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților o cerere de actualizare a acestor despăgubiri,

iar prin răspunsul din 20 decembrie 2007 i s-a refuzat acest lucru, iar pârâta,

ignorând complet cererea sa de actualizare a despăgubirilor, a informat-o că poate

să opteze pentru obținerea sumelor din decizie, urmând a primi banii „în 15 zile

calendaristice de la momentul existenței disponibilităților financiare în contul

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților”.

Prin întâmpinare, pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat instanței respingerea acțiunii ca nefondată,

învederând că emiterea celor două decizii privind titlurile de despăgubire a fost

făcută în conformitate cu dispozițiile legale, acestea fiind transmise depozitarului

central în vederea convertirii titlurilor de despăgubire în acțiuni la Fondul Proprietatea,

astfel că, din acel moment, reclamanta a beneficiat de toate drepturile ce reies

din deținerea acestora.

Prin O.U.G. nr. 81/2007 a fost reglementată

o nouă procedură de valorificare a titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, dându-se posibilitatea celor care sunt acționari

la Fondul Proprietatea să opteze fie pentru a-și menține această calitate, fie să

solicite anularea conversiei titlurilor de despăgubire și să opteze pentru emiterea

unor titluri de plată, în urma cărora vor fi acordate despăgubiri bănești în condițiile

reglementate de acest act normativ.

Or, reclamanta nu a înțeles să opteze pentru

valorificarea titlurilor de despăgubire prevăzute de O.U.G. nr. 81/2007, solicitând

în schimb actualizarea cuantumului despăgubirilor din cele două decizii, în lipsa

unui temei legal în acest sens.

Reglementarea invocată drept temei al acțiunii,

respective art. 19 alin. (3) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel cum a

fost modificată prin pct. 27 al O.U.G. nr. 81/2007, nu este aplicabilă situației

prezente, ci contestațiilor la deciziile emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

În ședința publică din data de data de

01 aprilie 2008, reclamanta N.C.V. și-a precizat acțiunea, solicitând emiterea titlurilor

de despăgubire suplimentare solicitate prin cererea introductivă de instanță, în

valoare totală de 1.172.475,40 RON, obligarea la plata unei despăgubiri reprezentând

diferența dintre valoarea reală a imobilelor din prezent și titlurile deja emise

în valoare de 1.172.475,40 RON, reiterând ca temei juridic al cererii sale dispozițiile

art. 27 alin. (3) din O.U.G. nr. 81/2007.

Prin sentința civilă nr. 1529 din 20 mai

2008, Curtea de Apel București a admis excepția lipsei calității procesuale pasive

a pârâtei Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, respingând acțiunea

față de această pârâtă și a respins acțiunea, ca nefondată, în contradictoriu cu

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Prin decizia civilă nr. 1618 din 20 martie

2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a casat sentința civilă nr. 1529 din 20

mai 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță, reținând că hotărârea

primei instanțe este nemotivată și că judecătorul fondului nu s-a pronunțat asupra

obiectului pricinii.

Cu prilejul rejudecării pricinii, reclamanta

și-a precizat cadrul procesual sub aspect subiectiv, menționând în calitate de pârâți

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, ambele cu calitate procesuală pasivă proprie, în considerarea

reprezentării legale a Statului Român, conferită de Legea nr. 247/2005.

În privința cadrului procesual sub aspect

obiectiv, reclamanta și-a menținut solicitările inițiale, astfel cum au fost precizate

în ședința publică din data de 01 aprilie 2008.

Prin întâmpinare, pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor a reluat exact aceleași apărări ca cele formulate

în fața instanței de fond în primul ciclu procesual.

