ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 98/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 98/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând

asupra contestației în anulare formulată de Z.V. împotriva deciziei penale nr. 235

din 25 ianuarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în

dosarul penal nr. 530/83/2009, constată următoarele:

Prin decizia

penală nr. 235 din 25 ianuarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție a admis recursurile declarate de inculpatul Z.V. și de părțile civile

M.L.M., M.G.P., M.T.V.L. A casat decizia penală nr. 23/ A din 20 aprilie 2010 a

Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în întregime și

sentința penală nr. 241 din 24 noiembrie 2009 a Tribunalului Satu Mare numai

sub aspectul laturii civile. A menținut latura penală a sentinței penale nr. 241

din 24 noiembrie 2009 a Tribunalului Satu Mare. A obligat inculpatul la plata

sumei de 8583 lei cu titlu de daune materiale către partea civilă M.L.M. A obligat

inculpatul la plata daunelor morale după cum urmează: 20.000 lei către partea

civilă M.L.M. și câte 30.000 lei către părțile civile M.G.P. și M.T.V.L. A

menținut celelalte dispoziții. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a

recurentului inculpat, în sumă de 200 lei, s-a plătit din fondul Ministerului

Justiției.

Pentru a

pronunța decizia penală nr. 235 din 25 ianuarie 2011, Înalta Curte de Casație

și Justiție a reținut că prin sentința penală nr. 241 din 24 noiembrie 2009

Tribunalul Satu Mare l-a condamnat pe inculpatul Z.V., la o pedeapsă de 7 ani

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a II-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor

calificat, prevăzută de art. 174 și 175 lit. i) C. pen.

Inculpatul a

fost obligat să plătească părților civile suma de 88583 lei din care 8583 lei

despăgubiri materiale și 80000 lei daune morale.

Pentru a hotărî

astfel, Tribunalul a reținut că, în seara zilei de 28 iunie 2008, victima M.V. a

venit de mai multe ori în barul „L.I.” unde a consumat băuturi alcoolice, fără

a se afla în stare de ebrietate. În jurul orei 24,00, reține instanța de fond, a

intrat în bar inculpatul Z.V. care a comandat o cafea și s-a așezat la masă. în

jurul aceleiași ore a intrat în bar și victima M.V., însoțit de un câine. Victima

a comandat un coniac și s-a așezat la o altă masă. La scurt timp după aceea a

intrat în bar martora A.M.A. și aceasta împreună cu barmana s-au așezat la

discuții pe scaunele din fața barului. Victima M.V. a încercat de mai multe ori

să intre în vorbă cu inculpatul Z., dar acesta l-a ignorat, jucându-se cu un

telefon mobil. Acest lucru l-a înfuriat pe M.V. care s-a luat la ceartă cu

inculpatul, altercația lor petrecându-se în prezența barmanei și a martorei A.

La un moment dat M.V: s-a ridicat și a intenționat să plece și atunci

inculpatul Z. s-a oferit să-i facă o poză. Victima i-a spus că stă. Inculpatul

i-a spus atunci „a, tu nu te temi, că ai câine”, însă M. a înțeles că

inculpatul la făcut pe el câine și s-a îndreptat spre inculpat cu intenția de

a-l lovi sau împinge. Nu a apucat însă decât să-l prindă pe inculpat de bărbie,

deoarece acesta s-a smucit și a scăpat din mâna lui M. A luat apoi un scaun de

lângă masă și cu muchia acestuia i-a aplicat o lovitură în cap. MV. a căzut

între aparatele de jocuri mecanice. Martora L.N. a adus un lighean cu apă și

l-au stropit pe M.V. pe față încercând să-l readucă în simțiri. Deoarece M.V. nu-și

revenea inculpatul Z. a chemat ambulanța și M.V. a fost transportat la Spitalul

Județean Satu Mare iar de acolo la Spitalul Județean Baia Mare unde a fost

operat de urgență, dar la data de 29 iunie victima a decedat.

Potrivit

raportului constatator medico-legal întocmit de S.M.L.J. Baia Mare moartea

victimei a fost violentă și a fost consecința hemoragiei și contuziilor

cerebrale cu fractura oaselor craniului. Leziunile tanato - generatoare s-au

putut produce prin lovire, cădere în cadrul unei heteroagresiuni. Moartea

datează din 29 iunie 2008.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel inculpatul și părțile civile.

Prin decizia

penală nr. 23/ A din 20 aprilie 2010, Curtea de Apel Oradea a respins, ca

nefondate, apelurile penale declarate de părțile civile M.L.M., M.G.P. și M.T.V.

