ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3067/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 16 septembrie 2011 reclamanta SC BCRL SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, suspendarea Deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscala nr. F-MC 323 din data de 30 august 2011, emisă în temeiul Raportului de Inspecție Fiscala nr. F-MC 147 din data de 30 august 2011 de către Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Activitatea de Inspecție Fiscală.

2. Hotărârea Curții de Apel Prin Sentința nr. 6.422 din 3 noiembrie 2011 a Curții de Apel București a fost respinsă acțiunea reclamantei SC BCRL SA, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin decizia de impunere a situației privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F-MC 323 din 30 august 2011, emisă de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Activitatea de Inspecție Fiscală, s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare, prin impunerea TVA suplimentară, în sumă de 19.266.551 RON, precum și majorări de întârziere în sumă de 9.502.774 RON.

Pentru a se stabili aceste obligații de plată s-a avut în vedere faptul că din verificarea efectuată a reieșit că bunurile prezentate în anexa nr. 15, ce au făcut obiectul unor contracte de leasing reziliate nu au fost reposedate în termenul prevăzut în contract. În situația în care bunurile de capital nu mai există fizic și nu pot fi casate, fiind lipsă în gestiune din alte motive decât cele prevăzute la art. 128 alin. (8) lit. a) - c) C. fisc., aceasta constituie o livrare de bunuri în sensul taxei pe valoare adăugată și trebuie colectată TVA, iar operațiunea este definită drept o livrare către sine, conform art. 125 1 alin. (1) pct. 16 din Legea nr. 571/2003. Întrucât SC BCRL SA nu a procedat la aplicarea acestor dispoziții legale, echipa de inspecție fiscală a recalculat TVA colectată, stabilită de societate, rezultând un debit suplimentar în sumă de 19.266.551 RON.

Instanța de fond a reținut, în considerarea celor două principii incidente în materie, al legalității actului și al executării acestuia din oficiu, că suspendarea executării constituie o situație de excepție și poate fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres și limitativ prevăzute de lege, respectiv numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente. Instanța a reținut că, pentru a exista un caz bine justificat, trebuie să rezulte din împrejurările cauzei o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, însă cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare.

Instanța de fond a reținut că reclamanta a invocat aspecte legate de aplicarea retroactivă a dispozițiilor H.G. nr. 150/2011, neaplicabilitatea prevederilor cu privire la livrarea către sine, baza de impozitare în cazul livrării către sine și modalitatea de calcul a obligațiilor accesorii. Însă, în raport de aceste motive de nelegalitate, Curtea a apreciat că analizarea lor ar presupune o verificare minuțioasă a tuturor elementelor ce au stat la baza luării măsurii recalculării TVA-ului și stabilirii debitului suplimentar, precum și a raționamentelor făcute de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili pentru a ajunge la concluzia existenței operațiunilor care reprezintă o livrare către sine și a dispozițiilor aplicabile, împrejurări care ar presupune o prejudecare a fondului cauzei, iar nu o analiză a aparenței de legalitate a actului administrativ contestat.

Instanța de primă jurisdicție a reținut că această împrejurare ar echivala practic cu o tranșare definitivă a acestor chestiuni, fapt ce este incompatibil cu limitele legale ale cadrului procesual trasat de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește paguba iminentă, instanța a constatat că, deși reclamanta relevă o serie de consecințe ale actului administrativ, acestea sunt pur ipotetice și speculative, cu atât mai mult cu cât în justificarea îndeplinirii condiției pagubei iminente nu pot fi pur și simplu invocate efectele actului. De asemenea, instanța a reținut că măsura suspendării, astfel cum a fost avută în vedere de legiuitor, reclamă un caracter urgent în ceea ce privește prejudicierea persoanei fizice/juridice, însă, din această perspectivă, reclamanta nu a făcut dovada că riscul invocat este unul actual sau iminent, ci doar eventual.

3. Recursul declarat de SC BCRL SA Motivele de recurs, prin care se critică ca nelegală și netemeinică soluția de respingere a cererii de suspendare, se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. invocându-se interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14(1) din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește primul motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. recurenta arată că instanța de fond a interpretat greșit măsura adoptată la data de 1 martie 2011 cu privire la taxa pe valoarea adăugată aferentă contractelor de leasing reziliate și asupra modului în care organele de control înțeleg să aplice în practică acestei proceduri.