Prin propria întâmpinare înregistrată la

dosarul cauzei în data de 09 decembrie 2009, pârâta Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților a invocat excepția lipsei capacității procesuale a Direcției

pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar. Pe fond, a învederat instanței că, pentru

emiterea titlului de plată și plata efectivă a despăgubirilor în numerar, urmare

a opțiunii potrivit legii, persoanele îndreptățite trebuie să fie titulare ale unor

dispoziții/decizii emise de către entitățile învestite cu soluționarea notificărilor

potrivit Legii nr. 10/2001, respectiv ale unor decizii conținând titlurile de despăgubire

emise subsecvent de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, abia apoi

emițându-se, pe baza opțiunii persoanei îndreptățite, titlu de plată și/sau conversie.

Or, reclamanta nu figurează în baza de date a Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților cu dosar de opțiune potrivit procedurii administrative prevăzută

de Legea nr. 247/2005.

Prin întâmpinarea formulată în completare

la data de 09 februarie 2010, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

a invocat excepția inadmisibilității și excepția tardivității cererii de extindere

de acțiune, întrucât, printr-o precizare de acțiune, nu se poate extinde cadrul

procesual, iar, ca extindere de acțiune, aceasta este tardivă, precum și excepția

lipsei calității sale procesuale pasive, având în vedere că nu are în competență

emiterea de titluri de despăgubire.

În rejudecare, prin sentința civilă

nr. 1709 din 14 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a hotărât următoarele:

- a respins excepția inadmisibilității

acțiunii;

- a respins excepția tardivității modificării

acțiunii;

- a respins excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților;

- a respins, ca nefondată, acțiunea formulată

de reclamanta N.C.V.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea

de apel a reținut următoarele:

Cu privire la excepția inadmisibilității

și excepția tardivității modificării acțiunii.

Instanța a reținut că indiferent de modul

în care reclamanta și-a calificat conturarea cadrului procesual, suntem în prezența

unei precizări a acțiunii sale inițiale, impusă de soluția dată de instanța de fond

din primul ciclu procesual. Astfel, cu toate că la data de 01 aprilie 2008 reclamanta

a precizat clar care sunt părțile cu care înțelege să se judece, și anume Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților (iar nu Direcția de Acordare a Despăgubirilor în Numerar), ca reprezentând

Statul Român în procedura administrativă și subsecvent judiciară în baza Legii

nr. 247/2005, instanța de fond s-a pronunțat în contradictoriu și în raport cu Direcția

pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, admițând excepția lipsei calității sale

procesuale pasive. Prin urmare, în rejudecare, instanța a pus în vedere reclamantei

să indice exact cadrul procesual pe care a înțeles să îl „contureze” în primul ciclu

procesual, solicitare căreia reclamanta i s-a conformat. Prin urmare, precizarea

calității Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților de pârât în prezenta

cauză nu este nici inadmisibilă, nici tardivă.

Cu privire la excepția lipsei calității

procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

Instanța a reținut că excepția a fost formulată

în considerarea capătului de cerere privind emiterea titlului suplimentar de despăgubire,

or pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților are calitate procesuală

pasivă în ceea ce privește plata de despăgubiri în temeiul reglementărilor Legii

nr. 247/2005, urmând a se analiza, pe fondul cauzei, dacă o atare obligație de plată

de despăgubiri în situația concretă a speței pot fi subsumate atribuțiilor Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților în baza legii speciale.

Cu privire la fondul cauzei.

La data de 22 august 2007, reclamanta a

solicitat pârâtelor, prin cererea din 22 august 2007, emiterea unor decizii suplimentare

reprezentând titlu de despăgubire aferentei diferenței cuvenite din actualizarea

valorii imobilelor pentru cele două titluri de despăgubire emise prin decizia din

24 octombrie 2006 și din 08 octombrie 2006, precum și indicarea unei modalități

concrete și a unui termen exact de încasare a despăgubirii actualizate conform solicitării

sale, în caz contrar plata integrală a sumei totale actualizate, de 2.024.008,38

RON.

