ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 491/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 9762 din 4 iulie 2012, Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a admis în parte cererea formulată de reclamantul Ș.C., în contradictoriu cu pârâta SC S.A.U.A. SA - sucursala București, a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamant a sumelor de 71.612 euro, cu titlu de despăgubire și de 7.164,22 lei, reprezentând cheltuieli de judecată și a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzilor prevăzute de C. fisc., ca neîntemeiat. În considerentele acestei hotărâri, prima instanță a reținut că: Potrivit clauzei 4.1 din condițiile generale, valoarea reală a autoturismului din momentul încheierii poliței de asigurare este egală cu valoarea de nou a autoturismului, mai puțin uzura stabilită în raport cu vechimea acestuia, potrivit scalei pentru coeficientul valorii rămase.

Conform tabelului aflat la finalul condițiilor de asigurare pentru un autoturism cu o vechime la data asigurării cuprinsă între 2 și 3 ani, cum este și cazul autoturismului în litigiu, coeficientul de valoare rămasă este de 75 % din valoarea de nou. Prin urmare, valoarea reală a autoturismului era de 73.872 euro (75 % din 98.496 euro = 73.872 euro). Așa fiind, deși autoturismul a fost asigurat pentru suma de 74.522 euro, rezultă că valoarea despăgubirii este egală cu suma de 73.872 euro. Din această valoare se scade valoarea primelor de asigurare datorate până la sfârșitul asigurării, respectiv suma de 2.260 euro (în conformitate cu clauza 9.10 din Condițiile generale care stabilește că asigurătorul este îndreptățit să rețină din valoarea despăgubirii primele de asigurare datorate până la sfârșitul duratei asigurării, în situația în care cuantumul despăgubirii depășește 20 % din suma asigurată).

În consecință, prima instanță a apreciat că valoarea despăgubirii este de 71.612 euro, în acest context înlăturând susținerea pârâtei și a expertului în sensul că la stabilirea despăgubirii trebuie avută în vedere și vechimea autoturismului la data producerii evenimentului asigurat, apreciind că nu există clauze contractuale în acest sens. În schimb, a apreciat că cererea reclamantului având ca obiect obligarea pârâtei la plata dobânzii prevăzută de C. fisc. este neîntemeiată, întrucât între părți nu există un raport de drept fiscal care să permită asiguratului să obțină dobânzile stabilite de legiuitor în materie fiscală pentru neîndeplinirea la termen a obligațiilor de plată a debitului principal.

Împotriva sentinței tribunalului, au declarat apel atât reclamantul, cât și pârâta. Prin rezoluția de primire a dosarului, instanța de apel i-a pus în vedere apelantului - reclamant să indice suma pretinsă cu titlu de dobânzi, până la zi, în vederea stabilirii timbrajului, sub sancțiunea suspendării judecării căii sale de atac, dar apelantul - reclamant nu și-a îndeplinit această obligație, împrejurare în raport de care, în ședința publică de la 13 decembrie 2012, curtea de apel a dispus, în temeiul art. 1551 C. proc. civ., suspendarea judecării apelului declarat de către apelantul Ș.C. Prin Decizia civilă nr. 513 din 20 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, a respins, ca nefondat apelul declarat de apelanta SC S.A.U.A.

SA - Sucursala București împotriva sentinței civile nr. 9762 din 4 iulie 2012 pronunțate de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă. Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel, rămânând învestită doar cu soluționarea apelului promovat de apelanta - pârâtă, a reținut următoarele: Criticile acestei apelante nu vizează, în sine, acordarea de către prima instanță a despăgubirii - și, prin urmare, constatarea îndeplinirii cerințelor răspunderii civile contractuale -, ci, în mod exclusiv, nivelul despăgubirii la plata căreia a fost obligată; de aceea, în controlul devolutiv al sentinței, va fi examinată doar această parte a hotărârii primei instanțe.

A reținut, prin urmare, că, având în vedere că părțile au prezentat expertului câte un catalog care prezintă valori diferite, tribunalul în mod corect a luat în considerare valoarea indicată în catalogul prezentat de reclamant, respectiv suma de 98.496 euro, întrucât aceasta este valoarea care se apropie mai mult de valoarea pe care chiar apelanta - pârâtă a avut-o în vedere la încheierea contractului de asigurare, respectiv cea de 99.363 euro. Instanța de apel a considerat că referirile apelantei - pârâte la concluziile raportului de expertiză nu constituie, în realitate, critici ale sentinței deoarece în niciun fel nu se indică vreun motiv pentru care este nelegal ca instanța să aibă în vedere o valoare care se apropie mai mult de valoarea pe care chiar apelanta - pârâtă a avut-o în vedere la încheierea contractului de asigurare, iar nu pe cea propusă de către expertul tehnic desemnat.

