ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1401/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1401/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal,

reclamanții C.C.C., C.C. și G.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Universitatea

„T.M.” și U.I. - Rectorul Universității „T.M.”, suspendarea executării

Hotărârii nr. 29/2011 a Senatului Universității „T.M.”, prin care s-au anulat

diplomele de licență obținute de către aceștia.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că hotărârea atacată este un act administrativ unilateral

prin care se încearcă anularea mai multor diplome de licență care au intrat în

circuitul civil, au produs efecte juridice civile și nu mai pot fi revocate de

către autoritatea emitentă, iar potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr.

554/2004, acțiunea în anularea actului administrativ individual se poate

introduce în termen maxim de un an de la data comunicării actului.

Totodată, au susținut

că executarea acestei hotărâri îi prejudiciază în mod deosebit de grav, având

în vedere că profesează ca medici stomatologici de aproximativ 4 ani în baza

respectivelor diplome de licență, fiind înscriși în Colegiul Medicilor Dentiști

din România și din Italia.

Prin întâmpinare,

pârâții Universitatea „T.M.” și U.I., în calitate de rector al Universității,

au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, nefiind întrunite condițiile

art. 14 din Legea nr. 554/2004. Au arătat că Hotărârea Senatului Universității

„T.M.” și decizia rectorului de anulare/revocare a diplomelor de licență au

fost emise cu respectarea prevederilor art. 146 din Legea nr. 1/2011, în urma

constatării că respectivele diplome au fost obținute prin mijloace frauduloase,

nefiind astfel necesară sesizarea instanței de judecată pentru anulare, așa cum

se procedează conform art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

Pârâtul Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a formulat întâmpinare prin

care a invocat excepția lipsei de interes a cererii, cu motivarea că hotărârea

atacată și-a produs efectele, iar anularea diplomelor reclamanților a publicată

în M. Of., și excepția lipsei procedurii prealabile, întrucât reclamanții nu au

depus la minister plângerea prealabilă obligatorie cu același conținut cu cel

al prezentei cereri, potrivit art. 7, 8 și 12 din Legea nr. 554/2004.

Pe fond, a solicitat

respingerea cererii ca neîntemeiată față de prevederile art. 146 din Legea nr.

1/2011, arătând că Universitatea „T.M.” a procedat legal la anularea diplomelor

reclamanților, constatându-se că aceștia au desfășurat studiile fără a fi

îndeplinite toate cerințele prevăzute de lege.

Prin notele scrise

formulate după depunerea la dosar a Raportului nr. X/2011, care a stat la baza

adoptării hotărârii, reclamanții au detaliat motivele în care rezidă, în opinia

lor, cazul bine justificat.

instanțe

Prin Sentința nr.

7101 din 25 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a,

contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile lipsei de interes în

promovarea cererii și lipsei procedurii prealabile, precum și cererea de

suspendare a executării Hotărârii nr. 29/2011 a Senatului Universității „T.M.”

formulată de reclamanți, ca neîntemeiată.

În considerentele

acestei hotărâri, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

În ceea ce privește

excepția lipsei de interes în promovarea cererii, prima instanță a apreciat că

publicarea în M. Of., în baza Ordinului Ministerului Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului nr. 2284/2007, a Hotărârii nr. 29/2011 a Senatului

Universității „T.M.”, prin care s-a decis anularea diplomelor de licență a unor

absolvenți ai Universității, nu este echivalentă cu epuizarea efectelor

respectivei hotărâri și deci nu atrage lipsa de interes în susținerea unei

cereri de suspendare a executării hotărârii, ale cărei efecte sunt continui,

producându-se și după data publicării ei în M. Of.

Referitor la

inadmisibilitatea cererii pentru neurmarea procedurii prealabile, prima

instanță a reținut că reclamanții au formulat plângeri prealabile prin care au

solicitat revocarea Hotărârii și a actelor administrative emise în baza

acesteia, plângeri adresate emitentului actului - Universitatea „T.M.”, iar

Legea nr. 554/2004 impune urmarea procedurii prealabile în raport cu emitentul

actului, nu și în raport cu alți pârâți care ar putea fi chemați în judecată,

legitimarea lor procesuală pasivă fiind dată de raporturi conexe raportului

juridic principal, așa cum este cazul de față. În plus, plângerea prealabilă

trebuie să privească solicitarea de revocare în tot sau în parte a actului

administrativ, iar nu suspendarea acestui act administrativ.

