ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.02.2020

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
26.02.2020
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 471 din data de 20 august 2019 pronunțată în Dosarul nr. x/2019 Judecătoria Sectorului 6 București, în baza art. 47 alin. (1) din C. proc. pen., a admis excepția necompetenței materiale, invocată de instanță.

În baza art. 529 din C. proc. pen., a declinat către Tribunalul Militar București competența de soluționare a cererii de reabilitare, formulate de petentul A.

Pentru a se pronunța în acest sens, Judecătoria Sectorului 6 București a reținut că prin cererea din data de 27 mai 2019, condamnatul A. a solicitat reabilitarea judecătorească cu privire la Sentința penală nr. 491 din 26 noiembrie 1999.

Judecătoria a constatat că din copia cazierului judiciar rezultă că petentul A. a fost condamnat prin Sentința penală nr. 491 din 26 noiembrie 1999 pronunțată de Tribunalul Militar București.

Din copia acestei sentințe penale rezultă că la data săvârșirii infracțiunii pentru care a fost condamnat A. avea calitatea de militar.

De asemenea, s-a apreciat că, în conformitate cu art. 529 din C. proc. pen., din punct de vedere material, competentă să se pronunțe asupra reabilitării judecătorești este fie instanța care a judecat în primă instanță cauza în care s-a pronunțat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fie instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție domiciliază condamnatul.

S-a mai arătat că potrivit Deciziei nr. 83/2007 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, dispozițiile art. 494 teza I din C. proc. pen. anterior se interpretează în sensul că în caz de modificare a normelor de competență, cererea de reabilitare va fi soluționată de instanța competentă să judece cauza în primă instanță, potrivit legii în vigoare la momentul introducerii cererii.

Judecătoria a mai susținut că, potrivit art. 37 alin. (1) din C. proc. pen., tribunalul militar judecă în primă instanță toate infracțiunile comise de militari până la gradul de colonel inclusiv, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe. Instanța a reținut că gradul petentului (plutonier) era inferior celui de colonel, acesta făcând parte din corpul subofițerilor.

În esență, s-a apreciat că cererea de reabilitare a inculpatului, militar la data săvârșirii faptei, este de competența tribunalului militar, iar nu a judecătoriei, ca instanță civilă.

În acest sens, instanța a mai arătat că nu prezintă relevanță că la data săvârșirii faptei inculpatul era polițist, iar începând cu anul 2002 poliția a fost demilitarizată. Pentru stabilirea competenței, trebuie să se determine ce instanță este competentă, în prezent, să judece infracțiunile de înșelăciune și fals în înscrisuri oficiale săvârșite de militari, cu grad inferior celui de colonel, iar nu modalitatea în care o persoană accede în prezent în corpul militarilor.

Prin Sentința penală nr. 3 din data de 16 ianuarie 2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2019 Tribunalul Militar București, în baza art. 47 din C. proc. pen. raportat la art. 529 teza I din C. proc. pen., a admis excepția necompetenței materiale și după calitatea persoanei a Tribunalului Militar București, excepție invocată din oficiu.

În baza art. 50 alin. (1) din C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a cererii de reabilitare formulată de petentul A. în favoarea Judecătoriei Sector 6 București.

A fost constatată existența conflictului negativ de competență.

În baza art. 51 alin. (2) din C. proc. pen., s-a dispus înaintarea dosarului cauzei instanței superioare comune - Înalta Curte de Casație și Justiție - în vederea soluționării conflictului negativ de competență ivit.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Militar București a reținut, în esență, că potrivit art. 529 din C. proc. pen., competentă să se pronunțe asupra reabilitării judecătorești este fie instanța care a judecat în primă instanță cauza în care s-a pronunțat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fie instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție domiciliază condamnatul sau în care a avut ultimul domiciliu, dacă la data introducerii cererii domiciliază în străinătate.

S-a arătat că textul art. 529 din C. proc. pen. trebuie să fie interpretat în sensul că soluționarea cererii de reabilitare este de competența instanței care a judecat în primă instanță cauza în care s-a pronunțat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, dacă cel condamnat domiciliază în circumscripția acestei instanțe; în cazul în care cel condamnat locuiește în altă localitate, competentă este instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție domiciliază condamnatul.