A apreciat că în realitate, argumentele pentru care prima instanță a luat în calcul suma de 71.612 euro au fost prezentate în considerentele sentinței atacate într-o manieră amplă, care vizează aplicarea coeficientului de uzură, prin prisma art. 4.1 din condițiile generale, din care s-a scăzut valoarea primelor de asigurare datorate până la sfârșitul asigurării, respectiv suma de 2.260 euro, în conformitate cu clauza 9.10 din Condițiile generale. A concluzionat că despăgubirile acordate, astfel calculate, nu încalcă nici art. 27 alin. (2) din Legea nr. 136/1995 și nici clauzele contractuale; de altfel, apelanta nici nu a fost în măsură să indice în concret, altfel decât într-o manieră teoretică și generalizată, motivul pentru care acordarea sumei de 71.612 euro nu este legală, în condițiile în care valoarea asigurată la care au fost calculate primele, era de 74.522 euro.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs pârâta SC U.A. SA prin sucursala Municipiului București, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței tribunalului și a deciziei curții de apel, în sensul admiterii pretențiilor intimatului - reclamant la valoarea stabilită inițial prin raportul de expertiză. Solicită, totodată, obligarea intimatului - reclamant la plata cheltuielilor de judecată generate de desfășurarea căilor de atac. În dezvoltarea motivelor de nelegalitate formulate, îndreptate împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, recurenta pârâtă arată că instanțele au pronunțat hotărâri nelegale, prin încălcarea și aplicarea greșită a legii părților, criticile sale referindu-se, în esență, la modul eronat în care au fost interpretate clauzele contractuale.

Consideră că instanțele de fond și apel nu au ținut cont de dispozițiile clauzei contractuale 4.10 din Condițiile contractuale și nu a dat eficacitate acestora, la acest capitol fiind prevăzut modul în care se stabilesc sumele asigurate și modul în care se calculează sau recalculează daunele în cazul unei supraasigurări sau subasigurări. Susține, concluzionând, că atât instanța de fond cât și cea de apel nu au ținut cont de apărările sale, în sensul că în cauza dedusă judecații a fost vorba de o supraasigurare, Condițiile contractuale asumate de ambele părți ale contractului de asigurare prevăd astfel de situații (supraasigurare și subasigurare), iar asigurătorul poate recalcula suma asigurată și restitui excedentul de primă plătit de către asigurat; învederează că această clauză contractuală a fost însușită de asigurat la momentul încheierii contractului de asigurare.

Recursul este fondat. Din examinarea criticilor formulate în recurs, în raport de actele dosarului și de dispozițiile legale incidente în speță, se constată următoarele: La art. 4.10 din condițiile de asigurare, care sunt parte integrantă a contractului și exprimă voința părților se stabilește că în cazul în care la data producerii evenimentului asigurat suma asigurată înscrisă în poliță nu corespunde valorii reale a autoturismului de la data asigurării, se va proceda astfel: lit. a)) dacă asigurarea s-a încheiat pentru o sumă asigurată mai mare decât valoarea reală a autovehiculului la data încheierii asigurării (supraasigurare), asigurătorul recalculează și restituie prima de asigurare plătită de asigurat - aferentă excedentului de sumă asigurată, iar despăgubirea nu va putea depăși în niciun caz valoarea reală a autovehiculului la data încheierii asigurării.

Conform art. 9.3 din aceleași condiții de asigurare, valoarea despăgubirii nu poate depăși suma asigurată, nici cuantumul pagubei și nici diferența dintre valoarea reală a autoturismului asigurat la data încheierii asigurării și valoarea rămasă, - prin valoarea rămasă înțelegându-se valoarea părților din autoturism rămase neavariate. În speță, deși în hotărârea criticată sunt menționate, ca fiind aplicabile, prevederile clauzei 4.10 din condițiile de asigurare și sunt prezentate concluziile raportului de expertiză din care rezultă în mod incontestabil că autovehiculul a fost supraapreciat, se consideră, totuși că valoarea de despăgubire ce se impune a fi acordată este valoarea de nou prezentată de reclamant, potrivit catalogului, pentru că această valoare se apropie mai mult de valoarea avută în vedere la încheierea contractului de asigurare și nu cea propusă de expertul tehnic desemnat.

