ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1859/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei

Sectorului 1 București, sub nr. 19701/299/2007, la data de 15 octombrie 2007,

reclamanta SC F. SA Brașov prin lichidator SC E.C. SRL Brașov a chemat în

judecată pârâta SC O.R. SA București solicitând obligarea acesteia la reluarea

furnizării serviciilor de telefonie mobilă, sub sancțiune de daune cominatorii

în cuantum de 100 lei/ zi, până la reluarea serviciilor.

Prin sentința civilă nr. 16393 din 26 noiembrie 2007,

Judecătoria Sectorului 1 București a admis acțiunea, obligând pârâta SC O.R. SA

București la reluarea furnizării serviciilor de telefonie mobilă către

reclamantă sub sancțiune de daune cominatorii în cuantum de 100 lei/ zi, până

la reluarea serviciilor.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC

O.R. SA București, care a fost respins prin decizia comercială nr. 37/A din 16

iunie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, care a

anulat hotărârea atacată și a reținut cauza spre competentă soluționare.

Prin sentința comercială nr. 1438 din nea reclamantei SC

F. SA Brașov prin lichidator SC E.C. SRL  împotriva pârâtei SC O.R. SA, și a

fost obligată pârâta SC O.R. SRL să reia furnizarea serviciilor de telefonie

către reclamantă în condițiile art. 160 alin. (2) C. fisc. sub sancțiunea

daunelor cominatorii de 100 lei/ zi.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că,

în condițiile art. 13.1 din Condițiile Generale ale Contractului de Servicii

Orange, SC O.R. SA a suspendat prestarea serviciilor către reclamanta motivat de

neplata facturilor scadente. Potrivit art. 160 alin. (2) lit. d) și alin. (5)

C. fisc. în vigoare în anul 2007, măsurile de simplificare erau aplicabile

serviciilor prestate către societăți în stare de faliment declarate prin

hotărâre definitiva si irevocabila. De aplicarea prevederilor invocatului text

legal articol sunt responsabili atât furnizorii/prestatorii, cât și

beneficiarii, în situația în care furnizorul/prestatorul nu a menționat «taxare

inversă» în facturile emise pentru bunurile/serviciile care se încadrează la

alin. (2), beneficiarul este obligat să aplice taxare inversă, să nu facă plata

taxei către furnizor/prestator, să înscrie din proprie inițiativă mențiunea

«taxare inversă» în factură și să îndeplinească obligațiile prevăzute la alin.

(3).

Prin adresa comunicată către SC O.R. SA la data de 06

februarie 2007, reclamanta a informat că se afla în procedura de faliment în

baza încheierii din data de 07 iunie 2006 rămase irevocabilă (filele 14-17 Dosar

nr. 19701/299/2007) și, începând cu data de 21 iulie 2007, reclamanta a început

sa achite facturile fara TVA.

Împotriva sentinței comerciale nr. 1438/26 ianuarie

2009 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a comercială a declarat

apel pârâta SC O.R. SA, criticând hotărârea atacată pentru netemeinicie și

nelegalitate.

Prin decizia comercială nr. 35 din 25 ianuarie 2010,

Curtea de Apel București, secția a V a comercială a respins apelul ca nefondat,

în considerarea următoarelor argumente:

La data de 6 februarie 2007 reclamanta SC F. SA BRAȘOV

prin lichidator SC E.C. SRL a notificat pârâtei SC O.R. SA (prin serviciul

poștal) intrarea sa în procedura falimentului, conform încheierii irevocabile

pronunțate de judecătorul sindic, la data de 7 iunie 2006, și despre incidența

dispozițiilor art. 160 alin. (2) din Codul fiscal în vigoare la acea dată, în

raport de situația expusă.

Potrivit dispozițiilor art. 160 C. fisc., una dintre

măsurile de simplificare pentru bunurile și/ sau serviciile livrate ori

prestate de/ către persoanele aflate în stare de faliment declarată prin

hotărâre definitivă și irevocabilă este „taxarea inversă” pentru serviciile ce

se încadrează la dispozițiile alineatului 2.

