ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3210/2012

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 13 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 3352/98/2011 (1555/2012), în baza art. 300

2

cu referire la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a menținut arestarea preventivă a inculpaților M.C. și N.M.G.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița nr. 269/P/2011 din 18 august 2011, au fost trimiși în judecată inculpații M.C. și N.M.G., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., pentru inculpatul M.C. reținându-se și starea de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen.

În fapt, s-a reținut că, în ziua de 16 iunie 2011, cei doi, pe fondul unui conflict datorat unor neînțelegeri bănești, i-au aplicat părții vătămate Ilie Marian lovituri în cap cu un obiect tăietor despicător, probabil sabie și, respectiv, cu un corp dur, probabil bâtă, provocându-i leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 11 - 12 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal aflat la dosar.

S-a reținut că inculpații au fost arestați la data de 24 iunie 2011) prin Încheierea nr. 13/A din 24 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Ialomița fiind admisă propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița.

Au fost emise mandatele de arestare preventivă nr. 8/UP din 24 iunie 2011 pentru M.C. (zis „C.") și nr. 9/UP/24 iunie 2011 pentru N.M.G. (zis „G.C.").

Ulterior, Tribunalului Ialomița a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaților.

S-a reținut, de asemenea, că prin Sentința penală nr. 130 din 25 aprilie 2012, în baza art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. î) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.C., aflat în Penitenciarul Slobozia, la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat.

În baza art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., a fost condamnat inculpatul N.M.G.,  aflat în Penitenciarul Slobozia, la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 74 - 76 C. pen., pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat.

Împotriva Sentinței de condamnare au declarat apel inculpații M.C. și N.M.G., înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția I penală la data 14 mai 2012.

Procedând la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpaților M.C. și N.M.G., potrivit dispozițiilor legale, curtea de apel a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea preventivă a acestora nu s-au schimbat și justifică în continuare privarea de libertate.

Astfel, s-a constatat că probele administrate în cauză și la care instanța de fond a făcut referire în hotărârea atacată, relevă indicii temeinice, în sensul art. 143 alin. (1) C. proc. pen. din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele prevăzute de legea penală, astfel cum au fost reținute în sarcina acestora și pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

De asemenea, s-a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ și condițiile impuse de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., atât în ceea ce privește pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile deduse judecății - mai mare de 4 ani, dar și sub aspectul probelor că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

La aprecierea celei de a doua condiții a art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a avut în vedere că pericolul pentru ordinea publică a fost definit în doctrină drept temerea că, odată pus în libertate, inculpatul ar comite noi fapte penale ori ar declanșa reacții puternice în rândul opiniei publice determinate de fapta pentru care este cercetat.

De asemenea, s-a reținut că instanța trebuie să aibă în vedere dacă infracțiunea de care este acuzat inculpatul tulbură ordinea juridică, mediul social ocrotit prin normele dreptului penal și procesual penal, dacă creează o stare de primejdie pentru raporturile sociale și normala lor desfășurare.

În speță, s-a constatat că este îndeplinită cea de a doua condiție a art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., având în vedere natura și gravitatea deosebită a faptelor presupus a fi fost comise de inculpați, modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire a acestora, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, sentimentul puternic de teamă și insecuritate pe care astfel de fapte îl generează în rândul societății civile, în condițiile în care viața și integritatea corporala a unei persoane sunt valori supreme ocrotite de lege, dar și datele ce caracterizează persoana inculpaților și poziția lor procesuală, aspecte care în opinia curții de apel au reliefat o deosebită periculozitate și care, în continuare, impun și justifică o reacție fermă din partea autorităților statului, lăsarea în libertate a inculpaților prezentând în mod cert un pericol social concret pentru ordinea publică.

Pe de altă parte, s-a apreciat că și infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată inculpații, prin gravitatea deosebită a acestora și reacția publicului, creează o stare de neliniște capabilă să justifice menținerea arestării preventive, fiind satisfăcute și cerințele prevăzute de Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

împotriva încheierii anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.C., solicitând revocarea măsurii arestării preventive și continuarea judecății în stare de libertate.

Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive.

În cauză, Curtea de Apel București, secția I penală a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond.

Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului. menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.

Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit inculpatul, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai faptelor respective.

În acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 300

2

coroborat cu art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.

Se reține, de asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptei, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În același sens, Înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

Aceste considerente justifică dispoziția de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 125 RON, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.C. împotriva încheierii din 13 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 3352/98/2011(1555/2012).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 octombrie 2012.

Procesat de GGC - LM