ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1693/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1693/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 6 octombrie

2008, pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția civilă, reclamantul N.S. a chemat

în judecată pe pârâtul C.H.G., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de

724.400 RON reprezentând contravaloarea împrumutului acordat acestuia în data

de 27 februarie 2008 și cu dobânda aferentă.

Tribunalul Mehedinți

prin Sentința civilă nr. 6 din 12 ianuarie 2009 a admis excepția necompetenței

sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București, secția civilă, reținând că potrivit art. 5 C. proc.

civ., cererea se face la instanța domiciliului pârâtului.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 3957/3/2009.

Prin Sentința civilă

nr. 1258 din 21 iunie 2011, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a

respins acțiunea formulată de reclamantul N.S. în contradictoriu cu pârâtul

C.H.G., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această sentință instanța a reținut următoarele:

Că prin

Antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X1 din 12 februarie

2008 de BNP N.A., pârâtul, în calitate de promitent vânzător, a promis vânzarea

unei suprafețe de teren de 9.002 mp către promitentul cumpărător H.T. LLC,

primind suma de 200.000 euro la încheierea antecontractului, urmând ca încheierea

contractului de vânzare-cumpărare să aibă loc în termen de 10 zile și că la 19

februarie 2008 pârâtul a achitat cu OP din 19 februarie 2008 suma de 724.4000

RON, echivalentul a 200.000 euro, reprezentând aportul propriu - avans pentru

contractul de cesiune de părți sociale ce urma să se încheie între reclamant și

SC H.Q.M. SRL.

În adunarea generală

a asociaților SC H.Q.M. SRL din 25 februarie 2008, s-a hotărât ca aceasta din

urmă să devină asociat unic la SC S.C. SRL și că prin extrasul de cont din 25

februarie 2008 reclamantul a depus către pârât suma de 956.300 RON, cu

mențiunea de împrumut, iar cu extrasul de cont din 28 februarie 2008, pârâtul a

depus către reclamant suma de 231,930 RON făcând mențiunea de restituire plată

excedentară.

Prin Convenția acord

autentificată sub nr. X2 din 5 martie 2008 de BNP N.A., încheiată între pârât

și H.T. LLC, s-a menționat că pârâtul a restituit prețul primit ca urmare a

încheierii Antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X1 din 12

februarie 2008 de BNP N.A., neconcretizându-se astfel contractul de

vânzare-cumpărare.

Că prin Contractul de

credit nr. X3 din 13 martie 2008 Banca Comercială I.S.R. SA Arad a acordat SC

H.Q.M. SRL un credit în sumă de 2.000.000 euro pentru plata prețului cesiunii

către SC H.Q.M. SRL a părților sociale reprezentând întregul capital social al

SC S.C. SRL, iar la 17 martie 2008, s-a încheiat un contract de cesiune de

părți sociale cu SC H.Q.M. SRL, prin care reclamantul în calitate de cedent a

cedat partea socială ce-i aparținea acestei societăți la care pârâtul era

asociat, prețul cesiunii fiind de 2.200.000 euro, din care s-a achitat în avans

echivalentul în lei al sumei de 200.000 euro prin OP din 19 februarie 2008.

Reclamantul N.S. a

susținut că a împrumutat pârâtul cu suma de 724.400 RON, care nu i-a fost

restituită, că între părți nu s-a încheiat niciun fel de act prin care să se

constate operația de împrumut și nici termenul la care ar fi urmat să se

restituie suma menționată, pârâtul negând categoric existența vreunei

înțelegeri în acest sens.

Instanța a reținut

că, în drept, dovada unui contract de împrumut în cazul în care valoarea

obiectului depășește 250 RON se face în condițiile art. 1191 C. civ., prin

înscris autentic sau prin înscris sub semnătură privată și presupune

probațiunea atât a acordului de voință cât și remiterea materială a bunului

împrumutat și că în lipsa dovezilor privind existența unui contract de împrumut

nu prezintă relevanță împrejurarea că pe extrasul de cont de la bancă s-a

specificat mențiunea împrumut.

Că, o condiție de

formă în plus este cerută de dispozițiile art. 1180 C. civ. potrivit cu care

înscrisurile sub semnătură privată care constau în obligația unilaterală a unei

părți de a plăti altei părți o sumă de bani trebuie să fie scris în întregime

de mâna debitorului sau în caz contrar să cuprindă înaintea semnăturii

mențiunea bun și aprobat sau o altă mențiune asemănătoare, urmată de indicarea

în litere a sumei la plata căreia debitorul se obligă, astfel că din textele de

lege invocate, a rezultat inadmisibilitatea altor mijloace de probă în afara

înscrisurilor pentru dovada actelor juridice a căror valoare depășește 250 RON.

S-a reținut că de la

această regulă există și excepții, atunci când există un început de dovadă

scrisă provenind de la împrumutat sau care face verosimil faptul pretins,

excepție prevăzută de art. 1197 alin. (2) C. civ., sau când partea s-a aflat în

imposibilitate materială sau morală de a-și procura o dovadă scrisă despre

actul ce a încheiat, excepție prevăzută de art. 1198 C. civ.

