ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1401/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal, reclamanții C.C.C., C.C. și G.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Universitatea „T.M.” și U.I. - Rectorul Universității „T.M.”, suspendarea executării Hotărârii nr. 29/2011 a Senatului Universității „T.M.”, prin care s-au anulat diplomele de licență obținute de către aceștia.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că hotărârea atacată este un act administrativ unilateral prin care se încearcă anularea mai multor diplome de licență care au intrat în circuitul civil, au produs efecte juridice civile și nu mai pot fi revocate de către autoritatea emitentă, iar potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, acțiunea în anularea actului administrativ individual se poate introduce în termen maxim de un an de la data comunicării actului. Totodată, au susținut că executarea acestei hotărâri îi prejudiciază în mod deosebit de grav, având în vedere că profesează ca medici stomatologici de aproximativ 4 ani în baza respectivelor diplome de licență, fiind înscriși în Colegiul Medicilor Dentiști din România și din Italia.

Prin întâmpinare, pârâții Universitatea „T.M.” și U.I., în calitate de rector al Universității, au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, nefiind întrunite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004. Au arătat că Hotărârea Senatului Universității „T.M.” și decizia rectorului de anulare/revocare a diplomelor de licență au fost emise cu respectarea prevederilor art. 146 din Legea nr. 1/2011, în urma constatării că respectivele diplome au fost obținute prin mijloace frauduloase, nefiind astfel necesară sesizarea instanței de judecată pentru anulare, așa cum se procedează conform art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de interes a cererii, cu motivarea că hotărârea atacată și-a produs efectele, iar anularea diplomelor reclamanților a publicată în M. Of., și excepția lipsei procedurii prealabile, întrucât reclamanții nu au depus la minister plângerea prealabilă obligatorie cu același conținut cu cel al prezentei cereri, potrivit art. 7, 8 și 12 din Legea nr. 554/2004. Pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată față de prevederile art. 146 din Legea nr. 1/2011, arătând că Universitatea „T.M.” a procedat legal la anularea diplomelor reclamanților, constatându-se că aceștia au desfășurat studiile fără a fi îndeplinite toate cerințele prevăzute de lege.

Prin notele scrise formulate după depunerea la dosar a Raportului nr. X/2011, care a stat la baza adoptării hotărârii, reclamanții au detaliat motivele în care rezidă, în opinia lor, cazul bine justificat. 2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 7101 din 25 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile lipsei de interes în promovarea cererii și lipsei procedurii prealabile, precum și cererea de suspendare a executării Hotărârii nr. 29/2011 a Senatului Universității „T.M.” formulată de reclamanți, ca neîntemeiată.

În considerentele acestei hotărâri, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: În ceea ce privește excepția lipsei de interes în promovarea cererii, prima instanță a apreciat că publicarea în M. Of., în baza Ordinului Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 2284/2007, a Hotărârii nr. 29/2011 a Senatului Universității „T.M.”, prin care s-a decis anularea diplomelor de licență a unor absolvenți ai Universității, nu este echivalentă cu epuizarea efectelor respectivei hotărâri și deci nu atrage lipsa de interes în susținerea unei cereri de suspendare a executării hotărârii, ale cărei efecte sunt continui, producându-se și după data publicării ei în M. Of.

Referitor la inadmisibilitatea cererii pentru neurmarea procedurii prealabile, prima instanță a reținut că reclamanții au formulat plângeri prealabile prin care au solicitat revocarea Hotărârii și a actelor administrative emise în baza acesteia, plângeri adresate emitentului actului - Universitatea „T.M.”, iar Legea nr. 554/2004 impune urmarea procedurii prealabile în raport cu emitentul actului, nu și în raport cu alți pârâți care ar putea fi chemați în judecată, legitimarea lor procesuală pasivă fiind dată de raporturi conexe raportului juridic principal, așa cum este cazul de față. În plus, plângerea prealabilă trebuie să privească solicitarea de revocare în tot sau în parte a actului administrativ, iar nu suspendarea acestui act administrativ.

