ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1445/2013

Asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin încheierea din data de 4 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosar nr. 218/33/2013, în baza art. 300 2 rap. la art. 160 b C. proc. pen. s-a menținut măsura arestului preventiv a inculpatului C.I.M.Ș., aflat în Penitenciarul Gherla. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție DNA Serviciul Teritorial Cluj întocmit la data de 7 februarie 2013 a fost trimis în judecată inculpatul C.I.M.Ș. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

Prin încheierea penală nr. 4/C din 18 ianuarie 2013 a Curții de Apel Cluj s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 29 de zile. După sesizarea curții prin rechizitoriul amintit mai sus, în ședința Camerei de Consiliu din 11 februarie 2013, curtea, în baza art. 300 1 C. proc. pen. a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv și ca urmare a menținut-o. Verificându-se din nou legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, la termenul de azi, 4 aprilie 2013, în temeiul prevederilor art. 300 2 C. proc. pen., Curtea a constatat că în cauză sunt indicii și probe care să conducă la bănuiala legitimă că inculpatul ar fi comis fapte prevăzute de legea penală.

Astfel, probele administrate în cursul urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești când au fost audiați atât inculpatul cât și martorii din rechizitoriu (cauza amânându-se la cererea apărării în vederea luării unui supliment de declarație inculpatului și pentru a fi vizionat DVD-ul ce cuprinde înregistrarea denunțului oral) conduc la bănuiala că inculpatul, în calitate de ofițer de poliție judiciară, în cursul anului 2011, a lăsat să se creadă față de denunțătorul G.G. că are influență pe lângă organele de urmărire penală (polițiști și procurori), funcționari din cadrul RAR Cluj, respectiv de la SPCRPCIV Cluj și poate interveni pe lângă aceștia în vederea restituirii către denunțător a autoturismului marca K.S.

și, ulterior, pentru înmatricularea acestuia, pretinzând și primind inițial de la denunțător suma de 3000 euro, iar ulterior, în același scop o sumă de 2000 euro și în două rânduri suma de 1500 RON, respectiv suma de 2000 RON. S-a arătat că, fără a discuta forța probantă a tuturor datelor și informațiilor de mai sus, care se constituie nu numai în indicii temeinice ci și în probe, în sensul definiției acestora cuprinsă de Codul Procedură Penală, mai precis de art. 63 alin. (1), deoarece nu este momentul procesual oportun pentru o astfel de analiză, la această dată în cauză este îndeplinită, fără putință de tăgadă, condiția prev. de art. 143 C. proc. pen., necesară atât pentru luarea unei măsuri preventive cât și pentru menținerea ei.

În ceea ce privește existența celor două condiții cumulative impuse de art. 148 lit. f) C. proc. pen., instanța a constatat că prima condiție este în mod evident îndeplinită câtă vreme fapta pentru care este cercetat inculpatul este sancționată cu pedeapsa închisorii cu limite cuprinse între 2 ani și 12 ani. S-a mai arătat că cea de a doua condiție a textului mai sus evocat, este de asemenea îndeplinită. Așa cum s-a subliniat și în momentul verificării legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului la primirea dosarului, inculpatul, prin natura funcției, era chemat să vegheze la respectarea legii și aplicarea corectă a acesteia.

Pe de altă parte, este real că inculpatul este o persoană educată, având studii superioare, așadar cu o capacitate sporită de a înțelege consecințele situației sale juridice, a conduitei sale particulare în raport de acest proces, și care se află pentru prima oară într-o procedură de anchetă penală, perspectivă din care este dificil de spus că ar putea prezenta pericol pentru ordinea publică, cu atât mai mult cu cât a beneficiat de sprijinul și susținerea familiei și cunoștințelor sale și pe durata acestui proces.

Însă, cu toate acestea, existența pericolului pentru ordinea publică apreciem că este evidențiată în această cauză de însuși pericolul social concret al faptei cercetate, caracterizată, cel puțin generic, la nivelul celor reținute prin actul de sesizare, printr-o gravitate sporită, reliefată de împrejurările specifice în care s-ar fi produs, și care țin, în principal, și determinant, de calitatea pe care o avea inculpatul la momentul comiterii presupusei infracțiuni. La existența unui anume pericol pentru ordinea publică, determinată de cercetarea inculpatului în stare de libertate, contribuie și răsunetul, impactul social, pe care presupusa faptă a inculpatului l-a avut, interesul manifest, actual și constant pe care opinia publică locală l-a expus pentru inculpat și cauza în care este cercetat.

