ÎCCJ, Secția penală

I. La data de 29 octombrie 2012, s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Militar Timișoara, sub nr. 22/751/2012, cererea de reabilitare judecătorească formulată de petentul D.I. pentru condamnarea la pedeapsa rezultantă de 6 (șase) ani și 6 luni închisoare cu executarea pedepsei în condițiile art. 64-71 C. pen., dispusă prin Sentința penală nr. 80 din 4 iunie 1996 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București în Dosarul nr. 137/1996, definitivă prin Decizia penală nr. 34 din 23 iunie 1997 a Curții Supreme de Justiție, secția militară.

Prin Sentința penală nr. 33 din 13 noiembrie 2012, Tribunalul Militar Timișoara, în baza art. 42 C. proc. pen. a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect cererea de reabilitare judecătorească formulată de petent, în favoarea Tribunalului Mehedinți.

În considerentele hotărârii s-a arătat că Tribunalul Militar Timișoara nu este instanță competentă material să soluționeze cererea de reabilitare, competența revenind, alternativ Tribunalului Militar Teritorial București - ca instanță care a judecat în primă instanță condamnarea pentru care se cere reabilitarea - sau Tribunalul Mehedinți - ca instanță corespunzătoare în grad, în circumscripția căreia domiciliază condamnatul.

De asemenea, instanța militară a hotărât faptul că Tribunalul Mehedinți este instanța competentă să soluționeze cererea apreciind că petentul nu va fi nevoit să se deplaseze într-o altă localitate decât cea de domiciliu, soluționarea cauzei putându-se face cu celeritate.

II. Urmare a pronunțării acestei soluții, la data de 21 noiembrie 2012 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Mehedinți, Dosarul nr. 10718/101/2012, având ca obiect cererea de reabilitare formulată de petentul D.I.

Tribunalul Mehedinți, prin Sentința penală nr. 242 din 21 decembrie 2012, în temeiul art. 39 alin. (1) și (3) C. proc. pen. a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Mehedinți și în temeiul art. 42 raportat la art. 494 C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a cauzei privind cererea de reabilitare judecătorească formulată de petent, în favoarea Tribunalului Militar Teritorial.

În considerentele hotărârii s-a arătat că Tribunalul Mehedinți nu este instanța competentă să soluționeze prezenta cerere de reabilitare judecătorească, făcând referire la dispozițiile art. 494 C. proc. pen. și la Decizia nr. 83/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, publicată în M.Of. nr. 780 din 21 noiembrie 2008, s-a statuat că în caz de modificare a normelor de competență, cererea de reabilitare va fi soluționată de instanța competentă să judece cauza în prima instanță, potrivit legii în vigoare la momentul introducerii cererii de reabilitare.

A mai arătat că petentul D.I. a fost condamnat de Tribunalul Militar Teritorial, pentru infracțiunile comise în calitate de militar și în legătură cu serviciul.

III. Urmare a pronunțării acestei soluții, la data de 10 ianuarie 2013 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Militar Teritorial București, cauza cu nr. 2/753/2013 având ca obiect cererea de reabilitare judecătorească formulată de petentul D.I.

În cererea formulată, petentul condamnat a solicitat instanței să dispună reabilitarea sa față de pedeapsa rezultantă de 6 (șase) ani și 6 luni închisoare cu executarea pedepsei în condițiile art. 64 - 71 C. pen., dispusă prin Sentința penală nr. 80 din 4 iunie 1996 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București în Dosarul nr. 137/1996, definitivă prin Decizia penală nr. 34 din 23 iunie 1997 a Curții Supreme de Justiție, secția militară, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită prev. de art. 254 alin. (2) C. pen., călcare de consemn prev. de art. 333 alin. (1) C. pen. și complicitate la infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 68 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 56/1992, cu aplicarea art. 33-34 C. pen. și art. 35 C. pen.

