ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 570/2013

Prin încheierea penală din 6 februarie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 168/33/2013, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în temeiul art. 1608a alin. (6) C. proc. pen. a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul R.F.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpatul să plătească 300 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

Din probele administrate în cauză până la data luării măsurii arestării preventive s-a reținut că rezultă presupunerea că inculpatul a comis infracțiunea pentru care s-a solicitat luarea acestei măsuri.

Instanța de fond a apreciat că la acest moment procesual punerea în libertate sub control judiciar a inculpatului nu este oportună, buna desfășurare a procesului penal putând fi compromisă prin faptul că nu s-a început cercetarea judecătorească.

S-a mai reținut că inculpatul este cercetat pentru comiterea unei infracțiuni de trafic de influență, faptă de o gravitate sporită, atât prin prisma relațiilor sociale afectate, cât și prin circumstanțele concrete ale comiterii faptei, lipsa de responsabilitate de care a dat dovadă inculpatul, care profitând de poziția sa de ofițer de poliție a urmărit obținerea unei sume de bani și a unor servicii sexuale pentru o altă persoană, asupra căreia urma să-și traficheze influența.

În concluzie, având în vedere pericolul social concret al faptei presupus a fi comise de inculpat, de impactul negativ produs asupra ordinii sociale, Curtea a apreciat că în această fază a procesului penal, în pofida împrejurării că formal, cererea acestuia îndeplinește condițiile legale, se impune cercetarea sa, în continuare, în stare de arest.

S-a mai reținut, de asemenea, că circumstanțele personale ce caracterizează persoana inculpatului, respectiv că nu are antecedente penale, vârsta, pregătirea profesională, activitatea desfășurată ca ofițer de poliție, împrejurarea că este căsătorit, iar familia acestuia are probleme financiare, datorită lipsei veniturilor pe care le aducea inculpatul, nu pot fi analizate în această fază a procesului de soluționare a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

Împotriva acestei încheieri în termen legal a declarat recurs inculpatul R.F. pentru motivele arătate în practicaua prezentei decizii.

Înalta Curte de Casație și Justiție examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate și din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., îl apreciază ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 160

2

și urm. C. proc. pen., atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, instanța de judecată poate acorda la cerere liberarea provizorie sub control judiciar dacă sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen., dându-se eficiență uneia din garanțiile privind libertatea persoanelor prevăzute de art. 5 alin. (5) C. proc. pen.

Astfel, conform textului de lege, acordarea liberării provizorii este facultativă, fiind atributul instanței și este lăsată la aprecierea acesteia, de unde rezultă că cererea poate fi respinsă nu numai în situația în care nu sunt îndeplinite condițiile de formă și fond prevăzute de lege ci și în situația în care instanța apreciază că punerea inculpatului în libertate nu este oportună, fapt pe care de altfel instanța de fond l-a avut în vedere atunci când a respins cererea inculpatului.

Liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură preventivă limitativă de drepturi instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puțin gravă, suficientă însă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal.

Aplicarea dispozițiilor legale care reglementează această instituție se poate justifica în cazul unor infracțiuni mai puțin grave luându-se în considerare și încrederea pe care o poate oferi inculpatul că, lăsat în libertate nu va săvârși și alte infracțiuni.

Analiza în cazul cererii de liberare sub control judiciar are în vedere îndeplinirea condițiilor formale prevăzute de disp. art. 160

2

și 160

6

C. proc. pen., ceea ce înseamnă că temeinicia acesteia se referă la alte aspecte, rezultate din probatoriul administrat în cauză, precum și din verificarea îndeplinirii condiției prevăzute de art. 136 alin. (2) C. proc. pen.

În cauză, inculpatul R.F. a fost arestat prin încheierea penală nr. 154 din 17 ianuarie 2013 pronunțată în Dosar nr. 7/35/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție pe o perioadă de 29 de zile în baza art. 149

1

alin. (9)-(11) C. proc. pen., temeiul de arestare fiind cel vizat de art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea presupus a fi comisă de inculpat este închisoarea mai mare de 4 ani, iar acesta prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Din probele administrate în cauză până la data luării măsurii arestării preventive (autodenunțul și declarațiile martorului M.J., autodenunțul și declarațiile martorului S.I., declarațiile martorei M.E., ale martorei M.En., procesul verbal de redare a convorbirilor telefonice) rezultă presupunerea că inculpatul a comis infracțiunea pentru care s-a solicitat luarea acestei măsuri.

