ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1535/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 4275 din 2 decembrie 2009 a

Curții de Apel București, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S.

în contradictoriu cu pârâtul K.H., în sensul că a fost constatată calitatea de colaborator

al Securității a pârâtului K.H..

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că prin acțiunea înregistrată la data de 6

aprilie 2009 reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul K.H.

să se constate existenta calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește

pe domnul K.H..

Reclamantul a arătat faptul

că, potrivit documentelor din dosarul fond rețea nr. R 284045 (cotă C.N.S.A.S.)

al cărui titular este paratul K.H., nu există Angajament semnat de către acesta

subliniind că acest fapt este total lipsit de importanță deoarece legiuitorul a

înțeles să condiționeze constatarea calității de colaborator de stricta furnizare

de date și informații organelor de Securitate și nu de existența unui astfel de

angajament scris. Or, nu importă acest viciu de procedură în constatarea calității

de colaborator al Securității atâta timp cât există probele scrise care atestă furnizarea

de informații către Securitate potrivit art. 2 lit. b) O.U.G. nr. 24/2008.

Pârâtul a formulat întâmpinare

și a solicitat să se constate că nu a fost colaborator al Securității, arătând că

nu a semnat niciodată un angajament în această privință; toate informațiile au fost

obținute în urma unor întrebări la care a răspuns; nu a furnizat nici o informație

din inițiativa proprie; nu a avut până acum cunoștință că a avut un pseudonim „M.".

A precizat că nu a fost

informator, nici colaborator a1 Securității.

Analizând actele dosarului,

instanța de fond a reținut că, prin cererea din 25 ianuarie 2007 adresată C.N.S.A.S.

de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie

1989, s-a solicitat verificarea, în temeiul Legii nr. 187/1999 în ceea ce îl privește

pe pârâtul K.H., în prezent deținător al titlului de luptător pentru victoria Revoluției

din Decembrie 1989.

Pârâtul a fost supus verificărilor

sub aspectul colaborării cu organele fostei Securități și urmare a acestor verificări,

reclamantul a întocmit nota de constatare din 24 septembrie 2008, în temeiul căreia

a sesizat instanța cu prezenta acțiune, depunând la dosar înscrisurile identificate

în arhiva ce a aparținut fostei Securități, privitoare la pârât.

Din cuprinsul Notei de

Constatare menționate mai sus rezultă ca paratul K.H. a fost recrutat în calitate

de colaborator în anul 1979, pe linia problemei contraspionaj vest-german, având

nume de colaborator „M.", perioada colaborării fiind din 1979-1986.

Instanța de fond a reținut

că pârâtul a fost identificat cu dosarul nr. R 284045, iar din conținutul înscrisurilor

analizate a reținut ca fiind îndeplinite condițiile art. 2 lit. b) pentru ca pârâtul

să fie considerat colaborator al fostei Securități, în condițiile în care prin activitatea

desfășurată era util Securității pentru a culege informații despre elemente aflate

in atenția acestora.

Astfel, instanța a reținut

că pârâtul a primit sarcini în ceea ce privește pe ziaristul german M.G., de a permanentiza

relațiile să rețină orice interes al străinului cu privire la țara noastră, în special

privind continuitatea românească în Transilvania, să-l influențeze pozitiv pe ziarist.

S-a reținut că organele

de securitate au hotărât ca „M.” să stabilească prin discuții cu P. aprecierile

acestuia referitor la eficiența colaborării cu I.D.L. și, în concret, în ce constă

aceasta. De asemenea, informatorul M. a relatat despre W. urmărit prin DUI fiind

trasate în continuare sarcini; pârâtul a furnizat informații și despre hotărârea

de a emigra a unor preoți evanghelico-luterani,între care K.H..

Informațiile furnizate

de pârât au fost folosite pentru „încadrarea în obiectiv", pentru a se verifica

alte surse, se luau măsuri după fiecare informare în scopul de a denunța atitudini

potrivnice regimului comunist, bine cunoscut fiind ca orice intenție de a emigra

sau de a avea legături cu cetățenii străini era considerată suspectă și tratată

ca o problema de securitate a tarii.

Instanța de fond a apreciat

că pârâtul, profesor la I.E. Sibiu, avea conștiința timpurilor respective și își

dădea seama de consecințele faptelor și informațiilor furnizate.

