ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 997/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 997/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a V-a

civilă, prin Sentința nr. 51 din 26 aprilie 2012, a respins acțiunea în anulare

a Sentinței arbitrale nr. 202 din 18 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul

arbitral constituit în cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe

lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

În fundamentarea

acestei hotărâri instanța având a se pronunța asupra motivelor de anulare

reglementate de art. 364 lit. f) și i) C. proc. civ. a reținut următoarele:

Analizând hotărârea

arbitrală din perspectiva art. 364 lit. f) C. proc. civ. invocat, instanța de

anulare a constatat că nu se poate reține susținerea reclamantei în sensul că

tribunalul arbitral s-a pronunțat cu privire la valabilitatea contractului de

asigurare încheiat între părți deși nu s-a cerut acest lucru, deoarece

tribunalul arbitral nu a făcut altceva decât să analizeze și să interpreteze

clauzele contractului de asigurare pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea

pentru a stabili dacă sunt îndeplinite condițiile pentru plata despăgubirilor,

respectiv dacă s-a produs sau nu riscul asigurat ce deschidea petentei dreptul

la despăgubiri. S-a reținut astfel că, tribunalul arbitral, plecând de la

apărările părților a procedat la interpretarea clauzelor contractului de

asigurare, ajungând la concluzia că nu sunt îndeplinite condițiile de fond

pentru declanșarea răspunderii speciale a asigurătorului, interpretarea

contractelor în litigiu vizând temeinicia sau netemeinicia pretențiilor

formulate, inclusiv constatările tribunalului arbitral referitoare la acestea,

astfel că acestea nu pot fi supuse controlului judiciar pe calea acțiunii în

anulare.

Cel de-al doilea

motiv de anulare a fost respins ca nefondat, criticile subsumate acestui motiv

de anulare vizând faptul că Tribunalul Arbitral și-a întemeiat hotărârea pe

argumente nepuse în discuția contradictorie a părților fiind încălcat astfel

dreptul la apărare.

Curtea a apreciat că

Tribunalul Arbitral și-a întemeiat soluția pe probele pe care părțile le

cunoșteau și pe dispozițiile din contractul părților, punând în discuția

părților definirea riscului asigurat din contractul de asigurare, cerând

părților să depună și concluzii scrise cu privire la acest aspect, instanța

reținând că nemulțumirea reclamantei vizează interpretarea pe care Tribunalul

Arbitral a dat-o dispozițiilor contractuale și probelor aflate la dosarul

cauzei și pe care părțile le-au cunoscut și nu încălcarea principiilor

contradictorialității și a dreptului la apărare.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamanta SC E.H. SA solicitând admiterea

recursului, modificarea sentinței atacate iar pe fondul cauzei admiterea

acțiunii principale ca fiind fondată și întemeiată.

Recurenta-reclamantă

își subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

Într-o primă critică

recurenta-reclamantă precizează că motivul de anulare invocat în temeiul art.

364 lit. f) C. proc. civ. este intim legat de o constatare a Tribunalului

Arbitral și este un motiv de anulare a hotărârii arbitrale prevăzut de Codul de

procedură civilă.

Consideră recurenta

că dezvoltarea pe larg a motivului de anulare se încadrează în dispozițiile

art. 364 lit. f) C. proc. civ., întrucât pentru a respinge acțiunea în

pretenții instanța de fond a făcut, pe cale incidentală, verificări ale

condițiilor de valabilitate ale contractului de asigurare, concluzionând că una

dintre acestea, nu îndeplinește condițiile de valabilitate.

Apreciază recurenta

că o examinare atentă a hotărârii arbitrale de către instanța de anulare ar fi

identificat încă de la început discrepanța vădită dintre dispozitivul și

considerentele hotărârii: în dispozitiv se respinge acțiunea pentru că nu sunt

îndeplinite condițiile de fond care reprezintă premisa esențială pentru

declanșarea răspunderii speciale a asigurătorului, făcându-se trimitere la pct.

7.3 din motivare, punct care nu se regăsește în corpul hotărârii, în timp ce în

motivare se face vorbire despre un "eveniment condiție esențială care are

rolul de a marca data nașterii dreptului la acțiune", neputându-se

identifica în cuprinsul hotărârii în mod concret la care anume condiție de

fond, esențială în atragerea răspunderii asigurătorului, se referă instanța.

Arată recurenta că

instanța de anulare a hotărârii arbitrale nu a făcut o confruntare concretă

între cererile și apărările cu care părțile au investit Tribunalul arbitral și

soluția pronunțată de acesta, că dacă ar fi făcut-o ar fi văzut că recurenta a

solicitat acordarea de despăgubiri pentru intervenirea riscului asigurat în

timp ce pârâta s-a apărat invocând: excluderea contractului de colaborare din

sfera contractelor ce fac obiectul asigurării, o pretinsă înțelegere obscură

între subscrisă și M., neregularități ale avizului de daună, nedepunerea

plăților efectuate de M., tribunalul arbitral nerăspunzând decât unei singure

chestiuni invocate de părți și anume stabilirea naturii juridice a contractului

de colaborare, situație care se subsumează de asemenea primului motiv de

anulare invocat, dar se pronunță despre condiții de fond pentru atragerea

răspunderii asigurătorului, altele decât cele stabilite de contractul de

asigurare.