Cum în speță nu s-a

făcut dovada unui contract încheiat anterior restituirii sumei, iar din probele

administrate în cauză nu a rezultat cu certitudine că pârâtul a primit cu titlu

de împrumut suma de 724.000 RON și nici că s-a îndeplinit o cerință esențială

pentru validitatea contractului de împrumut și anume tradițiunea bunului

împrumutat, tribunalul a apreciat că reclamantul nu s-a aflat în nicio

imposibilitate materială sau morală de a-și procura o dovadă scrisă, iar

mențiunea pe extrasul bancar împrumut nu a fost apreciată ca fiind reală.

Tribunalul, reținând

că deși s-a menționat împrumutul pe extrasul bancar și s-a făcut dovada plății

sumei de 956.300 RON și restituirea sumei de 231,930 RON, întrucât reclamantul

nu a reușit să facă dovada împrumutului acordat privind îndeplinirea

condițiilor de fond și de formă necesare valabilității convenției conform art.

1576 și art. 969 C. civ., a respins cererea acestuia ca neîntemeiată.

Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin

Decizia civilă nr. 413/A din 19 noiembrie 2012, a respins apelul formulat de

reclamantul N.S. împotriva Sentinței civile nr. 1258 din 21 iunie 2011,

pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu

pârâtul C.G.G., ca nefondat.

A respins cererea de

cheltuieli de judecată ca nedovedită, conform art. 274 C. proc. civ.

Instanța de apel,

pentru a pronunța această decizie, în lipsa probelor care să vină în sprijinul

susținerilor sale, a respins apelul reclamantului ca nefondat, păstrând în

esență aceeași motivare ca a instanței de fond.

Prin Decizia civilă

nr. 133/A din 29 aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 281 C. proc. civ., a

respins cererea reclamantului N.S. privind completarea Deciziei civile nr.

413/A din 19 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, reținând că în practicaua Încheierii

de dezbateri din 12 noiembrie 2012 s-a consemnat respingerea excepției

necompetenței materiale a instanței de fond în judecarea cauzei invocate de

reclamant, întrucât litigiul nu este un litigiu între profesioniști, ci este

unul de natură civilă.

Reclamantul N.S. a

declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 413/A din 19 noiembrie 2012 și a

Deciziei civile nr. 133/A din 29 aprilie 2013 pronunțate de Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Prin recursul

declarat împotriva Deciziei civile nr. 413/A din 19 noiembrie 2012, întemeiat

pe art. 304 pct. 3, pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., recurentul-reclamant a

solicitat admiterea acestuia, în principal casarea deciziei și trimiterea

cauzei spre rejudecare, iar în secundar modificarea deciziei în sensul

admiterii apelului său, schimbării sentinței și admiterea acțiunii sale.

În criticile

formulate, după o prezentare a situației de fapt, recurentul-reclamant a

susținut în esență următoarele:

- Că în mod greșit

instanța de apel a respins excepția necompetenței materiale a instanței civile

în soluționarea cauzei, ignorând natura comercială a litigiului dintre părți,

dovedită de ansamblul înscrisurilor din dosar, situație în care competența îi

revenea secției de litigii cu profesioniștii, motiv de recurs prevăzut de art.

304 pct. 3 C. proc. civ.

- Faptul că instanța

de apel nu i-a restituit suma împrumutată, ignorând probele administrate în

cauză, cu referire expresă la recunoașterea la interogatoriu a acestui fapt de

pârât și la înscrisurile aflate în dosar care fac dovada nașterii raportului

juridic, a faptului că în data de 27 februarie 2008 a virat în contul personal

al pârâtului suma de 956.3000 RON cu titlu de împrumut, aspect ce a fost

menționat și pe OP completat în acest sens, cât și a obligației de restituire a

sumei de 724.4000 RON duce la concluzia că în speță au fost încălcate

dispozițiile art. 969 și art. 1197 C. civ., motiv de recurs prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant,

prin recursul formulat împotriva Deciziei civile nr. 133/A din 29 aprilie 2013,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, întemeiat pe art. 304 pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ.,

a susținut că în mod nelegal instanța de apel i-a respins cererea de completare

a Deciziei civile nr. 413/A din 19 noiembrie 2012, cu privire la soluționarea

excepției necompetenței materiale a secției civile a Tribunalului București,

întemeiată pe art. 281 C. proc. civ., și că într-adevăr în practicaua Încheierii

din 12 noiembrie 2012 s-a consemnat acest aspect, dar cum încheierea menționată

este doar un act procedural în care se menționează conținutul dezbaterilor din

timpul ședinței de judecată nu se poate reține că aceasta a fost soluționată,

cu atât mai mult cu cât în încheierea de amânare a pronunțării nu s-a făcut

mențiunea că aceasta face parte din decizia pronunțată pe fondul apelului și

nici că i-a fost comunicată.

