ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3292/2010

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 22 august 2006, reclamanții A.I. și E.P.A. au chemat în judecată pârâții Primăria și Primarul Municipiului Huși, solicitând în contradictoriu cu aceștia, restituirea în natură a imobilului situat în Huși, construcție și teren aferent, imobil ce a fost preluat abuziv de stat în baza Decretului nr. 111/1951. Prin sentința civilă nr. 2354 din 19 decembrie 2006, Tribunalul Vaslui a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților, motivându-se că nu s-a făcut dovada preluării abuzive de stat a bunului solicitat, care nu este deținut de acesta și nici nu l-a transmis actualilor săi deținători. Împotriva acestei hotărâri, comunicată la data de 25 septembrie 2007 către procuratorul reclamanților s-a declarat recurs la data de 30 octombrie 2007, cu depășirea termenului de recurs de 15 zile de la comunicare, astfel cum este prevăzut de art. 301 C. proc.

civ. Prin cererea de recurs reclamanții, prin procurator S.L., au solicitat repunerea în termenul legal de recurs, întrucât în perioada 21 septembrie 2007-15 octombrie 2007 mandatarul lor a lipsit din țară, fiind plecat la fiul său stabilit în Franța, anexând în acest sens biletul de călătorie. Înalta Curte de Casație și Justiție, referitor la cererea de repunere în termenul legal de declarare a recursului, a reținut că, potrivit art. 103 C. proc. civ., neexercitarea căii de atac a recursului trebuia să fie demonstrată de o împrejurare mai presus de voința părților, iar în 15 zile de la încetarea împiedicării trebuia declarat recursul, arătându-se totodată și motivele împiedicării.

Curtea, analizând lucrările dosarului a constatat că este dovedită doar împrejurarea că la momentul comunicării hotărârii atacate mandatarul recurenților nu se afla în țară, nu și aceea privind durata deplasării și implicit imposibilitatea exercitării căii de atac în condițiile prevăzute de art. 103, alin. (2) C. proc. civ. Astfel, Înalta Curte, față de nedovedirea momentului încetării împiedicării și a neconformării recurenților vis-a-vis de articolul invocat, a respins prin decizia civilă nr. 6166 din 22 octombrie 2008, atât cererea de repunere în termenul de recurs, cât și recursul reclamanților, prin procurator, ca tardiv, declarat împotriva deciziei civile nr. 115 din 5 septembrie 2007 a Curții de Apel Iași.

Împotriva deciziei civile nr. 6166 din 22 octombrie 2008 a Înaltei Curți, reclamanții, prin procurator S.L., au formulat cerere de revizuire, solicitând desființarea acesteia, repunerea în termenul declarării recursului și admiterea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 115 din 5 septembrie 2007 a Curții de Apel Iași, ca fiind în termen, și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. S-a invocat de mandatarul recurenților imposibilitatea declarării recursului datorită faptului că, în luna septembrie 2007 fiul său a suferit o intervenție chirurgicală în Franța, astfel încât a fost nevoit să fie alături de el căci nu se putea deplasa.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte reține următoarele: Prin sentința civilă nr. 2354 din 19 decembrie 2006, Tribunalul Vaslui a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților de restituire a imobilului din Huși, hotărâre menținută și de Curtea de Apel Iași prin decizia civilă nr. 115 din 5 septembrie 2007. Decizia Curții de Apel a fost comunicată în 25 septembrie 2007, iar recursul împotriva acesteia s-a declarat la 30 octombrie 2007. Prin decizia Înaltei Curți nr. 6166 din 22 octombrie 2008 s-a respins ca tardiv recursul reclamanților, declarat prin procurator, și cererea de repunere în termenul de recurs. Împotriva deciziei Înaltei Curți mandatarul reclamanților a formulat cerere de revizuire ce urmează a fi respinsă pentru considerentele ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 322 C. proc.

civ. se poate solicita revizuirea unei hotărâri dacă aceasta a rămas definitivă în instanța de apel, prin neapelare, sau dacă a fost dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul. Din textul citat rezultă că pentru hotărârile judecătorești pronunțate de instanțe de recurs legiuitorul a impus o condiție specială în sensul că aceste hotărâri pot forma obiect al unei cereri de revizuire numai dacă prin ele se evocă fondul cauzei. Or, instanța de recurs evocă fondul atunci când reapreciază dovezile administrate în cauză de instanțele ierarhic inferioare, precum și temeiurile de drept incidente, schimbând deci situația de fapt stabilită de instanțele ale căror hotărâri au fost casate, pronunțând o soluție proprie și diferită de cele anterior date în aceeași cauză.