Dacă judecata în primă instanță a fost de competența unei instanțe militare, prin "instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție domiciliază condamnatul" se înțelege instanța civilă corespunzătoare în grad.

S-a menționat că, în speță, petentul condamnat are domiciliul în București, localitate care se află în circumscripția Tribunalului Militar București (cu denumirea anterioară Tribunalul Militar Teritorial București), instanța care a judecat în primă instanță cauza în care s-a pronunțat condamnarea pentru care se cere reabilitarea și, ca atare, această instanță ar trebui să soluționeze cererea de reabilitare judecătorească.

Însă, prin Decizia nr. LXXXIII (83) din 10 decembrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, a admis recursul în interesul legii și a stabilit că:

"Dispozițiile art. 494 teza I din C. proc. pen. (1968-nn.) se interpretează în sensul că: În caz de modificare a normelor de competență, cererea de reabilitare va fi soluționată de instanța competentă să judece cauza în primă instanță, potrivit legii în vigoare la momentul introducerii cererii.

Textul art. 494 din C. proc. pen. anterior a fost preluat în art. 529 din C. proc. pen., în noua reglementare adăugându-se în final sintagma "sau în care a avut ultimul domiciliu, dacă la data introducerii cererii domiciliază în străinătate", astfel că Decizia nr. LXXXIII (83) din 10 decembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite își păstrează actualitatea și în ceea ce privește dispozițiile art. 529 teza I din C. proc. pen.

S-a mai arătat că la data săvârșirii infracțiunilor petentul condamnat A. era polițist în cadrul secției 22 București, având gradul de plutonier, infracțiunile săvârșite de acesta fiind judecate în primă instanță de Tribunalul Militar București

Ulterior hotărârii de condamnare, dispozițiile C. proc. pen. 1968 au suferit modificări substanțiale prin intrarea în vigoare a Legilor nr. 281/2003 și 356/2006, dar și ca urmare a hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului - Maszni contra României, tribunalul militar fiind competent să judece în primă instanță infracțiunile prevăzute în art. 331 - 352 din C. pen. (1969), precum și alte infracțiuni săvârșite în legătură cu serviciul, comise de militari până la gradul de colonel inclusiv, cu excepția celor date în competența altor instanțe; în caz de conexitate sau indivizibilitate, dacă dintre instanțe una este civilă, iar alta militară, competența revenea instanței civile.

În speță s-a apreciat că infracțiunile de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (3) C. pen. anterior, fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. anterior și uz de fals, prev. de art. 291 C. pen. anterior, săvârșite de către inculpatul plutonier rez. A., sunt de competența de primă instanță a unei instanțe civile - Judecătoria Sectorului 6 București.

Astfel, s-a arătat că Judecătoria Sectorului 6 București este instanța competentă din punct de vedere material și după calitatea persoanei, dar și din punct de vedere teritorial, să judece cauza în primă instanță, potrivit legii în vigoare la momentul introducerii cererii.

*

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 21 februarie 2020, fiind stabilit termen pentru soluționare la data de 26 februarie 2020, cu citarea petentului și asigurarea apărării.

Examinând conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Sectorului 6 București și Tribunalul Militar București, referitor la competența de soluționare a cererii de reabilitare judecătorească formulată de petentul A., Înalta Curte, în temeiul art. 51 din C. proc. pen., constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Sectorului 6 București, pentru următoarele considerente:

La data de 27 mai 2019 pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București a fost înregistrată cererea de reabilitare judecătorească formulată de petentul A., întemeiată pe dispozițiile art. 166 alin. (1) lit. a) din C. pen.

Conform art. 166 alin. (1) lit. a) din C. pen., condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanță, după împlinirea unui termen de 4 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, dar care nu depășește 5 ani.

În ceea ce privește instanța competentă, dispozițiile art. 529 teza I din C. proc. pen. prevăd expres că este competentă să se pronunțe asupra reabilitării judecătorești instanța care a judecat în primă instanță cauza în care s-a pronunțat condamnarea pentru care se cere reabilitarea.

Singura condiție care trebuie îndeplinită este ca instanța sesizată să fie cea care a pronunțat în primă instanță condamnarea pentru care se cere reabilitarea, cu excepția situației în care se schimbă normele de competență.

