ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1745/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta E.G.D. SA a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei solicitând instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea, în parte, a raportului de inspecție al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei - Oficiul Teritorial Iași din 11 iunie 2010, respectiv pct. 1 din măsurile dispuse, respectiv până la data de 17 iunie 2010 când EG.D. SA va prezenta o listă cu numele consumatorilor cărora trebuie să le plătească penalități care decurg din Standardul de performanță, Anexa 1, și cuantumul acestora și anularea deciziei prin care a fost soluționată plângerea prealabilă, înregistrată la societatea sub nr. 53060/i/2010/G.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând în esență că raportul de inspecție al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei - Oficiul Teritorial Iași din 11 iunie 2010, respectiv pct. 1 din măsurile dispuse nu reprezintă un act administrativ în accepțiunea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată. Prin sentința civilă nr. 4890 din 6 decembrie 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta E.G.D. SA, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că raportul de inspecție al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei - Oficiul Teritorial Iași din 11 iunie 2010, respectiv pct. 1 reprezintă un act premergător, o operațiune administrativă premergătoare declanșării răspunderii contravenționale a reclamantei, iar acțiunea în anularea unui astfel de act formulată pe calea contenciosului administrativ nu poate fi primită.

Așadar, instanța de fond a apreciat că raportul de inspecție al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei - Oficiul Teritorial Iași din 11 iunie 2010 nu reprezintă un act administrativ de sine stătător în accepțiunea prevederilor art. 2 pct. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004 potrivit căruia actul administrativ reprezintă actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Raportul de inspecție al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei - Oficiul Teritorial Iași din 11 iunie 2010 nu reprezintă un act administrativ în accepțiunea art. 2 pct. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004 întrucât acestuia îi lipsește atributul de a fi emis în regim de putere publică, or această caracteristică delimitează, printre alte criterii, actul administrativ de operațiunea administrativă . Împotriva hotărâri instanței de fond, reclamanta E.G.D. SA a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că raportul de inspecție al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei - Oficiul Teritorial Iași din 11 iunie 2010, reprezintă un act unilateral cu caracter individual emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, act care a dat naștere unor raporturi juridice, și prin emiterea căruia i s-a produs o vătămare într-un interes legitim în sensul consacrat de către Legea contenciosului administrativ. În opinia recurentei instanța de fond a apreciat greșit că raportul de inspecție reprezintă doar o operațiune administrativă care stă la baza emiterii unui act administrativ, respectiv a procesului - verbal de contravenție din 11 iunie 2010. Raportul de inspecție reprezintă un veritabil act administrativ, iar instanța de fond a fost corect învestită și ar fi trebuit să pronunțe o soluție cu privire la legalitatea acestuia.

Nu poate fi acceptată motivarea instanței de fond în sensul că legalitatea raportului de inspecție putea fi cercetată doar în cadrul litigiului având ca și obiect stabilirea legalității și temeiniciei procesului-verbal de contravenție din 11 iunie 2010. Cu atât mai mult cu cât acesta din urmă a fost încheiat ca urmare a constatărilor inserate de către pârâtă în raportul de inspecție și nu reprezintă decât un act subsecvent care se atacă potrivit dispozițiilor O.G. nr. 2/2001, legea privind regimul juridic al contravențiilor, și nu în contencios administrativ.

Legalitatea unui proces-verbal de contravenție, ar putea fi eventual cercetată în procedura contencioasă doar odată cu actul care dă naștere unor raporturi juridice și care în cazul de față este raportul de inspecție și nu invers, deoarece în mod cert, conform principiului de drept accesorium sequitur principale, o eventuală anulare de către instanță a raportului de inspecție atrage anularea procesului verbal de contravenție întocmit urmare a încheierii raportului, sau cel puțin acordă posibilitatea persoanei vătămate printr-un act administrativ nelegal să solicite în cadrul plângerii și anularea sancțiunii stabilite prin procesul verbal de contravenție. Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 prin act administrativ se înțelege „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ”.

Pentru a fi considerat act administrativ, condițiile prevăzute de lege trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv să fie vorba de un act unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații. Însă, nu toate actele unilaterale emise de autoritățile publice, sunt acte administrative ci numai cele care sunt emise în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării acesteia.

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că raportul de inspecție al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei - Oficiul Teritorial lași din 11 iunie 2010 reprezintă o operațiune administrativă care a stat la baza emiterii unui act administrativ, respectiv procesul-verbal de contravenție din 11 iunie 2010, iar legalitatea operațiunii administrative va putea fi analizată doar în cadrul litigiului având ca obiect stabilirea legalității și temeiniciei actului administrativ. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile formulate de recurentă sunt neîntemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de E.G.D. SA, împotriva sentinței civile nr. 4890 din 6 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 martie 2012.