Pe fondul cauzei,

analizând prima condiție prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru

suspendarea actului administrativ, și anume existența unui caz bine justificat,

prima instanță a reținut că reclamanții invocă emiterea Hotărârii prin care se

decide pe cale administrativă anularea diplomelor lor de licență cu încălcarea

de către instituția publică emitentă a prevederilor Legii contenciosului

administrativ, conform cărora actele administrative (diplomele de licență) nu

mai pot fi revocate de către emitent după ce au intrat în circuitul civil și au

produs efecte juridice

[

art. 1 alin. (6) din

Legea nr. 554/2004

]

.

În speță, însă, se

reține că hotărârea a cărei suspendare se solicită se întemeiază pe

dispozițiile procedurale prevăzute în art. 146 din Legea nr. 1/2011 conform

cărora „Rectorul poate anula, cu aprobarea Senatului universitar, un certificat

sau o diplomă de studii atunci când se dovedește că s-a obținut prin mijloace

frauduloase sau prin încălcarea prevederilor Codului de etică și deontologie

universitară.”

Prin urmare, un temei

cuprins în legea specială derogatorie de la Legea generală a contenciosului

administrativ permite instituției publice de învățământ să procedeze la

anularea diplomelor emise, în anumite condiții.

Prima instanță a

reținut că motivul invocat de reclamanți nu reprezintă o împrejurare legată de

starea de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității

actului administrativ, iar în raport de constatarea că nu este îndeplinită

condiția cazului bine justificat, a apreciat că nu se mai impune a fi analizată

paguba iminentă.

de C.C.C., C.C. și G.M.

Reclamanții au atacat

cu recurs sentința menționată, solicitând modificarea ei în sensul admiterii

cererii de suspendare a executării, pentru motive pe care le-au încadrat în

prevederile art. 304 pct. 7 - 9 C. proc. civ.

După o expunere

rezumativă a împrejurărilor de fapt ale pricinii, recurenții-reclamanți au

arătat că sentința atacată a fost pronunțată cu încălcarea principiului

neretroactivității legii, consacrat în art. 15 alin. (2) din Constituția

României și în art. 6 C. civ. (art. 1 din vechiul C. civ.), reținând

legalitatea unui act administrativ în care dispozițiile art. 146 din Legea

educației naționale nr. 1/2011 au fost aplicate unor situații anterioare,

create sub imperiul legii anterioare a învățământului, nr. 84/1995.

În acest sens, au arătat

că raportul de control al Ministerului Educației și Cercetării, întocmit în

anul 2011, are ca obiect verificarea activității Universității din anul 2003,

fără a ține cont că Senatul și rectorul Universității au decis să aprobe

efectuarea a doi ani de studii într-un an, în aceleași condiții, din 2002 până

în 2011, în baza dispozițiilor Legii nr. 84/1995, ale Legii nr. 239/2002 și ale

art. 35 din Regulamentul privind activitatea profesională a Studenților

Universității „T.M.”.

În opinia

recurenților-reclamanți, Hotărârea Senatului Universității nr. 29/2011 a fost

emisă cu exces de putere și fără respectarea formei cerute de lege, ceea ce

conturează un caz bine justificat conform art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar

paguba iminentă constă în faptul că sunt împiedicați să-și practice profesia,

deși sunt medici stomatologi înscriși în Colegiul medicilor și la Direcția de

Sănătate Publică a Municipiului București, profesează de patru ani, au urmat

cursuri de specialitate și au pacienți în tratament.

În dovedirea

susținerilor lor, recurenții-reclamanți au depus la dosar înscrisuri privind

situația lor universitară și profesională (adeverințe de absolvire, diplomele

de licență și suplimentele de diplomă, programele analitice ale cursurilor și

activităților practice desfășurate, planuri de învățământ, Decizia din 4

noiembrie 2003, prin care li s-a aprobat promovarea a doi ani de studii (II și

III) în anul universitar 2003 - 2004, decizii similare emise altor studenți în

anii următori, certificate de membru al Colegiului Medicilor Dentiști din

România pentru G.M. C.C. și certificat de înregistrare în evidențele Direcției

de Sănătate Publică a Municipiului București pentru C.C.C.).

intimatului

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a

solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, că în speță

nu sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ în art. 14 din Legea

nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ și făcând,

totodată, o amplă expunere a conținutului raportului juridic litigios și a

împrejurărilor de fapt și de drept ale cauzei.