Prin adresa de răspuns din 23 octombrie

2007, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a comunicat

reclamantei posibilitatea de a opta, conform modificării aduse Legii nr. 247/2005

prin O.U.G. nr. 81/2007, pentru despăgubiri în numerar până la contravaloarea a

500.000 RON pentru fiecare dosar de despăgubire, iar sumele aferente despăgubirilor

de peste 500.000 RON vor fi convertite în acțiuni la Fondul Proprietatea. De asemenea,

a comunicat reclamantei procedura de urmat pentru aceasta, mai exact pentru exprimarea

opțiunii de către persoanele îndreptățite cărora le-au fost emise titlurile de despăgubire

de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, anume prin prezentarea

personal sau prin mandatar cu procură autentică la sediul Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților, „pentru depunerea unei cereri prin care să-și

exprime opțiunea și reținerea titlului de despăgubire în original, plata despăgubirilor

făcându-se în termen de 15 zile calendaristice de la momentul existenței disponibilităților

financiare în contul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, cu

condiția depunerii cererii de opțiune și a celorlalte documente necesare”.

Referitor la solicitarea de actualizare

a despăgubirilor, a comunicat reclamantei că aceasta nu este posibilă, neexistând

cadrul legal.

Temeiul juridic invocat de reclamantă pentru

emiterea deciziei cuprinzând titlu de despăgubire suplimentar este art. 19

alin. (3) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel cum a fost modificat prin

pct. 27 al O.U.G. nr. 81/2007.

Din economia textului legal mai sus redat,

coroborată cu situația de fapt din prezenta cauză, reiese că ipoteza avută în vederea

pentru emiterea titlurilor de despăgubire suplimentare nu este întrunită în speță.

A reținut instanța că reclamanta nu a contestat

cele două decizii cuprinzând titlurile de despăgubire, fiind mulțumită de nivelul

despăgubirilor stabilite la nivelul lunii octombrie 2006, când s-a făcut evaluarea,

însă esențial în cauză este faptul că reclamanta a solicitat, neavând alternativă

sub imperiul reglementării anterioare O.U.G. nr. 81/2007, ca suma stabilită cu titlu

de despăgubire să se constituie în acțiuni la Fondul Proprietatea.

Prin urmare, la scurt timp de la emiterea

celor două decizii, agreate de reclamantă, în data de 06 februarie 2007, au fost

emise de către Depozitarul Central cele două atestate care consacrau calitatea reclamantei

de acționar la Fondul Proprietatea, cu 684.706, respectiv 72.800 acțiuni.

Din momentul în care procedura administrativă

reglementată de Legea nr. 247/2005 s-a finalizat prin obținerea de către reclamantă

a calității de acționar, potrivit art. 16 alin. (7) din lege, și transmiterii lor

Depozitarului Central potrivit art. 18 din lege, reclamanta a devenit acționară

la Fondul Proprietatea, a încetat orice competență și orice atribuție a celor două

pârâte, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, respectiv Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Împrejurarea invocată de reclamantă, în

sensul caracterului iluzoriu al valorificării în vreun fel, în tot acest interval,

a calității sale de acționar, în condițiile nefunctionalitătii Fondului Proprietatea,

excede procedurii administrative derulate în fața Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor și Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, precum

și jurisdicției instanței de contencios administrativ, care se rezumă, potrivit

legii, la controlul modului în care cele două pârâte își exercită atribuțiile.

Orice alt tip de pretenții ale reclamantei,

inclusiv, spre pildă, cele ce fac obiectul pretenției subsidiare a reclamantei,

anume obligarea pârâtelor la plata unei despăgubiri reprezentând diferența dintre

valoarea reală a imobilelor de la data introducerii acțiunii, 16 ianuarie 2008,

și valoarea cuprinsă în titlurile de despăgubire, sunt în căderea instanței de drept

comun, în contradictoriu cu Statul Român, iar nu cu cele două pârâte, cărora le-a

fost conferit acest drept legal de reprezentare a statului, având, prin urmare,

calitate procesuală pasivă, doar în privința modului de îndeplinire a atribuțiilor,

astfel cum sunt consacrate în Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Orice eventuale alte pretenții, ce exced

procedurii reglementate în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, nu constituie contestări

ale unor acte ale Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sau ale Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților sau ale unor eventuale refuzuri nejustificate

de soluționare a unor cereri în virtutea atribuțiilor acestora, pentru a face obiectul

contestării în instanța de contencios administrativ, strict limitat la cadrul Legii

nr. 247/2005 și la atribuțiile acestor două instituții.

