ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1693/2014

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 6 octombrie 2008, pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția civilă, reclamantul N.S. a chemat în judecată pe pârâtul C.H.G., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 724.400 RON reprezentând contravaloarea împrumutului acordat acestuia în data de 27 februarie 2008 și cu dobânda aferentă. Tribunalul Mehedinți prin Sentința civilă nr. 6 din 12 ianuarie 2009 a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă, reținând că potrivit art. 5 C. proc. civ., cererea se face la instanța domiciliului pârâtului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 3957/3/2009. Prin Sentința civilă nr. 1258 din 21 iunie 2011, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins acțiunea formulată de reclamantul N.S. în contradictoriu cu pârâtul C.H.G., ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele: Că prin Antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X1 din 12 februarie 2008 de BNP N.A., pârâtul, în calitate de promitent vânzător, a promis vânzarea unei suprafețe de teren de 9.002 mp către promitentul cumpărător H.T.

LLC, primind suma de 200.000 euro la încheierea antecontractului, urmând ca încheierea contractului de vânzare-cumpărare să aibă loc în termen de 10 zile și că la 19 februarie 2008 pârâtul a achitat cu OP din 19 februarie 2008 suma de 724.4000 RON, echivalentul a 200.000 euro, reprezentând aportul propriu - avans pentru contractul de cesiune de părți sociale ce urma să se încheie între reclamant și SC H.Q.M. SRL. În adunarea generală a asociaților SC H.Q.M. SRL din 25 februarie 2008, s-a hotărât ca aceasta din urmă să devină asociat unic la SC S.C. SRL și că prin extrasul de cont din 25 februarie 2008 reclamantul a depus către pârât suma de 956.300 RON, cu mențiunea de împrumut, iar cu extrasul de cont din 28 februarie 2008, pârâtul a depus către reclamant suma de 231,930 RON făcând mențiunea de restituire plată excedentară.

Prin Convenția acord autentificată sub nr. X2 din 5 martie 2008 de BNP N.A., încheiată între pârât și H.T. LLC, s-a menționat că pârâtul a restituit prețul primit ca urmare a încheierii Antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X1 din 12 februarie 2008 de BNP N.A., neconcretizându-se astfel contractul de vânzare-cumpărare. Că prin Contractul de credit nr. X3 din 13 martie 2008 Banca Comercială I.S.R. SA Arad a acordat SC H.Q.M. SRL un credit în sumă de 2.000.000 euro pentru plata prețului cesiunii către SC H.Q.M. SRL a părților sociale reprezentând întregul capital social al SC S.C. SRL, iar la 17 martie 2008, s-a încheiat un contract de cesiune de părți sociale cu SC H.Q.M.

SRL, prin care reclamantul în calitate de cedent a cedat partea socială ce-i aparținea acestei societăți la care pârâtul era asociat, prețul cesiunii fiind de 2.200.000 euro, din care s-a achitat în avans echivalentul în lei al sumei de 200.000 euro prin OP din 19 februarie 2008. Reclamantul N.S. a susținut că a împrumutat pârâtul cu suma de 724.400 RON, care nu i-a fost restituită, că între părți nu s-a încheiat niciun fel de act prin care să se constate operația de împrumut și nici termenul la care ar fi urmat să se restituie suma menționată, pârâtul negând categoric existența vreunei înțelegeri în acest sens.

Instanța a reținut că, în drept, dovada unui contract de împrumut în cazul în care valoarea obiectului depășește 250 RON se face în condițiile art. 1191 C. civ., prin înscris autentic sau prin înscris sub semnătură privată și presupune probațiunea atât a acordului de voință cât și remiterea materială a bunului împrumutat și că în lipsa dovezilor privind existența unui contract de împrumut nu prezintă relevanță împrejurarea că pe extrasul de cont de la bancă s-a specificat mențiunea împrumut. Că, o condiție de formă în plus este cerută de dispozițiile art. 1180 C. civ.

potrivit cu care înscrisurile sub semnătură privată care constau în obligația unilaterală a unei părți de a plăti altei părți o sumă de bani trebuie să fie scris în întregime de mâna debitorului sau în caz contrar să cuprindă înaintea semnăturii mențiunea bun și aprobat sau o altă mențiune asemănătoare, urmată de indicarea în litere a sumei la plata căreia debitorul se obligă, astfel că din textele de lege invocate, a rezultat inadmisibilitatea altor mijloace de probă în afara înscrisurilor pentru dovada actelor juridice a căror valoare depășește 250 RON. S-a reținut că de la această regulă există și excepții, atunci când există un început de dovadă scrisă provenind de la împrumutat sau care face verosimil faptul pretins, excepție prevăzută de art. 1197 alin. (2) C. civ., sau când partea s-a aflat în imposibilitate materială sau morală de a-și procura o dovadă scrisă despre actul ce a încheiat, excepție prevăzută de art. 1198 C. civ.