În motivarea cererii sale, petentul condamnat a precizat că a executat pedeapsa aplicată în perioada 9 februarie 1996 - 29 ianuarie 1999, iar de la data executării și până în prezent nu a mai suferit alte condamnări, a avut o bună conduită în societate și în familie, a avut asigurată existența prin muncă onestă și a achitat în totalitate despăgubirile civile și cheltuielile judiciare la plata cărora a fost obligat.

În susținerea cererii formulate, petentul condamnat D.I. a depus la dosarul cauzei cazierul judiciar, copiile unor chitanțe privind plata despăgubirilor civile și a cheltuielilor judiciare ce rezultă din hotărârea de condamnare, o copie a cărții sale de identitate, o caracterizare de la locul unității de muncă unde lucrează în prezent, precum și o copie a unui bilet de liberare cu nr. 1133/1999 din data de 29 ianuarie 1999 (filele 2-11 - Dosar nr. 33/751/2012 al Tribunalului Militar Timișoara).

La termenul din 23 ianuarie 2012, procurorul militar a invocat excepția de necompetență după calitatea persoanei a instanței cu declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți, susținând faptul că excepția de necompetență a instanței este întemeiată pe disp. art. 39 C. proc. pen., art. 494 alin. (1), teza I C. proc. pen. cu referire la Decizia nr. 83 din 10 decembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, raportat la art. 35 alin. (1) și 2 C. proc. pen.

IV. Reținând că instanța corespunzătoare celei care a judecat în primă instanță nu poate fi decât aceea care, la data introducerii cererii prin care se solicită reabilitarea, este competentă să judece în primă instanță infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat, prin Sentința nr. 1 din 23 ianuarie 2013. Tribunalul Militar Teritorial București în temeiul disp. art. 39 alin. (1) și 3 C. proc. pen., a admis excepția de necompetență după calitatea persoanei a Tribunalului Militar Teritorial București, în temeiul art. 42 C. proc. pen. raportat la art. 494 C. proc. pen., cu aplicarea Deciziei nr. LXXXIII (83) din 10 decembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, a declinat competența de soluționare a cauzei privind cererea de reabilitare judecătorească formulată de petentul D.I. pentru condamnarea la pedeapsa rezultantă de 6 (șase) ani și 6 (șase) luni închisoare cu executarea pedepsei în condițiile art. 64 - 71 C. pen., dispusă prin Sentința penală nr. 80 din 4 iunie 1996 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București în Dosarul nr. 137/1996, definitivă prin Decizia penală nr. 34 din 23 iunie 1997 a Curții Supreme de Justiție, secția militară, în favoarea Tribunalului Mehedinți.

În temeiul art. 43 alin. (2) C. proc. pen., a constatat ivit conflictul negativ de competență, astfel că a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, căreia i s-a trimis dosarul pentru soluționarea acestui conflict.

Analizând actele aflate la dosar, Înalta Curte constată că prin Sentința penală nr. 80 din 4 iunie 1996 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București în Dosarul nr. 137/1996, inculpatul sg. maj. (r) D.I.  a fost condamnat la:

- 6 (șase) ani închisoare, interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a)-c C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani în condițiile art. 66 C. pen. și degradarea militară pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254 C. pen.;

- 7 (șapte) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de călcare de consemn, prev. de art. 333

alin. (1) C. pen.;

- 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 68 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 56/1992.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., 34 lit. a) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 (șase) ani închisoare, pe care a sporit-o cu 6 (șase) luni, astfel că execută 6 (șase) ani și 6 (șase) luni închisoare, interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a)-c) C. pen. pe o perioadă de 3 (trei) ani în condițiile art. 66 C. pen. și degradarea militară. Pe perioada indicată de art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 C. pen. S-a menținut arestarea inculpatului D.I. și s-a dedus din pedeapsa aplicată pentru acesta, durata arestării preventive de la 9 februarie 1996 la zi. În baza art. 254 alin. (3) C. pen. a fost obligat inculpatul D.I. la 50 (cincizeci) D.M. sau echivalentul în lei la cursul oficial al Băncii Naționale a României - de la data executării plății, cu titlul de confiscare specială. A fost obligat inculpatul D.I. la 100.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În fapt, s-a reținut că inculpatul sg. maj. D.I. a fost încadrat la U.M. 0589 Orșova, desfășurându-și activitatea la data faptelor care fac obiectul cauzei, la Postul de Grăniceri Dubova, jud. Mehedinți. La acea dată, inculpatul avea calitatea de militar și îndeplinea funcția de ofițer de serviciu pe unitate, când a permis unor persoane civile, contra unor sume de bani, să treacă fraudulos frontiera de stat a României de-a latul fluviului Dunărea, cu o barcă, în Iugoslavia.

Prin Decizia penală nr. 67 din 8 octombrie 1996 pronunțată de Curtea Militară de Apel, în Dosarul nr. 49/1996, s-a respins apelul inculpatului sg. maj. (r) D.I.

S-a dedus din pedeapsa aplicată acestui inculpat, durata detenției de la 9 februarie 1996 la zi.

Prin Decizia penală nr. 34 din 23 iunie 1997 a Curții Supreme de Justiție, secția militară (Înalta Curte de Casație și Justiție), în Dosarul nr. 12/1997, s-a respins recursul declarat de inculpatul sg. maj. D.I. și s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenției de la 9 februarie 1996 la zi.

Potrivit art. 494 C. proc. pen., „competentă să se pronunțe asupra reabilitării judecătorești este fie instanța care a judecat în prima instanță cauza în care s-a pronunțat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fie instanța corespunzătoare în a cărei rază teritorială domiciliază condamnatul”.

În aceeași ordine de idei, se mai reține că prin Decizia nr. LXXX111(83) din 10 decembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite - Dosar nr. 57/2007 - Publicat în M. Of., Partea I nr. 780 din 21 noiembrie 2008, a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor art. 494 fraza I C. proc. pen., referitoare la instanța competentă să se pronunțe asupra reabilitării judecătorești în situația în care, prin schimbarea normelor legale de competență, instanța care a judecat cauza în prima instanță nu mai are această competență în momentul introducerii cererii și a stabilit că: „În caz de modificare a normelor de competență, cererea de reabilitare va fi soluționată de instanța competentă să judece cauza în primă instanță, potrivit legii în vigoare la momentul introducerii cererii”.

Mai este de observat și faptul că petentul a fost condamnat pentru infracțiuni care au avut legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în cadrul Postului de Grăniceri Dubova al Poliției de Frontieră Orșova, județul Mehedinți, care la data săvârșirii faptelor inculpatul avea calitatea de militar, dar prin emiterea Ordonanței de Urgență nr. 104 din 27 iunie 2001, aprobată și modificată prin Legea nr. 81/2002 și alte legi ulterioare, Poliția de Frontieră Română face parte din Ministerul Administrației și Internelor și este instituția specializată a statului care exercită atribuțiile ce îi revin cu privire la supravegherea și controlul trecerii frontierei de stat, iar polițistul de frontieră este funcționarul public cu statut special, înarmat, care poartă, de regulă, uniforma și exercită atribuțiile stabilite prin lege în sarcina Poliției de Frontieră Română.

Mai mult, prin legea de funcționare și organizare a Poliției de Frontieră Române, polițiștilor de frontieră le sunt aplicabile prevederile Legii privind statutul polițistului, care prevede că în cazul efectuării supravegherii urmăririi penale și judecării în fond a infracțiunilor săvârșite de polițiști, competența revine parchetelor de pe lângă tribunale și tribunalelor.

Așa fiind, instanța corespunzătoare celei care a judecat în primă instanță nu poate fi decât aceea care, la data introducerii cererii prin care se solicită reabilitarea, este competentă să judece în primă instanță infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat.

Pe cale de consecință, prin coroborarea textelor de lege anterior menționate, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul D.I., în favoarea Tribunalului Mehedinți, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Onorariul de avocat, pentru apărarea din oficiu a petentului condamnat, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul D.I. în favoarea Tribunalului Mehedinți, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru petiționarul condamnat, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 18 aprilie 2013.

Procesat de GGC - DG