În categoria hotărârilor care evocă fondul intră toate hotărârile prin care tribunalele și curțile de apel rejudecă fondul după casare. Per a contrario, nu au acest caracter și nu pot fi atacate pe calea extraordinară de atac a revizuirii hotărârile prin care s-a respins recursul, prin care s-a dispus casarea cu trimitere sau prin care recursul s-a constatat nul. În speță, prin prezenta cerere de revizuire se atacă hotărârea pronunțată de o instanță de recurs, prin care s-a respins recursul ca tardiv, neevocându-se deci fondul cauzei. Temeiul juridic al cererii de revizuire invocat este art. 322 pct. 5 C. proc. civ., iar înscrisul nou, datat 27 octombrie 2008, îl reprezintă un răspuns din partea Clinicii Medicale „La Gravette”, din Franța, prin care se certifică faptul că, S.A., fiul mandatarului reclamaților a suferit o intervenție chirurgicală în luna septembrie 2007. În drept, potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 5 teza I C. proc.

civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive „dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților”. Statuând că se poate cere revizuirea pentru motivul mai sus arătat legiuitorul s-a referit la acele înscrisuri care, nefiind cunoscute, nu au putut fi verificate de instanța care a judecat, fapt care a permis săvârșirea unei erori de fapt involuntare ce se impune a fi corectată și care este de natură să conducă la schimbarea soluției pronunțată. Textul de lege menționat nu poate fi invocat cu succes pentru a obține rejudecarea unui proces sub motiv că revizuentul ar fi omis să verifice el însuși, să facă dovada în fața instanței, în speța de față, a imposibilității exercitării unei căi de atac, atâta timp cât mandatarul revizuenților putea procura înscrisul invocat și-l puteau înfățișa instanței.

Înscrisul nou, invocat de mandatarul reclamanților, atestă intervenția chirurgicală a fiului său, suferită în cursul lunii septembrie 2007. Însă, decizia instanței de apel a fost comunicată la 25 septembrie 2007, iar recursul a fost declarat de procurator la 30 octombrie 2007. Chiar dacă am admite faptul că în perioada 21 septembrie 2007-15 octombrie 2007 procuratorul a lipsit din țară pentru a fi alături de fiul său în intervenția chirurgicală la care acesta a fost supus în Franța, nu trebuie să omitem perioada de după 15 octombrie 2007, perioadă în care acesta a rămas în pasivitate, neconformându-se dispozițiilor art. 103 C. proc. civ., respectiv obligației de a declara recurs în 15 zile de la data încetării împiedicării.

Mai mult, reclamanții, știind de imposibilitatea declarării recursului de către mandatarul lor care era în străinătate, puteau exercita calea de atac personal sau prin alt mandatar. Față de considerentele expuse mai sus, înscrisul considerat nou de mandatarul revizuenților nu mai are nicio relevanță în soluționarea speței câtă vreme recursul este tardiv, chiar dacă am admite că în perioada septembrie-octombrie 2007 procuratorul revizuenților a fost plecat din țară, aceștia aveau posibilitatea de a declara recurs personal sau prin alt mandatar, mai ales că aceștia au fost reprezentați în celelalte cicluri procesuale de avocat B.R., iar la termenul din 26 mai 2010 au fost apărați de avocat C.E.

Așa fiind, cum în cazul dedus judecății, se constată că nu sunt întrunite condițiile cerute de dispozițiile art. 322 și ale art. 322 pct. 5 C. proc. civ., prin prezenta cerere de revizuire atacându-se hotărârea pronunțată de o instanță de recurs, prin care s-a respins recursul ca tardiv, neevocându-se deci fondul cauzei, și nefiind vorba despre înscrisuri noi doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, cererea de revizuire va fi respinsă ca nefondată. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire a deciziei nr. 6166 din 22 octombrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, formulată de A.(I.)I. și E.(I.)P.A. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2010.