Pe fondul cauzei, analizând prima condiție prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea actului administrativ, și anume existența unui caz bine justificat, prima instanță a reținut că reclamanții invocă emiterea Hotărârii prin care se decide pe cale administrativă anularea diplomelor lor de licență cu încălcarea de către instituția publică emitentă a prevederilor Legii contenciosului administrativ, conform cărora actele administrative (diplomele de licență) nu mai pot fi revocate de către emitent după ce au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice [ art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 ] . În speță, însă, se reține că hotărârea a cărei suspendare se solicită se întemeiază pe dispozițiile procedurale prevăzute în art. 146 din Legea nr. 1/2011 conform cărora „Rectorul poate anula, cu aprobarea Senatului universitar, un certificat sau o diplomă de studii atunci când se dovedește că s-a obținut prin mijloace frauduloase sau prin încălcarea prevederilor Codului de etică și deontologie universitară.” Prin urmare, un temei cuprins în legea specială derogatorie de la Legea generală a contenciosului administrativ permite instituției publice de învățământ să procedeze la anularea diplomelor emise, în anumite condiții.

Prima instanță a reținut că motivul invocat de reclamanți nu reprezintă o împrejurare legată de starea de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar în raport de constatarea că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, a apreciat că nu se mai impune a fi analizată paguba iminentă. 3. Recursul declarat de C.C.C., C.C. și G.M. Reclamanții au atacat cu recurs sentința menționată, solicitând modificarea ei în sensul admiterii cererii de suspendare a executării, pentru motive pe care le-au încadrat în prevederile art. 304 pct. 7 - 9 C. proc. civ. După o expunere rezumativă a împrejurărilor de fapt ale pricinii, recurenții-reclamanți au arătat că sentința atacată a fost pronunțată cu încălcarea principiului neretroactivității legii, consacrat în art. 15 alin. (2) din Constituția României și în art. 6 C. civ.

(art. 1 din vechiul C. civ.), reținând legalitatea unui act administrativ în care dispozițiile art. 146 din Legea educației naționale nr. 1/2011 au fost aplicate unor situații anterioare, create sub imperiul legii anterioare a învățământului, nr. 84/1995. În acest sens, au arătat că raportul de control al Ministerului Educației și Cercetării, întocmit în anul 2011, are ca obiect verificarea activității Universității din anul 2003, fără a ține cont că Senatul și rectorul Universității au decis să aprobe efectuarea a doi ani de studii într-un an, în aceleași condiții, din 2002 până în 2011, în baza dispozițiilor Legii nr. 84/1995, ale Legii nr. 239/2002 și ale art. 35 din Regulamentul privind activitatea profesională a Studenților Universității „T.M.”.

În opinia recurenților-reclamanți, Hotărârea Senatului Universității nr. 29/2011 a fost emisă cu exces de putere și fără respectarea formei cerute de lege, ceea ce conturează un caz bine justificat conform art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar paguba iminentă constă în faptul că sunt împiedicați să-și practice profesia, deși sunt medici stomatologi înscriși în Colegiul medicilor și la Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București, profesează de patru ani, au urmat cursuri de specialitate și au pacienți în tratament.

În dovedirea susținerilor lor, recurenții-reclamanți au depus la dosar înscrisuri privind situația lor universitară și profesională (adeverințe de absolvire, diplomele de licență și suplimentele de diplomă, programele analitice ale cursurilor și activităților practice desfășurate, planuri de învățământ, Decizia din 4 noiembrie 2003, prin care li s-a aprobat promovarea a doi ani de studii (II și III) în anul universitar 2003 - 2004, decizii similare emise altor studenți în anii următori, certificate de membru al Colegiului Medicilor Dentiști din România pentru G.M. C.C. și certificat de înregistrare în evidențele Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București pentru C.C.C.).

4. Apărările intimatului Prin întâmpinarea depusă la dosar, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, că în speță nu sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ și făcând, totodată, o amplă expunere a conținutului raportului juridic litigios și a împrejurărilor de fapt și de drept ale cauzei.

