ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1614/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 164

din 13 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea formulată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității, în contradictoriu cu pârâtul P.R., și a constatat calitatea acestuia

de lucrător al Securității în condițiile art. 2 lit. a) O.U.G. nr. 24/2008, privind

accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

În considerarea dispozițiilor

art. 3 alin. (1) O.U.G. nr. 24/2008, pârâtul fiind candidat la funcția de senator

în Parlamentul României, s-a procedat din oficiu la verificarea calității acestuia

de colaborator al Securității.

Potrivit notei de constatare

din 30 martie 2009, întocmită de Direcția investigații a C.N.S.A.S., pârâtul P.R.

a avut gradul de locotenent în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Olt,

Biroul III, în anii 1988-1989, în această calitate, pârâtul dispunând următoarele:

În baza notei informative

din data de 30 mai 1989 a sursei E., cu privire la numitul P.A., cetățean român,

pârâtul a stabilit sursei ca sarcină „de a permanentiza relațiile cu obiectivul,

a-l exploata informativ pentru a afla concepțiile social-politice, relațiile din

exterior, dacă face afirmații din care să rezulte intenții de emigrare, cercul său

de relații etc.”.

În baza notei informative

din data de 16 noiembrie 1989 a aceleiași sursei E. cu privire la numita CCI, pârâtul

i-a fixat ca sarcină a-i semnala în continuare comportamentul și cercul de relații

al acesteia, cu toate că informațiile furnizate nu aveau nicio legătură cu siguranța

națională.

În baza Notei informative

din 16 noiembrie 1989 a sursei E., pârâtul i-a fixat acestei surse sarcina de a-i

urmări activitatea și de a semnala operativ ofițerului comportamentul și cercul

de relații, în pofida faptului că informațiile furnizate erau nerelevante pentru

siguranța națională.

Prin Nota de sarcini de

rezolvat pe anul 1989 de către sursa Irina, întocmită de pârât, acesteia i s-a impus

semnalarea de aspecte cu privire la, printre altele, „starea de spirit la locul

de cazare din hotel, nemulțumiri, cauze”, respectiv „persoane care audiază și colportează

știrile transmise la posturile de radio reacționare”.

Potrivit dispozițiilor

art. 2 lit. a) O.U.G. nr. 24/2008, lucrător al Securității este „orice persoană

care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției

cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945

- 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și

libertăți fundamentale ale omului”.

Reține prima instanță

că, din documentele invocate, reiese în mod cert întrunirea primei cerințe, privind

„calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții

pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989”, pârâtul

fiind locotenent în cadrul I.J.S. Olt, Biroul III, în anii 1988-1989.

De asemenea, se arată

în considerentele sentinței atacate, analiza documentelor din dosar, duce la concluzia

categorică a întrunirii și a celei de-a doua condiții, referitoare desfășurarea

de activități prin care să fi suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale

ale omului.

Astfel, reține instanța

de fond, măsurile dispuse, precum dirijarea unor surse care să pătrundă în intimitatea

celor vizați, scopul adoptării acestor măsuri, printre altele de a afla concepțiile

social-politice ale celor urmăriți, relațiile din exterior, dacă fac afirmații din

care să rezulte intenții de emigrare, cercul de relații, starea de spirit în rândul

angajaților hotelului, dacă există persoane care audiază și colportează știrile

transmise la posturile de radio reacționare”, interesul manifestat pentru opiniile

celor vizați relativ la aspectele menționate, pentru anturajul acestora, interes

coroborat cu urmările pe care, factum notorium, le (putea) antrena împotriva celor

vizați, toate acestea dovedesc un mecanism specific de supraveghere polițienească

extrem de intrusiv în viața privată a celor urmăriți și o grevare a exercitării

libertății de exprimare, de opinie și de conștiință, adică exact a acelor libertăți

care conturează personalitatea unui om, care dau măsura demnității acestuia, grevare

care - în raport de sistemul de valori al fiecăruia dintre cei vizați - poate echivala

cu o suprimare efectivă a acestor libertăți.

Toate aceste acțiuni ale

pârâtului constituie, în opinia instanței de fond, activități prin care s-au suprimat

sau îngrădit următoarele drepturi și libertăți fundamentale ale omului, consacrate

legislativ în epocă astfel: dreptul la viață privată și de familie (art. 17

pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, ratificat

de România prin Decretul nr. 212/1974); dreptul la libertatea de exprimare, libertatea

opiniilor și de conștiință (art. 28 și art. 30 alin. (1) Constituția Republicii

Socialiste România din 1965, în vigoare în perioada de referință, art. 19 pct. 1

și 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice); dreptul

la libera circulație (art. 12 alin. (1) și (2) din Pactul internațional cu privire

la drepturile civile și politice).

Împotriva soluției adoptate

de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat

recurs pârâtul P.R. care a indicat ca temei legal, în mod generic, dispozițiile

art. 304

1

C. proc. civ. și a susținut, în esență, critici care se circumscriu

motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

Astfel, recurentul-pârât

afirmă că soluția instanței de fond este lipsită de temei legal și că este dată

cu aplicarea greșită a legii, pentru următoarele argumente:

- este adevărat că a candidat

la funcția de senator, dar, la data când a fost sesizată instanța de judecată, el

nu mai avea calitatea de candidat și nici nu dobândise calitatea de senator;

- instanța de fond nu

demonstrează cine a avut de suferit de pe urma activității lui de ofițer și nici

ce drepturi și libertăți au fost vătămate în concret, așa cum cer dispozițiile legale;

- activitatea la care

se referă C.N.S.A.S. a fost desfășurată în calitatea sa de ofițer de contraspionaj,

care implica depistarea atât a străinilor, cât și a cetățenilor români racolați

pentru spionaj împotriva României.