În conformitate cu prevederile art. 160 alin. (5) C.

fisc., de aplicarea a dispozițiilor menționatului text de lege, sunt

responsabili atât furnizorii-prestatorii, cât și beneficiari.

În situația în care furnizării/prestatorii nu au

menționat sintagma „Taxare inversă” în facturile emise pentru bunurile,

serviciile care se încadrează la art. 160 alin. (2) C. fisc., inclusiv

serviciile de telefonie mobilă, beneficiarul este obligat să aplice „taxarea

inversă” în factură și să îndeplinească obligațiile prevăzute la art.160

alineat 3 C. fisc.

Potrivit facturilor emise de pârâtă pentru serviciile

de telefonie mobilă prestate reclamantei în perioada 6 decembrie 2007 - 5

septembrie 2007, rezultă că aceasta din urmă nu a respectat dispozițiile art.160

C. fisc., deși prin adresa nr. 2338 din 22 martie 2007, SC F. SA Brașov prin

lichidator judiciar i-a adus la cunoștința obligațiile ce îi reveneau.

Întrucât pârâta nu a respectat normele legale

imperative menționate, art.160 C. fisc., întrerupând în mod nelegal furnizarea

serviciilor de telefonice către reclamantă, pentru neplata facturilor, deși a

fost notificată de mai multe ori în sensul că facturarea serviciilor după data

de 7 iunie 2006, urma să se facă potrivit dispozițiilor art.160 C. fisc. (vezi

filele 22-26 dosar fond), instanța de control judiciar a apreciat hotărârea

atacată ca fiind corectă și legală.

Referitor la motivul de apel potrivit căruia hotărârea

instanței de fond ar fi trebuit modificată deoarece nu ar putea fi pusă în

executare întrucât numerele au fost realocate altor utilizatori, instanța de

apel, l-a respins ca nefondat, considerând că aspectele care țin de executarea

unei sentințe nu constituie motive care să vizeze stabilirea corectă a

situației de fapt sau aplicarea dispozițiilor legale, cu privire la care

instanța de control judiciar are obligativitatea efectuării cuvenitelor

verificări, potrivit dispozițiilor articolului 295 alin. (1) C. proc. civ.

Împotriva Deciziei comerciale nr. 35 din 25 ianuarie

2010 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială a declarat

recurs pârâta SC O.R. SA București, criticând-o pentru nelegalitate, fără să

subsumeze criticile invocate vreunuia dintre motivele prevăzute de dispozițiilor

art. 304 C. proc. civ., pe care la menționat generic, solicitând admiterea

recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului și

schimbării hotărârii instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii

reclamantei SC F. SA Brașov prin lichidator SC E.C. SRL.

Recurenta-pârâtă SC O.R. SA a dezvoltat în memoriul de

recurs următoarele motive de critică a deciziei atacate:

A susținut că, în mod greșit instanța de fond a

obligat-o la reluarea furnizării serviciilor de telefonie către reclamanta SC

F. SA Brașov prin lichidator SC E.C. SRL, întrucât, conform art. 13.1 din

Condițiile Generale ale Contractului putea suspenda prestarea serviciilor.

Reclamanta nu i-a transmis toate actele cerute de lege

pentru aplicarea dispozițiilor art. 160 C. fisc., deși în conformitate cu

prevederile art. 160 alin. (5) C. fisc., în vigoare în anul 2007, de aplicarea

măsurilor simplificate sunt responsabili atât furnizorii, în speță, reclamanta

beneficiar nu și-a îndeplinit obligația să aplice taxarea inversă și să o

notifice în acest sens.

Hotărârea pronunțată de instanța de fond nu poate fi

pusă în executare de SC O.R. SA, în condițiile în care „reluarea furnizării

serviciilor de telefonie” ar trebui să se facă utilizând aceleași numere de

telefon ca cele pe care reclamanta le-a avut anterior suspendării și rezilierii

contractului, întrucât numerele respective de telefon au fost închise la data

de 11 decembrie 2007 și ulterior au fost alocate altor utilizatori.