Referitor la cea de-a doua condiție prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen. trebuie menționate următoarele:

Pericolul pentru ordinea publică reprezintă o predicție, o apreciere pe care judecătorul o face asupra comportamentului viitor al inculpatului.

În lipsa unor dispoziții legale, care să indice elementele în funcție de care se stabilește pericolul pentru ordinea publică, criteriul de evaluare nu poate fi decât gravitatea concretă a faptei comise, ce nu trebuie confundată cu pericolul social al infracțiunii săvârșite, care este relevat în pedeapsa prevăzută de lege și circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv antecedentele penale, atitudinea acestuia față de faptă și urmările faptei.

Pericol pentru ordinea publică reprezintă temerea că odată pus în libertate, inculpatul ar comite alte fapte penale, ori ar declanșa puternice reacții în rândul opiniei publice determinate de fapta săvârșită de acesta și de starea sa de libertate.

În sarcina inculpatului s-a reținut că la începutul anului 2012 acesta a pretins de la numiții M.J. și Z.J. suma de 1000 Euro pentru a-și exercita influența asupra judecătorilor care compuneau completul de judecată la Curtea de Apel Oradea, investit cu judecarea recursului în cauza privind pe cei doi denunțători, astfel încât să le fie reduse pedepsele.

Tot în sarcina inculpatului s-a reținut că acesta a solicitat denunțătorului M.J. ca fiica acestuia din urmă să întrețină relații sexuale cu un judecător de la Curtea de Apel Oradea, tot pentru reducerea pedepselor celor doi denunțători.

Prin prisma celor relevate mai sus, Curtea de Apel Cluj reține că în speță există împrejurări care justifică aprecierea că cererea inculpatului este nefondată. Astfel, la acest moment procesual, instanța de fond a constatat că punerea în libertate sub control judiciar a inculpatului nu este oportună, buna desfășurare a procesului penal putând fi compromisă.

Inculpatul R.F. este cercetat în prezenta cauză pentru comiterea unei infracțiuni de trafic de influență faptă de o gravitate sporită, atât prin prisma relațiilor sociale afectate, cât și prin circumstanțele concrete ale comiterii faptei, lipsa de responsabilitate de care a dat dovadă inculpatul, care profitând de poziția sa de ofițer de poliție a urmărit obținerea unei sume de bani și a unor servicii sexuale pentru o altă persoană, asupra căreia urma să-și traficheze influența.

În concluzie, având în vedere pericolul social concret al faptei presupus a fi comise de inculpatul R.F., de impactul negativ produs asupra ordinii sociale, în mod corect instanța de fond a apreciat că în această fază a procesului penal, în pofida împrejurării că formal, cererea formulată de inculpat îndeplinește condițiile legale, se impune cercetarea sa, în continuare, în stare de arest.

Atâta timp cât sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. cererea de liberare provizorie sub control judiciar nu poate fi admisă, întrucât lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol pentru ordinea publică.

Potrivit dispozițiilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie poate fi acordată dacă scopul măsurii arestării preventive poate fi realizat și prin admiterea unei astfel de cereri.

În speță, dată fiind natura infracțiunii presupus a fi comisă de către inculpat, împrejurările în care aceasta ar fi fost săvârșită, se constată că până la acest moment nu sunt suficiente elemente cu caracter probator, din care să rezulte că liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură adecvată scopului pentru care a fost aplicată inculpatului măsura arestării preventive.

Mai mult, măsura arestării fiind luată doar la data de 17 ianuarie 2013, nu este oportună pentru buna desfășurare a procesului penal, lăsarea în libertate a inculpatului, existând pericolul de a periclita aflarea adevărului, prin influențarea martorilor care ar urma să fie audiați de către instanța de fond cercetarea judecătorească în cauză aflându-se la început.

Circumstanțele personale ce caracterizează persoana inculpatului, respectiv că nu are antecedente penale, că a desfășurat o perioadă de 18 ani o activitate meritorie în cadrul organelor de poliție, că este căsătorit, iar familia sa are probleme de ordin financiar, nu pot fi analizate în această fază procesuală.

Față de cele ce preced Înalta Curte apreciază că la acest moment procesual nu este oportună liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului, temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive față de inculpat menținându-se în continuare.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat.

Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.F. împotriva încheierii nr. 15 din 6 februarie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul nr. 168/33/2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 februarie 2013.

Procesat de GGC - DG