Precizează recurenta

că motivarea hotărârii curții de apel este extrem de săracă, rezumându-se la a

spune că din interpretări ale clauzelor contractuale instanța de fond a ajuns

la concluzia că nu sunt îndeplinite condițiile de fond, fără a verifica

realmente, dacă instanța fondului s-a pronunțat asupra unor lucruri necerute,

pentru a fi în măsură să stabilească care sunt condițiile de fond care atrag

răspunderea asigurătorului, potrivit contractului de asigurare al părților și

legislației în domeniu, dacă condițiile de fond analizate de instanța de fond

sunt sau nu peste ceea ce părțile au stabilit prin contract și temeiul de drept

al soluției găsite de instanța de anulare.

Consideră recurenta

că din felul în care instanța de anulare a analizat cererea cu care a fost

învestită, rezultă că aceasta i-a încălcat dreptul la un proces echitabil,

prevăzut de art. 6 de Convenția Europeana a Drepturilor Omului, făcând referire

la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza Albina contra

României, Hotărârea din 28 aprilie 2006 Curtea Europeană a Drepturilor Omului,

Cauza Valia Grigore Vasilescu contra României, Hotărârea din 8 iunie 2006).

Apreciază

recurenta-reclamantă că dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept

efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt cu adevărat studiate,

adică examinate de instanța de judecată, ori în cauza de față, curtea de apel

s-a mărginit la o comunicare nesusținută de nici un argument, logic sau de

drept, în sensul că instanța de fond doar a interpretat contractul.

În continuarea

criticilor, recurenta-reclamantă precizează că înțelege în baza art. 304

1

să invoce și motive care țin de examinarea cauzei sub toate aspectele, fără ca

acestea să poată fi limitate la cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Sub acest aspect

recurenta consideră că în mod nefondat i-a fost respins și cel de-al doilea

motiv de anulare, reluând susținerile făcute în fața instanței în temeiul art.

364 lit. i) C. proc. civ., arătând că deși instanța a apreciat că verificarea

respectării principiului contradictorialității presupune existența dovezii ca

vreunul din argumentele sau probele de care s-a servit Tribunalul Arbitral să

nu fi fost invocate înainte de închiderea dezbaterilor, în mod surprinzător

instanța a constatat că Tribunalul și-a întemeiat soluția pe probele și

dispozițiile contractului, condiția de fond neregăsindu-se nicăieri în

conținutul contractului, și fiind contrazisă o astfel de interpretare de

dispozițiile art. 1.3 din Definiții - Condiții de Asigurare.

Precizează recurenta

că instanța de fond a solicitat concluzii scrise asupra definirii și producerii

riscului asigurat și nu asupra condițiilor de fond care sunt de natură să atragă

răspunderea asiguratorului - respectiv dacă raporturile juridice dintre

recurentă și clienții din lista de asigurați trebuiau sau nu să fie anterioare,

concomitente sau posterioare încheierii poliței, așa-zisa condiție de fond

nefiind pusă în discuția contradictorie a părților și împotriva oricărei

interpretări a contractului.

Consideră sub acest

aspect recurenta că nu se poate accepta punctul de vedere al curții de apel în

sensul că, introducerea în considerentele unei hotărâri a unor aspecte de drept

și interpretări personale - neîntemeiate juridic și nesusținute de nici o

clauză contractuală - ar reprezenta raționamentul logico-juridic pe care

instanța nu este obligată să-l comunice părților, dat fiind faptul că astfel

s-ar încălca art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Apreciază

recurenta-reclamantă că solicitarea unui punct de vedere pe o problemă de fapt

sau de drept este nu numai un drept dar și o obligație a instanței de judecată,

obligație încălcată de Tribunal, încălcare menținută de curtea de apel cu o

motivare străină de dispozițiile procedural civile.

Recurenta-reclamantă

face în continuare o serie de precizări cu referire la raporturile juridice

anterioare încheierii poliței de asigurare, dintre recurentă și M.

Consideră recurenta-reclamantă

că nu se poate reține că instanța a făcut doar analiza și interpretare,

întrucât a stabilit peste înțelegerea părților o altă sferă a raporturilor

juridice asigurate ceea ce înseamnă o restrângere nepermisă și neîngăduită de

nici o interpretare a raporturilor juridice asigurate și că nu poate fi

adevărat nici că instanța a soluționat litigiul pe baza probelor, pentru că

dacă ar fi făcut-o ar fi văzut, citit și recitit contractul în care scrie cât

se poate de clar că riscul asigurat este starea de insolvență.