Un alt motiv de critică a hotărârii l-a constituit

faptul că instanța nu a avut în vedere că din evidentele Oficiului National al

Registrului Comerțului, societatea reclamantă figurează ca fiind în stare de

lichidare, o eventuală prestare de servicii către aceasta ar prezenta un grad

ridicat de risc, existând posibilitatea să nu poată plăti sumele datorate.

A mai susținut că nu poate fi obligată la executarea

unei obligații vădit neavantajoase din punct de vedere comercial și că

reclamanta nefîind consumator captiv, în conformitate cu art. 38 din Legea nr.

85/2006 nu era obligată să continue prestarea serviciilor, indiferent de

condițiile contractuale.

A criticat soluția de a fi fost obligată la reluarea

furnizării serviciilor de telefonie sub sancțiunea aplicării de daune

cominatorii pe zi de întârziere, în cuantumul pretins de reclamantă, fără să se

indice niciun criteriu de stabilire a cuantumului acestora și pentru încălcarea

prevederilor art. 1169 C. civ.

Înalta Curte, reține că din dezvoltarea motivelor de

recurs, parte din acestea pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., drept pentru care, va da eficiență art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

și va analiza criticile formulate din această perspectivă.

Recursul este nefondat și va fi respins în considerarea

următoarelor:

Temeiul legal al acțiunii reclamantei și cel pe care

instanțele de fond și-au fundamentat soluția de admitere a acesteia l-a

constituit art. 160 C. fisc., normă legală specială care impune o conduită

specifică, respectiv, măsuri de simplificare pentru bunurile și/ sau serviciile

livrate ori prestate de/către persoanele aflate în stare de faliment declarată

prin hotărâre definitivă și irevocabilă, între care „taxarea inversă” pentru

serviciile ce se încadrează la dispozițiile alin. (2), între care se includ și

serviciile de telefonie.

În raport de norma legală, analizând lucrările

dosarului, Înalta Curte apreciază că soluția instanței de apel este corectă și

legală, rezultat al analizei judicioase a cauzei.

Astfel, reține că s-a făcut corect aplicarea textului

legal mai sus amintit, având în vedere faptul că reclamanta se afla în

procedura falimentului, iar norma amintită este una specială, imperativă,

astfel încât aplicabilitatea ei este prevalentă clauzelor convenției dintre

părți, inclusiv celor ale art. 13.1 din Condițiile Generale ale Contractului

invocate de pârâtă, și nu este condiționată de prevederile art. 38 din Legea

nr. 85/2006 referitoare la consumatorii captivi.

Referitor la critica vizând necenzurarea cuantumului

daunelor cominatorii accesorii obligației de a face de către instanța de apel

și neindicarea criteriului în baza căruia au fost admise, Înalta Curte

apreciază că este lipsită de pertinență și că, în mod corect s-a făcut

aplicarea art. 1082 C. civ.

De asemenea, Înalta Curte reține că prin hotărârea atacată

nu au fost încălcate dispozițiile art. 1169 C. civ., potrivit căruia, cel ce

face o propunere în fața instanței, trebuie să o dovedească, din considerentele

deciziei atacate rezultând că instanța s-a pronunțat în raport de probatoriile

administrate în cauză, care au constituit suportul pretențiilor reclamantei și

funcție de care a stabilit situația de fapt.

Întrucât restul criticilor formulate de pârâta SC O.R.

SA vizează aspecte ale situației de fapt și interpretare a probelor, Înalta

Curte le va înlătura, argumentat de faptul că este ținută a se pronunța

exclusiv asupra motivelor de nelegalitate a hotărârii.

Față de considerentele expuse, în baza dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de

pârâta SC O.R. SA București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC

O.R. SA București împotriva Deciziei comerciale nr. 35 din 25 ianuarie 2010

pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 mai 2011.