Cum în speță nu s-a făcut dovada unui contract încheiat anterior restituirii sumei, iar din probele administrate în cauză nu a rezultat cu certitudine că pârâtul a primit cu titlu de împrumut suma de 724.000 RON și nici că s-a îndeplinit o cerință esențială pentru validitatea contractului de împrumut și anume tradițiunea bunului împrumutat, tribunalul a apreciat că reclamantul nu s-a aflat în nicio imposibilitate materială sau morală de a-și procura o dovadă scrisă, iar mențiunea pe extrasul bancar împrumut nu a fost apreciată ca fiind reală. Tribunalul, reținând că deși s-a menționat împrumutul pe extrasul bancar și s-a făcut dovada plății sumei de 956.300 RON și restituirea sumei de 231,930 RON, întrucât reclamantul nu a reușit să facă dovada împrumutului acordat privind îndeplinirea condițiilor de fond și de formă necesare valabilității convenției conform art. 1576 și art. 969 C. civ., a respins cererea acestuia ca neîntemeiată.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia civilă nr. 413/A din 19 noiembrie 2012, a respins apelul formulat de reclamantul N.S. împotriva Sentinței civile nr. 1258 din 21 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu pârâtul C.G.G., ca nefondat. A respins cererea de cheltuieli de judecată ca nedovedită, conform art. 274 C. proc. civ. Instanța de apel, pentru a pronunța această decizie, în lipsa probelor care să vină în sprijinul susținerilor sale, a respins apelul reclamantului ca nefondat, păstrând în esență aceeași motivare ca a instanței de fond. Prin Decizia civilă nr. 133/A din 29 aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 281 C. proc.

civ., a respins cererea reclamantului N.S. privind completarea Deciziei civile nr. 413/A din 19 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, reținând că în practicaua Încheierii de dezbateri din 12 noiembrie 2012 s-a consemnat respingerea excepției necompetenței materiale a instanței de fond în judecarea cauzei invocate de reclamant, întrucât litigiul nu este un litigiu între profesioniști, ci este unul de natură civilă. Reclamantul N.S. a declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 413/A din 19 noiembrie 2012 și a Deciziei civile nr. 133/A din 29 aprilie 2013 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Prin recursul declarat împotriva Deciziei civile nr. 413/A din 19 noiembrie 2012, întemeiat pe art. 304 pct. 3, pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea acestuia, în principal casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în secundar modificarea deciziei în sensul admiterii apelului său, schimbării sentinței și admiterea acțiunii sale. În criticile formulate, după o prezentare a situației de fapt, recurentul-reclamant a susținut în esență următoarele: - Că în mod greșit instanța de apel a respins excepția necompetenței materiale a instanței civile în soluționarea cauzei, ignorând natura comercială a litigiului dintre părți, dovedită de ansamblul înscrisurilor din dosar, situație în care competența îi revenea secției de litigii cu profesioniștii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc.

civ. - Faptul că instanța de apel nu i-a restituit suma împrumutată, ignorând probele administrate în cauză, cu referire expresă la recunoașterea la interogatoriu a acestui fapt de pârât și la înscrisurile aflate în dosar care fac dovada nașterii raportului juridic, a faptului că în data de 27 februarie 2008 a virat în contul personal al pârâtului suma de 956.3000 RON cu titlu de împrumut, aspect ce a fost menționat și pe OP completat în acest sens, cât și a obligației de restituire a sumei de 724.4000 RON duce la concluzia că în speță au fost încălcate dispozițiile art. 969 și art. 1197 C. civ., motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul-reclamant, prin recursul formulat împotriva Deciziei civile nr. 133/A din 29 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, întemeiat pe art. 304 pct. 7 și pct. 8 C. proc.

civ., a susținut că în mod nelegal instanța de apel i-a respins cererea de completare a Deciziei civile nr. 413/A din 19 noiembrie 2012, cu privire la soluționarea excepției necompetenței materiale a secției civile a Tribunalului București, întemeiată pe art. 281 C. proc. civ., și că într-adevăr în practicaua Încheierii din 12 noiembrie 2012 s-a consemnat acest aspect, dar cum încheierea menționată este doar un act procedural în care se menționează conținutul dezbaterilor din timpul ședinței de judecată nu se poate reține că aceasta a fost soluționată, cu atât mai mult cu cât în încheierea de amânare a pronunțării nu s-a făcut mențiunea că aceasta face parte din decizia pronunțată pe fondul apelului și nici că i-a fost comunicată.