În ceea ce privește

cazul bine justificat, intimatul-pârât a arătat că actul atacat a fost emis în

temeiul art. 146 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu aprobarea

Senatului Universității, cel mai înalt for de decizie și deliberare la nivelul

universității, potrivit art. 213 din aceeași lege; pentru anularea diplomelor

de studii obținute nelegal nu este necesară sesizarea instanței de judecată

conform art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, pentru că art. 5 alin. (1) din

Legea nr. 1/2011 prevede că „În domeniul educației și al formării profesionale

prin sistemul național de învățământ, dispozițiile prezentei legi prevalează

asupra oricăror prevederi din alte acte normative. În caz de conflict între

acestea se aplică dispozițiile prezentei legi”.

De asemenea,

hotărârea a avut la bază constatările raportului de control întocmit de Corpul

de Control al Ministrului, ca urmare a Solicitărilor Reprezentanței Permanente

a Primăriei la Uniunea Europeană, în exercitarea atribuțiilor de monitorizare

și verificare a respectării reglementărilor privind organizarea și funcționarea

învățământului superior și asigurarea calității în învățământul superior, ce

revin Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în temeiul

art. 216 din Legea nr. 1/2011 și art. 5 lit. t) din H.G. nr. 536/2011.

Intimatul-pârât a

subliniat că elementele prezentate de recurenții-reclamanți nu sunt în măsură

să răstoarne tripla prezumție de legalitate, autenticitate și veridicitate de

care se bucură actul administrativ, dimpotrivă Deciziile nr. X/10 octombrie

2002, și Y/10 octombrie 2002, prin care cei trei recurenți au fost

înmatriculați în anul de studii 2002 - 2003, prezintă elemente care dau naștere

unor suspiciuni de fraudă. Alte elemente de nelegalitate semnalate de

intimatul-pârât au fost lipsa pozei și a celor două ștampile obligatorii pe

matca diplomei lui C.C.C.; aprobarea efectuării a doi ani de studiu într-un an

universitar, cu încălcarea art. 16 alin. (2) din Legea nr. 84/1995, a

propriului regulament al Universității și a regulilor trasate pentru domeniul

„Sănătate” prin Directiva nr. 2005/36/UE, Legea nr. 200/2004, H.G. nr. 1477/2003.

Referitor la condiția

pagubei iminente, intimatul-pârât a arătat că argumentele invocate de către

reclamanți nu sunt suficient de convingătoare în fața riscului iminent și

continuu pe care activitatea desfășurată de o persoană care nu are studii

medicale corespunzătoare o reprezintă pentru întreaga societate. În aprecierea

condiției pagubei iminente, instanța urmează a avea în vedere înscrisurile

existente la dosarul cauzei, și anume Raportul nr. X/2011 întocmit de Corpul de

Control al Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului ce

atestă că reclamanții au obținut diplome de studii universitare prin mijloace

frauduloase. Prin urmare, la acest moment reclamantul prestează servicii

stomatologice în calitate de medici, deși nu au pregătirea necesară pentru

astfel de activități, creând un pericol public permanent pentru societate.

Admiterea cererii de suspendare ar conduce la menținerea unei stări de

ilegalitate, respectiv de fraudă, ceea ce reprezintă un pericol public pentru

toți ceilalți potențiali clienți.

Și intimatul-pârât a

depus la dosar înscrisuri, în dovedirea susținerilor sale, după cum urmează:

Nota verbală X (din 18 noiembrie 2009); Nota verbală Y (din 4 noiembrie 2009);

Decizia din 10 octombrie 2002; Decizia din 10 octombrie 2002; Nota

Universității „T.M.” nr. 115/2000; Copie matcă (cotor) diploma Nr. X; Copie

matcă (cotor) diploma Nr. Y.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma motivelor invocate de recurenții-reclamanți și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., ținând seama și de apărările intimatului și având în vedere

înscrisurile depuse la dosar în ambele faze procesuale, Înalta Curte constată

că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

de drept relevante

Actul administrativ a

cărui suspendare a fost solicitată în condițiile art. 14 din Legea nr. 552/2004

este Hotărârea nr. 29/2011 a Senatului Universității „T.M.” din București,

având ca obiect anularea diplomelor de licență ale mai multor absolvenți ai

Universității, printre care și cei trei recurenți-reclamanți.