Or, în cauza de față, ne aflăm în mod cert în prezența unei supraasigurări, - împrejurare în care se constată că instanțele au ignorat clauzele contractuale referitoare la această situație, amintite în cele ce preced, în sensul că au redat conținutul acestora, dar în mod eronat nu le-au aplicat la speța dedusă judecății. Instanțele au apreciat că trebuie luată în considerare valoarea de nou a autovehiculului, de la momentul încheierii poliței, însă o astfel de apreciere se dovedește a nu fi în concordanță cu clauzele contractuale, care prevăd procedura de urmat în calculul valorii despăgubirii, în cazul existenței unei supraevaluări.

Într-un astfel de caz, făcând aplicarea clauzei 4.10 din condițiile de asigurare, asigurătorul recalculează suma asigurată și, în consecință, recalculează despăgubirea ce se poate acorda, având în vedere și vechimea autoturismului, la data producerii evenimentului asigurat, ca fiind unul dinte elementele esențiale ce trebuie avut în vedere la calculul valorii reale a autoturismului.

Prin urmare, se reține că existând o supraevaluare, cum este cazul în speță, singurul calcul al valorii pagubei ce poate fi luat în considerare pentru acordarea despăgubirilor este cel raportat la dispozițiile art. 4.10 din condițiile de asigurare, - așa cum rezultă el din expertiza de specialitate efectuată în cauză, ce nu a fost însușită de instanțe, dându-se relevanță juridică catalogului APIA, prezentat de reclamant, indicând valoarea de nou a autoturismului - valoare care, însă, nu este în acord cu clauzele contractuale, pe care acesta și Ie-a însușit la momentul încheierii contractului de asigurare.

Se observă astfel că în ce privește valoarea asigurată trebuie să funcționeze buna - credință a asiguratului, pentru că, în situația unei supraevaluări devin aplicabile acele dispoziții contractuale care reglementează expres supraevaluarea, în sensul că într-un astfel de caz se face o nouă reevaluare a riscului asigurat, - ceea ce în speță, s-a realizat prin expertiza tehnică specialitatea auto, ce a fost încuviințată de instanța de fond (fila 153 dosar fond) și care a stabilit valoarea despăgubirilor la suma de 47.510 euro (fila 174 dosar fond).

În fine, în mod incontestabil judecătorul este suveran în aprecierea probelor, dar în cauză expertiza tehnică auto, încuviințată de instanță, este singura probă, care a răspuns cerințelor instanței, pentru a da o dezlegare corectă litigiului dedus judecății și anume, obiectivelor de a efectua „calculul sumei reprezentând valoarea despăgubirilor raportat la clauzele contractului de asigurare, la vechimea autovehicolului și la documentele depuse la dosarul de daună", așa încât, s-ar fi impus ca instanțele care s-au pronunțat în cauză să aibă în vedere concluziile acesteia și să omologheze raportul de expertiză, acceptând valoarea despăgubirilor stabilite prin expertiză, respectiv de 47.510 euro.

Astfel fiind, instanța de recurs apreciază că aceasta este suma ce se cuvenea, cu titlu de despăgubire, reclamantului și la plata căreia o va obliga pe pârâtă, urmare admiterii recursului și nu suma de 71.612 euro, așa cum au hotărât cele două instanțe care s-au pronunțat în cauză. În acord cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., vor fi reduse și cheltuielile de judecată acordate reclamantului, de la 7.164,22 lei la 5.654,35 lei, proporțional cu valoarea pretențiilor admise. În consecință, față de cele mai sus arătate, se va admite recursul declarat de pârâta SC U.A. SA prin sucursala Municipiului București împotriva deciziei curții de apel, care va fi modificată, va fi admis apelul declarat de aceeași parte, împotriva sentinței tribunalului, care va fi schimbată în parte, în sensul că va fi obligată pârâta SC U.A.

SA prin sucursala Municipiului București la plata către reclamantul Ș.C. a sumelor de 47.510 euro cu titlu de despăgubiri și de 5.654,35 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Va fi menținut restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC U.A. SA prin sucursala Municipiului București împotriva Deciziei civile nr. 513 din 20 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă. Modifică decizia recurată, admite apelul declarat de SC U.A. SA prin sucursala Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 9762 din 4 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, pe care o schimbă în parte, în sensul că, obligă pârâta SC U.A. SA prin sucursala Municipiului București la plata către reclamantul Ș.C. a sumelor de 47.510 euro cu titlu de despăgubire și de 5.654,35 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Menține restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2014.