ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1445/2013

Asupra recursului

penal de față, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 4 aprilie 2013

pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosar nr. 218/33/2013, în baza art. 300

2

rap. la art. 160

b

C. proc. pen. s-a menținut măsura arestului

preventiv a inculpatului C.I.M.Ș., aflat în Penitenciarul Gherla.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele: Prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție DNA Serviciul

Teritorial Cluj întocmit la data de 7 februarie 2013 a fost trimis în judecată

inculpatul C.I.M.Ș. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev.

de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 7

alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

Prin încheierea

penală nr. 4/C din 18 ianuarie 2013 a Curții de Apel Cluj s-a dispus arestarea

preventivă a inculpatului pe o durată de 29 de zile.

După sesizarea curții

prin rechizitoriul amintit mai sus, în ședința Camerei de Consiliu din 11

februarie 2013, curtea, în baza art. 300

1

C. proc. pen. a constatat

legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv și ca urmare a menținut-o.

Verificându-se din

nou legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, la

termenul de azi, 4 aprilie 2013, în temeiul prevederilor art. 300

2

C. proc. pen., Curtea a constatat că în cauză sunt indicii și probe care să

conducă la bănuiala legitimă că inculpatul ar fi comis fapte prevăzute de legea

penală.

Astfel, probele

administrate în cursul urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești

când au fost audiați atât inculpatul cât și martorii din rechizitoriu (cauza

amânându-se la cererea apărării în vederea luării unui supliment de declarație

inculpatului și pentru a fi vizionat DVD-ul ce cuprinde înregistrarea

denunțului oral) conduc la bănuiala că inculpatul, în calitate de ofițer de

poliție judiciară, în cursul anului 2011, a lăsat să se creadă față de

denunțătorul G.G. că are influență pe lângă organele de urmărire penală

(polițiști și procurori), funcționari din cadrul RAR Cluj, respectiv de la

SPCRPCIV Cluj și poate interveni pe lângă aceștia în vederea restituirii către

denunțător a autoturismului marca K.S. și, ulterior, pentru înmatricularea

acestuia, pretinzând și primind inițial de la denunțător suma de 3000 euro, iar

ulterior, în același scop o sumă de 2000 euro și în două rânduri suma de 1500

RON, respectiv suma de 2000 RON.

S-a arătat că, fără a

discuta forța probantă a tuturor datelor și informațiilor de mai sus, care se

constituie nu numai în indicii temeinice ci și în probe, în sensul definiției

acestora cuprinsă de Codul Procedură Penală, mai precis de art. 63 alin. (1),

deoarece nu este momentul procesual oportun pentru o astfel de analiză, la

această dată în cauză este îndeplinită, fără putință de tăgadă, condiția prev.

de art. 143 C. proc. pen., necesară atât pentru luarea unei măsuri preventive

cât și pentru menținerea ei.

În ceea ce privește

existența celor două condiții cumulative impuse de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., instanța a constatat că prima condiție este în mod evident îndeplinită

câtă vreme fapta pentru care este cercetat inculpatul este sancționată cu

pedeapsa închisorii cu limite cuprinse între 2 ani și 12 ani.

S-a mai arătat că cea

de a doua condiție a textului mai sus evocat, este de asemenea îndeplinită. Așa

cum s-a subliniat și în momentul verificării legalității și temeiniciei măsurii

arestării preventive a inculpatului la primirea dosarului, inculpatul, prin

natura funcției, era chemat să vegheze la respectarea legii și aplicarea

corectă a acesteia.

Pe de altă parte,

este real că inculpatul este o persoană educată, având studii superioare,

așadar cu o capacitate sporită de a înțelege consecințele situației sale

juridice, a conduitei sale particulare în raport de acest proces, și care se

află pentru prima oară într-o procedură de anchetă penală, perspectivă din care

este dificil de spus că ar putea prezenta pericol pentru ordinea publică, cu

atât mai mult cu cât a beneficiat de sprijinul și susținerea familiei și

cunoștințelor sale și pe durata acestui proces.

Însă, cu toate

acestea, existența pericolului pentru ordinea publică apreciem că este

evidențiată în această cauză de însuși pericolul social concret al faptei

cercetate, caracterizată, cel puțin generic, la nivelul celor reținute prin

actul de sesizare, printr-o gravitate sporită, reliefată de împrejurările

specifice în care s-ar fi produs, și care țin, în principal, și determinant, de

calitatea pe care o avea inculpatul la momentul comiterii presupusei

infracțiuni. La existența unui anume pericol pentru ordinea publică,

determinată de cercetarea inculpatului în stare de libertate, contribuie și

răsunetul, impactul social, pe care presupusa faptă a inculpatului l-a avut,

interesul manifest, actual și constant pe care opinia publică locală l-a expus

pentru inculpat și cauza în care este cercetat.

S-a arătat că de la

arestarea inculpatului din data de 18 ianuarie 2013, în mai puțin de trei luni,

nu numai că s-a finalizat urmărirea penală dar s-a efectuat aproape în

întregime și cercetarea judecătorească, ceea ce presupune respectarea

cerințelor art. 5 și 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În sensul celor de

mai sus, jurisprudența Curții europene a Drepturilor Omului a statuat că unele

fapte, care prin împrejurările concrete în care au fost comise, prin răsunetul

pe care l-au produs, au tulburat profund mediul social ocrotit prin normele

presupus încălcate, și aruncă o lumină negativă asupra celui bănuit de

comiterea lor, și asupra comportamentului său viitor, pentru ocrotirea

siguranței publice, este necesară privarea de libertate a celui cercetat pentru

astfel de fapte (a se vedea cauza Rotaru împotriva României).