În ceea ce privește cazul bine justificat, intimatul-pârât a arătat că actul atacat a fost emis în temeiul art. 146 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu aprobarea Senatului Universității, cel mai înalt for de decizie și deliberare la nivelul universității, potrivit art. 213 din aceeași lege; pentru anularea diplomelor de studii obținute nelegal nu este necesară sesizarea instanței de judecată conform art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, pentru că art. 5 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 prevede că „În domeniul educației și al formării profesionale prin sistemul național de învățământ, dispozițiile prezentei legi prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative. În caz de conflict între acestea se aplică dispozițiile prezentei legi”.

De asemenea, hotărârea a avut la bază constatările raportului de control întocmit de Corpul de Control al Ministrului, ca urmare a Solicitărilor Reprezentanței Permanente a Primăriei la Uniunea Europeană, în exercitarea atribuțiilor de monitorizare și verificare a respectării reglementărilor privind organizarea și funcționarea învățământului superior și asigurarea calității în învățământul superior, ce revin Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în temeiul art. 216 din Legea nr. 1/2011 și art. 5 lit. t) din H.G. nr. 536/2011. Intimatul-pârât a subliniat că elementele prezentate de recurenții-reclamanți nu sunt în măsură să răstoarne tripla prezumție de legalitate, autenticitate și veridicitate de care se bucură actul administrativ, dimpotrivă Deciziile nr. X/10 octombrie 2002, și Y/10 octombrie 2002, prin care cei trei recurenți au fost înmatriculați în anul de studii 2002 - 2003, prezintă elemente care dau naștere unor suspiciuni de fraudă.

Alte elemente de nelegalitate semnalate de intimatul-pârât au fost lipsa pozei și a celor două ștampile obligatorii pe matca diplomei lui C.C.C.; aprobarea efectuării a doi ani de studiu într-un an universitar, cu încălcarea art. 16 alin. (2) din Legea nr. 84/1995, a propriului regulament al Universității și a regulilor trasate pentru domeniul „Sănătate” prin Directiva nr. 2005/36/UE, Legea nr. 200/2004, H.G. nr. 1477/2003. Referitor la condiția pagubei iminente, intimatul-pârât a arătat că argumentele invocate de către reclamanți nu sunt suficient de convingătoare în fața riscului iminent și continuu pe care activitatea desfășurată de o persoană care nu are studii medicale corespunzătoare o reprezintă pentru întreaga societate.

În aprecierea condiției pagubei iminente, instanța urmează a avea în vedere înscrisurile existente la dosarul cauzei, și anume Raportul nr. X/2011 întocmit de Corpul de Control al Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului ce atestă că reclamanții au obținut diplome de studii universitare prin mijloace frauduloase. Prin urmare, la acest moment reclamantul prestează servicii stomatologice în calitate de medici, deși nu au pregătirea necesară pentru astfel de activități, creând un pericol public permanent pentru societate. Admiterea cererii de suspendare ar conduce la menținerea unei stări de ilegalitate, respectiv de fraudă, ceea ce reprezintă un pericol public pentru toți ceilalți potențiali clienți.

Și intimatul-pârât a depus la dosar înscrisuri, în dovedirea susținerilor sale, după cum urmează: Nota verbală X (din 18 noiembrie 2009); Nota verbală Y (din 4 noiembrie 2009); Decizia din 10 octombrie 2002; Decizia din 10 octombrie 2002; Nota Universității „T.M.” nr. 115/2000; Copie matcă (cotor) diploma Nr. X; Copie matcă (cotor) diploma Nr. Y. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenții-reclamanți și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., ținând seama și de apărările intimatului și având în vedere înscrisurile depuse la dosar în ambele faze procesuale, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

1. Argumente de fapt și de drept relevante Actul administrativ a cărui suspendare a fost solicitată în condițiile art. 14 din Legea nr. 552/2004 este Hotărârea nr. 29/2011 a Senatului Universității „T.M.” din București, având ca obiect anularea diplomelor de licență ale mai multor absolvenți ai Universității, printre care și cei trei recurenți-reclamanți. Hotărârea a fost întemeiată în drept pe prevederile art. 93 alin. (1) lit. v), art. art. 93 alin. (2) și art. 95 alin. (1) lit. n) din Carta Universității „T.M.”, art. 146 din Legea educației naționale nr. 1/2011 și art. 35 din Ordinul Ministerul Educației și Cercetării și Tineretului nr. 2284/2007, de aprobare a Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior.

