ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 996/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 108 din 9 ianuarie

2009, Judecătoria sectorului 4 București a declinat competența în favoarea

Tribunalului, secția civilă, pentru soluționarea cauzei în primă instanță

conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., constatând că valoarea obiectului

pricinii este mai mare de 500.000 RON.

Prin Sentința civilă

nr. 638 din 5 mai 2009, Tribunalul București, secția civilă a anulat cererea

reclamantei SC F.R. SRL ca insuficient timbrată, iar prin Decizia civilă nr.

118/A din 16 februarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, cauza a fost trimisă spre rejudecare pe fond, constatând că prin

măsura anulării cererii ca insuficient timbrată, prima instanță a încălcat

dreptul de acces la justiție garantat de art. 6 din Convenția Europeană pentru

Apărarea Drepturilor Omului, cauza urmând să fie soluționată pe fond.

În rejudecare, prin

Sentința civilă nr. 1326 din 7 iulie 2011, Tribunalul București, secția a V-a

civilă, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC F.R. SRL

în contradictoriu cu pârâții T.M., G.C. și V.D. A respins ca neîntemeiată

cererea pârâților privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de fond a reținut că prin antecontractul de

vânzare-cumpărare din 28 februarie 2008, promitentul cumpărător S.Ș.F. s-a

obligat să cumpere terenul pârâților promitenți-vânzători, situat în

localitatea Frumușani, județul Călărași, în suprafață de 4.113,32 mp., pentru

prețul de 185.100 euro, din care s-a achitat la data autentificării

antecontractului suma de 6.000 euro, reprezentând avans din preț, iar pârâții

promitenți-vânzători s-au obligat să încheie contractul de vânzare-cumpărare în

formă autentică în termen de 60 de zile de la data autentificării

antecontractului, la același Biroul Notarilor Publici Asociația "A.P.R. și

D.C.", că prin actul de cesiune autentificat din 21 iulie 2008,

promitentul cumpărător S.Ș.F. și-a cedat drepturile și obligațiile sale,

dobândite, respectiv asumate prin antecontractul de vânzare-cumpărare din 28

februarie 2008, către reclamanta SC F.R. SRL, al cărei administrator este,

prețul cesiunii fiind de 6.000 euro, echivalentul sumei de 21.348 RON, iar prin

actul adițional din 21 iulie 2008 de către Biroul Notarilor Publici Asociația

"A.P.R. și D.C.", între cesionara SC F.R. SRL reprezentată prin

S.Ș.F. și promitenții vânzători T.M., V.D. și G.C., a intervenit un nou acord

prin care potrivit art. 1, părțile contractante au hotărât suplimentarea

avansului acordat la 28 februarie 2008 cu suma de 6.000 euro, urmând ca restul

prețului în sumă de 173.100 euro să se achite la perfectarea contractului de

vânzare-cumpărare în formă autentică, prin art. 2, părțile convenind

"prelungirea termenului de autentificare a contractului de

vânzare-cumpărare privind terenul de 4.113,32 mp. situat în extravilanul

comunei Frumușani, județul Călărași, tarlaua 1/1 parcela 6, în termen de trei

luni începând de la data autentificării actului adițional, adică până la 21

octombrie 2008", celelalte dispoziții ale antecontractului rămânând

neschimbate.

A mai reținut

instanța, în baza probelor administrate, că reclamanta nu a dovedit în niciun

fel aspectul că datorită culpei pârâților nu a mai putut obține o linie de

credit pentru data de 21 octombrie 2008, pentru care a primit documentația de

la pârâți, împrejurare față de care cererea reclamantei, prin care a solicitat

rezoluțiunea antecontractului și activarea clauzei penale, respectiv obligarea

pârâților să-i plătească suma de 36.000 de euro, a fost apreciată ca

neîntemeiată, întrucât culpa privind nerealizarea contractului de

vânzare-cumpărare în formă autentică nu a revenit pârâților

promitenți-vânzători, ci acțiunilor intempestive și de rea-credință ale

promitentei-cumpărătoare.

