ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3594/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3594/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de față;
În
baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
sentința penală nr. 50 din 26 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj,
secția penală și de minori, în baza art. 257 C. pen. rap. la art. 7 alin. (3)
din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320
1
C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul F.M., ofițer de poliție judiciară în
cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș, la
pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev.
de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pentru comiterea
infracțiunii de trafic de influență în formă continuată.
A făcut aplicarea art. 71 rap. la art.
64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.
În
baza art. 86
1
C. pen. a dispus suspendarea sub
supraveghere a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare, de 4 ani
și 6 luni stabilit potrivit art. 86
2
C. pen.
În
baza art. 86
3
C. pen. pe durata termenului de încercare
a stabilit că inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul
Maramureș; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau
locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice
și să justifice schimbarea locului de muncă și să comunice informații de natură
a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În
baza art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea pedepsei
accesorii pe durata supendării sub supraveghere a pedepsei închisorii.
În
temeiul art. 359 C. proc. pen. a atras atenția inculpatului
asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei,
conform art. 86
4
C. pen.
în baza art. 350 alin. (3) lit. b) C.
proc. pen. a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat
în altă cauză.
În
baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului
perioada reținerii și arestului preventiv începând cu data de 09 aprilie 2013 până
la data punerii efective în libertate.
A obligat inculpatul să plătească în favoarea
statului suma de 1.000 RON cheltuieli judiciare, din care 75 RON reprezentând onorariul
avocațial.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a
reținut că, prin rechizitoriul nr. 49/P din 19 aprilie 2013 al Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul
Teritorial Cluj, Biroul Teritorial Baia Mare a fost trimis în judecată inculpatul
F.M. pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 C.
pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 completată și modificată,
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se, în esență, că în calitate
de ofițer de poliție judiciară cu gradul de inspector principal, la data de 09 aprilie
2013 a fost prins în flagrant, după ce a primit suma de 300 euro de la denunțătorul
M.S.G., pentru a interveni pe lângă agentul principal de poliție P.F.D. din cadrul
Serviciului pentru Combaterea Criminalității Organizate Maramureș asupra căruia
se bucură de influență, sau lasă să se creadă că se bucură de influență, în vederea
determinării acestuia să efectueze cu celeritate cercetări penale privind un denunț
formulat de către denunțătoarea R.E..
De asemenea, s-a reținut că, în perioada
august 2012 - aprilie 2013, inculpatul F.M. a pretins și a mai primit de la denunțătorii
M.S.G. și R.E. atât suma de 300 euro, cât și un ceas marca O. în sumă de 420
RON, patru jante din tablă cu patru cauciucuri marca D. în valoare de 550 RON și
un radiocasetofon cu TV încorporat în valoare de 80 RON. O parte din bunuri, respectiv
radiocasetofonul cu TV încorporat și suma de 300 euro au fost primite de către inculpatul
F.M. în ziua de 09 aprilie 2013 cu ocazia întâlnirilor pe care acesta le-a realizat
cu denunțătorul M.S.G. la barul C.D. și la restaurantul L.N. din municipiul Baia
Mare.
În
cursul urmăririi penale, inculpatul s-a prevalat de dreptul
la tăcere, iar după primirea dosarului la instanță, s-a fixat termen pentru verificarea
legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive dispusă în cursul urmăririi
penale față de inculpat la data de 10 aprilie 2013, însă având în vedere că inculpatul
a solicitat ca judecata să se facă la același termen conform disp. art. 320
1
C. proc. pen., s-a dispus preschimbarea termenului de soluționare a cauzei de la
10 mai 2013 când a fost stabilit inițial pentru data de 24 aprilie 2013. Astfel,
a apreciat instanța că procedura reglementată în disp. art. 300
1
C.
proc. pen. nu-și mai găsește aplicabilitate, în raport de incidența dispozițiilor
art. 350 C. proc. pen. potrivit cărora instanța fiind obligată să se pronunțe cu
privire la măsurile preventive, în funcție de soluția adoptată.