A mai reținut instanța că reclamanta nu

a înțeles să uzeze de noua reglementare a O.U.G. nr. 81/2007, prin care a fost introdus

dreptul beneficiarilor de a obține despăgubiri în numerar, până la concurența sumei

de 500.000 RON, în funcție de opțiunea expresă a acestora, doar eventuala diferență

urmând a fi convertită în acțiuni, acesta fiind sensul informării și recomandării

formulate de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin

adresa de răspuns din 23 octombrie 2007. Reclamanta nu a înțeles însă să opteze

în acest sens până la expirarea termenului legal de 6 luni prevăzut de O.U.G.

nr. 81/2007, care a început să curgă de la data de 01 octombrie 2007, fiind incidente,

prin urmare, prevederile art. 3 alin. (2) din ordonanță, adică prezumția dorinței

de a-și păstra calitatea de acționar, iar nu de a obține despăgubiri în numerar.

Împotriva sentinței civile nr. 1709 din

14 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, a declarat recurs N.Z.T.C. în calitate de unic moștenitor al mamei sale,

reclamanta N.C.V. criticând-o pentru nelegalitate și invocând generic prevederile

art. 299 și art. 304 și urm. C. proc. civ.

Recurentul solicită modificarea în parte

a soluției primei instanțe în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată

de către reclamantă.

În dezvoltarea căii de atac, recurentul

expune istoricul cauzei și susține că soluția primei instanței este nefondată deoarece

nu a luat în considerare raportul de expertiză depus la dosar din care rezultă în

mod indiscutabil creșterea valorii imobilului, teren, deși potrivit practicii constante

în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, despăgubirea trebuie să fie justă,

echitabilă și imediată, iar o asemenea despăgubire nu este asigurată nici prin acordarea

de acțiuni la Fondul Proprietatea, nici prin O.U.G. nr. 81/2007; sumele achitate

în temeiul acestui din urmă act normativ au, de asemenea, un caracter plafonat,

eșalonat (nu imediat) și negarantat la plată.

Conchide recurentul că prin neplata imediată

a despăgubirilor stabilite prin expertiza inițială, în intervalul scurs până la

data introducerii acțiuni, potrivit concluziilor expertizei din 10 octombrie 2007

a fost prejudiciat cu suma de 1.172.475,40 RON, ceea ce justifică obligarea statului

pârât prin instituțiile sale la plata acestei sume, fie prin admiterea acțiunii

principale, fie a cererii formulate în subsidiar.

În recurs s-a depus, în copie, certificatul

de moștenitor din 16 decembrie 2010, din care rezultă că de pe urma defunctei N.C.V.

a rămas ca unic moștenitor N.Z.T.C.

II. Considerentele Înaltei Curți.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate

de recurent și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ. Înalta Curte constată

că recursul nu este fondat.

Instanța de control judiciar constată că

în speță nu sunt întrunite cerințele cuprinse de art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii, prima instanță reținând

corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză,

și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Reclamanta N.C.V. a învestit instanța de

contencios administrativ competentă cu cererea precizată, având ca obiect principal

obligarea instituțiilor pârâte să actualizeze despăgubirile acordate prin titlurile

de despăgubire din 24 octombrie 2006 și din 08 octombrie 2006, la valoarea de piață

de la data introducerii acțiunii, respectiv de la data de 16 ianuarie 2008, urmând

ca acestea să emită titluri de despăgubire suplimentare în valoare totală de 1.172.475,40

RON, reprezentând echivalentul a 353.314,87 euro, iar în subsidiar să plătească

o despăgubire reprezentând diferența dintre valoarea reală a imobilelor de la data

introducerii acțiunii (astfel cum reiese din expertiza depusă la dosar) și valoarea

menționată în titlurile sus arătate, despăgubire în valoare totală de 1.172.475,40

RON, reprezentând echivalentul a 353.314,87 euro.

