ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1614/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond. Prin sentința nr. 164 din 13 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul P.R., și a constatat calitatea acestuia de lucrător al Securității în condițiile art. 2 lit. a) O.U.G. nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: În considerarea dispozițiilor art. 3 alin. (1) O.U.G. nr. 24/2008, pârâtul fiind candidat la funcția de senator în Parlamentul României, s-a procedat din oficiu la verificarea calității acestuia de colaborator al Securității.

Potrivit notei de constatare din 30 martie 2009, întocmită de Direcția investigații a C.N.S.A.S., pârâtul P.R. a avut gradul de locotenent în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Olt, Biroul III, în anii 1988-1989, în această calitate, pârâtul dispunând următoarele: În baza notei informative din data de 30 mai 1989 a sursei E., cu privire la numitul P.A., cetățean român, pârâtul a stabilit sursei ca sarcină „de a permanentiza relațiile cu obiectivul, a-l exploata informativ pentru a afla concepțiile social-politice, relațiile din exterior, dacă face afirmații din care să rezulte intenții de emigrare, cercul său de relații etc.”. În baza notei informative din data de 16 noiembrie 1989 a aceleiași sursei E. cu privire la numita CCI, pârâtul i-a fixat ca sarcină a-i semnala în continuare comportamentul și cercul de relații al acesteia, cu toate că informațiile furnizate nu aveau nicio legătură cu siguranța națională.

În baza Notei informative din 16 noiembrie 1989 a sursei E., pârâtul i-a fixat acestei surse sarcina de a-i urmări activitatea și de a semnala operativ ofițerului comportamentul și cercul de relații, în pofida faptului că informațiile furnizate erau nerelevante pentru siguranța națională. Prin Nota de sarcini de rezolvat pe anul 1989 de către sursa Irina, întocmită de pârât, acesteia i s-a impus semnalarea de aspecte cu privire la, printre altele, „starea de spirit la locul de cazare din hotel, nemulțumiri, cauze”, respectiv „persoane care audiază și colportează știrile transmise la posturile de radio reacționare”. Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. a) O.U.G.

nr. 24/2008, lucrător al Securității este „orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului”. Reține prima instanță că, din documentele invocate, reiese în mod cert întrunirea primei cerințe, privind „calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989”, pârâtul fiind locotenent în cadrul I.J.S. Olt, Biroul III, în anii 1988-1989. De asemenea, se arată în considerentele sentinței atacate, analiza documentelor din dosar, duce la concluzia categorică a întrunirii și a celei de-a doua condiții, referitoare desfășurarea de activități prin care să fi suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Astfel, reține instanța de fond, măsurile dispuse, precum dirijarea unor surse care să pătrundă în intimitatea celor vizați, scopul adoptării acestor măsuri, printre altele de a afla concepțiile social-politice ale celor urmăriți, relațiile din exterior, dacă fac afirmații din care să rezulte intenții de emigrare, cercul de relații, starea de spirit în rândul angajaților hotelului, dacă există persoane care audiază și colportează știrile transmise la posturile de radio reacționare”, interesul manifestat pentru opiniile celor vizați relativ la aspectele menționate, pentru anturajul acestora, interes coroborat cu urmările pe care, factum notorium, le (putea) antrena împotriva celor vizați, toate acestea dovedesc un mecanism specific de supraveghere polițienească extrem de intrusiv în viața privată a celor urmăriți și o grevare a exercitării libertății de exprimare, de opinie și de conștiință, adică exact a acelor libertăți care conturează personalitatea unui om, care dau măsura demnității acestuia, grevare care - în raport de sistemul de valori al fiecăruia dintre cei vizați - poate echivala cu o suprimare efectivă a acestor libertăți.

Toate aceste acțiuni ale pârâtului constituie, în opinia instanței de fond, activități prin care s-au suprimat sau îngrădit următoarele drepturi și libertăți fundamentale ale omului, consacrate legislativ în epocă astfel: dreptul la viață privată și de familie (art. 17 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974); dreptul la libertatea de exprimare, libertatea opiniilor și de conștiință (art. 28 și art. 30 alin. (1) Constituția Republicii Socialiste România din 1965, în vigoare în perioada de referință, art. 19 pct. 1 și 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice); dreptul la libera circulație (art. 12 alin. (1) și (2) din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice).

2. Calea de atac exercitată. Împotriva soluției adoptate de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâtul P.R. care a indicat ca temei legal, în mod generic, dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. și a susținut, în esență, critici care se circumscriu motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.. Astfel, recurentul-pârât afirmă că soluția instanței de fond este lipsită de temei legal și că este dată cu aplicarea greșită a legii, pentru următoarele argumente: - este adevărat că a candidat la funcția de senator, dar, la data când a fost sesizată instanța de judecată, el nu mai avea calitatea de candidat și nici nu dobândise calitatea de senator; - instanța de fond nu demonstrează cine a avut de suferit de pe urma activității lui de ofițer și nici ce drepturi și libertăți au fost vătămate în concret, așa cum cer dispozițiile legale; - activitatea la care se referă C.N.S.A.S.