Audiat fiind de instanță, inculpatul a
arătat că își recunoaște vinovăția pentru fapta în legătură cu care s-a emis rechizitoriul,
astfel cum este descrisă în actul de acuzare și solicită ca judecata să se facă
în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, pe care și le însușește,
prevalându-se de disp. art. 320
1
C. proc. pen.
Constatând că instanța a fost legal sesizată,
iar competența îi aparține, Curtea a admis ca judecata să se facă pe baza disp.
art. 320
1
C. proc. pen.
Analizând actele și lucrările dosarului,
instanța de fond a reținut că inculpatul F.M. este ofițer cu gradul de inspector
principal de poliție și face parte din structura poliției judiciare, în cadrul Serviciului
de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș.
În
cursul lunii august 2012, inculpatul a fost contactat de către
denunțătorul M.S.G., care îl cunoștea, solicitându-i să intervină în sprijinul denunțătoarei
R.E., care formulase mai multe plângeri penale împotriva fostului soț R.A. la Poliția
Municipiului Baia Mare, pentru a se soluționa un dosar având ca obiect trafic de
persoane și trafic de droguri cu celeritate și în favoarea acesteia.
Ca urmare a discuției purtate, inculpatul
a promis denunțătorului că se va implica, în sensul că va discuta cu colegul său
P.F. și în acest scop a solicitat și primit suma de 1.500 RON, un ceas marca O.
în sumă de 420 RON și 4 cauciucuri cu jante, pentru ca prin folosirea influenței
sale să intervină pe lângă colegul său, P.F., agent de poliție în cadrul Serviciului
de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș și să-l determine pe acesta să
efectueze cu celeritate cercetările penale față de fostul soț al denunțătoarei R.E.
Astfel, inculpatul a primit de la M.S.G.
la început un ceas automatic marca O., achiziționat cu suma de 420 RON, pe care
i l-a solicitat în scopul intervenției pe lângă colegul său P.F. pentru a efectua
cercetări în dosarul lui R.E. În perioada următoare, R.E. a fost citată telefonic
de mai multe ori la Serviciul de Criminalitate Organizată Maramureș unde a dat declarații
cu privire la R.A. Ulterior, inculpatul a mai pretins suma de 1.500 RON cu aceeași
motivație, sumă pe care denunțătorul i-a remis-o, după ce și-a amanetat un lanț
din aur la casa de amanet D. din Baia Mare, unde s-a și predat această sumă de bani.
În
data de 05 aprilie 2013, ca urmare a indicațiilor primite
de la denunțătorul M.S. inculpatul a preluat de la R.E. la domiciliul acesteia 4
anvelope cu jante, pe care aceasta le-a dat în scopul intervenției pe care inculpatul
o făcea în dosarul la care s-a făcut referire. în cele din urmă, la data de 08 aprilie
2013, inculpatul a mai solicitat și un radiocasetofon, ce i-a fost predat la 09
aprilie 2013, acesta având valoarea de 80 RON.
La aceeași dată s-au formulat denunțuri
penale de către M.S. și R.E., iar la 09 aprilie 2013, inculpatul a fost prins în
flagrant primind suma de 300 euro de la denunțătorul M.S.G. în scopul mai sus arătat
de a interveni pe lângă agentul principal de poliție P.F., în dosarul vizându-l
pe R.A.
A reținut că această stare de fapt este
probată prin cele două denunțuri formulate și declarațiile în calitate de martori
ale numiților M.S.G. și R.E., declarația martorului P.F., coroborate cu procesul-verbal
de redare a discuției ambientale dintre inculpat și denunțătorul M.S. din 09 aprilie
2013, precum și din actele dosarului, din care a rezultat că în luna martie 2013
numita R.E. a înmânat inculpatului F.M. o plângere către Protecția Copilului Maramureș,
care s-a găsit asupra inculpatului, procesul-verbal de constatare a infracțiunii
flagrante, declarațiile celorlalți martori audiați, care au confirmat existența
unor întâlniri între inculpat și denunțător, iar martorul P.F. a arătat că inculpatul
a însoțit-o pe R.E. atunci când i s-a luat o declarație de către acest agent de
poliție în dosarul pe care-l instrumenta ca urmare a plângerii formulate împotriva
fostului soț, R.A. Totodată, martorul P.F. a arătat că în 09 aprilie 2013 a fost
contactat telefonic de către inculpat, care l-a întrebat dacă în data de 10 aprilie
2013 la ora 09.00 poate să se prezinte la biroul său, denunțătoarea R.E.
De asemenea, starea de fapt este susținută
și de declarația inculpatului de asumare a vinovăției și de faptul că bunurile primite
au fost ridicate de la acesta și restituite denunțătorilor, iar suma de 300 euro
avansată de D.N.A. a fost găsită asupra inculpatului, cu ocazia prinderii acestuia
în flagrant.
