Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.03.2013
admis

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
21.03.2013
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 8 ianuarie 2013, petentul S.O. a solicitat strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 125/828/2011 al Judecătoriei Topoloveni. În motivarea cererii, petentul a arătat că în această cauză s-au mai formulat două cereri de strămutare care au fost respinse, apreciind că este suficientă dovada existenței unor dubii cu privire la imparțialitatea judecătorilor, aceasta fiind reflectată și în conținutul informațiilor necesare soluționării cauzei, aflate la dosar, când pentru prima dată Tribunalul Argeș concluzionează în mod favorabil. În susținerea cererii a arătat că instanța care soluționează cauza a cărei strămutare o solicită a dispus condamnarea sa în urmă cu 2 ani, hotărâre care a rămas definitivă ulterior.

Între acea infracțiune și infracțiunea care face obiectul prezentei judecăți există o legătură, după cum arată și parchetul. Magistratul care instrumentează această cauză este o persoană care s-a aflat în raporturi de subordonare cu procurorul care a dispus trimiterea sa în judecată. Nu în ultimul rând a arătat că instanța de judecată, fără a extinde cercetările ori procesul penal, a propus obiective la expertiza ce urma să se efectueze în cauză care nu au nici o legătură cu infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată. În concluzie, a solicitat admiterea cererii de strămutare și judecarea cauzei la oricare altă instanță pe care o va stabili înalta Curte de Casație și Justiție.

În cuprinsul informațiilor comunicate de Tribunalul Argeș se prezintă etapele pe care le-a parcurs dosarul a cărui strămutare s-a solicitat și motivele cererii de strămutare, apreciindu-se că deși la nivelul Judecătoriei Topoloveni există premisele unei juste soluționări a cauzei, pentru a înlătura orice suspiciune asupra modului de soluționare a cauzei și pentru a nu plana nici o bănuială asupra înfăptuirii actului de justiție, se consideră că în beneficiul părților și al justiției în sine este de preferat strămutarea cauzei.

Examinând actele și lucrările dosarului în raport cu motivele cererii de strămutare și cu informațiile comunicate, Înalta Curte va admite cererea, având în vedere considerentele care urmează: Deși nu s-au identificat indicii că judecarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 125/828/2011 al Judecătoriei Topoloveni nu s-ar realiza în condiții de obiectivitate și imparțialitate, totuși, pentru înlăturarea oricăror suspiciuni și în vederea asigurării dreptului la un proces echitabil, Înalta Curte va admite cererea de strămutare și va dispune strămutarea judecării cauzei la Judecătoria Curtea de Argeș, menținând actele îndeplinite în fața instanței de la care s-a strămutat judecarea cauzei.

H O T Ă R Ă Ș T E Admite cererea formulată de petentul S.O. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 125/828/2011 al Judecătoriei Topoloveni. Strămută judecarea cauzei la Judecătoria Curtea de Argeș. Menține actele îndeplinite la instanța de la care s-a strămutat cauza. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 martie 2013. Procesat de GGC - DG

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-03-21
0,94
ÎCCJ, Secția penală
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 9 ianuarie 2013, petentul J.H. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 3112/268/2012 al Judecătoriei Odorheiu Secuiesc la
ÎCCJ 2012-11-02
0,94
ÎCCJ, Secția penală
obligați să fie imparțiali indiferent de calitatea sau statutul părților. Se apreciază că la nivelul Judecătoriei Câmpulung există premisele unei juste soluționări a cauzei însă, având în vedere situația existentă pentru a înlătura orice su
ÎCCJ 2012-12-05
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă
Se ia în examinare cererea de strămutare formulată de petenții P.R.M. și T.D.C.. La apelul nominal răspund petenții reprezentați de avocat D.M., lipsind intimații Comisia locală de fond funciar a orașului Topoloveni și Comisia județeană de
ÎCCJ 2013-03-27
0,94
ÎCCJ, Secția penală
., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174, 175 alin. (1) lit. a), i) C. pen., în favoarea Tribunalului Argeș. Tribunalul Argeș, prin sentința penală nr. 18/MF din 6 decembrie 2012, în baza art. 42 raportat l
ÎCCJ 2012-04-23
0,94
ÎCCJ, Secția penală
făptuirii actului de justiție, consideră că în beneficiul părților și al justiției în sine este de preferat strămutarea dosarului. S-a mai precizat în referatul de informare că referitor la susținerea petiționarei s-a întocmit referat de că
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă