ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 997/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin Sentința nr. 51 din 26 aprilie 2012, a respins acțiunea în anulare a Sentinței arbitrale nr. 202 din 18 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul arbitral constituit în cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României. În fundamentarea acestei hotărâri instanța având a se pronunța asupra motivelor de anulare reglementate de art. 364 lit. f) și i) C. proc. civ. a reținut următoarele: Analizând hotărârea arbitrală din perspectiva art. 364 lit. f) C. proc. civ.

invocat, instanța de anulare a constatat că nu se poate reține susținerea reclamantei în sensul că tribunalul arbitral s-a pronunțat cu privire la valabilitatea contractului de asigurare încheiat între părți deși nu s-a cerut acest lucru, deoarece tribunalul arbitral nu a făcut altceva decât să analizeze și să interpreteze clauzele contractului de asigurare pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea pentru a stabili dacă sunt îndeplinite condițiile pentru plata despăgubirilor, respectiv dacă s-a produs sau nu riscul asigurat ce deschidea petentei dreptul la despăgubiri.

S-a reținut astfel că, tribunalul arbitral, plecând de la apărările părților a procedat la interpretarea clauzelor contractului de asigurare, ajungând la concluzia că nu sunt îndeplinite condițiile de fond pentru declanșarea răspunderii speciale a asigurătorului, interpretarea contractelor în litigiu vizând temeinicia sau netemeinicia pretențiilor formulate, inclusiv constatările tribunalului arbitral referitoare la acestea, astfel că acestea nu pot fi supuse controlului judiciar pe calea acțiunii în anulare. Cel de-al doilea motiv de anulare a fost respins ca nefondat, criticile subsumate acestui motiv de anulare vizând faptul că Tribunalul Arbitral și-a întemeiat hotărârea pe argumente nepuse în discuția contradictorie a părților fiind încălcat astfel dreptul la apărare.

Curtea a apreciat că Tribunalul Arbitral și-a întemeiat soluția pe probele pe care părțile le cunoșteau și pe dispozițiile din contractul părților, punând în discuția părților definirea riscului asigurat din contractul de asigurare, cerând părților să depună și concluzii scrise cu privire la acest aspect, instanța reținând că nemulțumirea reclamantei vizează interpretarea pe care Tribunalul Arbitral a dat-o dispozițiilor contractuale și probelor aflate la dosarul cauzei și pe care părțile le-au cunoscut și nu încălcarea principiilor contradictorialității și a dreptului la apărare. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC E.H. SA solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii principale ca fiind fondată și întemeiată.

Recurenta-reclamantă își subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Într-o primă critică recurenta-reclamantă precizează că motivul de anulare invocat în temeiul art. 364 lit. f) C. proc. civ. este intim legat de o constatare a Tribunalului Arbitral și este un motiv de anulare a hotărârii arbitrale prevăzut de Codul de procedură civilă. Consideră recurenta că dezvoltarea pe larg a motivului de anulare se încadrează în dispozițiile art. 364 lit. f) C. proc. civ., întrucât pentru a respinge acțiunea în pretenții instanța de fond a făcut, pe cale incidentală, verificări ale condițiilor de valabilitate ale contractului de asigurare, concluzionând că una dintre acestea, nu îndeplinește condițiile de valabilitate.

Apreciază recurenta că o examinare atentă a hotărârii arbitrale de către instanța de anulare ar fi identificat încă de la început discrepanța vădită dintre dispozitivul și considerentele hotărârii: în dispozitiv se respinge acțiunea pentru că nu sunt îndeplinite condițiile de fond care reprezintă premisa esențială pentru declanșarea răspunderii speciale a asigurătorului, făcându-se trimitere la pct. 7.3 din motivare, punct care nu se regăsește în corpul hotărârii, în timp ce în motivare se face vorbire despre un "eveniment condiție esențială care are rolul de a marca data nașterii dreptului la acțiune", neputându-se identifica în cuprinsul hotărârii în mod concret la care anume condiție de fond, esențială în atragerea răspunderii asigurătorului, se referă instanța.

Arată recurenta că instanța de anulare a hotărârii arbitrale nu a făcut o confruntare concretă între cererile și apărările cu care părțile au investit Tribunalul arbitral și soluția pronunțată de acesta, că dacă ar fi făcut-o ar fi văzut că recurenta a solicitat acordarea de despăgubiri pentru intervenirea riscului asigurat în timp ce pârâta s-a apărat invocând: excluderea contractului de colaborare din sfera contractelor ce fac obiectul asigurării, o pretinsă înțelegere obscură între subscrisă și M., neregularități ale avizului de daună, nedepunerea plăților efectuate de M., tribunalul arbitral nerăspunzând decât unei singure chestiuni invocate de părți și anume stabilirea naturii juridice a contractului de colaborare, situație care se subsumează de asemenea primului motiv de anulare invocat, dar se pronunță despre condiții de fond pentru atragerea răspunderii asigurătorului, altele decât cele stabilite de contractul de asigurare.

Precizează recurenta că motivarea hotărârii curții de apel este extrem de săracă, rezumându-se la a spune că din interpretări ale clauzelor contractuale instanța de fond a ajuns la concluzia că nu sunt îndeplinite condițiile de fond, fără a verifica realmente, dacă instanța fondului s-a pronunțat asupra unor lucruri necerute, pentru a fi în măsură să stabilească care sunt condițiile de fond care atrag răspunderea asigurătorului, potrivit contractului de asigurare al părților și legislației în domeniu, dacă condițiile de fond analizate de instanța de fond sunt sau nu peste ceea ce părțile au stabilit prin contract și temeiul de drept al soluției găsite de instanța de anulare.

Consideră recurenta că din felul în care instanța de anulare a analizat cererea cu care a fost învestită, rezultă că aceasta i-a încălcat dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 de Convenția Europeana a Drepturilor Omului, făcând referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza Albina contra României, Hotărârea din 28 aprilie 2006 Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Cauza Valia Grigore Vasilescu contra României, Hotărârea din 8 iunie 2006). Apreciază recurenta-reclamantă că dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt cu adevărat studiate, adică examinate de instanța de judecată, ori în cauza de față, curtea de apel s-a mărginit la o comunicare nesusținută de nici un argument, logic sau de drept, în sensul că instanța de fond doar a interpretat contractul.

În continuarea criticilor, recurenta-reclamantă precizează că înțelege în baza art. 304 1 să invoce și motive care țin de examinarea cauzei sub toate aspectele, fără ca acestea să poată fi limitate la cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Sub acest aspect recurenta consideră că în mod nefondat i-a fost respins și cel de-al doilea motiv de anulare, reluând susținerile făcute în fața instanței în temeiul art. 364 lit. i) C. proc.

civ., arătând că deși instanța a apreciat că verificarea respectării principiului contradictorialității presupune existența dovezii ca vreunul din argumentele sau probele de care s-a servit Tribunalul Arbitral să nu fi fost invocate înainte de închiderea dezbaterilor, în mod surprinzător instanța a constatat că Tribunalul și-a întemeiat soluția pe probele și dispozițiile contractului, condiția de fond neregăsindu-se nicăieri în conținutul contractului, și fiind contrazisă o astfel de interpretare de dispozițiile art. 1.3 din Definiții - Condiții de Asigurare.

Precizează recurenta că instanța de fond a solicitat concluzii scrise asupra definirii și producerii riscului asigurat și nu asupra condițiilor de fond care sunt de natură să atragă răspunderea asiguratorului - respectiv dacă raporturile juridice dintre recurentă și clienții din lista de asigurați trebuiau sau nu să fie anterioare, concomitente sau posterioare încheierii poliței, așa-zisa condiție de fond nefiind pusă în discuția contradictorie a părților și împotriva oricărei interpretări a contractului. Consideră sub acest aspect recurenta că nu se poate accepta punctul de vedere al curții de apel în sensul că, introducerea în considerentele unei hotărâri a unor aspecte de drept și interpretări personale - neîntemeiate juridic și nesusținute de nici o clauză contractuală - ar reprezenta raționamentul logico-juridic pe care instanța nu este obligată să-l comunice părților, dat fiind faptul că astfel s-ar încălca art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Apreciază recurenta-reclamantă că solicitarea unui punct de vedere pe o problemă de fapt sau de drept este nu numai un drept dar și o obligație a instanței de judecată, obligație încălcată de Tribunal, încălcare menținută de curtea de apel cu o motivare străină de dispozițiile procedural civile.

Recurenta-reclamantă face în continuare o serie de precizări cu referire la raporturile juridice anterioare încheierii poliței de asigurare, dintre recurentă și M. Consideră recurenta-reclamantă că nu se poate reține că instanța a făcut doar analiza și interpretare, întrucât a stabilit peste înțelegerea părților o altă sferă a raporturilor juridice asigurate ceea ce înseamnă o restrângere nepermisă și neîngăduită de nici o interpretare a raporturilor juridice asigurate și că nu poate fi adevărat nici că instanța a soluționat litigiul pe baza probelor, pentru că dacă ar fi făcut-o ar fi văzut, citit și recitit contractul în care scrie cât se poate de clar că riscul asigurat este starea de insolvență.

