ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2746/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

de prima instanță

Reclamantul E.C. a

chemat în judecată Universitatea T.M. solicitând instanței ca în contradictoriu

cu pârâta și pe calea contenciosului administrativ să dispună suspendarea

executării hotărârii Senatului Universității T.M. din 12 septembrie 2011.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că actul atacat nu cuprinde motivele care stau la baza măsurii

de anulare a diplomei nr. DD din 2009, ci doar trimiteri la norme care învestesc

pârâtul să anuleze diplome.

Reclamantul a mai arătat

că acest abuz îi produce un prejudiciu imediat și greu de reparat, în sensul de

a nu-și mai putea exercita profesia, de a realiza venituri și, pe termen lung, pierderea

încrederii clientelei în capacitatea sa profesională.

Prin întâmpinarea formulată

pârâta a invocat faptul că hotărârea a cărei suspendare se solicită a fost emisă

cu respectarea art. 146 din Legea nr. 1/2011, iar în speță s-a făcut constatarea

că diplomele s-au obținut prin mijloace frauduloase, conform controlului efectuat

de Corpul de Control al Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Tribunalul București,

secția a IX-a, a declinat competența în favoarea Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

La data de 30 ianuarie

2012, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a formulat cerere

de intervenție în interes propriu și în interesul pârâtei.

Prin cererea de precizare

a acțiunii din data de 30 februarie 2012 reclamantul a solicitat suspendarea doar

a punctului 21 al hotărârii Senatului Universității T.M.

Apel

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1109

din 20 februarie 2012 a respins excepția lipsei interesului formulată de intervenient,

a respins ca nefondată cererea de suspendare formulată de reclamant și a admis cererea

de intervenție.

Pentru a pronunța această

sentință instanța a reținut următoarele:

Excepția lipsei interesului

este neîntemeiată întrucât efectele hotărârii Senatului Universității a cărei suspendare

se solicită se produc în continuare, chiar și după publicarea în M. Of. câtă vreme

acea hotărâre nu a fost anulată în mod irevocabil de instanță.

Referitor la cererea de

suspendare a executării actului administrativ s-a reținut de către instanța de fond

că în ceea ce privește condiția cazului bine justificat, aceasta nu este îndeplinită

în cauză câtă vreme la baza hotărârii a cărei suspendare se solicită au stat dispozițiile

legale susmenționate (art. 146 din Legea nr. 1/2011) fiind respectat principiul

legalității; de asemenea au fost atașate rapoartele nr. RR2011 și GG/2011.

În ce privește paguba

iminentă, Curtea a reținut că nu sunt întemeiate susținerile reclamantului, întrucât

imposibilitatea exercitării unei profesii poate reprezenta o pagubă iminentă atunci

când această imposibilitate este rezultatul încălcării legalității în emiterea actului

administrativ, or, în speță, instanța a reținut că în cauză nu s-a răsturnat aparența

de legalitate a actului contestat.

Nici în ceea ce privește

imposibilitatea obținerii veniturilor nu s-a probat că reclamantul s-ar afla într-o

situație precară.

Cât privește cererea de

intervenție, având în vedere dezlegarea dată capătului principal al acțiunii, s-a

reținut că urmează a fi admisă.

E.C.

Împotriva acestei sentințe,

considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs reclamantul E.C., invocând

dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., precum și art. 14 alin. (4) din

Legea nr. 554/2004.

Recurentul a combătut

hotărârea primei instanțe sub următoarele aspecte:

3.1.- condiția existenței

unei aparențe de nelegalitate a fost superficial examinată; se susține de către

recurent că motivarea actului administrativ, chiar dacă formal există, este inadecvată

raportat la situația de fapt și legislația existentă; de asemenea, la același punct,

se mai afirmă că în sarcina sa nu s-a putut reține nicio culpă, câtă vreme nu a

făcut decât să se supună unor decizii ale organelor universității;

3.2. - condiția pagubei

iminente era îndeplinită în cauză, susține recurentul, întrucât pe baza unor „prezumții

simple și a unor fapte de notorietate” se putea deduce că neexercitarea profesiei

a determinat cel puțin o diminuare a mijloacelor de trai.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, după cum permit dispozițiile

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Argumente de fapt și de

drept relevante

În temeiul art. 14 din

Legea nr. 554/2004, recurentul-reclamant E.C. a solicitat suspendarea executării

hotărârii Senatului Universității T.M. din 12 septembrie 2011, în partea care îl

privește, respectiv pct. 21 din actul administrativ, invocând mai multe aspecte

pe care le-a circumscris cazului bine justificat, atașând și înscrisuri în probațiune,

în timp ce pentru cealaltă condiție, a pagubei iminente, a invocat doar prezumții.

Prima instanță, analizând

punctual cele două condiții a ajuns la concluzia că în cauză acestea nu sunt îndeplinite.

Această concluzie este

corectă, ea fiind adoptată și de instanța de control judiciar, cu unele nuanțări

cât privește condiția cazului bine justificat.

Astfel, deși într-adevăr

actul administrativ este motivat în fapt și în drept prin trimiterea la cele două

rapoarte întocmite de Corpul de control al ministrului educației, cercetării și

tineretului cu care face corp comun, totuși nu se poate face abstracție de împrejurarea

că recurentului-reclamant i s-a aprobat să promoveze doi ani de studiu, respectiv

anul II și III, într-un singur an universitar 2005-2006 (conform deciziei Universității

T.M. din 31 ianuarie 2006, dosarul Tribunalului București). Or, fără a intra în

analiza aprofundată a contextului faptic și normativ al cauzei, câtă vreme această

decizie există în realitatea juridică și în condițiile în care în privința recurentului

nu au fost reținute alte nereguli, adoptarea hotărârii Senatului Universității de

anulare a diplomei de licență la aproximativ 4 ani de la eliberare, creează cel

puțin o îndoială serioasă în privința proporționalității măsurii ca și dimensiune

a legalității actului administrativ.

Cu toate acestea, soluția

de respingere a cererii de suspendare se impune a fi păstrată pentru că în privința

celeilalte condiții, a pagubei iminente, cerute cumulativ de art. 14 alin. (1),

la dosarul cauzei nu există nici un mijloc de probă.

Contrar susținerilor recurentului,

dovada îndeplinirii acestei condiții nu se poate face numai prin „prezumții simple”

și „fapte de notorietate”.

Starea materială concretă

a destinatarului actului administrativ este o chestiune de fapt care poate și trebuie

să fie dovedită prin orice mijloc de probă. Teza potrivit căreia paguba iminentă

se presupune este lipsită de consistență, câtă vreme din dispoziția normativă în

temeiul căreia s-a formulat cererea de întrerupere temporară a efectelor hotărârii

Senatului Universității rezultă cu claritate necesitatea dovedirii acesteia.

instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse, constatând că nu au fost identificate motive de modificare ori casare a

sentinței atacate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 14 alin.

(4) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de E.C. împotriva sentinței

civile nr. 1109 din 20 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 iunie

2012.