S-a reținut că legiuitorul

nu stabilește condiția realizării îngrădirii drepturilor și libertăților fundamentale

ale omului, ci numai furnizarea informațiilor, indiferent sub ce formă, precum note

și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin

care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist

și care sunt de natură a duce la îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale

ale omului.

Apărările pârâtului, în

sensul ca informațiile furnizate au fost inofensive, persoanele care au format obiectul

informării au putut ieși din sfera suspiciunii, fiind informații pozitive, nu au

fost primite de instanța de fond, pentru că organele de securitate pe baza informațiilor

culese luau măsuri, se trasau sarcini, se lucrau în obiectiv persoanele respective,

așa încât cele relatate de pârât verbal ofițerului de securitate erau considerate

utile cu privire la fugarii din țară spre exemplu, acesta fiind recompensat, stimulat

în consecință.

Instanța a apreciat că

sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) O.U.G. nr. 24/2008, chiar

dacă pârâtul nu a semnat un angajament scris, acesta a recunoscut că a furnizat

informații, explicând că a răspuns la întrebările puse în legătură strânsă cu siguranța

statului, ori am arătat mai sus că acest gen de informații puteau și vizau denunțarea

de activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, descoperirea

la timp a unor fapte considerate ca fiind infracțiuni deosebit de grave.

Se reține că pârâtul este

de acord că atitudinea sa în raport de organele securității era de bunăvoință, ceea

ce se datora menirii sale de preot, însă aceasta bunăvoință manifestată de-a lungul

a 7 ani de zile, capătă o alta conotație mai ales daca era și recompensată.

Este confirmat și de către

ofițerul de securitate că pârâtul nu avea inițiativă personală, nu a căutat ofițerul

respectiv, nu a acceptat ca întâlnirile să fie planificate din timp, însă această

atitudine nu o anulează pe aceea de a fi răspuns la întrebări timp îndelungat și

de a primi anumite servicii de la aceștia.

Pentru toate aceste considerente,

Curtea a apreciat că prin informațiile furnizate au fost încălcate dreptul persoanei

urmărite la viața privată (art. 17 din Pactul privind drepturile civile și politice),

dreptul la liberă exprimare și la libertatea opiniilor (art. 19 din Pactul privind

Drepturile civile și politice, art. 28 din Constituția României din 1965), dreptul

la libera circulație prevăzut de art. 12 din Pactul Internațional cu privire la

Drepturile Civile și Politice, în concluzie, constatând că pârâtul a avut calitatea

de colaborator al Securității

.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs pârâtul, criticând soluția instanței de fond, pentru motivele

prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 5, pct. 7 și 9 și art. 304

1

C.

proc. civ..

În ceea ce privește motivul

prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât a invocat

excepția lipsei calității procesuale pasive, în temeiul dispozițiilor art. 3

lit. u) O.U.G. nr. 24/2008 susținând că potrivit acestor prevederi legale s-a instituit

pentru preoți o imunitate față de acțiunea de declarare a calității de colaborator

al Securității, fiind instituită condiția prealabilă a existenței „cererii reprezentanților

cultului religios de care aceștia aparțin”, condiție care se constituie într-o procedură

prealabilă sesizării, în sensul art. 109 C. proc. civ., fiind prevăzută de legea

specială.

În susținerea celorlalte

motive de recurs invocate, recurentul a arătat că în mod greșit instanța de fond

a apreciat și reținut prin sentința atacată ca fiind îndeplinite condițiile legale

prevăzute de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) O.U.G. nr. nr. 24/2008, în ceea

privește persoana sa.

Astfel susține recurentul

că instanța de fond nu a cercetat situația de fapt, așa cum rezultă din probele

prezentate de reclamant, preluând motive din acțiunea reclamantului și din nota

de constatare, deși aceasta din urmă nu reprezintă în sine o probă, reprezentând

în fapt un rezumat întocmit de reclamant.

Totodată, recurentul susține

că în mod greșit s-a reținut prin sentința atacată că ar fi primit recompense materiale,

în lipsa oricăror dovezi cu privire la acestea.

Apreciază recurentul că

sentința atacată este nelegală și netemeinică întrucât din probatoriul administrat

în cauză nu rezultă furnizarea unei informații concrete de natură a atrage pentru

o persoană consecințe de ordin penal sau administrativ ori altă urmare negativă,

ceea ce nu poate atrage calitatea de colaborator, iar pe de altă parte, recurentul

apreciază că la pronunțarea sentinței, instanța era necesar să aplice prezumția

de nevinovăție și să respingă acțiunea ca nedovedită.