a fost desfășurată în calitatea sa de ofițer de contraspionaj, care implica depistarea atât a străinilor, cât și a cetățenilor români racolați pentru spionaj împotriva României. Recurentul-pârât a depus și note de ședință în care a reafirmat că soluția instanței de fond este lipsită de fundament legal, precum și că activitățile incriminate de C.N.S.A.S. și de instanța de fond făceau parte, la data respectivă și fac parte și în prezent, din arsenalul serviciilor de informații din orice țară. 3. Soluția instanței de recurs. Recursul formulat de recurentul-pârât este nefondat și va fi respins ca atare, pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Așa cum s-a reținut și în expunerea rezumativă prezentată mai sus, în cauză este necontestat că recurentul-pârât a fost ofițer de Securitate în perioada în litigiu, precum și că acesta a candidat la funcția de senator la alegerile legislative din 30 noiembrie 2008, în Circumscripția electorală nr. 30 județul Olt, din partea unui partid politic. În ceea ce privește prima critică, potrivit căreia C.N.S.A.S., potrivit art. 31 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare, această autoritate publică are competența să verifice și să sesizeze instanța de contencios din oficiu doar persoanele care candidează sau au fost alese ori numite, nu și pe cele care au candidat, dar nu au fost alese sau numite, instanța de recurs susține că această critică este lipsită de temei legal.

Astfel, potrivit art. 5 alin. (1) O.U.G. nr. 24/2008 persoanele care candidează, au fost alese sau au fost numite în una dintre demnitățile ori funcțiile prevăzute la art. 3 lit. b)-h), între care și demnitatea ori funcțiile prevăzute la art. 3 lit. b)-h), între care și demnitatea de senator, sunt obligate să facă o declarație pe proprie răspundere în sensul că au avut sau nu calitatea de lucrător sau colaborator al securității. La fraza a II-a din același alineat al art. 5 se menționează, însă, în mod expres că verificarea calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia se face din oficiu pentru persoanele care au candidat, au fost alese sau numite în demnitățile ori funcțiile respective.

Astfel fiind, rezultă că verificarea făcută de C.N.S.A.S. și sesizarea instanței de contencios în privința recurentului-pârât au temei legal în dispozițiile art. 5 alin. (1) și următoarele O.U.G. nr. 24/2008, iar dispozițiile art. 31 alin. (1) din Regulament nu pot fi interpretate în alt sens decât cel care rezultă în mod clar din lege. În ceea ce privește criticile care vizează fondul soluției adoptate de instanța de fond, Înalta Curte reține că și acestea sunt neîntemeiate. Potrivit art. 2 lit. a) O.U.G. nr. 24/2008, prin „lucrător al Securității”, în sensul acestei ordonanțe de urgență, se înțelege „orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, în scopul susținerii puterii totalitar comuniste”.

Recurentul-pârât nu a negat existența faptelor reținute în nota de constatare întocmită de C.N.S.A.S., precum și în hotărârea instanței de fond, dar a susținut, în esență, pe de o parte, că acele activități au făcut parte și fac parte din ansamblul oricărui serviciu de informații, fiind necesar pentru depistarea persoanelor implicate în acțiuni de spionaj împotriva României. Afirmațiile recurentului-reclamant, deși logice, nu sunt dovedite, din moment ce acesta nu a reușit să probeze și nici să denumească acele acțiuni de spionaj în care ar fi fost implicate persoanele vizate de acțiunile întreprinse sau coordonate de către el. Pe de altă parte, recurentul-reclamant a mai susținut că instanța de fond a aplicat în mod greșit dispozițiile legale incidente în cauză, nefiind probat că activitățile reținute de C.N.S.A.S.

ar fi avut ca urmări suprimarea sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, în scopul susținerii puterii totalitar comuniste, în privința cărora Înalta Curte reține că sunt neîntemeiate.

Într-adevăr, din analiza actelor aflate la dosarul cauzei, instanța de fond a reținut în mod judicios că măsurile dispuse și coordonate de recurentul-pârât nu a avut în vedere dejucarea unor acțiuni de spionaj împotriva României, ci au vizat intimitatea, concepțiile social-politice ale persoanelor urmărite, colportarea de către acestea de știri și opinii nefavorabile regimului comunist, etc. Or, în acest mod, au fost îngrădite drepturi și libertăți ale persoanelor respective, în special, dreptul la viața privată și de familie, recunoscut la data respectivă, de art. 17 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, ratificat prin Decretul nr. 212/1974; dreptul la libertatea de exprimare, libertatea de opinie și de conștiință, recunoscute prin art. 19 pct. 1 și 2 din același pact, dar și prin art. 28 și, respectiv, art. 30 din Constituția R.S.R.

din anul 1965; dreptul la libera circulație, recunoscut prin art. 12 din același pact, dar și prin art. 13 din Declarația universală a drepturilor omului. Astfel fiind, în mod judicios a apreciat instanța de fond că activitățile constatate de C.N.S.A.S. și necontestate de către recurentul-reclamant întrunesc cerințele art. 2 lit. a) O.U.G. nr. 24/2008, soluția adoptată fiind legală și temeinică, urmând ca recursul să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul P.R. împotriva sentinței nr. 164 din 13 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2011.