ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3067/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București la data de 16 septembrie 2011 reclamanta SC BCRL SA a solicitat,

în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția

Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, suspendarea Deciziei pentru

regularizarea situației privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de

inspecția fiscala nr. F-MC 323 din data de 30 august 2011, emisă în temeiul

Raportului de Inspecție Fiscala nr. F-MC 147 din data de 30 august 2011 de

către Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Activitatea

de Inspecție Fiscală.

Prin Sentința nr. 6.422 din 3 noiembrie 2011

a Curții de Apel București a fost respinsă acțiunea reclamantei SC BCRL SA, în

contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția

Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

a reținut că prin decizia de impunere a situației privind obligațiile fiscale

suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F-MC 323 din 30 august

2011, emisă de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili -

Activitatea de Inspecție Fiscală, s-au stabilit în sarcina reclamantei

obligații fiscale suplimentare, prin impunerea TVA suplimentară, în sumă de

19.266.551 RON, precum și majorări de întârziere în sumă de 9.502.774 RON.

Pentru a se stabili aceste obligații de plată

s-a avut în vedere faptul că din verificarea efectuată a reieșit că bunurile

prezentate în anexa nr. 15, ce au făcut obiectul unor contracte de leasing

reziliate nu au fost reposedate în termenul prevăzut în contract. În situația

în care bunurile de capital nu mai există fizic și nu pot fi casate, fiind

lipsă în gestiune din alte motive decât cele prevăzute la art. 128 alin. (8)

lit. a) - c) C. fisc., aceasta constituie o livrare de bunuri în sensul taxei

pe valoare adăugată și trebuie colectată TVA, iar operațiunea este definită

drept o livrare către sine, conform art. 125

1

alin. (1) pct. 16 din

Legea nr. 571/2003.

Întrucât SC BCRL SA nu a procedat la

aplicarea acestor dispoziții legale, echipa de inspecție fiscală a recalculat

TVA colectată, stabilită de societate, rezultând un debit suplimentar în sumă

de 19.266.551 RON.

Instanța de fond a reținut, în considerarea

celor două principii incidente în materie, al legalității actului și al

executării acestuia din oficiu, că suspendarea executării constituie o situație

de excepție și poate fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres și

limitativ prevăzute de lege, respectiv numai în cazuri bine justificate și

pentru prevenirea unei pagube iminente.

Instanța a reținut că, pentru a exista un caz

bine justificat, trebuie să rezulte din împrejurările cauzei o îndoială

puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, însă cazul bine

justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de

legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului,

care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare.

Instanța de fond a reținut că reclamanta a

invocat aspecte legate de aplicarea retroactivă a dispozițiilor H.G. nr.

150/2011, neaplicabilitatea prevederilor cu privire la livrarea către sine,

baza de impozitare în cazul livrării către sine și modalitatea de calcul a

obligațiilor accesorii.

Însă, în raport de aceste motive de

nelegalitate, Curtea a apreciat că analizarea lor ar presupune o verificare

minuțioasă a tuturor elementelor ce au stat la baza luării măsurii recalculării

TVA-ului și stabilirii debitului suplimentar, precum și a raționamentelor

făcute de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili pentru a

ajunge la concluzia existenței operațiunilor care reprezintă o livrare către

sine și a dispozițiilor aplicabile, împrejurări care ar presupune o prejudecare

a fondului cauzei, iar nu o analiză a aparenței de legalitate a actului

administrativ contestat.

Instanța de primă jurisdicție a reținut că

această împrejurare ar echivala practic cu o tranșare definitivă a acestor

chestiuni, fapt ce este incompatibil cu limitele legale ale cadrului procesual

trasat de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește paguba iminentă, instanța

a constatat că, deși reclamanta relevă o serie de consecințe ale actului

administrativ, acestea sunt pur ipotetice și speculative, cu atât mai mult cu

cât în justificarea îndeplinirii condiției pagubei iminente nu pot fi pur și

simplu invocate efectele actului.

De asemenea, instanța a reținut că măsura

suspendării, astfel cum a fost avută în vedere de legiuitor, reclamă un

caracter urgent în ceea ce privește prejudicierea persoanei fizice/juridice,

însă, din această perspectivă, reclamanta nu a făcut dovada că riscul invocat

este unul actual sau iminent, ci doar eventual.

Motivele de recurs, prin care se critică ca

nelegală și netemeinică soluția de respingere a cererii de suspendare, se

încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. invocându-se

interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății și aplicarea greșită a

dispozițiilor art. 14(1) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește primul motiv de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. recurenta arată că instanța de fond a

interpretat greșit măsura adoptată la data de 1 martie 2011 cu privire la taxa

pe valoarea adăugată aferentă contractelor de leasing reziliate și asupra

modului în care organele de control înțeleg să aplice în practică acestei

proceduri.

