ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 585/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI- a comercială, reclamanta A.N.I.F. R.A. a chemat în judecată pârâta SC P.P.R.S. SRL solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 569.161 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului înregistrat de A.N.I.F. RA, Sucursala Teritorială Moldova de Sud ca urmare a neexecutării obligațiilor contractuale de SC P.P.R.S. SRL decurgând din contractul de monitorizare și intervenție din 15 mai 2006 cu cheltuieli de judecată. Ulterior la 8 martie 2010 reclamanta a depus cerere precizatoare arătând că obiectul acțiunii este reprezentat de pretenții 'în cuantum de 816.723,41 RON.

A.N.I.F. RA a mai depus o precizare prin care a arătat că reclamantă în cauză este Sucursala Teritorială Moldova Sud, aceasta având capacitate procesuală de a sta în instanță în nume propriu, având personalitate juridică. La data de 27 mai 2010 reclamanta a depus o altă cerere precizatoare prin care a solicitat să se ia act de faptul că prezentul demers procesual a fost inițiat de A.N.I.F. RA, care are calitatea de reclamantă, acționând în numele și pentru sucursală. La data de 21 septembrie 2010 pârâta SC R.C. SRL (fostă SC P.P.R.S. SRL) a depus note de ședință prin care a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantei A.N.I.F. RA, Sucursala Teritorială Moldova de Sud, excepția prematurității și excepția prescripției dreptului la acțiune iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de ședință din data de 12 octombrie 2010 instanța a respins ca neîntemeiate excepțiile prematurității acțiunii, a lipsei capacității procesuale de folosință, a lipsei calității procesual active. Excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost respinsă ca neîntemeiată, întrucât termenul de prescripție de 3 ani defipt de art. 3 din decretul nr. 167/1958, calculat de la data constatării dispariției bunurilor, nu apare ca împlinit la data învestirii instanței. Prin sentința comercială nr. 10340 din 2 noiembrie 2010, Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a respins ca neîntemeiate excepțiile prematurității acțiunii, a prescripției dreptului material la acțiune, a lipsei capacității procesuale de folosință, a lipsei calității procesual active și a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A.N.I.F.

RA. Apelul declarat de A.N.I.F. RA, împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 26 din 23 ianuarie 2012. Împotriva acestei decizii A.N.I.F. RA a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. În argumentarea motivului de recurs invocat, recurenta a susținut, în esență, că, instanța în analiza situației de fapt nu a ținut seama de dispozițiile contractului de monitorizare și pază care prevede în mod expres care este procedura de stabilire a răspunderii în cazul producerii de prejudicii.

Redând textual conținutul art. 2 lit. b) din contractul din 15 mai 2006, recurenta susține că documentele folosite ca mijloc de probațiune au fost procesele-verbale de predare a bunurilor către unitatea prestatoare a serviciilor de pază, note de constatare a furturilor și dispariției bunurilor predate, deci nu se justifică în nici un fel aprecierea instanței cu privire la faptul că nu a produs mijloace de probă pentru temeinicia pretențiilor. Totodată, recurenta susține că motivarea dată prin sentința criticată referitor la faptul că există o situație confuză a situației bunurilor și obiectivelor predate în pază sau că unele din bunurile dispărute nu se regăsesc în procesele-verbale de predare-primire, constituie o simplă afirmație, instanța neprezentând nicio situație concretă din care să rezulte aceasta.

Făcând referiri la inexistența corelațiilor dintre procesele-verbale și notele de constatare a lipsurilor recurenta consideră că acest lucru este determinat de faptul că au fost sustrase părți componente ale unor agregate, iar instanța dacă exista dubii în acest sens trebuia să solicite lămuririle necesare. Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate. Înalta Curte în conformitate cu art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. a luat în examinare excepția nulității recursului. Din expunerea criticilor aduse deciziei, rezultă că deși a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile la adresa deciziei recurate reprezintă o succesiune de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, fără să se indice nici unul din cazurile de casare sau modificare.

Prin urmare, în recurs, cale de atac extraordinară, nedevolutivă, instanței nu-i revine obligația să examineze legalitatea și temeinicia deciziei atacate, dacă motivele nu au fost invocate și argumentate, indicându-se încălcările de lege care atrag nelegalitatea. Prin criticile invocate în cererea de recurs recurenta, și-a exprimat nemulțumirea privind modul de interpretare al probelor administrate, dezvoltarea acestora nepermițând încadrarea în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute art. 304 C. proc. civ. și analizarea lor în consecință, motiv pentru care nu pot fi reținute de către instanță ca și critici de nelegalitate. Astfel, în calea extraordinara de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

De aceea, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra motivele pentru care este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel, dar recurenta nu a invocat asemenea critici, ci doar critici vizând interpretarea probatoriului administrat, care se circumscrie criticilor de netemeinicie, ce nu poate fi analizat și a determina modificarea soluției pronunțate în apel. În alți termeni fața de considerentele precedente, se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care, Înalta Curte urmează a constata nulitatea cererii de recurs în conformitate cu dispozițiile art. 302 1 lit. c) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta A.N.I.F. RA împotriva deciziei civile nr. 26 din 23 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a V- a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2013.