ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1863/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1863/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3764 din 6 octombrie
2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și
fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei
Municipiului București, invocată din oficiu de către instanță și a respins
acțiunea reclamantei T.C.S.C., în contradictoriu cu Primăria Municipiului
București, pentru lipsa calității procesuale pasive; a admis excepția
inadmisibilității cererii reclamantei, invocată de pârâtul Guvernul României
prin întâmpinare și a respins cererea formulată de reclamanta T.C.S.C., în
contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Municipiul București, prin
Primarul General, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța
această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Cu privire la
excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului
București, instanța a reținut că obiectul prezentei cauze este reprezentat de
suspendarea unei hotărâri emise de pârâtul Guvernul României, prin care s-a
aprobat declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate
privată situate pe amplasamentul lucrării de interes public local «Dublarea
diametralei N-S pe tronsonul Buzești - Berzei - Vasile Pârvan - B. P. Hașdeu - Uranus
- Calea Rahovei», expropriator fiind Municipiul București.
Astfel, s-a constatat
că pârâta Primăria Municipiului București nu este nici emitentul actului a
cărui suspendare se solicită și nici beneficiarul hotărârii a cărei suspendare
se solicită și, prin urmare, nu se poate reține în cauză că pârâta Primăria
Municipiului București are calitate procesuală pasivă, aceasta neavând
atribuții nici în ceea ce privește emiterea actului contestat și nici cu
privire la desfășurarea procedurii de expropriere, față de dispozițiile Legii
nr. 33/1994 și ale Legii nr. 198/2004, modificată prin Legea nr. 184/2008.
În ceea ce privește
excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei, s-a apreciat de către instanța
de fond că această excepție este întemeiată pentru următoarele considerente:
Prin cererea de
chemare în judecată reclamanta a solicitat să se dispună suspendarea unei
hotărâri de guvern prin care s-a aprobat declanșarea procedurilor de
expropriere a unor imobile proprietate privată, situate pe amplasamentul unei
lucrări de interes public local, respectiv H.G. nr. 590/2010.
Contestarea actelor
și procedurilor de expropriere se face potrivit legilor speciale, respectiv a
Legii nr. 33/1994 și a Legii nr. 198/2004, modificată prin Legea nr. 184/2008,
astfel că nu se poate reține că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 14
Legea nr. 554/2004 privitoare la suspendarea actelor administrative, deoarece
acest text de lege se aplică în privința actelor administrative, altele decât
cele pentru care legea prevede o procedură specială.
S-a mai reținut în
considerentele hotărârii atacate faptul că reclamanta a invocat în acțiunea sa
vicii ale procedurii de expropriere, respectiv faptul că nu au fost declarate
de utilitate publică lucrările de interes public local pentru care urma a fi
expropriată și, prin urmare, în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.
198/2004 modificate, care la rândul lor cuprind norme speciale față de Legea
nr. 33/1994.
Instanța a reținut că
din interpretarea sistematică a art. 9 alin. (1) și art. 9 alin. (5) Legea nr.
198/2004 reiese că nici proprietarii care sunt expropriați și nici alte
persoane care invocă drepturi asupra imobilelor supuse exproprierii nu pot
solicita suspendarea procedurii de expropriere, putând doar să conteste
legalitatea procedurii și anularea ori modificarea unor acte emise pe parcursul
procedurii de expropriere, în condițiile acestei legi.
Astfel, s-a apreciat
de către instanță că suspendarea H.G. nr. 590/2010 ar avea ca efect tocmai
paralizarea procedurii de expropriere pe o perioadă nedeterminată de timp și
tocmai de aceea legiuitorul, în apărarea interesului public, care se opune
interesului privat în cazul exproprierii, a prevăzut în Legea nr. 198/2004 că
procedura de expropriere nu poate fi suspendată.
Pentru aceste
considerente, instanța de fond a constatat întemeiată excepția
inadmisibilității invocată de pârâtul Guvernul României prin întâmpinare și a
respins cererea reclamantei ca inadmisibilă.
Împotriva acestei
sentințe a formulat recurs reclamanta T.C.S.C., susținând că, în mod greșit
instanța de fond a înlăturat aplicarea art. 14 Legea nr. 554/2004 cu ocazia
soluționării cererii de suspendate a executării unui act administrativ,
respectiv a H.G. nr. 590/2010, deși legislația specială, în baza căreia a fost
emisă hotărârea, respectiv Legea nr. 33/1994 și Legea nr. 198/2004, modificată,
nu prevede vreo normă în acest sens. Totodată, hotărârea instanței de fond
cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei.
Analizând actele și
lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs ce se încadrează în
prevederile art. 304 pct. 9 și 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte
constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Astfel, Legea nr.
184/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 198/2004 privind unele
măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale,
în temeiul căreia a fost adoptată H.G. nr. 590/2010, dispune, prin prevederile
art. 9 alin. (5) că „lucrările de utilitate publică care fac obiectul prezentei
legi nu pot fi suspendate sau sistate la cererea vreunei persoane care invocă
existența unor litigii privind posesia ori proprietatea imobilului
expropriat".
Prin această lege se
declară ca fiind de utilitate publică toate lucrările de construcție de drumuri
de interes național, județean și local; expropriator este statul român pentru
drumurile de interes național, iar municipiile, orașele și comunele pentru
drumurile de interes local, respectiv Primăria Municipiului București, în
prezenta cauză.
Totodată, din analiza
dispozițiilor H.G. nr. 590/2010 (actul administrativ atacat), Înalta Curte
constată că aceasta are ca obiect „aprobarea declanșării procedurilor de
expropriere” a unor imobile proprietate privată, proceduri care, la rândul lor
sunt supuse unor proceduri de contestare, astfel că nici din punctul de vedere
al condițiilor art. 14 Legea nr. 554/2004 - urgența (paguba iminentă) și cazul
bine-justificat - cererea reclamantei nu este fundamentată.
Pentru considerentele
menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a
fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de T.C.S.C. împotriva sentinței civile nr. 3764 din 6 octombrie 2010 a
Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,
ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30
martie 2011.