În
consecință, a reținut că fapta inculpatului F.M. care, în
perioada august 2012 - aprilie 2013, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții
infracționale, a pretins de la denunțătorii M.S.G. și R.E. sume de bani și bunuri,
iar în luna august 2012 a primit de la denunțătorul M.S.G. un ceas marca O. în valoare
de 420 RON, iar în perioada 04 aprilie - 09 aprilie 2013 a primit de la denunțători
patru jante din tablă cu patru cauciucuri marca D. în valoare de 550 RON, un radiocasetofon
cu TV încorporat în valoare de 80 RON și suma de 300 euro, pentru a interveni pe
lângă agentul de poliție din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate
Maramureș, P.F., asupra căruia are influență sau a lăsat să se creadă că are influență,
pentru a-l determina să facă un act ce intră în atribuțiile lui de serviciu, în
vederea efectuării cu celeritate a cercetărilor penale efectuate privind solicitările
denunțătoarei R.E., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic
de influență prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea
nr. 78/2000 completată și modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru
care urmează să dispună condamnarea inculpatului.
La individualizarea pedepsei principale
judecătorul fondului a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev.
de art. 72 C. pen., și anume limitele de pedeapsă prevăzute de lege reduse ca urmare
a aplicării disp. art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., modalitatea de comitere
a faptei, calitatea inculpatului de ofițer de poliție judiciară în cadrul Serviciului
de Combatere a Criminalității Organizate, impactul pe care astfel de infracțiuni
de corupție îl produc în rândul societății și consecințele la nivelul ordinii sociale,
în sensul sporirii neîncrederii populației față de organele abilitate să contribuie
la aplicarea și respectarea legii, împrejurarea că, deși sumele de bani și valoarea
obiectelor primite nu este foarte mare, acestea s-au remis în mod repetat, au fost
pretinse de inculpat, persoana acestuia, care nu este cunoscut cu alte abateri,
este tânăr și a avut o conduită corespunzătoare în timpul procesului, asumându-și
vinovăția în fața instanței.
A apreciat că nu se justifică reținerea
circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) și c) C. pen., deoarece atitudinea
sinceră în fața instanței a fost avută în vedere la aplicarea dispozițiilor
art. 320
1
C. proc. pen., prezentarea în fața autorității s-a realizat
prin intermediul organelor de poliție, întrucât inculpatul era arestat preventiv,
iar lipsa antecedentelor penale nu poate constitui o circumstanță atenuantă în sensul
disp. art. 74 lit. a) C. pen., care să determine coborârea pedepsei sub minimul
special prevăzut de lege, deoarece inculpatul nu-și putea exercita calitatea de
polițist dacă ar fi avut antecedente penale, iar această circumstanță este facultativă
și, prin prisma celorlalte criterii prev. de art. 72 C. pen., nu se justifică.
Având în vedere toate aceste elemente circumstanțiale
de fapt și cele care țin de persoana inculpatului a aplicat acestuia o pedeapsă
orientată spre minimul special prevăzt de lege, redus cu o treime, de 2 ani și 6
luni închisoare.
În
ceea ce privește pedepsele complementare și accesorii, prev.
de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., a apreciat că prin prisma
faptei comise, a calității avute de inculpat la data săvârșirii acesteia și împrejurarea
că s-a folosit de funcția sa în momentul comiterii infracțiunii, se impune atât
ca pedepse complementare, cât și ca pedepse accesorii, interzicerea drepturilor
de a fi ales, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de
a exercita profesia de polițist.
Referitor la modalitatea de executare a
pedepsei, având în vedere gravitatea faptei comise, prin prisma calității inculpatului
și a modului concret în care activitatea infracțională s-a desfășurat, instanța
de fond a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia,
inculpatul neavând antecedente penale, dar se impune exercitarea unui control pe
o perioadă determinată și aceasta prin aplicarea disp. art. 86
1
C.
pen., motiv pentru care a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei
de 2 ani și 6 luni pe durata unui termen de încercare de 4 ani și 6 luni stabilit
conform art. 86
2
C. pen.
Împotriva sentinței a declarat recurs inculpatul
F.M. criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei.