În baza Hotărârii Senatului a fost emisă Decizia din 13 septembrie 2011 a Rectorului Universității. În preambulul hotărârii s-a făcut trimitere la Raportul nr. X/2011 al Corpului de Control al Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, privind controlul dispus la facultățile de medicină și farmacie, în baza infogramelor din 29 aprilie 2011 și din 5 mai 2011, transmise de către reprezentanța permanentă a României pe lângă U.E. - Bruxelles, raport prin care s-a constatat încălcarea prevederilor legale cu privire la școlarizarea unor studenți de la Facultatea de Medicină Dentară. Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de întrerupere sau de amânare a efectelor manifestării de voință a autorității publice, menită să asigure protecția juridică a persoanei potențial vătămate, până la evaluarea legalității deciziei administrative de către instanța de contencios administrativ.

Art. 14 din Legea nr. 554/2004, impune, în acest sens, două condiții cumulative: cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) ca fiind împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ, și paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) drept prejudiciu material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Îndeplinirea celor două condiții este supusă aprecierii judecătorului, care are de efectuat o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei; pentru admiterea cererii, acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.

Aparența de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularității procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă unor motive ce țin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanțială a actului supus evaluării. Esențial este ca îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ să fie evidentă, să poată fi decelată cu ușurință printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

În speță, la nivel formal nu poate fi identificată o aparență de nelegalitate decurgând din încălcarea principiului neretroactivității legii, în sensul celor susținute de recurenții-reclamanți, pentru că art. 146 din Legea nr. 1/2011, în vigoare la data adoptării actului în litigiu, conferă rectorului instituției de învățământ superior atribuția de a anula, cu aprobarea senatului universității, un certificat sau o diplomă de studii, atunci când se dovedește că s-a obținut prin mijloace sau prin încălcarea prevederilor Codului de etică și deontologie universitară. Legea anterioară a învățământului, nr. 84/1995 și legislația secundară în domeniu adoptată sub imperiul ei se aplică, potrivit principiului tempus regit actum, numai în ceea ce privește evaluarea motivelor care au stat a baza măsurii, împrejurările de fapt sau de drept care au fundamentat concluzia că diplomele au fost obținute prin fraudă.

În acest sens, Curtea reține că singura neregulă constatată în Raportul nr. X/2011, care a stat la baza anulării diplomelor recurenților-reclamanți C.C.C. și C.C. (pct. 33 - 39 din raport) este aceea că aprobarea Senatului Universității și a Deciziei Rectorului din 4 noiembrie 2003 pentru efectuarea, în perioada 2003/2004, a doi ani de studii într-unul (II și III) încalcă art. 16 din Legea nr. 84/1995, care permitea numai cu titlu de excepție ca un student să poată studia doi ani într-un singur an și intră în contradicție cu propriile regulamente și cu nota nr. 115/2000 emisă de rectorul universității.

Or, în condițiile în care în privința celorlalte cerințe de studii nu au fost reținute nereguli, iar adoptarea hotărârii Senatului Universității a intervenit la 4 ani după emiterea diplomelor de licență, interval de timp în care recurenții-reclamanți au exercitat profesia, au fost înscriși în Colegiul Medicilor și în evidențele Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București, aplicarea sancțiunii extreme a anulării diplomelor de licență pune sub semnul îndoielii, cel pentru în planul aparenței, respectarea echilibrului rezonabil între interesul public urmărit și interesele legitime private cărora li s-a adus atingere.