Pentru toate aceste

considerente, Curtea a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării

preventive luată față de inculpat, întrucât subzistă în continuare temeiurile

care au stat la baza luării acestei măsuri.

Împotriva încheierii

Curții de Apel a declarat recurs inculpatul, solicitând revocarea măsurii

arestării preventive, pe motiv că temeiurile care au fost avute în vedere la

luarea acestei măsuri nu mai subzistă, iar menținerea în continuare a măsurii

arestării preventive nu este în acord cu jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului. În subsidiar a solicitat înlocuirea acestei măsuri cu o

măsură preventivă neprivativă de libertate.

Examinând hotărârea

atacată în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul

declarat este nefondat.

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului rezultă că inculpatul C.I.M.Ș. a fost trimis în

judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art.

257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 7 alin. (3)

din Legea nr. 78/2000, iar prin Încheierea penală nr. 4/C/l 8 ianuarie 2013 a

Curții de Apel Cluj s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată

de 29 de zile.

După sesizarea

instanței cu actul de trimitere în judecată, în ședința Camerei de Consiliu din

11 februarie 2013, în baza art. 300

1

C. proc. pen. s-a constatat

legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv și ca urmare a

menținut-o, iar prin încheierea din 4 aprilie 2013, în baza art. 300 rap. la

art. 160 C. proc. pen. s-a menținut măsura arestului preventiv a inculpatului.

S-a reținut prin

actul de trimitere în judecată că inculpatul, în calitate de ofițer de poliție

judiciară, în cursul anului 2011, a lăsat să se creadă față de denunțătorul

G.G. că are influență pe lângă organele de urmărire penală (polițiști și

procurori), funcționari din cadrul RAR Cluj, respectiv de la SPCRPCIV Cluj și

poate interveni pe lângă aceștia în vederea restituirii către denunțător a

autoturismului marca K.S. și, ulterior, pentru înmatricularea acestuia,

pretinzând și primind inițial de la denunțător suma de 3000 euro, iar ulterior,

în același scop o sumă de 2000 euro și în două rânduri suma de 1500 RON,

respectiv suma de 2000 RON.

Având în vedere

gravitatea faptelor presupus a fi săvârșite de inculpat, Înalta Curte apreciază

că la acest moment procesual pericolul concret pentru ordinea publică este

actual, iar temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive nu s-au schimbat.

Prin definiție,

conform jurisprudenței în materie, pericolul concret pentru ordinea publică

este înțeles ca o "reacție colectivă față de infracțiunea săvârșită care,

prin rezonanța ei, afectează echilibrul social firesc, creează o stare de

indignare, de dezaprobare, de temere și insecuritate socială, stimulează

temerea că justiția nu acționează suficient de ferm împotriva unor manifestări

infracționale de accentuat pericol social și poate încuraja alte persoane să

comită fapte asemănătoare".

În cauza de față,

pericolul concret pentru ordinea publică derivă și din calitatea inculpatului,

de polițist de poliție judiciară, care prin natura funcției sale era chemat să

vegheze la respectarea legii și nu la încălcarea acesteia.

De asemenea,

analizând măsura preventivă din perspectiva art. 5 parag. 1 din Convenția

europeană a Drepturilor Omului, astfel cum a fost reflectată în jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea apreciază că protejarea libertății

individuale împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților nu trebuie să

stânjenească eforturile instanțelor în administrarea probelor și desfășurarea

în bune condiții a procesului penal, astfel că administrarea unor noi

probatorii în vederea finalizării cercetării judecătorești, impun privarea de libertate

în continuare a inculpatului.

Existența indiciilor

din care rezultă bănuiala plauzibilă că inculpatul a săvârșit faptele reținute

în sarcina sa, a fost analizată în concret și la luarea efectivă a măsurii

preventive, prin încheierea nr. 18 ianuarie 2013.

Ca urmare, instanța

apreciază că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive

subzistă și în prezent și nu se impune revocarea ori înlocuirea acestei măsuri

întrucât nu au apărut elemente noi în sensul că s-ar fi modificat temeiurile

inițiale ce au determinat arestarea.

Prin înlocuirea

măsurii arestării preventive a inculpatului la acest moment procesual cu o altă

măsură preventivă, neprivativă de libertate, există posibilitatea ca acesta să

tergiverseze judecarea cauzei, așa încât, pentru buna desfășurare a procesului

penal și pentru aflarea adevărului, Înalta Curte apreciază că se impune

menținerea în stare de arest preventiv a inculpatului.

Față de cele

menționate, Înalta Curte constată că încheierea instanței de apel este legală

și temeinică, iar recursul declarat de inculpat este nefondat, urmând ca în

baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I.M.Ș. împotriva încheierii din

data de 04 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de

minori, în dosarul 218/33/2013.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 125 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până

la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 aprilie 2013.

Procesat

de GGC - NN