Analizând recursul

declarat de reclamantul N.S. împotriva Deciziei civile nr. 413/A din 19

noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, în raport de criticile formulate și

temeiurile de drept arătate, ținând cont de limitele controlului de legalitate,

Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat avându-se în vedere

următoarele considerente:

- Modificarea sau

casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, art.

304 pct. 3 C. proc. civ., atunci când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței

altei instanțe.

Astfel, se constată

că în mod corect a respins instanța de apel excepția necompetenței materiale a

instanței civile în soluționarea cauzei, avându-se în vedere că nu mai există

distincție între jurisdicția comercială și cea civilă ca urmare a modificării

Codului de procedură civilă prin Legea nr. 71/2011, prevederile art. 225 alin.

(1) din aceeași lege impunând, începând cu aceeași dată, 1 octombrie 2011,

reorganizarea fostelor secții comerciale ale tuturor instanțelor judecătorești "ca

secții civile ori, după caz, unificarea acestora cu secțiile civile",

situație în care motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. se

apreciază ca nefondat.

- Nici motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care recurentul a arătat

că decizia instanței de apel a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 1169

și art. 969 C. civ., prin respingerea cererii sale de restituire a sumei

împrumutate pârâtului nu poate fi primit.

Este de observat că

în dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul vizează greșita reținere a

situației de fapt de către instanța de apel, în contradicție cu întreg

probatoriul administrat în cauză, cu referire expresă la recunoașterea la

interogatoriu făcută de pârât și la înscrisurile aflate în dosar care fac

dovada faptului că în 27 februarie 2008 a virat în contul personal al pârâtului

suma indicată cu titlu de împrumut, aspect ce a fost menționat și pe OP

completat, cât și a obligației de restituire a sumei de 724.400 RON, situație

în care instanța trebuia să oblige pârâtul la plata acesteia, dar greșita

reținere a situației de fapt în raport de greșita interpretare a probelor

constituie o chestiune de fapt care nu vizează nelegalitatea hotărârii

recurate.

Altfel spus, critica

recurentului pentru stabilirea situației de fapt nu se convertește în motivul

de nelegalitate invocat, deoarece stabilirea situației de fapt este atributul

instanței fondului sau apelului din perspectiva caracterului devolutiv al

acestei căi de atac, iar în cauză cele două instanțe și-au motivat hotărârea cu

argumente pertinente pe aspectul situației de fapt corect reținute.

Reaprecierea probelor

administrate în cauză de către instanța de apel nu mai este posibilă în recurs,

odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ.

Nici critica, prin

care recurentul a arătat că prin înscrisurile depuse la dosar a făcut atât

proba nașterii raportului juridic, cât și a îndeplinirii propriei obligații de

restituire a sumei solicitate, caz în care sunt aplicabile dispozițiile art.

969 C. civ. și că pârâtului îi revenea obligația de a face dovada contrară

susținerilor sale, potrivit art. 1169 C. civ., nu poate fi încadrată în art.

304 C. proc. civ. întrucât simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de

către recurent, în lipsa unei argumentații în drept care să situeze criticile

în sfera temeiurilor de modificare indicate, fac imposibilă exercitarea

efectivă a controlului de legalitate al instanței de recurs.

În concluzie, cu

referire la motivele invocate, se va reține că recurentul prin argumentele

aduse a cerut instanței de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând

în fond și nu doar să verifice decizia instanței de apel în ce privește modul

de aplicare a legii.

Și recursul declarat

împotriva Deciziei civile nr. 133/A din 29 aprilie 2013, pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, este nefondat în raport de cele menționate anterior la analiza

criticilor circumscrise motivului de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 3 C.

proc. civ., știut fiind că Încheierea de dezbateri din 12 noiembrie 2012 face

parte integrantă din decizia menționată și avându-se în vedere că în cauză nu

s-a făcut dovada vreunei vătămări suferite de parte.

Art. 304 pct. 8 C.

proc. civ. se referă la interpretarea unui act juridic și nu este incident în

cauză, criticile formulate vizând Decizia civilă nr. 133/A din 29 aprilie 2013

pronunțată de Curtea de Apel București, prin care s-a respins cererea

reclamantului privind completarea dispozitivului Deciziei civile nr. 413/A din

19 noiembrie 2012, pronunțată de aceeași instanță, și nu interpretarea greșită

a unui act juridic dedus judecății.

Înalta Curte constată

că și motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este

nefondat, întrucât contrar susținerilor recurentului, motivele invocate de

parte au făcut obiectul examinării de către instanță, iar hotărârile au fost

pronunțate cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., întrucât acestea cuprind motivele de fapt și de drept pe care se sprijină

și care au format convingerea instanței, cât și cele pentru care au fost

înlăturate cererile părților.

Față de

considerentele de mai sus, Înalta Curte reține că motivele de recurs întemeiate

pe art. 304 pct. 3, pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. sunt nefondate, că

deciziile instanței de apel sunt legale, astfel că în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de reclamantul N.S. împotriva Deciziei civile nr. 413/A

din 19 noiembrie 2012 și a Deciziei civile nr. 133/A din 29 aprilie 2013

pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 15 mai 2014.

Procesat

de GGC - AZ