ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1863/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3764 din 6 octombrie

2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei

Municipiului București, invocată din oficiu de către instanță și a respins

acțiunea reclamantei T.C.S.C., în contradictoriu cu Primăria Municipiului

București, pentru lipsa calității procesuale pasive; a admis excepția

inadmisibilității cererii reclamantei, invocată de pârâtul Guvernul României

prin întâmpinare și a respins cererea formulată de reclamanta T.C.S.C., în

contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Municipiul București, prin

Primarul General, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire la

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului

București, instanța a reținut că obiectul prezentei cauze este reprezentat de

suspendarea unei hotărâri emise de pârâtul Guvernul României, prin care s-a

aprobat declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate

privată situate pe amplasamentul lucrării de interes public local «Dublarea

diametralei N-S pe tronsonul Buzești - Berzei - Vasile Pârvan - B. P. Hașdeu - Uranus

- Calea Rahovei», expropriator fiind Municipiul București.

Astfel, s-a constatat

că pârâta Primăria Municipiului București nu este nici emitentul actului a

cărui suspendare se solicită și nici beneficiarul hotărârii a cărei suspendare

se solicită și, prin urmare, nu se poate reține în cauză că pârâta Primăria

Municipiului București are calitate procesuală pasivă, aceasta neavând

atribuții nici în ceea ce privește emiterea actului contestat și nici cu

privire la desfășurarea procedurii de expropriere, față de dispozițiile Legii

nr. 33/1994 și ale Legii nr. 198/2004, modificată prin Legea nr. 184/2008.

În ceea ce privește

excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei, s-a apreciat de către instanța

de fond că această excepție este întemeiată pentru următoarele considerente:

Prin cererea de

chemare în judecată reclamanta a solicitat să se dispună suspendarea unei

hotărâri de guvern prin care s-a aprobat declanșarea procedurilor de

expropriere a unor imobile proprietate privată, situate pe amplasamentul unei

lucrări de interes public local, respectiv H.G. nr. 590/2010.

Contestarea actelor

și procedurilor de expropriere se face potrivit legilor speciale, respectiv a

Legii nr. 33/1994 și a Legii nr. 198/2004, modificată prin Legea nr. 184/2008,

astfel că nu se poate reține că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 14

Legea nr. 554/2004 privitoare la suspendarea actelor administrative, deoarece

acest text de lege se aplică în privința actelor administrative, altele decât

cele pentru care legea prevede o procedură specială.

S-a mai reținut în

considerentele hotărârii atacate faptul că reclamanta a invocat în acțiunea sa

vicii ale procedurii de expropriere, respectiv faptul că nu au fost declarate

de utilitate publică lucrările de interes public local pentru care urma a fi

expropriată și, prin urmare, în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.

198/2004 modificate, care la rândul lor cuprind norme speciale față de Legea

nr. 33/1994.

Instanța a reținut că

din interpretarea sistematică a art. 9 alin. (1) și art. 9 alin. (5) Legea nr.

198/2004 reiese că nici proprietarii care sunt expropriați și nici alte

persoane care invocă drepturi asupra imobilelor supuse exproprierii nu pot

solicita suspendarea procedurii de expropriere, putând doar să conteste

legalitatea procedurii și anularea ori modificarea unor acte emise pe parcursul

procedurii de expropriere, în condițiile acestei legi.

Astfel, s-a apreciat

de către instanță că suspendarea H.G. nr. 590/2010 ar avea ca efect tocmai

paralizarea procedurii de expropriere pe o perioadă nedeterminată de timp și

tocmai de aceea legiuitorul, în apărarea interesului public, care se opune

interesului privat în cazul exproprierii, a prevăzut în Legea nr. 198/2004 că

procedura de expropriere nu poate fi suspendată.

Pentru aceste

considerente, instanța de fond a constatat întemeiată excepția

inadmisibilității invocată de pârâtul Guvernul României prin întâmpinare și a

respins cererea reclamantei ca inadmisibilă.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamanta T.C.S.C., susținând că, în mod greșit

instanța de fond a înlăturat aplicarea art. 14 Legea nr. 554/2004 cu ocazia

soluționării cererii de suspendate a executării unui act administrativ,

respectiv a H.G. nr. 590/2010, deși legislația specială, în baza căreia a fost

emisă hotărârea, respectiv Legea nr. 33/1994 și Legea nr. 198/2004, modificată,

nu prevede vreo normă în acest sens. Totodată, hotărârea instanței de fond

cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs ce se încadrează în

prevederile art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Astfel, Legea nr.

184/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 198/2004 privind unele

măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale,

în temeiul căreia a fost adoptată H.G. nr. 590/2010, dispune, prin prevederile

art. 9 alin. (5) că „lucrările de utilitate publică care fac obiectul prezentei

legi nu pot fi suspendate sau sistate la cererea vreunei persoane care invocă

existența unor litigii privind posesia ori proprietatea imobilului

expropriat".

Prin această lege se

declară ca fiind de utilitate publică toate lucrările de construcție de drumuri

de interes național, județean și local; expropriator este statul român pentru

drumurile de interes național, iar municipiile, orașele și comunele pentru

drumurile de interes local, respectiv Primăria Municipiului București, în

prezenta cauză.

Totodată, din analiza

dispozițiilor H.G. nr. 590/2010 (actul administrativ atacat), Înalta Curte

constată că aceasta are ca obiect „aprobarea declanșării procedurilor de

expropriere” a unor imobile proprietate privată, proceduri care, la rândul lor

sunt supuse unor proceduri de contestare, astfel că nici din punctul de vedere

al condițiilor art. 14 Legea nr. 554/2004 - urgența (paguba iminentă) și cazul

bine-justificat - cererea reclamantei nu este fundamentată.

Pentru considerentele

menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a

fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de T.C.S.C. împotriva sentinței civile nr. 3764 din 6 octombrie 2010 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30

martie 2011.