și a admis apelul declarat de inculpatul Z.V., împotriva sentinței penale nr. 241

din 24 noiembrie 2009 a Tribunalului Satu Mare, pe care a desființat-o în

sensul că au fost înlăturate dispozițiile art. 74 alin. (l) lit. a) C. pen., aplicate

inculpatului cu titlu de circumstanță atenuantă, reținând în favoarea acestuia

circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (2) C. pen.

Au fost

menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Pentru a decide astfel,

Curtea de Apel Oradea a reținut că apelul părților civile privește majorarea

spre limita maximă a pedepsei aplicate inculpatului de către prima instanță, pe

motiv că, în mod greșit a fost reținută în favoarea inculpatului circumstanța

atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) și art. 76 C. pen., întrucât la dosar nu

există nici o probă din care să rezulte conduita bună a inculpatului anterior

săvârșirii faptei. Astfel cum s-a arătat în decizie, dată fiind fapta reținută

în sarcina inculpatului, nu se justifică reținerea acestei circumstanțe

atenuante, constând în comportamentul acestuia înainte de săvârșirea faptei,

lipsa antecedentelor penale, instanța de apel a înlăturat această circumstanță.

Cu toate acestea, apelul părților civile nu poate fi admis pentru acest temei,

întrucât, instanța de apel a reținut în favoarea inculpatului o altă

circumstanță atenuantă, prevăzută de art. 74 alin. (2) C. pen.

Referitor la

apelul inculpatului s-a apreciat că este fondat doar în ceea ce privește

circumstanțele atenuante reținute în cauză. Astfel, dată fiind fapta reținută

în sarcina inculpatului, omor calificat, lipsa antecedentelor penale și

comportarea bună înainte de comiterea faptei nu justifică reținerea acestei

circumstanțe atenuante. Curtea a apreciat că este necesară reținerea unei alte

circumstanțe atenuante decât cea reglementată de art. 74 alin. (l) lit. c) C. pen.

și anume cea privitoare la comportamentul victimei, care, pe fondul consumului

de băuturi alcoolice, devenea agresiv, relevante, în acest sens, fiind

declarația martorei L.N., barmana localului, care arată că M., respectiv

victima era o fire certăreață, „tot timpul făcea scandal la bar„ precum și

declarația martorei A.M.A. care susține că victima a crezut că inculpatul o

insultă și s-a îndreptat spre acesta, fapt care coincide cu declanșarea

incidentului care a culminat cu aplicarea de către inculpat a unei lovituri cu

scaunul în zona capului. Din cele două declarații date de cele două martore

oculare rezultă că incidentul s-a produs datorită comportamentului șicanator al

victimei, fără a fi însă în prezența stării de provocare, nefiind îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs inculpatul și părțile civile. Examinând

recursurile declarate prin prisma cazurilor de casare invocate, Înalta Curte a

constatat că acestea sunt fondate numai sub aspectul laturii civile. Cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., este incident în

situația în care au fost aplicate pedepse greșit individualizate în raport cu

prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Înalta Curte a

constatat că pedeapsa aplicată inculpatului Z.V. este just individualizată în

raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., dar și cu

respectarea prevederilor art. 52 C. pen., ținându-se seama de împrejurările

comiterii faptei, de forma de vinovăție, de urmarea produsă și de

circumstanțele de ordin personal ale inculpatului.

Astfel, s-a

aplicat inculpatului o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege pentru

fapta săvârșită, urmare a reținerii de circumstanței atenuante prevăzute de art.

74 alin. (2) C. pen., iar ca modalitate de executare s-a stabilit privarea de

libertate și nu se justifică reducerea pedepsei sub valoarea stabilită de

instanța de fond, tocmai pentru ca sancțiunea aplicată să-și atingă dublul

scop, educativ și represiv.

Cât privește

solicitarea inculpatului de a se analiza posibilitatea aplicării prevederilor art.

320

1

C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că nu este posibilă

judecarea inculpatului recurent în baza procedurii simplificate, nefiind

îndeplinite condițiile legale. Legea nr. 202/2010 conține norme de procedură penală,

norme care sunt de imediată aplicabilitate și nu de drept substanțial pentru a

se putea recurge la prevederile art. 13 C. pen., referitoare la aplicarea legii

penale mai favorabile. Pe de altă parte, pentru a se putea recurge la procedura

simplificată în baza art. 320* C. proc. pen., este absolut necesar ca înainte

de începerea cercetării judecătorești inculpatul să solicite aplicarea

prevederilor art. 320

1

C. proc. pen. și să recunoască, în

totalitate, săvârșirea faptei așa cum a fost reținută prin actul de sesizare a

instanței. Ori în speța de față inculpatul nici măcar nu a recunoscut

săvârșirea faptei.