Se arată că instanța de fond, în mod greșit nu și-a însușit poziția recurentului față de interpretarea organelor de control fiscal a modificărilor aduse prin H.G. nr. 150/2011 la Normele metodologice la Codul fiscal. În raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se invocă greșita aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 41(1) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce privește aprecierea greșită privind neîndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de art. 14(1) din Legea nr. 554/2004, care a determinat respingerea nelegală a cererii de suspendare.

În raport de acest motiv de recurs, recurenta apreciază că cererea sa de suspendare, având ca obiect Decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. nr. F-MC 323 din 30 august 2011, emisă în baza raportului de inspecție fiscală nr. F-MC 147 din 30 august 2011, îndeplinește condițiile cumulative prevăzute de art. 14(1) din Legea nr. 554/2004, respectiv condiția existenței unor cazuri bine justificate și condiția existenței unei pagube iminente. În ceea ce privește prima condiție a cererii de suspendare în sensul existenței unor cazuri bine justificate conform dispozițiilor art. 2(1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 recurenta arată că actele contestate sunt vădit nelegale atât în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor de formă cât și a condițiilor de fond privind aplicarea în mod retroactiv a dispozițiilor H.G.

nr. 150/2011 și în concret greșit privind stabilirea în sarcina reclamantei-recurente a obligațiilor fiscale suplimentare prin impunerea TVA suplimentară în sumă de 19.266.551 RON precum și majorări de întârziere în sumă de 9.502.774 RON. Se arată faptul că recurenta a invocat aspecte vădite de nelegalitate privind impunerea greșită a sumei datorate cu titlu de TVA și a majorărilor aferente, aspecte neanalizate de prima instanță. În ceea ce privește a doua condiție cea a existenței unei pagube iminente se arată că prejudiciul suferit de recurentă nu este nu numai de ordin financiar ci este și unul de natură comercială și socială fiind de natură a afecta raporturile economice cu alte societăți și relațiile cu angajații societății.

Se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de suspendare până la pronunțarea instanței de fond. Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, curtea îl apreciază ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În ceea ce privește motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., curtea apreciază că în cauză nu poate fi reținută susținerea în sensul interpretării greșite a măsurii adoptate la data de 1 martie 2011 cu privire la TVA aferentă contractelor de leasing reziliate. Curtea apreciază că această verificare a legalității acestei măsuri precum și a modului de aplicare a acestei măsuri de către organele fiscale excede controlului aparent de legalitate al actelor contestate, control sumar care pot fi efectuate pe calea unei cereri de suspendare formulată în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În soluționarea cererii de suspendare a executării conform art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța cercetează doar aparența de nelegalitate a actelor administrative atacate, neputându-se efectua evaluării de o asemenea profesiune cum se solicită în cererea de chemare în judecată și cum se arată în cererea de recurs. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. acesta nu este fondat. În mod corect instanța de fond, prin sentința recurată a respins cererea de suspendare pentru neîndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 14(1) din Legea nr. 554/2004 neputându-se reține aplicarea greșită a legii.

Aspectele invocate în motivele de recurs privind îndeplinirea condițiile cererii de suspendare nu sunt fondate, în mod corect prima instanță reținând că aspectele care privesc interpretarea dispozițiilor legale și valoarea probatorie a înscrisurilor nu pot forma obiectul unei cereri de suspendare, deoarece reprezintă aspecte de fond, care privesc motive de anulare a actelor fiscale contestate. În mod corect s-a apreciat că în cauză nu este îndeplinită condiția existenței unor cazuri bine justificate, în sensul dispozițiilor art. 2(1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 deoarece motivele de nelegalitate invocate de recurentă nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate deciziei a cărei suspendare se solicită, ci necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecății.

În ceea ce privește condiția existenței unei pagube iminente în sensul dispozițiilor art. 2(1) lit. s) din Legea nr. 554/2004 în mod corect s-a apreciat prin sentința atacată că recurenta nu a probat procedura unui prejudiciu iminent, iar susținerile din recurs nu probează caracterul urgent și iminenta producerii unui prejudiciu materiale, care nu poate fi înlăturat decât pe calea suspendării provizorii a executării. Față de cele expuse mai sus, curtea în baza art. 312(1) și (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de SC BCRL SA București împotriva Sentinței nr. 6.422 din 3 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie 2012. Procesat de GGC - AM