În
susținerea motivelor de recurs, în esență, a invocat faptul
că raportat la atitudinea sa procesuală de recunoaștere a faptei și colaborarea
cu organele judiciare, dar și la gradul de pericol social al faptei și circumstanțele
personale ale inculpatului se impunea aplicarea unei pedepse egale cu minimul special
prevăzut de lege, redus cu o treime, în condițiile aplicării dispozițiilor art.
320
1
C. proc. pen., iar ca modalitate de executare aplicarea unei pedepse
cu suspendare condiționată era suficinetă pentru realizarea scopului sancțiunii
astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen.
La termenul de judecată din data de 18
noiembrie 2013 inculpatul F.M. la interpelarea președintelui completului de judecată
a arătat că îsi menține declarația dată în fata instanței de fond și nu dorește
să dea o declarație în fața instanței de recurs, poziția sa procesuală fiind consemntă
în declarația de la dosar.
Examinând recursul declarat de inculpatul
F.M., prin prisma dispozițiilor art. 385
6
alin. (3) și art. 385
14
C. proc. pen., Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, prima instanță, în baza probatoriului
administrat în faza de urmărire penală, a reținut în mod corect situația de fapt
și vinovăția inculpatului F.M. în comiterea faptei descrise în actul de sesizare
- trafic de influență - și i-a dat o încadrare juridică corespunzătoare, având în
vedere calitatea subiectului activ - ofițer de poliție judiciară cu grad de inspector
principal în cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate.
Probatoriul administrat confirmă pe deplin
existența și săvârșirea de către recurentul inculpat a infracțiunii de trafic de
influență, faptă prev. și ped. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7
alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se
că, în perioada august 2012 - aprilie 2013 a pretins și primit de la denunțătorii
M.S.G. și R.E. suma de 300 euro, un ceas marca O. în valoare de 420 RON, patru jante
din tablă cu patru cauciucuri marca D. în valaoare de 550 RON și un radiocasetofon
cu TV încorportat în valoare de 80 RON în schimbul pretinsei influențe pe lângă
agentul principal de poliție P.F. din cadrul S.C.C.O.C. Maramureș în vederea determinării
acestuia să efectueze cu celeritate cercetări, urmare plângerilor formulate de R.E.,
împotriva fostului soț, R.A., și obținerea unei soluții favorabile acesteia; la
data de 09 aprilie 2013 când i-a fost remisă suma de 300 euro și o parte din bunuri,
de către denunțătorul M.S.G., fiind prins în flagrant.
Vinovăția inculpatului F.M. a fost dovedită
cu declarațiile martorilor denunțători M.S.G. și R.E., declarațiile martorilor P.F.,
C.R.C.E., B.M., procesul-verbal de prindere în flagrant a inculpatului din data
de 09 aprilie 2013, procesele-verbale de efectuare a perchezițiilor domiciliare,
împrejurări în care au fost identificate și ridicate de la domiciliul inculpatului
și alte locații bunurile primite de la martorii denunțători pentru traficarea pretinsei
influenței, planșele foto efectuate cu ocazia perchezițiilor domiciliare, transcrierile
înregistrărilor convorbirilor telefonice și în mediu ambiental obținute în baza
autorizațiilor emise de judecător și declarația inculpatului din fața instanței
care a recunoscut comitere faptei astfel cum a fost decrisă în actul de sesizare.
Activitățile desfășurate de inculpatul
F.M. astfel cum rezultă din probatoriul admnistrat în faza de urmărire penală pe
care și l-a însușit în totalitate, de a pretinde și primi suma de 300 euro și alte
bunuri de la martorii denunțători M.S.G. și R.E. în schimbul pretinsei influențe
pe lângă agentul principal de poliție P.F. din cadrul S.C.C.O.C. Maramureș, în vedere
determinării acestuia să efectueze cu celerite cercetări în cauzele având ca obiect
plângerile formulate de R.E. împotriva fostului soț, R.A., pentru comiterea infracțiunilor
de trafic de droguri și trafic de persoane și obținerea unei soluții favorabile
acesteia, se circumscriu laturii obiective a infracțiunii de trafic de influență,
intenția inculpatului în comiterea faptei rezultând din modalitatea în care a acționat
pentru realizarea scopului propus.