În ce privește

recursul părților civile, Înalta Curte constată că acesta este admisibil

întrucât instanța de fond era obligată să stabilească pentru fiecare parte

civilă, în parte, daunele morale și materiale pe care inculpatul este obligat

să le plătească. Instanța de fond a stabilit o sumă globală cu titlu de

despăgubiri materiale și doar daunele morale au fost cuantificate pentru

fiecare parte civilă.

Împotriva

deciziei penale nr. 235 din 25 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție a declarat contestație în anulare condamnatul Z.V., la data de 21

septembrie 2011.

În motivele

scrise de contestație în anulare s-a solicita desființarea decizie penale nr. 235

din 25 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție având în vedere că

la data judecării cauzei se afla internat în Spitalul vechi din orașul Satu

Mare cu diagnosticul de infarct miocardic, astfel că nu s-a putut prezenta în

instanță și nu a putut înștiința despre aceasta completul de judecată. De

asemenea afirmă că este nevinovat, iar dosarul în baza căruia a fost condamnat

este fabricat de către procurori.

Analizând,

conform art. 291 C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în

anulare formulată împotriva deciziei penale nr. 235 din 25 ianuarie 2011, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Contestația în

anulare reprezintă o cale extraordinară de atac, în retractare, admisibilă

împotriva hotărârilor definitive, numai pentru motivele limitativ prevăzute de art.

386 C. proc. pen., în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., cu indicarea

dovezilor cerute de art. 387 alin. (2) C. proc. pen. Doar în aceste condiții,

constatând că cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege,

că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386

și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la

dosar, instanța admite în principiu contestația și dispune citarea părților

interesate.

În cauză sunt

îndeplinite condițiile referitoare la caracterul definitiv al hotărârii

atacate, respectiv indicarea unui caz de contestație prevăzut de lege, nu și

condiția referitoare la termenul de formulare a acesteia.

Contestația în

anulare vizează o hotărâre definitivă, respectiv decizia penală nr. 235/2011 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel încât această condiție prevăzută

de lege este îndeplinită.

Motivele

contestației declarate de Z.V. sunt prevăzute de lege. Conform art. 386 C.

proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație

în anulare în următoarele cazuri:

a) când

procedura de citare a părții pentru termenul la care sa judecat cauza de către

instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea

dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs

a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre

această împiedicare;

c) când

instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului

penal din cele prevăzute în art. 10 lit. f) - i), cu privire la care existau probe

în dosar;

d) când

împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași

faptă.

Contestatorul a

descris în motivele scrise cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 386

lit. b) C. proc. pen., respectiv faptul că a fost internat în spital, la data

de 25 ianuarie 2011, cu diagnosticul de infarct miocardic și în consecință nu

s-a putut prezenta în fața instanței

Condiția

prevăzută cu privire la termenul de formulare a contestației nu este

îndeplinită. Contestația în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a)

- c) C. proc. pen., poate fi introdusă de către persoana împotriva căreia se

face executarea, cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării, iar de

către celelalte părți în termen de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii

a cărei anulare se cere. Conform referatului întocmit în cauză, executarea

pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 241/2009 a Tribunalului Satu Mare,

definitivă prin decizia a cărei anulare se cere, a început la data de 27

ianuarie 2011. Pentru a fi în termen, contestația în anulare putea fi declarată

până la data de 06 februarie 2011. Condamnatul Z.V. a formulat contestația în

anulare împotriva deciziei penale nr. 235 din 25 ianuarie 201 la Înaltei Curți

de Casație și Justiție la data de 21 septembrie 2011, la mai mult de zece luni

de la expirarea termenului prevăzut de lege.

Apreciind că în

cauză a fost încălcat termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., contestația

va fi respinsă ca inadmisibilă.

Va face aplicarea

art. 192 C. proc. pen. și va obliga contestatorul la cheltuieli judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Conform art. 91

C. proc. pen.:

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul Z.V. împotriva

deciziei penale nr. 235 din 25 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală.

Obligă

recurentul contesta tor la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 17 ianuarie 2012.