Reclamanta, titulară a două decizii reprezentând

titluri de despăgubire din 24 octombrie 2006 și din 08 noiembrie 2006, a solicitat

emiterea unor decizii suplimentare, reprezentând titluri de despăgubire aferente

diferenței cuvenite din actualizarea valorii imobilelor, deși nu a contestat acestei

decizii sub aspectul nivelului despăgubirilor.

Temeiul juridic invocat în cererea de chemare

în judecată și în recurs pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire

suplimentar este art. 19 alin. (3) din Titlul VII - Regimul stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005

astfel cum a fost modificat prin pct. 27 al O.U.G. nr. 81/2007.

Este real că acest text normativ prevede

în mod expres posibilitatea emiterii unor titluri de despăgubire suplimentare, așa

cum susține recurentul, însă din economia textului de lege, coroborată cu situația

de fapt din prezenta cauză, reiese că ipoteza avută în vedere pentru emiterea titlurilor

de despăgubire suplimentare nu este întrunită în speță.

Aceasta deoarece titlurile de despăgubire

au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, fiind trimise Depozitarului

Central pentru convertirea lor în acțiuni la Fondul Proprietatea și nu au fost contestate

în temeiul legal potrivit art. 19 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Or, alin. (3) al aceluiași articol, modificat

prin pct. 27 al O.U.G. nr. 81/2007, titlul de despăgubire suplimentar poate fi emis

numai în contextul contestării deciziei inițiale, dacă după parcurgerea procedurii

prealabile administrative sau a celei judiciare, a fost stabilită o sumă mai mare.

Așa cum a reținut prima instanță, din momentul

în care reclamanta a devenit acționară la Fondul Proprietatea, orice competență

a celor două pârâte chemate în judecată încetează, iar pretențiile derivate din

diferența dintre valoarea reală a imobilelor la data introducerii acțiunii și valoarea

cuprinsă în titlurile de despăgubire sunt de competența instanței de drept comun,

deoarece exced procedurii reglementate în Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Mai mult reclamanta nu a înțeles să uzeze

de noua reglementare a O.U.G. nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare

a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, prin care s-a reglementat

dreptul beneficiarilor de a obține despăgubiri în numerar, la opțiunea expresă a

acestora.

Cum pentru obținerea despăgubirilor solicitate,

calea aleasă nu este cea prevăzută de art. 19 alin. (3) Titlul VII la Legii nr.

247/2005, reclamanta având titluri din anul 2006, deja valorificate, în mod corect

prima instanță a respins acțiunea, neluând în considerare actualizarea propusă prin

raportul de expertiză depus la dosar.

În opinia recurentului, raportului juridic

dedus judecății îi erau aplicabile soluțiile Curții Europene a Drepturilor Omului

în mai multe cauze, cu referire la asigurarea despăgubirilor și nefuncționalitatea

Fondului Proprietatea.

Indiscutabil, instanța europeană a conturat

o practică în acest sens, dar aceasta nu este relevantă în soluționarea problemei

de drept deduse judecății în prezenta cauză.

Înalta Curte apreciază că din moment ce

procedura administrativă reglementată de Legea nr. 247/2005 s-a finalizat, prin

stabilirea calității de acționar, împrejurările invocate de recurent privind valorificarea

calității de acționar și cuantumul despăgubirilor inserate în cele două titluri

deja valorificate din anul 2006, nu pot fi reținute în valorificarea drepturilor

pretinse în contradictoriu cu cele două instituții chemate în judecată în temeiul

art. 27 din O.U.G. nr. 81/2007.

l. Temeiul legal al soluției adoptate în

recurs.

Având în vedere toate considerentele expuse,

Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) teza

a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de N.Z.T.C.

împotriva sentinței civile nr. 1709 din 14 aprilie 2010 a Curții de Apel București,

secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28

octombrie 2011.