Analizând recursul declarat de reclamantul N.S. împotriva Deciziei civile nr. 413/A din 19 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept arătate, ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat avându-se în vedere următoarele considerente: - Modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, art. 304 pct. 3 C. proc. civ., atunci când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe.

Astfel, se constată că în mod corect a respins instanța de apel excepția necompetenței materiale a instanței civile în soluționarea cauzei, avându-se în vedere că nu mai există distincție între jurisdicția comercială și cea civilă ca urmare a modificării Codului de procedură civilă prin Legea nr. 71/2011, prevederile art. 225 alin. (1) din aceeași lege impunând, începând cu aceeași dată, 1 octombrie 2011, reorganizarea fostelor secții comerciale ale tuturor instanțelor judecătorești "ca secții civile ori, după caz, unificarea acestora cu secțiile civile", situație în care motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. se apreciază ca nefondat. - Nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., prin care recurentul a arătat că decizia instanței de apel a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 1169 și art. 969 C. civ., prin respingerea cererii sale de restituire a sumei împrumutate pârâtului nu poate fi primit.

Este de observat că în dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul vizează greșita reținere a situației de fapt de către instanța de apel, în contradicție cu întreg probatoriul administrat în cauză, cu referire expresă la recunoașterea la interogatoriu făcută de pârât și la înscrisurile aflate în dosar care fac dovada faptului că în 27 februarie 2008 a virat în contul personal al pârâtului suma indicată cu titlu de împrumut, aspect ce a fost menționat și pe OP completat, cât și a obligației de restituire a sumei de 724.400 RON, situație în care instanța trebuia să oblige pârâtul la plata acesteia, dar greșita reținere a situației de fapt în raport de greșita interpretare a probelor constituie o chestiune de fapt care nu vizează nelegalitatea hotărârii recurate.

Altfel spus, critica recurentului pentru stabilirea situației de fapt nu se convertește în motivul de nelegalitate invocat, deoarece stabilirea situației de fapt este atributul instanței fondului sau apelului din perspectiva caracterului devolutiv al acestei căi de atac, iar în cauză cele două instanțe și-au motivat hotărârea cu argumente pertinente pe aspectul situației de fapt corect reținute. Reaprecierea probelor administrate în cauză de către instanța de apel nu mai este posibilă în recurs, odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. Nici critica, prin care recurentul a arătat că prin înscrisurile depuse la dosar a făcut atât proba nașterii raportului juridic, cât și a îndeplinirii propriei obligații de restituire a sumei solicitate, caz în care sunt aplicabile dispozițiile art. 969 C. civ.

și că pârâtului îi revenea obligația de a face dovada contrară susținerilor sale, potrivit art. 1169 C. civ., nu poate fi încadrată în art. 304 C. proc. civ. întrucât simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurent, în lipsa unei argumentații în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de modificare indicate, fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanței de recurs. În concluzie, cu referire la motivele invocate, se va reține că recurentul prin argumentele aduse a cerut instanței de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond și nu doar să verifice decizia instanței de apel în ce privește modul de aplicare a legii.

Și recursul declarat împotriva Deciziei civile nr. 133/A din 29 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, este nefondat în raport de cele menționate anterior la analiza criticilor circumscrise motivului de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 3 C. proc. civ., știut fiind că Încheierea de dezbateri din 12 noiembrie 2012 face parte integrantă din decizia menționată și avându-se în vedere că în cauză nu s-a făcut dovada vreunei vătămări suferite de parte. Art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se referă la interpretarea unui act juridic și nu este incident în cauză, criticile formulate vizând Decizia civilă nr. 133/A din 29 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, prin care s-a respins cererea reclamantului privind completarea dispozitivului Deciziei civile nr. 413/A din 19 noiembrie 2012, pronunțată de aceeași instanță, și nu interpretarea greșită a unui act juridic dedus judecății.

Înalta Curte constată că și motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este nefondat, întrucât contrar susținerilor recurentului, motivele invocate de parte au făcut obiectul examinării de către instanță, iar hotărârile au fost pronunțate cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât acestea cuprind motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, cât și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților. Față de considerentele de mai sus, Înalta Curte reține că motivele de recurs întemeiate pe art. 304 pct. 3, pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. sunt nefondate, că deciziile instanței de apel sunt legale, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., urmează să respingă recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul N.S. împotriva Deciziei civile nr. 413/A din 19 noiembrie 2012 și a Deciziei civile nr. 133/A din 29 aprilie 2013 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 mai 2014. Procesat de GGC - AZ