Arată recurenta că, față de ceea ce a susținut în fața curții de apel cu privire la eventuale verificări ale instanței de judecată privind valabilitatea unor clauze ale contractului în ansamblu său, această verificare trebuia să se facă prin punerea în discuția părților a acelor aspecte, altfel instanța nu a fost învestită să se pronunțe dacă asumarea obligațiilor de către A. și pentru raporturile juridice anterioare încheierii poliței de asigurare înseamnă sau nu nulitatea contractului ca și contract de asigurare, iar faptul că instanța a făcut-o, echivalează cu pronunțarea unor lucruri care nu au fost cerute.

Consideră recurenta că schimbarea categoriei de raporturi juridice asigurate prin așa zisa interpretare, face imposibilă răspunderea A. pentru tot soldul clientului - conform art. 1.3 și 8 din contract, dacă evenimentul asigurat ar interveni oricând în interiorul perioadei asigurate și abia atunci se poate vorbi despre interpretarea contractului în sensul de a nu produce efecte juridice. Intimata-pârâtă SC A.R.A. SA a formulat note scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Înalta Curte examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta. Acțiunea în anulare constituie o cale de control judecătoresc asupra hotărârii arbitrale cu două obiective bine determinate și anume verificarea conformității hotărârii arbitrale cu convenția arbitrală precum și respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil astfel cum ele sunt enunțate de art. 358 C. proc.

civ., niciunul dintre motivele reglementate de art. 364 C. proc. civ. neprivind controlul legalității și temeiniciei hotărârii arbitrale, această cale procedurală nefiind una cu caracter devolutiv. Criticile aduse sentinței recurate, vizează interpretarea greșită de către instanța de anulare a clauzelor contractuale, (clauza penală, clauza reprezentând pactul comisoriu de grad III invocată ca temei al rezilierii), schimbarea înțelesului neîndoielnic al acestora, nesocotirea regulilor de interpretare a contractelor prevăzute în art. 970 alin. (2), art. 977 - 985 C. civ. cu trimitere expresă și exclusivă la două clauze anterior enumerate. Deși își întemeiază criticile, în drept, pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenta-reclamantă reiterează, de fapt, în mare parte argumentele aduse în susținerea acțiunii în anulare, neindicând în corect în ce constă nelegalitatea sentinței recurate care a examinat hotărârea arbitrală din perspectiva incidenței motivelor de anulare prevăzute de art. 364 lit. f) și i) C. proc. civ., tinzând astfel la o nouă judecată pe fond a acțiunii în anulare. În examinarea motivelor de anulare invocate de reclamantă, instanța a avut de analizat și s-a pronunțat strict în limitele învestirii astfel cum acestea sunt configurate de cuprinsul art. 364 lit. f) și i) C. proc. civ. Astfel, din perspectiva art. 364 lit. f) C. proc. civ., în mod corect și legal instanța a examinat dacă temeiul și obiectul învestirii instanței din cererea arbitrală sunt cele asupra cărora s-a pronunțat tribunalul arbitral și cele care au format obiectul judecății cauzei și din perspectiva probatoriului administrat.

Corect a reținut instanța de anulare, sub acest aspect, că interpretarea contractelor în litigiu nu pot fi supuse controlului judiciar în cadrul acțiunii în anulare întrucât acest mod de desființare a unei hotărâri arbitrate poate fi exercitat doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege - care au mai mult natura unor motive de nelegalitate, neputând fi extinsă și la alte situații care vizează temeinicia hotărârii (aspecte ce țin de interpretarea probelor, a clauzelor contractuale etc). Așadar, abordarea din cadrul examenului de legalitate configurat de motivul de anulare reglementat de art. 364 lit. f) C. proc. civ. a fost corect făcută de instanța de anulare, neputându-se identifica din acest punct de vedere, în hotărâre, aspecte de nelegalitate.

În mod corect instanța de anulare și-a exercitat controlul de legalitate și din perspectiva motivului de anulare reglementat de art. 364 lit. f) C. proc. civ., invocat în cauză nefiind identificate încălcări ale principiilor contradictorialității și dreptului la apărare, hotărârea arbitrală fiind pronunțată în baza probelor cunoscute de părți și în temeiul contractului care reprezintă legea părților. Așadar și din perspectiva modului de soluționare al motivului de anulare reglementat de art. 364 lit. i) C. proc. civ., hotărârea recurată este la adăpost de criticile formulate, fiind pronunțată cu respectarea dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Trebuie totuși subliniat faptul că prin criticile formulate în cadrul acțiunii în anulare cât și prin cele ce formează obiectul recursului recurenta-reclamantă propune în realitate o rejudecare a fondului cauzei, fapt ce contravine însă caracterului nedevolutiv al celor două căi procesuale: acțiunea în anulare și recursul. Așa fiind, Înalta Curte, constatând că sentința recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta-reclamanta SC E.H. SA Brașov împotriva Sentinței civile nr. 51 din 26 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 12 martie 2013. Procesat de GGC - NN