Analizând sentința atacată,

în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză, cât

și în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

cu majoritate, că recursul formulat în cauză este fondat, urmând a fi admis, având

în vedere următoarele considerente:

În ceea ce privește motivul

de recurs invocat de recurent în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte

îl apreciază ca fiind nefondat, întrucât verificarea a fost efectuată de către intimat

în temeiul dispozițiilor art. 3 lit. z) O.U.G. nr. 24/2008 având în vedere calitatea

recurentului-pârât de deținător al titlului de luptător pentru Victoria Revoluției

din Decembrie 1989 și nu în temeiul dispozițiilor art. 3 lit. u) din același act

normativ.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. b) O.U.G. nr. 24/2008 este colaborator al Securității „persoana care a

furnizat informații sub orice formă prin care se denunțau activități sau atitudini

potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor

și libertăților fundamentale ale omului”.

Din interpretarea acestor

dispoziții legale rezultă că sunt vizate denunțurile privind activități și atitudini

potrivnice regimului totalitar și cele privind îngrădirea drepturilor și libertăților

fundamentale.

Astfel fiind, rezultă

că în prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) nu se încadrează orice denunț, ci numai

cele expres menționate, neavând relevanță forma prin care s-au prezentat aceste

denunțuri, scrisă sau verbală și că în privința consemnărilor lucrătorilor Securității

există o prezumție de veridicitate.

Din analiza întregului

material probator administrat în cauză cât și a înscrisurilor depuse în susținerea

cererii de recurs, instanța de control judiciar constată că în cauză nu sunt îndeplinite

condițiile legale prevăzute de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) O.U.G. nr.

24/2008 pentru a se reține calitatea de colaborator al Securității astfel cum în

mod eronat a apreciat instanța de fond, în cauză fiind incidente motivele de recurs

prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ..

Din consemnările verbale

ale lucrătorilor Securității reținute prin nota de constatare, sunt relatate patru

cazuri concrete de furnizare de informații care trebuiau analizate de către instanța

de fond din perspectiva îndeplinirii condițiilor legale mai sus precizate.

Astfel, din analiza documentelor

respective Înalta Curte constată că informațiile furnizate de recurent cu privire

la cererea de emigrare formulată de K.H., vizează un fapt cunoscut de către autorități

întrucât această persoană depusese cerere de emigrare iar recurentul-reclamant și-a

exprimat surpriza față de această decizie, apreciind că faptul care l-a determinat

să solicite acest lucru se datorează bolii de care suferea.

Nici în celelalte trei

cazuri reținute prin nota de constatare, respectiv cele privitoare cetățeni străini

care au vizitat România în calitate de reprezentanți ai cultului evanghelic sau

în calitate de student al Institutului Teologic Evanghelic din Sibiu, informațiile

furnizate nu pot fi încadrate în categoria celor prevăzute de art. 2 lit. b) O.U.G.

nr. 24/2008, nefiind întrunite condițiile vizate de textul legal ci aspecte legate

de activitatea desfășurată de aceste persoane pe timpul șederii în România, activitate

vizând colaborarea acestora cu biserica evanghelică din România.

Curtea constată că în

mod greșit instanța de fond a reținut prin sentința atacată faptul că recurentul-pârât

ar fi primit recompense materiale pentru informațiile furnizate întrucât din materialul

probator administrat în cauză, nu rezultă vreo dovadă cu privire la acestea, iar

acordarea vizei pentru deplasările în străinătate sau restituirea unor cărți teologice

nu pot fi apreciate ca reprezentând recompense materiale.

Având în vedere toate

aceste considerente Înalta Curte constată că în cauză activitatea recurentului nu

poate fi încadrată ca fiind aceea de „colaborator al Securității” întrucât lipsește

elementul esențial prevăzut de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) O.U.G. nr.

24/2008 respectiv îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În consecință, reținând

că recursul declarat este fondat, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și

(2) C. proc. civ., cu majoritate, va admite recursul formulat, va modifica sentința

atacată și în fond va respinge acțiunea reclamantului C.N.S.A.S. ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate,

Admite recursul declarat

de K.H. împotriva sentinței nr. 4275 din 2 decembrie 2009 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

și în fond respinge acțiunea reclamantului C.N.S.A.S. ca neîntemeiată.

Cu opinia separată a doamnei judecător P.M.L.

în sensul respingerii recursului declarat de K.H. ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 martie

2011.