ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2746/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura derulată de prima instanță Reclamantul E.C. a chemat în judecată Universitatea T.M. solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta și pe calea contenciosului administrativ să dispună suspendarea executării hotărârii Senatului Universității T.M. din 12 septembrie 2011. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că actul atacat nu cuprinde motivele care stau la baza măsurii de anulare a diplomei nr. DD din 2009, ci doar trimiteri la norme care învestesc pârâtul să anuleze diplome. Reclamantul a mai arătat că acest abuz îi produce un prejudiciu imediat și greu de reparat, în sensul de a nu-și mai putea exercita profesia, de a realiza venituri și, pe termen lung, pierderea încrederii clientelei în capacitatea sa profesională.

Prin întâmpinarea formulată pârâta a invocat faptul că hotărârea a cărei suspendare se solicită a fost emisă cu respectarea art. 146 din Legea nr. 1/2011, iar în speță s-a făcut constatarea că diplomele s-au obținut prin mijloace frauduloase, conform controlului efectuat de Corpul de Control al Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. Tribunalul București, secția a IX-a, a declinat competența în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. La data de 30 ianuarie 2012, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a formulat cerere de intervenție în interes propriu și în interesul pârâtei. Prin cererea de precizare a acțiunii din data de 30 februarie 2012 reclamantul a solicitat suspendarea doar a punctului 21 al hotărârii Senatului Universității T.M.

2. Hotărârea Curții de Apel Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1109 din 20 februarie 2012 a respins excepția lipsei interesului formulată de intervenient, a respins ca nefondată cererea de suspendare formulată de reclamant și a admis cererea de intervenție. Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele: Excepția lipsei interesului este neîntemeiată întrucât efectele hotărârii Senatului Universității a cărei suspendare se solicită se produc în continuare, chiar și după publicarea în M. Of. câtă vreme acea hotărâre nu a fost anulată în mod irevocabil de instanță.

Referitor la cererea de suspendare a executării actului administrativ s-a reținut de către instanța de fond că în ceea ce privește condiția cazului bine justificat, aceasta nu este îndeplinită în cauză câtă vreme la baza hotărârii a cărei suspendare se solicită au stat dispozițiile legale susmenționate (art. 146 din Legea nr. 1/2011) fiind respectat principiul legalității; de asemenea au fost atașate rapoartele nr. RR2011 și GG/2011. În ce privește paguba iminentă, Curtea a reținut că nu sunt întemeiate susținerile reclamantului, întrucât imposibilitatea exercitării unei profesii poate reprezenta o pagubă iminentă atunci când această imposibilitate este rezultatul încălcării legalității în emiterea actului administrativ, or, în speță, instanța a reținut că în cauză nu s-a răsturnat aparența de legalitate a actului contestat.

Nici în ceea ce privește imposibilitatea obținerii veniturilor nu s-a probat că reclamantul s-ar afla într-o situație precară. Cât privește cererea de intervenție, având în vedere dezlegarea dată capătului principal al acțiunii, s-a reținut că urmează a fi admisă. 3. Recursul declarat de E.C. Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs reclamantul E.C., invocând dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., precum și art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Recurentul a combătut hotărârea primei instanțe sub următoarele aspecte: 3.1.- condiția existenței unei aparențe de nelegalitate a fost superficial examinată; se susține de către recurent că motivarea actului administrativ, chiar dacă formal există, este inadecvată raportat la situația de fapt și legislația existentă; de asemenea, la același punct, se mai afirmă că în sarcina sa nu s-a putut reține nicio culpă, câtă vreme nu a făcut decât să se supună unor decizii ale organelor universității; 3.2. - condiția pagubei iminente era îndeplinită în cauză, susține recurentul, întrucât pe baza unor „prezumții simple și a unor fapte de notorietate” se putea deduce că neexercitarea profesiei a determinat cel puțin o diminuare a mijloacelor de trai.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, după cum permit dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Argumente de fapt și de drept relevante În temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, recurentul-reclamant E.C. a solicitat suspendarea executării hotărârii Senatului Universității T.M. din 12 septembrie 2011, în partea care îl privește, respectiv pct. 21 din actul administrativ, invocând mai multe aspecte pe care le-a circumscris cazului bine justificat, atașând și înscrisuri în probațiune, în timp ce pentru cealaltă condiție, a pagubei iminente, a invocat doar prezumții.

Prima instanță, analizând punctual cele două condiții a ajuns la concluzia că în cauză acestea nu sunt îndeplinite. Această concluzie este corectă, ea fiind adoptată și de instanța de control judiciar, cu unele nuanțări cât privește condiția cazului bine justificat. Astfel, deși într-adevăr actul administrativ este motivat în fapt și în drept prin trimiterea la cele două rapoarte întocmite de Corpul de control al ministrului educației, cercetării și tineretului cu care face corp comun, totuși nu se poate face abstracție de împrejurarea că recurentului-reclamant i s-a aprobat să promoveze doi ani de studiu, respectiv anul II și III, într-un singur an universitar 2005-2006 (conform deciziei Universității T.M.

din 31 ianuarie 2006, dosarul Tribunalului București). Or, fără a intra în analiza aprofundată a contextului faptic și normativ al cauzei, câtă vreme această decizie există în realitatea juridică și în condițiile în care în privința recurentului nu au fost reținute alte nereguli, adoptarea hotărârii Senatului Universității de anulare a diplomei de licență la aproximativ 4 ani de la eliberare, creează cel puțin o îndoială serioasă în privința proporționalității măsurii ca și dimensiune a legalității actului administrativ. Cu toate acestea, soluția de respingere a cererii de suspendare se impune a fi păstrată pentru că în privința celeilalte condiții, a pagubei iminente, cerute cumulativ de art. 14 alin. (1), la dosarul cauzei nu există nici un mijloc de probă.

Contrar susținerilor recurentului, dovada îndeplinirii acestei condiții nu se poate face numai prin „prezumții simple” și „fapte de notorietate”. Starea materială concretă a destinatarului actului administrativ este o chestiune de fapt care poate și trebuie să fie dovedită prin orice mijloc de probă. Teza potrivit căreia paguba iminentă se presupune este lipsită de consistență, câtă vreme din dispoziția normativă în temeiul căreia s-a formulat cererea de întrerupere temporară a efectelor hotărârii Senatului Universității rezultă cu claritate necesitatea dovedirii acesteia. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, constatând că nu au fost identificate motive de modificare ori casare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. și art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de E.C. împotriva sentinței civile nr. 1109 din 20 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 iunie 2012.