În întâmpinarea formulată în recurs, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a indicat și alte motive suplimentare privind elemente sau suspiciuni de fraudă, în combaterea cazului bine justificat, dar acestea nu pot fi supuse evaluării judiciare, de vreme ce nu se regăsesc în documentația indicată în preambulul hotărârii Senatului Universității. Recurentul-reclamant G.M. nu figurează în Raportul de control nr. X/2011 și în adresa nr. 1580/DGJ/09 septembrie 2011 a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului or, în condițiile în care hotărârea Senatului a fost motivată în fapt exclusiv prin trimiterea făcută la acest raport, Curtea constată existența unor indicii serioase de nelegalitate, decurgând din faptul că măsura anulării diplomei părții menționate este complet nemotivată.

În schimb, recurentul-reclamant a făcut dovada, cu înscrisul depus în traducere legalizată la dosar, că la data de 6 august 2010, autoritatea italiană competentă - Ministerul Sănătății, Departamentul pentru Calitate, Direcția Generală de Resurse Umane și Profesii Sanitare, Oficiul VII a hotărât recunoașterea diplomei din 28 septembrie 2007 eliberată de Universitatea „T.M.” din București, condiționată de efectuarea la alegerea solicitantului, a unui stagiu de adaptare cu durata de optsprezece luni sau susținerea unei probe de aptitudini (Dispoziția nr. X/2008). Recunoașterea a fost aprobată în temeiul Directivei nr. 2005/36/CE, referitoare la recunoașterea calificărilor profesionale, modificată prin Directiva nr. 3006/100/CE și al Decretului Legislativ nr. 206/2007, de aplicare a Directivei nr. 2005/36/CE.

De menționat că nota verbală nr. Y (din 4 noiembrie 2009, prin care Ambasada Italiei la București a solicitat efectuarea unor verificări privind obținerea diplomelor de licență a opt cetățeni italieni, printre care și recurentul-reclamant G.M., este anterioară deciziei de recunoaștere a diplomei sale de către autoritățile italiene. Cât privește condiția pagubei iminente, Curtea constată că îndeplinirea acesteia rezultă cu evidență din faptul că, prin executarea măsurii de anulare a diplomelor de licență, recurenții-reclamanți se văd puși în imposibilitatea de a-și mai exercita profesia de medic stomatolog, în condițiile în care, cu înscrisurile depuse la dosar în ambele faze procesuale, au făcut dovada că au desfășurat activitate în domeniu.

Relevante, în acest sens, sunt: contractul individual de muncă din 19 ianuarie 2009 încheiat între SC D.A.A.S. SRL și C.C.C., scrisoarea de recomandare întocmită de angajator la data de 01 septembrie 2011, declarația autentificată din data de 21 octombrie 2011, privind stagiul de adaptare efectuat de C.C. la un cabinet medical din Orașul Marino, Provincia Roma, Italia, documentația privind recunoașterea diplomei reclamantului G.M. de către autoritățile italiene, certificatele de membru al Colegiului Medicilor Dentiști din România pentru G.M. C.C. și certificatul de înregistrare în evidențele Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București pentru C.C.C. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vederea toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul declarat potrivit art. 14 alin. (4) C. proc. civ. și va modifica în parte sentința, în sensul admiterii cererii reclamanților, menținând dispozițiile referitoare la respingerea excepțiilor. În temeiul art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ., intimații-pârâți vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată, cu reducerea onorariului de avocat proporțional cu miza concretă a litigiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.C.C., C.C. și G.M. împotriva Sentinței nr. 7101 din 25 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în parte, în sensul că admite cererea formulată de reclamanți. Dispune suspendarea executării Hotărârii nr. 29/2011 adoptată de Senatul Universității „T.M.” în ceea ce privește dispozițiile art. 1 pct. 7, 8 și 13 până la soluționarea în primă instanță a acțiunii în anulare. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Obligă intimații-pârâți să plătească recurenților-reclamanți, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 2.000 RON, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2012. Procesat de GGC - AS