Se arată că instanța de fond, în mod greșit

nu și-a însușit poziția recurentului față de interpretarea organelor de control

fiscal a modificărilor aduse prin H.G. nr. 150/2011 la Normele metodologice la

Codul fiscal.

În raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. se invocă greșita aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art.

41(1) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce privește aprecierea greșită privind

neîndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de art. 14(1) din Legea nr.

554/2004, care a determinat respingerea nelegală a cererii de suspendare.

În raport de acest motiv de recurs, recurenta

apreciază că cererea sa de suspendare, având ca obiect Decizia pentru

regularizarea situației privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de

inspecția fiscală nr. nr. F-MC 323 din 30 august 2011, emisă în baza raportului

de inspecție fiscală nr. F-MC 147 din 30 august 2011, îndeplinește condițiile

cumulative prevăzute de art. 14(1) din Legea nr. 554/2004, respectiv condiția

existenței unor cazuri bine justificate și condiția existenței unei pagube

iminente.

În ceea ce privește prima condiție a cererii

de suspendare în sensul existenței unor cazuri bine justificate conform

dispozițiilor art. 2(1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 recurenta arată că

actele contestate sunt vădit nelegale atât în ceea ce privește îndeplinirea

condițiilor de formă cât și a condițiilor de fond privind aplicarea în mod

retroactiv a dispozițiilor H.G. nr. 150/2011 și în concret greșit privind

stabilirea în sarcina reclamantei-recurente a obligațiilor fiscale suplimentare

prin impunerea TVA suplimentară în sumă de 19.266.551 RON precum și majorări de

întârziere în sumă de 9.502.774 RON.

Se arată faptul că recurenta a invocat

aspecte vădite de nelegalitate privind impunerea greșită a sumei datorate cu titlu

de TVA și a majorărilor aferente, aspecte neanalizate de prima instanță.

În ceea ce privește a doua condiție cea a

existenței unei pagube iminente se arată că prejudiciul suferit de recurentă nu

este nu numai de ordin financiar ci este și unul de natură comercială și

socială fiind de natură a afecta raporturile economice cu alte societăți și

relațiile cu angajații societății.

Se solicită admiterea recursului și

modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de suspendare până la

pronunțarea instanței de fond.

Analizând recursul declarat, în raport de

motivele invocate, curtea îl apreciază ca nefondat, în cauză nefiind

îndeplinite condițiile motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ.

În ceea ce privește motivele de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., curtea apreciază că în cauză nu

poate fi reținută susținerea în sensul interpretării greșite a măsurii adoptate

la data de 1 martie 2011 cu privire la TVA aferentă contractelor de leasing

reziliate.

Curtea apreciază că această verificare a

legalității acestei măsuri precum și a modului de aplicare a acestei măsuri de

către organele fiscale excede controlului aparent de legalitate al actelor

contestate, control sumar care pot fi efectuate pe calea unei cereri de

suspendare formulată în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În soluționarea cererii de suspendare a

executării conform art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța cercetează doar

aparența de nelegalitate a actelor administrative atacate, neputându-se efectua

evaluării de o asemenea profesiune cum se solicită în cererea de chemare în

judecată și cum se arată în cererea de recurs.

În ceea ce privește motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. acesta nu este fondat.

În mod corect instanța de fond, prin sentința

recurată a respins cererea de suspendare pentru neîndeplinirea cumulativă a

condițiilor prevăzute de art. 14(1) din Legea nr. 554/2004 neputându-se reține

aplicarea greșită a legii.

Aspectele invocate în motivele de recurs

privind îndeplinirea condițiile cererii de suspendare nu sunt fondate, în mod

corect prima instanță reținând că aspectele care privesc interpretarea

dispozițiilor legale și valoarea probatorie a înscrisurilor nu pot forma

obiectul unei cereri de suspendare, deoarece reprezintă aspecte de fond, care

privesc motive de anulare a actelor fiscale contestate.

În mod corect s-a apreciat că în cauză nu

este îndeplinită condiția existenței unor cazuri bine justificate, în sensul

dispozițiilor art. 2(1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 deoarece motivele de

nelegalitate invocate de recurentă nu au caracterul unor indicii aparente care

să răstoarne prezumția de legalitate deciziei a cărei suspendare se solicită,

ci necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecății.

În ceea ce privește condiția existenței unei

pagube iminente în sensul dispozițiilor art. 2(1) lit. s) din Legea nr.

554/2004 în mod corect s-a apreciat prin sentința atacată că recurenta nu a

probat procedura unui prejudiciu iminent, iar susținerile din recurs nu

probează caracterul urgent și iminenta producerii unui prejudiciu materiale,

care nu poate fi înlăturat decât pe calea suspendării provizorii a executării.

Față de cele expuse mai sus, curtea în baza

art. 312(1) și (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, menținând ca

legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de SC BCRL SA

București împotriva Sentinței nr. 6.422 din 3 noiembrie 2011 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19

iunie 2012.

Procesat de GGC - AM