S-a arătat că de la arestarea inculpatului din data de 18 ianuarie 2013, în mai puțin de trei luni, nu numai că s-a finalizat urmărirea penală dar s-a efectuat aproape în întregime și cercetarea judecătorească, ceea ce presupune respectarea cerințelor art. 5 și 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În sensul celor de mai sus, jurisprudența Curții europene a Drepturilor Omului a statuat că unele fapte, care prin împrejurările concrete în care au fost comise, prin răsunetul pe care l-au produs, au tulburat profund mediul social ocrotit prin normele presupus încălcate, și aruncă o lumină negativă asupra celui bănuit de comiterea lor, și asupra comportamentului său viitor, pentru ocrotirea siguranței publice, este necesară privarea de libertate a celui cercetat pentru astfel de fapte (a se vedea cauza Rotaru împotriva României).

Pentru toate aceste considerente, Curtea a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpat, întrucât subzistă în continuare temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri. Împotriva încheierii Curții de Apel a declarat recurs inculpatul, solicitând revocarea măsurii arestării preventive, pe motiv că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri nu mai subzistă, iar menținerea în continuare a măsurii arestării preventive nu este în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. În subsidiar a solicitat înlocuirea acestei măsuri cu o măsură preventivă neprivativă de libertate. Examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că inculpatul C.I.M.Ș. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, iar prin Încheierea penală nr. 4/C/l 8 ianuarie 2013 a Curții de Apel Cluj s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 29 de zile. După sesizarea instanței cu actul de trimitere în judecată, în ședința Camerei de Consiliu din 11 februarie 2013, în baza art. 300 1 C. proc. pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv și ca urmare a menținut-o, iar prin încheierea din 4 aprilie 2013, în baza art. 300 rap.

la art. 160 C. proc. pen. s-a menținut măsura arestului preventiv a inculpatului. S-a reținut prin actul de trimitere în judecată că inculpatul, în calitate de ofițer de poliție judiciară, în cursul anului 2011, a lăsat să se creadă față de denunțătorul G.G. că are influență pe lângă organele de urmărire penală (polițiști și procurori), funcționari din cadrul RAR Cluj, respectiv de la SPCRPCIV Cluj și poate interveni pe lângă aceștia în vederea restituirii către denunțător a autoturismului marca K.S. și, ulterior, pentru înmatricularea acestuia, pretinzând și primind inițial de la denunțător suma de 3000 euro, iar ulterior, în același scop o sumă de 2000 euro și în două rânduri suma de 1500 RON, respectiv suma de 2000 RON.

Având în vedere gravitatea faptelor presupus a fi săvârșite de inculpat, Înalta Curte apreciază că la acest moment procesual pericolul concret pentru ordinea publică este actual, iar temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat.

Prin definiție, conform jurisprudenței în materie, pericolul concret pentru ordinea publică este înțeles ca o "reacție colectivă față de infracțiunea săvârșită care, prin rezonanța ei, afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare, de dezaprobare, de temere și insecuritate socială, stimulează temerea că justiția nu acționează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale de accentuat pericol social și poate încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare". În cauza de față, pericolul concret pentru ordinea publică derivă și din calitatea inculpatului, de polițist de poliție judiciară, care prin natura funcției sale era chemat să vegheze la respectarea legii și nu la încălcarea acesteia.

De asemenea, analizând măsura preventivă din perspectiva art. 5 parag. 1 din Convenția europeană a Drepturilor Omului, astfel cum a fost reflectată în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea apreciază că protejarea libertății individuale împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților nu trebuie să stânjenească eforturile instanțelor în administrarea probelor și desfășurarea în bune condiții a procesului penal, astfel că administrarea unor noi probatorii în vederea finalizării cercetării judecătorești, impun privarea de libertate în continuare a inculpatului.

Existența indiciilor din care rezultă bănuiala plauzibilă că inculpatul a săvârșit faptele reținute în sarcina sa, a fost analizată în concret și la luarea efectivă a măsurii preventive, prin încheierea nr. 18 ianuarie 2013. Ca urmare, instanța apreciază că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă și în prezent și nu se impune revocarea ori înlocuirea acestei măsuri întrucât nu au apărut elemente noi în sensul că s-ar fi modificat temeiurile inițiale ce au determinat arestarea. Prin înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului la acest moment procesual cu o altă măsură preventivă, neprivativă de libertate, există posibilitatea ca acesta să tergiverseze judecarea cauzei, așa încât, pentru buna desfășurare a procesului penal și pentru aflarea adevărului, Înalta Curte apreciază că se impune menținerea în stare de arest preventiv a inculpatului.

Față de cele menționate, Înalta Curte constată că încheierea instanței de apel este legală și temeinică, iar recursul declarat de inculpat este nefondat, urmând ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I.M.Ș. împotriva încheierii din data de 04 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul 218/33/2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 aprilie 2013. Procesat de GGC - NN