Totodată, instanța de

fond a reținut că potrivit pactului comisoriu de gradul IV inserat de părți în

convenție, s-a prevăzut că promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare se

desființează de plin drept, fără somație, notificare sau punere în întârziere,

"în cazul în care T.M., V.D. și G.C., promitenți vânzători, nu vor mai

dori perfectarea contractului de vânzare-cumpărare sau în situația în care din

măsurătorile cadastrale, terenul ce se vinde nu va mai avea aceeași poziție,

respectiv pe latura de S-V pe sensul de deplasare București - Oltenița (cu o

toleranță de 10 m. înapoi/înainte de borna kilometrică X)", situație care

nu s-a regăsit în cauză, pentru a se constata că ar fi intervenit rezoluțiunea

de drept.

Cum primele două

capete de cerere au fost neîntemeiate și au fost respinse, tribunalul a respins

și capătul al treilea din cererea reclamantei referitor la obligarea pârâților

la plata dobânzii legale privind suma de 36.000 de euro, de la data punerii în

întârziere și până la plata efectivă a acestei sume, această obligație fiind

subsidiară față de primele două cereri și urmând soarta acțiunii principale,

iar cât privește cererea pârâților de acordare a cheltuielilor de judecată

ocazionate de proces, tribunalul a apreciat că aceasta a fost neîntemeiată și a

respins-o, întrucât la dosar nu s-au depus dovezi în acest sens privind

cheltuielile efectuate.

Reclamanta SC F.R.S

SRL a declarat apel împotriva evocatei sentințe.

Apelanta reclamantă a

reproșat instanței de fond interpretarea eronată a materialului probatoriu

administrat în cauză și neluarea în considerare a importanței termenului în

condițiile în care antecontractul, cesiunea acestuia, precum și actele

adiționale au fost prelungite de-a lungul timpului, de două ori, tocmai pentru

ca intimații-pârâți să procure toate actele necesare încheierii contractului de

vânzare-cumpărare în formă autentică.

Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin

Decizia nr. 128/A din 22 martie 2012, a respins ca nefondat apelul reclamantei.

În fundamentarea

acestei soluții instanța de control judiciar a reținut, în esență, că întrucât

în cauză nu a fost activat pactul comisoriu, nu a devenit incidență nici clauza

penală, că nefiind îndeplinită cel puțin, cerința evocată, a neexecutării

obligațiilor, nu poate interveni nici sancțiunea rezoluțiunii judiciare

solicitate, din această perspectivă criticile apelantei fiind neîntemeiate,

deoarece dreptul comun în materie de rezoluțiune, permite respingerea de către

organul judiciar, a acestei sancțiuni chiar și în situația depășirii

termenului, astfel cum s-a evocat.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta SC F.R. SRL București, solicitând

admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârilor atacate și pe fond,

admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Recurenta-reclamantă

își subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct.

8 și 9 C. proc. civ., considerând că atât instanța de fond, cât și cea de apel

au interpretat greșit antecontractul de vânzare-cumpărare, au schimbat

înțelesul lămurit și neîndoielnic al acestuia și că, totodată, hotărârile

atacate au fost date cu aplicarea greșită a legii.

Cu titlu prealabil

recurenta-reclamantă consideră că instanța de apel a făcut o analiză inutilă a

pactului comisoriu de gradul IV în condițiile în care recurenta a solicitat

rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare pentru nerespectarea

termenului prevăzut pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare în

formă autentică, instanța de apel făcând o confuzie în ceea ce privește motivul

concret pentru care s-a solicitat rezoluțiunea antecontractului, în condițiile

în care aceasta reține că s-a solicitat rezoluțiunea ca urmare a faptului că

intimații-pârâți nu au procurat certificatul fiscal și extrasul de carte funciară

necesare încheierii contractului de vânzare-cumpărare față de faptul că

reclamanta a solicitat rezoluțiunea antecontractului pentru nerespectarea

termenului stabilit în acest scop.

Apreciază

recurenta-reclamantă că instanța de apel a aplicat dispozițiile art. 1021 C.

civ., în favoarea intimaților-pârâți, considerând că neprezentarea actelor

necesare vânzării la termenul stipulat în contract nu are o înrâurire

semnificativă în ceea ce privește desființarea antecontractului de

vânzare-cumpărare, iar aceasta în condițiile în care intimații-pârâți și-au

manifestat intenția de a încheia contractul de vânzare-cumpărare.