Recurentul-pârât a depus

și note de ședință în care a reafirmat că soluția instanței de fond este lipsită

de fundament legal, precum și că activitățile incriminate de C.N.S.A.S. și de instanța

de fond făceau parte, la data respectivă și fac parte și în prezent, din arsenalul

serviciilor de informații din orice țară.

recurs.

Recursul formulat de recurentul-pârât

este nefondat și va fi respins ca atare, pentru considerentele care vor fi prezentate

în continuare.

Așa cum s-a reținut și

în expunerea rezumativă prezentată mai sus, în cauză este necontestat că recurentul-pârât

a fost ofițer de Securitate în perioada în litigiu, precum și că acesta a candidat

la funcția de senator la alegerile legislative din 30 noiembrie 2008, în Circumscripția

electorală nr. 30 județul Olt, din partea unui partid politic.

În ceea ce privește prima

critică, potrivit căreia C.N.S.A.S., potrivit art. 31 alin. (1) din Regulamentul

de organizare și funcționare, această autoritate publică are competența să verifice

și să sesizeze instanța de contencios din oficiu doar persoanele care candidează

sau au fost alese ori numite, nu și pe cele care au candidat, dar nu au fost alese

sau numite, instanța de recurs susține că această critică este lipsită de temei

legal.

Astfel, potrivit art.

5 alin. (1) O.U.G. nr. 24/2008 persoanele care candidează, au fost alese sau au

fost numite în una dintre demnitățile ori funcțiile prevăzute la art. 3 lit. b)-h),

între care și demnitatea ori funcțiile prevăzute la art. 3 lit. b)-h), între care

și demnitatea de senator, sunt obligate să facă o declarație pe proprie răspundere

în sensul că au avut sau nu calitatea de lucrător sau colaborator al securității.

La fraza a II-a din același

alineat al art. 5 se menționează, însă, în mod expres că verificarea calității de

lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia se face din oficiu pentru

persoanele care au candidat, au fost alese sau numite în demnitățile ori funcțiile

respective.

Astfel fiind, rezultă

că verificarea făcută de C.N.S.A.S. și sesizarea instanței de contencios în privința

recurentului-pârât au temei legal în dispozițiile art. 5 alin. (1) și următoarele

O.U.G. nr. 24/2008, iar dispozițiile art. 31 alin. (1) din Regulament nu pot fi

interpretate în alt sens decât cel care rezultă în mod clar din lege.

În ceea ce privește criticile

care vizează fondul soluției adoptate de instanța de fond, Înalta Curte reține că

și acestea sunt neîntemeiate.

Potrivit art. 2 lit. a)

O.U.G. nr. 24/2008, prin „lucrător al Securității”, în sensul acestei ordonanțe

de urgență, se înțelege „orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer

al Securității sau al Miliției cu atribuții de Securitate, inclusiv ofițer acoperit,

în perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit

drepturi și libertăți fundamentale ale omului, în scopul susținerii puterii totalitar

comuniste”.

Recurentul-pârât nu a

negat existența faptelor reținute în nota de constatare întocmită de C.N.S.A.S.,

precum și în hotărârea instanței de fond, dar a susținut, în esență, pe de o parte,

că acele activități au făcut parte și fac parte din ansamblul oricărui serviciu

de informații, fiind necesar pentru depistarea persoanelor implicate în acțiuni

de spionaj împotriva României.

Afirmațiile recurentului-reclamant,

deși logice, nu sunt dovedite, din moment ce acesta nu a reușit să probeze și nici

să denumească acele acțiuni de spionaj în care ar fi fost implicate persoanele vizate

de acțiunile întreprinse sau coordonate de către el.

Pe de altă parte, recurentul-reclamant

a mai susținut că instanța de fond a aplicat în mod greșit dispozițiile legale incidente

în cauză, nefiind probat că activitățile reținute de C.N.S.A.S. ar fi avut ca urmări

suprimarea sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, în

scopul susținerii puterii totalitar comuniste, în privința cărora Înalta Curte reține

că sunt neîntemeiate.

Într-adevăr, din analiza

actelor aflate la dosarul cauzei, instanța de fond a reținut în mod judicios că

măsurile dispuse și coordonate de recurentul-pârât nu a avut în vedere dejucarea

unor acțiuni de spionaj împotriva României, ci au vizat intimitatea, concepțiile

social-politice ale persoanelor urmărite, colportarea de către acestea de știri

și opinii nefavorabile regimului comunist, etc.

Or, în acest mod, au fost

îngrădite drepturi și libertăți ale persoanelor respective, în special, dreptul

la viața privată și de familie, recunoscut la data respectivă, de art. 17 pct. 1

din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, ratificat

prin Decretul nr. 212/1974; dreptul la libertatea de exprimare, libertatea de opinie

și de conștiință, recunoscute prin art. 19 pct. 1 și 2 din același pact, dar și

prin art. 28 și, respectiv, art. 30 din Constituția R.S.R. din anul 1965; dreptul

la libera circulație, recunoscut prin art. 12 din același pact, dar și prin

art. 13 din Declarația universală a drepturilor omului.

Astfel fiind, în mod judicios

a apreciat instanța de fond că activitățile constatate de C.N.S.A.S. și necontestate

de către recurentul-reclamant întrunesc cerințele art. 2 lit. a) O.U.G. nr. 24/2008,

soluția adoptată fiind legală și temeinică, urmând ca recursul să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul P.R. împotriva

sentinței nr. 164 din 13 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie

2011.