Arată recurenta că,

față de ceea ce a susținut în fața curții de apel cu privire la eventuale

verificări ale instanței de judecată privind valabilitatea unor clauze ale

contractului în ansamblu său, această verificare trebuia să se facă prin punerea

în discuția părților a acelor aspecte, altfel instanța nu a fost învestită să

se pronunțe dacă asumarea obligațiilor de către A. și pentru raporturile

juridice anterioare încheierii poliței de asigurare înseamnă sau nu nulitatea

contractului ca și contract de asigurare, iar faptul că instanța a făcut-o,

echivalează cu pronunțarea unor lucruri care nu au fost cerute.

Consideră recurenta

că schimbarea categoriei de raporturi juridice asigurate prin așa zisa

interpretare, face imposibilă răspunderea A. pentru tot soldul clientului -

conform art. 1.3 și 8 din contract, dacă evenimentul asigurat ar interveni

oricând în interiorul perioadei asigurate și abia atunci se poate vorbi despre

interpretarea contractului în sensul de a nu produce efecte juridice.

Intimata-pârâtă SC

A.R.A. SA a formulat note scrise prin care a solicitat respingerea recursului

ca nefondat.

Înalta Curte

examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate constată că

recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Acțiunea în anulare

constituie o cale de control judecătoresc asupra hotărârii arbitrale cu două

obiective bine determinate și anume verificarea conformității hotărârii

arbitrale cu convenția arbitrală precum și respectarea principiilor

fundamentale ale procesului civil astfel cum ele sunt enunțate de art. 358 C.

proc. civ., niciunul dintre motivele reglementate de art. 364 C. proc. civ.

neprivind controlul legalității și temeiniciei hotărârii arbitrale, această

cale procedurală nefiind una cu caracter devolutiv.

Criticile aduse

sentinței recurate, vizează interpretarea greșită de către instanța de anulare

a clauzelor contractuale, (clauza penală, clauza reprezentând pactul comisoriu

de grad III invocată ca temei al rezilierii), schimbarea înțelesului

neîndoielnic al acestora, nesocotirea regulilor de interpretare a contractelor

prevăzute în art. 970 alin. (2), art. 977 - 985 C. civ. cu trimitere expresă și

exclusivă la două clauze anterior enumerate.

Deși își întemeiază

criticile, în drept, pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurenta-reclamantă reiterează, de fapt, în mare parte argumentele aduse în

susținerea acțiunii în anulare, neindicând în corect în ce constă nelegalitatea

sentinței recurate care a examinat hotărârea arbitrală din perspectiva incidenței

motivelor de anulare prevăzute de art. 364 lit. f) și i) C. proc. civ., tinzând

astfel la o nouă judecată pe fond a acțiunii în anulare.

În examinarea

motivelor de anulare invocate de reclamantă, instanța a avut de analizat și s-a

pronunțat strict în limitele învestirii astfel cum acestea sunt configurate de

cuprinsul art. 364 lit. f) și i) C. proc. civ.

Astfel, din

perspectiva art. 364 lit. f) C. proc. civ., în mod corect și legal instanța a

examinat dacă temeiul și obiectul învestirii instanței din cererea arbitrală

sunt cele asupra cărora s-a pronunțat tribunalul arbitral și cele care au

format obiectul judecății cauzei și din perspectiva probatoriului administrat.

Corect a reținut

instanța de anulare, sub acest aspect, că interpretarea contractelor în litigiu

nu pot fi supuse controlului judiciar în cadrul acțiunii în anulare întrucât

acest mod de desființare a unei hotărâri arbitrate poate fi exercitat doar

pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege - care au mai mult natura

unor motive de nelegalitate, neputând fi extinsă și la alte situații care

vizează temeinicia hotărârii (aspecte ce țin de interpretarea probelor, a

clauzelor contractuale etc).

Așadar, abordarea din

cadrul examenului de legalitate configurat de motivul de anulare reglementat de

art. 364 lit. f) C. proc. civ. a fost corect făcută de instanța de anulare,

neputându-se identifica din acest punct de vedere, în hotărâre, aspecte de

nelegalitate.

În mod corect

instanța de anulare și-a exercitat controlul de legalitate și din perspectiva

motivului de anulare reglementat de art. 364 lit. f) C. proc. civ., invocat în

cauză nefiind identificate încălcări ale principiilor contradictorialității și

dreptului la apărare, hotărârea arbitrală fiind pronunțată în baza probelor

cunoscute de părți și în temeiul contractului care reprezintă legea părților.

Așadar și din

perspectiva modului de soluționare al motivului de anulare reglementat de art.

364 lit. i) C. proc. civ., hotărârea recurată este la adăpost de criticile

formulate, fiind pronunțată cu respectarea dreptului la un proces echitabil

consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Trebuie totuși

subliniat faptul că prin criticile formulate în cadrul acțiunii în anulare cât

și prin cele ce formează obiectul recursului recurenta-reclamantă propune în

realitate o rejudecare a fondului cauzei, fapt ce contravine însă caracterului

nedevolutiv al celor două căi procesuale: acțiunea în anulare și recursul.

Așa fiind, Înalta

Curte, constatând că sentința recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată

din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de recurenta-reclamanta SC E.H. SA Brașov împotriva Sentinței civile

nr. 51 din 26 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a

civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 12 martie 2013.

Procesat

de GGC - NN