Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.02.2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 835/2013

HOTĂRÂRE
20.02.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 835/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei constată următoarele: Prin Decizia nr. 8 din 18 ianuarie 2011, Curtea de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, cererea de completare și lămurire a dispozitivului Deciziei nr. 62 din 18 octombrie 2010, pronunțată de aceeași instanță în Dosarul nr. 5259/118/2008, formulată de petenții B.Z.A. (născut H.) și J.J. (născut M.). Împotriva acestei decizii au declarat recurs B.Z.A. (născut H.) și J.J. (născut M.), înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, la data de 7 martie 2011. La 30 noiembrie 2011, Înalta Curte a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., constatând lipsa nejustificată a părților, în condițiile în care niciuna dintre acestea nu a solicitat judecata în lipsă. Dosarul a fost repus pe rol, din oficiu, la 9 ianuarie 2013, în vederea discutării perimării, în acord cu prevederile art. 252 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte constată aplicabile în cauză dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. care prevăd că orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Din redactarea textului de lege menționat, care sancționează pasivitatea procedurală a părților, reiese caracterul imperativ al excepției invocate, instanța având îndrituirea și corelativ obligația de a veghea asupra respectării dispozițiilor de ordine publică care au drept efect stingerea, dintr-o împrejurare culpabilă părții, a procesului civil.

Perimarea se înfățișează însă nu numai ca o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege dar și ca o prezumție tacită de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată, având astfel un caracter mixt. Cum în cauză dosarul a rămas în nelucrare de la 30 noiembrie 2011, data suspendării judecării cauzei pentru lipsa părților și până la 9 ianuarie 2013, data repunerii, din oficiu, a cauzei pe rol, din vina părților nefiind întocmit niciun act de procedură în termenul legal prevăzut, prin aplicarea art. 248 alin. (1) C. proc. civ., se va constata perimat recursul.

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de B.Z.A. (născut H.) și J.J. (născut M.) împotriva Deciziei nr. 8 din 18 ianuarie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2013. Procesat de GGC - GV

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-02-05
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 464/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 09 decembrie 2010, reclamanții B.Y. (H.) A. și S. (M.) Y. au declarat recurs împotriva deciziei nr. 62 din 18 octombrie 2010 a Curții de Apel Suceava - secția civilă și pentru cauze cu
ÎCCJ 2010-05-19
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3083/2010
Asupra recursului de față constată următoarele: Prin sentința nr. 1172 din 25 octombrie 2005, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins ca neîntemeiată contestația formulată de B.A., D.T., P.A., I.C., D.M.I., D.C.V. și D.M. împot
ÎCCJ 2013-11-18
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5314/2013
i ale sentinței. Împotriva acestei decizii au formulat cerere de revizuire B.M., B.C., B.G., B.L., B.D.E., B.P., B.L., B.A., B.M., B.E., C.I., C.F., C.A., C.A., C.C., C.M., C.P., C.S., C.V., C.V. și C.E.I. Dosarul a fost înregistrat pe rolu
ÎCCJ 2013-11-26
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5474/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: La data de 8 octombrie 2010, pe rolul Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost înregistrat recur
ÎCCJ 2013-06-20
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3500/2013
Asupra cauzei constată următoarele: Prin decizia nr. 3797 din 17 iunie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a respins, ca tardiv, recursul declarat de reclamantele I.M. - în nume propriu ș
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă