ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1917/2007

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de

ședință din 23 martie 2007 pronunțată în dosarul nr. 32

896/3/2006 al Curții de Apel București, secția I penală, în

baza art. 300

2

și art. 160

b

alin. (1) și (3) C.

proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului B.P.,

constatându-se că această măsură este legală și

temeinică.

Instanța investită

cu soluționarea apelului a reținut că se impune menținerea

arestării preventive luate față de inculpat, întrucât temeiurile

care au determinat această măsură nu s-au modificat și nici

nu au intervenit temeiuri noi care să justifice revocarea sa iar

lăsarea în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică în

raport de natura infracțiunii pentru care inculpatul este trimis în

judecată, tentativă la omor calificat, și de împrejurarea

că tulburarea organică de personalitate cu care a fost diagnosticat,

pe fondul toxietilic, creează un sentiment de insecuritate în rândul

familiei și al societății.

Împotriva acestei încheieri a

declarat recurs inculpatul B.P., solicitând, prin intermediul

apărătorului desemnat din oficiu, revocarea măsurii

arestării preventive deoarece nu există date că lăsarea sa

în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.

Examinând încheierea

atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că

recursul este nefondat.

Inculpatul a fost trimis în

judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175

lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) – art. 76 lit.

a C. pen., fiind condamnat în primă instanță prin sentința

penală nr. 86 din 25 ianuarie 2007 a Tribunalului București, secția

a II-a penală, la o pedeapsă de 4 ani închisoare, menținându-se starea

de arest a acestuia.

Astfel, cum în mod just a

reținut, Curtea de Apel București, temeiurile care au determinat

luarea și ulterior prelungirea măsurii arestării preventive a

inculpatului nu au încetat să existe și, mai mult, acesta a fost condamnat

de instanța de fond. Față de gravitatea faptei și de

împrejurările în care a fost comisă, în mod corect, instanța de

apel a apreciat că sunt probe certe, în înțelesul art. 148 lit. f) C.

proc. pen., astfel cum a fost modificat, că lăsarea în libertate a

inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică iar temeiurile

care au determinat această măsură nu s-au modificat sau încetat.

În consecință,

recursul declarat de inculpat împotriva încheierii pronunțată de

Curtea de Apel București urmează a fi respins ca nefondat, în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurentul - inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul B.P. împotriva încheierii din 23 martie 2007 a

Curții de Apel București, secția I penală,

pronunțată în dosarul nr. 32896/3/2006 (nr. vechi 800/2007).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 140 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40

lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică azi 6 aprilie 2007.