Hotărârea a fost

întemeiată în drept pe prevederile art. 93 alin. (1) lit. v), art. art. 93

alin. (2) și art. 95 alin. (1) lit. n) din Carta Universității „T.M.”, art. 146

din Legea educației naționale nr. 1/2011 și art. 35 din Ordinul Ministerul

Educației și Cercetării și Tineretului nr. 2284/2007, de aprobare a

Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ

superior. În baza Hotărârii Senatului a fost emisă Decizia din 13 septembrie

2011 a Rectorului Universității.

În preambulul

hotărârii s-a făcut trimitere la Raportul nr. X/2011 al Corpului de Control al

Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, privind controlul

dispus la facultățile de medicină și farmacie, în baza infogramelor din 29

aprilie 2011 și din 5 mai 2011, transmise de către reprezentanța permanentă a

României pe lângă U.E. - Bruxelles, raport prin care s-a constatat încălcarea

prevederilor legale cu privire la școlarizarea unor studenți de la Facultatea

de Medicină Dentară.

Suspendarea

executării actului administrativ este o măsură provizorie de întrerupere sau de

amânare a efectelor manifestării de voință a autorității publice, menită să

asigure protecția juridică a persoanei potențial vătămate, până la evaluarea

legalității deciziei administrative de către instanța de contencios

administrativ.

Art. 14 din Legea nr.

554/2004, impune, în acest sens, două condiții cumulative: cazul bine

justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) ca fiind împrejurări legate de

starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra

legalității actului administrativ, și paguba iminentă, definită în art. 2 alin.

(1) lit. ș) drept prejudiciu material viitor și previzibil sau, după caz,

perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui

serviciu public.

Îndeplinirea celor

două condiții este supusă aprecierii judecătorului, care are de efectuat o

analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de

drept ale cauzei; pentru admiterea cererii, acestea trebuie să ofere indicii

suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ și

să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus

evaluării.

Aparența de

nelegalitate nu se limitează la verificarea regularității procedurii

administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi

circumscrisă unor motive ce țin de fondul raportului de drept administrativ, de

legalitatea substanțială a actului supus evaluării.

Esențial este ca

îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ să fie evidentă, să

poată fi decelată cu ușurință printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului,

pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi

dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului

litigiului.

În speță, la nivel

formal nu poate fi identificată o aparență de nelegalitate decurgând din

încălcarea principiului neretroactivității legii, în sensul celor susținute de

recurenții-reclamanți, pentru că art. 146 din Legea nr. 1/2011, în vigoare la

data adoptării actului în litigiu, conferă rectorului instituției de învățământ

superior atribuția de a anula, cu aprobarea senatului universității, un

certificat sau o diplomă de studii, atunci când se dovedește că s-a obținut

prin mijloace sau prin încălcarea prevederilor Codului de etică și deontologie

universitară. Legea anterioară a învățământului, nr. 84/1995 și legislația secundară

în domeniu adoptată sub imperiul ei se aplică, potrivit principiului tempus

regit actum, numai în ceea ce privește evaluarea motivelor care au stat a baza

măsurii, împrejurările de fapt sau de drept care au fundamentat concluzia că

diplomele au fost obținute prin fraudă.

În acest sens, Curtea

reține că singura neregulă constatată în Raportul nr. X/2011, care a stat la

baza anulării diplomelor recurenților-reclamanți C.C.C. și C.C. (pct. 33 - 39

din raport) este aceea că aprobarea Senatului Universității și a Deciziei

Rectorului din 4 noiembrie 2003 pentru efectuarea, în perioada 2003/2004, a doi

ani de studii într-unul (II și III) încalcă art. 16 din Legea nr. 84/1995, care

permitea numai cu titlu de excepție ca un student să poată studia doi ani într-un

singur an și intră în contradicție cu propriile regulamente și cu nota nr.

115/2000 emisă de rectorul universității.

Or, în condițiile în

care în privința celorlalte cerințe de studii nu au fost reținute nereguli, iar

adoptarea hotărârii Senatului Universității a intervenit la 4 ani după emiterea

diplomelor de licență, interval de timp în care recurenții-reclamanți au

exercitat profesia, au fost înscriși în Colegiul Medicilor și în evidențele

Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București, aplicarea sancțiunii

extreme a anulării diplomelor de licență pune sub semnul îndoielii, cel pentru

în planul aparenței, respectarea echilibrului rezonabil între interesul public

urmărit și interesele legitime private cărora li s-a adus atingere.

În întâmpinarea

formulată în recurs, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

a indicat și alte motive suplimentare privind elemente sau suspiciuni de

fraudă, în combaterea cazului bine justificat, dar acestea nu pot fi supuse

evaluării judiciare, de vreme ce nu se regăsesc în documentația indicată în

preambulul hotărârii Senatului Universității.

Recurentul-reclamant

G.M. nu figurează în Raportul de control nr. X/2011 și în adresa nr.

1580/DGJ/09 septembrie 2011 a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului

și Sportului or, în condițiile în care hotărârea Senatului a fost motivată în

fapt exclusiv prin trimiterea făcută la acest raport, Curtea constată existența

unor indicii serioase de nelegalitate, decurgând din faptul că măsura anulării

diplomei părții menționate este complet nemotivată.

În schimb,

recurentul-reclamant a făcut dovada, cu înscrisul depus în traducere legalizată

la dosar, că la data de 6 august 2010, autoritatea italiană competentă -

Ministerul Sănătății, Departamentul pentru Calitate, Direcția Generală de

Resurse Umane și Profesii Sanitare, Oficiul VII a hotărât recunoașterea

diplomei din 28 septembrie 2007 eliberată de Universitatea „T.M.” din

București, condiționată de efectuarea la alegerea solicitantului, a unui stagiu

de adaptare cu durata de optsprezece luni sau susținerea unei probe de

aptitudini (Dispoziția nr. X/2008).

Recunoașterea a fost

aprobată în temeiul Directivei nr. 2005/36/CE, referitoare la recunoașterea

calificărilor profesionale, modificată prin Directiva nr. 3006/100/CE și al

Decretului Legislativ nr. 206/2007, de aplicare a Directivei nr. 2005/36/CE. De

menționat că nota verbală nr. Y (din 4 noiembrie 2009, prin care Ambasada

Italiei la București a solicitat efectuarea unor verificări privind obținerea

diplomelor de licență a opt cetățeni italieni, printre care și

recurentul-reclamant G.M., este anterioară deciziei de recunoaștere a diplomei

sale de către autoritățile italiene.

Cât privește condiția

pagubei iminente, Curtea constată că îndeplinirea acesteia rezultă cu evidență

din faptul că, prin executarea măsurii de anulare a diplomelor de licență,

recurenții-reclamanți se văd puși în imposibilitatea de a-și mai exercita

profesia de medic stomatolog, în condițiile în care, cu înscrisurile depuse la

dosar în ambele faze procesuale, au făcut dovada că au desfășurat activitate în

domeniu.

Relevante, în acest

sens, sunt: contractul individual de muncă din 19 ianuarie 2009 încheiat între

SC D.A.A.S. SRL și C.C.C., scrisoarea de recomandare întocmită de angajator la

data de 01 septembrie 2011, declarația autentificată din data de 21 octombrie

2011, privind stagiul de adaptare efectuat de C.C. la un cabinet medical din

Orașul Marino, Provincia Roma, Italia, documentația privind recunoașterea

diplomei reclamantului G.M. de către autoritățile italiene, certificatele de

membru al Colegiului Medicilor Dentiști din România pentru G.M. C.C. și

certificatul de înregistrare în evidențele Direcției de Sănătate Publică a

Municipiului București pentru C.C.C.

soluției adoptate în recurs

Având în vederea

toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul declarat potrivit art. 14 alin. (4) C.

proc. civ. și va modifica în parte sentința, în sensul admiterii cererii

reclamanților, menținând dispozițiile referitoare la respingerea excepțiilor.

În temeiul art. 274

alin. (1) și (3) C. proc. civ., intimații-pârâți vor fi obligați la plata

cheltuielilor de judecată, cu reducerea onorariului de avocat proporțional cu

miza concretă a litigiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de C.C.C., C.C. și G.M. împotriva Sentinței nr. 7101 din 25 noiembrie

2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și

fiscal.

Modifică sentința

atacată, în parte, în sensul că admite cererea formulată de reclamanți.

Dispune suspendarea

executării Hotărârii nr. 29/2011 adoptată de Senatul Universității „T.M.” în

ceea ce privește dispozițiile art. 1 pct. 7, 8 și 13 până la soluționarea în

primă instanță a acțiunii în anulare.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Obligă

intimații-pârâți să plătească recurenților-reclamanți, cu titlu de cheltuieli

de judecată, suma de 2.000 RON, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 martie 2012.

Procesat de GGC - AS