Cu privire la existența unei practici neunitare în ceea ce privește instanța competentă să se pronunțe asupra reabilitării judecătorești în situația în care, prin schimbarea normelor legale de competență, instanța care a judecat cauza în primă instanță nu mai are această competență în momentul introducerii cererii, a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, care, prin Decizia nr. LXXXIII (83) din data de 10 decembrie 2007 (publicată în M. Of. nr. 780 din 21 noiembrie 2008), a statuat că dispozițiile art. 494 teza I din C. proc. pen. anterior (corespondent cu art. 529 teza I din C. proc. pen. actual) se interpretează în sensul că: În caz de modificare a normelor de competență, cererea de reabilitare va fi soluționată de instanța competentă să judece cauza în primă instanță, potrivit legii în vigoare la momentul introducerii cererii.

Această decizie a instanței supreme rămâne obligatorie pentru instanțe în condițiile în care dispozițiile legale actuale nu conțin modificări de natură să afecteze aplicabilitatea acesteia.

Suplimentar este avută în vedere calitatea petentului la data formulării cererii de reabilitare.

Astfel, evaluând actele și lucrările dosarului se reține că la data săvârșirii infracțiunilor petentul A. era polițist în cadrul secției 22 București, având gradul de plutonier.

Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2002 privind Statutul Polițiștilor gradele militare ale polițiștilor au fost echivalate cu gradele profesionale, conform pregătirii și studiilor fiecăruia.

Potrivit art. 37 alin. (1) din C. proc. pen., tribunalul militar judecă în primă instanță toate infracțiunile comise de militari până la gradul de colonel inclusiv, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe.

Potrivit art. 35 din C. proc. pen., judecătoria judecă în primă instanță toate infracțiunile, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol judecătoria soluționează și alte cauze anume prevăzute de lege.

Din examinarea dispozițiilor legale menționate, Înalta Curte constată că petentul A. nu mai are în prezent calitatea de militar, astfel că instanța căreia i-ar reveni competența materială să judece cauza în primă instanță este instanța civilă, respectiv Judecătoria Sectorului 6 București (instanța de la domiciliul petentului).

Relevantă în același sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Încheierea nr. 1555 din 5 octombrie 2009, www.x.ro) care arată că "instanța civilă în a cărei rază teritorială domiciliază condamnatul, competentă să judece în primă instanță cauza la momentul introducerii cererii, este instanța competentă să soluționeze cererea de reabilitare a condamnatului care nu are calitatea de militar, chiar dacă instanța ce a judecat în primă instanță cauza în care s-a pronunțat condamnarea este o instanță militară".

Pentru considerentele expuse, în baza art. 51 alin. (6) raportat la art. 529 coroborat cu art. 35 din C. proc. pen., Înalta Curte urmează să stabilească competența de soluționare a cauzei având ca obiect cererea de reabilitare judecătorească formulată de petentul A. în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (3) și alin. (6) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare, precum și onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, vor rămâne în sarcina statului.

Stabilește competența de soluționare a cauzei având ca obiect cererea de reabilitare judecătorească formulată de petentul A. în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, instanță căreia i se trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare, precum și onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26 februarie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-06-23
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 23 iunie 2021 Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 512 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București s-a admis excepți
ÎCCJ 2022-05-04
0,95
ÎCCJ, Secția penală
i a instanțelor militare este determinată de săvârșirea infracțiunii de către o persoană care exercită o funcție militară în mod efectiv. În mod similar, disp. art. 39 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. pen., care atribuie curții militare com
ÎCCJ 2020-06-25
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Deliberând asupra conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Oravița și Tribunalul Militar Timișoara constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 40 din 11.03.2020 pronunțată de Judecătoria Oravița în Dosarul nr. x/2020, în
ÎCCJ 2019-12-30
0,95
ÎCCJ, Secția penală
anulare prevăzut de art. 426 lit. e) din C. proc. pen., a solicitat anularea Sentinței penale nr. 365/F din data de 09 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, s
ÎCCJ 2019-10-02
0,95
ÎCCJ, Secția penală
dispozițiile art. 4251 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, s-a constatat că în cauză calea de atac exercitată de petentă poate fi calificată ca ap
Sursă