În
ceea ce privește critica recurentului inculpat, Înalta
Curte reține că individualizarea pedepsei reprezintă una dintre cele mai importante
operațiuni juridice de a cărei acuratețe depinde în mod direct îndreptarea și recuperarea
condamnatului, întrucât presupune, prin evaluarea gravității infracțiunii comise
și a periculozității infractorului, determinarea gradului de răspundere penală a
inculpatului în raport cu care urmează să se stabilească pedeapsa și modul de executare
a acesteia.
Procedând la o nouă evaluare a criteriilor
de individualizare judiciară a pedepsei, prin raportare la cauza dedusă judecății,
se constată că prima instanță a aplicat inculpatului F.M. o pedeapsă corect individualizată
în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., ținând seama de dispozițiile
părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială și
legea penală specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana
inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală,
dar și de modalitatea concretă de săvârșire a faptei, motiv pentru care, contrar
solicitării recurentului inculpat, care a apreciat-o ca fiind prea aspră, o va menține,
atât în ceea ce privește cuantumul acesteia, cât și ca modalitate de executare.
Menținerea pedepsei aplicată inculpatului
F.M. [de 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de
art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.], orintată spre minimul special prevăzut
de lege, redus cu o treime în condițiile reținerii art. 320
1
C.
proc. pen., atât sub aspectul cuantumului, cât și sub aspectul modalității de executare
(în regim neprivativ de libertate - suspendare sub supraveghere pe un termen de
încercare de 4 ani și 6 luni), asigură respectarea garanțiilor procesuale conferite
de dispozițiile legale procesuale penale și cele ale Convenției pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale, a căror finalitate, prin tragerea
la răspundere penală, în condițiile stabilirii vinovăției inculpatului, corespunde
și caracterului disuasiv al pedepsei, precum și realizarea scopului preventiv-educativ
al pedepsei, permițând reinserția sa socială, precum și o reacție promptă a opiniei
publice adecvată gradului de pericol pe care-l reprezintă săvârșirea unei infracțiuni
de corupție la nivelul unor funcționari învestiți într-o funcție publică, cum este
și cea de ofițer de poliție judiciară, consolidând percepția cetățenilor că organele
judiciare sunt în măsură să realizeze un act de justiție și să dea o ripostă fermă
celor care se folosindu-se funcția deținută au încălcat legea deși trebuia să o
respecte și o aplice.
Raportat la natura și gravitatea faptei,
modalitatea concretă a săvârșirii ei, precum și la circumstanțele personale ale
inculpatului care nu are antecedente penale, este o persoană tânără, integrată în
societate, are un nivel ridicat de pregătire, astfel cum rezultă din caracterizările
depuse la dosarul cauzei, a recunsocut comiterea faptei și a colaborat cu organele
judiciare, Înalta Curte apreciază că, în mod justificat, prima instanță nu a reținut
aceste împrejurări pozitive relevate de inculpat ca și circumstanțe atenuante judiciare,
prev. de art. 74 lit. a) și c) C. pen. - conduita bună anterior și după comiterea
faptei -, dându-le însă eficiență în procesul de individualizare judiciară a pedepsei
prin orientarea sancțiunii aplicate spre minimum special prevăzut de lege.
Înalta Curte apreciază, în acord cu instanța
de fond, că executarea pedepsei în condițiile suspendării sub supraveghere, pe un
termen de încercare de 4 ani și 6 luni, este singura aptă să asigure, prin supravegherea
institută, îndreptarea atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni,
reintegrarea sa socială, conștientizarea consecințelor conduitei sale ilicite și
să adopte, pe viitor, o atitudine de respect față de valorile sociale ocrotite de
lege, precum și o reacție socială adecvată în diminuarea săvârșirii unor fapte de
corupție de către funcționari învestiți într-o funcție publică a căror menire este
să respecte și să aplice legea. Pe cale de consecință, apreciază ca fiind neîntemeiate
criticile recurentului sub acest aspect și nejustificată schimbarea modalității
de executare prin reținerea dispozițiilor art. 81 C. pen., astfel cum a solicitat
acesta în susținerea recursului.
Pentru toate aceste considerente,
Înalta Curte în baza dispozițiilor art. 385
15
alin. (1) pct. 1 lit.
b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.M.
împotriva sentinței penale nr. 50 din
26 aprilie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.
(2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare
către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat
de inculpatul F.M. împotriva sentinței penale nr. 50 din 26 aprilie 2013 a Curții
de Apel Cluj, secția penală și de minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei
de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200
RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul
Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 noiembrie
2013.