ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1098/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, considerând-o

netemeinică și nelegală, a declarat recurs autoritatea fiscală pârâtă care a

invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut, în esență, că

instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit prevederile art. 14 din

Legea nr. 554/2004, dând astfel o hotărâre fără temei legal.

Astfel, a argumentat

recurenta-pârâtă, instanța de fond a reținut fără temei că, în cauză, ar fi

îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute la art. 14 din Legea nr.

554/2004 deși nu s-a făcut dovada existenței unui caz bine justificat și nici a

iminenței producerii unei pagube.

Societatea comercială

intimată a depus întâmpinare prin care a susținut că soluția instanței de fond

este legală și temeinică, depunând la dosar copia Deciziei nr. 54 din 24

ianuarie 2012 emisă de A.N.A.F. în soluționarea contestației pe care a

formulat-o împotriva Deciziei de impunere nr. F-MC203 din 24 mai 2011 și a

actelor care au stat la baza emiterii acesteia prin care s-a desființat această

decizie pentru suma totală de 16.626 RON reprezentând TVA și majorărilor de

întârziere.

Soluția instanței de

recurs

Înalta Curte,

analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile de la

dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este

nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Prin Decizia de

impunere nr. F-MC203 din 24 mai 2011 organul fiscal competent a stabilit în

sarcina societății comerciale obligații bugetare suplimentare în sumă totală de

2.304.466 RON reprezentând TVA și 14.625.605 RON majorări de întârziere.

Ulterior, urmare a

contestației formulate împotriva acestei decizii, prin Decizia nr. 54 din 24

ianuarie 2012 autoritatea pârâtă a desființat decizia de impunere pentru suma

de 16.626 RON reprezentând TVA și majorări de întârziere.

Este adevărat că

actul administrativ are caracter executoriu pentru că se bucură de o puternică

prezumție de legalitate, fiind prezumat a fi emis în baza și în limitele legii,

dar executarea acestuia poate fi suspendată, în mod excepțional, în condițiile

art. 14 din Legea nr. 554/2004, când se constată existența unui caz bine

justificat și iminența producerii unei pagube.

Or, în cauză, este

necontestat că decizia de impunere a cărei suspendare se solicită în cauză a

fost desființată parțial, în ceea ce privește suma de 16.626 RON, ceea ce

reprezintă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, o

împrejurare de fapt și de drept în măsură să creeze o îndoială serioasă în

privința legalității actului administrativ.

De altfel, în

jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a

Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care

să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze

la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea

de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar

la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să

producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură

un act administrativ.

Astfel de împrejurări

vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială

serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de

Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ

necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul

unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului

administrativ, modificarea actului administrativ fiscal în calea recursului

administrativ (exemplu: Decizia nr. 1073 din 25 februarie 2010).

Pe de altă parte,

executarea în continuare a unui debit în sumă de 6.919.185 RON, în condițiile

în care există o îndoială serioasă în privința legalității sale, reprezintă o

pagubă iminentă pentru societatea comercială, în sensul art. 2 alin. (1) lit.

ș) din aceeași lege.

Astfel fiind, rezultă

că soluția instanței de fond este legală și temeinică, nefiind incident motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În consecință, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., art. 20 din

Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de A.N.A.F. împotriva Sentinței nr. 460 din 12 octombrie 2011 a Curții

de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 martie 2012.

Procesat de GGC - AS