Astfel,

recurenta-reclamantă invocând principiul forței obligatorii - pacta sunt

servanda, reglementat de art. 969 C. civ., precizează că nu există excepții

care să se suprapună pe situația dedusă judecății din prezenta cauză și cu atât

mai puțin art. 1021, în condițiile în care termenul, astfel cum este

reglementat în art. 1022 - 1025 vechiul C. civ., a fost stipulat atât în

favoarea intimaților-pârâți, cât și în favoarea recurentei, astfel că acesta

trebuia respectat întocmai de ambele părți.

Arată recurenta că în

aplicarea art. 977 din vechiul C. civ. interpretarea contractelor se face după

intenția comună a părților contractante, or, intenția comună a fost de a se

încheia contractul de vânzare-cumpărare la termenul stipulat în acest sens,

faptul nerespectării acestui termen de intimații-pârâți trebuind sancționat

prin plata unei despăgubiri bănești.

Consideră de asemenea

recurenta, că o importantă regulă de interpretare a contractului este cea

reglementată de art. 970 alin. (2) vechiul C. civ., convențiile obligând nu

numai la aceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea,

obiceiul sau legea dă obligației după natura sa.

Conchide

recurenta-reclamantă în sensul că aceste reguli de bază pentru interpretarea

contractelor au fost răstălmăcite și aplicate de instanțe, în contra a ceea ce

era vădit neîndoielnic cuprins în conținutul antecontractului, că prin

interpretarea deficitară a antecontractului se înfrânge principiul forței

obligatorii a actului juridic civil, fundamentat pe două elemente, respectiv

necesitatea stabilității și siguranței raporturilor juridice generate de actele

juridice civile și imperativul moral al respectării cuvântului dat.

Intimații-pârâți

T.M., G.C. și V.D. au formulat întâmpinare și au solicitat respingerea

recursului, ca nefondat.

Înalta Curte,

examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că

recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Prin acțiunea

introductivă de instanță, reclamanta a solicitat instanței să dispună

rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare ca sancțiune pentru

neprezentarea de către pârâți a certificatului fiscal și a extrasului de carte

funciară, în condițiile în care prin antecontract părțile stipulaseră un pact

comisoriu de gradul IV, preluat și în actul adițional din 28 februarie 2008.

Așadar, reclamanta nu

a înțeles să dea efectivitate acestui pact comisoriu de ultim grad, în cadrul

termenului său judiciar, instanța fiind chemată să se pronunțe, în virtutea

principiului disponibilității, asupra rezoluțiunii antecontractului dar numai

ca sancțiune a îndeplinirii de către pârâți a obligațiilor de prezentare a

certificatului fiscal și a extrasului de carte funciară.

Din probatoriul

administrat a rezultat cu evidență că intimații-pârâți și-au îndeplinit în

termen obligațiile ce le reveneau, aspect ce reiese din încheierea de

certificare de fapte din 29 octombrie 2008 întocmită de Biroul Notarilor

Publici Asociația A.P.R. și D.C. - la care se raportează ambele instanțe,

astfel că soluția pronunțată este în acord cu dreptul comun în materia

rezoluțiunii judiciare consacrat de art. 1021 C. civ. care permite evitarea

sancțiunii dacă partea își execută obligațiile chiar pe parcursul procesului în

rezoluțiune.

Așadar, instanța de

apel a examinat rezoluțiunea antecontractului și din perspectiva termenului în

care au fost aduse la îndeplinire obligațiile asumate de intimații-pârâți,

neputându-i-se reproșa că face o confuzie cu privire la motivul pentru care s-a

solicitat rezoluțiunea sau că aplică cu părtinire dispozițiile legale

incidente, respectiv art. 1021 - 1022 - 1025 din vechiul C. civ.

Neactivarea pactului

comisoriu a condus implicit la neactivarea clauzei penale la care se

raportează, potrivit căreia recurenta-reclamantă este îndreptățită la obținerea

dublului avans plătit.

Din aceste rațiuni și

aserțiunile recurentei-reclamante cu privire la aplicarea și interpretarea

greșită de către instanță a regulilor de interpretare a contractelor cuprinse

în art. 970 alin. (2), art. 977, a art. 969 Cod civil sunt nefondate, instanța

de apel dând clauzelor antecontractului înțelesul pe care însăși părțile l-au

avut în vedere la momentul încheierii convenției.

În considerarea celor

ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., constatând că

decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva

criticilor formulate, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de recurenta-reclamantă SC F.R. SRL București împotriva Deciziei

civile nr. 128-A din 22 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 12 martie 2013.

Procesat

de GGC - NN